Cercetarea locului faptei constituie o activitate procedurala initiala care are ca scop perceperea nemijlocita a locului n care s-a

savrsit o infractiune, descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor create prin activitatea infractionala, precum si stabilirea mijloacelor materiale de proba, n scopul identificarii faptuitorului. Cercetarea locului faptei poate fi si suplimentara, cnd are loc ulterior constatarii infractiunii, n mod repetat sau ori de cte ori este necesar. n literatura de specialitate se apreciaza importanta deosebita care se atribuie cercetarii locului faptei pentru identificarea faptuitorului si solutionarea cauzei penale. Codul de procedura penala, n art. 30 alin. ultim, defineste locul savrsirii infractiunii ca fiind locul unde s-a desfasurat activitatea infractionala, n totul sau n parte, ori locul unde s-a produs rezultatul acesteia. Cei mai multi teoreticieni considera ca sintagma locul savrsirii infractiunii este acoperitoare pentru expresia fata locului, cu precizarea ca se au n vedere: locul propriu-zis al savrsirii infractiunii (ncapere sau suprafata de teren); locul n care se afla obiectele care au servit la comiterea infractiunii sau obiectele care constituie produsul infractiunii; caile de acces sau de retragere a faptuitorului (faptuitorilor) ori a partii vatamate. Aceste locuri formeaza, n majoritatea cazurilor, un tot unitar, desi ntre ele pot fi si distante foarte mari. Potrivit art. 129 alin. 1 din C. pr. pen., cercetarea locului faptei poate fi dispusa cnd este necesar: sa se efectueze constatari cu privire la situatia locului savrsirii infractiunii; sa se descopere si sa se fixeze urmele infractiunii; sa se stabileasca pozitia si starea mijloacelor materiale de proba si mprejurarile n care a fost savrsita infractiunea. Cercetarea locului faptei se impune si n scopul perceptiei nemijlocite a scenei infractiunii, chiar daca a trecut un anumit timp de la comiterea acesteia, iar cmpul infractional a suferit modificari. 1.2. Caracteristicile cercetarii locului faptei Constituie o activitate initiala a investigarii unei infractiuni. Este obligatorie n cazul infractiunilor n care au avut loc moartea victimei, vatamari corporale grave, furturi din locuinte, furturi de si din autoturisme, tlharii si violuri urmate de moartea victimei, tlharii, accidente de circulatie cu moartea victimei si fuga de la locul faptei, incendii, explozii,

calamitati, precum si n cazul unor fraude. Cercetarea locului faptei este posibila si obligatorie chiar si n situatiile n care evenimentul a fost reclamat cu ntrziere (de exemplu, tlharia reclamata dupa externarea victimei).Este o activitate imediata, care trebuie sa se efectueze ntrun termen ct mai apropiatde comiterea infractiunii. Constituie, n principiu, o activitate irepetabila, datorita modificarilor la care este supus cmpul infractional. 1.3. Importanta cercetarii locului faptei: constituie, de cele mai multe ori, singura modalitate de obtinere a probelor n faza initiala; este un element probator deosebit de relevant pentru aflarea adevarului; contribuie la identificarea faptuitorului, stabilirea datelor necesare privind personalitatea acestuia si modul de operare folosit. 1.4. Sarcinile cercetarii locului faptei deriva att din prevederile art. 129 Cod procedura penala, ct si din experienta acumulata n practica si literatura de specialitate: investigarea locului n care a fost savrsita infractiunea pentru stabilirea naturii acesteia si a mprejurarilor n care a fost comisa; descoperirea, fixarea, ridicarea si examinarea urmelor si a altor mijloace de proba; determinarea drumului parcurs de infractor (iter criminis); stabilirea modului de operare al faptuitorului (faptuitorilor); precizarea timpului savrsirii infractiunii; identificarea persoanelor care au tangenta cu cauza cercetata: faptuitori, martori, victime, persoane responsabile civilmente; elaborarea primelor versiuni pentru orientarea investigatiilor ulterioare. 1.5. Aspecte de ordin procesual n faza de urmarire penala, cercetarea locului faptei se efectueaza dupa nceperea urmaririi penale, care se poate dispune imediat sau pe parcursul investigarii criminalistice. De regula se efectueaza n prezenta martorilor asistenti, afara de cazul cnd acest lucru nu mai este posibil. Cercetarea se poate efectua n prezenta partilor, dar neprezentarea partilor ncunostiintate nu mpiedica efectuarea cercetarii. nvinuitul sau inculpatul retinut ori arestat poate fi adus la cercetare. Daca acest lucru nu este posibil, organul de urmarire penala i pune n vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si i asigura, la cerere, reprezentarea.

Potrivit art. 172 C. pr. pen., modificat prin Legea nr. 32/1990, aparatorul nvinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala; deci, si la cercetarea locului faptei. n faza de judecata, potrivit art. 129 alin. 4 C. pr. pen., instanta de judecata efectueaza si cercetarea locului faptei n conditii de contradictorialitate, cu citarea partilor si n prezenta procurorului, cnd participarea acestuia la judecata este obligatorie. Persoanele care se afla sau vin la locul faptei pot fi mpiedicate, potrivit art. 129 alin. ultim, C. pr. pen., sa comunice ntre ele sau cu alte persoane, ori sa plece nainte de terminarea cercetarii. Cercetarea locului faptei se consemneaza ntr-un proces-verbal care trebuie sa cuprinda: a) datele mentionate n art. 91 C. pr. pen: data si locul unde este ncheiat; numele, prenumele, calitatea celui care l ncheie si unitatea din care face parte; numele, prenumele, ocupatia si adresa martorilor asistenti; descrierea amanuntita a celor constatate, precum si a masurilor luate; modificarile survenite; persoanele care le-au facut; n ce scop; persoanele gasite la locul faptei; numele, prenumele, ocupatia si adresa persoanelor la care se refera procesul-verbal, obiectiile si explicatiile acestora; mentiunile prevazute de lege pentru cazurile speciale; b) alte date cerute de art. 131 C. pr. pen.: descrierea amanuntita a situatiei locului; urmele gasite, fixate si ridicate; sa se precizeze locul n care au fost descoperite, distantele fata de anumite repere (fereastra, usa, copac, axul soselei etc.); obiectele examinate si cele ridicate, cu descrierea caracteristicilor de identificare (model, marca, tip, serie), dimensiuni, culoare, forma, calitate; starea urmei sau a obiectului (curata, murdara, calda, fierbinte, rece, nghetata, topita, cu miros, n putrefactie, fara miros etc.); conditiile n care au fost descoperite; descrierea metodelor folosite pentru ambalare, etichetare si sigilare; cantitatile ridicate;

 mprejurarile negative (controversate) constatate si masurile luate pentru clarificarea lor; starea timpului: ploaie, ninsoare, caldura, ger, vnt etc.; masurile luate fata de victime, faptuitori, obiecte implicate n eveniment; fotografiile judiciare efectuate: fotografia de orientare, fotografia schita, fotografia obiectelor principale, fotografiile de detaliu si masuratorile fotografice, precizndu-se marca aparatului folosit si a filmului; mentiuni cu privire la nregistrarile efectuate: nregistrarea pe banda videomagnetica ori nregistrari foto si video-digitale; tehnica de iluminare utilizata; mentiuni despre ntocmirea planului-schita, cu precizarea scarii la care s-a ntocmit ori despre desenul schita realizat; rezultatul folosirii cinelui de urmarire; observatiile persoanelor participante, mijloacele materiale de proba ridicate de la locul faptei si cele lasate n custodie, precum si obiectiile faptuitorului; ora nceperii si ora terminarii cercetarii locului faptei, cu precizarea conditiilor meteorologice si de vizibilitate pe parcursul cercetarii; numarul de exemplare si destinatia acestora. Procesul-verbal trebuie sa fie ntocmit ntr-un stil clar, precis si concis, sa prezinte n mod obiectiv situatia constatata la locul faptei. Procesul-verbal se semneaza de catre organul judiciar, martori asistenti si de alte persoane, pe fiecare pagina, iar locurile ramase libere se bareaza. n procesul-verbal nu se consemneaza opiniile expertilor sau ale martorilor asistenti cu privire la modul n care s-a comis fapta si persoana faptuitorului. Este preferabil ca procesul-verbal sa fie redactat la locul faptei, pentru a nu se omite amanunte relevante pentru cercetare. Calitatea procesului-verbal face dovada competentei, maiestriei si obiectivitatii celui care l ntocmeste. Hans Gross consemna n Manuel practique d`instruction judiciare, Ed. Marchal et Billard, vol. I, Paris, 1899, p.148: Procesul-verbal de cercetare la fata locului este, de asemenea, o piatra de ncercare a judecatorului de instructie. Nicaieri nu se dezvaluie cu mai multa claritate priceperea, siguranta spiritului de observatie, logica

rationamentului, perseverenta metodica si constienta n realizarea scopului sau, dar, de asemenea, nicaieri nu se manifesta mai bine nepriceperea, slabiciunea spiritului de observatie, dezordinea, incertitudinea, ezitarea judecatorului de instructie.

Bibliografie: Lazar Crjan, Tratat de Criminalistica, Editura Pinguin Book, Bucuresti, 2005, p. 458-490; Emilian Stancu, Tratat de Criminalisica, Editia a IIIa revizuita si adaugita, Universul Juridic, Bucuresti , 2004, p. 315-343; Camil Suciu, Criminalistica, Editura Didactica si Pedagodica, Bucuresti, 1972, p. 503-528; Ion Mircea, Valoarea criminalistica a unor urme de la locul faptei, Editura Vasile Goldis, Arad, 1996;