Pe?

tera

O pe?tera strmta, umeda ?i rece. Un loc n care nu ai dori sa stai mai mult de cteva clipe. Suntem n Karoulia, partea cea mai salbatica a Sfntului Munte Athos, plina de grote ca ni?te cuiburi de vulturi, ct sa faca loc unui om. Aici nu vin monahii obi?nui?i. Doar siha?trii deci?i sa petreaca n tacere ?i singuratate, cufunda?i nenc etat n rugaciune. Menirea lor? Sa spele pacatele ntregii lumi, sa se roage Domnulu i, pentru tot sufletul de sub cer. Ca sa prime?ti binecuvntarea stare?ului mnastir ii pentru a vie?ui aici trebuie sa fii sporit n ruga, puternic n duh ?i n trup, cu mintea limpede ?i inima plina de pace. Parintele Sofronie este aici de cteva luni. Au trecut mai bine de opt ani de cnd a venit n Athos. Aici, n muntele cel sfnt, ?i-a ntlnit pova?uitorul, pe Siluan, un calu gar simplu, dar plin de Duh. A petrecut sub ascultarea lui pna n anul 1938, cnd sme ritul monah s-a mutat la Domnul. ntre timp, a fost ?i el tuns calugar, primind num ele de Sofronie. Acum, multe mnastiri se uita la el ca la un mare duhovnic. Dar e l nu vrea sa ?tie de toate acestea. E pierdut ntru Domnul. Zile ntregi sta prabu?it pe stnca jilava, fara sa vada fa?a de om, fara sa auda ni mic altceva dect ?ipatul pescaru?ilor ?i murmurul valurilor care rod talpa muntelui . Abia daca mannca, abia daca respira. Somnul nu se lipe?te de el cu zilele. Trup ul i este aici, pe pamnt, ca mort, dar duhul haladuie?te liber, la izvoarele Lumini i. Pentru ele, pentru fntnile din care izvora?te harul, a venit n pe?tera aceasta d in Karoulia. ?tie ca va trebui sa strabata drum lung, sa iasa din lumea aceasta ma teriala, pentru a urca pna n snul Sfintei Treimi. ?i acolo, cufundat n nesfr?ita Iubir , sa stea aninat ntre pamnt ?i cer. Dar sufletul lui e n acela?i timp con?tient de toata durerea omului. Prin inima parintelui Sofronie treceau deznadejdile semenilo r sai, spaimele ?i suferin?ele celor din lume, toata ntunecimea, tot raul care curg e de la caderea lui Adam ncoace. Dincolo de marginile lini?tite ale Athosului, un alt razboi mondial, al doilea, sf?ia lumea, rapind mii de vie?i. Iar parintele e ra chiar n mijlocul lui, caci Iubirea dumnezeiasca i largise baierele inimii, facnd sa ncapa n ea ntreaga umanitate. Cu sim?urile interioare ascu?ite de har, el percep ea orice drama a omului ca fiind a lui proprie. ?i se ruga pentru orice pacat, c a ?i cum l-ar fi facut el nsu?i. De nenumarate ori, lua asupra sa raul lumii ?i se cufunda cu el n Lumina lui Dumne zeu, ie?ind de acolo spalat, primenit. Era ca ?i cum ar fi murit pentru oameni ?i ar fi nviat de tot attea ori, trecnd prin nenumarate vie?i, suferind pentru nenumara meni. Iubire ca a lui Hristos, iubire de Hristos. ?i, n clipele acelea, cnd Domnul l r apea la Sine, cnd inima i se cufunda nestingherita n apa harului, nu mai ?tia unde nce e el ?i unde se termina Dumnezeu. "Cnd Lumina cea neatinsa ne cuprinde din afara ?i patrunde nlauntrul sufletului nostru, atunci ?i noi devenim ni?te fiin?e n afara d e vreme".