Liberul arbitru Intro clbra alegorie greaca, aceea a lui Prodicos, evocata spre instructie de Clement (Stromate, V, 31,

1), de Sf Vasile cel !are ("milii si cuvantari, "milia a ##II$ a, %), cand abia iesea din copilarie, &era'les era pus sa aleaga intre Virtute ((ine) si Viciu ()au) Promitandu$i$se de o parte fericirea suprema, insa printr$o neincetata lucrare asupra$si, iar de alta, mai toate voluptatile, cel ce avea sa treaca prin atatea incercari, rapunand raul in forme monstruoase, incepe prin a$si reprima orice ispita, ca posibilitate a caderii de sine si impotrivirii fata de ceilalti intre (ine si )au, Virtute si Viciu, fiinta pentru alegere sau ca alegere, avand alternativa (fiind, de fapt, alternativa), prin natura, &era'les se afirma ca libertate, adica optiune pentru autentica umanitate Liber, de buna seama, era sa aleaga si valorile negative numai ca, urmator gestului, din stapan trecea in sclav, prin aservire, situatie ciudata, tocmai de ceea ce, in sine, nu avea cum sa aiba consistenta ontologica, raul aparand ca lipsa, in lipsa (inelui, ca refu* al acestuia, cateodata, c+iar ca (ine relativi*at pana la sleire 1 ,obil, vitea*, folositor, in limba-ul poetic (Iliada, "diseea) si, cu siguranta, si comun, urmand etimologia platonica (in Crat.los, %1/c), 0ce inseamna binele (agat+on) o arata ceea ce este demn de admirat (agaston) in natura intreaga 1e vreme ce lucrurile sunt antrenate intr$un curs, se afla in ele repe*iciune dar si *abava Prin urmare, nu intregul e de admirat, ci o parte a lui, care e repedele (to toon), iar acestei parti demne de admirat (agaston) i se da denumirea de bine0 1esi controversata, etimologia platonica este inca seducatoare si, oricum, este operanta in organi*area filosofiei grecesti a binelui, pregatitoare pentru constiinta in vederea receptarii sensurilor crestine

Conceptuali*area, in fenomenologia gandirii clasice, incepe ceva mai tar*iu, cu sofistii, cu Socrate si culminea*a cu Platon, cu 2ristotel 2pro3imari nu vor fi lipsit, numai ca, asa *icand dupa Iamblic+os, presocraticii 0nu cautau ce este binele0, ci 0doar care ar fi cel mai presus bine0 (Vita P.t+ , 14,54,% 1iels) intrucatva, insa, lucrurile par sa stea altfel, daca luam in seama, cel putin includerea binelui in perec+e cu raul (agat+on 'ai 'a'on) in tabula oppositorum p.t+agorica, adevarat ca ea, ca atare in litera, dar nu si in spirit, apartinand repre*entantilor de mai tar*iu ai scolii, lui P+ilolaos si discipolilor sai "ricum, este de retinut prinderea binelui, in cuplu cu raul, in sistemul celor 16 opo*itii, ceea ce, dincolo de o e3tindere ontologista a semnificatiei sale (0opo*itiile desc+ideri de tip metafi*ic asupra$i 9rmand aceeasi interpretare aristotelica, si :mpedocle ar fi gandit, in linii mari, asemanator; 0deoarece era vadit ca e3ista in natura si elemente potrivnice celor bune (:mpedocle) a< introdus P+ilia si ,ei'os, prima, cau*a a celor bune, a doua, cau*a a celor rele 2stfel incat, daca cineva s$ar e3prima intr$un fel anume si ar spune ca ar avea dreptate, :mpedocle a fost primul care a afirmat ca )aul si (inele sunt principii principii ale lucrurilor e3istente0, 2ristotel, !etafi*ica, I, 748 b 3) presupune savarsirea unei

daca pricina tuturor bunurilor este (inele si principiul tuturor relelor, )aul0 (!etap+ , li 745 a 1 $15) !ai altfel decat p.t+agoricii de scoala, dar dad.el insusi in descendenta lor (ori numai in interferenta cu$ei), peste deosebiri trece similaritatea =otodata, si un fapt si altul contin, latent, urmatoarele doua mari paradigme de interpretare a binelui; cea relativista (in medii sofiste) si cea autonomista sau absolutista (socratico$platonica), dar, poate, si pe o a treia, cu fi3are intr$o linie de mi-loc (aristotelica, stoica) Pentru cea dintai este concludenta argumentatia contradictorie (antinomica) din 1ublele *iceri (1issoi logoi), 1,1 $1>, 1iels, te3t sofist, cu autor anonim; ?ormuland 0argumentele duble0, filosofii se vor fi impartit dupa curii admiteau ca binele si raul sunt fiecare in sine ori ca sunt relative si, de aceea, in absolut, indiscernabile; 0este acelasi lucru ca pentru unii binele ar fi bine, pentru altii rau si c+iar pentru acelasi om, uneori bine, alteori rau0 (I, 1) Sa presupunem, mai intai, ca 0binele este una, iar raul alta0 1aca n$ar fi in stare de distinctie, 0nu ar fi deloc limpede cum este binele si cum este raul0, ca in @ e3emplele; daca parintii fac copiilor bine, totodata si in aceeasi masura, fac si rau La fel, producand

mult rau dusmanilor, le faci si bine Pe o cale negativa, re*ulta ca binele si raul sunt in separatieA altminteri, caderea in absolut Sa admitem insa si relativitatea celor doua valori, pornind de la pre*umtia protagoriana (luata in mod tacit) a omului ca masura; boala este un rau pentru cei ce sufera, dar un bine pentru mediciA moartea, un rau pentru cel ce moare si bine pentru gropari Spargerea unui vas este binevenita pentru olar, dar rau pentru posesorA esuarea corabiilor este un rau pentru armatori si bine pentru constructori 2proape sceptici st avant la lettre se aduc argumente pro si contra ca spre a dovedi imposibilitatea (nelegitimitatea) deliberarii =otusi, autorul necunoscut al 1ublelor *iceri (argumente) pare a fi mai mult de partea relativistilor; 0in ce ma priveste, acestora ma alatur0 :ste insa ispitit si de cealalta ipote*a; 0nu spun ce este binele, ci ma straduiesc sa arat urmatorul lucru; raul si binele nu sunt identice, ele e3ista separat0 (I, 11, 1/, 3$5, 1/, 1>) !ai decis este 2nonimul lui Iamblic+os si c+iar mai aproape de un concept al binelui cu luarea in seama a raportarii mi-locite la rau Caci, deopotriva, binele si raul sunt in functie de respectarea legilor (normelor), conte3tul politic, -uridic, moral (8, 1) 1aca tendinta este, in genere, relativista, fiind, totusi, supraveg+eata, mai curand se poate vorbi de o indreptare de acest fel, metodica 2sa cum, la randul ei, fie si in anumite limite, este si ceaabsoluti*anta, socratica Pregnant analitica, deocamdata, filosofia distinge, dar teleologic, in vederea sinte*ei in sine, tinand 0de sfera logosului0, binele socratic este insa in sistemul virtutii, valoarea structuranta in campul sufletului; 0nu putem face nimic frumos, bun, cinstit decat prin virtute0 in consecinta, este si comunicabil; cu frumosul (0frumosul si binele sunt totuna0), cu dreptatea (daca 0faptele drepte sunt folositoare0, cum suntem buni, 0suntem si folositori0), cu stiinta si cunoasterea de sine (0cei ce gresesc o fac din lipsa de stiinta in ceea ce priveste alegerea celor placute si a celor neplacute, adica a binelui si raului0A 0omul care se cunoaste, , deosebeste ceea ce poate sa faca si de ceea ce nu poate0), cu utilul (0cel care, cunoscand binele si frumosul, le si pune in practica, si cunoscand raul, se fereste de el0), cu faptuirea si cinstea (0a face binele inseamna a lucra, si a lucra, cu cinste0), in genere, cu tot ceea ce este fapt sufletesc (cf 2ristotel, :tica nicoma+ica, VI, 13, 11%%b /1A #enofon, !emorabilia, III, 7,5A Platon, 2lcibiade, I, 118d, !enon, 4>e,

Protagoras, 35>dA !emorab , IV, 1/, /5A III, 7, %) C+iar cu placerea, cand viata 0a fost traita in evlavie si dreptate0 (#enofon, 2pologia, 5) Ca Socrate, impotriva lui Callicles, si Platon avea sa de*lege binele de placere 1aca 0binele si fericirea precum si contrariile lor, raul si nefericirea0 se capata si se pierd pe rand, fiecare dintre ele si nu in acelasi timp, placerea si neplacerea sunt corelative (Borgias, %78b $ cA mai pe larg, %75a$566e) Si tot ca Socrate, dar cu o desc+idere metafi*ica ce incepe sa$1 individuali*e*e, Platon socoteste ca 0a trai conform binelui este unul si acelasi lucru cu a trai frumos si drept0, iar cum intelepciunea ii face pe oameni buni, 0este si ea buna0 02ctiunile noastre trebuie sa aibe in vedere binele0, care este scopul Virtutea ar fi ceea ce e ca 0dorinta a celor buni0 (Critias, %4b, C+armides, 181a, Borgias, %77c, !enon, >4b) 1ar daca 0toate cate sunt frumoase sunt frumoase prin insusi frumosul0 si binele, tot asemenea, nu au a sta in relatie cau*ala 0Cau*a nu poate fi cau*a a cau*ei0 in sine, coparticipante, fara sa se determine reciproc sau nu, fiecare produce numai in ordinea sa, de indata ce cau*a este doar 0a lucrului caruia ii da nastere0 C&ippias !aior, /4>c, /7>a) in sine, de acum in sens metafi*ic, deci ca Idee (0in ipote*a mea0 0e3ista un ?rumos in sine, un (ine in sine, un !are in sine si toate celelalte0) este cau*a pentru cele bune (precum 0cele frumoase sunt frumoase datorita ?rumosului0), in dublul sens al participarii (asa *icand dupa Plotin, proodica, de 0sus0 in 0-os0 si anodica, de 0-os0 in 0sus0) 1e aceea, ca Idee, cu valoare fiintiala, in$fiintea*a si, prin aceasta, se instituie si ca scop :3istand prin (ine, cele bune sunt si in vederea lui, pentru el (P+aidon, 166b$c) 9n pasa- din acelasi dialog (7>d$74c) anunta ontologia din )epublica (in special, cartea a Vi$ a), cu resemnificarea (inelui ca Idee a ideilor, intr$o ar+itectonica piramidala Ispitit de promisiunile e3plicative ale Spiritului ana3agorian, (Socrate)$Platon renunta pentru a nu fi fost in masura sa lamureasca 0pe deplin0, in ce consta 0cau*a lucrului si caracterul ei necesar0, ceea ce era totuna cu a raspunde la intrebarea; de ce este mai bine ca un lucru sa fie astfel si nu altfelD 1aca cele din ordine sensibila sunt, prin conditia lor de e3istenta, copii, ca atare,in genul ei, fiecare 0reproduce0 paradigma sa Prin aceasta, si este in regim ontologic optim, adica in 0ce anume este mai bine0 in analogie cu soarele, (inele este el insusi 0in lumea inteligibila0, dar si 0prin raport atat cu inteligenta cat si cu inteligibilele0

Precum oc+ii, 0cand plini de siguranta0, lucrurile luminate de soare, asemenea si mintea care a-unge la adevar prin 0ideea (inelui0, cau*a a cunoasterii, pentru ca 0obiectelor cognoscibile le vine din partea sa nu doar capacitatea de a fi cunoscute, ci si cea de a fi, ca si esenta lor0, fara ca, la randu$le sa fie esenta, depasind$o 0prin maiestate si putere0 ()ep , 564b$d, 567b) !ai presus de toate Idei le$paradigma, ca acestea este in sine, deci, incomunicabil ca atare, dar, in deosebire de cele ce stau ca esente 0este sub o forma impersonala0 Principiu al principiilor, superior oricarui e3istent, 0pentru ca nimic nu e3ista fara el0 si oricarei esente, fiind definibil prin sine, poate doar analogic aduce cu divinul (Sc+u+l, LEoeuFe , p 41) insa intr$un regim cu totul si cu totul aparte, ca Idee a ideilor care, desi ca atare nu este recognoscibil, nici in ?ormele subiacente (clase, genuri, specii), nici in lucruri, intr$un fel este peste tot, in toate Caci, indirect, prin faptul ca orice e3istent are in Ideea$?orma corespun*atoare, cau*a ce intemeia*a si cau*a finala, sta si sub semnul (inelui "rice lucru, asadar, cat prin participare la Ideea intemeietoare este in modul de a fi optim, este si dupa (ine Putand trece si ca divinitate (numai analogic ori intr$o lectura prin Plotin), dincolo de ambiguitati ((inele lui Platon, s$a spus, era in antic+itate, un dicton pentru a desemna ceva foarte obscur), pare, mai curand, sa semnifice fiinta in sine, intrucatva in regimul ei parmenidian Citit prin Plotin, (inele platonic din )epublica, cel putin, pare a fi aproape in conditia 1ivinitatii, c+iar daca a uneia non$intentionale, ceea ce nu este putin lucru 1ar si de data aceasta, se impune prudenta, pentru ca (inele plotinian poate fi inc+ipuit 0ca un i*vor care nu se are ca sursa decat pe sine si care se revarsa fara sa se istoveasca in vreun fel :ste asemenea sevei care da viata copacului0 :l este infinit, deci nemasurabil si nenumarabil, este si nemarginit, simplu, 0lipsit de figura ca si de forma0 in consecinta, si acesta poate fi repre*entat ca divinitate numai analogic, desi este posibil si ca atare (Plotin, :nneade, III, 4,7A V, 8, 1) )evenind, (inele in sistemul platonic al Ideilor pare a fi 0singura realitate veritabil transcendenta0 (ca realitate metafi*ica), 0pentru ca este neconditionata, principiu al oricarei e3istente si superior oricareia si care nu poate fi cunoscut decat in formele cele mai simple ale relatiei; proportie$masura, frumusete$adevar, semnele nemi-locite ale fiintarii0 ()obin, Platon, p 187$1>6)

Intemeietor ca fiinta insasi, prin aceasta, (inele este si cau*a a cunoasterii iar, mai departe, principiu al vietii omenesti Sufletul nostru trebuie 0sa se rasuceasca dinspre taramul devenirii pana ce ar a-unge sa priveasca la ceea ce este si la mareata lui stralucire0, la (ine, adica ()ep , 514c) 1e aceea, si este valoarea suprema si criteriul absolut ,eavand 0nevoie de nimic, fiindu$si suficient siesi0 (td i'anon teleoiaton e'+ein) s$ar institui in principiu moral prin c+iar ontologia sa ,imic altceva nu i s$ar putea substitui, neavand conditia perfectiunii, nefiindu$si suficient si fara sa fie dorit universal ,ici intelepciunea, nici placerea nu au aceeasi demnitate, desi in absenta lor, viata morala, conforma principiului, n$ar fi posibilaA caci in modul nostru de e3istenta, principiul presupune intelepciunea si placerea in 0amestec0A 0nu putem cerceta (inele in viata fara mi3t0 (P+ilebos, 86c, 81b), dar nu oricum, ci dupa masura si nu a oricaror placeri ci doar a celor pure Ca Platon, si 2ristotel interpretea*a teleologist (inele; 0daca e3ista un scop al actelor noastre pe care$l urmarim pentru el insusi, iar pe celelalte numai in vederea lui este evident ca acest scop trebuie sa fie (inele si anume (inele suprem0 (:t+ ,ic, I, 167%a 14$//) ,u doar pentru fiecare individ, ci si pentru cetate, daca nu c+iar este 0mai important si mai desavarsit sa iei asupra ta raspunderea si salvarea binelui cetatii0 Ceea ce ar fi perfect indreptatit, binele corespun*and in cea mai mare masura modului nostru de a fi, deopotriva, fiinta individuala si sociala 2r e3ista, din acest punct de vedere, trei categorii de oameni; cei care identifica binele in placere, cei ancorati 0in treburile publice0 si 0cei contemplativi0 (:t+ ,ic, 1,1,167%b 16$ 1/A 5, 1675b 3$/6) =ot una cu placerea, binele nu poate fi din mai multe considerente, mai intai, pentru ca 0este luat in doua sensuri, unul absolut si altul relativ la individ0 in consecinta, toate miscarile si devenirile ce duc la el vor fi asemenea, ceea ce este inadmisibil, ele fiind percepute intr$un fel sau in altul in functie de situatie 1e e3emplu, miscarile cu aparenta placerii, care desi insotite de durere, sunt suportate in vederea insanatosirii, in al doilea

rand, intrucat binele este fie activitate, fie dispo*itie +abituala, 0devenirile ce ne readuc la starea naturala sunt placute numai in mod accidental0 in fine, placerea nu este supremul bine, fiind o activitate 0a unei dispo*itii +abitualeG conform cu natura0 (ibid , VII, 1/,115/b 13$1153a 35) (inele nu sta nici in onoare, urmarita mai cu seama de oamenii politici, nici nu e in identitate cu virtutea, in aceeasi ordine 1e aceea, pentru ca activitatile practice procura doar avanta-e, mai mari sau mai mici, ramane contemplatiei sa dea sensul e3act al binelui Caci ea, 0iubita pentru sine0, autar+ica si superlativ elevata, prin toate acestea poate determina e3act modul de a fi al binelui Scop in conditie desavarsita, fiind urmarit numai pentru sine, el este perfect suficient siesi si dorit de catre toti 2utar+ic, el nu este insa intr$o ontologie distincta, ca in platonism 1ar, contestat ca 9nul in determinatie metafi*ica, binele este admis, asemenea, numai ca in limite antropologice 2ceasta, cel putin, la o prima evaluare =otusi, 2ristotel nu sc+imba doar referentialul 2ltminteri, nu s$ar respinge afirmarea binelui ca principiu cu aceea dupa care fericirea este binele supremD :ste in afara de orice indoiala ca morala (individuala sau civica) aristotelica se organi*ea*a in -urul conceptului de fericire S$ar putea vorbi deci de un eudaimonocentrism, iar nu de un agatocentrism in deosebire, cum ar mai fi binele principiuD in perfecta identitate, de ce doua numeD 2vem de a face cu aceeasi situatie ca in metafi*ica, unde 2ristotel lucrea*a cu doi termeni, in aparenta, redundanti; principiul (arc+e) si fiinta ca fiinta (td on +e on) 2cel ceva 0datorita caruia lucrul este, ia nastere si este cunoscut0, principiul, fiinta ca fiinta aduce cu numele sau, identitatea sa ontologica (!etap+ , V, 1, 1613a 14$17) Prevenind ca urmea*a sa e3amine*e, 0autar+icul in principiu, ca fiind ceea ce numai prin sine da vietii implinire si o face de dorit, 2ristotel pune in bine semnificatia optima, caci 0fericirea0 este cel mai dorit lucru dintre toate, fara sa aibe nevoie sa i se adauge ceva0 (:t+ ,ic, I, >, 167>b 15$/6) in sine numai formal (logic), ca fericire, binele este in toate actele 0ce se conformea*a ratiunii0, efectuandu$le pe toate 0in mod perfect0 (:t+ ,ic, I, 1, 1674, 15$18)

In filosofia post$aristotelica po*itiile cele mai individuali*ate sunt; cea stoica si cea sceptica, mai in prea-ma, iar peste cateva secole, cea plotiniana :picureismul nu este prea semnificativ, identificand binele cu placerea, adevarat ca nu cu oricare, 0nu trebuie sa alegem orice fel de placere ar fi, ci adesea renuntam la multe placeri cand din ele decurge o neplacere mai mare pentru noi0 (Scrisoare catre !enoiceos, in 1iogenes Laertios, #, 1/7) Cercetat in doua capitole ale eticii (intr$unui in raport cu 0lucrurile sale0, in altul ca valoare suprema), binele va fi fost definit de catre stoici in mai multe moduri, totusi, convergente; 0ceea ce are un folos0, ceea ce 0este sau ideatic sau ceva apropiat cu folosul0, perfectiunea naturala a unei fiinte rationale ca atare, ceea ce este 0in armonie cu natura0 (1iog Laert , VII, 4%, 7%A Cicero, 2cad , pr %/) Prin raportare la ideea de indiferent, in conditiile in care bogatia, gloria, sanatatea, forta si altele asemenea nu contribuie nici la fericire, nici la nenorocire, binele stoic trece tot mai mult in re*ultatul potrivirii rationale, printr$o vointa rationala, cu lumea Ceea ce face ca 0re*ultatele e3terioare ale actiunilor noastre voluntare si evenimentele e3terioare sa fie indiferente0 ((re+ier, C+r.sippe, p //8) inteleptul stoic se construieste si nu se datorea*a, fiindca pentru sine ca suflet isi este inceputul si scopul, pe scurt deplina masura ,u insa prin ignorarea lumii ci, dimpotriva, tocmai prin e3acta ei evaluare In interpretari (identificari si descrieri) atat de diferite, ca mai toate conceptele gandirii grecesti, pe masura ce se determina, binele parea sa se indrepte catre starea de cri*a, inc+eierea sceptica a unei intregi istorii, o istorie ma-ora, inaintand in forta, construind cu frene*ie un univers de o diversitate pe cat mai fascinanta, pe atat mai derutanta, era si de aceasta data o punere in cri*a, pentru o luare de cunostinta critica si, mai departe, pentru o relansare, in alte modalitati, a elanurilor Cu totii, de Ia sofisti la stoici, filosofii si moralistii greci erau de acord ca 0binele este util si ca este bun de a fi ales si ca este fauritor al fericirii0 1ar ce este elD 9nii il aflau in virtute, altii ca placere, &ieron.mus din )+odos, peripatetician din secolul al IlI$Iea ante, in lipsa de durere ?iind in discordanta, de partea cui sta adevarul si ce cale trebuie urmataD 0:ste lamurit ca dogmaticii nu ne duc Ia o conceptie clara 0 1e aceea, nee3istand nici un criteriu 0cu care

toata lumea sa fie de acord

va trebui sa se a-unga la suspendarea -udecatii0 (Se3tus

:mpiricus, Sc+ite p.rr+oniene, III, 1>5 $ 1>8, 1>4, 14/) In aceeasi situatie de principiu va fi fost si conceptul corelativ al raului ('a'os) in perec+e cu binele in tabula oppositorum p.t+agorica, in legatura cau*ala cu ,ei'os, forta empedocleana, producatoare a celor rele, este supus, ca binele, interpretarii antilogiste in 1issoi logoi Socrate avea sa$1 conditione*e de nestiinta, la fel si Platon, cel putin in primele dialoguri; 0nici unul dintre invatati nu socoteste ca e3ista vreun om care sa greseasca de buna voie sau sa faca cele urate si rele cu buna stiinta0A 0nu este intelept cel care savarseste raul ci acela care savarseste binele0 (Protagoras, 3%5cA C+armides, 183c) ,edorit cu buna stiinta, raul apare accidental, fara a fi insa propriu$*is accident :timologic, c+iar, faptul ar fi confirmat; 0de vreme ce lucrurile sunt in miscare, tot ceea ce este in proasta miscare ('a'os ion) ar fi viciu ('a'ia) 2ceasta proasta miscare inspre fapte poarta denumirea de viciu in $deosebi cand se afla in suflet0, desi indirect 1ar avem de a face cu aceleasi intelesuri (Crat.los, %15b$c) Pentru ca toate cele compuse sunt in miscare, nascandu$se si pierind, ceea ce le face sa dispara ar fi raul din ele, el fiind acela 0ce nimiceste si corupe totul0, in deosebire de bine 0care pastrea*a si aduce folos0 2r fi, deci, un rau natural, ca o boala, 0aproape pentru orice lucru0, 0precum inflamarea oc+ilor, pentru oc+i, si boala pentru intregul trup, rugina pentru arama si fier, putre*irea pentru lemn ,umai cele eterne (Ideile) nu pot fi atinse de rau =inand de modul de a fi al lucrurilor, raul, prin urmare, nu poate fi decat in ordinea acestora, ca o corupere si ca o nimicire ()ep , 864e, 867a$d) 1ar, cum tot ce este si se intampla in sensibil trebuie e3plicat prin inteligibil, de unde raulD Propriu lucrurilor, re*ulta ca in acestea este ceva care nu mai vine de la temeiA impropriu (e3terior), ce este in raport cu eleD in deosebire de bine, raul nu putea sa capete regim metafi*icA urma sa fie simplu, mereu in identitate de sine, cand el este miscare, adica intr$o relatie

Pornind de la o deslusire platonica, din P+aidon, 88c; 0cine altul decat trupul cu dorintele lui ne aduce ra*boaie, ra*merite, lupte0, am fi in masura sa vorbim de lumea sensibila drept cau*a a raului :3tinderea nu este nepermisa daca facem o lectura prin Plotin !ateria este rea, are raul in sine, nu pentru a fi altceva, in opo*itie cu (inele ca 9nul, ci intrucat este 0ultima treapta a firii0, dincolo de care nimic nu se mai poate naste0 (:nneade, I, 4) inca in platonism, de la (ine, ca Idee suprema, la lumea sensibila (cu lucrurile si umbrele), 0miscarea0 este de degradare a fiintei in consecinta, nu este riscant de admis, cu anticipatie plotinian, ca sensibilul contine raul nu prin adaugare sau nu printr$o alogica autodeterminare, ci ca re*ultat al sleirii ontologice 2stfel ca, in aceasta perspectiva, raul aduce mai mult cu o lipsa decat cu o atribuire (cu un atribut) :ra o cale, nu este e3clus ca singura, daca admitem cu Leibni* ca 0metafi*ic, raul sta in imperfectiune, fi*ic in suferinta, iar moral, in pacat0 (=+eodicee, 1,/) Platon insa, mai cu seama in Legile, 478c si urm avea sa 0e3perimente*e0 si alta e3plicatie, anume cu pre*umarea e3istentei a doua suflete; unul rational, ca principiu al binelui, si altul irational, in ordinea raului ,umai ca nu este vorba, numeric, de doua, ci mai curand de moduri de a fi distincte, in functie de situari; 0dualitatea; un suflet bun al lumii, un suflet rau trebuie e3clusa0 ()obin, Platon, p //>) Lumea, copie, prin aceasta se comporta diferit decat modelul, fiind altcum decat el, ceea ce inseamna ca sufletul insusi va fi (va parea) altfel 1e aceea, interpretand prin 2ristotel evident marcat de platonism, ar fi de admis doua parti (cu doua facultati) ale sufletului 0inseparabile prin natura, ca partea conve3a si cea concava a unei circumferinte0 (:t+ ,ic, 1,13,116/a 36) Critic fata de relativismul de sugestie sofista (vd !etap+ , #I, 8, 1683a), ca si in raport cu ipote*a absoluti*anta (0daca 9nul este principiul (inelui, principiul opus, fie ca e Pluralitate, fie ca e Inegalul este tot una cu )aul in sine0, #IV, %1671b), si de aceasta data Stagiritul na*uieste catre o e3plicatie cumpanita (poate, de sinte*a) :3istent si in natura, in forma anomaliei sau monstruo*itatii, ca atare, raul este determinabil in limitele umanului, ca termen corelativ binelui ,u insa intr$o relatie de acest fel, reciproca (precum intre aripa si faptura inaripata) CCategorii, >, 8b) Cum ceea ce este mai bun este intotdeauna premergator fata de ceea ce este rau, si aceasta datorita unei diferente de

regim ontologic; in timp ce binele presupune lumea 0primelor principii si a vesniciei0, ca si pe aceea 0sublunara0, raul numai pe cea din urma in prima, 0nu este loc pentru rau, nici pentru greseala sau stricaciune Caci si stricaciunea (alterarea, coruperea) tine de ceea ce e rau0 In act, in separatie (pentru ca 0actul binelui este mai bun0, pe cand 0actul raului este mai rau decat putinta lui0, binele si raul, potential, sunt corelativi (!etap+ , III, 3, 774aA IV, 7, 1651a) !oral (in genere, antropologic), daca binele este 0activitatea sufletului in acord cu virtutea, iar daca virtutile sunt mai multe, in acord cu cea mai buna si mai desavarsita0, cu fericirea adica, raul este actul contrar, structural, posibil prin aceea ca facultatea apetitiva si de*iderativa a sufletului, desi 0participa intr$un fel la ratiune0, apartine partii irationale 2sa incat, si raul presupune o alegere, cu participarea ratiunii; 0alegerea deliberata are loc cu a-utorul ratiunii si inteligentei0 ,u insa neaparat cu intemeierea pe 0opiniile cele mai bune0 0Se pare ca nu totdeauna oamenii care fac cele mai bune alegeri sunt si cei care au opiniile cele mai bune, ci dimpotriva, unii sunt mai tari in opinii, dar oricine ii determina sa aleaga ce nu trebuie0 "ptiunea si apoi deliberarea conditionate de stiinta mi-loacelor si a scopului pot fi insa deturnate spre rau, involuntar ca si voit ,u trebuie, apoi, lasata de o parte nici ignoranta, in raport cu raul (:t+ ,ic, I, 4,1674a 15,13,1163a 1AIII,/,111/a 15) ?ormal, aceeasi definire, prin contrariu si la stoici; daca binele este acordul cu utilul si natura, raul este potrivnic si intr$un fel si in altul Ca virtutile si 0relele0, unele sunt scopuri, altele mi-loace, in timp ce altele sunt, in acelasi timp, si scop si mi-loc 1usmanul tau si raul ce ti$1 face sunt mi-loaceA consternarea, umilirea, sclavia, tristetea, desperarea, supararea prea mare si orice actiune vicioasa sunt scopuri Cand trece in vicii raul este si mi-loc, aducand nefericirea, si scop, implinind$o (1iog Laert , VII, 7>) Spunand unii ca raul este intr$un fel iar altii ca in altul, nepotrivindu$se in opinii, ca de altminteri si comportamentele si cutumele din varii locuri si timpuri, ca binele, la randul sau, ce este raulD 0Cel ce presupune ca un lucru e prin natura bun sau rau este tulburat

peste masura0, fiind contra*is la orice pas 1e aceea, si de aceasta data, scepticii indemnau la suspendarea -udecatii (Se3tus :mpiricus, Sc+ite p.rr+ , III, /38$/3>), ceea ce este profund memorabil, prin identificarea gestului cu o miscare de supraveg+ere critica si, totodata, cu o importanta istorica fundamentala, in urmarea pregatirii, dinspre traditie, a marii rupturi / :venimentialist, o seama din aceste motive sunt recognoscibile in 0tesatura0 filosofiei crestine, altele insa nu 1ar nu pre*enta cutarei sau cutarei teme interesea*a, nici masura in care traditia era recuperata Stromateica, pe cat este mai de*legata ca logica, pe atata poate sa integre*e si cu atat mai liber 2r fi inutila o contabili*are a motivelor vec+i trecute sau nu in patrimoniul gandirii crestine, c+iar pagubitoare si pentru o parte si pentru alta, de indata ce Brecia filosofica ar fi (cam) impartita in ce e 0viu0 si ce e 0mort0, iar noua configuratie spirituala, redusa Ia un fenomen aluvionar insa, nici una, nici alta In spatiul, parca infinit, prin -ocul nuantelor, al filosofiei binelui si raului, iar in corolar firesc, al optiunii si alegerii (libertatii), faptul este perfect reverificabil =otul in toate (ta panta en pasin), prin aceasta, 1umne*eu ff este (inele in conditie absoluta, si astfel temei, sursa si model pentru cele ce sunt intrucat sunt in urmare, teo$ metafi*ic, pentru ca re*ulta dintr$un act de in$dreptatire, al (inelui in$dreptatitor, ele se impartasesc din acestea, inca o data, prin c+iar c+emarea lor din non$e3istenta Ia e3istenta in seria createlor, noi insine, ca toate, intr$o (ine$?acere universala, suntem bine prin participare la (ine 1ar, fiinte refle3ive, in masura, deci, sa luam cunostinta de conditia noastra, in alternativa, de altfel ca a tuturor createlor; participante la absolut si, din aceeasi cau*a, in regimul relativului, alegem (ne alegem) 0Caracterul de fiinta alternativa a omului se arata prin aceea ca el poate alege 0, caci 0este siesi de o putere personala suprema, dar isi e dat nu pentru a se lasa cum i$a fost dat, ci pentru a de*volta ceea ce i s$a dat sa fie, adica fiinta comunitara, dar si cu putinta de a se altera prin egoism0 (Staniloaie, C+ipul nemuritor , p 87)

!etafi*ic, deci si antropologic, binele si raul nu pree3ista nici macar in trepte de realitate distincte, necum in regim egalA ar urma sa admitem doua principii intemeietoare :ntitati repugnante, cum ar mai putea fi gandita unicitatea (si unitatea) absolutului si cum relativul, ca un intreg, desi compusD Cum teo$metafi*ic nu e3ista decat binele (1umne*eu ca (ine) si acesta nu avea cum sa$si cree*e contrariul (s$ar fi limitat), de unde raulD Si totusi, el este; 0nimeni din cei ce vietuiesc nu va spune ca nu e3ista0 (Sf Vasilecel !are, "milii la &e3aemeron, "m II, %) Si inca, intr$atata de individuali*at; 0este prin insasi natura sa rau0 si incomunicabil cu binele, incat, oricum am lua$o, unul nu poate sa vina din celalalt (Clement, Stromate, I, 14, %) :3istand, 0care este cau*a luiD0 (=ertulian, Contra ereticilor, VII, 5) ,efiind, neputand fi de Ia inceput si ca inceput, in inteles ontologic, nu este inteligibil decat prin raportare la acesta, dar nu generationist 0)aul nu este din bine, iar daca este din bine nu este rau0 (Ps 1ionisie 2reopagitul, ,um div , IV, 17) Valentinianul din dialogul 1espre liberul arbitru al Sf !etodiu de "limp (m 311) ii gasea sursa in <materieH; 0*ic ca odata cu 1umne*eu a e3istat un lucru al carui nume este <materieHA din aceasta a facut 1umne*eu ceea ce e3ista0 Lipsita de insusiri, fara forma, insuficienta siesi, prin urmare, 0mergea in mod firesc spre de*ordine0A 0din ea cred ca ne vin relele0 (III) ,umai ca, ii replica "rtodo3ul, celalalt 0persona-0, inc+eierea urmea*a unei presupuneri nefondate; e3istenta a doua principii, 1umne*eu si materia 1ualismul insa, dincolo de faptul ca anulea*a c+iar conditia prima de inteligibilitate a principiului, anume, unicitatea, tocmai de aceea, isi compromite ipote*a Presupuse, coeternitatea si incomuni$cabilitatea, de la doua entitati se trece la o a treia si asa mai departe, de vreme ce, intre 1umne*eu si materie ar trebui sa se , admita e3istenta separatiei insasi, in cel mai bun ca* In cel mai rau si, de fapt, mai direct, 0daca va *ice cineva ca este feparat de ea, va trebui sa spuna ca e3ista ceva intre :l si materie, ceva care marc+ea*a separarea lor, pentru ca este imposibil sa *icem ca un lucru este separat de altul, daca nu e3ista un al treilea care sa marc+e*e aceasta separare0 (V) Iar de la al treilea la al patrulea, apoi la al cincilea si astfel la nesfarsit, ceea ce, inca de la Platon, cu argumentul avertisment al 0celui de al treilea om0, se atrasese luarea aminte asupra consecintelor ruinatoare pentru

mintea noastra in e3ercitiul ei metafi*ic 2sadar, daca nu este de*legata de 1umne*eu si nu are a fi altceva, contrariu, nu este raul (temeiul raului), ceea ce inseamna ca acesta nu e3ista ca atare, substantiali st 2r mai fi, in mare cam in aceeasi ordine de e3plicatie, posibila si alta ipote*a, care, de altfel, si fusese incercata si avea sa mai fie, cea panteistica, in varianta propriu$*isa ori in alta subsecventa, panenteista, de inspiratie plotiniana 0"rtodo3ul; nu este e3clus sa sustina cineva in legatura cu principiile necreate in 1umne*eu0 (VI) Si de aceasta data urmarile sunt pagubitoare pentru coerenta si certitudinea e3plicatiei Presupunand ca materia este 0locul0 lui 1umne*eu, deducem ca ea il cuprinde si ca il determina sa i se supuna ,eorgani*ata, ca la inceput, fara identitate formala urma a fi fost si 1umne*euA degradandu$se, ea, acelasi proces entropie il va prinde si pe 1umne*eu Si inca, argument de respingere fundamental; daca 1umne*eu se afla in materie, este in toata ori numai intr$o parte a eiD 1oar intr$o parte, re*ulta ca 1umne*eu este cuprins, ceea ce il decade din conditia de principiu in toata, revine Ia a spune ca e in identitate in acest ca*, cum de s$a separat pentru a o organi*aD 1istingandu$se, re*ulta ca nici el, nici materia nu mai pot fi fara de limita ,edistingandu$se, inseamna ca o data cu 0cosmoti*area0 materiei si$a dat si siesi identitate ECeea ce, iarasi, ar introduce limitatia, o data cu admiterea unui inceput si apoi, in decurgere fireasca, vrand$nevrand, cu pre*umarea unui principiu distinct, care sa fi fost mai inainte de inceput Caci s$ar putea pune intrebarea; ce era si ce facea 1umne*eu anterior momentului, unui moment care in mod fatal se impune gandirii, de 0declansare0 a procesului cosmoti*antD !ai departe; materia in 1umne*eu Imanenta, prin creatie, ea nu mai avea cum sa fie principiu contrar, o 0de*ordine0 ca sursa a raului Imanenta, dar necreata, de unde si cum in 1umne*euD Sa aiba principiul in sine ceea ce nu$i apartineD :ste un non$sensD S$o fi generat dar ca pe o realitate contrara, ca 0principiu al raului0, este si mai absurd ?iind mereu in identitate cu sine, peste tot acelasi, nu avea cum sa se treaca din ceea ce este in ca 1umne*eu nu este nici separat de materie, nici unit cu ea, ci mai degraba, ca este in materie ca intr$un loc si ca materia este

ceea ce nu este "r, creand, 1umne*eu c+eama lucrurile din non$e3istenta lor (adica din fiinta sa) la e3istenta si nu trece el insusi din ?iinta in ,efiinta 0Pe cale rationala0 este posibila, asadar, demonstrarea ipote*ei dupa care, creata fiind, materia nu era tot una cu raul, nici c+iar cu sursa, de principiu, a raului (VI) =otusi, daca nu este ca atare si nu re*ulta in nici un c+ip din bine si daca e totuna cu materia ori macar cu insusirile ei, pentru ca nimeni nu se poate indoi de e3istenta lui in lume, ce urmea*a a fi si cum, in limitele e3plicatiei ontologiceD :3istand 0rele0, dupa cum genul sta in si prin specii, ar fi presupus ca e3ista si raul, desi multiplicat in varii forme 1e unde insa acestea de indata ce nu putem admite raul de la inceput si ca intregD in acest ca*, nici 0formele0 sale nu au e3istenta de sine statatoareA altminteri, am fi siliti sa admitem ca 0in timp ce partile vor e3ista, totalitatea lipseste0 2r ramane, dupa Sf !etodiu, o singura cale; 0nu este nimic rau prin natura sa, din contra, un lucru este rau dupa modul in care e folosit0 Ceea ce revine la a plasa problema in discutie strict in camp antropologic; 0ce alta actiune rea poti arata in afara celei a oamenilorD0 (#III, #V, #IV) ,esubstantial si nu de la inceput (cf Sf, Vasile cel !are, op cit A Sf 2tanasie cel !are, Cuvant contra elinilor, II), el nu poate fi restrans la formele umane ,eindoielnic, nu este prin participare Ia (ine si nu sta ca$atare nici in cele ce sunt, nici in cele ce nu sunt, pentru ca orice, si ceea ce este si ceea ce nu este, tin de 1umne*eu (2bsolutul)$(ine 1e aceea, avea sa spuna Ps 1ionisie, raul este mai departe de (ine c+iar decat nefiinta Cu toate acestea el este si este etern, desi nu are cau*a in (ine, nici nu sta, cat si cum sta, in conformitate cu natura lucrurilor, caci in modul de a fi al acestora nu e3ista nimic contrar ei ?ie si numai accidental (este ceea ce este pin altceva si nu prin sine), alaturi de scop, de natura, de cau*a, ie inceput, de tinta, si 0contra legii, contra vointei, contra substantei0, el e3ista si de aceea are o ontologie proprie, c+iar daca negativa (cameontologie)

,eputandu$1 admite ca fiintand in sine, nici insa ca nee3istand tot asemenea, raul ramane a fi inteles ca 0o privatiune si lipsa si slabiciune si disproportie si eroare, fara tinta, fara frumusete, fara minte, fara ratiune, imperfect, fara temei, fara cau*a, nedeterminat, inert, steril, fara putere, de*ordonat, neasemanator, nedefinit, tenebros, nesubstantial 0 0Privatiunea celor firesti0, el sta ca semn al e3istentei acestora (al conditiei lor), tinand de 0decala-ul0 ontologic dintre ele si fiinta de sine, astfel incat, parado3al, lucrea*a pentru bine iar nu in contra lui Secunde, prin actul intemeierii, lucrurile se nasc si pier, avand cu atat mai multa e3istenta cu cat, prin participare la 1umne*eu$(ine, sunt mai aproape ?ara temei, cele create, aparand si disparand, nu dau semn de insuficienta principiului, ci dimpotriva, dau seama de sine ca perfectiunea insasi 1e aceea, ca distrugere a celor distructibile, raul participa la perfectiune, 0salvand lumea de la imperfectiune0 in alte cuvinte el, ca 0decala-0 ontologic, este legatura, daca se poate spune asa, negativa dintre fiinta si e3istenta :ste ceea ce aceasta din urma nu este 1e aici si 0participarea0 lui la eterna miscare de indreptatire si, doar astfel, indreptatit el insusi (,um div , IV, 17, 36, 3/, 17) 1in nou, nu insa ca altceva decat (inele, nici c+iar ca 0slabire si diminuare a acestuia0, dupa cum in sugestie plotiniana, presupunea 2reopagitul (ibid , IV, 3/), ci doar ca indepartare de bine sau 0lipsirea de bine0 ("rigen, 1espre principii, II, 7, /) ori, si mai verosimil, ca 0lipsa a binelui, asa cum intunericul este lipsa luminii0 (Sf Ioan 1amasc+in, 1ogmatica, II, %) 2ntropologic, lucrurile se simplifica si in acelasi timp se complica Se simplifica prin aceea ca, in universul uman, raul ia forme e3prese cu purtatori$agenti, trecandu$se de la natural la voluntarA si se complica datorita interventiei problemei libertatii sau nelibertatii, a responsabilitatii si contrariului acesteia Suntem predestinati binelui sau raului, avem vreo sansa in ordine individuala, ca prima conditie a personali*arii, de a ne mantuiD 2ugustin, poate, cu reminiscente mani+eiste, in urmarea unor sugestii sincretice, stoico$crestine, avea sa admita un predestinism dual, infrangibil in legatura cu distinctia dintre cele doua cetati; a lui 1umne*eu si

pamanteasca, ea insasi cu reminiscente mani+eiste (Sfantul, in catolicism, ?ericitul, in ortodo3ism) 2ugustin avea sa admita o dubla predestinare, de la care nu ne putem sustrage, in urmarea convingerii sale ca 0orice bine, in noi, nu$1 face meritul nostru, ci doar gratia0 $ "mne bonum meritum nostrum in nobis faciat nisi gratia (:p 17%, 2d Si3tum, V, 17, in Patrologia latina, ###III, 446) in acest ca*, mai suntem responsabili de actele noastre, in bine, sau rauD Si ce mai este bine, ce mai este rauD "riginar, pacatul va fi fost pentru toti, deci ontologic, ca 0o consimtire la rau0 Prin participare, ceea ce facem bine sau rau este consimtind (2belard, :tnica seu scito te ipsum, Patr lat , CL##VIII, 81%) 02 dat 1omnul 1umne*eu lui 2dam porunca si a *is; <din toti pomii din rai sa mananci, iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in *iua in care vei manca din el, vei muri negresitJH0 C?acerea, /,18$1>) Prin :va, ca mediator de fapt (tric'ster, trisor, in limba-ul +ermeneuticii moderne a mitului), 2dam incalca interdictia, ceea ce inseamna ca alege 1e altfel, 1umne*eu insusi il va fi pus in alternativa Predestinarea lui, daca se poate spune asa, era la libertate, dar, dupa toate aparentele, asumarea acesteia nu va fi fost autotelica, ci in urmarea interventiei celui de al doilea, prin mediator Va fi fost sarpele (ca simbol al raului) celalalt principiuD In tratatul cat+ar Cina cea de taina (Cena secreta), dupa ce Satana, concurent al lui 1umne*eu, va fi facut dintr$un scuipat sarpele, prin acesta o ispiteste pe :va, concupiscent; 0Si sensualitatea :vei era ca un cuptor incins0A 01iavolul iese numiti fiii lui 1umne*eu, ci fiii 1iavolului si ai sarpelui0 (Cena secreta, 5) inca in gno*a ofita, centrata in repre*entarea ofiforma a Logos$ului (unduitor, insinuant), mai inainte la indieni ca simbol al regenerarii, (in interpretare bac+elardiana, ca simbol al metamorfo*arii si labirintului), la vec+ii egipteni ca vietuitoare benefica (aducatoare de ploi si pa*itoare de comori), insotitor, la greci, al lui 2sclepios, *eul tamaduitor, in crestinism, in traditia vetero$testamentara, sarpele pare a fi tot una cu principiul celalalt, cu raul insusi 1aca nu, 0de unde vine sarpele, care se numeste diavolA daca nu era rau, sub aparenta sarpelui si isi satisface poftele, a-utandu$se de coada 1e aceea, oamenii nu sunt

cunostea raulD0 1upa Sf !etodiu, 0diavolul a cunoscut din oprelistea formulata de 1umne*eu ca este rea nesupunereaA de aceea 1$a impins pe om la aceasta0 Pi*mas dintr$ un inceput, 0nu cunostea modul de a face raul, pentru ca la inceput nu era nici un rau din care sa se inspice0 1esi 1umne*eu al omului, el 0nu avea cunostinta raului0, deprin*and$ o din porunca dumne*eiasca, in urmarea careia, de altminteri, el insusi se va fi ivit; 0desi a stiut bine ca va deveni asa, 1umne*eu a creat diavolul pentru a arata bunatatea Sa Caci, daca n$ar fi e3istat raul, nu s$ar fi apreciat valoarea binelui si liberul arbitru ar fi fost luat omului0 (op cit , #VIII, #I#) Cum insa raul putea sa fie generat de bineD 01aca este din (ine, nu este rau0, va spune, logic impecabil, Ps 1ionisie 2reopagitul " alegore*a grigoriana la Iesirea, %, /$%, 1> (0 =oiagul acesta, care a fost prefacut in

sarpe, ia$1 in mana ta, caci cu el ai sa faci minuni0), in conte3t, este mai sugestiva; 0sarpele este numit in Scriptura tatal pacatuluiA si ceea ce se naste din sarpe este numaidecat sarpe Pentru ca pacatul are acelasi nume cu cel ce$1 naste 1ar 1omnul S$a facut pacat pentru noi , imbracand firea noastra pacatoasa 1eci acest c+ip se potriveste cu adevarat 1omnului Caci daca pacatul este sarpe, iar 1omnul S$a facut pacat, Cel ce nu s$a ferit sa se faca pacat S$a facut sarpe pentru noi, ca sa Brigorie de ,.ssa, Viata lui !oise, in op cit , p %5) In transcoda- metafi*ic, de al doilea grad, ca interpretare la interpretare, ?iinta in sine, care, pentru ca nu$i lipseste si nu$i prisoseste nimic, si dintr$o parte si din alta, e3clude raul ca rauA generand, isi creea*a in sine ceea ce nu este ea ca atare Introducand in sine, ori intre sine si determinate limita, oarecum in sens areopagitic, facea posibil raul 1e aceea, metafi*ica acestuia apare ca o peratologie sau inteligibila doar peratologic )evenind, ca lucrurile 0participand0 la (ine si la )au, cat suntem si, respectiv, nu suntem temeiul insusi, in deosebire de ele, 0avand ratiune, avem si prile-ul de a vedea binele si raul si sa alegem astfel binele sau sa ne ferim de rau0 ("rigen, 1espre principii, III, 1, 3) 1aca raul nu este ca alt, al doilea principiu, si deci fiinta ca fiinta este una, noi avem puterea liberului arbitru 2ltminteri, am fi bine si rau, indreptandu$ne, cu variatii care nu piara serpii 0 (Sf

mai contea*a, catre unul, catre celalalt, predeterminati, prin constitutie Parado3al, tocmai pentru ca suntem un intreg, suntem fiinta alternativa, deci in masura, autodeterminati, sa alegem, sa ne alegem, altfel *is, sa ne construim 2ntropologic, raul este alegerea, in ordine negativa, ca nesupunere, ca 0incalcare a poruncii lui 1umne*eu0 (Sf !etodiu, op cit , #VIII) 2sadar, mai inainte de orice, are o dimensiune ontologica, fiind o nesocotire a firii noastre si prin ea a ?irii insasi 1e aici si 0despletirea0, in rele, ca asumare, la limita, a liberului arbitru (libertatii de vointa) si, ca urmare, a responsabilitatii, nu numai aici si acum, ci intr$o ordine absoluta Libertatea noastra 0nu este circumscrisa numai vietii de aici, pentru ca ea alege de aici si pentru dincolo, pentru vesnicie, in deplina cunostinta despre aceasta0 (Plamadeala, Ca toti sa fie una, p 344) Ca abatere de la firea noastra, in universul ei determinat, raul ne departea*a de ?iinta in sine si de cea proprie, coborandu$ne, pe masura, pe scara 0partieipatiei0 Prin fire 0fara pacat0, prin vointa liber, omul 0avea puterea sa ramana si sa progrese*e in bine , dupa cum si putere sa se intoarca de la bine si sa a-unga la rau0 (Sf Ioan 1amasc+in, op cit , II, 1/) Ceea ce ii si da demnitatea sau maretia Intr$un fel, alegerea binelui ori a raului este determinata; 0nimeni, *icea Clement, nu alege raul in atat ca rau, ci se indreapta spre el dus de placere0 Brav insa, si aici intervine consimtamantul, este cand il 0socoteste bun, gandindu$se ca merita sa si$1 insuseasca0 (Stromate, I, 4%,%) 9n intreg, dar compus, prin corp, ne desc+idem catre lume e3teriori*andu$ne in ea si interiori*andu$ne$o Pacatul (raul) nu este de a fi asa cum suntem, nici de a accepta lumea " a doua cadere, determinata de noi, si multiplicata, ar fi tocmai refu*ul ei 1rama ?aust$ului goet+ean; 0in locul vesnicei naturi, in care K ,e puse 1umne*eu ca sub un verde pom, K Pe tine te$ncon-oara mucigai uri K Sc+elete doar, de animale si de om0, este ontologica Placerile insele sunt firesti, cele ale sufletului ca si acelea ale trupului cand sunt bine supraveg+eate si mai ales cand se distinge intre unele naturale, dar cu necesitatea limitata

(de e3emplu, cele se3uale, numai pentru procreare), altele nici firesti, nici necesare ca betia, desfranarea (Sf Ioan 1amasc+in, op cit , II, 13) 02m putea sa nu avem nici o suferinta, daca ne$am indeparta de viciuA dar pentru ca noi insine, prin placere, ne$am lasat ademeniti de pacat, ce motiv serios am putea invoca spre a spune ca n$am fost noi insine autorii suferintelor noastreD0 (Sf Vasile cel !are, "milii si cuvantariA "m I#, 3) 1e doua feluri; in sine si raportat la noi, in limitele acestei distinctii, raul este in grade diferite Cat este in sine, inseamna ca se apropie, daca nu c+iar ia forma raului insusi, a raului ca rau, fiind cu asentimentul nostru, provocat de noi ,edreptatea, desfranarea, uciderea, otravirea si toate patimile inrudite, ne au ca agent, deci urmea*a alegeriiKconsimtamantului Cel raportat la noi, in sc+imb, ca, bunaoara, boala, pierderea celor apropiati, saracia, este ceea ce este intrucat suferim de pe urma luiA suntem, deci, numai supusi lui, suferindu$1, suferindu$i urmarile (ibid ) Si el vine dintr$o nesupunere, ca incalcare 0a poruncii lui 1umne*eu0, insa generica, fiind originara (incalcand interdictia, 2dam va fi fost sortit ostenelii si mortii, iar in consecinta fireasca, tot 0neamul0 lui) ,umai ca, el este reinnoit ca printr$o participare la o paradigma negativa Suntem alesiA nu alegem Parado3al, desi mai apropiat de raul (pacatul) originar, desi, pentru conditia noastra, absolut, in ordine umana, nu el este cel mai mare rau )aul, propriu$*is, este ca o copie, prin asumare, prin repetare 2dam capata cunostinta binelui si raului, de fapt, aducea raul, incalcand o interdictie 9rmatorii lui insa vor fi facut din rau, rele Punand sub tabu, pomul cunostintei binelui si raului, 1umne*eu (Ia+ve), pe o cale negativa, va fi dat libertatea La urma urmelor, ne e3ercitam ca alegere, numai fata cu o interdictie 1aca totul ar fi permis, ar mai fi libertateD 2nimalele sunt nelibere, tocmai pentru ca aleg neliber 0Vointa0 lor este cea a instinctului, ele sunt dincolo de bine si de rau ,oi insa alegem, ceea ce este blestemul si demnitatea noastra 0Condamnarea la libertate0, sartreiana, este si conditie si sansa 1aca n$am sti raul si daca nu l$am face

(daca nu ni l$am face), nu ne$am aplati*aD :3citant, raul ne indreapta spre bine Sleire, ne coboara din acesta, dar ne si da nostalgia luiA si ne recurbea*a catre el ?iinta alternativa, o coincidentia oppositomm, suntem bine si rau, nu asa sau altfel, si nu dincolo de unul si celalalt Iar, pentru ca suntem alternativa, suntem si libertate, adica noi insine