EXTINDEREA UNIUNII EUROPENE

*** REALIZĂRI ŞI PROVOCĂRI

Raport prezentat de Wim Kok
Comisiei Europene

Wim Kok s-a născut în 1938 la Bergambacht. Înainte de a intra în politică, a activat în mişcarea sindicală, fiind preşedinte al Federaţiei Sindicatelor din Olanda şi preşedinte al Federaţiei Sindicatelor Europene. A fost membru al Parlamentului şi lider al Partidului Muncii (PvdA) din Olanda, precum şi vice-preşedinte al Internaţionalei Socialiste. Din 1989 până în 1994 a deţinut funcţiile de ministru de finanţe şi Vice-Prim Ministru, iar din 1994 până în 2002 a fost Prim Ministru al Olandei.

2

CUPRINS
Introducere de Wim Kok Obiectivele raportului meu De ce extinderea ? Contextul actual Abordarea mea O agendă în cinci puncte Rezumat Pace şi stabilitate la scară continentală Acţionând împreună ca europeni Relansarea economiei Pentru o Europă mai sigură Politica de vecinătate Rolul Europei în afacerile internaţionale Construirea Noii Europe De ce se extinde UE De ce doresc ţările să adere Extinderile anterioare Actuala rundă Cetăţenii şi Uniunea în curs de extindere Actualii membri Viitorii membri Întrebări adresate frecvent Economia, piaţa forţei de muncă şi finanţele Efectele economice Comerţul Investiţiile Migraţia şi piaţa muncii Uniunea economică şi monetară Strategia de la Lisabona Costurile bugetare Calitatea vieţii Securitatea internă Mediul înconjurător Securitatea nucleară Standardele alimentare Europa în lume Politica externă şi de securitate Relaţii economice internaţionale Politica de vecinătate Acţionând împreună în Europa Probleme de identitate Reforma instituţiilor UE O mai bună punere în practică a politicilor

1

2

3

4

5

6

3

3. 2. 6. Ateliere de discuţii la Institutul Universitar European 2. 7.Anexe Harta Europei Tabele 1. 5. Date esenţiale cu privire la UE şi viitoarele state membre Sprijinul de care se bucură extinderea în statele membre UE Sprijinul de care se bucură aderarea în viitoarele state membre Comerţul UE cu Europa Centrală şi de Est Creşterea economică în UE şi viitoarele state membre Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada pre-aderare Cheltuielile bugetare UE destinate extinderii: perioada post-aderare Întâlniri şi participanţi 1. 4. Consultări cu organizaţii neguvernamentale 3. Vizite în viitoarele state membre Bibliografie 4 .

menţionându-l aici în mod special pe Alain Servantie. Doresc să mulţumesc personalului Centrului Robert Schuman pentru Studii Avansate din cadrul Institutului Universitar European din Florenţa pentru pregătirea şi publicarea acestui raport şi pentru organizarea unei serii de întâlniri cu experţi. 5 . asistat de Wim Van Aken şi Will Phelan. aş dori în mod deosebit să aduc mulţumiri lui Christoph Bertram. la el şi-au adus contribuţia multe persoane şi organizaţii. îi mulţumesc lui Joost Klarenbeek de la Ministerul Afacerilor Externe din Olanda care mi-a acordat un ajutor indispensabil pe tot parcursul proiectului. În scurtul timp pe care l-am avut la dispoziţie (patru luni). La Centrul Robert Schuman. Preşedintele Comisiei Europene. Fernando Fernandez. responsabil cu extinderea. am luat în considerare o gamă cât mai largă de puncte de vedere. al contactelor cu organizaţii neguvernamentale din Europa şi vizitelor în viitoarele state membre. care mi-au acordat cu generozitate din timpul lor şi m-au sfătuit în ultimele etape ale raportului. Graham Avery a fost îndrumătorul şi raportorul proiectului. pentru sprijinul acordat. În final. care m-a ajutat în contactele cu presa. Din numărul mare de experţi care au participat. Deşi responsabilitatea asupra raportului îmi aparţine. Îi sunt recunoscător lui Günter Verheugen. Andras Inotai şi Olli Rehn. Heather Grabbe. precum şi lui John Wyles de la GPlus Europe. beneficiind de consultanţa şi încurajările date de Helen Wallace şi Jan Zielonka. precum şi oficialilor din departamentul său şi din alte departamente ale Comisiei care au ajutat la pregătirea acestui raport. să depun acest raport până la sfârşitul lunii martie 2003. Membru al Comisiei Europene. rezultatul unei serii de întâlniri cu experţi din diferite ţări şi din diferite domenii.Mulţumiri Am fost invitat de Romano Prodi.

Războaiele şi atrocităţile din fosta Iugoslavie au demonstrat ce pot să-şi facă europenii unii altora atunci când forţele dezintegrării sunt lăsate să devină mai puternice decât dorinţa de unitate. de fapt. deşi rămân încă multe de făcut. costurile şi riscurile potenţiale implicate de acest proces. Ce anume va asigura succesul procesului de extindere? Ce trebuie făcut pentru obţinerea unor beneficii maxime şi evitarea unui succes parţial sau chiar a unui eşec al acestui proces ? Scopul meu este să expun principalele domenii în care UE trebuie să elaboreze o strategie în vederea realizării cu succes a extinderii. cât şi cei mai noi au realizat progrese semnificative. Au existat în trecut şi alte valuri ale extinderii într-o Europă divizată. Înţeleg cât de mult am câştigat în urma procesului de integrare europeană în ultima jumătate de secol. dar actualul proces de extindere ajută la îndeplinirea visului părinţilor fondatori ai UE: o Europă unită şi liberă. Scopul pe care l-am urmărit este să prezint într-o manieră echilibrată nu numai avantajele şi oportunităţile oferite de primirea de noi membri în UE. Iată de ce este nevoie de o agendă foarte clară pentru gestionarea schimbărilor într-o Uniune Europeană extinsă. Extinderea UE pentru a cuprinde mai multe ţări va fi însoţită de o pierdere a identităţii naţionale ? Va fi oare posibil să se ia decizii în cadrul UE dacă aceasta va număra atât de mulţi membri ? Oare extinderea va ajuta UE să-şi facă mai puternic auzit glasul pe plan mondial ? Pe măsură ce se apropie de momentul extinderii. De ce se măreşte UE de la 15 la 25 (şi într-o etapă ulterioară mai mulţi) membri ? Care vor fi efectele extinderii asupra vieţii de zi cu zi a cetăţenilor? Sunt speranţele şi îndoielile exprimate în actualele şi viitoarele state membre întemeiate ? Astfel de întrebări puse de cetăţeni merită un răspuns serios. 6 . UE trebuie să răspundă la aceste întrebări. În al doilea rând. reunificarea continentului european. Unele amintiri din tinereţea mea sunt legate de ultimul război mondial şi sunt conştient de valoarea păcii. stabilităţii şi prosperităţii de care ne bucurăm astăzi. ci şi obstacolele. Am fost un european convins toată viaţa mea.INTRODUCERE Obiectivele raportului meu Prezentul raport analizează implicaţiile şi provocările legate de apropiata extindere a Uniunii Europene (UE). este necesar ca procesul de informare să continue. el încearcă să ofere răspunsuri la numărul mare de întrebări adresate de cetăţeni pe parcursul procesului de ratificare pentru aderarea a zece noi membri la 1 mai 2004. Unele din întrebările adresate vizează probleme de bază ale integrării europene. atât membrii mai vechi. Chiar dacă percepţia generală a populaţiei asupra extinderii este pozitivă. Acest proces în care societăţi şi popoare sunt aduse laolaltă începe acum. În primul rând. Aderarea a 10 ţări în 2004 este numai o etapă într-un proces care a început cu mai bine de un deceniu în urmă şi care va continua încă mulţi ani de acum încolo. raportul abordează principalele provocări pe care le presupune extinderea. De ce extinderea ? Extinderea este proiectul cel mai ambiţios întreprins de UE: el reprezintă. În toată această perioadă. divizat în urma ultimului război mondial. El este similar unei fuziuni din lumea afacerilor: adevăratul test al succesului ei este atunci când devine o realitate de zi cu zi pentru cei care muncesc acolo.

Membrii săi au fost în mod vizibil profund 7 . nu numai pe planul securităţii. Pe plan extern. investiţii. Motorul dezvoltării în Europa aproape că s-a oprit. la UE le-a ajutat să transforme în ireversibilă opţiunea lor pentru o democraţie pluralistă şi o economie de piaţă şi le-a încurajat să meargă mai departe pe calea reformei. În politicile sale interne.În consecinţă. în perioada Cortinei de Fier şi a Războiului Rece. Costurile reale ale extinderii nu pot fi cuantificate prin prisma bugetului UE: efectele cele mai considerabile ale adaptării au fost deja resimţite în viitoarele state membre. În rândul cetăţenilor Europei. într-un număr de domenii. împlinirea unei viziuni – o viziune care este mult prea uşor dată uitării atunci când securitatea şi prosperitatea în Europa sunt considerate a fi ceva de la sine înţeles. Economia mondială trece prin momente dificile. ci şi al prosperităţii: dezvoltarea rapidă a comerţului a contribuit la crearea de oportunităţi pentru libera iniţiativă. iar şomajul se încăpăţânează să rămână la cote ridicate. Procesul de transformare a determinat schimbări masive în întreaga Europă Centrală şi de Est: nu toată lumea a beneficiat în egală măsură de noile oportunităţi apărute. în prezent cea mai importantă chestiune de politică externă din lume. UE trebuie să se reinventeze. Dar drumul acestor popoare către Europa nu a fost uşor. o dată cu realizarea extinderii în 2004. aspirau să se reîntoarcă. Perspectiva acestei ancore de stabilitate a fost o condiţie prealabilă a refacerii prosperităţii economice. stabilitatea şi democraţia din Europa Centrală şi de Est au dus deja la obţinerea unor beneficii semnificative. ca membru. Pentru popoarele din Europa Centrală şi de Est. Dar dacă ne luăm răgazul necesar pentru a reflecta. În strategia de la Lisabona. UE nu reuşeşte să răspundă în mod corespunzător preocupărilor cetăţenilor. Contextul actual Extinderea are loc într-un moment în care UE se confruntă cu provocări majore în ceea ce priveşte performanţa sa economică. coeziunea internă şi rolul său extern. care la rândul său reprezintă fundamentul stabilităţii pe termen lung în regiune. după părerea mea. dar până în prezent aceste cuvinte nobile nu au fost însoţite de reformele structurale necesare pentru o creştere stabilă pe termen lung şi pentru un răspuns dinamic la globalizare. atât pentru membrii mai vechi. date fiind lipsa de voinţă politică şi dificultatea procesului decizional. vom vedea că această viziune se confundă cu însuşi scopul urmărit de UE şi de extinderea sa: reunificarea popoarelor din Europa într-un cadru constituţional care să le încurajeze să muncească împreună în condiţii de pace şi stabilitate. cât şi pentru cei noi. Avem nevoie de un sistem de guvernare care să realizeze un echilibru mai bun între cele două cerinţe înrudite: eficienţă şi legitimitate democratică. noi locuri de muncă şi o creştere economică marcată în Europa Occidentală. liderii Uniunii Europene şi-au declarat obiectivul de a deveni cea mai competitivă şi cea mai dinamică economie din lume bazată pe cunoaştere. Rezultatele Convenţiei privind Viitorul Europei vor fi cruciale. iar unele structuri asociate cu un sentiment de securitate au dispărut. există un sentiment tot mai puternic de nesiguranţă şi o teamă crescândă de necunoscut. cel puţin în actualele state membre. Europa simboliza valorile la care cei care au trăit. cu condiţia ca UE să răspundă provocării cu care se confruntă în prezent. mai bine de o generaţie. Pentru popoarele din actuala Uniune Europeană. UE nu a jucat nici un rol în abordarea problemei Iraq-ului. Climatul actual însă este departe de a fi ideal pentru noile ambiţii sau marile idei. Lumea nu stă în loc să ne aştepte. Dar reîntoarcere în Europa a fost mai mult decât un simbol pentru aceste popoare: perspectiva aderării. Aceste beneficii vor fi consolidate şi sporite. extinderea Uniunii Europene este.

Ceea ce face însă viitoarea extindere este să ne oblige să le abordăm şi în unele cazuri ne poate ajuta să găsim soluţii. ca urmare a neratificării sale de către oricare din membrii UE. cât şi pentru ţările candidate. al vecinilor săi şi al lumii.divizaţi. În vreme ce statele membre au jucat. A devenit de asemenea clar pentru mine că trebuie să ne mutăm centrul atenţiei în ceea ce priveşte abordarea politicilor UE şi să avem în vedere încă de pe acum situaţia unei UE extinse – viitoarea Uniune Europeană a celor 25. Ponderea economică a UE trebuie să fie dublată şi de afirmarea vocii sale pe plan politic. când noii membri vor fi parteneri. Uniunea Europeană trebuie să îşi recâştige dinamismul şi competitivitatea economică. să răspundă în mod efectiv cerinţelor cetăţenilor şi să îşi definească rolul politic în lume. pentru a asigura dezvoltarea. intern şi extern – însoţesc procesul de extindere al UE. mai rău. Din acest motiv. 8 . Dacă UE nu continuă reformele şi ajustările pe care le impune acum extinderea. UE şi instrumentele sale de politică externă nu au jucat absolut nici un rol. Abordarea mea Cred că amploarea apropiatei extinderi a UE ne oferă ocazia să abordăm provocările într-o manieră decisivă. O agendă în cinci puncte Beneficiile şi oportunităţile oferite de extindere depăşesc cu mult potenţialele obstacole. acest fapt ar presupune costuri considerabile atât pentru UE. individual. Aceste probleme nu sunt cauzate de extinderea UE. un rol major în această chestiune. 2. Această situaţie este inacceptabilă pentru cetăţenii Europei. Acţionând împreună în Europa: este necesar să perfecţionăm procesul de luare a deciziilor şi trebuie să dăm dovadă de hotărârea şi voinţa politică necesare pentru a elabora politici cu adevărat europene într-o Uniune Europeană extinsă. în interesul cetăţenilor ei. În plus. costuri şi riscuri implicate de acest proces. Strategia pe care o am în vedere pentru gestionarea schimbării poate fi rezumată în cinci teme: 1. ea va rata – poate pentru totdeauna – şansa de a face Europa mai puternică şi mai sigură. Europa în ansamblul ei a fost inexistentă. Extinderea este actul de politică externă de cel mai mare succes pe care l-a întreprins UE. De aceea cred că a venit timpul să elaborăm o nouă viziune în legătură cu ceea ce poate să facă Europa cu noii săi membri şi modul în care trebuie să procedeze. acumulată în domeniul reformelor sociale. în afacerile internaţionale. O întârziere a acestui proces sau abandonarea sa. Extinderea poate să fie un catalizator pentru rezolvarea unora din problemele Europei aflate încă în suspensie. Consider că noii parteneri mai au încă o serie de lucruri de făcut pentru a finaliza pregătirile pentru aderare. Discursul în care se vorbeşte de “actualii membri” şi de “ţările candidate” este deja depăşit şi trebuie să privim înainte la situaţia din viitor. competitivitatea şi crearea de noi locuri de muncă în cadrul unei pieţe extinse. în prezentul raport folosesc ori de câte ori este posibil sintagma “viitorii membri” mai degrabă decât “ţările candidate”. economice şi politice. ar constitui un eşec politic major pentru Europa. Un proces de extindere gestionat necorespunzător ar fi însă aproape la fel de nefast. Relansarea economiei europene: avem nevoie de mai multă inovaţie şi reformă. Ea poate să ne ofere dinamismul necesar pentru a face un salt înainte. Cred însă că la rândul nostru avem multe de învăţat din recenta lor experienţă. Aceste trei provocări majore – pe plan economic. pe scena internaţională.

Pentru noii membri. Ceea ce propun eu necesită un efort de înţelegere atât din partea vechilor membri. 5. Construirea unei Europe mai sigure pentru cetăţenii ei: ar trebui să folosim procesul de extindere pentru a face un salt considerabil înainte în domeniul colaborării pe probleme de justiţie şi afaceri interne. Pentru actuala UE. Wim Kok 19 martie 2003 9 . schimbările importante vor fi de ordin psihologic. avem nevoie de o politică de vecinătate care să propage prosperitatea şi stabilitatea în jurul nostru. accentul s-a pus în trecut pe ”acquis” – îndemnuri şi sfaturi adresate viitorilor membri cu privire la modul în care trebuie să aplice reglementările europene. în cadrul unei Uniuni Europene lărgite. 4. Actualul proces de extindere este diferit de cele anterioare deoarece el face ca Uniunea Europeană să treacă la o nouă scară de activitate: o scară de operare la nivel continental. care o poate face să funcţioneze mai bine.3. dar şi obligaţii – limbajul în care folosim formulările “noi” şi “voi” trebuie să treacă la un alt registru: “noi împreună” într-o Europă lărgită. de a realiza compromisuri. oferind standarde superioare şi o securitate sporită. Ei vor trebui să îşi definească punctele de vedere în diferite domenii ale activităţii comunitare. cât şi a noilor membri. Aceste idei sunt explicate în detaliu in rezumatul raportului şi în capitolele acestuia. uneori. să dea rezultate mai bune pentru cetăţenii săi şi să devină un actor în afacerile internaţionale – cu condiţia să nu rateze această şansă. o dată cu transformarea lor din “subiecţi de decizie” în “factori de decizie”. O voce mai puternică a Europei în afacerile internaţionale: trebuie să fructificăm şansa de a avea 25 de membri pentru a ne bucura de o mai mare autoritate. În momentul în care vor deveni membri cu drepturi depline şi parteneri egali – având drepturi. fără a pierde din vedere necesitatea de a avea nişte obiective comune şi. Pentru realizarea acestui proiect ambiţios este nevoie de un plan coerent. coerenţă şi influenţă pe arena internaţională. În perioada care ne mai desparte de momentul aderării noilor membri în mai 2004 avem şansa unică de a pregăti succesul acestei extinderi şi de a-i implica pe viitorii membri în această pregătire. Iată de ce supun Comisiei Europene şi celorlalte instituţii europene recomandările cuprinse în prezentul raport. Dezvoltarea parteneriatului cu vecinii noştri din Europa: pe măsură ce frontierele UE se extind.

stabilitate şi prosperitate. se extinde şi în Europa Centrală şi de Est. zona de pace. El nu încearcă să ilustreze varietatea de interese şi puncte de vedere diferite ale fiecărei ţări în parte – ceea ce ar fi depăşit cadrul acestui raport – dar are în vedere atât actualii. Perspectiva aderării la UE a eliminat multe din acest tip de probleme. Deşi au fost publicate multe studii cu privire la extindere. În capitolele următoare.REZUMAT Prezentul raport analizează consecinţele extinderii Uniunii Europene (UE) de la 15 la 25. analizând perspectivele Uniunii Europene lărgite. şi · identifică principalele întrebări în legătură cu extinderea. divizat în urma ultimului război mondial. în ansamblul ei. piaţa forţei de muncă şi finanţele). Eforturile acestor ţări pe calea reformei şi a tranziţiei au fost sprijinite de UE. iar mai târziu la un număr şi mai mare. Prezentul raport analizează extinderea din perspectivă europeană. Stabilitatea care a fost astfel realizată şi creşterea prosperităţii sunt nu numai în beneficiul acestor ţări. Raportul abordează apoi aceste întrebări. adresate de către opinia publică şi în cercurile politice (Capitolul 2: Cetăţenii şi Uniunea în curs de extindere). · Politicile pe plan extern ale UE lărgite (Capitolul 5: Europa în lume). prin integrarea economică şi politică a membrilor săi. · Securitatea pe plan intern şi standardele de protecţie (Capitolul 4: Calitatea vieţii). Ø O dată cu sfârşitul Războiului Rece. având drept surse o serie de idei. dar şi al actualelor state membre UE. dar perspectiva unor potenţiale conflicte între grupurile şi minorităţile etnice şi naţionale şi-a făcut apariţia în Europa Centrală şi de Est. · Guvernarea europeană şi identitatea (Capitolul 6: Acţionând împreună în Europa). Analiza acestor teme nu este statică. era să evite un conflict sau chiar un război. Scopul istoric al Comunităţii Europene. devenită în prezent Uniunea Europeană. s-a pus capăt şi divizării artificiale a Europei. majoritatea acestora au abordat acest proces dintr-o perspectivă naţională sau sectorială. ci dinamică: raportul abordează nu numai consecinţele punerii în aplicare a politicilor şi reglementărilor comunitare existente. 10 . de state membre. Viziunea reunificării – a unei Europe “întregi şi libere” – este motorul care dă viaţă extinderii Uniunii Europene. cât şi viitorii membri. Extinderea acesteia pentru a cuprinde şi restul Europei este un beneficiu de o inestimabilă valoare. perspectiva de a deveni membru al UE a ajutat ţările din Europa Centrală şi de Est să îşi consolideze procesul de reîntoarcere la o democraţie pluralistă şi o economie de piaţă. Ø În deceniul anterior. de care vest-europenii s-au bucurat timp de mai multe generaţii. raportul : · face o trecere în revistă a procesului de extindere până în prezent şi o evaluare a ceea ce s-a realizat (Capitolul 1: Construirea Noii Europe). pe care le grupează în cadrul a patru teme: · Aspecte economice (Capitolul 3: Economia. ci şi reformele pe care UE trebuie să le întreprindă în vederea realizării cu succes a extinderii Pace şi stabilitate la scară continentală Care este principalul beneficiu pe care îl prezintă extinderea UE ? Este şansa de a realiza pacea şi stabilitatea la scară europeană: Ø Extinderea UE reunifică progresiv continentul nostru. opinii şi cercetări. În felul acesta.

Avem nevoie de un document care să arate clar cetăţenilor Europei extinse ce poate şi ce nu poate aceasta să facă. să dorim cu adevărat integrarea europeană şi să fim hotărâţi să o realizăm cu succes. Ø Acest lucru presupune un efort din partea europenilor de a se înţelege mai bine unii pe alţii. atenţia trebuie să se deplaseze către întrebarea “ce se întâmplă după aderarea acestor ţări ?” şi “ce politici sunt necesare într-o Uniune Europeană lărgită ?”.“cum şi când vor adera noile state membre ?”. Instituţiile comunitare vor continua să respecte limbile naţionale şi vor încuraja învăţarea altor limbi. Avem nevoie de o agendă pentru a gestiona schimbarea. Reformele trebuie să includă şi extinderea votului majoritar. În prezent. Pentru ca succesul acestui proces să fie însă deplin. precum şi de un sistem de guvernare care să realizeze un echilibru mai bun între cerinţele înrudite de eficienţă şi legitimitate democratică. Ceea ce trebuie să facem este să conştientizăm problemele mai ample implicate. · · · Dacă vrem cu adevărat să facem UE să funcţioneze mai bine. Extinderea va însemna mai multe schimburi de idei şi o mai bună înţelegere a altor europeni. Acest raport identifică cinci domenii cheie în care UE poate să ia măsuri pentru a asigura succesul extinderii : 1. state membre vechi sau noi. Instituţiile UE sunt deja ţinta criticilor. Trebuie să facem mai mult pentru a promova înţelegerea între cetăţeni – în special înţelegerea noilor membri: aceasta presupune schimburi de persoane provenind din diferite segmente ale societăţii. este necesar să se definească o strategie clară. precum şi de către cele actuale. Încrederea în Europa este necesară astfel încât noi să putem acţiona împreună pentru a găsi soluţii europene. atenţia presei. Ø O dată cu creşterea numărului său de membri de la 15 la 25. de a “perfecţiona” sistemul nostru de guvernare. Noi aducem laolaltă nu numai entităţi politice. În consecinţă. pentru a evita riscul ca “mai mult” să însemne de fapt “mai puţin”. cu bogatul lor patrimoniu cultural. consolidarea “metodei comunitare” şi respectarea echilibrului instituţional. ci şi societăţi şi popoare. va spori diversitatea Uniunii Europene. şi consolidarea reţelelor universitare la nivel european. oferind totodată şi prilejul. a opiniei publice şi a autorilor de strategii s-a concentrat asupra procesului de aderare . Dacă Europa nu vrea să fie unită. UE trebuie să-şi reformeze sistemul de adoptare a deciziilor. Nu trebuie să ne cramponăm de percepţii naţionale: ţări mari sau mici. regiuni bogate sau sărace. Avem nevoie de o mai bună aplicare a regulilor şi politicilor UE de către noile state membre. Cum poate fi el gestionat astfel încât beneficiile să fie maxime ? În trecut. Extinderea impune necesitatea. posibilitatea ca tinerii să-şi facă studiile în alte ţări ale UE. ce sunt de interes pentru cetăţenii europeni. de a identifica interesele comune şi de a combate teama că o Uniune Europeană mai mare ar însemna o pierdere de identitate. cu toţii suntem europeni.Procesul de extindere aduce cu sine rezultate pozitive în multe domenii ale politicii publice. acest raport face următoarele recomandări: · Convenţia privind Viitorul Europei trebuie să prezinte un text constituţional clar şi uşor de înţeles. experienţă profesională. Acţionând împreună ca europeni Ø Aderarea noilor membri. Corelarea între provocările prezentului şi necesitatea unei mai bune guvernări poate să realizeze acea breşă pe care uniunea politică o impune. nici un fel adaptări ale cadrului instituţional nu o vor uni ! 11 . trebuie să adoptăm atitudinile potrivite.

Menţinerea acestei situaţii va avea următoarele consecinţe : · o reducere a decalajelor economice şi sociale. capitalului şi forţei de muncă. Se preconizează de asemenea o serie de beneficii şi ca urmare a liberalizării serviciilor. fără frontiere. ca o consecinţă a lărgirii pieţei Creşterea rapidă a relaţiilor comerciale şi de investiţii. Aderarea noilor membri dă şansa Uniunii Europene de a-şi reforma politicile economice şi sociale în domenii unde se simte deja nevoia unor astfel de reforme. UE poate să înveţe de la noii membri şi din experienţa acestora în realizarea reformelor economice şi sociale. · accesul la o forţă de muncă bine calificată. · venituri şi standarde sociale mai ridicate. Provocarea este legată de modul în care se gestionează schimbarea. În consecinţă. ci un imbold pentru reînnoire. · scăderea tentaţiei de a migra în alte ţări ale UE . o dată cu abolirea controalelor la frontieră pentru mărfuri. dar trebuie ţinut cont şi de faptul că apariţia acestora poate fi precedată de o serie de costuri şi că vor exista atât câştigători. Unii dintre aceştia au operat schimbările necesare mai rapid decât actualii membri ai UE. 12 . · un cadru juridic şi economic stabil oferit de apartenenţa la UE. cât şi învinşi. Perspective economice mai bune pentru actualele state membre Factorii care ar influenţa acest lucru includ: · condiţii egale de concurenţă pe piaţa lărgită. · o cerere mai mare ca rezultat al procesului de creştere în noile state membre. în 1993. Aceste beneficii sunt de aceeaşi natură cu cele constatate în momentul introducerii pieţei unice. raportul face următoarele recomandări : · Politicile europene şi naţionale ar trebui să acorde prioritate convergenţei şi creşterii economice: aceasta înseamnă o rată de creştere globală ridicată pentru o Uniune Europeană cu 25 de membri.2. Relansarea economiei Procesul extinderii a dat oferit deja o serie de beneficii economice şi poate să le ofere în continuare. pe lângă fluxul de capital din ultimii ani. care să conducă la creşterea în continuare a productivităţii. Aderarea. va însemna prezenţa neîngrădită pe piaţă a noilor state membre. Printre acestea se numără : O mai mare prosperitate pentru vechile şi noile state membre. între UE şi viitoarele state membre a determinat câştiguri economice substanţiale. Creşterea şi convergenţa trebuie să fie cuvintele cheie pentru Uniunea Europeană extinsă. Extinderea şi schimbările pot să aducă beneficii pe termen lung. Şansa noilor state membre de a ajunge la nivelul de prosperitate din Europa Occidentală Factorii care ar influenţa acest lucru includ: · un volum mai mare de investiţii. · acordarea de asistenţă din fonduri comunitare. în ultimii ani. dacă acest lucru este posibil. Extinderea nu este o ameninţare. Noii membri înregistrează rate de creştere mai mari decât UE. calificărilor şi transferului de tehnologie. cu rate şi mai mari în noile state membre.

Trebuie să se acorde prioritate unor domenii cum ar fi crearea de noi locuri de muncă. Actualele state membre ar trebui să îşi deschidă pieţele. pentru a face ca piaţa comună să funcţioneze mai bine. Scopul acestuia este de a facilita adaptarea la noul loc de muncă. dar şi pentru promovarea unor politici mai bune. Pe tot cuprinsul continentului. este nevoie de un sistem mai echitabil. Atunci când luăm o decizie cu privire la astfel de schimbări. reformarea politicilor comunitare este indispensabilă: nu numai pentru economisirea de fonduri. Ar trebui pregătit terenul pentru importantele hotărâri care se vor lua curând după aderare în legătură cu cadrul bugetar viitor al Uniunii Europene. Statele membre prezente şi viitoare au nevoie de politici de ocupare a forţei de muncă care să contribuie la o politică economică şi socială eficientă. cum ar fi cercetarea şi dezvoltarea. astfel încât să se acorde mai puţin sprijin preţurilor şi cantităţilor şi mai mult calităţii. deoarece creşterea şi dezvoltarea acestora vor aduce beneficii tuturor. şi este necesar să elaborăm o politică de dezvoltare economică rurală care să sprijine şi nu să îngrădească plecarea masivă a forţei de muncă din agricultură în Europa Centrală şi de Est. competitivitatea şi crearea de noi locuri de muncă pe o piaţă lărgită. În ceea ce priveşte partea de venituri din buget. mai degrabă decât protecţia locurilor de muncă existente. precum şi liberalizarea sectoarelor energiei. constituie un factor de creştere. de îndată ce acest lucru este posibil. Migraţia forţei de muncă în funcţie de cerinţele pieţei. Scopul ar trebui să fie elaborarea unor politici care să fie cu adevărate necesare Uniunii Europene a celor 25.· · · · Avem nevoie de mai multe inovaţii şi reforme pentru a relansa creşterea. precum şi la integrarea regională a Europei Centrale şi de Est. “Strategia de la Lisabona” subliniază că este timpul ca UE şi membrii săi să transpună vorbele în fapte. investiţiile în cercetare. UE are nevoie de un model economic şi social care să combine elementele cele mai bune din actualele şi viitoarele state membre. Ar trebui elaborate încă din această etapă măsuri destinate celor care sunt afectaţi de extindere. Lumea nu stă în loc să ne aştepte! 13 . Vor fi necesare investiţii în mediul înconjurător şi infrastructură. Ø În privinţa cheltuielilor structurale. precum şi în resurse umane şi învăţământ. În acelaşi timp. într-un cadru european comun. Noii membri ar trebui implicaţi plenar acum în strategia de la Lisabona. Uniunea trebuie să dea dovadă de solidaritate şi coeziune cu noii săi membri. ar trebui să avem în vedere scopurile agendei de la Lisabona şi nevoia de inovaţie şi creştere: Ø În ceea ce priveşte politica agricolă comună. mai transparent şi mai stabil. UE trebuie să ofere oamenilor rezultatele pe care aceştia le aşteaptă. Chiar şi după ridicarea restricţiilor. prin libera circulaţie a persoanelor în cadrul pieţei comune. asigurând astfel succesul procesului de extindere. telecomunicaţiilor şi transporturilor. Aceasta presupune apariţia de oportunităţi şi pentru ţările în curs de dezvoltare de a participa la comerţul cu produse agricole. ajutând economiile mature să fie inovatoare şi pe cele mai puţin mature să îşi desăvârşească transformarea. fluxul sosirilor de lucrători va fi probabil limitat. sunt necesare măsuri adaptate la nevoile şi priorităţile noilor membri. venind astfel în întâmpinarea ofertei de forţă de muncă din noile state membre. Ø Ar trebui să se găsească o modalitate inovativă de utilizare a bugetului UE pentru a sprijini alte politici. este necesară deplasarea în continuare a centrului de greutate.

prin intermediul forţelor de poliţie şi aparatului judecătoresc. Eficacitate sporită în combaterea criminalităţii pe plan internaţional Viitoarele state membre şi-au intensificat colaborarea. Noile forme de parteneriat pot să ajute UE să propage stabilitatea. iar cele din noile state membre vor asigura o protecţie sporită. este necesară o politică de vecinătate care să propage prosperitatea şi buna guvernare în ţările învecinate. atât UE cât şi autorităţile naţionale trebuie să facă mai mult pentru a da asigurările necesare cetăţenilor. Politica UE îi va ajuta astfel să îşi conserve bogatul patrimoniu de specii şi habitaturi naturale. acest raport face următoarele recomandări: · realizarea unui progres semnificativ în crearea zonei de libertate. Politica de vecinătate Pe măsură ce UE se extinde. în aplicarea legii. justiţie şi securitate a Uniunii Europene. Standarde alimentare Standardele UE pentru protecţia consumatorului vor fi menţinute: standardele în actualele state membre nu vor fi relaxate ca urmare a procesului de extindere.3. Un control mai eficient al imigrării Viitorii membri colaborează pentru a reglementa fluxul de imigranţi şi solicitanţi de azil din alte ţări. extinderea contribuie deja la o mai bună colaborare cu viitoarele state membre. inclusiv reforma sistemului de adoptare a deciziilor · o mai strânsă colaborare şi perfecţionarea acţiunilor statelor membre şi instituţiilor comunitare pentru combaterea criminalităţii pe plan internaţional şi pentru controlul imigraţiei · integrarea considerentelor de mediu în celelalte politici · urmărirea efectivă a punerii în practică a legislaţiei UE în actualele şi viitoarele state membre 4. În toate aceste domenii însă. În consecinţă. Traficul internaţional de droguri şi fiinţe umane devine mai uşor de controlat pe măsură ce ţările din Europa Centrală şi de Est adoptă standarde comune. Prin extinderea UE. prosperitatea şi buna 14 . Standarde superioare de securitate nucleară Uniunea Europeană îşi extinde bogata cultură a securităţii în ţările Europei Centrale şi de Est şi aduce instalaţiile nucleare din aceste state la standarde superioare de securitate. Pentru o Europă mai sigură În multe domenii de importanţă pentru cetăţeni. Protecţia frontierelor acestor state cu terţe ţări se îmbunătăţeşte. mediul înconjurător din aceste state devine tot mai sigur pentru cetăţenii lor şi pentru cetăţenii din ţările învecinate. Protecţia mediului înconjurător Pe măsură ce viitorii membri se conformează legislaţiei comunitare privind poluarea aerului şi a apei. noi nu importăm probleme din aceste ţări. ci extindem capacitatea noastră de a furniza soluţii. monitorizate de alţi membri UE. pentru a crea un cerc de stabilitate şi de securitate în jurul nostru.

UE a făcut un progres limitat. coerenţă şi influenţă pe scena internaţională. securităţii şi apărării. perspectiva aderării viitoare la UE poate să fie un catalizator pentru schimbare. în perspectiva extinderii : · ar trebui să reflectăm fără întârziere la necesitatea de a reconstrui o politică externă comună reală. Ø În sfera afacerilor externe. acest raport face următoarele recomandări : · Ar trebui dezvoltate forme superioare de parteneriat între UE şi ţările vecine. precum şi cu Turcia. extinderea va constitui un prilej pentru a o utiliza mai bine. precum şi asupra respectării criteriului politic şi a celorlalte criterii. UE este deja un actor principal. în privinţa unei probleme cheie de politică externă . Dacă această dorinţă politică este împărtăşită de politicienii şi popoarele Europei. Dacă această voinţă politică nu există (sau a încetat să existe). Ø În sfera relaţiilor economice internaţionale. atunci ar trebui să nu ne mai amăgim.problema Iraq-ului . Uniunea Europeană poate să influenţeze ceea ce se întâmplă în lume doar dacă este capabilă să adopte o linie politică clară şi să vorbească pe o singură voce. ar trebui să insistăm asupra unor pregătiri satisfăcătoare în vederea aderării. 15 . Ø Nu trebuie să ratăm această ocazie a extinderii la 25 de membri pentru a câştiga mai multă autoritate. · Procesul de extindere ar trebui să continue cu Bulgaria şi România. dar nu îşi foloseşte la maximum influenţa de care se bucură. În prezent. atunci ea va deveni realitate. perspectiva aderării la UE poate să fie un stimulent puternic pentru progres şi reformă. dar nu şi-a dezvoltat mijloacele sau voinţa de a acţiona în mod efectiv. · În cazul ţărilor care ar putea să adere la UE în anii următori. UE şi statele sale membre ar trebui să tragă fără întârziere învăţămintele care se impun din experienţa cu Iraq-ul: folosirea şi perfecţionarea mecanismelor din cadrul Uniunii Europene pentru a ajunge la o înţelegere şi poziţie comună în ceea ce priveşte unele probleme cheie. Pentru ţările din Balcanii Occidentali.guvernare în ţările nemembre. Pentru unele din acestea. În consecinţă. Uniunea Europeană nu mai poate să continue îmbinarea puterii economice cu slăbiciunea politică. 5. Europa este sau ar trebui să fie o adevărată uniune politică. Prin urmare.UE ca atare este total absentă. După cum o arată însă evenimentele recente. cu intenţia de a vorbi pe o singură voce · Convenţia privind Viitorul Europei ar trebui să ducă la o îmbunătăţire a reprezentării UE pe plan extern. indiferent dacă acestea din urmă aderă sau nu la Uniune. concluziile acestui raport sunt că. Rolul Europei în afacerile internaţionale Ø Cele 10 noi ţări cu 75 de milioane de cetăţeni care se adaugă celor 15 state membre cu 375 de milioane de locuitori pot să întărească capacitatea UE de a influenţa cursul evenimentelor în lume. Acest lucru va ajuta Europa să facă faţă provocării pe care o reprezintă globalizarea.

♦ Creşterea rapidă a comerţului a însemnat noi pieţe şi investiţii pentru membrii UE: viitoarele state membre desfăşoară deja cea mai mare parte a comerţului lor cu UE. ci şi politice. Întrebarea merită însă un răspuns. În plus. multe din aceste câştiguri nu ar fi fost posibile. raţiunile extinderii nu sunt numai economice. 16 . Extinderea UE este un proces aflat în desfăşurare de peste un deceniu. ♦ Apariţia democraţiilor stabile în acea regiune a întărit securitatea Europei pe ansamblul ei. cum ar fi problemele legate de minorităţi şi de frontiere. Cauzele conflictelor. care a dat deja rezultate: nu se poate “să dăm ceasul înapoi”. Ea ne obligă să trecem în revistă rezultatele şi perspectivele procesului de extindere. au fost înlăturate.Non-extinderea O întrebare ipotetică Se pune uneori întrebarea “ Care ar fi costul nerealizării extinderii?” Pot fi calculate oare consecinţele pe care le-ar avea nerealizarea de către UE a preconizatei sale extinderi – tot aşa cum au fost calculate “costurile non-Europei” înainte ca UE să pună bazele pieţei unice? Cele două situaţii diferă. fiind greu de cuantificat. Ce s-a realizat până în prezent? ♦ Perspectiva aderării la UE a accelerat procesul de transformare în Europa Centrală şi de Est ce a urmat după căderea comunismului. Fără proiectul extinderii UE.

dar şi irosirea eforturilor şi investiţiilor din trecut. cât şi pe plan economic – ar fi ridicate şi ar fi suportate de actualii membri. nişte vecini supăraţi şi plini de resentimente. ca rezultat al neratificării de către statele membre UE. precum şi de cei excluşi. ♦ Deziluzionarea ţărilor candidate ar alimenta euroscepticismul din UE şi din alte regiuni. costurile nerealizării extinderii – atât pe plan politic. 17 .Ce ne rezervă viitorul? O întârziere a extinderii sau abandonarea acesteia. Aceasta ar presupune nu numai pierderea beneficiilor în viitor. UE ar fi mai puţin capabilă să combată criminalitatea organizată. acest lucru ar diminua stimulentele pentru realizarea reformei. cu posibile repercusiuni pentru UE. ar descuraja investiţiile străine şi ar reduce creşterea economică. ♦ Pentru ţările candidate. ♦ În absenţa extinderii. cât şi ţările candidate ar avea de suportat costurile: ♦ Nerealizarea extinderii pieţei unice. Astfel. ♦ O astfel de situaţie ar putea fi o sursă de instabilitate politică. ar constitui un eşec politic major pentru Europa. Într-o asemenea situaţie. “Ceilalţi europeni” ar rămâne vecinii UE. atât Uniunea Europeană. mai puţin dispuşi să participe la rezolvarea problemelor care depăşesc frontierele naţionale din Europa sau la împărţirea responsabilităţii de a modela rolul Europei în lume. unde pacea şi stabilitatea sunt încă fragile. având drept rezultat o creştere mai mică în ţările candidate. imigraţia ilegală şi terorismul. Ea ar duce la o escaladare a riscurilor în regiunea Balcanilor. ar lipsi UE de câştiguri economice.

Ungaria. UE a primit noi state membre în patru valuri consecutive – acesta fiind al cincilea val. Cehia şi Cipru. România şi Malta Consiliul European de la Copenhaga marchează sfârşitul negocierilor de aderare cu Cipru. Slovacia. Polonia. Slovenia. deseori chiar în perioadele în care ea primea noi membri în rândurile sale. Actualul proces de extindere lansează însă noi provocări care implică atât oportunităţi. Lituania. Extinderea transpune în viaţă această viziune prin încurajarea integrării economice şi politice. Pentru statele din Europa Centrală şi de Est. Comisia Europeană publică Opiniile sale privind ţările din Europa Centrală şi de Est şi propune o strategie a procesului de extindere în “Agenda 2000” Încep negocierile de aderare cu Ungaria. Malta îşi reactivează cererea de a deveni membru al UE Consiliul European de la Berlin aprobă “Agenda 2000” şi o perspectivă financiară pentru extinderea UE Turcia este acceptată în procesul de extindere a UE pe baza criteriilor de la Copenhaga Încep negocierile cu Slovacia. Malta. cât şi riscuri. Estonia. evidenţiază idealurile. Polonia. Letonia şi Lituania 2000 2002 18 . Extinderea nu a împiedicat UE să realizeze progrese.Capitolul 1 CONSTRUIREA NOII EUROPE Viitoarea extindere este un nou pas către integrare europeană: o ocazie istorică de a punte capăt divizării artificiale între Europa de Vest şi de Est şi de a reunifica continentul nostru. În ultimii 30 de ani. Cehia. inclusiv state din Europa Centrală şi de Est. aderarea simbolizează o reîntoarcere în Europa şi şansa de a-şi ancora ferm propriile democraţii în cadrul UE. Letonia. Estonia. Slovenia. valorile şi obiectivele fundamentale ale UE. Încurajarea păcii. Unificarea continentului european demonstrează dinamismul şi progresul continuu al UE. stabilităţii. Principalele date în procesul de extindere 1989 1990 1990-1996 1993 1993 1994 1994-1996 1997 1998 1999 Căderea Zidului Berlinului Iniţierea sprijinului financiar al Comunităţii Europene destinat ţărilor din Europa Centrală şi de Est pentru reforma şi refacerea economiilor lor Cipru şi Malta solicită să devină membri ai UE Încheierea Acordurilor de Asociere (Acorduri Europene) cu state din Europa Centrală şi de Est Consiliul European de la Copenhaga aprobă extinderea UE pentru a include ţări din Europa Centrală şi de Est şi defineşte criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru aderare Comisia Europeană publică Opiniile sale privind Cipru şi Malta Consiliul European de la Essen aprobă strategia de pre-aderare Zece state din Europa Centrală şi de Est solicită să devină state membre UE. Bulgaria. Extinderea care urmează să includă 10 noi state membre. democraţiei şi prosperităţii în întreaga Europă prin integrarea statelor şi popoarelor constituie raţiunea de a fi a UE.

Danemarca şi Irlanda. oferind acces la piaţa unică şi la asistenţă financiară suplimentară. Pacea şi stabilitatea constituie premisele unei economii prospere. în paralel cu promovarea stabilităţii şi securităţii. aderarea la UE susţinând astfel dezvoltarea lor democratică. Ea oferă mai multe oportunităţi de investiţii directe şi refacere economică. dă un caracter stabil tinerelor democraţii din aceste ţări şi creează climatul necesar pentru realizarea unor economii de piaţă echilibrate din punct de vedere social. din Est şi Vest. UE are responsabilitatea de a ajuta ţările vecine să se dezvolte din punct de vedere economic şi democratic. coeziune economică şi socială. un mediu de afaceri stabil şi politici sociale progresiste. Acest ideal îşi are rădăcinile în experienţa acumulată datorită tulburărilor manifestate pe continentul european în anii interbelici. Finlanda şi Suedia au devenit membre ale UE. Cererea lor de a adera la UE a reflectat teama de a se găsi în situaţia de a fi libere. De ce doresc ţările să adere De-a lungul istoriei lor. Aderarea la UE reprezintă punctul culminant al visului acestor ţări de a se reîntoarce în Europa după divizarea artificială creată de Cortina de Fier. aceste state îşi doreau să adere atât la UE. Extinderea prin primirea de noi state membre va defini cadrul politic şi economic al UE pentru mai bine de o generaţie de acum încolo. după căderea regimurilor dictatoriale. 19 . Acum ea este pe punctul de a se extinde la 25 de state membre. stabilitate şi prosperitate pentru toţi cetăţenii. au devenit membri Marea Britanie. Aderarea lor la Uniune simbolizează revenirea în familia europeană. cercetare. cu 375 de milioane de cetăţeni. ţările din Europa Centrală şi de Est au suferit din cauza expansionismului statelor vecine mai mari. Aderarea aduce cu sine beneficii economice şi sociale care stau la baza dezvoltării democratice.De ce se extinde UE Extinderea UE este rezultatul hotărârii de a împărţi cu alte state beneficiile obţinute de Europa Occidentală prin crearea unei zone stabile. în 1995. UE lansa programul pieţei unice şi politicile de mediu. În 1992. Apoi. UE a lansat moneda unică (euro). Pentru a beneficia de o securitate sporită. cu o populaţie de 450 de milioane de cetăţeni. într-un moment în care se afla în curs de desfăşurare aderarea Suediei. a distrugerilor cauzate de ultimul război şi a optimismului care a început să se manifeste în perioada de după război. dar fără nici un fel de legături care să le ancoreze într-o Europă care se schimbă rapid. În ultimii 30 de ani. Extinderile anterioare UE are un trecut ce include extinderi încununate de succes. Raţionamentul părinţilor fondatori ai UE s-a bazat pe logica faptului că integrarea economiilor din Europa Occidentală ar preveni războiul şi ar crea pace. ulterior au fost primite Grecia în 1981. cât şi la NATO. după cum a demonstrat-o şi dezintegrarea violentă a fostei Iugoslavii. Spania şi Portugalia în 1986. unde războiul a devenit imposibil. Austria. Tratatul de la Maastricht a pregătit uniunea economică şi socială. Finlandei şi Austriei. Extinderea nu a împiedicat însă dezvoltarea în profunzime. pretutindeni în Europa. reciproca fiind în egală măsură valabilă. La vremea aderării Spaniei şi Portugaliei. într-o perioadă în care simultan negocia actuala rundă a extinderii. Această viziune este în continuare importantă. În 1973. Uniunea Europeană s-a extins de la 6 state membre cu o populaţie de 185 milioane la o entitate internaţională ce numără 15 state membre. tehnologie şi afaceri sociale.

a lansat promisiunea istorică potrivit căreia “ţările din Europa Centrală şi de Est. Stabilitatea şi prosperitatea tot mai mare care au rezultat sunt în beneficiul actualilor şi viitorilor membri. pentru date cu privire la populaţia. suprafaţa şi economia acestora). în iunie 1993. au apărut deja democraţii stabile. stabilitate şi prosperitate de care s-au bucurat mai multe generaţii din Europa Occidentală. care îşi exprimă dorinţa în acest sens. statul de drept. ♦ Existenţa unei economii de piaţă funcţionale. Polonia. Astfel. drepturile omului. în conformitate cu criteriile formulate de UE. precum şi capacitatea de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor de piaţă din cadrul Uniunii. UE reunifică progresiv continentul şi extinde către alţi europeni zona de pace. în timp ce celelalte criterii trebuie să fie îndeplinite până în momentul aderării. Primul criteriu. Lituania. Acest proces a fost încurajat de perspectiva de a deveni stat membru UE. ce au devenit cunoscute sub numele de “criteriile de la Copenhaga”. Cehia. Reformele lor economice au determinat deja obţinerea unor rate înalte de creştere economică (în comparaţie cu ratele de creştere din UE) şi perspective mai bune de ocupare a forţei de muncă. Criteriile pentru a deveni stat membru Reuniunea la nivel înalt a liderilor UE de la Copenhaga. este considerat a fi o condiţie prealabilă pentru deschiderea negocierilor de aderare. prin îndeplinirea condiţiilor economice şi politice”. economice şi monetare. Letonia. pe care apoi să le pună în practică şi aplice în mod efectiv. cel “politic”. precum şi de asistenţa financiară acordată de Uniunea Europeană şi de alte instituţii internaţionale. Beneficiile procesului de extindere sunt deja vizibile. ♦ Capacitatea de a îndeplini obligaţiile de membru. Slovacia. Ungaria şi Slovenia) şi două state mediteraneene. inclusiv aderarea la obiectivele uniunii politice. 20 .Runda actuală UE se pregăteşte acum să primească în rândul membrilor săi opt ţări din Europa Centrală şi de Est (Estonia. au fost specificate clar pentru prima oară condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru. În viitoarele state membre din Europa Centrală şi de Est. Al treilea criteriu presupune ca noii membri să fie capabili să preia politicile şi reglementările UE (“‘acquis”-ul). Aceste ţări s-au pregătit pentru aderare mai bine de un deceniu. instituţii democratice şi un respect tot mai mare pentru minorităţi. “Condiţionalitatea” impusă de aceste criterii ce trebuie îndeplinite pentru a deveni membru UE a avut un puternic impact asupra ritmului reformelor şi le-a conferit un caracter ireversibil. Malta şi Cipru (vezi Tabelul 1 din Anexă. Acestea stabilesc anumite standarde pentru ţările care aspiră să devină membre ale UE: ♦ Stabilitatea instituţiilor care garantează democraţia. vor putea adera la Uniune de îndată ce sunt în măsură să îşi asume obligaţiile de membru. respectarea şi protecţia minorităţilor. Cu acea ocazie.

21 . Decalajul economic şi social explică şi celelalte preocupări existente în actualele state membre: faptul că salariile mai mici şi protecţia socială mai redusă din noile state membre vor duce la relocarea investiţiilor şi locurilor de muncă – astfel de situaţii au apărut deja – şi că libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul unei pieţe lărgite vor determina un flux de forţă de muncă migrantă. Cotele cele mai ridicate de sprijin au fost înregistrate în Italia şi Irlanda (în jur de 80%). cum ar fi riscurile pe care le prezintă instalaţiile nucleare din viitoarele state membre ? Aceste temeri derivă parţial din necunoaşterea situaţiei reale din aceste ţări. legată de procesul de ajustare care are loc pretutindeni în lume. restul celor chestionaţi fie că nu au dat un răspuns (9%) fie au răspuns că opinia lor variază în funcţie de ţările implicate (3%). există îndoieli în multe cercuri cu privire la capacitatea instituţiilor comunitare. desigur. în vreme ce percepţiile înregistrate în statele membre cu o poziţie geografică mai îndepărtată sunt mai vagi. spre deosebire de cei care nu erau la curent cu existenţa sa. pe măsură ce standarde tot mai riguroase erau progresiv introduse în Occident. Aceste preocupări în legătură cu extinderea fac parte. O dată cu creşterea numărului de membri de la 15 la 25. pe măsură ce UE se apropie de momentul extinderii sale. şi la ameninţări tot mai mari împotriva mediului înconjurător. Ţările candidate cele mai cunoscute în rândul populaţiei din cele 15 state membre UE sunt Turcia (citată de 31% din respondenţi). Cehia (16%) şi Ungaria (12%). au apărut mari decalaje sociale şi economice. în forma lor actuală. În state membre ca Germania şi Austria. Întrebările care se pun diferă în funcţie de ţările în cauză. proces ce însoţeşte globalizarea. “mai mult” va însemna oare “mai puţin” ? Sondajele de opinie arată că populaţia din cele 15 state membre este în general în favoarea extinderii. În cel mai recent sondaj Eurobarometru (publicat în noiembrie 2002 – vezi Tabelul 2 din Anexă) 66 % din respondenţii din cele 15 state membre ale UE s-au exprimat în favoarea extinderii Uniunii Europene. Cei care auziseră de procesul de extindere au înclinat în favoarea acestuia. în special a standardelor alimentare. Polonia (30%). în timp ce 22% au fost împotrivă. dar şi din conştientizarea faptului că în perioada în care ţările din Europa Centrală şi de Est se aflau sub regimul comunist. din neliniştea generală înregistrată în sectoarele vulnerabile ale societăţii. sprijinul cel mai slab s-a înregistrat în Regatul Unit al Marii Britanii. există o preocupare în legătură cu impactul social şi economic direct pe care îl va avea abolirea frontierelor. urmate de Spania şi Belgia (70-75%). care se învecinează cu viitoarele state membre. În fine. problemele şi îndoielile exprimate în diferite cercuri. de a face faţă complexităţii tot mai mari a procesului decizional. Ce ştim despre preocupările şi aşteptările cetăţenilor din actualele şi viitoarele state membre? Actualii membri Una din preocupările importante ale cetăţenilor în ceea ce priveşte extinderea UE este domeniul securităţii personale: există oare riscul creşterii criminalităţii şi al imigrării? Vom asista oare la o scădere a exigenţei standardelor de protecţie a consumatorilor. Majoritatea respondenţilor (82%) au auzit deja de procesul de extindere. deşi nu au fost prea mulţi cei care ştiau care sunt ţările în cauză (40% nu au putut să numească nici măcar o singură ţară).Capitolul 2 CETĂŢENII ŞI UNIUNEA ÎN CURS DE EXTINDERE Unul dintre obiectivele acestui raport este să abordeze întrebările.

dar şi la creştere economică.Suedia şi Finlanda (50-55%). speranţele şi temerile legate de UE sunt influenţate de experienţa tranziţiei economice – în cele mai multe cazuri o experienţă dificilă. a apărut uneori într-o lumină defavorabilă. a identităţii naţionale sau locale. Cu toate acestea. majoritatea a fost de părere că: § extinderea va face mai dificilă luarea deciziilor într-o Uniune Europeană lărgită § extinderea va fi foarte costisitoare pentru ţara lor § mulţi cetăţeni din noile state membre se vor stabili în ţara lor § deschiderea frontierelor va face mai dificilă combaterea criminalităţii şi traficului ilegal de droguri O minoritate semnificativă de respondenţi au fost de părere că extinderea: · va determina o creştere a şomajului în ţara lor · va reduce standardul de protecţie socială. precum şi atunci când a fost vorba de poziţia restrictivă cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor. Discuţiile privind UE în viitoarele state membre au fost influenţate de progresul negocierilor de aderare. în aceste ţări există punctul de vedere potrivit căruia. în legătură cu care majoritatea cetăţenilor nu au o experienţă directă. deoarece UE reprezintă încă ceva “straniu”. Majoritatea respondenţilor (peste două-treimi) au fost de părere că extinderea: § va permite societăţilor comerciale din ţările lor să se extindă pe noi pieţe § va face mai puternică vocea UE pe scena internaţională § va reduce riscurile de război şi conflict în Europa § va facilita abordarea problemelor de mediu la nivel european Cât despre consecinţele negative. Alte întrebări din sondajul Eurobarometru conţin date interesante despre părerile cetăţenilor cu privire la consecinţele extinderii. Uniunea Europeană. chiar după aderare. ci vor avea oarecum un statut de “categoria a doua”. în care reformele şi adaptările au condus la adâncirea inegalităţilor. Cu toate acestea. dificultatea de a influenţa şi de a înţelege deciziile luate la nivel european. principalele întrebări cu privire la impactul aderării sunt de natură diferită. unele din întrebările care se pun cu privire la efectele aderării la o organizaţie supranaţională sunt valabile şi pentru actualele state membre UE: pierderea suveranităţii naţionale. ale căror rezultate au făcut obiectul unor analize minuţioase. Concurenţa Occidentului şi investiţiile străine au supus deja presiunilor întreprinderile cu capital local. În domeniul economic şi social. majoritatea respondenţilor fiind de acord că : · “avem datoria morală să reunificăm Europa după divizarea din perioada Războiului Rece” · “este normal şi justificat din punct de vedere geografic ca noi membri să adere la UE”. Astfel. cotele de sprijin erau apropiate de media din UE (66%). Deşi este un fapt general recunoscut în cercurile politice că actualele condiţii de aderare sunt cele mai bune care puteau fi obţinute. în Germania şi Franţa. 22 . ele nu vor fi tratate ca parteneri egali. în calitate de partener de negocieri. de exemplu la capitolele de negociere buget şi agricultură. Viitorii membri În viitoarele state membre. argumentele politice de ordin general în favoarea extinderii au întrunit consensul general.

protecţia mediului ? Aderarea la UE va însemna o pierdere a identităţii mele sau a ţării mele? Îşi va pierde ţara mea suveranitatea în momentul aderării la UE ? Va fi ea un stat membru “de categoria a doua”? Va fi oare posibil să se ia decizii la nivel european cu 25 de membri? Cum poate Europa să vorbească cu adevărat într-un singur glas în afacerile internaţionale în condiţiile în care are atât de mulţi membri? Următoarea rundă a extinderii va fi urmată de altele. în care vor adera alte noi ţări? Aceste întrebări sunt grupate în patru mari teme abordate în următoarele capitole ale acestui raport. Rămâne de văzut dacă aceste indicii vor fi confirmate de referendumurile care vor fi organizate în aceste ţări în cursul anului 2003. etc. deseori sceptice. atât în actuala UE. finanţe. securitatea nucleară. · modului în care europenii acţionează împreună pentru a realiza politicile comunitare. inclusiv reglementările care guvernează piaţa unică ? Vor adopta noile state membre moneda unică europeană în momentul aderării ? Extinderea va aduce oare cu sine o grad sporit de nesiguranţă. cât şi în viitoarele state membre.). mai mulţi imigranţi? Vor deveni standardele de protecţie a consumatorului şi populaţiei mai puţin riguroase o dată cu aderarea noilor membri ? De ex. Potrivit celor mai recente rezultate disponibile (pe baza unor interviuri desfăşurate în septembrie şi octombrie 2002 – vezi Tabelul 3 din Anexă) : · 52% dintre respondenţi au spus că apartenenţa la UE este un “lucru bun” · 61% ar vota favorabil într-un referendum. 23 .În viitoarele 10 state membre. La data finalizării acestui raport.). ritm de creştere. · calităţii vieţii cetăţenilor europeni (securitate. Întrebări adresate frecvent Deşi poziţiile faţă de extindere sunt în generale favorabile. un risc crescut de criminalitate. în rândul opiniei publice şi în cercurile politice se pun nenumărate întrebări. Eurobarometrul a înregistrat consecvent cote ridicate de sprijin pentru aderarea la UE. cu un rezultat favorabil aderării la Uniunea Europeană. standardele alimentare. · relaţiilor UE cu vecinii săi şi rolului său în lume. primul referendum a avut deja loc în Malta. standarde de protecţie. Întrebări adresate frecvent · · · · · · · · · · Care va fi impactul extinderii asupra ocupării forţei de muncă şi salariilor ? Se vor reduce locurile de muncă ca rezultat al unei concurenţe mai susţinute în UE extinsă ? Vom asista oare la un “dumping social” ? Vor aplica corect reglementările UE noile state membre. care analizează impactul extinderii asupra: · economiei europene (ocuparea forţei de muncă. etc.

o legislaţie comună. libera circulaţie şi o integrare politică şi juridică. pe baza faptului că veniturile în Mexic erau şi sunt încă mult mai mici decât cele din SUA şi Canada. condiţiile economice variază considerabil: acest capitol nu îşi propune însă să examineze fiecare ţară în parte. Boeri et al. creşterea populaţiei (20%) şi a suprafeţei (23%) rezultate din extinderea din 2004 nu sunt superioare celor din extinderile precedente. în mod necesar. O altă diferenţă între actuala extindere şi extinderile precedente este aceea că majoritatea noilor membri se află în etapa de tranziţie de la tipul de economie planificată la sistemul economiei de piaţă şi au trecut prin reforme economice dificile. Măsura în care ţările. firmele şi oamenii vor câştiga sau vor pierde în urma extinderii va depinde de propriilor lor decizii şi nu de extinderea ca atare a UE. în vreme ce integrarea în UE presupune o uniune vamală. şi care nu au trecut printr-un proces de tranziţie de la o 1 T. Capitolul de faţă se concentrează.1 Insă NAFTA este doar o zonă a liberului schimb. se impune gestionarea atât a oportunităţilor economice. 2002. independent de eforturile lor de a intra în UE. Extindea din 1995 cu includerea Austriei. pe efectul intrării în UE a ţărilor din Europa Centrală şi de Est. Canada şi Mexic.Capitolul 3 ECONOMIE. cu o populaţie totală de 75 de milioane de locuitori. Extinderea din 1973 cu includerea Marii Britanii. Capitolul abordează întrebările cel mai des întâlnite referitor la modul în care extinderea UE va afecta dezvoltarea economică. deşi menţionează impactul în cazuri particulare şi relevante. Actuala extindere se aseamănă cel mai mult cu extinderea prin integrarea Spaniei şi Portugaliei. În actualele şi viitoarele state membre ale UE. cu un grup de ţări mult mai puţin bogate. cât şi a riscurilor pe care le presupune extinderea. care a dus la o creştere cu 16% a populaţiei UE: PIB-ul acestor ţări reprezenta în medie aproximativ 70% din PIB-ul UE de la acea dată (paritate bazată pe puterea de cumpărare). 24 . succesul extinderii depinzând de cât de bine se realizează această gestionare. succesul economic al ţărilor membre a stat şi va sta în continuare în propriile lor mâini. Suediei şi Finlandei a fost proporţional mai mare din punctul de vedere al suprafeţei teritoriale. a fost proporţional mai mare. În termeni relativi. în anii ’90. viitoarea extindere a UE înseamnă integrarea unui grup de ţări care constituite o economie mare şi bogată cu 375 de milioane de locuitori. cu un produs intern brut de 10 şi respectiv 4 miliarde de euro. În termeni strict economici. PIAŢA MUNCII ŞI FINANŢE Capitolul de faţă prezintă ceea ce s-a realizat până acum în vederea integrării economice în UE a viitoarelor ţări membre şi ce a mai rămas de făcut în continuare pentru ca extinderea să fie un succes. Actuala extindere este diferită de extinderile anterioare datorită diferenţelor economice: în viitoarele ţări membre PIB-ul pe cap de locuitor este în medie 40% din PIB-ul actualelor state membre (paritate bazată pe puterea de cumpărare). Atât teoria cât şi experienţa trecută ne pot ghida în evaluarea consecinţelor economice posibile. o monedă unică. Cipru şi Malta sunt ţări mult mai mici. din 1986. piaţa muncii şi finanţele UE. a Danemarcei şi Irlandei. Cu toată importanţa pe care o au politicile UE. din punctul de vedere al populaţiei. Unii comentatori au comparat viitoarea extindere cu crearea Zonei Nord-americane a Liberului Schimb (NAFTA) între Statele Unite ale Americii. Atât pentru statele membre cât şi pentru cele ce vor dobândi acest statut.

însemnând o creştere cu 0. Cu toate acestea. extinderea seamănă cu procesul de realizare a pieţei unice. în cazul lor.2% a PIB-ului în aceste ţări. câştigurile să fie proporţional mult mai mari. în general. În plus. Analizarea viitoarei creşteri economice depinde în mare măsură de comerţ. deşi comerţul cu produse agro-alimentare a crescut substanţial în perioada de pre-aderare. prin care a trecut UE în anii 90. rămân domenii în care comerţul încă nu s-a liberalizat complet. noile state membre se pot aştepta la rate ale creşterii relativ mari. pe termen scurt. Acest lucru ar trebui să ducă la intensificarea schimbului de mărfuri şi servicii. mai ales între cele din Europa Centrală şi de Est. iar comerţul cu servicii. inclusiv servicii financiare. este limitat. H. limitate. atât în actualele. ca o reflectare a faptului ca 70% din exporturile acestor ţări merg către actuala UE (doar 4% din exporturile UE merg. investiţii şi imigraţie. dată fiind dimensiunea economică mult mai mare a acesteia. economiştii sunt cu toţii de acord că este posibil ca. ca efect al creşterii investiţiilor şi al specializării continue a producţiei. O astfel de estimare este aceea potrivit căreia actualele state membre ale UE vor câştiga probabil în total aproximativ 10 miliarde euro. în speţă Germania şi Austria. urmând ca avantajele să apară doar pe termen mediu şi lung. Deoarece schimbul de mărfuri cu UE s-a liberalizat în mare măsură în cursul anilor 90. Efectele economice Extinderea UE la 25 de state membre (EU-25) va aduce încă 75 milioane de consumatori pe piaţă unică europeană. cât şi în viitoarele ţări membre. pe termen lung.000 de locuri de muncă (în ipoteza unui raport constant volum muncă – volum producţie). Pentru noile state membre. având în vedere posibilităţile “de a ajunge din urmă” asociate cu veniturile mai mici pe cap de locuitor. care ar putea duce la crearea a aproximativ 300. Comentatorii remarcă faptul că este posibil ca extinderea să conducă la o creştere a volumului schimburilor comerciale între noile state membre. Estimările asupra impactului extinderii asupra actualei UE sunt. 2001 25 . În rândul actualelor state membre. extinderea UE va avea un impact economic mai important asupra acelor ţări care au graniţă comună cu viitoarele state membre. doar un impact imediat redus asupra comerţului de mărfuri cu noile state membre. la economii de scală. În acest sens. Comerţul Integrarea economică extensivă între actualele şi viitoarele stat membre a fost înfăptuită deja ca parte a procesului de pre-aderare (vezi Tabelul 4 din Anexa care ilustrează creşterea rapidă a comerţului din ultimii ani). trei factori pe care îi vom analiza în continuare. aceste două ţări nu afectează mult analiza economică de ansamblu. în prezent. apartenenţa la UE înseamnă trecerea la uniunea vamală de la zona de liber schimb preexistentă. Dată fiind dimensiunea lor modestă. spre noile state membre) şi a faptului că economiile lor sunt mult mai mici. la creşterea concurenţei şi a investiţiilor. Aceasta va avea. O recentă sinteză întocmită pe baza literaturii de specialitate ajunge la concluzia că: “simulările care au ca punct de plecare relaţiile 2 Grabbe.2 Acest câştig economic se va distribui probabil inegal între actualele state membre. conducând astfel la o mai mare creştere economică. Germaniei revenindu-i în jur de o treime. cum ar fi sectorul automobilelor.economie centralizată. Nici comerţul agricol nu este complet liberalizat.

s-au înregistrat salturi considerabile în fluxul investiţiilor străine.3 Investiţiile Deoarece există deja schimburi comerciale libere substanţiale. beneficiile pot fi foarte mari. ţinând cont de nivelul ISD deja mare. după aderare. în primii ani după integrare. Totuşi. Pe de altă parte. Se poate observa că NAFTA a avut ca efect creşterea considerabilă a investiţiilor în producţie. ţările candidate. iar mobilitatea forţei de muncă s-ar putea să rămână limitată timp de câţiva ani după extindere. iar creşterea ISD depinde de politicile de ajustare sănătoase şi de o bună guvernare la nivel naţional. în Mexic. investiţiile sunt cheia creşterii economice viitoare în noile state membre. J. În cazul aderării la UE. 2002 26 . Comentatorii din cercurile de afaceri consideră că multe companii au pregătite noi proiecte de investiţii în aşteptarea finalizării extinderii UE. se pare. Migraţia (cel mai adesea. Este dificil de estimat însă gradul în care acestea vor creşte în viitor. în aceeaşi perioadă. costurile asociate creşterii concurenţei şi alinierii vor apărea probabil mai devreme. neapărat. 3 Pelkmans. nu se întrevede o creştere a ISD după extindere. experienţa extinderilor anterioare arată că acest dinamism nu se declanşează automat.5 % şi 8% sau chiar 10% din PIB. favorabile creşterii economice. pe termen scurt şi mediu”.2% din populaţia acesteia. convergenţa economică a noilor state membre cu actualele state membre va fi un proces îndelungat . se argumentează că integrarea efectivă în UE va duce la o creştere semnificativă a fluxului investiţional. Majoritatea cetăţenilor din viitoarele state membre pot deja circula liber (fără viză) pe teritoriul UE. vor constitui tot atâţia factori favorizaţi. Migraţia şi piaţa muncii Deoarece migraţia lucrătorilor duce la câştiguri economice în ţările gazdă. presupunând că situaţia locală este încurajatoare în acest sens. Costurile şi beneficiile nu vor apărea. la o creştere economică rapidă în noile stat membre. Unii comentatori sugerează că.un cerc virtuos între creştere şi investiţie – va duce probabil. ea ar putea fi unul din avantajele majore ale extinderii UE. Investiţiile Străine Directe (ISD) au fost deja încurajate în viitoarele state membre în perspectiva aderării la UE. care va dura câteva decenii. Peste 850. care au limitat. douătreimi din cei care migrează se stabilesc în Germania şi aproximativ 14% în Austria. a muncitorilor sezonieri) se concentrează mai mult către ţările şi regiunile vecine. reprezentând 0. de eliminarea facilităţilor fiscale speciale şi de încheierea procesului de privatizare. reglementările comune şi orientarea economică ar trebui să aibă un efect şi mai puternic.comerciale demonstrează că. cât şi de către UE în ansamblul său. atât de către noile state membre. câştigă undeva între 1. ca grup. Ratele creşterii economice înregistrate recent de viitoarele state membre (vezi Tabelul 5 din Anexă) sunt mai mari decât cele din actualele state membre ale UE.000 sunt rezidenţi UE. pe termen lung. mai ales în Portugalia şi Spania. ci va depinde de adoptarea unor politici sănătoase. dacă se aplică politici adecvate. Însă. dar acest lucru nu s-a întâmplat în toate cazurile. După extinderile precedente. de regulă. este posibil ca efectul dinamic . efectul “deblocării” accesului la piaţă. Creşterea siguranţei legislative pe care o impune calitatea de membru UE şi eliminarea “clauzelor protecţioniste” din actualele acorduri dintre ţările candidate şi UE. Chiar şi în cele mai optimiste scenarii. exporturile acestor ţări. în continuare. ceea ce sugerează că ne putem aştepta la o creştere a investiţiilor. Astfel.

Ţările din acest spaţiu au convenit să elimine controalele la frontierele dintre ele. 27 . dreptul de a locui şi munci acolo. a fost aproape zero în a doua jumătate a anilor 80. având în vedere că aceasta acoperă necesarul de forţă de muncă calificată şi necalificată.1% din actuala populaţie a UE). cu o uşoară creştere în următorii 30 de ani. Aceste temeri însă nu se vor adeveri probabil în realitate. măsură compensată prin schimbul de informaţii şi întărirea graniţelor externe. Cum anume se va aplica acest principiu noilor state membre? Există diverse aspecte ale acestei întrebări: dreptul de a călători în alte state membre. Brücker. actualele state membre vor avea dreptul să restricţioneze afluxul de forţă de muncă dinspre Europa Centrală şi de Est timp de şapte ani. şi nu să aştepte încheierea perioadei de tranziţie. T. Insă. Noile state membre nu vor devei imediat membri cu drepturi depline ai spaţiului “Schengen”. După aderare. după extindere. şi apartenenţa la spaţiul “Schengen”. Chiar şi după eliminarea restricţiilor. chiar dacă statul respectiv nu face parte din spaţiul “Schengen”. Trei din actualele state membre şi-au arătat intenţia de a nu restricţiona intrarea lucrătorilor din noile state membre.fără a lua în calcul perioada de tranziţie de şapte ani . modeste. care a coincis cu recesiunea de la începutul anilor 90. Experienţa aderărilor anterioare a ţărilor cu venituri mici este edificatoare. Celelalte state membre ar trebui de asemenea să decidă cât mai repede posibil. este cel al liberei circulaţii a persoanelor în spaţiul “Schengen”. au existat restricţii asupra migrării populaţiei. Un cetăţean al unui stat membru are libertatea de a trăi şi de a munci oriunde în altă parte în UE. cauzată de diferenţa mare de venituri. pe o perioadă de maximum şapte ani. Un alt aspect. care s-au menţinut pe o perioadă de tranziţie de şapte ani. Cifrele calculate de specialişti privind evoluţia migraţiei sunt.4 4 Boeri. după aderarea lor la UE. ci doar după ce vor fi îndeplinit într-o măsură satisfăcătoare standardele privind siguranţa frontierelor. în general. după introducerea liberei circulaţii a forţei de muncă .000 (0. este cazul Marii Britanii şi al Irlandei.Există o preocupare generală la nivelul UE privind o eventuală migrare masivă a lucrătorilor din noile state membre. Libera circulaţie a persoanelor Una din libertăţile pe care Uniunea Europeană le conferă este libera circulaţie a persoanelor: cetăţenii europeni au dreptul să trăiască şi să muncească în oricare stat membru al Uniunii.1% din populaţie. dacă permit libera circulaţie a forţei de muncă din Europa Centrală şi de Est. cetăţenii noilor state membre vor avea dreptul de a călători şi de a se stabili în oricare din actualele state membre. după extindere. Consorţiul Integrării Europene estimează că numărul celor care vor migra spre teritoriul actual al UE. aceste trei ţări vor beneficia de pe urma acestei decizii. migraţia dinspre aceste ţări a fost nesemnificativă. până la maximum 1. 2000. Deoarece ţările gazdă obţin avantaje economice de pe urma imigraţiei. separat de dreptul de a munci.este de 335. and H. Migraţia netă dinspre Spania şi Portugalia. În perioada respectivă. actualele state membre au dreptul să restricţioneze dreptul persoanelor din ţările din Europa Centrală şi de Est de a presta o muncă plătită. Un aranjament provizoriu similar a fost agreat şi pentru extinderea viitoare: astfel.

Rata natalităţii este scăzută. mai ales în regiunile din vecinătatea noilor state membre. Aceste temeri reflectă. întrucât aceştia tind să lucreze în aceleaşi sectoare ca şi alţi lucrători străini. folosindu-se de muncitorii existenţi acolo. o creştere a migraţiei poate compensa – dar numai parţial – creşterea dependenţei cauzată de îmbătrânirea populaţiei. După extinderea UE. Actualele şi viitoarele state membre trebuie să se asigure că politicilor lor privitoare la piaţa muncii sunt de natură să permită muncitorilor cu nivel redus de calificare să lucreze şi că politicile lor de angajare contribuie la aplicarea unei politici socio-economice eficiente şi. În cazul NAFTA. unele activităţi industriale care necesită multă forţă de muncă s-ar putea deplasa către ţările şi regiunile învecinate cu noile state membre. Pentru actualele state membre ale UE. Un raport recent al Centrului de Cercetări în domeniul Politicilor Economice sugerează că migraţia net cumulativă sau migraţia pe termen lung dinspre noile state membre (înregistrată în primii 15-20 de ani de la introducerea liberei circulaţii a forţei de muncă) va ajunge să reprezinte 2-3% din populaţie în Germania5. trebuie remarcat faptul că. iar raporturile de dependenţă (raportul dintre populaţia în vârstă şi populaţia activă) vor creşte în anii următori. efectul lor nu trebuie exagerat. dacă politica economică va încuraja creşterea ratei angajărilor şi dezvoltarea economică în noile state membre. până la un punct. vor exercita o presiune inechitabilă asupra standardelor de viaţă ale actualelor state membre. Efecte vor exista probabil şi asupra cererii de muncă necalificată. ca rezultat al schimbărilor din zonele industriale. Aceste cifre estimative trebuie să fie plasate în contextul societăţii europene aflată într-un proces de îmbătrânire. Există de asemenea preocupări legate de ceea ce se cheamă “dumping social”: noile state membre. de combinaţia de lucrători care migrează şi de sectoarele pieţei muncii în care activează aceştia. 28 . mai afectate decât celelalte. Regiunile de la graniţă vor înregistra de asemenea o creştere considerabilă a imigrării pe termen scurt (chiar de tip navetă). speranţa de viaţă a crescut. Lucrătorii calificaţi care migrează dinspre viitoarele state membre acoperă deja lipsa de forţă de muncă în sectorul serviciilor şi al meseriilor. implicit. Per total. cum ar fi în construcţii. 5 Boeri. Unele din viitoarele state membre sunt în curs de retehnologizare a producţiei. migraţia dinspre noile state membre va fi probabil limitată. Deşi aceşti factori vor exercita presiuni asupra muncitorilor cu nivel redus de calificare – o categorie vulnerabilă a societăţii – în actualele state membre. la succesul extinderii. în care nu are loc înlocuirea generaţiilor. În fine. Aceştia au un nivel de pregătire relativ ridicat. Oricum. în parte. faptul că actualele state membre vor fi nevoite să adopte politici care să încurajeze creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă. et al. astfel că o parte din lucrătorii care vor migra vor avea calificare înaltă. aşadar. o creştere a aprovizionării cu mână de lucru necalificată – inclusiv a muncii „la negru” – ar putea avea un impact asupra salariilor şi ocupării forţei de muncă necalificate din actualele state membre. salubrizare şi manufactură. T. în căutare de lucru. cu salarii mici şi standarde sociale mai scăzute. însă adeseori calificarea lor se pierde prin migrare. cu consecinţe asupra cererii de forţă de muncă. 2002. Dacă integrarea economică a noilor state membre are un efect similar. probabil.Ţările şi regiunile din UE aflate în imediata vecinătate a noilor state membre vor fi. în Mexic. Care vor fi efectele probabile asupra pieţelor muncii din actualele state membre? Acestea depind. firmele americane au profitat de diferenţele economice pentru a-şi muta producţia bazată pe investiţii mari de resurse umane. perspectivele optimiste îi vor determina pe lucrătorii din aceste ţări să rămână la ei acasă. într-o lume în care concurenţa devine din ce în ce mai acerbă (şi nu doar sau în primul rând ca urmare a extinderii UE). temerile mai dramatice sunt exagerate. cu nivel redus de calificare.

însă este clar că politicile. economice şi monetare. Există condiţii detaliate şi clar stabilite pentru fiecare nou stat membru. Este greu de anticipat cât de rapid vor creşte salariile în noile state membre. Uniunea economică şi monetară Noile state membre sunt hotărâte să adopte moneda euro. în care ţara candidată trebuie să demonstreze că avansează ireversibil spre o economie de piaţă viabilă bazată pe competitivitate şi pe o stabilitate macroeconomică durabilă. ca o condiţie pentru ca aceste state să primească fonduri din bugetul UE. Din aceste motive. la eliminarea riscurilor cauzate de ratele de schimb asupra investiţiilor şi la scăderea pe termen lung a ratelor dobânzii. condiţia esenţială o constituie atingerea unui grad suficient de convergenţă reală şi durabilă. obligatorii pentru adoptarea monedei euro. calendarul în care trebuie să se încadreze noile state membre pentru adoptarea monedei euro un este deloc clar. inflaţie scăzută şi rate ale dobânzii mici.Procesul de aderare la UE include şi adoptarea unui dialog social şi a unor măsuri de reglementare socială. inclusiv aderarea la idealurile uniunii politice. Această cheltuială publică include sumele necesare punerii în practică a acquis-ului comunitar şi co-finanţării proiectelor de infrastructură. şi nu imediat după aderare. ţinând cont de natura strictă a regulilor impuse în acest 29 . şi aceşti factori pot să vină în conflict cu cerinţele de stabilizare a ratei de schimb şi de scădere a inflaţiei. aceste diferenţe se atenuează (iar noile state membre vor oferi pieţe de desfacere mai mari pentru produsele din actualele state membre). procent al datoriei mai mic de 60% din PIB. şi nevoia de investiţii din bugetul public a economiilor aflate în tranziţie. implicând câteva etape: · actuala etapă de pre-aderare. trebuie să încurajeze dezvoltarea noilor state membre. Există o divergenţă între criteriile „Maastricht”. post-aderare. · o etapă intermediară. · îndeplinirea criteriilor aplicabile actualelor state membre pentru adoptarea monedei unice: deficit bugetar mai mic de 3% din PIB. Adoptarea monedei euro va duce la creşterea integrării comerciale a noilor state membre cu economiile din zona euro. Economiile în tranziţie înregistrează şi creşteri a ratelor de schimb reale. în care noul stat membru participă pe deplin la piaţa unică şi demonstrează că progresează în sensul creării condiţiilor necesare în vederea adoptării monedei euro. Pe de altă parte. Noile sate membre şi moneda euro Conform criteriilor de aderare la UE. care au în vedere reducerea inflaţiei şi limitarea deficitelor bugetare. Pe măsură ce nivelul salariilor în noile state membre creşte. care duc la creşterea inflaţiei. Cu toate acestea însă. ţările candidate trebuie să demonstreze că “sunt capabile să îşi asume obligaţiile de membru.” Se presupune că ele vor adopta moneda euro atunci când vor fi pregătite să facă acest lucru. în drumul lor spre adoptarea monedei euro. precum şi nevoile mai mari de investiţii în modernizarea infrastructurii şi a serviciilor publice. dar încă nu a fost stabilit un calendar în acest sens. sau aprecieri ale ratei de schimb nominale (sau ambele). atât la nivelul UE cât şi la nivel naţional. · o perioadă de minimum 2 ani de participare cu succes la mecanismul ratei de schimb. noile state membre vor trebui să cântărească atent diversele abordări posibile. creşterea productivităţii muncii poate constitui o compensaţie pentru angajatorii care plătesc salarii mai mari. apropiate de media la nivel UE.

¨ Creşterea concurenţei în sectorul transporturilor feroviare şi aeriene. ¨ Promovarea pieţelor competitive şi reducerea subvenţiilor în industrie. al energiei şi serviciilor financiare. restructurarea pieţelor muncii şi întărirea. şefii statelor membre UE. ca de exemplu. ¨ Creşterea la 70% a ratei de participare a forţei de muncă în general. Strategia de la Lisabona În martie 2000. la măsuri novatoare. Progresele au fost. Aceste obiective includ: ¨ Finalizarea procesului de creare a pieţei unice în sectoare cheie. Comisia a criticat statele membre pentru “ritmul lent al reformelor” şi pentru faptul că ele “nu sunt suficient de ferme 30 . generatoare de distorsiuni. ¨ Rezolvarea problemelor cu care se confruntă micii întreprinzători şi cei care pornesc o afacere. până în prezent. inclusiv la telefonia mobilă şi internet. actualii membri ai zonei euro vor trebui să respecte propriile reguli. cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere din lume”. inclusiv limitele impuse de Pactul de Dezvoltare şi Stabilitate în ce priveşte deficitele bugetare excesive. În acelaşi timp. nesatisfăcătoare. Acest proces de reformă economică are ca scop intensificarea concurenţei din UE. ¨ Acţionarea asupra cauzelor schimbărilor climatice prin reducerea emisiilor de gaze generatoare de efect de seră. participanţii au adoptat o gama largă de tehnici. ¨ Modernizarea protecţiei sociale inclusiv prin reducerea numărului de persoane supuse riscului de excludere socială. menită să asigure competitivitatea UE şi să intensifice rata de creştere economică. ¨ Facilitarea accesului la noi tehnologii. de la legislaţia europeană obişnuită. sectorul telecomunicaţiilor. ca o condiţie vitală pentru creşterea ratei de ocupare. inclusiv a femeilor şi a lucrătorilor mai în vârstă ¨ Perfecţionarea profesională a lucrătorilor şi formarea deprinderii de învăţare continuă pe toată durata vieţii. ¨ Încurajarea cercetării. a coeziunii sociale şi asigurarea compatibilităţii politicilor economice cu cele de mediu. sau angajat să creeze “până în anul 2010. În acest scop. reuniţi în şedinţa Consiliului European de la Lisabona. Această agendă ambiţioasă şi cuprinzătoare impune eforturi susţinute timp de mai mulţi ani. pentru a putea păstra avantajele stabilităţii macroeconomice din UE pe care moneda unică le-a generat deja.sens. O analiză anuală efectuată de Comisia Europeană măsoară progresul înregistrat raportat la obiectivele stabilite. cum ar fi stabilirea de jaloane şi evaluarea reciprocă a activităţii din statele membre. în acelaşi timp. ¨ Revizuirea generală a sistemului de pensii pentru a asigura posibilitatea de susţinere pe termen lung a finanţelor publice. În declaraţiile sale recente. Strategia de la Lisabona Strategia de la Lisabona este o strategie importantă şi novatoare. prin creşterea până la 3% din PIB a cheltuielilor alocate cercetării şi tehnologiei şi prin adoptarea regimului unic de brevetare european.

Fără îndoială. Însă aceste dificultăţi sunt tot atâtea motive de a persevera. se vor plăti după 2006). care a depăşit 10 miliarde de euro. pentru a respecta termenul stabilit de aceasta pentru transformarea UE în cea mai competitivă şi dinamică economie bazată pe cunoaştere. ilustrând costurile bugetare ale UE cu procesul de extindere). şi dacă se restructurează. până în 2006. calculate ca numerar efectiv plătit. în 2002. vor fi probabil de aproximativ 10 miliarde euro (unele din fondurile alocate lor. cum ar fi fondurile structurale şi de coeziune. ameliorării administraţiei publice şi a securităţii la frontiere (vezi Tabelul 7 din Anexă). cheltuielile nete ale UE pentru noile state membre vor fi modeste. fără să se aştepte finalizarea oficială a procesului de extindere. iar . De exemplu. cum ar fi acela al creşterii la 70% a ratei medii de ocupare şi la 3% din PIB a cheltuielilor în domeniul cercetării şi tehnologiei. precum şi fondurile destinate creşterii siguranţei nucleare. pentru a fi eligibile să primească alocaţii de la bugetul UE. actualele state membre au multe de învăţat de la noile state membre.8 miliarde euro. ea este mai mică decât costul campaniei de război şi reconstrucţie din Kosovo. În ce priveşte cheltuielile. Aceste state vor trebui să găsească bani să co-finanţeze proiectele de infrastructură.în atingerea obiectivelor stabilite la Lisabona”. şi – pentru că este posibil ca aceştia să nu fie capabili să folosească integral banii alocaţi . câteva din viitoarele state membre se plasează pe o poziţie superioară. comparativ cu unele din cele actuale. de exemplu. În acelaşi timp. alinierea la economia electronică (e-economy). punerea în practică a politicilor UE în domenii cum ar fi protecţia mediului şi transporturi vor necesita cheltuieli semnificative pentru mai mulţi ani. pentru a le ajuta să se pregătească în vederea aderării. Conform acordului realizat de la Copenhaga. ele vor spera să se califice pentru a deveni membre ale zonei euro. În domenii ca. 2003.cheltuielile bugetare nete alocate extinderii. cum ar fi liberalizarea sectorului energetic6. După aderare. care au realizat reforme economice dificile în tranziţia lor spre economia de piaţă. Pentru noii membri. Aceasta presupune participarea imediată şi deplină la ea a tuturor viitoarelor state membre. Deşi semnificativă pentru noile state membre. aceste decizii se referă în special la 6 Murray. A. 31 . costurile. sumă în care sunt incluse subvenţiile agricole. nu de a întârzia. UE a investit în ţările candidate. de exemplu. investiţiile în infrastructură şi ajutoarele regionale. până în anul 2010. Experienţa acestora în domeniul reformei sistemului pensiilor. Noii membri vor plăti contribuţii de aproximativ 15 miliarde euro la bugetul UE. Costurile bugetare Începând cu anii 90.din punct de vedere al PIB-ului – este mult mai mică decât resursele alocate de Germania reunificării sale în anii 90. ar trebui exploatată de strategia de la Lisabona. în condiţiile în care vor trebui să-şi reducă deficitele bugetare. costul extinderii va depinde integral de ce anume va decide UE în viitor. care trec printr-un proces complicat până la plata efectivă. începând din 2000 (vezi Tabelul 6 din Anexa. această cheltuială bugetară este totuşi modestă pentru UE. Alţi comentatori consideră că UE a făcut progrese în câteva domenii prevăzute în agenda de reformă. vor fi de maximum 40. Impactul extinderii asupra bugetului UE în perioada de după anul 2007 depinde de cum anume se restructurează bugetul. În fapt. cheltuielile bugetare în acest sens ridicându-se la peste 3 miliarde euro pe an. Strategia de la Lisabona trebuie tratată cu prioritate. din punctul de vedere al realizării creşterii economice şi al sprijinirii stabilităţii politice. Viitoarele stat membre vor trebui să răspundă numeroaselor provocări pe care le presupune îndeplinirea unora din aceste obiective. până la sfârşitul anului 2006.

şi chiar mai mare. Extinderea asigură însă o ocazie de a continua deplasarea accentului care se pune la ora actuală pe sprijinirea agriculturii. acest lucru va reduce diferenţele sociale şi economice şi va stimula creştere economică în vechile state membre. aceasta înseamnă o rată a creşterii globale mai mare pentru UE-25. 7 8 Pelkmans. costul extinderii este influenţat în mare măsură dacă actualele state membre primesc sau nu “compensaţii” pentru reducerea. costurile extinderii s-ar ridica de la 0. şi în ipoteza că actualele state membre primesc în continuare aceeaşi cantitate de fonduri structurale ca şi în 2006. pentru noile state membre.18%. 2002.23% din PIB în 2013. în care se impune o politică activă din partea UE. spre aspectele mai largi ale dezvoltării economice în zonele rurale. 32 . o reducere a fondurilor directe destinate sprijinirii agriculturii la 85% din nivelul actual până în anul 2013. în condiţiile aplicării stricte a regulilor referitoare la ajutoarele structurale destinate actualilor membri. politicile europene şi naţionale trebuie să acorde prioritate creşterii economice şi convergenţei reale între actualele şi viitoarele state membre. mai transparent şi mai stabil. ar duce la o diminuare a costurilor extinderii la numai 0. costurile extinderii ar fi de numai 0. Karlsson. dacă este posibil. Concluzie În vederea extinderii. deoarece va încuraja activităţile agricole neproductive în defavoarea reorientării spre sectoare economice mai productive. Zonele rurale din UE sunt o componentă importantă dar vulnerabilă a societăţii. Terenul trebuie pregătit deja pentru deciziile importante care urmează a fi luate în 2006 cu privire la cadrul bugetar viitor: · Extinderea dă posibilitatea reconsiderării componenţei asistenţei structurale. pentru o mai bună relaţionare între finanţare şi promotorii creşterii economice. şi se impune un sistem mai echitabil. J. în propriile lor regiuni.11%. Experienţa a demonstrat că subvenţiile nu ajută dacă sunt folosite pentru a amâna şi nu pentru a ajuta restructurarea. precum şi asupra costurilor extinderii.7 Potrivit unui studiu privitor la evoluţia bugetului UE după extindere. cu venituri generoase plătite chiar şi după scoaterea din producţie . Pe termen lung. Acordurile EU referitoare la venituri au devenit din ce în ce mai complicate. Conform altor scenarii. pentru a identifica acele domenii în care cheltuielile respective pot contribui cel mai eficient la creşterea economică din noile state membre şi mai ales la integrarea regională a Europei Centrale şi de Est prin dezvoltarea infrastructurii transfrontaliere. Un raport recent concluzionează că menţinerea actualei politici agricole. Reformarea acestor politici ar putea avea un efect considerabil asupra întregului buget al UE. Sunt posibile şi reforme în distribuirea poverii financiare. Într-un scenariu în care politica agricolă comună rămâne absolut neschimbată. a cheltuielilor din fondurile structurale pe măsură ce acestea devin relativ mai bogate în cadrul unei Uniuni extinse. care schiţează diverse scenarii bugetare posibile8. la fel ca şi regulile actuale privitoare la fondurile structurale. 2002. Se impune reanalizarea modului în care se cheltuiesc fondurile structurale. va împiedica Europa Centrală să se dezvolte şi să ajungă din urmă actualele state membre. B. ca urmare a dinamismului noilor state membre.politica agricolă comună şi la fondurile structurale destinate dezvoltării economice a zonelor şi sectoarelor mai sărace.03% din PIB-ul Uniunii extinse în 2004 la 0.

Aceasta politica trebuie să fie animată de grija faţă de oameni şi de comunităţile acestora. iar reformele prevăzute de aceasta trebuie urmate de urgenţă pentru a încuraja creşterea economică într-o Uniune extinsă. în afara fondurilor structurale. migraţia forţei de muncă dinspre sectorul agricol din noile state membre. ca urmare a liberei circulaţii a persoanelor pe teritoriul pieţei comune. Asigurările temporare de şomaj şi sprijinirea celor care caută de lucru vor facilita mult mai eficient schimbarea. Chiar şi după ridicarea restricţiilor. cât mai repede posibil. Migraţia forţei de muncă. într-un cadru european comun. se anticipează un aflux limitat de lucrători dinspre noile state membre. Politica agricolă comună trebuie să continue să se orienteze înspre transferarea asistenţei dinspre segmentul preţurilor şi cantităţilor spre o politică a calităţii şi de dezvoltare rurală dinamică. Mobilitatea forţei de muncă va fi factorul cheie în procesul de adaptare care va urma după extindere. 33 . impusă de piaţă. care să contribuie la eficientizarea politicii socio-economice şi implicit la succesul extinderii. Scopul acestuia trebuie să fie mai degrabă acela de a înlesni reorientarea profesională şi mai puţin cel de a protejarea locurile de muncă existente. Actualele şi viitoarele state membre au nevoie de politici de ocupare a forţei de muncă. prin comerţul cu produse agricole. este unul din factorii care generează creşterea economică. Viitoarele state membre trebuie să se implice chiar de acum în acest demers. Actualele state membre trebuie să-şi deschidă pieţele şi să primească forţa de muncă din noile state membre. mai ales în statele membre şi în regiunile învecinate cu noile state membre. şi mai puţin să controleze. Strategia de la Lisabona trebuie readusă la starea iniţială de avânt politic. menită să sprijine. Extinderea va forţa o redistribuire a forţei de muncă între industrii şi ţări. cum ar fi cheltuielile destinate cercetării şi dezvoltării tehnologice. şi va constitui încă un impuls în sensul realizării unor asemenea reforme. ceea ce înseamnă deschiderea de noi posibilităţi şi pentru ţările în curs de dezvoltare. care combină elementele cele mai valoroase preluate de la actualele şi viitoarele stat membre. UE are nevoie de un model economic şi social. decât o legislaţie destinată protejării forţei de muncă ocupate.· · Trebuie avute în vedere şi alte tipuri de cheltuieli orientate pe dezvoltare economică. Trebuie încă de pe acum pregătite măsuri de protejare a celor afectaţi de extindere.

un obiectiv dezvoltat pe larg la reuniunea Consiliului European de la Tampere. acte de terorism. prin schimbul reciproc de date şi analizarea informaţiilor şi datelor secrete şi prin coordonarea anchetelor comune. incluzând cooperarea judiciară în materie civilă. capitalului şi persoanelor pe întreg teritoriul Uniunii. al cărui scop este de a întări cooperarea între organele de poliţie şi cele vamale. ea va înlesni cetăţenilor dreptul la recurs în instanţele civile din alte ţări în speţe legate de protejarea vieţii private sau a intereselor lor comerciale. Lărgirea UE va oferi avantaje şi în acest domeniu. necesitatea creării unei zone a libertăţii. UE încurajează libera circulaţie a mărfurilor. Această cooperare a dus. după evenimentele din 11 septembrie 2001. Această zonă a libertăţii. sunt analizate posibilele efecte pe care extinderea Uniunii le va avea asupra securităţii interne – respectiv. Cooperarea în domeniul combaterii terorismului s-a intensificat. instituţie care facilitează cooperarea între procurorii de pe întreg .teritoriul Europei. al mediului. în domeniul securităţii interne. de altfel. dimpotrivă. UE a adoptat politici în domeniul cooperării judiciare şi poliţieneşti internaţionale. In domeniul securităţii. astfel încât să nu mai existe “paradise sigure” pentru astfel de activităţi criminale. Aceasta este. în beneficiul tuturor cetăţenilor săi. statele membre ale UE trebuie să se străduiască mai mult pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor. deoarece ea va intensifica cooperarea între forţele de ordine. rasism şi xenofobie. precum şi al gestionării comune a graniţei externe a UE. infracţiuni cibernetice. În continuare. mai ales a crimei organizate transfrontaliere – fenomene pe care autorităţile naţionale nu le pot rezolva singure. De exemplu. dreptăţii şi securităţii depăşeşte cu mult problemele stricte de securitate. care sunt problemele pe care extinderea le va soluţiona sau. Extinderea poate avea consecinţe deosebit de pozitive asupra securităţii interne. fără legătură cu extinderea UE. dreptăţii şi securităţii. terorismul şi imigraţia ilegală ocupă un loc important în preocupările cetăţenilor europeni. În prezent se adoptă reguli comune privind definirea infracţiunilor şi stabilirea pedepselor minime pentru delicte cum ar fi traficul de fiinţe umane şi de droguri. le va agrava şi cum anume trebuie abordate acestea. de frontieră şi justiţie pe tot continentul european. şi una din provocările la care UE încercă să răspundă prin întărirea cooperării pe probleme de securitate internă. Acordul privind mandatul de arestare european va simplifica procedurile de extrădare pe teritoriul UE. Secţiunea de faţă analizează provocările cu care Uniunea se confruntă în ceea ce priveşte securitatea internă şi modalităţile de abordare a acestora. Au răspuns negocierile de pre-aderare acestor întrebări? Ar fi mai bine ca noii membri să fie în interiorul şi nu în afara UE? Securitatea internă Criminalitatea. prin Tratatul de la Amsterdam.Capitolul 4 CALITATEA VIEŢII Cetăţenii UE sunt preocupaţi de calitatea vieţii după extinderea UE. Însă asigurarea securităţii interne a cetăţenilor trebuie combinată cu protejarea drepturilor şi libertăţilor individuale – acesta este şi motivul pentru care Uniunea a stabilit. printre altele la înfiinţarea Europol. şi viitoarele state membre au aderat în totalitate la planul de acţiune al UE destinat combaterii acestui fenomen. serviciilor. din 1999. Dar aceste libertăţi pot crea şi condiţii pentru creşterea criminalităţii. Ei se întreabă cum anume va afecta extinderea viaţa lor de zi cu zi. şi a Eurojust. al siguranţei nucleare şi al standardelor alimentare. 34 .

statele membre au adoptat o serie de măsuri la frontierele externe. Problema controlului eficient la frontieră a fost 9 Statele ne-membre ale UE. Mulţi imigranţi nu au un statut legal. iar rolul Parlamentului European şi. Problemele de justiţie şi de securitate sunt chestiuni delicate din punct de vedere politic. atât societăţile din ţările de tranzit. Ce va schimba extinderea? Procesul extinderii a îmbunătăţit capacitatea viitoarelor state membre de a-şi îndeplini rolul ce le revine în politicile de securitate ale Uniunii. şi aceasta stimulează săvârşirea de delicte minore. munca fără permis). fac parte din Senghen. imigranţii sunt frecvent exploataţi de traficanţi şi obligaţi să cerşească sau să se prostitueze. ci provine din ţări care suferă de pe urma războiului sau a conflictelor interne. pentru a reduce factorii care ar putea încuraja creşterea numărului de potenţiali imigranţi care doresc să ajungă pe teritoriul UE şi pentru a include gestionarea problemelor legate de imigraţie în politica externă a UE. Pentru a contrabalansa eliminarea acestor controale. O mare parte din imigraţia ilegală în Europa nu are legătură cu vecinii UE. pentru a menţine Zona Nordică a Liberului Schimb. Traficul de imigranţi pus la cale de către crima organizată afectează . Întărirea securităţii la frontierele externe este una din căile prin care UE combate imigraţia ilegală şi asigură protecţia împotriva altor forme de infracţionalitate. controlul şi supravegherea la frontieră. economice şi sociale ale unei ţări îi încurajează pe cetăţenii acesteia să caute oportunităţi mai bune în altă parte. fac ca aceştia din urmă să acumuleze profituri mari din activitatea criminală. astfel că guvernele naţionale doresc să aibă un cuvânt greu de spus în elaborarea politicii din domeniu. din punct de vedere infracţional. cu excepţia Marii Britanii şi a Irlandei. Islanda şi Norvegia. impun aprobarea unanimă a Consiliului. ci şi din folosirea abuzivă a vizelor (şederea după expirarea termenului de valabilitate a vizei. al Curţii Europene de Justiţie este limitat. Comisia caută să analizeze condiţiile din ţările din care provin imigranţii ilegali. Sumele mari plătite de imigranţi pentru serviciile traficanţilor. cum ar fi cele referitoare la azil. În plus. graniţele externe şi cooperarea poliţienească şi judiciară. pentru că ele au implicaţii care ţin de drept. Statutul de imigrant ilegal împiedică însă accesul acestor persoane la sistemul bancar sau la asistenţa juridică corespunzătoare. justiţie şi securitate este un obiectiv al UE de dată relativ recentă. Când condiţiile politice. Nu există soluţii simple pentru rezolvarea acestor probleme. cât şi pe cele din ţările de destinaţie. au întârziat progresul în domenii ca acordarea dreptului de azil şi cooperarea judiciară. Sistemul Schengen presupune eliminarea controalelor la frontierele interne dintre statele membre UE. deşi nu au legătură cu activitatea infracţională. deşi este dificil de calculat numărul imigranţilor care recurg la traficanţi. crima organizată se adaptează şi ea cerinţelor acestei “pieţe”. precum şi căsătoriile de formă sau folosirea abuzivă a statutului de student. 35 . precum şi cooperarea în lupta contra criminalităţii şi imigraţiei ilegale. Zona de libertate. Astfel. traficul de imigranţi – mulţi dintre aceştia provenind din alte ţări decât din statele candidate la aderare dar ajunşi în UE trecând prin acestea – practicat de către organizaţiile criminale constituie un aspect grav al imigraţiei ilegale. de politică socială şi de drepturile omului. prin urmare. cuplată cu regula unanimităţii. Imigraţia ilegală nu constă numai din traficul de persoane. astfel că există încă o diferenţă considerabilă între deziderat şi realitate. Însă lipsa voinţei politice. gestionarea imigraţiei. respectiv.Imigraţia ilegală Una din temerile cetăţenilor este aceea legată de imigraţia ilegală. Multe chestiuni. inclusiv reguli comune privitoare la trecerea. adeseori ca plată pentru serviciile de contrabandă de care au beneficiat.9 pentru a facilita deplasarea cetăţenilor. şi un regim comun de vize.

dezbătută continuu cu ocazia negocierilor de aderare şi ţările candidate au acceptat să impună un control strict la graniţa externă începând cu momentul aderării. În al doilea rând. nu se poate garanta încă înfăptuirea actului de justiţie într-o manieră independentă. pentru modernizarea frontierelor externe şi pentru instruirea poliţiei de frontieră şi a personalului din justiţie. prin programul Comisiei destinat îmbunătăţirii infrastructurii la frontieră în Rusia şi în Ucraina. În ciuda reformelor considerabile şi impresionante. în ceea ce priveşte crearea unei zone europene a libertăţii. fapt care va contribui în sine la combaterea criminalităţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale. Noile state membre nu vor participa însă. Există disponibile fonduri. în sensul reducerii sferei de aplicabilitate a regulii unanimităţii şi al întăririi legitimităţii democratice. Acesta este desigur un domeniu în care există probleme şi în actualele state membre. 10 Institutul pentru o Societate Deschisă. însă experienţa şi moştenirea istorică din viitoarelor state membre au pus probleme deosebite. care au eliminat deja controalele la graniţele interne. în acest domeniu. cooperarea pe probleme de justiţie şi securitate necesită o administraţie onestă. competentă şi responsabilă. Cooperarea poliţienească şi judiciară pentru urmărirea şi pedepsirea infractorilor va fi facilitată datorită extinderii ariei de jurisdicţie. un raport recent10 concluzionează că în ţările candidate la aderare. Va genera extinderea noi probleme? În primul rând. sub toate aspectele. Rezultatele Convenţiei privind Viitorul Europei. Asistenţa tehnică şi proiectele de înfrăţire instituţională au fost destinate cu precădere acestui domeniu. Stabilitatea politică şi prosperitatea economică a noilor state membre vor creşte o dată cu aderarea la UE. securităţii şi justiţiei. În dreptul penal. Deşi unele probele cum ar fi armonizarea dreptului penal şi a procedurii penale vor continua să fie subiecte delicate pentru guvernele naţionale. Viitoarele state membre vor institui un control la frontieră la nivelul celui existent la graniţele externe ale spaţiului Schengen. Posibilitatea noilor state membre de a-şi asuma un rol activ în cadrul cooperării judiciare europene va depinde de capacitatea lor naţională. prin programul de asistenţă pentru pre-aderare. din Europa Centrală şi de Est. extinderea Uniunii întăreşte abilitatea acesteia de a combate activitatea criminală şi imigraţia ilegală. vor avea un impact semnificativ asupra succesului extinderii. imediat după aderare. inclusiv cu Rusia şi ţările din vestul Peninsulei Balcanice. şi se va baza pe o serie de exerciţii de evaluare detaliată. UE trebuie să-şi revizuiască procesul decizional. Atât Grecia cât şi Italia au trebuit să-şi modernizeze standardele timp de câţiva ani. Există şi condiţii pentru o mai bună cooperare în domeniul securităţii cu ţările din afara viitoarelor frontiere externe. Uniunea va beneficia de intensificarea controalelor la graniţele noilor state membre. Acest lucru presupune acordul unanim al tuturor statelor membre. înainte de a putea deveni membre depline a spaţiului Schengen. pe care această cooperare să se poată baza. creşterea diversităţii şi a numărului de membri va face procesul decizional mai dificil. politica “nici un paradis pentru infractori” se va extinde prin includerea celor zece state noi. 2002. S-au acordat fonduri considerabile. controlul la graniţele interne se va elimina numai după ce aceste state vor fi demonstrat că îndeplinesc toate cerinţele acquis-ului Schengen. Astfel. Asistenţa financiară substanţială destinată întăririi securităţii la frontiere va continua şi după aderare. în cadrul acordului Schengen. eficientă şi calificată. 36 . care să îndeplinească nevoia cetăţenilor de acţiuni eficiente împotriva criminalităţii internaţionale şi a imigraţiei ilegale.

să îmbunătăţească starea de sănătate a populaţiei. viitoarele state membre UE au rezolvat multe din aceste probleme. în parte. In majoritatea fostelor ţări comuniste. cât şi al altor ţări ale UE. Având în vedere că cererea de produse biologice este în creştere în UE. iar sectorul energetic s-a rentabilizat. elaborarea soluţiilor specifice fiecărei ţări şi mobilizarea fondurilor necesare implementării lor. să protejeze mai bine habitatele naturale şi să gestioneze mai sigur şi mai eficient deşeurile. Însă este clar acum că acesta este un domeniu în care procesul extinderii generează beneficii substanţiale. Viitoarele state membre sunt îngrijorate de costurile alinierii legislaţiei lor la legislaţia UE privitoare la mediu. o mare parte din industria grea a acestor ţări s-a reorganizat şi modernizat. să reducă gradul de deteriorare al pădurilor. în contextul tranziţiei lor către economia de piaţă. opinia publică este îngrijorată de moştenirea pe care ţările din Centrul şi Estul Europei o au în acest sens din perioada comunistă. folosindu-se de liniile directoare trasate de UE pentru introducerea noii legislaţii. Industriile modernizate şi eficientizate şi reducerea poluării vor fi în beneficiul atât al ţărilor în cauză. Cadrul legal şi instituţional de protejare a minorităţilor a fost consolidat şi s-au stabilit planuri de acţiune destinate îmbunătăţirii situaţiei comunităţilor de romi. în conformitate cu legislaţia europeană şi cu instrucţiunile Consiliului Europei. În deceniul trecut. Impactul extinderii După decenii de degradare a mediului înconjurător în Europa Centrală şi de Est. cu un număr mare de angajaţi. UE va deveni o piaţă pentru tehnologiile de mediu care promovează inovaţia şi încurajează cererea. întărirea capacităţii instituţionale şi promovarea dezvoltării durabile. Investiţiile în protecţia mediului şi tehnologiile moderne vor mări eficienţa economică şi productivitatea din domeniu. la practicarea agriculturii biologice. economia planificată a dus la crearea unor mari complexe agro-industriale de stat. în 1989. ea ar putea reprezenta o ocazie favorabilă pentru agricultorii din viitoarele state membre. În Cipru şi Malta. inclusiv de aplicare a legislaţiei anti-discriminare. Demararea procesului de aderare la UE a constituit încă un impuls. Toate viitoarele state membre au devenit membre ale Agenţiei Europene de Mediu. Perspectiva aderării la UE a mărit importanţa politicilor de mediu din viitoarele state membre şi le-a ajutat să cureţe zonele industriale poluate. nevoia de democraţie a popoarelor din regiune a fost. motivată şi de considerente ecologice. 37 . Ca atare. O dată extinsă. Colapsul economiei centralizate şi lipsa investiţiilor au dus. Obligaţia de a respecta cerinţele UE a încurajat noile state membre să acorde o mai mare atenţie problemelor de mediu în ceea ce priveşte agricultura şi dezvoltarea rurală. Ca urmare a procesului de trecere de la o economie centralizată la cea de piaţă. Mediul înconjurător Atât în actualele 15 state membre UE. există preocupări privind impactul extinderii asupra mediului înconjurător. Procesul de pre-aderare le-a obligat să acorde o atenţie sporită drepturilor acestor comunităţi. în multe cazuri.În al treilea rând. problema gestionării deşeurilor a devenit o prioritate şi ambele ţări au adoptat legislaţie în acest sens. neglijând impactul acestora asupra mediului. În UE. Legislaţia de mediu a UE impune crearea instituţiilor de mediu. a câmpurilor şi fermelor piscicole. În acest fel. cât şi în viitoarele state membre. mediul a fost privit iniţial ca o “problemă în procesul de extindere”. procesul extinderii a redus riscul existenţei unor fricţiuni în cadrul societăţilor sau chiar între ţări şi a contribuit la întărirea securităţii în cadrul Uniunii Europene extinse. multe din noile state membre au minorităţi etnice sau lingvistice. sau comunităţi de romi.

şi pentru a promova o dezvoltare economică durabilă. deci. sau le-au adus la standardele de siguranţă impuse. în general. Pentru a obţine rezultatele pozitive scontate.Viitoarele state membre oferă Uniunii extinse o sursă bogată de biodiversitate. păsări). la substanţele periculoase din mediul acvatic. Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare estimează costurile punerii în practică a acestei legislaţii. conform abordării adoptate de Grupul celor Şapte ţări puternic industrializate. Astfel. Este vorba de aproximativ 15 dintr-un total de 149 de directive. deoarece aproape întreaga legislaţie privitoare la mediu trebuie adoptată înainte de aderare. sub 10 ani. protejarea mediului (habitat. protejarea naturii şi transport. zimbri. În concluzie. UE a cerut acestor ţări să garanteze un nivel înalt de securitate nucleară. Nu s-au acordat perioade de graţie în domeniile: aer. controlul integrat destinat prevenirii poluării mediului. Aceasta înseamnă că noile proiecte investiţionale din viitoarele state membre trebuie să respecte întocmai standardele de mediu ale UE. şi depozitarea şi gestionarea resturilor menajere şi a deşeurilor periculoase. pentru care s-au acordat perioade de tranziţie de. 38 . incinerarea. ci este rezultatul unei culturi atotcuprinzătoare a securităţii (cu reglementări eficiente şi independente. râşi etc. Pentru a atenua impactul. mai ales în cazul directivelor UE privitoare la gestionarea apelor (respectiv apa uzată şi apa potabilă). UE a admis aranjamente provizorii. pentru toate viitoarele state membre la un loc. scutind temporar viitoarele state membre de la aplicarea celor mai dificile componente ale legislaţiei de mediu. gestionarea surselor de apă şi a apelor uzate. dar şi pentru celelalte ţări ale UE. Securitatea nucleară În UE extinsă. de cele mai multe ori. apă. cu efecte pozitive nu numai pentru propriii lor cetăţeni. se impun o monitorizare eficientă a implementării regulilor UE şi eforturi reale pentru a include problema mediului în celelalte politici din noile state membre. zone naturale nepoluate şi specii de animale şi plante considerate rare în Europa Occidentală (urşi. deşi UE şi instituţiile financiare internaţionale vor acorda unele fonduri pentru co-finanţare. elemente esenţiale ale pieţei unice (toată legislaţia privitoare la produse) şi instalaţii noi. păduri şi rezervaţii protejate. cinci au centrale nucleare în funcţiune. ca situându-se între 80 şi 110 miliarde euro. Însă securitatea nucleară nu depinde doar de modul în care este concepută instalaţia. extinderea va contribui la întărirea securităţii nucleare în Europa. pe cheltuiala proprie. Din cele zece viitoare state membre. cu parcuri naturale. ambalarea deşeurilor). la calitatea aerului. instalaţiile cu ardere internă. Majoritatea costurilor vor trebui suportate la nivel naţional. controale de calitate. pot opta pentru energie nucleară. acolo unde ajustarea se face eşalonat în timp. Aceste valori naturale vor îmbogăţi patrimoniul natural al Europei şi vor reduce presiunile exercitate asupra ecosistemelor locale. evaluarea impactului asupra mediului. metode moderne de gestiune şi instruire profesională) pe care UE o promovează şi în viitoarele state membre. deşeuri. la deşeuri (depozitarea în halde. aceste ţări au închis sau s-au angajat să închidă instalaţiile nucleare periculoase. Ca rezultat al procesului de extindere. Punere în practică şi finanţare Respectarea întocmai a standardelor de mediu ale UE presupune eforturi administrative şi investiţii masive. statele membre vor avea libertatea de a alege combinaţia energetică necesară consumului lor de electricitate şi. În ultimii ani.). acesta este un domeniu în care ţările din Europa Centrală şi de Est îşi aliniază în prezent legislaţia la standardele UE. proceduri de operare. Investiţiile se vor concentra pe reducerea poluării atmosferice.

în combaterea criminalităţii internaţionale şi controlul imigraţiei · integrarea considerentelor de mediu în alte politici · monitorizarea eficientă a implementării regulilor UE în actualele şi în viitoarele state membre 39 . în acest domeniu. la scăderea nivelurilor actuale de securitate alimentară. Alinierea la aceste standarde este însă o sarcină grea pentru viitoarele state membre. pentru a verifica dacă regulile se aplică întocmai. într-o UE extinsă. Obiectivul este ca extinderea UE să nu ducă. Concluzie In multe domenii importante pentru cetăţeni. iar Comisia monitorizează situaţia din punctul de vedere al securităţii alimentare. Nu s-a admis. printr-o mai bună cooperare şi un control mai susţinut al acestor fenomene în viitoarele state membre · ridică standardele de mediu ale viitorilor membri. Obiectivul este de asigura un nivel înalt de sănătate publică şi de protecţie a consumatorului pe teritoriul UE extinse. UE oferă asistenţă financiară în acest sens. Extinderea va promova un set de reguli comune în noile state membre. ca urmare a crizelor survenite (precum boala “vacii nebune”. generate de practicarea agriculturii intensive. nu se vor putea comercializa în alte state membre. extinderea: · măreşte capacitatea UE de a combate crima organizată şi imigraţia ilegală. de la prevederi privind igiena.Standarde alimentare Importanţa securităţii alimentare în actualele state membre a crescut în ultimii ani. UE a lansat o reformă în anul 2000. extinderea ajută UE să promoveze standarde de siguranţă şi securitate superioare. cea a plantelor şi animalelor. ridicând astfel nivelul general de siguranţă. Ea va oferi garanţia aşadar că noile graniţe ale UE sunt capabile să asigure protecţie împotriva riscurilor care ar putea ameninţa sănătatea publică. inclusiv securitatea lor nucleară. în nici un fel. produsele alimentare care nu respectă regulile UE. nici o excepţie cu ocazia negocierilor de aderare. la cerinţe privind sănătatea animalelor asociată cu sănătatea plantelor. care îmbină toate aspectele securităţii alimentare. de exemplu). inclusiv a reformării sistemului decizional · o mai strânsă şi mai bună cooperare între statele membre şi instituţiile UE. la toate nivelurile lanţului trofic. cu efecte pozitive pentru cetăţenii lor şi pentru UE pe ansamblu · promovează în viitoarele state membre regulile de securitate alimentară impuse de UE Însă aceste beneficii trebuie să fie consolidate şi protejate prin: · progrese majore în direcţia creării zonei de libertate. o practică mai puţin răspândită în viitoarele state membre. Viitoarele state membre au acceptat să aplice toate regulile de securitate alimentară şi să instituie mecanisme de control. Astfel. justiţie şi securitate.

La nivelul UE. In cazul statelor din Europa Centrală şi de Est. în perspectiva deplasării spre Est a frontierelor sale. ci rămâne în responsabilitatea fiecărui stat membru. nici competenţa conjugată a UE şi statelor membre. iar în 2001. în 1999. şi respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. iar celelalte se aşteaptă să devină membre în 2004. multe din acestea din urmă fiind membre NATO. Deşi UE a pus bazele unei politici externe şi de securitate. în contextul mondial actual. experienţa dominaţiei sovietice îşi pune amprenta pe modul în care acestea percep chestiunile de securitate. realizările ei în domeniu sunt modeste. Scopul acesteia este de a salvgarda valorile comune. cu toate că unele state membre au jucat. interesele fundamentale. UE ca atare a fost absentă. în 1993. Statele membre nu şi-au manifestat însă suveranitatea în acest domeniu. S-au făcut progrese importante în acest sens. independenţa şi integritatea Uniunii. Între actualele state membre există însă divergenţe de opinie privind aplicarea obiectivelor politice pe termen mediu şi lung în domeniul afacerilor externe şi al apărării. astfel încât stabilitatea şi prosperitatea să se extindă şi în ţările din jur. În această problemă cheie de politică externă. în mod individual. unde nu a putut preveni conflictul şi nu a acţionat la timp pentru a determina părţile beligerante să încheie o pace durabilă. Viitoarele state membre percep pericolele şi interesele legate de securitate diferit de felul în care acestea sunt percepute de actualele state membre. în care statele membre şi-au manifestat public profundele divergenţe de opinie. trei dintre aceste ţări (Polonia. Viitoarele state membre din Europa Centrală şi de Est nu pot fi blamate pentru această situaţie. Extinderea reprezintă o ocazie pentru UE de a transforma acest deziderat în realitate. menţinerea păcii şi întărirea securităţii internaţionale. influenţa politică a UE în lume este slabă. conform principiilor consfinţite de Carta Naţiunilor Unite. Faptul că nu s-a reuşit discutarea în profunzime a acestei probleme în cadrul instituţiilor de politică externă şi de securitate ale UE a fost un simptom al lipsei de voinţa politică a statelor membre de a adopta o poziţie la nivel european. Nevoia de a completa puterea economică cu puterea politică este una din principalele raţiuni ale unei politici externe şi de securitate comună. Politica externă şi de securitate nu ţine nici de competenţa exclusivă a UE. aceste ţări s-au orientat spre Alianţa Atlantică şi spre UE. promovarea cooperării internaţionale. dezvoltarea şi consolidarea democraţiei şi a statului de drept. cu tradiţie în nealiniere. acestea îşi coordonează mai îndeaproape politicile şi încearcă să conceapă strategii comune. Atitudinea nepotrivită a UE s-a făcut şi mai brutal remarcată cu ocazia crizei internaţionale referitoare la Irak. în vreme ce altele. Există diferenţe de opinie în ceea ce priveşte viitoarele sarcini care urmează a fi îndeplinite şi sfera geografică a acestora. au rămas în afara acestei organizaţii. Slăbiciunea UE s-a văzut în Bosnia şi Kosovo. Politica externă şi de securitate Politica externă şi de securitate comună a UE a fost stabilită ca al doilea pilon al Uniunii Europene. Republica Cehă) au devenit membre NATO. 40 .Capitolul 5 EUROPA ÎN LUME În ciuda puterii sale economice. După desfiinţarea Pactului de la Varşovia. roluri majore. pentru a-şi asigura securitatea. Ungaria. UE s-a declarat capabilă să conducă operaţiuni de gestionare a crizelor. Acest lucru implică: întărirea securităţii Uniunii. să ajungă la poziţii comune şi să desfăşoare acţiuni comune în domenii diverse. UE trebuie de asemenea să-şi dezvolte relaţiile cu ţările vecine. Urmează stabilirea politicii de securitate şi apărare comună.

Ucraina. UE are cea mai mare piaţă integrată din economia mondială şi a doua monedă de rezervă valutară din lume. în procesul de pregătire în vederea intrării în zona UE de liberă circulaţie a bunurilor şi persoanelor. România. Belarus). tranziţia rapidă a viitoarelor state membre spre economia de piaţă şi experienţa acestora de integrare economică internaţională vor oferi UE exemple instructive şi o vor ajuta în relaţiile sale cu ţările în curs de dezvoltare. mergând de la ajutoare alimentare. Toate noile state membre fac parte din Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) şi din principalele instituţiile financiare internaţionale. la asistenţă tehnică. Republica Cehă şi Republica Slovacă sunt membre OECD (Organizaţia pentru Dezvoltare şi Cooperare Europeană). reformele financiare şi monetare internaţionale şi procesul G8. cuprinzând o parte din aceasta (Kaliningrad). Extinderea UE până la graniţele lor creează deja probleme. Polonia. depăşind astfel Statele Unite. printre altele. până la problemele economice regionale. Toate ţările vecine din Balcani şi din Europa de Est au un nivel scăzut de dezvoltare economică mai scăzut decât al ţărilor care se vor integra în UE în 2004 – şi multe dintre acestea nu sunt încă ancorate în democraţie. cu cea mai mare piaţă unică. Baza politicii de dezvoltare a UE o reprezintă acordurile de comerţ-şi-asistenţă şi acordurile de cooperare economică şi parteneriat pe care UE le-a încheiat cu 71 de ţări din Africa. EU este unul din actorii principali de pe scena mondială. excluzând. Este pe locul întâi în lume la exportul de bunuri şi servicii şi o sursă majoră de investiţii străine directe. eliminarea treptată a restricţiilor din cadrul comerţului internaţional şi a barierelor vamale. Acest lucru ar trebui să confere UE o mai mare influenţă în negocierile şi tratativele economice mondiale. UE a creat o reţea de relaţii comerciale instituţionalizate. Serbia. frontierele externe ale UE se vor deplasa spre Est. Deoarece relaţiile comerciale sunt de competenţa UE. financiară şi comercială. îşi va extinde graniţa pe care o are cu Rusia. Valoarea exporturilor din ţările în curs de dezvoltare către UE a crescut constant (52% în 2000) şi UE este cel mai mare importator de marfă din cele 49 de ţări cel mai slab dezvoltate. comerţul agricol. multilaterale. Principiile călăuzitoare ale politicii comerciale a UE constituie contribuţia acesteia la dezvoltarea armonioasă a comerţului mondial. Politica de vecinătate După viitoarea extindere. Ea reprezintă peste o cincime din volumul comerţului mondial. dată fiind nevoia noilor membri de a aplica efectiv controalele la frontieră. În plus. şi va fi prezentă în zona mediteraneană de est (Cipru) şi de sud (Malta). UE reprezintă şi un furnizor major de asistenţă internaţională destinată dezvoltării. UE va deveni cel mai mare bloc economic. Caraibe şi Pacific. până la donaţii financiare. 41 . care cuprind de la negocierile comerciale. Ungaria. în condiţiile în care şi alte ţări fac acelaşi lucru. precum şi principala piaţă de export pentru un număr de peste 130 de ţări din întreaga lume. inter-regionale şi bilaterale. Comisia negociază majoritatea aspectelor comerciale. Extinderea va duce la creşterea la 450 milioane a populaţiei UE şi la sporirea ponderii sale economice din punct de vedere al PIB-ului şi relaţiilor comerciale. care cuprind aproape toate ţările lumii. Strategia UE este de a-şi deschide piaţa pentru majoritatea comerţului internaţional.Relaţii economice internaţionale Cu o populaţie de 375 milioane şi un PIB de peste 8000 miliarde de euro. stabilitate politică şi economie de piaţă. cu mai mult de 500 de km. în numele statelor membre. Statutul lor de membre ale instituţiilor internaţionale va da posibilitatea UE de a avea un cuvânt mai greu de spus în politica economică. în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi în tratativele comerciale inter-regionale şi bilaterale. UE va dobândi aşadar o nouă graniţă cu cinci noi state (Croaţia.

energie şi telecomunicaţii. Aceste modele trebuie dezvoltate de o manieră care să promoveze prosperitatea. în contradicţie cu logica coeziunii. Prin urmare. ca un prim jalon pe drumul către integrare. Turcia (populaţie 65 milioane) are probleme mai dificile. Cele cinci ţări din vestul Peninsulei Balcanice (cu o populaţie totală de 25 milioane de locuitori) sunt în urma ţărilor din Europa Centrală şi de Est. după conflictele care au urmat destrămării Iugoslaviei. efectiv. cu condiţia ca ţările în cauză să îndeplinească criteriile de aderare. UE nu poate. României şi Turciei va continua. inclusiv cele legate de drepturile omului şi protecţia minorităţilor. Unele se află încă sub monitorizarea comunităţii internaţionale. care să promoveze prosperitatea şi buna administrare şi în ţările înconjurătoare. economic şi al reformelor instituţionale. Această logică este. pentru a crea un „cerc” de stabilitate şi siguranţă. Deşi situaţiile diferă de la o ţară la alta. Bulgaria (cu o populaţie de 8 milioane) a înregistrat mai multe progrese în reformele economice. majoritatea acestora se străduiesc în continuare să creeze instituţiile democratice de bază. a acelor ţări care urmează să se alăture UE în următorii ani · să-şi dezvolte parteneriatul cu toate ţările vecine. serviciilor şi capitalului. implicarea în prevenirea conflictelor. obiectiv pe care UE la andosat. iar integrarea şi liberalizarea viitoare vor promova libera circulaţie a persoanelor. Asistenţa UE destinată acestor ţări trebuie coordonată cu asistenţa acordată de alte organizaţii internaţionale şi trebuie să faciliteze cooperarea transfrontalieră. comparativ cu România (populaţie 22 milioane). incluzând Zona Economică Europeană. pentru a le ajuta să se pregătească de aderare. deoarece 42 . reţelele de transport. indiferent dacă acestea se vor integra sau nu în UE. ţările vecine vor obţine acces la piaţa unică a UE. prin aceea că a impulsionat reformele politice şi economice. Procesul de extindere a UE prin includerea Bulgariei. Drept recompensă pentru progresele făcute în plan politic. Alte domenii de cooperare ar putea include: intensificarea cooperării în combaterea ameninţărilor la adresa securităţii. stabilitatea şi buna guvernare. să integreze toate ţările vecine care doresc să intre în UE. UE a suplimentat asistenţa financiară destinată acestor ţări. problema extinderii viitoare a UE trebuie plasată în contextul mai larg al „politicii de vecinătate” (sau „de proximitate”) al Uniunii extinse. între ţările bogate şi cele sărace. monitorizat de UE. UE a declarat că acest proces este ireversibil şi cele trei ţări au făcut eforturi în vederea aderării. aplicând raţionamentul logic că extinderea aduce pace şi prosperitate. Nu se pune problema de a promite o dată anume pentru integrarea lor în UE. UE trebuie să definească o strategie mai bună pentru dezvoltarea acestor ţări. necesare funcţionării normale ca state. ambele ţări speră să intre în UE în 2007. şi cercetare europeană. în ultimă instanţă. pe baza unor valori comune. Acorduri de Asociere şi Stabilitate şi Acorduri de Parteneriat şi Cooperare. Perspectiva aderării la UE – cu condiţia îndeplinirii criteriilor de aderare – a avut un efect extraordinar de benefic în Europa Centrală şi de Est. Dar acest proces nu poate fi extins la nesfârşit. întrucât nu a îndeplinit încă criteriile politice de aderare. UE trebuie să elaboreze o politică de vecinătate. pe măsură ce UE se extinde. Rezultatele pozitive ale actualei runde de extindere demonstrează că obiectivele privind stabilitatea şi securitatea pot fi atinse foarte eficient prin extinderea UE. Relaţiile cu „noii vecini” vor constitui o provocare importantă.Există riscul ridicării unei noi „cortine” în Estul şi Sudul mai îndepărtat al Europei. De aceea. UE a elaborat deja o serie de instrumente destinate politicii sale de vecinătate. aceste ţări trebuie să subscrie la un program de reforme interne. bunurilor. Extinderea ar trebui: · să insiste pe pregătirea satisfăcătoare în vederea aderării. În schimbul confirmării viitoarei lor aderări.

În domeniile relaţiilor externe. însă UE a fost total absentă într-o chestiune cheie din cadrul politicii externe actuale. UE trebuie: · să dezvolte forme mai bune de parteneriat cu ţările din jur. Există riscul ca primii ani de integrare europeană a noilor state să provoace o stare de “oboseală generată de extindere”. Noii membri vor veni în UE cu o experienţă valoroasă în domeniul politic. Europa este puternică din punct de vedere economic. în mare măsură. cu care UE va trebui să dezvolte legături politice şi economice mai strânse. prin includerea Bulgariei. de fapt. Interacţiunea UE-25 cu viitorii săi vecini va depinde. astfel încât să vorbim într-un singur glas · Convenţia privind Viitorul Europei trebuie să conducă la o mai bună reprezentare externă a UE. iar extinderea la 25 de membri îi va conferi şi mai multă influenţă. României şi Turciei. acolo unde este posibil. Este posibil însă ca noile state membre să nu dorească să dea prioritate acordării de asistenţă financiară vecinilor. Concluzie UE este deja un actor principal pe scena relaţiilor economice internaţionale. în fapt. costurile vor fi mici comparativ cu riscurile. ea a făcut oarecare progrese.pe măsură ce se înfăptuieşte extinderea – relaţiile sale cu noii vecini vor căpăta importanţă. în contextul unei politicii de vecinătate care ţine cont de extinderea la 25 de membri a UE (UE-25). cel mai de succes act de politică externă al UE şi . şi acesta este încă un motiv în plus pentru a stabili modalitatea corectă de abordare a viitoarei extinderi. · să insiste ca ţările candidate să se pregătească corespunzător în vederea aderării. ca urmare a extinderii. Extinderea este. cu cunoştinţe despre ţările şi limba ţărilor cu care se învecinează.aceasta depinde de eforturile lor de a funcţiona normal ca state. 43 . diplomatic şi comercial. de securitate şi apărare. de viitoarele state membre. indiferent dacă acestea se alătură sau nu UE · să continue procesul de extindere. Prin urmare. în sensul dezvoltării acţiunilor comune. şi să se folosească de candidatura la UE ca de un factor catalizator pentru a induce schimbări în ţările din vestul Peninsulei Balcanice. şi anume criza irakiană. Vor fi noile state membre în favoarea continuării extinderii UE? Ele vor dori desigur să extindă stabilitatea şi prosperitatea şi către ţările din imediata lor vecinătate şi chiar să împingă treptat frontiera externă a UE mai departe de ele. atâta vreme cât ele însele vor avea nevoie de fonduri din partea UE. inclusiv prin respectarea criteriilor politice şi de altă natură ale UE. În perspectiva extinderii: · trebuie să reflectăm urgent asupra necesităţii de a reclădi o adevărată politică externă comună. Integrarea „condiţionată” a acestor ţări în UE trebuie pusă în slujba stabilităţii şi prosperităţii. dar slabă sub aspect politic. care îşi cunosc mult mai bine vecinii decât actualele state membre UE. O astfel de politică de vecinătate impune implicarea deplină a celor zece state candidate la aderare. de a continua procesul de Stabilitate şi Asociere şi de a îndeplini criteriile stabilite la Copenhaga. de exemplu. cel mai mare vecin al UE. Acest lucru este valabil în cazul Rusiei. în cazul izbucnirii unui nou conflict în regiune.

Acest lucru este demonstrat de faptul că legitimitatea sa democratică este. şi a început cooperarea în domeniile securităţii şi apărării. şi mai urmează alţii. independent de procesul de extindere al Uniunii. în unele state membre. dar care este. De la prima extinderea a sa. identităţile regionale au devenit chiar mai proeminente. s-au adăugat nouă membri noi.Capitolul 6 ACŢIONÂND ÎMPREUNĂ ÎN EUROPA Extinderea ridică următoarea întrebare fundamentală: cum se pot lua decizii şi se pun în practică politicile. UE va include o mare diversitate de popoare. securitate internă. în cazul unui grup cu o componenţă atât de diversă? Cum pot aceste ţări acţiona împreună? Va fi oare identitatea ţărilor mai mici anihilată de UE sau de propriii lor vecini? Aceste probleme “existenţiale” nu interesează doar elitele intelectuale. limbi şi culturi. În structurile de decizie ale UE.suveranitate redobândită recent. suveranitatea acestora va fi mai bine pusă în 44 . la apariţia unei societăţi a cărei diversitate este în continuă creştere. pusă sub semnul întrebării. acum. Privită din perspectiva provocărilor cărora trebuie să le facă faţă . prea lent. Problemele de identitate. Noii membri doresc să fie trataţi ca parteneri egali. incluzând imigranţi care provin şi din ţări ne-europene.competitivitate economică. în decursul a 30 de ani. Deşi următoarea rundă de extindere înseamnă creşterea cu numai o cincime a populaţiei UE. excludere .este o întrebare frecvent auzită în Europa. aceştia vor avea aceleaşi drepturi cu ceilalţi membri . Mai mult. ei trebuie să înţeleagă în acelaşi fel interesul european şi să dorească să coopereze şi să acţioneze conjugat. Ele constituie miezul unei problematici fundamentale pe care o ridică cetăţenii obişnuiţi. de fapt. integrare. nu sunt justificate. întărirea rolului său politic pe plan internaţional – cooperarea este prea slabă. Acest lucru dă naştere unor întrebări legate de interes şi identitate. iar rezultatele sunt adeseori nesemnificative. într-o Uniune cu atât de mulţi membri? Niciodată pe parcursul existenţei sale UE nu a acceptat atât de mulţi membri deodată. la ora actuală. în Europa. Întrebări legate de identitate După extinderea la 25 membri şi în perspectiva altor extinderi. Însă UE din anul 2003 este deja diferită de UE din anii 90: suveranitatea naţională se subscrie obiectivelor comune din domenii cum ar fi justiţia şi afacerile interne. Ce efect poate avea acest lucru asupra identităţilor naţionale ale cetăţenilor săi? Ce fel de identitate europeană este posibilă. Care ar trebui să fie atitudinea societăţii faţă de "străini" şi de "alţii" . Temerile legate de subminarea suveranităţii lor naţionale . în unele cazuri .nu va exista noţiunea de "statut de categoria a doua" pentru cei nou veniţi.asimilare. aceste probleme se pun într-o perioadă în care libertatea de mişcare şi migraţia au condus. Uniunea Europeană este pe cale să devină o uniune politică. cât şi la nivel naţional. Răspunsurile la unele din aceste întrebări sunt date de chiar experienţa trecută a integrării economice şi politice în UE. confruntaţi cu perspectiva unei Uniunii Europene extinse. proces care a fost posibil în condiţiile extinderii cadrului european. Identităţile naţionale şi regionale nu s-au atenuat. Pentru ca europenii să ia împreună decizii referitoare la politicile comune. guvernare şi legitimitate constituie subiectele majore ale Convenţiei privind Viitorul Europei. Integrarea Europei are loc într-un ritm alert. Întrebările pe care le ridică extinderea nu se limitează la guvernare sau la mecanismele decizionale. atât la nivel european. în acelaşi timp. ea îşi propune să accepte zece noi membri dintr-odată. încă zece ţări vor fi reprezentate la nivelul instituţiilor europene.

Instituţiile UE. atunci când la Copenhaga. aşa cum s-a întâmplat de prea multe ori în trecutul istoric. drepturile omului şi protecţia minorităţilor. în 1993. în 1997.şi echilibrul dintre instituţiile UE . fără îndoială. În acelaşi timp. actuala rundă de extindere a constituit un imbold în acest sens.incluzând rolul unic al Comisiei ca promotor al interesului european. a împăcat cu succes interesele unor ţări de diferite mărimi. din punctul de vedere al identităţii naţionale şi culturale? Evident. integrarea europeană a fost însoţită de un interes crescând pentru promovarea principiilor şi valorilor comune. La Amsterdam. În domenii cum ar fi arta. În domeniul culturii. Însă modul în care sunt percepute aceste diferenţe tinde să fie distorsionat. cinematografia. stat de drept. iar Convenţia privind Viitorul Europei va merge şi mai departe în ceea ce priveşte definirea principiilor şi valorilor UE. Noii membri au o bogată moştenire culturală de împărtăşit cu ceilalţi europeni.de exemplu. ei au introdus principiul democraţiei în Tratatul de bază. pentru a evita eventuale tensiuni sau confruntări.actualmente în cele 11 limbi oficiale ale UE. Ţările din această parte a lumii sunt încă din Evul Mediu în focarul influenţelor culturale din Europa continentală şi au făcut parte din diversele grupări administrative şi politice care au existat în Europa de-a lungul secolelor. Acceptarea diversităţii a fost unul din principiile cardinale ale integrării europene. constată că există mai multe asemănări decât diferenţe. în egală măsură. muzica. protejând totodată şi interesele acestora din urmă. şi mai târziu în limba fiecărui nou stat membru . într-un cadru european. acţiunile UE s-au limitat la încurajarea diversităţii. 45 . repartizarea voturilor şi a locurilor în Consiliu şi în Parlament conferă ţărilor mai mici o mai largă reprezentare (în raport de numărul populaţiei) comparativ cu ţările mai mari . cultura. În realitate. Această schimbare va cere un plus de înţelegere din partea ţărilor mari şi mici deopotrivă. Costul serviciilor de interpretare şi traducere . accesibil şi transparent. cât şi pe cele ale celor nou sosiţi.valoare alături de ceilalţi. Relaţiile acestor ţări cu vecinii lor mai mari din UE vor fi guvernate de lege. Acceptarea de către UE a diversităţii naţionale şi culturale este dovedită de modul în care aceasta tratează limbile naţionale. literatura. Viitoarea extindere va aduce în UE multe ţări mici. noii membrii vor aduce cu ei multe diferenţe. Ce putem spune despre consecinţele sosirii în cadrul UE a noilor membri. a permis o cooperare armonioasă între ţările mici şi cele mari. şi nu de forţă. de exemplu. iniţiatoarea de acţiuni şi apărătoare a legii . limbile oficiale atât ale membrilor săi fondatori. Metoda de integrare adoptată de UE. Instituţiile UE acceptă şi respectă. La baza acestui succes au stat reprezentarea echilibrată a statelor membre în cadrul instituţiilor europene . În fapt.sunt considerate ca fiind justificate şi necesare pentru funcţionarea unui sistem democratic. Succesul extraordinar al "metodei comunitare" este. liderii din UE au definit criteriul "politic" de aderare democraţie. Nu a existat nici o clipă un proiect de creare a unei "culturi europene" standard. în Europa Occidentală. acela că a creat un model care le garantează astăzi ţărilor mai mici faptul că interesele lor nu vor fi subordonate intereselor vecinilor lor mai mari. de experienţa de după al II-lea război mondial. Separarea prin Cortina de Fier a fost doar o aberaţie temporară. concepute iniţial pentru o Comunitate alcătuită din trei ţări mari şi trei ţări mai mici. contribuţia acestor ţări la cultura europeană este bine înţeleasă şi apreciată în actualele state membre ale UE. când divizarea politică a Europei a creat o barieră artificială între Est şi Vest. "metoda comunitară". un vizitator al capitalelor din Europa Centrală şi de Est.

şi din diversele ţări ale UE extinse. să ratifice rezultatele acesteia. Viitoarele state membre sunt implicate în Convenţie şi vor fi chemate. de asemenea. în acest sens? Deoarece cel mai important mijloc de promovarea a sentimentului apartenenţei la Europa este o bună înţelegere între popoarele acesteia. Ce poate face UE însăşi. şi nu o reconsiderare radicală a sistemului. cât şi poziţiile naţionale exprimate de cetăţenii Europei.rolul parlamentelor naţionale. o problemă cheie. simbolul libertăţilor şi valorilor pe care doreau să le recâştige. Adevărul este că. printr-un proces care merge mai departe decât metoda interguvernamentală tradiţională şi care include reprezentanţi ai ţărilor candidate la integrare. necesitatea şi stringenţa unei pregătiri corespunzătoare a viitoarei extinderi. Carta Drepturilor Fundamentale şi delimitarea competenţelor UE şi respectiv ale statelor membre Convenţia şi-a lărgit problematica de care se ocupa pentru a include şi elaborarea unei noi constituţii a UE. voinţa politică. Raportul de faţă subliniază. prin recomandări clare rezultate din Convenţie. la un moment dat. Ea presupune ca mass-media să aibă o atitudine echilibrată şi să fie dispusă să înţeleagă şi să explice atât dimensiunea europeană. Ce se poate face pentru a încuraja sentimentul unităţii la nivelul Uniunii extinse. noii membri doresc să participe plenar la construirea politicilor şi identităţii politice europene.În privinţa valorilor şi idealurilor.cele trei "criterii de la Copenhaga" . respectând în acelaşi timp diversitatea popoarelor sale? Această sarcină va necesita efort şi curaj din partea liderilor politici ai Europei. în special. Este adevărat ca diferenţa economică mare dintre aceste ţări şi statele UE poate constitui un handicap în calea implicării lor depline în aplicarea anumitor politici europene. Poate că nu au suficiente mijloacele economice. avântul procesului de integrare europeană. în schimb. Timp de mulţi ani. în schimb.UE a stabilit. Oamenii vor ca instituţiile europene să fie mai eficiente şi mai transparente din punct de vedere al legitimităţii democratice. Această realitate a dus la stabilirea. Uniunea nu este ea însăşi suficient de pregătită într-un domeniu crucial. prin luarea unor decizii pertinente la Conferinţa 46 . Reforma instituţională este. dar au. care ţin cont de extinderea UE. astfel ca guvernarea să fie mai aproape de cetăţenii europeni. Reforma instituţiilor UE Chiar şi în absenţa extinderii. Însă reformele instituţionale stabilite la Nisa sunt minime: o revizuire "aritmetică" a numărului de voturi şi fotolii în instituţiile UE. în acelaşi timp. proveniţi din diverse straturi ale societăţii. UE are nevoie de reforme instituţionale. trebuie încurajaţi să călătorească şi să studieze în alte ţări europene şi să profite de experienţa câştigată lucrând în străinătate. "Europa" a fost pentru europenii din răsăritul şi centrul continentului. simplificarea Tratatelor. în timp ce încurajează ţările candidate la aderare să facă eforturi maxime în vederea viitoarei lor integrări. ele înţeleg avantajul de a lucra în cadrul unui colectiv european. şi anume acela al instituţiilor şi constituţiei sale. Pe lângă criteriile impuse viitorilor membri . adusă în prim plan de actuala extindere. a Convenţiei privind Viitorul Europei: o nouă încercare a UE de a-şi revizui modul de funcţionare. în 2002. în 2001. Acest lucru a justificat demersul finalizat cu încheierea Tratatului de la Nisa. ca ţări prea ades dominate de vecinii lor mai mari. Cetăţenii actuali ai UE ştiu foarte puţine despre viitoarele state membre. Acest raport nu şi-a propus să suplimenteze numărul mare de propuneri şi recomandări discutate în Convenţie. un al patrulea criteriu al extinderii: capacitatea Uniunii însăşi de a absorbi noi membri şi de a menţine. Reţeaua universităţilor europene trebuie consolidată. în 1993. ar trebui ca eforturile UE şi ale guvernelor naţionale să se concentreze pe promovarea schimburilor de experienţă între cetăţeni. Pornind de la patru probleme principale . Mai mult. Tinerii.

UE a insistat în repetate rânduri asupra capacităţii acestor ţări de a pune corect în practică reglementările şi politicile UE (acquis-ul comunitar). centrul atenţiei s-a deplasat dinspre elaborarea spre aplicarea legilor. va fi esenţial să se introducă: · o extindere a regulii votului majoritar în Consiliu. dat fiind că administraţia publică din aceste ţări s-a deteriorat în regimul comunist. de exemplu). aplicarea eficientă a regulilor UE a constituit o temă centrală a pregătirii din etapa de pre-aderare: de fapt. din 83 de Directive aprobate de Consiliu. Mai sunt încă multe probleme de rezolvat de către viitoarele state membre. Printre reforme. Convenţia nu poate pregăti absolut toate cele necesare extinderii viitoare. reforma sistemului judiciar pentru a permite cetăţenilor accesul efectiv la instanţele de judecată. Pentru viitoarele state membre. şi măsuri de combatere a corupţiei. acest lucru a constituit un subiect de îngrijorare. Rolul ei nu este acela de a reformula politicile pentru o UE extinsă. nu s-a pus această problemă a capacităţii administrative. în care indică domeniile care se impun a fi îmbunătăţite. şi nu să prescrie acţiunile şi deciziile necesare. care să facă UE mai eficientă şi să o aducă mai aproape de cetăţeni. De exemplu. pentru a permite dezvoltarea viitoare a politicilor UE · consolidarea "metodei comunitare" şi respectarea echilibrului instituţional. cu un sistem decizional perfecţionat şi dispunând de mai multă legitimitate democratică. O dată cu restrângerea activităţii legislative a UE într-o serie de domenii şi cu extinderea cu succes a politicilor UE şi către alte domenii (mediu. EU a acordat asistenţa financiară destinată îmbunătăţirii noilor administraţii şi sisteme juridice. în cazul ţărilor candidate din Europa Centrală şi de Est. Convenţia trebuie să stabilească cum anume va decide şi va acţiona UE. O constituţie europeană. Comisia a raportat că.din perspectiva problemelor instituţionale şi constituţionale ale guvernării europene .Interguvernamentală care va urma Convenţiei. Transpunerea cu întârziere sau incorectă şi slaba aplicare a legislaţiei contribuie la imaginea publică a unei Uniunii incapabile să obţină rezultate. privitoare la piaţa unică. Comisia monitorizează progresul acestor ţări şi întocmeşte rapoarte anuale. în condiţiile în care este nevoie de încredere reciprocă între statele membre pentru buna funcţionare a sistemului UE şi în special a pieţei unice fără frontiere. Însă. De data aceasta însă. metodele şi constituţia. în mod corect şi eficient. Guvernele actualelor state membre trebuie să îmbunătăţească şi ele modul de aplicare a legislaţiei UE. acesta a fost pentru ele principalul "examenul de admitere" pentru a reuşi să devină membre. şi după integrarea acestora. deşi din alte motive. să fie în stare să aplice regulile şi standardele europene. şi EU va continua să aloce asistenţă specială noilor săi membri. ci de a-i îmbunătăţi modul de organizare. cum ar fi nevoia de funcţionari publici calificaţi (şi plătiţi corespunzător). constituie o necesitate urgentă. Asistenţa s-a ridicat la aproximativ 1 miliard de euro în 2002. atunci când vor deveni membre ale UE. şi ratificarea rapidă a rezultatelor de către toţi membrii Uniunii Europene extinse. Şi pentru actualele state membre se pune problema punerii în practică. O mai bună implementare a politicilor O altă provocare este aceea de a asigura punerea corectă în practică a regulilor şi politicilor comunitare în cadrul UE extinse.este vital pentru succesul viitoarei extinderi. Ţările candidate mai au încă multe de făcut pentru îmbunătăţirea propriei administraţii publice în aşa fel încât. La extinderile anterioare. ca o cerinţă esenţială. un răspuns satisfăcător la întrebarea "cum anume" . care ar fi trebuit transpuse în legislaţia 47 . Incepând din 1997.

statelor membre în anul 2000, numai 5 au fost efectiv transpuse în toate ţările membre. Corupţia este şi ea o problemă care afectează actualele state membre. De altminteri, studiile arată că, în unele state membre (precum Grecia, Italia), se pare că situaţia este chiar mai rea decât în unele ţări candidate la aderare11. Concluzie Acţiunea comună la nivelul întregii Europe presupune un efort din partea europenilor, astfel ca aceştia să se înţeleagă mai bine unii pe alţii, să identifice interese comune şi să alunge temerile conform cărora o UE lărgită ar putea duce la pierderea identităţii. Extinderea generează atât nevoia, cât şi ocazia de a "moderniza" sistemul de guvernământ al UE. UE este prinsă între, pe de o parte, provocările generate de schimbarea rapidă a realităţii internaţionale, şi de cealaltă parte, nevoia de a avea o mai bună guvernare şi mai multă legitimitate democratică. Relaţionarea acestor provocări cu necesitatea unei guvernări îmbunătăţite ar putea constitui soluţia novatoare de care are nevoie o Uniune cu adevărat politică. De aceea, se impune: · Elaborarea unui text constituţional clar şi inteligibil, de către Convenţia privind Viitorul Europei. Acesta trebuie să prevadă extinderea regulii votului majoritar, consolidarea metodei comunitare şi respectarea echilibrului instituţional. · O mai bună aplicare a reglementărilor şi politicilor UE de către noile şi actualele state membre, deopotrivă. · Promovarea în mai mare măsură a bunei înţelegeri între cetăţenii Europei, inclusiv a schimburilor de experienţă între persoane; încurajarea tinerilor de a face practică şi de a studia în alte ţări ale UE; consolidarea reţelelor universitare europene.

11

Transparency International, 2003

48

ANEXE

Harta Europei Tabele Date esenţiale despre UE şi viitoarele state membre Sprijinul de care se bucură extinderea în statele membre UE Sprijinul de care se bucură aderarea în viitoarele state membre Comerţul UE cu Europa Centrală şi de Est Creşterea economică în UE şi în viitoarele state membre Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada pre-aderare Cheltuielile bugetare ale UE cu extinderea: perioada post-aderare Întâlniri şi participanţi 1. Ateliere de discuţii la Institutului Universitar European 2. Consultări cu organizaţii neguvernamentale 3. Vizite în viitoarele state membre Bibliografie

1. 2. 3. 4. 5. 6. 7.

49

HARTA EUROPEI

50

2 1.4 2.2 12.5 63.8 59.9 per capita in euro 15 100 6 200 4 500 5 700 3 600 3 800 10 300 5 100 4 200 10 500 23 200 pps 18 500 13 300 9 800 11 900 7 700 8 700 n.5 20.2 13. Slovacă Slovenia EU-15 9 251 78 866 45 227 93 030 64 589 65 300 316 312 685 49 035 20 273 3 237 900 Populaţie milioane 0.4 10.0 120.4 3.3 136.5 4.4 30.6 8.9 31. 9 200 11 100 16 000 23 200 Note: Produsul Intern Brut (2001) se exprimă în euro şi pps (nivelul puterii de cumpărare) Sursa: Comisia Europeană 51 .2 13.6 5.2 2.394 38. 196.762 10.4 58.2 6. Cehă Estonia Ungaria Letonia Lituania Malta Polonia Rep.0 n.8 8 828.0 376.7 355.a.a.5 18.9 8 828.9 22.4 Produsul Intern Brut miliarde euro pps 10.Tabel 1 DATE ESENŢIALE CU PRIVIRE LA UE ŞI VIITOARELE STATE MEMBRE Suprafaţă km² Cipru Rep.5 0.

total în favoarea. mai degrabă în favoarea.Tabel 2 SPRIJINUL DE CARE SE BUCURĂ EXTINDEREA ÎN STATELE MEMBRE ALE UE Răspunsuri le întrebările: Sunteţi personal. 2002) 52 . mai degrabă împotriva. sau total împotriva extinderii Uniunii Europene? Rezultate exprimate ca procent de intervievaţi 1-2 In favoarea 3-4 Împotri va 1 2 Total în Mai favoarea degrabă în favoarea 3 Mai degrabă împotriv ă 4 5 6 Total Depinde Nu împotriv de ţară ştiu ă Italia Irlanda Spania Belgia Danemarca France Media UE-15 Olanda Grecia Luxemburg Germania Portugalia Austria Regatul MB Suedia Finlanda Unit 82 79 73 72 67 66 66 66 66 64 64 62 59 al 54 52 51 12 15 8 18 21 27 21 25 10 23 27 14 32 26 28 27 44 36 16 23 23 12 20 23 30 30 14 6 21 16 23 14 38 43 57 49 44 53 46 43 37 34 50 56 38 38 29 37 8 10 5 12 12 18 14 17 6 14 20 12 24 14 15 18 4 5 3 6 9 9 8 8 4 8 8 2 8 13 13 10 4 1 2 3 3 4 3 2 9 8 2 2 5 2 1 4 2 6 17 7 8 3 9 7 14 6 6 22 5 18 20 18 Sursa: Eurobarometru (Nov.

în UE este un lucru bun sau rău? Dacă mâine s-ar organiza un referendum privitor la aderarea ţării dvs. la UE. dvs personal aţi vota pentru sau împotrivă? Rezultate exprimate ca procent din numărul celor care au răspuns Integrarea ar fi un lucru Aş vota bun integrare 67 77 58 52 52 48 47 45 43 43 35 32 69 61 61 53 58 47 62 50 45 39 pentru Ungaria Slovacia Polonia Media pe 10 ţări Lituania Cipru Malta Slovenia Republica Cehă Letonia Estonia Sursa: Eurobarometru (Nov.Tabel 3 SPRIJINUL DE CARE SE BUCURĂ ADERAREA ÎN VIITOARELE STATE MEMBRE Răspunsuri la întrebările : Credeţi că integrarea ţării dvs. 2002) 53 .

8 .7 Exporturi 53.4 47.2 56.Tabel 4 COMERŢUL UE CU EUROPA CENTRALA SI DE EST Miliarde euro Importuri 44.2 114.7 90.16.21.1 Balanţă .7 494.4 .5 93.17.8 78.9 67.8.104.2 63.5 389.4 1995 1996 1997 1998 1999 2000 Total 10 ţări din ECE.6 . inclusiv Bulgaria şi România Sursa: Comisia Europeană 54 .8 97.22.6 .2 .9 75.8 .17.

Tabel 5 CRESTEREA ECONOMICĂ ÎN UE ŞI VIITOARELE STATE MEMBRE Schimbare procentuală în PIB. comparativ cu anii precedenţi Cipru Republica Cehă Estonia Ungaria Letonia Lituania Malta Polonia Republica Slovacă Slovenia EU-15 1999 4.3 5.5 4.1 3.8 7.6 4.4 2001 4.1 5.9 4.8 1.3 3.3 7.7 5.2 2.0 3.2 6.2 4.0 2.5 PIB calculat la preţuri constante şi în moneda naţională Sursa: Comisia Europeană (Decembrie 2002) 55 .1 1.6 3.2 2.8 -3.3 5.8 5.1 3.9 -0.0 1.8 3.0 3.6 0.1 4.5 -0.8 2000 5.

16 2000-2003 6240.00 6767. Malta şi Turcia.04 PHARE (Întărirea instituţiilor democratice şi a administraţiei publice) ISPA (Infrastructură de transport şi mediu) SAPARD (Agricultură şi dezvoltare rurală) Total Media anuală Total exprimat în % din PNB-ul UE în 1999 Media anuală exprimată în % din PNB al UE în 1999 Notă : Cheltuielile în perioada 1990-1999 se bazează pe plăţi efectuate. Sursa: Comisia Europeană.16 676. cele după 1999.08 0. la preţurile din 2000) 1990-1999 6767. pe plăţi angajate 10 ţări din ECE ( inclusiv Bulgaria şi România).Tabel 6 CHELTUIELI BUGETARE ALOCATE DE UE EXTINDERII: PERIOADA PREADERARE Cheltuieli de pre-aderare (în milioane euro.72 0.16 0. care beneficiază de finanţare separată pentru aderare.00 3300.00 0.00 2800.008 13200. fără Cipru.00 4160. 56 .

Source: Comisia Europeană. 57 . Malta). la preţurile din 1999) 2004-2006 Politica agricolă comună Dezvoltare rurală Acţiuni structurale Politici interne din care: Politici existente Construcţie instituţională Facilitatea Schengen Siguranţă nucleară Administraţie Facilitatea specială de finanţare Compensarea bugetară temporară Total angajamente 4682 5110 21746 4256 2642 380 858 375 1673 2398 987 40852 Note: Alocaţia bugetară pentru perioada 2004-2006 corespunzătoare celor 10 ţări care vor adera în 2004 (Cipru. Letonia. Polonia. Republica Cehă. Ungaria.Tabel 7 CHELTUIELI BUGETARE ALOCATE DE UE EXTINDERII: PERIOADA POSTADERARE (în milioane de euro. nealocate. Lituania. Slovenia. ‘Acţiunile structurale’ includ 38 de milioane de euro pentru asistenţă tehnică. Slovacia. Estonia.

University College.Bursier. Institutul Universitar European (3) Jan Zielonka .DG pentru Justiţie şi Afaceri Interne. Londra (2) Andras Inotai – Institutul de Economie Mondială.London School of Economics (2) John Wyles – Gplus Europe. Comisia Europeană. Karlsson – Fost Director. Paris (1) Fernando Fernandez – Universitatea Europeană din Madrid (1) Heather Grabbe – Centrul pentru Reformă Europeană. Bruxelles (1) Alain Servantie . Budapesta (2) Athanassia Ioannou .Profesor.Profesor. actualmente Ministru de Finanţe. Institutul Universitar European (3) Wim Van Aken – Asistent Cercetare.Întâlniri şi participanţi 1. desfăşurate la Institutul Universitar European. Institutul Universitar European (1) Alina Mungiu-Pippidi – Bursier. Paris (1) Bengt O.DG pentru Probleme Economice şi Financiare. Centrul Robert Schuman. Comisia Europeană (1) Josef Janning – Fundaţia Bertelsmann. Bruges (1) Wanda Rapaczynski – Preşedintele Agora. Bruxelles (1) Françoise De La Serre .Director Cercetare – Centrul de Studii Internaţionale. centrul Robert Schuman. Institutul Universitar European (3) 58 .DG pentru mediu. Institutul Universitar European (1) Anna Triandafyllidou – Director de Proiect. participanţii la aceste seminare au contribuit cu informaţii. Gütersloh. Comisia Europeană (1) John Vassallo – Director. Varşovia (1) Olli Rehn – Centrul pentru Studii Europene. Comisia Europeană (1) Franklin Dehousse – Institutul Regal de Relaţii Internaţionale.Director. Berlin (2) Walter Botschatzki – Vicepreşedintele Federaţiei Germane a Patronatelor (1) Ian Clark .Profesor. Bruxelles (3) Joost Klarenbeek – Ministerul Afacerilor Externe.Ministerul Afacerilor Externe. Afaceri Europene. idei şi sfaturi valoroase. Institutul Universitar European (1) Graham Avery . Florenţa. Institutul Universitar European (1) Wojciech Sadurski . a numărului de întâlniri la care aceştia au fost prezenţi) Deşi responsabilitatea elaborării raportului final revine integral preşedintelui. Germania (1) Marjorie Jouen – Europa Noastră. Haga (2) Dave van den Nieuwenhof . Viena (1) Jacques Pelkmans – Colegiul Europei. Institutul Universitar European (1) Michael Keating . Bruxelles (1) Fritz Verzetnitsch – Preşedintele Confederaţiei Europene a Sindicatelor (1) William Wallace . în perioada 9-10 ianuarie. între paranteze. 2003 (cu menţionarea. Ateliere de discuţii la Institutul Universitar European Următoarele persoane au participat la o serie de ‘seminare’ despre extinderea UE.DG pentru Extindere. Dublin (1) Michelle Sutton .Secretariatul General pentru Grecii din Străinătate. Atena (1) Alexander Italianer .Economist Corporate Network. GE Europe. Haga (1) Helen Wallace . Institutul Universitar European (3) Rick Van Der Ploeg .Profesor. Varşovia (1) Mara Silina – Biroul European al Mediului. Universitatea din Helsinki (2) Janusz Reiter – Centrul pentru Relaţii Internaţionale. Judy Batt – Universitatea din Birmingham (1) Christoph Bertram – Institutul de cercetare a Stiftung Wissenschaft und Politik. Suedia (1) Delia Meth-Cohn . prezidate de Wim Kok. Bruxelles (1) Richard Sinnott – Institutul pentru Studierea Schimbării Sociale. Institutul Universitar European (2) Giuseppe Bertola .Profesor. 89 februarie şi 18-19 februarie.

CEPLIS: Frédéric Destrebecq Comisia Permanentă a Doctorilor Europeni . Asociat UE: Dick Oosting Federaţia Internaţională a Ligilor pentru Drepturile Omului. Asociaţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului . Pe 11 martie. Jacqueline Tordoir Comisia Bisericilor pentru Imigranţii din Europa .CCACE: Bruno Roelants Eurocities: Bilyana Raeva Comisia Bisericii şi Societăţii a Confreriei Bisericilor Europene: Peter Pavlovic 3. unde a ţinut o prelegere la Fundaţia Ungară pentru Studii Europene (“Europa 2002”).COPA/COGECA: Dimitri Barua Biroul European al mediului . organizată de Delegaţia Comisiei Europene.ETUC: Grigor Gradev Confederaţia Europeană a Cadrelor superioare .BEUC: Willemien Bax Consiliul European al Profesiunilor Liberale . a vizitat Liberec. Vizite în viitoarele state membre Wim Kok a vizitat Praga. Festivitatea a inclus o masă rotundă cu liderii locali şi regionali din Polonia. pentru a ţine o cuvântare la o conferinţă pe tema extinderii UE. 6 martie. la graniţa cu Polonia şi Germania. El s-a întâlnit cu politicieni cehi şi lideri de opinie. Bruxelles. Pe 25 februarie. şi cu presa. precum şi cu presa.Will Phelan – Asistent Cercetare.FIDH-AE: Cécile Coyez Asociaţia Organizaţiilor de Voluntariat . pe 24 februarie 2003.AVSO: Jana Hainsworth Caritas Europa: Marius Wanders.CEC: Michel Baudoux Comitetul Organizaţiilor Profesionale Agricole ale Uniunii Europene. în fosta regiune Sudetă din Republica Cehă.CIAA: Jean Martin Federaţia Bancară a Uniunii Europene: Nikolaus Boemke Comitetul European pentru Asigurări .Eurochambres: Paul Skehan.FEB: Ger de Ridder Organizaţia Europeană a Consumatorilor .EEB: John Hontelez Amnesty International.FEDMA: Alistair Tempest Asociaţia Europeană de Media . Julie Hetsens Uniunea Confederaţiilor Patronale şi Industriale din Europa .UNICE: Monique Julien Masa Rotundă Europeană .CPME: Engwirda Tiddens Confederaţia Sindicală Europeană . Institutul Universitar European (3) 2.CCME: Arrien Kruyt Platforma Socială – Platforma ONG-urilor Sociale Europene: Gordon Deuchars Comitetul de Coordonare al Asociaţiilor Europene a Cooperativelor . o discuţie cu studenţii din aceste ţări şi o dezbatere publică generală. a vizitat Budapesta. 59 . 2003 : Asociaţia Camerelor Europene de Comerţ şi Industrie . Germania şi Republica Cehă.CEA: Susanne Czech Federaţia Europeană a Pieţelor de Valori .AEA: Ulrich Schulte-Strathaus Asociaţia Lucrătorilor Poştali Europeni .FESE: Paul Arlman Asociaţia Liniilor Aeriene Europene . Consfătuiri cu organizaţiile neguvernamentale Participanţi la întrunirea prezidată de Wim Kok.POSTEUROP: Johannes Martin Pouw Federaţia Marketing European Direct . organizată de Institutul Cultural Italian în colaborare cu Universitatea Carol şi Şcoala de Economie din Praga. unde a participat la o “Zi dedicată Europei”.ERT: Jean Martin Confederaţia Industriilor Alimentare şi de Băuturi a UE . urmată de o întâlnire cu presa. S-a întâlnit cu politicieni şi alţi lideri de opinie unguri. Comitetul General pentru cooperare Agricolă al Uniunii Europene .

CEPS policy paper. and Grabbe. Transition Report 2002. Avery. H. s. 'EU enlargement: 'The last Lap'. Prague. EUI working Papers No. 2000. Coricelli. Who's Ready for EU Enlargement?. and Coricelli. Campos. De La Fuente. Brussels. An Economic Study for the Maltese Business Community. Benefits of EU Accession for Cyprus. CER. and Batt... 2002. Di Nicola. s.. A. 60 .. Unia and Polska.. 2002.C. Arnaud. Brussels.8. London. Who's Afraid of the Big Enlargement? Economic and Social Implications of the European Union's Prospective Eastern Expansion. Barysch. Enlargement Papers. 2001.. 2002. No 01/5.. Dehousse. Vol. Deutsche Bank. London. The Impact of Eastern Enlargement on Employment and Labour Markets in the EU Member States. pp.. Barysch. Vol.1998. R. Brussels. European Integration Consortium. F. F. K. Paris. Florence. Barysch. Bayar.. A.. 2003. Florence. Doldao.F. Hanson J. London. CER. CEPR Policy Paper. Cost and Benefits. Bulletin of the European Union. J-L. H. Portes. London. G. G. Boeri. 2001. A Strategy for Improving Political Leadership in the EU. Europe’s Security & Defence Policy and Enlargement: the Ghost at the Feast?. 2003.l. EUI policy paper.. 2000/69. and Spilimbergo. Notre Europe.. 793-836. J. Opportunities and Threats'. G. July 2002. EU-Beleid na Uitbreiding. G. J-L.. The Enlargement of the European Union. 7. 1998. Security and Justice in an Enlarged European Union. J.. New Designs For Europe.. and Coussens. Amato.Bibliografie Lista selectivă a principalelor publicaţii consultate pentru pregătirea prezentului raport. P. London.. Bertola.. and Dehaene. Brücker. Journal of Economic Literature. 2002. European Bank for Reconstruction and Development.. and Apap. Jimeno. Studia Diplomatica.. European Bank for Reconstruction and Development. 'The Enlargement of the European Union. A. Research and Policy Unit.. European Bank for Reconstruction and Development. Notre Europe. Garibaldi. 2001. Trafficking in Immigrants: A European Perspective. 2000. Florence. What We Don't and What We Should'. Transition Report 2000.. 1999. 2002.. F. London. Striking a Balance between Freedom.. H. Den Haag. CER. Final Report. 2002. T. The political Dimension of EU Enlargement: Looking Towards Post-Accession. Boeri. 2000. G. Reuniting Europe or Europe's Quest for Identity/ies. 'Growth in Transition: What We Know. Dunay. and Brücker. K. P. London. Deutsche Bank Research EU Enlargement Monitor: Central and Eastern Europe. Candidate Countries Eurobarometer 2002. 'Endgame for EU Enlargement'. Avery. European Commission. 'Runaway costs or willingness to reform–the Two Sides to Enlargement'. s. Sheffield. No. Berlin. European Commission. European Commission. 3-15. 2003. A. Brussels. Anderson.. A. 2001. Colloquium on Cross-border Crime in Europe. XL (September 2002). Arnoud. T. J.. London. Prospect. J-L. Compte-rendu: Réunifier L'Europe. and Krok-Pszkowska. LIV:(4). 2002. European Commission. N. F.... W. Saint-Paul G. No. Supplement 5/97. Marco-Economische Verkenningen 20022003. pp. Brussels.. Florence. Bridging the Leadership Gap. G. 5. inclusiv lucrările prezentate de participanţii la seminarele de la Institutul Universitar European.l. Boxes: Why CSFP and CEDSP do not matter that much to the EU Candidate Countries.l. Groupement d'études et de recherches. Fitzegerald. J. 2002. 'Agenda 2000: For a Stronger and Wider Union'. 1999. 2002.. Athenes. M. K.. and Cameron. 1999. 2002. Does Enlargement Matter for the EU Economy?. J-L. The Long-Term Implications of EU Enlargement: The Nature of the New Border. et al. 2001. Bertelsmann Foundation. 2002. DG EcFin. Edwards. Centraal Planbureau (CPB).. Nicosia.. Dehaene.. Avery. Transition Report 2001.

. 2000. SEC (1997) 1608. CER. Gianella. Profiting from EU enlargement. s. The Investment Climate for Climate Investment. L’Élargissement de l’Europe: quelques conséquences pour la France. Die Einheit Europas... 2002. H. Munich. Brussels. Impact of EU Accession on the Economic Co-operation Among the New Member Countries.). wirtschaftlichen und sozialen Dimensionen der EUErweiterung. Jouen. 2002. 'Wirtschaftliche Aspekte: Kosten und Nutzen'. and Zielonka. 2002. Vienna Declaration on Rural Development in an Enlarged Europe. paper presented in The Hague 2003. Strategy Paper for a wider Europe. Enlargement. Toth (hrsg.l. Flash Eurobarometer 132/2 Enlargement of the European Union. P. Kühnhardt. s. 2002. J.). 2002. and Vicard.. Inotai. Giuliani. London. Grabbe.. The European Union’s Policy towards Central and Eastern Europe. Special Taux de Change. s. T.H. V. Regionalisation in Central and Eastern Europe. Keating. Keating. 61 . Lausanne. 2002. September 2002. L. CER. in R. forthcoming.(ed. United We Stand. Janning. Notre Europe.. Inotai. Paris. Zur politischen.d. European Commission. A. European Commission. 2003. Jan. July/August 2002. Budapest. Europe. Friends of the Earth and European Environmental Bureau. Diversity and Adaptation. Amsterdam. What Price Enlargement? Implications of an expanded EU.. Mayhew. The prospects for new members to join the euro. 2003.. s. Vienna. Brussels. 2001. Tallinn. Inotai. L. A. 2003. The Enlarged European Union. Forum. European Environmental Bureau.l. Fondation Robert Schuman. Bertelsman Stiftung. Vertretung der Europaische Kommission in der Bundesrepublik Deutschland. s. Guide to the approximation of the European Union environmental legislation. Will EU Enlargement Make Europe Sustainable?. EU Accession and the Environment: an Introduction. 1998. Brussels. Pour L'Europe Réunie. 2001. Brussels. B. Compte-rendu: Voix d'Europe. J..(ed.. Transparency International. Groupement d'études et de recherches. s.. H. 2003. London.... December 2002. Grabbe. J-D. A..l. S... 2003. January 2003. forthcoming. 2002. Cambridge. Grabbe.. Stockholm. European Cultural Foundation. Budapest. CER.. Policies for Culture. Paper presented in Warsaw. European Commission. European Environmental Bureau.d.l. Global Corruption Report 2003. London. Gallup Europe. Beyond EU enlargement. The Copenhagen Deal on Enlargement. 2002. Enlargement and Environment: Questions and Answers.. Briefing Note. Die Europäische Union. Inotai.. and Hughes. 2002.d.. 1998. and Lavric. Countries acceding in 2004. EGI (Europäisches Gewerkschaftsinstitut). Report to the Expert Group on Public Finance. 1997. Hodess. Jouen. Ilves.. Prospects and Risks.. s. Strategic Issues of EU Enlargement. 2002. October 16. Summary of the Seminar.. 2002. The diffusion of a western model?. London. EBRD Working Paper. Berlin. EEB Newsletter Metamorphosis. s. European Environmental Bureau. Gains for European Union from Eastern Enlargement. Ministry of Finance. M.l. Hager. A. Geremek.). 29. Paris... Brussels. A. s. 2003. 1998. Towards an Enlarged Union. M.European Commission. Paying for the Green acquis. Jan. M. Investment Needs. Dossier No. 'Participatory Democracy. The Grand Enlargement and the Great Wall of Europe. The Regional Challenge in Central and Eastern Europe.(ed. H. W. Karlsson. Essential for Sustainable Development'. Mair. M. DG Env. Fragen zur Erweiterung. plaidoyer pour l'Élargissement. Revue d’Élargissement.). J. Territorial Restructuring and European Integration. Recreating Europe. Brussels. C. Langewiesche and A..l. B. Fankhouser. R.

Few Results'. Geneva. Reports to the Government. H. Gros. Bonn. 62 .. B. The European Community: the Challenge of Enlargement. H. European Law Journal. Population Division Department of Economic and Social Affairs. UNDP Regional Early Warning Report Southeastern Europe. Ministère des Finances Français. Corruption and EU enlargement: Who is Prepared?. WRR. Bruges.G. in: Nature and Environment. Jan. The Hague. 2001. s... Ministerie van Buitenlandse Zaken. Pelkmans. J. an Industry Level Assessment of EU enlargement. United Nations Secretariat. and Sie Dhian Ho. Nilson. No. September 2002. Economic Implications of Enlargement. 2003. 2003. Warsaw. Florence.l. 2002. towards a pan-European Union.The Costs and Benefits of Polish Accession to the EU in the Field of Justice and Home Affairs. Bruges European Economic Policy (BEEP) Series Briefing No. Paris. 340-362. 1.).. WRR. s.Michalski. Oct. WRR. Argumentaire Économique et Commercial sur L’Élargissement de L’Union européenne. 2000. U. Open Society Institute. vol. s. R. I. 'Corruption and Organised Crime in South East Europe. 2002. 8. 2000.. EU Justice and Home Affairs in Eastern Enlargement: The Challenge of Diversity and EU Instruments and Strategies. I. J. s.S. 2002.. 2002. Sedelmeier. One Size fits all?. M. 2003. J. A.l. D. New York. Sussex European Institute Working Papers.G. Strategy or Second Thoughts.. Administrative Capacity Development. M. Decision-making in EU Justice and Home Affairs: Current Shortcomings and Reform Possibilities. The Hague.. Von Hagen. No. Europeanisation. Monitoring the EU accession process: Judicial Capacity. W. Murray. J. October 2000. J. 2001. s. New York. Open Society Institute. National Identities and Migration. Policy-Making in the European Union. A.. CES Discussion Paper. A. European Governance.l. and Sie Dhian Ho. s. De Staat van de Europese Unie.(ed.J. J. J. Reed. Triandafyllidou. Den Haag. Sadurski. 1998. WRR. 2000.l. et al. W. Steunenber. Dimensions and Managements. Nunez Ferrer.. Nahuis. Piorko. London. ZEI Rheinishe Freidrich WilhelmsUniversität. Widening and Deepening: the Challenge of EU enlargement. Enlargement-Related Diversity in EU Justice and Home Affaires: Challenges. Royal Institute of International Affairs. A. 2002. 2001. 1992. no. 2.114.. Long-Run Economic Aspects of the European Union' s Eastern Enlargement.. A. 2003. Sussex. and Spohn. and Wallace. The Lisbon Scorecard III: The Status of Economic Reform in the Enlarging EU. Leiden. 2001. Oxford. and Kosic. Den Hague.. World Economic Forum. Council of Europe. Romanian Academic Society. Piorko. (ed. The Lisbon Review 2002-2003: An Assessment of Policies and Reforms in Europe. Triandafyllidou. 427-460. Integrating Poland in the Area of Freedom. Monar.. and Van Halem. Replacement Migration: Is it a solution to declining and ageing populations?. pp... H. A. Eastern Enlargement. Action Plan for the Conservation of the Brown Bear in Europe (Ursus arctos)... and Wallace.. Implementation and Immigrant Survival Strategies. 2003. Monar.d. Pelkmans.. Wallace and W. Changes in Boundary Constructions between Western and Eastern Europe. Swenson .. Oxford. A Race Against Time?. Security and Justice.. Open Society Institute.). et al. Principles and Recommendation from the European Consultative Forum on the Environment and Sustainable development. Q. 'Charter and Enlargement'. Albanian and Polish Migration to Italy: The Micro-Processes of Policy. London. pp. 2002. 2002. 3. Accession to the Internal Market. 2000.. Scientific Council for Government Policy. in: H. Wallace. CPB Discussion Paper..d. Many Organisations. The Hague. Verheijen. CER.

2002.d. World Wild Fund For Nature. Wolf. 2002. London.Wacziarg. Europe unbound. Enlarging and reshaping the boundaries of the European Union. 2001. 2000. World Wild Fund For Nature. Zielonka.l. Zielonka. An agenda for Accession. Widening Circles.l. R. 2002. 87-104. and Wallace W.. London. A strategic Partnership in a Changing Europe?. Judges for a New Order: The Case for Continued Monitoring after Membership. Royal Institute for International Affairs. s. Open Society Institute. Washington.l.). Journal for Economic Literature. J. s. J. Wallace H. Treasures for the New Europe.. 907-918. London. Coming to terms with a larger Europe: Options for economic integration. s. World Development Report 1999/2000... T. Vol XV (September 2002). 'The Elusive Quest for Growth'. Wagener. Wolczuk. 1998. The Future of European Agriculture.. Waters. Sussex. EU Enlargement Enriches the EU. WWF Accession initiative. Oxford. Wallace H. K and Wolczuk. J. Beyond Borders.. Poland and Ukraine... 63 . pp.. Sussex European Institute Working Papers. vol. R.). 2002. 2000. (ed. G.. World Bank. Policy Making in the European Union. World Wild Fund For Nature. Entering the 21st Century. Oxford. 1. s. 2003. 2001. pp.l. s. Democratic Consolidation in Eastern Europe. (ed.. 2000. Institutional Engineering.