Sunteți pe pagina 1din 216

DANIEL CIUREL

ORATORUL EMINESCU

Structuri i strategii retorice în publicistic

1

Daniel CIUREL este lector universitar la Facultatea de Jurnalism, Comunicare i Limbi Moderne a Universit ii “Tibiscus” din Timi oara, unde pred cursuri de pres scris i de jurnalism radio. Este doctor în filologie, la Institutul de Istorie i Teorie Literar “G. C linescu” din cadrul Academiei Române, unde i-a sus inut teza cu titlul “Structuri i strategii retorice în publicistica lui Eminescu”. A publicat articole i studii de specialitate în volume din Timi oara i Cluj-Napoca. Din 2001, este redactor- ef al publica iei "Tibiscus" i a ocupat aceea i func ie la Radio Campus Timi oara.

Referen i tiin ifici:

Prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU Conf. univ. dr. Mariana CERNICOVA-BUC

Copyright © 2011, Daniel Ciurel. Toate drepturile apar in autorului.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ionale a României

CIUREL, DANIEL

Oratorul Eminescu : structuri i strategii retorice în publicistic / Daniel Ciurel. - Timi oara : Mirton, 2011 Bibliogr. ISBN 978-973-52-1189-9

821.135.1.09-92 Eminescu, M 929 Eminescu, M

2

DANIEL CIUREL

ORATORUL EMINESCU

Structuri i strategii retorice în publicistic

Editura MIRTON Timi oara

2011

3

4

5

6

„Atât oratorul, cât i retorul i limbutul au darul vorbirii; dar oratorul

vorbe te pentru a spune ceva, retorul spre a se auzi vorbind, limbutul pentru

a vorbi. Motivul oratorului este precizarea unei situa ii publice, afirmarea sau combaterea unei idei, convingerea unui auditor; mobilul retorului este dorin a de a trece de orator sau îngâmfarea erudi iei sau încântarea de

sonoritatea propriilor sale cuvinte; pornirea limbutului este de a se amesteca i el în vorb oriunde i oricum. Pe orator îl st pâne te scopul, pe retor –

de ert ciunea, pe guraliv – mânc rimea de limb . De aceea oratorul poate

avea o valoare permanent , retorul – numai una trec toare, limbutul –

niciuna.”

7

Titu Maiorescu

8

CUVÂNT DE ÎNSO IRE

E un gest temerar s debutezi cu o carte despre Eminescu. i înc despre gazetarul Eminescu, a a cum se încumet , iat , Daniel Ciurel, fructificând editorial o solid tez de doctorat, îndelung i r bduriu preparat . Autorul pleac de la premisa c proza jurnalistic a marelui poet are un obiectiv explicit persuasiv i, în consecin , analiza retoric este o modalitate fecund de cercetare. i mai observ , îndrept it, pe urmele altora, decalajul de receptare, defavorizând gazet ria, ocolit (deseori), cu o selec ie tenden ioas , supus unor abord ri sectoriale i unor reduc ionisme guboase, în numele etichetologiei; sau ispititoarelor anex ri ideologice, când din Eminescu, apelat în toate împrejur rile, un „precursor de serviciu”, tratat idolatru, sanctificat ori contestat vehement. E vorba, desigur, de voca ii paralele (cum nota erban Cioculescu), beneficiind, în timp, de valoriz ri distorsionate, chiar divergente, pe suportul unor exegeze limitate, par iale, f putin a cuprinderii întregului. Or, Eminescu – ne reamintea Monica Spiridon – trebuie citit în „zarea operei întregi”. Dualismul eminescian, schi at de E. Lovinescu (în 1926) îi p rea marelui critic „inexplicabil”. Ca editorialist p tima , anun ând, odat cu recuperarea prozei politice în epoca interbelic , prin vocea lui Iorga, ivirea unui nou Eminescu, consolidând mitul deja înfiripat, el f cea figura unui lupt tor „înfipt în realitatea vie ii”. S fie aceasta doar „o irosire de energii”, cum zicea acela i Lovinescu, suspectându-l chiar pe poetul-gazetar de un pesimism inautentic (ca „ideologie împrumutat ”?). Perpessicius, dimpo- triv , subliniind valoarea literar a ziarismului, eviden ia tocmai importan a „complimentar ” a acestei opere, citit cândva pe linia liberalo-rosettist , apoi prin lupa dogmatismului ori, mai nou, în numele corectitudinii politice. Încât, tratat anistoric, ridicat în ochii posterit ii la rangul exemplarit ii, adev ratul Eminescu a fost, deseori, „pierdut” sub crusta aprecierilor „generaliste”, fiind convocat ca argument suprem în orice demonstra ie i desfigurat prin comentarii partizane, colorate ideologic. i dac în ipostaz liric s-a dovedit a fi „cel dintâi fapt pozitiv al poeziei noastre” (dup aprecierile lovinesciene), tot criticul de la Sbur torul amenda publicistica eminescian considerând-o „eroare fatal ”. Cum o veche dolean , restituirea in integrum a operei eminesciene s-a împlinit, avem

9

prilejul ( i privilegiul) de a cerceta, întorcându-ne, cu scrupul documen- taristic, la text, atât atelierul poetic cât i scrierile îngropate în ziare, exer- ci iul gazet resc v dind c Eminescu nu a fost un îngust doctrinar de partid, ci, arzând pentru un corp de idei, s-a implicat în realit ile socio-culturale ale timpului s u, la temperatura unui maximalism existen ial. i dac excelen a poetic , validat canonic, suscit rareori controverse (m runte), opera politic (un corpus de texte r u citit i, deseori, necitit) se dovede te o mo tenire ideologic „cu bucluc”, stârnind dispute interminabile. S fie vorba despre un ilicit transfer de prestigiu, cum insinueaz unii? Proasp tul eminescolog intervine l muritor. În cei apte ani de gazet rie intensiv , acel „european al timpului s u” (cum zicea Iorga), intrat în pres cu „o concep ie definitiv format ” (dup aprecierile lui D. Vatamaniuc), sensibil la fr mânt rile i temele epocii, în contextul profesionaliz rii presei, a trudit cu abnega ie, rafinându- i nucleul ideatic. Publicistica sa reprezint „o parte consistent a operei”, subliniaz Daniel Ciurel, nu are un statut subaltern. Prilej de a cerceta scriitura de pres a predecesorilor (majoritar scriitori) i coordonatele presei române ti în epoc , identificând i eviden iind filia ii i afinit i, rolul speciilor publicistice vs dev lm ia genurilor, strategiile expresive i impactul lor. Interesant este i paralela schi at între Eminescu i Titu Maiorescu. Dac mentorul Junimii manevra arma logicii i se manifesta cu un academism rece, între grani ele genului judiciar, Eminescu, mereu atent la „r cinile istorice ale evenimentelor” (dup observa ia lui Mircea Eliade), se implic pasional, dovedind elocin demotic . Adev rat, prin amplificare retoric (hybris), mânat de „lirismul temperamental”, cade în excese pamfletare. Dar, noteaz exegetul, dincolo de condi ia de efemerid a articolul de ziar, înrobit, de regul , conjuncturilor, poetul-ziarist st pâne te suveran arsenalul retoric. În capitolul dedicat „forma iei retorice”, D. Ciurel ne reaminte te c detenta cultural eminescian are ca suport, cu deosebire, eforturile individuale. Or, analiza retoric integral propus , pe cele trei axe (ethos, pathos, logos), ofer prilejul nimerit de a aduce în discu ie îns i soarta retoricii ca sistem dinamic (preciz ri metodologice, concepte opera ionale, strategii persuasive), vizând – conform defini iilor de manual – o comunicare eficient , cu o arm tur logic , aruncând în lupt i strategiile discursului agonic (cf. Marc Angenot): satirice, polemice, pamfletare, resursele oralit ii i desele trimiteri la „tezaurul paremiologic”. Eminescu, a adar, combin ratio cu oratio i r mâne, scrie ap sat D. Ciurel, un model de ziarist complet, predând posterit ii, prin militantismul s u, lec ia responsabilit ii. Gazetarul era implicat dar netranzac ional i v dea – constatase i E. Lovinescu - „dârzenie

10

ideologic ”. Combustia, salahoria la Timpul (unde „ i-a spus p rerile”) l-au obosit, înl turând imaginea unui Eminescu serafic, inaderent. Mai mult, dl. Ciurel, fi ând acribios vastul corpus de texte (de vizibil coeren ), subliniind poten ialul lor persuasiv i critica social radical practicat , vede în Eminescu pe „fondatorul doctrinei na ionale”. În aceast ipostaz , deslu ind strategiile retorice în articolele de doctrin (alegând, pentru exemplificare, trei texte reprezentative), D. Ciurel face o pertinent analiz , citând copios. i observând dimensiunea informativ e subordonat celei polemice, combative. i Influen a austriac asupra românilor din Principate (publicat în 1876) i Icoane vechi i icoane nou (în ase episoade, în Timpul, decembrie 1877), respectiv Studii asupra situa iunii (ca articol-program, în serial, tot în Timpul, 1880) confirm ipostaza doctrinar a poetului-gazetar, cu o viziune organicist , crescut în „secolul na ionalismelor”, preluând sau lansând pe pia a ideilor sintagme care au f cut carier precum clasa pozitiv , teoria p turii superpuse, „plebea de sus” etc. Merit s subliniem i apetitul polemic al semnatarului lucr rii. Într-o analiz tehnic , „rece”, f efuziuni i indign ri, probând compe- ten a retoric eminescian in actu, poten ialul ei persuasiv i expresiv, D. Ciurel denun „erori masive” în demersul d-nei Monica Spiridon, cea care are marele merit (recunoscut i de autorul studiului de fa ) de a fi deschis calea interesului pentru „voca ia retoric ” a gazetarului, cerând o explorare holistic i atr gând aten ia asupra caracteristicilor i valorii literare a articolelor (publicistica politic ). D-na Spiridon nu folose te îns , în expertiza sa, „un sistem de repere propriu-zis retoric”, constat semnatarul volumului Oratorul Eminescu, convins c textele eminesciene apar in preponderent genului epidictic. Echipat cu un util glosar de termeni retorici, cu o bibliografie impresionant (primar i secundar ), desf urând numeroase exemplific ri i oferind citate abundente, opusul d-lui Daniel Ciurel, negre it provocator, anun un comentator avizat, st pânind materia. Cum efortul d-sale se vrea „suplinirea unei lacune”, presupunem c acest titlu va încuraja investiga ii viitoare, îndemnând la „noi cercet ri”. Chiar Daniel Ciurel are obliga ia de a continua, metabolizând noile contribu ii. Fiindc Eminescu, scria T. Vianu, mâne „marele subiect al literaturii române”.

ADRIAN DINU RACHIERU

11

12

CUPRINS

Argument

15

Prima parte

Capitolul I: Preliminarii critice

23

Publicistica eminescian în critica literar româneasc

24

Note

41

Capitolul II: Coordonate ale presei române ti în epoc

43

Ziari ti predecesori i contemporani ai lui Eminescu

43

Specii publicistice utilizate în epoc

48

Jurnali ti-scriitori care au practicat gazet ria

49

Note

51

Capitolul III: Forma ia retoric a lui Eminescu

53

Note

57

Partea a doua

Analiza retoric

61

Note

65

Capitolul IV: Strategii retorice ale ethos-ului

66

Note

87

Capitolul V: Strategii retorice ale pathos-ului

91

Note

109

Capitolul VI: Strategii retorice ale logos-ului

112

Note

129

Capitolul VII: Analiza retoric a articolelor de doctrin

132

Note

163

13

Capitolul VIII: Strategii retorice satirice, polemice i pamfletare

165

Note

192

Concluzii

195

Glosar de termeni retorici

202

Bibliografie

207

14

ARGUMENT

Publicistica lui Eminescu continu s intrige i s nelini teasc , s provoace dezbateri i controverse. Dintre to i gazetarii epocii, singur Eminescu suscit i ast zi opinii pro i contra. În cei aproximativ apte ani de activitate jurnalistic intens , Eminescu a creat o oper de o anvergur impresionant , oferind un material generos de cercetare pentru genera ii. Consider m preocuparea fa de publicistica eminescian , parte consistent a operei, cât se poate de legitim , din dou motive. În primul rând, gazet ria lui Eminescu exprim fr mânt rile unei epoci care prezint similarit i frapante fa de cea contemporan , activând reflexe identitare de amploare cel pu in egal . În al doilea rând, prin anvergura intelectual i discursiv , opera ziaristic a poetului ofer multiple modalit i de expresie utilizabile (unele chiar în mod direct) în travaliul gazet resc actual. Nu pu ini au fost aceia care au etichetat sau au acuzat publicistica eminescian în diferite chipuri (reac ionar, xenofob, antisemit, proto- legionar, chiar proto-comunist), preluând doar elementele convenabile ideologic i desfigurând, astfel, o oper organic . În primul rând, jurnalistica eminescian este situat , apar inând unei vârste anumite a ziaristicii române ti: momentul post-pa optist, de dup Unirea Principatelor i instalarea unui monarh str in, epoc de profunde reforme sociale i de puternice tensiuni politice. În al doilea rând, Eminescu nu vine pe un teren gol, ci construie te pe o temelie a ezat deja de întemeietorii presei române ti i de pa opti ti, oameni politici i gazetari, deopotriv . Temele care traverseaz întreaga oper publicistic eminescian nu-i apar in numai poetului, ci sunt, adesea, constante ale dezbaterii publice din epoc . Gazetarul a reu it, îns , prin for a talentului lui, s valorifice temele majore i strategiile expresive i s le dea formul ri memorabile, ridicându-le pe o treapt discursiv superioar . Astfel, Eminescu preia i valorific teme, idei, procedee i chiar expresii din publicistica predecesorilor i contemporanilor, dac e s ne referim fie i numai la câteva nume importante: I. Heliade dulescu, Cezar Bolliac, Nicolae B lcescu, Mihail Kog lniceanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu. Ideea str inismului p turii superpuse fusese enun at , cu mult înaintea lui Eminescu, de Heliade, iar atitudinea ostil str inilor, cu accente puternic xenofobe, se poate decela în publicistica lui Hasdeu. De asemenea, teoria formelor f fond, numai enun at aforistic de

15

Maiorescu, era o constant ideologic a vremii, fiind sus inut , între mul i

al ii, de, iar i, Heliade, de Kog lniceanu i chiar de eful partidei liberale,

Ion C. Br tianu.

Anumite afinit i retorice se pot stabili în raport cu scriitorii-publi-

ci ti de la 1848: cu B lcescu – rigoarea sobr a istoricului, cu Bolliac –

vehemen a polemistului, iar cu Heliade – vizionarismul profetic-oracular, fiecare trimi ând la unul dintre cele trei pisteis retorice (logos, pathos i ethos).

Eminescu îi repro eaz lui C.A. Rosetti recuzita apocaliptic , utopismul ideilor i excesul de tehnicism retoric, numit de el sofistic, de i în propriul discurs reg sim asem ri frapante cu cel al adversarului, la un nivel, îns , net superior. O influen considerabil asupra lui Eminescu a exercitat-o mentorul Junimii, Titu Maiorescu. Eminescu preia de la critic tehnica minimaliz rii advesarului, printr-o retoric de voca ie didactic i prin camuflarea propriilor procedee retorice. La egal distan atât fa de execu ia rece (logos), cât i de exaltarea apocaliptic (pathos), Eminescu se situeaz pe o linie de sintez personal între strategiile discursive ale lui Maiorescu i Rosetti. Aceste filia ii i afinit i nu trebuie, totu i, absolutizate. Similitudinile i paralelismele care se pot face între gazet ria eminescian i scriitura de pres a autorilor men iona i nu legitimeaz supralicitarea gradului de îndatorare a lui Eminescu fa de precursori sau contemporani. Departe de a prelua mimetic strategiile retorice ale înainta ilor i ale contemporanilor, gazetarul le reconverte te în cadrul propriului sistem discursiv. Publicistica lui Eminescu apare într-o epoc de profesionalizare a presei. Articolul de ziar din epoc era, adesea, expresia militantismului

na ional, constituind o veritabil literatur de idei. Ceea ce îl anim pe

Eminescu în scrisul cotidian este spiritul secolului, care este unul na ional. Eminescu n-a fost un simplu gazetar, privind actualit ile din perspectiva prezentului, a clipei, ci un adev rat doctrinar, care a evaluat evenimentele prin prisma permanen ei na ionale.

Eminescu intr în gazet rie cu o concep ie definitiv format , des vâr it prin studiile vieneze i berlineze. Ulterior, ziaristul Eminescu i-

a elaborat i precizat concep iile politice, economice i sociale prin model ri succesive, prin articolele publicate i nu prin întemeierea unei teorii. De i exist convergen e ideologice între concep ia eminescian i elementele

16

doctrinare junimiste i conservatoare, articolele poetului se autonomizeaz în raport cu acestea, atât ideatic, cât i expresiv. De asemenea, Eminescu se individualizeaz i prin aceea c recurge la topos-urile romantice, care valorizeaz unicitatea, originalitatea, ceea ce este remarcabil în istorie, purtând semnul eminen ei, ceea ce este precar i iremediabil, valorile concrete i ac iunea eficient . Op iunea lui filosofic se opunea ra ionalismului dogmatic, care pornea de la ideea deta rii totale fa de tradi ie, cutum i istorie, considerate surse ale erorii i iluziei. Dimpotriv , gazetarul pledeaz pentru sim ul istoric, pentru spiritul locului i pentru continuitatea tradi iei. A fost unul dintre primii ziari ti cu adev rat

profesioni ti de la noi i a practicat gazet ria cu pasiune i responsabilitate. În niciun caz nu putem atribui publicisticii un statut subaltern în contextul operei eminesciene: jurnalistica lui constituie un compartiment de prim rang al crea iei. Spunem acest lucru deoarece, de i articolele de pres vizeaz durata scurt , fiind scrise în regim conjunctural i, fiind astfel, condamnate la efemeritate, valoarea lor poate fi judecat dup ceea ce rezist , ca idee i ca expresie. Receptarea operei eminesciene a fost adesea sub semnul excesului:

fie valoriz ri inacceptabil de encomiastice, fie demitiz ri inutil de înver unate. Exist , îns , un decalaj între receptarea poeziei i cercetarea gazet riei lui Eminescu. Dac poetul a fost lansat de c tre Maiorescu, înc de timpuriu, din 1872, omologarea publicisticii are loc mult mai târziu, în 1909, beneficiind de oficiile lui Iorga i continuând în cheie ap sat na ionalist i tradi ionalist . Acest decalaj se men ine i în privin a efortului editorial. Opera jurnalistic a fost publicat integral în anul 1989, pân atunci fiind tip rite o serie de edi ii fragmentare, ceea ce a permis exege ilor s se exprime i asupra gazet riei, cu inconvenientul c acest lucru a antrenat anexarea ideologic i în elegerea lacunar a publicisticii poetului. Chiar i dup publicarea integral a jurnalisticii eminesciene, încerc rile exegetice au fost destul de timide. Critica româneasc a

ast zi complet dep it , fa de

publicistica lui Eminescu, din cauza exceselor i reduc ionismelor care au parazitat mereu exegeza. Majoritatea abord rilor critice ale publicisticii sunt tributare fie istoriei literare, fie unui descriptivism tematic, cum sunt interpret rile sectoriale, din punctul de vedere al ideilor economice, juridice, politice sau sociologice.

manifestat o anumit re inere, nici

17

În ultimul timp, tentativele exegetice asupra jurnalisticii lui Eminescu s-au diversificat: de la mitanaliz i istoria ideilor, la explorarea imaginarului social sau politic. Publicistica lui Eminescu a fost când desconsiderat , când hiperbolizat , cel mai adesea prin ignorarea ei ca realizare discursiv . Analiza retoric , cu o prezen firav i dispersat în anumite exegeze, a fost aplicat publicisticii eminesciene într-o m sur mai redus , chiar tangen ial, i de c tre Al. Oprea, Joachim-Peter Storfa sau, dinspre versantul stilisticii, de c tre Vasile Ilincan. Interven iile celor trei cercet tori pun în eviden câteva procedee retorice, f preten ii de a acoperi întreaga gam de strategii discursive prezente în opera politic eminescian . Analiza retoric este utilizat , într-o formul mai elaborat , de c tre cercet toarea Monica Spiridon. Autoarea surprinde, într-adev r, „voca ia retoric ” a lui Eminescu, îns abordarea este par ial , în sensul c are în vedere doar câteva elemente retorice, f s insiste asupra poten ialului persuasiv al jurnalisticii eminesciene. În lipsa unui sistem analitic, autoarea se vede nevoit s repete, circular, acelea i observa ii, în vreme ce ignor multe alte procedee persuasive importante. Dincolo de lacunele i de inconsecve ele terminologice, Monica Spiridon comite erori masive de interpretare. Împ rt im, bun oar , opinia cercet toarei, conform c reia gazet ria eminescian are un caracter polimorf, hibrid, rod al unei sinteze originale între genurile retorice tradi ionale (judiciar, epidictic i deliberativ). Respingem, îns , total, considerarea deliberativului ca gen retoric dominant al publicisticii. Dimpotriv , sus inem c articolele eminesciene apar in preponderent genului epidictic, nu doar întrucât acestea sunt centrate pe prezent, ci i datorit faptului c audien a tipic în acest caz este publicul în sens larg i c argumentul-tip al acestora este amplificarea retoric , un procedeu utilizat pe scar larg de gazetar. În ceea ce ne prive te, inten ion m o analiz retoric integral , pornind de la instrumentarul clasic al str vechii arte sermocinale, atent îns la achizi iile neoretoricii, în m sura în care acestea sunt compatibile cu primele. Consider m retorica drept unitatea dintre argument i ornament, loc de întâlnire dintre res i verba, dintre ratio i oratio, dintre logic i psiho- logic, c reia îi apar ine teritoriul opinabilului, verosimilului. Din acest punct de vedere, analiza retoric realizat aici vizeaz principalele strategii persuasive utilizate în publicistica lui Eminescu. For a

18

persuasiv a articolelor lui Eminescu provine din credibilitatea i autoritatea construite cu migal i cu m iestrie, din apelurile atent dozate la pasiunile audien ei i din arm tura logic a argumentelor. Lucrarea este structurat pe dou sec iuni. Prima parte cuprinde trei capitole. Primul dintre acestea plaseaz gazet ria lui Eminescu în contextul operei i inventariaz abord rile critice asupra publicisticii. Capitolul secund are în vedere situa ia presei române ti din epoc . În fine, cel de-al treilea capitol se refer la forma ia intelectual i mai ales la cea retoric a lui Eminescu, luând în considerare principalele manuale de retoric române ti existente la acea dat . A doua parte a lucr rii const în analiza retoric propriu-zis . Pe parcursul a cinci capitole, prezent m principalele structuri i strategii retorice (ethos, pathos i logos), analiza celor trei mari articole de doctrin (Influen a austriac asupra românilor din Principate, Icoane vechi i icoane nou i Studii asupra situa iei), precum i strategiile retorice satirice, polemice i pamfletare ale publicisticii eminesciene. Principalul element de noutate îl constituie analiza retoric integral , pornind de la cele trei axe retorice fundamentale (ethos, pathos i logos), care se actualizeaz în argumente i figuri retorice. În acest scop, am realizat un corpus reprezentativ, apelând la întreaga publicistic eminescian , cu un accent special rezervat publicisticii de la „Timpul”, momentul de amplitudine maxim a gazet riei eminesciene. Am identificat, în cuprinsul corpusului, strategiile retorice tipice, pe care Eminescu, un excelent cunosc tor i utilizator al str vechii arte a persuasiunii, le-a desf urat în scurta, dar intensa perioad în care a f cut pres . În ceea ce prive te ethos-ul, principalele strategii retorice sunt:

asumarea diverselor persona, argumentele autorit ii, strategiile cit rii i strategiile prevenirii. Pathos-ul se manifest prin procedee precum sermo (oralitatea), strategiile dialogice i interogative, strategiile comuniunii, amplificarea retoric i strategiile încuraj rii i amenin rii. Argumentarea retoric (logos) apeleaz la ra ionamente verosimile prin deduc ie, induc ie i analogie. Un alt capitol are în vedere cele trei mari articole de doctrin (Influen a austriac asupra românilor din Principate, Icoane vechi i icoane nou , respectiv Studii asupra situa iei) care corespund, în linii mari, celor trei etape ale carierei jurnalistice eminesciene i care con in in nuce

19

gândirea lui social i politic , dar cuprind i principalele structuri retorice din opera jurnalistic . În fine, strategiile satirice, polemice i pamfletare, ca expresii ale axelor retorice fundamentale, întregesc arsenalul retoric eminescian. Volumul con ine i un succint glosar de termeni retorici, pentru a facilita în elegerea procedeelor persuasive. Din moment ce proza jurnalistic eminescian are un obiectiv explicit persuasiv, consider m c analiza retoric este una dintre cele mai fecunde modalit i de cercetare a ei. Ca urmare, lucrarea de fa î i propune dou obiective fundamentale: relansarea interesului pentru publicistica eminescian i reabilitarea retoricii, atât ca ansamblu articulat de tehnici de producere a discursului, cât i ca sistem de procedee de analiz discursiv .

20

PRIMA PARTE

21

22

CAPITOLUL I. PRELIMINARII CRITICE

Publicistica eminescian , impresionant ca volum i ca amploare tematic , a intrat în circuitul critic mult mai târziu decât poezia, din cauza întârzierii cu care a fost publicat gazet ria lui i a faptului c , în multe dintre edi iile ap rute pân la mijlocul secolului al XX-lea, articolele poetului au fost publicate fragmentar, cu titluri necorespunz toare i derutante, date de editori. Dac poezia lui Eminescu beneficia, înc din 1872, de aprecierea lui Maiorescu, iar apoi poetul a devenit cel mai important exponent al noii direc ii a Junimii, publicistica nu a fost considerat neap rat reprezentativ i valoroas în momentul apari iei, ba chiar a fost minimalizat i repudiat . Un obstacol exegetic inerent const în aceea c , dac poezia vizeaz eternitatea sau, cel pu in, durata lung , articolul de ziar, situat, perisabil i conjunctural, este condamnat la efemeritate. Receptarea publicisticii eminesciene a fost tulburat i de diversele specula ii i exager ri f cute pe seama ei. Falsa idolatrie, denun at de linescu, prin care poetul devenea „începutul i sfâr itul”, „cripta tuturor în elepciunilor omene ti” nu a contribuit la o exegez profesionist i a antrenat diverse derapaje interpretative. Criticul comenta: „Cel mai inocent cuvânt al paginilor lui e umflat de simboluri ca o rodie coapt 1 . i mai grav a fost îns selectarea tenden ioas a ideilor din articolele lui Eminescu, menit s confere aur i for unor ideologii de diverse facturi, ceea ce a determinat critica s ocoleasc publicistica eminescian . 2 Un alt factor inhibitor pentru eforturile exegetice l-au reprezentat acuzele de „reac ionarism”, „xenofobie”, „antisemitism” lansate de critici de prestigiu, de la Gherea la Ibr ileanu i la E. Lovinescu, împiedicând s se în eleag , în toate subtilit ile lor, rela iile dintre programul politic i idealul uman al lui Eminescu i, totodat , dinamica i semnifica iile atitudinilor sale. 3 Publicistica sa a fost discutat prin prisma diverselor teorii i nu prin cea a valorii sale intrinseci. 4 Unii au exaltat-o, punând-o chiar mai presus de poezie, supralicitând caracterul ei politic (dup A. C. Popovici: „oricât l-am admira pe Eminescu ca poet, i mai mult admira ie merit ca gânditor politic”). Al ii, presupunând c un scriitor nu se poate manifesta plenar în

23

mai multe domenii, au emis opinia sumar c , în esen , Eminescu r mâne un poet, celelalte activit i ale sale r mânând secundare, f interes, anexe ale poeziei (G. Panu: „De aceea Eminescu a fost numai poet, iar ca gânditor numai vis tor”). Dilema academic privind altitudinea valoric a poetului i a gazetarului a fost definitiv tran at de erban Cioculescu, prin ipoteza unor „voca ii paralele”. 5 „A nesocoti, dintr-un dispre principial, aceast produc ie major a spiritului românesc care este activitatea sa ziaristic înseamn a trece cu vederea unul din modurile prin care ni se relev geniul eminescian”. 6 Cercetarea gazet riei eminesciene a mai fost stânjenit i de comandamentele ideologice ale regimului comunist, care nu agrea con inutul publicisticii lui, considerat reac ionar, retrograd. „Plebea de sus” se putea reg si cu u urin în multe dintre descrierile pamfletarului. Publicarea integral a publisticii începe în 1980 i se finalizeaz în 1989, când se public ultimul volum de publicistic (X) din seria Opere (volumele Opere IX-XIII), ini iat de Perpessicius i dus la bun sfâr it de D. Vatamaniuc, sub auspiciile Academiei Române i ale Muzeului Literaturii Române. Cea mai complet edi ie anterioar dateaz din 1941, edi ie ap rut sub îngrijirea lui I. Cre u, cu titlul Opera Politic , în dou volume însumând peste 1.300 de pagini. Meritul redescoperii publicisticii eminesciene, la începutul secolului al XX-lea, revine cercului de la torul, mai ales lui I. Scurtu. 7 Prin urmare, dac , în privin a poeziei, critica a avut la dispozi ie nenum ratele edi ii publicate, precum i manuscrisele, exegeza publicisticii, de i nu a a teptat tip rirea integral a gazet riei lui Eminescu, a fost fatalmente limitat , par ial .

Publicistica eminescian în critica literar româneasc

Reprezentant al genera iei post-pa optiste, Eminescu inaugureaz în presa vremii critica social radical i devine fondatorul doctrinei na ionale, într-un veac prin excelen al na iunilor. Desigur, existau antecedente, dac ar fi s ne referim numai la I. H. R dulescu i B. P. Hasdeu. Dar, prin formidabila sintez pe care o întreprinde, Eminescu realizeaz pentru prima dat un corpus coerent de principii na ionale. Mai trebuie remarcat i faptul publicistica lui apare în timpul marii guvern ri liberale (1876-1888), fiind

24

totalmente o gazet rie de opozi ie. Spa iul public din Principate, în plin constituire, presupunea emergen a unei pluralit i de voci ale discursului public, spa iu în care chestiunile litigioase nu erau nici pu ine, nici minore. De fapt, gazet ria eminescian este rezultatul i m rturia coliziunii dintre dou lumi, una care apune i alta care se na te, respectiv dintre dou culturi, una a consensului i alta a conflictului. Vechile reguli nu mai func ionau, iar cele noi nu se impuseser înc . Op iunea eminescian pentru Partidul Conservator nu este conjunctural , ci profund concordant ideologic cu romantismul, conservatorismul i cu anti-liberalismul s u funciar. Sau, pentru a-l cita pe C linescu: „Eminescu era junimist i conservator, prin structur , prin cultur , prin cercul literar c ruia îi apar inea i prin ura împotriva liberalilor, care îl l saser pe drumuri” 8 Eminescu apar ine, f pl cere, e drept, proletariatului intelectual 9 care apare în urma moderniz rii societale for ate. Aceast modernizare induce o mobilitate social aberant , marcat de o bulversare a ierarhiilor valorice. În lipsa unor principii i criterii coerente i func ionale de ascensiune social i profesional , bazate pe merit i pe competen , mecanismele de promovare in de afilierile i de clientelismele politice. Eminescu denun ferm acest fenomen, care duce aproape automat la perpetuarea imposturii i improviza iei la toate nivelurile vie ii sociale. O alt pricin a criticismului eminescian este „moldovenismul” lui, 10 dezvoltat i din ra iuni polemice, caracterizat prin cumin enie, suspiciune i chiar ostilitate fa de transform rile bru te, o anumit obedien fa de autoritate, pe când momentul de consacrare în domeniul gazet riei are loc în Muntenia, unde tipul uman era mai înclinat spre revolu ionarism, spre schimb ri precipitate, mai balcanic. Publicistica eminescian a suscitat interesul a numero i exege i, chiar dac într-o m sur mai redus în compara ie cu poezia, dar majoritatea acestor interven ii au luat în considerare o mic parte a jurnalismului s u. Nu pu ine au fost tentativele de demolare, din prejudecat sau din rea- voin , dup cum excesele în sensul opus s-au manifestat cu egal asiduitate. Gazetarului Eminescu i-au fost atribuite diverse etichete, mai mult sau mai pu in inspirate, care, într-o în iruire f preten ii de exhaustivitate, constituie o list , totu i, abundent : laudator temporis acti, reac ionar, paseist, tradi ionalist, junimist, conservator, anti-liberal, autohtonist, na ionalist, xenofob, antisemit, adept al autoritarismului patriarhal i paternalist, pozitivist, organicist, determinist, spirit enciclopedic, demiurgic. Cercet torii gazet riei, c utând s descopere constantele scriiturii, au apelat,

25

în acest scop, la diverse instrumente interpretative: examinarea climatului cultural i politic al apari iei articolelor eminesciene, analiza etapelor jurnalismului, explorarea influen elor intelectuale, analiza filosofic , determinarea impactului publicisticii sale în epoc i, ulterior, mitanaliza, studierea raportului dintre publicistic i opera literar , momentele biografice semnificative. Vom semnala fiecare exegez important , ar tând în ce const noutatea abord rii, precum i specificitatea interven iilor critice în aspectul diacronic al acestora.

A. Etapele jurnalismului eminescian. În privin a fazelor parcurse de ziaristul Eminescu, cercet torii se opresc, de regul , la trei. G. Ibr ileanu 11 realizeaz , cel dintâi, urm toarea periodizare: în prima faz , Eminescu, de i fenomenalist, concepe societatea ca pe un organism, viziune comun sociali tilor i reac ionarilor. Pozi ia sa este independent fa de partidele politice i fa de Junimea, juvenil i idealist , chiar revolu ionarist ; secven a secund începe cu stabilirea la Ia i, intrarea sa în Junimea i conferin a Influen a austriac asupra românilor din Principate, în care nu mai face nicio concesie revolu ionarismului, dezvoltând teoria domniei absolute (de fapt, a autoritarismului patriarhal, n.n.). Tot acum independen a sa fa de partide ia sfâr it, prin apropierea sa de conservatori i ridicarea împotriva liberalilor „fran uzi i”. Începe s elaboreze teoria p turii grece ti superpuse din Muntenia, vinovate, în viziunea sa, de toate relele rii, mai cu seam distrugerea claselor pozitive; ultima faz a jurnalismului este marcat de intrarea sa în partidul conservator i definitivarea teoriei p turii superpuse. Eminescu devine gazetar de partid, deci nu se mai poate exprima necenzurat. Totu i, în ciuda eventualelor obstruc ii, jurnalistul nu în elege s fac nicio concesie, adic mâne fidel principiilor sale, dovad c ziaristica lui este manifestarea unei autentice voca ii i nicidecum rezultatul unei simple circumstan e. Reac ia sa anticonstitu ionalist se atenueaz , f a disp rea cu totul. O alt caracteristic a celei de-a treia faze este pasiunea cu care-i critic pe liberali. Din nou, trebuie remarcat faptul c Eminescu, în ciuda exceselor de limbaj, de altfel frecvente în limbajul gazet resc i pamfletar al vremii, r mâne fidel op iunilor sale doctrinare, pe care le duce pân la ultimele consecin e în cadrul criticii sociale extreme pe care o întemeiaz i o profeseaz . Acest criticism extrem comport o dimensiune politic , i aici Eminescu este junimist, dar i una social , prin care el vine în sprijinul intereselor claselor pozitive, adic ale ranilor, r ze ilor i meseria ilor, interese lezate de

26

modernizarea liberal . Criticismul eminescian, mai remarc Ibr ileanu, se manifest i prin moldovenitatea acestuia. O alt exegez care identific trei momente distincte ale jurnalismului eminescian este cea a lui D. Vatamaniuc. 12 Acesta atrage aten ia c periodizarea tripartit este operant numai în jurnalistic , acela i mod de abordare transferat în considerarea poeziei î i pierde orice relevan . „Eminescu intr în gazet rie cu o concep ie definitiv format i nu avem documente nici texte ale sale s propunem i aici ani de ucenicie ori de maturizare”. 13 Criticul ia în considerare schimb rile în statutul personal i profesional ale scriitorului, pe baza c rora se poate determina orientarea, caracterul i dimensiunea activit ii publicistice a lui Eminescu. Dup exegetul amintit, exist în ziaristica lui Eminescu o prim etap , situat în intervalul dintre ianuarie 1870 i mai 1876. Eminescu debuteaz ca publicist în timpul studiilor de la Viena, când public în ziarul „Albina” din Pesta, condus de Vincen iu Babe , articolul O scriere critic . Tot în ianuarie 1870, el public , în „Familia” lui Iosif Vulcan, Repertoriul nostru teatral. În perioada aprilie-mai 1870 public în ziarul lui Alexandru Roman, „Federa iunea”, din Pesta, trei articole politice: facem un congres, În unire e t ria i Echilibrul, în care se opune dualismului austro-ungar. Articolul de sintez al primei perioade a publicisticii sale poart titlul Influen a austriac asupra românilor din Principate, publicat în „Convorbiri literare”, la 1 august 1876. Aici, Eminescu ia ap rarea institu iilor românilor într-un imperiu ostil culturii na ionale. Autorul public adev rate manifeste politice, prin care cheam energic la ac iune. A doua faz a publicisticii survine în mai 1876, când Eminescu devine, în concordan cu temperamentul s u, gazetar profesionist la „Curierul de Ia i”, unde r mâne pân în octombrie 1877. Ajuns aici, dup ce fusese destituit din postul de revizor colar, el vrea s dea publica iei subintitulate „Foaia publica iunilor oficiale din resortul Cur ii Apelative din Ia i” i denumite ironic de ziarist „foaia vitelor de pripas”, un caracter enciclopedic. Publica ia ap rea de trei ori pe s pt mân , în patru pagini, dintre care una destinat p ii neoficiale, care îi revenea lui Eminescu, dar pe care el o dep ea uneori în încercarea de a realiza o gazet cu un cuprins variat i atractiv. Leafa pe care o prime te aici este derizorie, ridicându-se la 100 i, mai apoi, la 150 de lei, mai ales în condi iile în care Eminescu muncea cu profesionalism i d ruire, realizând munca unei întregi redac ii. În aceast perioad , gazetarul urm re te soarta r zboiului sârbo- muntenegrean împotriva st pânirii otomane, manifestând o vie simpatie

27

pentru ac iunile muntenegrenilor. Prezentarea luptelor din Balcani în desf urarea lor i a energicei activit i diplomatice care înso ea evenimentele se constituie într-un jurnal cu caracter de unicat în presa româneasc din perioada 1876-1877. Un loc aparte în publica ia ie ean îl ocup luptele armatei române în Balcani i proclamarea independen ei statului român. Eminescu demonstreaz c independen a de facto a României începe din 1862, perioad dup care sunt semnate tratate comerciale cu rile vecine, apelând la statistici, o metod pe care o va folosi

pe larg de-a lungul activit ii sale gazet re ti. Merit consemnate i evoc rile istorice pe care Eminescu le realizeaz , precum i reflectarea vie ii culturale, mai cu seam prin cronicile dramatice pe care le scrie, dar i prin publicarea de foiletoane literare, inclusiv sub isc litura sa. Ultimele articole

la „Curierul de Ia i”, trei la num r, apar în 30 octombrie 1877. Faza a treia,

a consacr rii sale definitive ca jurnalist, coincide cu venirea sa la ziarul

conservator „Timpul”, pe o perioad care se întinde din octombrie 1877 pân în iunie 1883, momentul pr bu irii intelectuale. Activitatea de la „Timpulîi permite s i desf oare, pe larg, doctrina sa social , economic i na ional . Primul ciclu de articole, intitulat Icoane vechi i icoane nou , desc un doctrinar cu solide cuno tin e în variate domenii ale tiin elor sociale, precum i un editorialist i comentator de excep ie. Cu aceast ocazie, el expune principalele teze privind natura statului precum i primatul muncii în progresul societ ii Acum el face gazet rie cotidian , îndeplinind, succesiv, func ia de redactor, redactor- ef i redactor principal pentru partea politic . Din cauza faptului c articolele sale apar f semn tur , conform uzan elor epocii, sau sunt publicate sub pseudonim, exist dificult i de stabilire cu certitudine a paternit ii acestora. În perioada 1877-1880, Eminescu î i dedic activitatea preponderent chestiunilor legate de pierderea sudului Basarabiei în favoarea guvernului arist, celor legate de modificarea articolului 7 din Constitu ie, privitor la ob inerea cet eniei române, precum i r scump rii oneroase a c ilor ferate de c tre statul român, opera iune cunoscut drept afacerea Stroussberg. Ob inerea independen ei de stat ofer ocazia normaliz rii vie ii noastre politice: conservatorii înfiin eaz la începutul anului 1880 un club politic la Bucure ti, condus de Manolache Costache Epureanu, i se declar partid constitu ional. Clubul politic preia i ziarul „Timpul”, numindu-l, în 16 februarie 1880, pe Eminescu redactor- ef. În aceast func ie, gazetarul public suita de articole Studii asupra situa iei, în care expune viziunea sa asupra programului politic, schi at sumar de Epureanu. Aici jurnalistul reia teoria statului, interpreteaz semnifica ia

28

independen ei i pledeaz , din nou, în favoarea nimii considerat de el singura „clas pozitiv ”. Activitatea sa gazet reasc ia o amploare f

precedent: de la redactarea articolelor de fond, la editarea ziarului i pân la participarea la edin ele Parlamentului. În 1881, dup proclamarea Regatului, gruparea junimist din Partidul Conservator este cooptat de liberali la guvernare, prin atribuirea unor posturi în diploma ie i justi ie, manevr denumit de Eminescu „opozi ia miluit ”. Aceast grupare preia ziarul „Timpul”, numindu-l la conducere pe Gr. P ucescu, iar Eminescu devine redactor principal pentru partea politic . Între ianuarie 1882 i iunie 1883 activitatea sa publicistic scade în intensitate. În aceast perioad , el se implic în dezbaterea în jurul chestiunii dun rene, pe care o trateaz sub raport economic i na ional. Activitatea sa la „Timpul” ia sfâr it cu polemica pe care o angajeaz cu presa austro-ungar . Epilogul publicisticii sale se desf oar prin publicarea, în „România liber ”, în perioada noiembrie-decembrie, a dou articole, Iconarii d-lui Beldiman i Iar Iconarii, i, în „Fântâna Blanduziei”, a patru articole, ultimul publicat în ianuarie 1889. Exist o anumit mefien din partea criticii fa de ultima secven a publicisticii sale, motivat de presupunerea c dup instalarea bolii Eminescu n-ar mai fi scris nimic, ceea ce îns este fals, deoarece el tradusese dup 1883 Gramatica sanscrit , întreprindere ce necesita un efort intelectual considerabil. Mai recent, într-un studiu dens, 14 Mihai Dorin propune o secven format din cinci stadii. Momentul de debut corespunde celor nou articole publicate în „Albina”, „Familia”, „Federa iunea”, „Românul” i „Convorbiri literare”, marcate de pa optism i având o dominant na ional i cultural . Avem de-a face cu ini ierea sa în jurnalism, moment apolinic al crea iei sale. Etapa secund începe odat cu articolul Influen a austriac asupra românilor din Principate, publicat în „Convorbiri literare”, la 1 august

1876. A treia faz este inaugurat de seria Icoane vechi i icoane nou , care

apar în „Timpul” în decembrie 1877, imediat dup venirea sa la gazeta conservatoare din Bucure ti. A patra etap începe cu cele cinci articole

grupate sub titlul Studii asupra situa iei, publicate în acela i ziar în februarie

1880. Secven a ultim este definit de seria celor ase articole publicate în

perioada iulie-septembrie 1881. Exegetul propune o analiz in extenso a crea iei sale publicistice în contextul specific.

B. Exegeza concep iei doctrinare a lui Eminescu: Critica literar de la noi a preluat, nu tocmai f rezerve, studierea operei politice

29

eminesciene ca preocupare legitim . Au existat i continu s existe voci care cer, pe diverse tonuri, fie renun area complet la studiul publicisticii, cum propune Nicolae Manolescu, pe motiv c opera politic este caduc , fie considerarea ei ca f când parte dintr-un registru minor, mai pu in reprezentativ în compara ie cu crea ia poetic . Asist m, dup cum sus ine Th. Codreanu, la o nou sacrificare a lui Eminescu. Din fericire, nu au lipsit nici exege ii care au luat în serios gazet ria eminescian . Pe analizele ultimilor se vor baza rândurile care urmeaz . Principalele exegeze ale jurnalismului eminescian apar in unor nume de prim importan în critica noastr literar , eminescologi sau nu, precum erban Cioculescu, George linescu, Tudor Vianu, George Munteanu, Dimitrie Vatamaniuc, Alexandru Oprea, Gheorghe Bulg r, Ion Bulei. Vom consemna contribu iile acestora i altora, nenumi i aici, la în egerea mereu mai nuan at a operei publicistice a fondatorului doctrinei na ionale. E. Lovinescu supune opera politic eminescian unei critici extrem de severe. Fondator al teoriei sincronismului, Lovinescu îi repro eaz ziaristului ignorarea direc iei evolutive a societ ii române ti, exager rile vehement-sentimentale ale credo-ului junimist, precum i tradi ionalismul radical, xenofob i antisemit. Referitor la concep iile eminesciene, Lovinescu sus ine: 15 „Ca fond,

ideile lui sunt, în parte, cele ale Junimii; neavând nicio r spundere politic i sându-se în voia temperamentului s u de polemist, critica lui dep te îns

Acolo unde junimi tii puneau

numai convingere, Eminescu punea îns i pasiune; lirismul s u temperamental i-a g sit o ie ire în excesul pamfletar. Prin lipsa ei de

obiectivitate, împins uneori pân la absurd, o bun parte a publicisticii lui

] Desp indu-se,

Eminescu dep te, a adar, cadrul discu iilor tiin ifice. [

deci de junimi ti, Eminescu se apropia prin concep ia lui mai mult de tradi ionalism decât de evolu ionism; de i cuno tea trecutul ca istoric, îl

sim ea, totu i, ca poet i, neavând intui ia politic a devenirilor necesare, se

Prin prestigiul talentului s u, Eminescu a

creat nu numai un fel de misticism na ional, pe baza solidarit ii istorice, ci i

un misticism nesc, cu urm ri în

Lovinescu consider opera politic eminescian ca apar inând unui reac ionarism radical, pozi ie ideologic situat în contratimp flagrant cu cerin ele de modernizare accelerat ale epocii. erban Cioculescu 16 este cel care promoveaz ipoteza „voca iei paralele”, adic a manifest rii genialit ii lui Eminescu i la nivelul operei

ca expresie academismul maiorescian. [

]

scufunda în el ca într-o realitate [

].

procesul de forma ie a culturii române”.

30

publicistice, ipotez îmbr at ulterior de to i aceia care s-au apropiat de publicistica lui. Criticul ine s demonteze o prejudecat persistent la un anumit moment privind victimizarea poetului, c ruia numai un destin potrivnic i-a h zit postura de gazetar, care nu a f cut decât s -l deturneze de la preocup rile poetice i care, în cele din urm , l-a aruncat în bra ele nebuniei. Nimic mai fals, arat exegetul, care sus ine r spicat c Eminescu a intrat în gazet rie în urma unei „chem ri irezistibile i unei îndelungate preg tiri în domeniul practic al ideilor social-economice”. Evolu ia maladiei a putut fi accelerat , dar nicidecum provocat de îndeletnicirea de ziarist. În plus, Eminescu v dea o siguran a limbii care numai în pu ine împrejur ri a sat s se strecoare latinisme, germanisme sau fran uzisme acolo unde existau echivalen e române ti convenabile. Eminescu n-a fost un simplu gazetar, privind actualit ile din perspectiva prezentului, a clipei, ci un adev rat doctrinar, care a evaluat evenimentele prin prisma permanen ei na ionale. Abordarea vie ii noastre politice este preponderent economic , ceea ce relev modernitatea publicisticii lui Eminescu, care pleca de la romantismul german i de la filosofia idealist . În acest context, gazetarul atac în termeni duri îmbog irea alogenilor pe seama autohtonilor, ceea ce i-a atras acuza ii de xenofobie, antisemitism i na ionalism, chiar proto-legionarism. De fapt, Eminescu plasa politica, în spirit junimist, dup cultur i economie, considera i a fi adev ra ii piloni ai vie ii statului, în raport cu care politicul este un simplu epifenomen. Doctrina sa na ional i-a demonstrat eficacitatea, prin genera iile succesive care i-au prelungit în timp viziunea. Referitor la pesimismul eminescian, Cioculescu reu te s evite capcana aparen ei de optimism a gazet riei sale, inând, în acela i timp, s disocieze pesimismul de disperare, care, aceasta, nu vede solu ia salvatoare, fiind acea propensiune sufleteasc spre negativism extrem. Structura ziaristului este „esen ial pesimist : el nu denun p cate închipuite sau scorniri, ivite din spiritul perfectului opozant, ci tr ie te aievea ordinea politicii antinaturale i anistorice a liberalismului, în care vede distrugerea neamului s u. Dialectica sa este fierbinte i pasionat , profetic f ostenta ie verbal , dar de o neîntrecut vehemen ”. 17 Viziunea lui apocaliptic asupra climatului social i politic din epoc trebuie pus în leg tur cu uzan ele presei de opozi ie de la noi, în care ac iunile guvernamentale f ceau obiectul celor mai sinistre perspective, tradi ie care ne trimite pân la vremea cronicarilor (Miron Costin, de exemplu, recurgea la procedee interpretative similare).

31

Referindu-se la stilul publicistic al lui Eminescu, Gheorghe Bulg r 18 observ c , înc din primele sale manifest ri scriitorice ti, ziaristul analizeaz critic limbajul gazet resc, acolo unde apar primele importuri i inova ii terminologice, satirizând excesele neologice din epoc . Stilul scriiturii lui gazet re ti se bazeaz pe o cunoa tere des vâr it a limbii, printr-o combina ie dintre arhaisme i neologisme, dintre expresiile populare i figurile inspirate, care dau frazei cursivitate, suple e i putere de evocare. În publicistica lui, Eminescu utilizeaz o gam ampl de construc ii sintactice, trecând de la tonul familiar la cel solemn, de la ironie la aforism, de la descriere la medita ia filosofic , calit i care dau textului atractivitate i lejeritate în parcurgere. Comentariul, critica, pamfletul eminescian uzeaz de un limbaj simplu i accesibil, f a omite termenii tehnici din jargonul politic, economic sau social, în construc ii supuse strict criteriilor comunic rii optimale, în acord cu exactitatea exprim rii i exigen a adev rului. Lexicul utilizat în publicistic îl dep te net pe cel al poeziei. Un alt eminescolog, George Munteanu, ia în discu ie idealul istoric 19 al românilor în opera politic eminescian . Preocuparea lui Eminescu privind prezentul i viitorul na iunii noastre nu f cea nicio concesie demagogiei, fiind întemeiat pe o cunoa tere profund atât a trecutului românilor, cât i a profilului spiritual comun românilor din toate inuturile locuite de ace tia. Gazetarul pledeaz pentru un necesar „sim istoric” pentru fondarea unei na iuni care s se dezvolte organic. În acest spirit, jurnalistul consider c fiecare genera ie reprezint un „agent al istoriei”. Al. Oprea, într-o ampl lucrare destinat publicisticii lui Eminescu, atrage aten ia asupra multiplelor ipostaze ale gazet riei lui, caracterizat printr-o manifestare a unui alt „eu” comparativ cu cel poetic, de aici derivând dualitatea gândirii sale. Exegetul sus ine c opera lui politic 20 trebuie în eleas prin prisma rela iilor dintre programul politic i idealul uman, care este, în linii mari, cea dintre jurnalistul conservator i poetul romantic. Ceea ce îl anim pe Eminescu în ce prive te jurnalistica este spiritul secolului, care este unul na ional. În lupta lui na ional , gazetarul în elege c este nevoie de o inim foarte cald i de o minte foarte rece, pozi ie din care intenteaz un proces total manifest rilor politicului. Trebuie remarcat aici primatul considerentelor etico-economice, plecând de la principiul fundamental al muncii i de la opera ia de autohtonizare a mitului Vârstei de aur. 21 Acest lucru ar fi posibil într-un stat autoritar, în care clasele pozitive i cele conduc toare se afl în echilibru social homeostatic, asem tor unui stup, valoarea social primordial fiind armonia între

32

tendin ele antagonice. Statul, în viziunea lui Eminescu, este o idealizarea a satului r ze esc, dev lma . În urm rirea interesului na ional, ziaristul porne te de la necesitatea protej rii economiei române ti, în opozi ie cu ideile liber-schimbiste, împ rt ite inclusiv de mul i junimi ti. Fidel concep iei sale economice, având la baz clasele pozitive, el critic negustoria, care, întâmpl tor sau nu, era practicat mai ales de alogeni. Gazet ria eminescian d la iveal un scriitor angajat, un lupt tor al cauzei na ionale, pasionat de idei, un polemist cu un mare talent argumentativ, chiar profetic, care î i exprima convingerile cu ardoare, în spiritul adev rului. Impactul publicisticii sale în epoc a fost remarcabil, dar numai cuprinderea în volum, la ini iativa lui Gr. P ucescu, I. Cre u sau N. Iorga, permite studierea acesteia i influen a pe care a exercitat-o i mai târziu, în special în dezvoltarea doctrinei na ionale. Eminescu i-a elaborat i rafinat concep iile politice, economice i sociale prin model ri succesive, prin articolele publicate i nu prin întemeierea unei teorii. El obi nuia s i nuan eze i s i clarifice necontenit opiniile, odat emise. Multe dintre aceste opinii au fost interpretate gre it, prin considerarea numai a planului expresiei, care era adesea vehement , ignorând, îns , nucleul problematic, de adâncime. Sorin Antohi realizeaz o lectur mitanalitic 22 a publicisticii eminesciene. Poet romantic, interesat de istorie în dimensiunea legendar a acesteia, Eminescu recurge la utopii i mituri inclusiv în gazet rie. Dintre toposurile mitico-utopice esen iale specific eminesciene, Antohi identific trei: Insula, Paradisul, Vârsta de Aur. Insula constituie „spa iul protector al idealit ii, excep ia spiritual a unei geografii sufocate de corporalitate, inser ia ordinii transcendente într-o lume a imanen ei”. 23 Condi ia geopolitic a României contribuie la constituirea identit ii: o insul de latinitate într-un ocean slav. Tot din aceast perspectiv , xenofobia eminescian apare drept o identificare a naufragia ilor care tulbur armonia unui spa iu magic. Solu ia care vizeaz desfiin area negativit ii intru ilor este integrarea, autohtonizarea. Paradisul i Vârsta de Aur sunt diseminate în întreaga oper eminescian . Proza politic utilizeaz frecvent aceste toposuri pentru a accentua discrepan ele dintre un trecut mitizat i un prezent dezam gitor. Evul Mediu autohton i sfâr itul lumii dacice constituie dou repere prioritare în sprijinul acestui demers. Aceste perioade constituie i prilejul cupl rii utopismului regresiv i a tendin elor ucronice cu organicismul i fiziocratismul. Eminescu recurgea

33

frecvent la analogia societ ii umane cu stupul sau mu uroiul, considerate modele de ordine, armonie i eficien . Fiziocratismul transpare din teoria turii superpuse i din conceptul de clas pozitiv , care constituie principalele direc ii ale criticii sociale eminesciene.

C. Etapele recept rii publicisticii eminesciene. Publicistica lui Eminescu, îndeosebi cea de la „Timpul”, a suscitat aprinse dezbateri pro i contra, iar pozi iile extreme, de la repudiere total pân la adeziune entuziast . Desigur, putem vorbi despre un parcurs sinuos, despre confrunt ri polemice, dar i despre cristalizarea unor puncte de vedere. În mare, este vorba de o abordare a specificit ii jurnalisticii sale, considerat ca fiind diferit de celelalte domenii ale crea iei lui, respectiv, analiza global a operei eminesciene, din care gazet ria sa este o parte organic . Consider m avantajoas o periodizare a recept rii gazet riei eminesciene, cuprinzând etapele: comentariile contemporanilor lui Eminescu pân la primul r zboi mondial, exegezele din perioada interbelic , critica din perioada comunist i analiza de dup decembrie 1989. Dintre contemporani, un loc special îi revine lui Titu Maiorescu, mentorul i descoperitorul lui Eminescu. El este cel dintâi care a sesizat talentul i orizontul vast de idei al lui Eminescu. Criticul impune prima imagine eminescian , conceput în spirit platoniciano-schopenhaurian, de „geniu înn scut, care era prea puternic în a sa proprie fiin încât s -l fi ab tut vreun contact cu lumea de la drumul firesc”. Anticipând influen a lui Eminescu asupra vie ii culturale de la noi în secolul al XX-lea, Maiorescu îl consider o personalitate-cheie, care asimileaz „cuprinsul ideal al culturii române ti”. În acela i timp, Eminescu este „un om al timpului modern, cultura lui individual st la nivelul culturii europene de ast zi”. În anii imediat urm tori mor ii lui Eminescu, apar dou contest ri radicale ale valorii lui. Prima dintre acestea apar ine canonicului Alexandru Grama din Blaj, care sus inea, în 1891, c genialitatea poetului este fals , deoarece nu a fost recunoscut de publicul românesc, ci a fost impus în mod for at de Junimea i de publica ia „Convorbiri literare” , deoarece scriitura lui s-ar fi conformat unui model al „noii direc ii” pe care grupul respectiv le promova. Canonicul mai invoc dou motive pentru care suspecteaz de neautenticitate genialitatea eminescian : faptul c ar trebui s moar genera ia contemporan , care nu l-a în eles i, apoi, pentru c acela i public care l-a ignorat îl elogiaz dup ce a trecut în nefiin .

34

O alt negare a lui Eminescu, ap rut la trei ani dup cea a

canonicului Grama, în 1894, îi apar ine lui Aron Densusianu. Acesta afirm

avem de-a face cu un „poet bolnav”, care din cauza maladiei lui, nu a în eles lumea în care tr ia, fiind aservit modelelor str ine, mai ales celui german. Densusianu îl acuz pe Eminescu de necunoa tere a lumii române ti i de incoeren stilistic , considerând c influen a lui Eminescu asupra tineretului este complet nefast .

În 1895, Elie Miron Cristea, cel care avea s devin primul patriarh

al Bisericii Ortodoxe Române, public Eminescu – via a i opera, prima tez de doctorat referitoare la poet. Cristea nu se refer , îns , numai la poezie atunci când afirm : „Nu a existat înc un scriitor român care s mânuiasc atât de abil arma satirei ca el”. Garabet Ibr ileanu remarca, în 1901, într-un context de criz i reînnoire a vie ii române ti, moartea curentului eminescian. El îl considera pe Eminescu excesiv de pesimist i lipsit de voin , atitudini care se traduc în lipsa de reac ie la mizeriile vie ii i în idealizarea retragerii din lupt . Aceste concep ii au corespuns sensibilit ii genera iei de la 1880, generând un curent pesimist. Perioada interbelic constituie momentul de impunere definitiv a operei eminesciene în cultura româneasc , ca urmare a contribu iilor unei pleiade de exege i. Opera politic eminescian a inspirat i numero i ideologi na ionali sau na ionali ti, de la s tori ti, la ni ti i de la legionari la gândiri ti. Nicolae Iorga este primul exeget care nu în elege s opereze o distinc ie axiologic i ontologic între poeziile antume i postume, între proz , publicistic i poezie, numindu-l pe Eminescu „expresia integral a sufletului românesc”. Publicarea postum a unor poezii i a unor selec iuni din publicistic a permis apari ia unei revela ii. „Un nou Eminescu ap ru:

minte setoas de a ti, suflet doritor de a se împ rt i altora, inim rev rsându-se de bun tate, ochii puternici intind necontenit idealul”. Fenomenul eminescian este a ezat sub semnul unit ii organice a operei, vie ii i personalit ii, întruchiparea vie a ideii na ionale. Pentru Iorga, Eminescu era „un european al timpului s u, în care influen ele vremii, contopindu-se cu vocea sa proprie, puternic i pur , se transform într-o armonie unic ”, în el tr ind „întreaga Europ metafizic ”. Unitatea personalit ii i a operei lui Eminescu a fost pus în eviden i de Perpessicius, cel care a ini iat i integrala editorial eminescian . Criticul eviden iaz compatibilit ile dintre poezie i proz , ele

35

transpunând „ecourile experien elor sale biografice, rod, deopotriv , al temperamentului s u înn scut, altoit cu toate lec iile vie ii, culturii i peisagiilor”, precum i dintre acestea i jurnalistic : „vigoarea i ini iativa lexical a ziaristicii î i împrumutau poemelor, cuceririle”. Referindu-se tot la opera politic eminescian , Perpessicius opineaz c exege ii „vor stabili într-o bun zi cât de unitar a fost existen a material i sufleteasc a poetului, cât prezen artistic i ideologic este în articolul s u de ziar ca i în poema cea mai hieratic i în felul acesta vor reda poetului toat semnifica ia uman pe care geniul lui, pe de o parte, i noaptea pretimpurie a min ii lui, pe de alt parte, i-au cam r pit-o”. 24 Un alt exeget de marc , Tudor Vianu, evaluând opera lui Eminescu din perspectiv estetic , declara c el este „marele subiect al literaturii române ti”. Ineditul abord rii lui Vianu const în relevarea puterii poetului de a eviden ia elementele contradictorii, armonia eminescian fiind o expresie a ira ionalului, a „reîntoarcerii în fluxul lucrurilor înainte de diferen ierea i închegarea lor”. Statutul creatorului de geniu transpare îns din ampla analiz a lui George C linescu, care dezv luie întreaga amploare a performan elor sale:

întoarcerea la origini, surprinderea mi rii continue în univers, revelarea totalit ii universului material, a giganticului unit cu spectralul i cu paradisiacul, a idealismului iubirii, valorificarea folclorului, manifestarea conservatorismului progresist ca expresie a organicismului s u. C linescu afirm tran ant unitatea dintre existen i crea ie: „Via a lui se confund cu opera, Eminescu n-are alt biografie”. 25 linescu întreprinde o critic total , apelând la un arsenal exegetic variat i nuan at, schimbându- i mereu unghiurile de abordare, de la descriptivism i tematism, la psihanaliz i scientism psihologic i de la biografism i structuralism la istorism pozitivist. Noutatea criticii lui C linescu vine din descrierea operei care reveleaz schema organic a operei lui Eminescu. Pentru Dumitru Caracostea, nu exist contradic ii între Eminescu omul i Eminescu poetul: „Religie, tiin , poezie, politic tr iesc în acela i suflet, fiecare înf ând o lume proprie”. 26 Afirmând unitatea ontologic a operei i vie ii lui Eminescu, Caracostea se deta eaz de mitul desprinderii complete de cele lume ti a poetului. Receptarea operei eminesciene sufer o anumit distorsionare în perioada comunist , în care se manifest , pe de o parte, continuarea eforturilor exege ilor din perioada interbelic , dar, pe de alt parte, apari ia unor abord ri critice noi, unele tributare comandamentelor idelogice ale vremii.

36

Trebuie remarcat , în mod special, contribu ia Rosei del Conte la întemeierea fazei existen iale a eminescologiei. Autoarea relev caracterul particular gnostic al pesimismului s u, în pofida locurilor comune ale exegezelor care acrediteaz scopenhauerismul fundamental al poetului. Omul eminescian este marcat de nelini te metafizic , i în acest lucru const modernitatea abord rii sale, încercând s se opun obstacolelor ontologice, mai cu seam timpului. Pe aceea i linie ontologic , a gândirii fiin ei, a tragismului fiin rii, se înscriu i demersurile exegetice ale lui Edgar Papu, George Munteanu, Theodor Codreanu. Un curent exegetic care mizeaz pe supralicitare este protocronismul, termen inventat de Edgar Papu, care face carier , în anii ’70-‘80 prin scrierile lui Mihai Ungheanu i Ilie B descu. Relevând unele intui ii geniale din opera eminescian , protocroni tii recurg la exager ri grosolane, care au i determinat renun area la aceast direc ie exegetic dup 1990. Nout ile exegetice de dup decembrie 1989 au fost relativ pu ine, din cauza unei sc deri relative a interesului fa de opera eminescian . Publicarea integral a gazet riei sale a deschis, îns , câmpul cercet rilor din perspective diverse. Dac , în 1989, C. Jornescu i C. Petrescu dedic o lucrare concep iei juridice eminesciene, (Valori etice în opera lui Eminescu), Ion Ungureanu realizeaz , în 1990, o analiz a concep iei sociologice a ziaristului, respectiv teoria selec iei sociale negative, a p turii superpuse. Adev rata clas pozitiv , în viziunea gazetarului, este nimea, care este exploatat de elita incompetent i mincinoas a alogenilor din Regat. Eminescu avea cuno tin e de sociologie, pe care le utiliza adesea în articolele lui. Pentru ziarist, refacerea solidarit ii organice, distrus de modernizarea accelerat a României, este condi ia dep irii statutului de imitatori ai unor tradi ii str ine, care nu pot fi transpuse tale quale în condi iile specifice de la noi. Sorin Antohi, în Civitas imaginalis (1994) abordeaz opera eminescian din perspectiv mitanalitic , identificând miturile i ideile utopice latente care populeaz universul crea iei eminesciene. Publicistica politic are în comun cu poezia i cu proza fantastic o serie de concepte cu înc rc tur mitic , cum sunt: Insula, Vârsta de Aur i Paradisul. pt mânalul „Dilema” (nr. 265 din 27 februarie-5 martie 1998) a publicat un num r dedicat lui Eminescu, în inten ia unei demitiz ri, dar care a degenerat într-o demolare, stârnind un imens scandal. Dintre reac iile declan ate, men ion m ancheta întreprins de „Caiete critice” (nr.5-8 din

37

1998), în cadrul c reia au fost invita i s se pronun e asupra operei eminesciene i a recept rii acesteia numero i intelectuali români. De asemenea, articolele ini iale, reac iile i contrareac iile au fost antologate, par ial i tenden ios, de c tre Cezar-Paul B descu, într-un volum: Cazul Eminescu. polemici, atitudini, reac ii din presa anului 1998, ap rut la editura Paralela 45 din Pite ti, în 1999. Prin rico eu, interesul pentru opera lui Eminescu s-a relansat i s-a amplificat, ceea ce nu poate fi decât o premis benefic pentru studierea crea iei lui. Rezultatele acestei detente nu au întârziat s apar . O relativ recent exegez a publicisticii eminesciene îi apar ine Monic i Spiridon, care public , sub titlul Eminescu: proza jurnalistic , o serie de studii care vizeaz dimensiunea retoric a publicisticii eminesciene. Înc de la început, autoarea precizeaz : „Scriitorul Eminescu a avut ne ansa ca orizonturile receptoare succesive ale posterit ii sale s -i supraliciteze literatura, erijând-o într-un Discurs fondator. Consecin a palpabil a unei asemenea st ri de fapt a fost quasi-institu ionalizarea scriitorului drept omonimie generic , de la care pân ast zi se revendic , în politic , ideologie, moral