Basmul este o specie a genului epic in care se relateaza intamplari fantastice si in care este prezent un conflict intre bine

si rau, in final triumfand binele. O astfel de opera este si povestea lui Harap Alb de Ion creanga. Naratiunea se realizeaza la persoana a 3a de catre un narator omniscient, dar nu si obiectiv, deoarec e acesta invervine cu comentarii si reflectii (Eu sunt dator sa va spun povestea si va rog sa ma ascultati Tema operei este triumfiul binelui asupra raului. Motivele specifice sunt: superioritatea mezinului, calatoria, supunerea prin viclesug, muncile, demascarea raului (spanul), pedeapsa si credinta. Continutul se articuleaza pe stereotipiile speciei populare, insa textul in sine este creatia originala a lui Creanga prin arta narativa, noul tip de fantastic, umorul, eruditia paremiologica si particularitatile stilistice. Povestea asimileaza un fond folcloric insa autorul se deosebeste de cel popular prin ritmul fluent si rapid al relatarii, individualizarea actiunii prin detalii semnificative si dramatizarea discursului epic prin dialog. Daca in basmul popular, accentul epic cade pe evenimente, ele fiind neobisnuite si inexplicabile prin logica realului, intamplarile narate de Creanga sunt fapte comune de un firesc rural ce dezarmeaza: eroul improvizeaza un stup, trece prin apa decat sa striveasca o nunta de furnici, miluieste o batrana, de cateva ori se plange, se indragosteste de o fata frumoasa. Harap Alb nu se lupta cu zmei si balauri, el se imprieteneste insa cu niste uriasi cumsecade, fiecare avand un cusur supradimensionat de care sunt constienti ca le-ar putea fi de ajutor in orice moment, in spiritul solidaritatii. Prin urmare, fantasticul este umanizat, caci universul spatio-temporal al actiunii are aceleasi date ca si cel humulestean (craisorul cauda in pod, in grajd, eroul este mai fricos decat o muiere, imparatul Ros cauta in asternut, este paclisit etc). Similitudinile situationale si comportamentale cu universul humulestean conduc la concluzia ca fantasticul este localizat, fapt evidentiat si in conduita personajelor si in vorbirea tipic moldoveneasca. Actiunea se desfasoara linear, trecerea de la o secventa narativa la alta realizandu-se prin inlantuire. Coordonatele actiunii sunt vagi prin aspatialitatea si atemporalitatea conventiei. Fuzinea dintre real si fabulos are loc inca din incipit. Reperele spatiale contureaza dificultatea aventurarii eroului, care trebuie sa ajunga de la un capat la celalalt al lumii, iar in plan simbolic: de la imaturitate la maturitate. In basm sunt prezente formule tipice precum formula de inceput: Amu cica era odata si formula finala Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca care marcheaza intrarea si iesirea din fabulos. Formulele mediane si au mers ei o zi, si au mers doua, si au mers 49, si merge el ce merge, Dumnezeu sa na tie, ca cuvantul din poveste inainte mult mai este care reliefeaza succesiunea secventelor narative si intretin suspanul cititorului. O alta trasatura basmului caracterstica operei povestea lui harap alb este prezenta personajelor reale si fabuloase. Harap-Alb nu are puteri supranaturale si nici insusiri exceptionale (vitejie, darzenie, istetime), dar dupa parcurgerea probelor dobandeste o serie de valori etice (milostenie, bunatate, generozitate, prietenie, respectarea juramantului, curajul) necesare unui imparat.

Sensul didactic al basmului este exprimat de Sfanta Duminica: Cand vei ajunge si tu odata mare si tare, ii tine a judeca de-a-fir-a-par si vei crede celor asupriti si necajiti, pentru ca stii acum ce e necazul Harap-Alb este sprijinit de ajutoare si donatori, precum fiinte cu puteri supranaturale (Sfanta Duminica), animale fabuloare (calul nazdravan, craiasa furnicilor si a albinelor), fapturi himere (cei cinci tovarasi) si obiecte magice (aripile craieselor, smicele de mar, apa vie si apa moarta), care il ajuta in infruntarea raului (Spanul). Caracterstic basmului cult este individualizarea personajelor. Cu exceptia protagonistului a carui evolutie este observata pe parcursul textului, personajele reprezinta tipologi umane reductibile la o singura caracteristica dominanta. In concluzie, textul Povestea lui Harap-Alb de Ion Creanga este un basm cult. Despre aceasta opera Pompiliu Constantinescu a afirmat ca e sinteza basmului romanesc. Toata filosofia noastra populara intre fatalitatea raului si cautarea ideala a binelui, se lamureste in incercarile grele ale fiului de imparat, robit diavolului cu chip de om, infatisat in span si mantuit de bunatatea si curatia lui prin colaborarea uriasilor intruchipand principiul puterii cosmice si al eticului popular