Sunteți pe pagina 1din 5

In activitatea sa, producatorul consuma factori de productie. Acestia sunt cumparati de producator de la piata, iar apoi sunt utilizati.

Producatorul efectueaza deci o cheltuiala. De asemenea, el cheltuieste pentru a-si depozita bunurile produse si pentru a le oferi cumparatorilor.

Costul productiei reprezinta totalitatea cheltuielilor facute de producator pentru producerea, depozitarea si vanzarea bunurilor economice produse de el.
Cheltuielile cu factorii de productie utilizati si consumati trebuie sa se regaseasca in pretul de vanzare al bunurilor economice, pentru a putea fi recuperate si astfel continuata activitatea economica. Includerea acestor cheltuieli in pretul de vanzare se face prin costul productiei, care trebuie sa fie mai mic decat pretul de vanzare al bunului respectiv, pentru ca producatorul sa obina profit. Aceasta il determina pe producator sa urmareasca si sa analizeze structura costului productiei.

Dupa relatia existenta intre dinamica volumului productiei si dinamica cheltuielilor facute in acest scop, se disting urmatoarele categorii de costuri: Costul fix include cheltuielile de productie corespunzatoare consumului de factori care, pe termen scurt, nu depind de volumul productiei si raman relativ neschimbate. Componente: amortizarea capitalului fix, cheltuieli cu chiria, incalzitul si iluminatul unitatii, salariile personalului administrativ (salarii indirecte), dobanzi, etc. Costul variabil include acele cheltuieli de productie corespunzatoare consumului de factori care, pe termen scurt, evolueaza in acelasi sens cu modifcarea productiei.
Componente: materii prime, materiale, combustibil, energie, apa tehnologica (folosita in procesul de productie , salariile lucratorilor din productie (salarii directe . Cand productia este zero, atunci si costul variabil este egal cu zero.

Costul total este suma costului fix si a costului variabil al productiei.


Daca avem insa in vedere natura actiunilor producatorilor care genereaza cheltuielile respective, costurile se grupeaza in alte doua categorii:

Costuri de fabricatie - fixe, variabile si totale ocazionate de obtinerea produselor pe care firma le comercializeaza; Costuri de distributie fixe, variabile, si totale generate de comercializarea produselor, fara de care fabricatia nu ar avea sens, iar producatorul ar trebui sa-si inceteze activitatea. Indiferent ca sunt fixe sau variabile, de fabricatie sau de distributie, producatorul, in efortul sau de a-si gestiona activitatea cat mai bine, se foloseste atat de costurile totale cat si de cele pe unitatea de produs, formate din urmatoarele categorii: Costul fix mediu/unitar (CFM) se determina prin raportarea costului fix total al productiei la volumul productiei: CFM = CF/Q Costul variabil mediu/unitar (CVM) se determina prin raportarea costului variabil total al productiei la volumul productiei: CVM = CV/Q Costul total mediu/unitar (CTM) se calculeaza ca raport intre costul total al productiei si volumul productiei: CTM = CT/Q, dar se determina si ca suma intre CFM si CVM. Costul marginal (Cmg) reprezinta sporul costului total determinat de cresterea cu o unitate a volumului productiei: Cmg = CT/Q. Cum CF este constant pe termen scurt si mediu, rezulta ca CF= 0. Si cum CT=CV+CF, atunci putem afirma ca Cmg = CV/Q, pe termen scurt si mediu.
Intotdeauna producatorii sunt interesati sa obtina productia cu costuri cat mai mici. In acest scop, ei analizeaza fiecare element din structura costurilor, stabilind masuri de reducere, in concordanta insa cu e!igentele competitiei impuse de piata. - "n func#ie de ata$area consumului la produs distingem: Costul produsului reprezint% costul ata$at unui element stocabil $i care va servi la evaluarea

stocurilor. &ste reprezentat de: materii prime directe, manoper% direct% $i cheltuieli generale privind produc#ia. Acestea sunt generate 'n procesul de produc#ie $i pot fi inventariate, fiind eviden#iate 'n conturi de stocuri. Costul perioadei este costul ales $i recunoscut 'n contul de rezultate 'n perioada de referin#%, f%r% a fi ata$at unui element stocabil, $i deci unui cont de stoc. &le se refer% la servicii consumate 'n cursul perioadei. (pre e!emplu, cheltuielile privind v)nz%rile $i cheltuielile administrative reprezint% cheltuieli ale perioadei, deoarece resur- "n func#ie de ata$area consumului la produs distingem: Costul produsului reprezint% costul ata$at unui element stocabil $i care va servi la evaluarea stocurilor. &ste reprezentat de: materii prime directe, manoper% direct% $i cheltuieli generale privind produc#ia. Acestea sunt generate 'n procesul de produc#ie $i pot fi inventariate, fiind eviden#iate 'n conturi de stocuri. Costul perioadei este costul ales $i recunoscut 'n contul de rezultate 'n perioada de referin#%, f%r% a fi ata$at unui element stocabil, $i deci unui cont de stoc. &le se refer% la servicii consumate 'n cursul perioadei. (pre e!emplu, cheltuielile privind v)nz%rile $i cheltuielile administrative reprezint% cheltuieli ale perioadei, deoarece resursele destinate activit%#ilor de v)nz%ri $i administrative sunt consumate 'n acea$i perioad% 'n care sunt generate. Cheltuielile perioadei nu sunt utilizate pentru determinarea costului unitar al unui produs sau pentru stabilirea soldurilor finale ale conturilor de stocuri. - "n func#ie de modul de identificare a consumului de resurse distingem: Costuri directe sunt reprezentate de acele costuri ce pot fi atribuite cu u$urin#% unor produse specifice, ele put)nd fi identificate clar pe obiect de calcula#ie. Costuri indirecte sunt acele costuri ce nu pot fi atribuite cu u$urin#% unor produse specifice $i trebuie repartizate printr-o anumit% metod%. &le au un caracter comun mai multor produse, servicii sau activit%#i.

Principalele cai de reducere a costurilor utilizate de producatori sunt:


- negocierea unor preturi de cumparare a factorilor de productie cat mai mici - reducerea stocurilor si diminuarea consumului de materiale - reducerea cheltuielilor cu salariile pe unitatea de produs - micsorarea cheltuielilor de e!ploatare a utila*elor si instalatiilor - scaderea cheltuielilor administrative +educerea cheltuielilor trebuie conceputa si realizata fara deprecierea calitatii.

In conditiile economiei de piata, costul unitar este si limita inferioara pana la care se poate cobori pretul de vanzare al unui bun economic, fara sa puna in pericol activitatea agentului economic.

+entabilitatea Una dintre cele mai importante forme de exprimare a eficientei economice este rentabilitatea. Pentru toate categoriile de activitati economice si de resurse avansate sau consumate, efectele economice se concretizeaza, n ultima instanta, n profitul obtinut de o ntreprindere. Dupa cum a rezultat din capitolele anterioare, sub raport cantitativ profitul este nteles ca diferenta ntre veniturile totale si costurile de productie efectuate de catre o unitate economica, adica:
=pQ-CT (1)

unde,

= profitul obtinut; p = pretul de vnzare; Q = cantitatea vnduta; CT = costurile totale.

Cunoasterea exacta a pragului rentabilitatii are o mare importanta, constituind una din preocuparile primordiale ale managerilor ntreprinderilor. El se modifica de la o perioada la alta n functie de modul cum evolueaza nivelul preturilor de vnzare si costurile de productie. Conducerea pe baze stiintifice a productiei presupune cunoasterea de catre manageri a ntregului sistem de indicatori de eficienta economica n raport de care sunt alocate resursele si sunt concentrate eforturile. Prezenta profitului n toate elementele de exprimare a performantelor economice ale unei ntreprinderi pune n lumina locul lui central n aprecierea efectelor obtinute pe unitatea de efort sau de cheltuiala. De aceea, o mare nsemnatate n elaborarea si fundamentarea sistemului de indicatori ai eficientei economice o are ct mai exacta a locului si rolului profitului si a rentabilitatii la nivel microeconomic. De la nceput trebuie sa mentionam ca n masurarea rentabilitatii distingem doua marimi: o rentabilitate absoluta si una relativa. Cea absoluta este data de masa profitului realizat nainte ca el sa fie impozitat. n legatura cu aceasta idee, teoria si practica economica utilizeaza uneori si conceptele de rentabilitate potentiala si rentabilitate reala, efectiva. Este adevarat ca, n acest context, sensul lor difera. De obicei, atunci cnd se aminteste de rentabilitatea potentiala analistii au n vedere pe cea care ar putea fi obtinuta daca toate conditiile ne-ar fi perfect favorabile. Dupa cum, atunci cnd se utilizeaza notiunea de reala, efectiva se ia n calcul numai partea din profit care ramne la dispozitia firmei. Partea din profit care se transforma n impozit nceteaza sa mai ndeplineasca anumite functii economice la nivel microeconomic, prelund, fireste, alte destinatii la scara macroeconomica prin intermediul bugetului statului. Rentabilitatea relativa si gaseste expresia n rata acesteia care se determina prin raportarea profitului obtinut la diferite elemente ce au alcatuit efortul solicitat de desfasurarea procesului de productie, constnd fie din parti ale capitalului avansat, fie din totalul capitalului consumat, adica din totalul costurilor de productie. Rata rentabilitatii n functie de totalul capitalului avansat (fix si circulant) exprima profitul obtinut la un leu capital aflat n activul ntreprinderii. Deci: rata rentabilitatii=(profitul obtinut/capitalul avansat)*100 Cea de a doua varianta de calcul si anume rata rentabilitatii n functie de costurile de productie scoate n evidenta profitul obtinut la un leu cheltuieli efectuate pentru desfasurarea procesului de productie n vederea obtinerii unui anumit volum de produse si prestarii unor servicii, adica: rata rentabilitatii=(profitul obtinut/costurile totale)*100 Calculul ratei rentabilitatii pe baza capitalului avansat ne permite sa urmarim si recuperarea n timp a acestuia din profitul obtinut. De asemenea, cea de a doua varianta ne ofera posibilitatea efectuarii unor analize suplimentare privind nivelul preturilor de vnzare, a volumului productiei marfa vnduta si ncasata si evolutia costurilor. Indiferent, nsa, de forma pe care o adoptam, ambele variante de calcul prezinta interes deoarece pun n lumina puterea economica a unei ntreprinderi. n cazul firmelor prospere, cele doua rate ale rentabilitatii cunosc cote ridicate si reprezinta un fel de atestat al pietei asupra performantelor economice ale acestora. Att profitul, ct si rentabilitatea dobndesc noi dimensiuni n conditiile actuale pentru ca, pe de o parte, asistam la o crestere considerabila a volumului resurselor atrase si folosite efectiv n procesele de productie, iar, pe de alta parte, se accentueaza caracterul restrictiv al acestora. Drept urmare, unul din obiectivele centrale ale oricarei firme este obtinerea de pe urma fiecarei unitati de resursa folosita a unui volum sporit de efecte economice, concretizate ntr-o masa de profit ct mai mare. Desigur, profitul si rentabilitatea caracterizeaza eficienta economica a productiei la nivel microeconomic n strnsa legatura cu ceilalti indicatori ce vizeaza performantele unei ntreprinderi cum sunt: productivitatea muncii, calitatea produselor, costurile de productie s.a. Dintre acestia, cea mai mare influenta asupra profitului si rentabilitatii o are productivitatea muncii. Aceasta duce la sporirea profitului, pe de o parte, prin cresterea volumului productiei, iar, pe de alta parte, prin reducerea costurilor pe unitatea de produs.

Puternica influenta pe care o exercita productivitatea muncii asupra masei profitului se explica prin faptul ca, n conditiile n care preturile sunt date si relativ stabile, marimea profitului va depinde, dupa cum am vazut, de nivelul costurilor si volumul productiei. Daca preturile si costurile pe unitatea de produs, lucrare sau serviciu, ramn nemodificate pentru o anumita perioada de timp, atunci masa profitului va creste proportional cu sporirea volumului productiei, deci n strnsa legatura cu cresterea productivitatii muncii. Trebuie mentionat, insa, ca aceasta relatie se verifica numai n conditiile n care productivitatea creste n ritmuri superioare salariilor si nzestrarii tehnice a muncii. Altfel, sporul de productie obtinut pe seama ei ar fi anihilat n buna parte de cresterea costurilor fixe si variabile pentru unitatea de produs .

Profitul este excedentul ncasrilor realizate peste costurile de producie i distribuire a bunurilor obinute. Lipsa profitului face dificil sau chiar imposibil existena n continuare a activitii care se ncheie. Unitile economice l urmresc sistematic, constituind motivaia obiectiv a proprietarilor capitalului. Maximizarea profitului la nivelul unitilor economice constituie criteriul cel mai important al eficienei lor. Din punct de vedere al firmei, diferena dintre ncasrile totale i costurile totale reprezint profirul brut. Dup ce firma pltete imozitul i alte taxe pe profit, partea are rmne numete profitul net. O alt denumire pentru pofitul net este profitul admis. Acesta exprim instituionalizarea unei mrimi a profitului care se stabilete att n funcie de factori economici ct i n funcie de politica statului de a asigura sau nu un alt nivel al profitului pe ramuri i subramuri, pe categorii de marime a formelor, etc. Profitul este format din profirul obinuit sau odinar, iar uneori i din profitul suplimentar sau profit de monopol. Profitul obinuit, narmal sau ordinar este cel considerat suficient de ctre orice agent economic pentru a-i continua activitatea. Monopolul este o situaie proprie a unor firme sau ageni economici care dispun de anumite condiii naturale i economice de care se folosesc pentru a obine un profit ct mai mare de monopol. Profitul este un concept de natur complex. Acesta reiese din nsui faptul c marimea sa poate fi suma a dou mari componente. Profitul legitim este suma ce revine celui ce deine firma sau ntreprinderea pentru serviciul adus n activitatea economic pe aceast cale. Profitul nelegitim este suma nsuit de posesorul capitallui fr s fi avut vreo contribuie la activitatea economic. Rata profitului este foarte important pentru orientarea structuii produciei pe produse, ramuri, subramuri, fiind cautate cele care ofer o rat ct mai nalt. n cautarea acestei rate, unii ageni economici i restrng sau chiar abandoneaz anumite activiti (cu profit mai mic), ceea ce imprim tuturor activitilor o dezvoltare inegal n timp. Eficiena economic pe care o relev profitul este att rezultatul condiiilor de formare a ofertei --concretizate n costurile de producie i n calitate ct i al raportului cererii fa de ofert pe piaconcretizate n nivelul i evoluia preurilor de vnzare i veniturile consumatorilor. Economia de pia pune problema eficienei economice la nivelul fiecrei firme, deoarece ineficiena activitii o elimin, punnd-o n situaia de faliment. Falimentul unei firme apare atunci cnd aceasta nu mai are nici o posibilitate real de continuare a activitii. Aceasta nseamn c ncasrile din piaa bunurilor economice nu-i mai permit cumprarea de noi factori de producie. Falimentul decurge din nsui mecanismul pieei i se sancioneaz juridic conform legislaiei existente. n concluzie profitul reprezint sursa principal din finanarea direct sau indirect a oricrei activiti inclusiv a celor social-culturale. Profitul este scopul la care orice firm i ntreprindere tinde.

Rentabilitatea reprezint capacitatea ntreprinderii de a realiza profit, care este necesar att reproduciei i dezvoltrii ct i remunerrii capitalurilor. Deoarece prin intermediul rentabilitii se apreciaz performanele ntreprinderilor, ea reprezint o informaie indispensabil bncilor, creditorilor i partenerilor de afaceri, fiind definit ca un raport ntre rezultatul obinut i mijloacele utilizate. ndeosebi, rentabilitatea reprezint un surplus monetar, respectiv soldul dintre ncasrile totale i c eltuielile totale. !ceast noiune de rentabilitate este bazat e"clusiv pe flu"urile financiare ca baz a calcului economic.# $iind considerat un modul semnificativ n analiza financiar rentabilitatea unei ntreprinderi reprezint conceptul cel mai frecvent utilizat i n %eneral poate fi e"primat prin rata rentabilitii, ca raport ntre un venit obinut n cursul unei perioade determinate de timp i masa capitalurilor investite n aceeai perioad.# Rentabilitatea poate fi apreciat n trei moduri diferite& rentabilitatea activitii' rentabilitatea economic i rentabilitatea financiar.

n analiza rentabilitii activitii se utilizeaz indicatori e"primai n mrimi absolute i n mrimi relative prin intermediul crora se apreciaz performanele ntreprinderii.