Sunteți pe pagina 1din 7

3.3. Proprietăţi fizice ale fluidelor polifazice

3.3.1. Concentraţia

Concentraţia unei faze oarecare dispersată într-un fluid este o mărime scalară care se defineşte prin raportul dintre cantitatea de material izolat uscat şi cantitatea totală de fluid polifazic din volumul V considerat. Concentraţia poate fi exprimată volumetric C, în greutate C G , sau masic C M . Considerându-se o suprafaţă închisă S care delimitează un volum de fluid polifazic alcătuit din N constituenţi, concentraţia volumetrică C i va fi:

=

V

i

V

n

C

i

(34)

în care: V n reprezintă volumul de fluid polifazic determinat prin relaţia:

V

n

=

N

=

1

i

V

i

Ţinându-se seama de relaţiile (34) şi (35) se obţine:

N

=

1

i

C

i

=

1

si, in acelasi mod, se poate obtine

N

=

1

i

C

G

i

=

1

si

N

=

1

i

C

M

i

=

1

(35)

(36)

Considerându-se că fluidul este bifazic, se poate scrie:

ρ V

n

n

= ρ

n

(

V

s

+ V

f

)

= ρ V

s

s

+ ρ V

f

f

(37)

unde: ρ n , ρ s şi ρ f reprezintă densitatea amestecului, a particulelor solide şi respectiv a fluidului. Împărţindu-se prin V f relaţia (37) se va obţine:

pe de o parte

şi, pe de altă parte

ρ

n

V

n

V

V

s

+

ρ

V

f

V

V

s

V

f

ρ

n

V

n

V

f

s

+

V

f

f

V

f

V

f

s

+

=

=

ρ

n

ρ

s

=

=

ρ

n

ρ

s

V

f

V

f

V

f

în condiţiile în care se consideră că V

V ≅ V s f s
V
V
s
f
s

V

n

=

C

+ 1

ρ

f

=

ρ

n

[

C +1 ]

ρ

s

C

+

ρ

f

(38)

(39)

Luând în considerare relaţiile (38) şi (39) se poate scrie:

de unde:

ρ n

C =

(

C +1

)

= ρ C + ρ

s

f

ρ

n

ρ

f

γ

n

γ

f

=

ρ

s

ρ

n

γ

s

γ

n

Concentraţia masică este dată de relaţia:

m

ρ

V

ρ

s

C

M

=

s

m

f

ρ

f

V

f

ρ

f

=

s

s

= C

3.3.2. Greutatea specifică echivalentă

(40)

(41)

(42)

Greutatea specifică echivalentă γ n se defineşte prin raportul dintre greutatea totală de fluid G n şi volumul total V n . Admiţându-se o greutate totală de fluid G n formată din greutăţile elementelor constituente G i se va putea scrie:

sau:

G

n

γ

n

V

n

=

=

N

i

1

N

=

i

=

1

G

i

γ

i

V

i

Împărţindu-se prin volumul total V n se va obţine:

γ

n

n

=

i

=

1

V

N

γ

i

V

i

V

n

V

n

sau

γ

n

=

N

=

1

i

γ

i

C

i

(43)

(44)

(45)

Considerându-se un fluid bifazic cu volumul total V n şi în care volumul masei fluide transportoare este V iar volumul particulelor transportate este V s , greutatea specifică echivalentă se determină plecând de la relaţia:

γ

n

V

n

= γV + γ V

s

s

(46)

sau, împărţindu-se relaţia (46) prin V n , se obţine:

γ

n

= γC

f

+ γ C

s

s

(47)

unde C f = V/V n şi C s = V s /V n reprezintă concentraţia masei fluide, respectiv a celei solide.

Luând în considerare şi relaţia dintre concentraţiile parţiale

1= C

f

+ C

s

, rezultă greutatea

specifică a fluidului bifazic de forma:

γ

n

(

= γ 1

C)

+ γ

s

C

(48)

unde C este concentraţia fazei solide. Greutatea specifică echivalentă se poate exprima şi în funcţie de concentraţia în greutate a fazei

dispersate

C G

= G

s

concentra ţ ia în greutate a fazei dispersate C G = G s G n ob

G

n

obţinându-se o relaţie de forma:

γ

n

=

γγ

s

γ

s

C

G

(γ

s

γ )

(49)

3.3.3. Densitatea echivalentă

Prin densitatea medie echivalentă ρ n a unui fluid polifazic se înţelege raportul dintre masa acestuia m n şi volumul V n cuprins în interiorul unei suprafeţe de control S. Considerându-se volumul total V n determinat prin suma volumelor parţiale:

N

V

V

=

n

=

i

=

i

= 1

ρ

n

V

n

=

N

ρ

i

C i

i

şi masa totală m n determinată prin relaţia:

m

n

=

N

i =

1

m

împărţindu-se relaţia (51) prin V n se va obţine:

ρ

n

i = 1

N

i =

1

ρ

i

V

i

(50)

(51)

(52)

Considerându-se fluidul bifazic, conform relaţiei (52), se va obţine:

şi, luând în considerare relaţia

1= C

f

ρ

n

= ρ

f

C

f

+ ρ C

s

s

+ C

s

ρ

şi făcând notaţia C s = C, se poate scrie:

n

= Cρ

s

+ 1C ρ

(

)

f

(53)

(54)

unde C reprezintă concentraţia în volume a corpului dispers a fluidului bifazic.

3.3.4. Vâscozitatea aparentă

Vâscozitatea aparentă η n reprezintă vâscozitatea dinamică a unui fluid monofazic omogen şi izotrop care conduce la o aceeaşi pierdere de sarcină, în condiţii similare de curgere, cu cea a fluidului polifazic studiat. Vâscozitatea aparentă nu poate fi o vâscozitate reală aceasta apărând numai în cazul fluidelor monofazice. In legătură cu vâscozitatea aparentă se utilizează noţiunile de “vâscozitate dinamică relativăη nr , “vâscozitate specificăη s şi “vâscozitate redusăη r . a) vâscozitatea dinamică relativă η nr este o mărime adimensională definită ca raport între coeficientul de vâscozitate dinamică a amestecului η n şi aceeaşi mărime a unui fluid de referinţă η, respectiv:

=

η

n

η

η

nr

(55)

In mod obişnuit, pentru fluidul de referinţă se utilizează apa pură la o temperatură de 20° şi condiţii normale de presiune. In cazul fluidelor bifazice, vâscozitatea dinamică aparentă a unui amestec lichid-solid va fi:

η

n

=

Cη

s

(

+ 1

C)η

(56)

unde η s reprezintă vâscozitatea dinamică a masei solide iar C concentraţia volumică a acesteia. Pentru un amestec lichid-gaz se propune relaţia următoare:

η

n

(

= η 1

C

)

ρ

n

ρ

C ρ

ρ

g

+

η

g

n

(57)

unde ρ n reprezintă densitatea emulsiei omogene lichid-gaz, ρ este densitatea fazei lichide, iar ρ g a fazei gazoase.

b) vâscozitatea specifică η s este definită prin relaţia:

η

s

=

η

n

η

η

=

η

nr

1

(58)

unde η reprezintă vâscozitatea dinamică a fluidului purtător.

c) vâscozitatea redusă η r este definită prin raportul dintre vâscozitatea specifică şi concentraţia substanţei dizolvate sau în stare de suspensie C:

η

r

=

η

s

C

(59)

d) vâscozitatea intrinsecă η in este definită prin valoarea limitei

Inversul vâscozităţii dinamice aparente, 1/η n , se numeşte mobilitate şi este o proprietate caracteristică fluidelor polifazice. Factorii care influenţează vâscozitatea amestecurilor polifazice sunt:

η

in

= lim

C 0

η

s

proprietăţile mediului continuu de dispersie, ale fluidului de bază;

proprietăţile fazei dispersate – forma, rugozitatea, porozitatea, mărimea şi masa particulelor din

dispersie; distribuţia de concentraţie a fluidului polifazic;

repartiţia masei şi a dimensiunilor particulelor din suspensie;

volumul relativ al particulelor fazei dispersate;

elasticitatea şi gradul de deformabilitate a particulelor mediului dispersat;

tendinţa de aglomerare sau de separare a granulelor mediului dispersat;

condiţiile termodinamice şi potenţialul electrostatic al mediului dispersat şi al celui de dispersie;

concentraţia constituenţilor amestecului.

ţ ialul electrostatic al mediului dispersat ş i al celui de dispersie; concentra ţ ia constituen
ţ ialul electrostatic al mediului dispersat ş i al celui de dispersie; concentra ţ ia constituen

Figura 4 – Variaţia vâscozităţii aparente η n în funcţie de concentraţia mediilor polifazice C şi diametrul particulelor solide d.

În studiul curgerii fluidelor polifazice se foloseşte şi noţiunea de vâscozitate cinematică

aparentă ν n definită prin raportul

(52). În general se consideră că la o majorare a concentraţiei particulelor fine apare o creştere a vâscozităţii cinematice aparente conform expresiei:

ν n

ăţ ii cinematice aparente conform expresiei: ν n = η ρ unde ρ n este densitatea

= η ρ unde ρ n este densitatea medie aparentă dată de relaţia

n

n

ν

n

ρ

ρ

s

ρ

n

=

ν

ρ

n

ρ

s

ρ

[

1

+

(

50 ρ

n

ρ

)

2

]

2

(60)

în care ρ şi ν sunt proprietăţile fluidului omogen purtător.

3.3.5. Presiunea de difuzie

Presiunea de difuzie p d se defineşte ca fiind mărimea necesară pentru menţinerea amestecului saturat la orice moment de timp. Ea acţionează la interfaţa dintre faza continuă şi cea dispersă şi reflectă distribuţia de presiuni pe suprafaţa particulei care se deplasează într-un mediu fluid în mişcare (figura 5). Noţiunea de presiune de difuzie trebuie asociată cu mişcarea browniană a particulelor solide mici

ă cu mi ş carea brownian ă a particulelor solide mici Figura 5 Câmpul de viteze

Figura 5 Câmpul de viteze şi presiuni în jurul unei particule solide în mişcare într-un fluid

aflate în concentraţii reduse în fluid. La concentraţii mari apar şi ciocniri ale particulelor solide care modifică starea locală de presiune pe granulă şi în mediul fluid. În cazul mişcării unei particule solide cu viteza v s într-un fluid care se deplasează cu viteza v f > v s , valoarea presiunii de difuzie este corelată cu caracteristicile mişcării relative sub forma relaţiei vectoriale:

p

d

= p

f

(

+ ω v

f

v

s

)(

v

f

v

s

)

(61)

în care ω este o constantă de proporţionalitate. În stare de repaus, relaţia (61) devine:

p = p

s

f

+ β

s

(62)

unde β s

definesc şi se calculează forţele de difuziune dintre cele două medii solid-fluid.

reprezintă presiunea difuzivă de echilibru. Plecând de la mărimea presiunii de difuzie se

3.3.6. Proprietăţile abrazive

Fluidul polifazic, în procesul de transport, are proprietăţi abrazive care conduc în timp la necesitatea înlocuirii echipamentelor mecanice şi a reţelelor de conducte. Particulele solide influenţează fenomenul de abraziune prin duritatea mineralelor din compoziţie, apreciată după scara lui Mohr. Forma particulelor, rotunjită sau colţuroasă, precum şi concentraţia acestora în fluid, are o mare influenţă asupra fenomenului de abraziune. Acest fenomen este greu de controlat şi de cuantificat deoarece abraziunea intervine concomitent atât asupra echipamentelor şi reţelei de conducte cât şi asupra particulelor solide transportate.

3.3.7. Proprietăţile reologice

Ţinându-se seama de relaţia dintre efortul tangenţial de vâscozitate τ şi gradientul de viteză dv/dn, respectiv de viteza de forfecare dγ/dt, fluidele se pot clasifica conform schemei din figura 6:

Fluide newtoniene (vâscozitatea este independentă de efortul unitar tangenţial) Mediu tixotrop Fluide nenewtoniene
Fluide newtoniene
(vâscozitatea este independentă
de efortul unitar tangenţial)
Mediu tixotrop
Fluide nenewtoniene la
care vâscozitatea este
dependentă de durata
efortului tangenţial τ şi
de timpul de staţionare
(tixotropie)
Mediu reopectic
(reopexie)
Fluide nenewtoniene
(vâscozitatea este dependentă
de efortul unitar tangenţial)
Fluide nenewtoniene
la care vâscozitatea
este independentă de
durata efortului unitar
tangenţial τ
Mediu plastic Bingham
(plasticitate)
Fluid pseudovâscos
Mediu plastic-dilatant
Fluid dilatant (dilatanţă)
Mediu pseudoplastic
MEDII POLIFAZICE

Figura 6 - Schema de clasificare a corpurilor fluide

A. Fluidele newtoniene reprezintă modelul de fluid care se supune legii lui Newton conform căreia:

τ

= η

d v

d n

= η

grad v

(63)

B. Fluidele nenewtoniene sunt fluidele care nu se mai supun legii lui Newton, adică nu mai respectă

proporţionalitatea dintre efortul tangenţial τ şi gradientul vitezei v. Reologia este ramura fizicii care se ocupă cu studiul proprietăţilor de curgere, elasticitate, vâscozitate şi deformare în timp a corpurilor determinate de structura sistemelor, sub acţiunea forţelor finite aplicate asupra lor. Tehnica măsurării proprietăţilor reologice poartă denumirea de reometrie. Studiindu-se comportarea reologică a unor corpuri reale, o serie de autori precum W.F. Ostwald, de Waele etc. au căutat să încadreze fluidele reologice într-o relaţie generală asemănătoare legii lui Newton, având forma:

în care:

τ

n

= k

d v

d n

(64)

- k reprezintă un factor ce are semnificaţia unui coeficient de vâscozitate aparent având

dimensiunea diferită de cea a coeficientului dinamic de vâscozitate, - n este un exponent experimental. Fluidele reologice prezintă o serie de proprietăţi cum ar fi:

Proprietăţi esenţiale. Dintre acestea fac parte:

elasticitatea şi elasticitatea întârziată,

plasticitatea şi plasticitatea dinamică,

vâscozitatea, relaxarea, post efectul etc.

Proprietăţi tehnologice. Sunt acele proprietăţi reologice pentru care s-a elaborat o metodă de exprimare şi măsurare, cum ar fi:

ductibilitatea, penetrabilitatea,

tixotropia, reopexia etc.

3.3.7.1. Fluide pseudovâscoase

In această categorie intră fluidele reologice ce se caracterizează prin proprietatea denumită „pseudovâscozitate“ reprezentând proprietatea unui fluid de a curge lent sub acţiunea unei forţe reduse şi a cărui consistenţă scade progresiv pe măsură ce forţa creşte. Fluidele pseudovâscoase pot fi caracterizate prin relaţia:

d

v

d

n

α

τ = k

(65)

unde α < 1 reprezintă proprietate reologigă, iar k este un factor denumit vâscozitate dinamică aparentă. Majoritatea fluidelor nenewtoniene au o comportare pseudovâscoasă conform liniei b (Figura 7). Printre asemenea fluide se pot exemplifica: soluţiile de polimer, suspensiile de hârtie sau de pigmenţi în apă etc.

τ (F) τ 0 d v , d n
τ (F)
τ 0
d v
,
d n

dγ (v)

dt

Figura 7

3.3.7.2.

Fluide nenewtoniene plastice

Sunt fluidele nenewtoniene caracterizate prin proprietatea reologică denumită „plasticitate“ adică proprietatea unui amestec conform căreia, pentru a se obţine o deformaţie continuă, spre exemplu fenomenul de curgere, necesită aplicarea unei forţe superioare unei anumite valori limită. Fluidele nenewtoniene plastice „Bingham“ sunt caracterizate de relaţia:

τ = τ

0

+

d

v

k d n

(66)

unde τ 0 reprezintă efortul tangenţial unitar (pragul de mişcare), iar k este coeficientul de vâscozitate dinamică aparent. Comportarea unor astfel de fluide are loc conform curbei d (Figura 7). Exemple de astfel de fluide sunt: pulberi de azbest în ulei de in, betonul pompat, suspensii de var, pastele de dinţi şi de ras, metalele topite etc.

3.3.7.3. Fluide nenewtoniene dilatante

Sunt fluidele nenewtoniene caracterizate prin proprietatea reologică denumită “dilatanţă”, pe care o pot avea unele fluide polifazice de a se comporta, în domeniul forţelor mici, ca un fluid newtonian, iar în zona eforturilor mari ca o pastă de vâscozitate ridicată ce frânează puternic mişcarea. Acest fenomen se explică prin structura dispersiei, astfel că, în cazul vitezelor mici, mediul de dispersie umple golurile dintre particulele solide acţionând ca un lubrifiant care reduce frecarea, în timp ce, la viteze mari, fluidul este eliminat din goluri către periferia domeniului fapt ce conduce la creşterea frecării. Fluidele nenewtoniene dilatante se comportă conform relaţiei:

d

v

d

n

α

τ = k

(67)

unde: k reprezintă indicele de consistenţă a fluidului bifazic, iar α > 1 este indicele de comportare la curgere. Fluidele nenewtoniene dilatante au o comportare după linia de variaţie c (Figura 7). Ca exemple de fluide dilatante putem enumera: suspensii de amidon sau mică, preparate din amidon etc.

3.3.7.4. Fluide nenewtoniene plastic-dilatante

Comportarea fluidelor nenewtoniene plastic-dilatante se explică în mod analog acţiunii “dilatanţei” cu observaţia că în acest caz, pentru apariţia procesului de curgere este necesar ca efortul tangenţial τ să depăşească valoarea de prag de mişcare τ 0 . Aceste fluide nenewtoniene plastic-dilatante se supun legii:

τ

=

τ

0

+ k

d v

d

n

⎞ ⎟

α

(68)

unde: α > 1 este indicele de comportare a fluidului plastic-dilatant, iar k reprezintă indicele de consistenţă. Fluidele plastic-dilatante pot fi caracterizate prin relaţia (68) şi linia f (Figura 7). Fluidele de acest tip pot fi exemplificate prin: nisipul mişcător, nisipul de plajă, pasta de dinţi şi de ras etc.

3.3.7.5. Fluide nenewtoniene pseudoplastice

Sunt fluidele nenewtoniene de tip plastic la care linia de curgere (curba e – Figura 7) prezintă o curbură accentuată, supunându-se relaţiei:

τ

=

τ

0

+ k

d

v

α

unde: α > 1 este proprietatea reologică denumită şi plasticitate Bingham.

d

n

3.3.7.6. Fluidele nenewtoniene tixotropice

(69)

Tixotropia reprezintă proprietatea pe care o au soluţiile şi suspensiile de a gelatina când sunt în repaus şi de a deveni fluide, când sunt agitate. Tixotropia reprezintă modificarea stării corpului prin atingere, respectiv prin influenţe mecanice exterioare, cum ar fi şocuri, vibraţii, amestecare, etc.

Procesele tixotropice, numite şi transformări izoterme reversibile sol-gel, sunt caracterizate prin modificări structurale în timpul curgerii şi depind de natura materialului dispersat, temperatura, stadiul transformărilor sol-gel-sol. În repaus soluţiile tixotropice au natura unui gel, iar în cazul agitării se comportă ca un corp plastic, diferind de acesta prin faptul că la forţe mici, constante, vâscozitatea scade. Privind efortul tangenţial τ acesta scade conform relaţiei:

τ

=

τ

0

k

1

unde: k 1 şi a sunt constante numerice.

3.3.7.7. Fluide reopexice.

d v

d

n

a

ψ

(t)

(70)

Reopexia, este proprietatea pe care o au unele suspensii sau soluţii de a-şi majora viteza de întărire (gelatinizare) a pastelor, printr-o acţiune mecanică de agitare, caracterizată de creşterea rapidă

a vâscozităţii aparente. Sub acţiunea factorilor externi particulele se aranjează într-o reţea mai

compactă ce conduce la o creştere în timp a vâscozităţii. Un exemplu tehnic îl constituie vaselina care în condiţii de agitare prezintă o vâscozitate redusă, iar după un repaus, se întăreşte, mărindu-şi vâscozitatea.

Privind efortul tangenţial τ acesta creşte datorită aglomerării particulelor după o lege de tipul:

τ

=

τ

0

+ k

2

în care : k 2 şi b sunt constante numerice.

3.3.7.8. Fluide vâscoelastice.

⎜ ⎛

d v

d n

b

ψ

(t)

(71)

Sunt fluide reologice care pot poseda atât proprietăţi de solid elastic ideal, cât şi de lichid vâscos. Asemenea fluide, la aplicarea bruscă a unei forţe pe o durată scurtă, se comportă ca un corp elastic, pe când la aplicarea lentă a efortului în timp îndelungat se comportă ca un lichid vâscos. Fenomenul este explicat de unii cercetători prin suprapunerea unei deformări plastice peste una elastică, determinând astfel o comportare vâsco-elastică. Corpul vâscoelastic este alcătuit de regulă dintr-o fază solidă elastică, dispersată uniform într-un mediu fluid vâscos newtonian.