ISTÓRIE, istorii, s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor naturii și societății. 2.

Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. ♦ (Concr.) Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință. 3. (Cu determinarea domeniului) Știință care studiază dezvoltarea și schimbările succesive dintr-un anumit domeniu. Istoria limbii. ♦ (Concr.) Lucrare care tratează probleme din aceste domenii. 4. Povestire, narațiune. 5. (Fam.) întâmplare, pățanie. ♦ Poznă, încurcătură. – Din lat. historia, it. istoria. Cf. fr. histoire. Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de valeriu | Semnalează o greșeală | Permalink istórie (-ri-e) s. f., art. istória (-ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (-ri-i-) Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink ISTÓRIE s. v. narațiune. Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink ISTÓRIE s. v. încurcătură, întâmplare, pățanie, peripeție, poznă. Sursa: Sinonime (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink ISTÓRIE ~i f. 1) Proces de dezvoltare a fenomenelor din natură și din societate. 2) Perioadă a evoluției umane, posterioară preistoriei și protoistoriei cunoscută din documente scrise. 3) Știință care se ocupă cu studiul evoluției societății omenești și a legităților ei de dezvoltare. ~a antică. ~a contemporană. ◊ A intra în ~ a rămâne în memorie. 4) Știință care studiază succesiunea evoluției faptelor într-un anumit domeniu. ~a limbii. ~a teatrului. 5) Relatare succesivă a unor evenimente, fapte; povestire; narațiune. 6) fam. Întâmplare neprevăzută și impresionantă care intervine în viața cuiva; peripeție. [G.-D. istoriei; Sil. -ri-e] /<lat., gr. historia Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink ISTÓRIE s.f. 1. Procesul obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și în societate. 2. Știința care studiază dezvoltarea complexă a societății omenești, a unui popor, urmărind-o cronologic ca un proces unitar, desfășurat pe baza unor legi obiective; (p. ext.) știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor dintr-un anumit domeniu. ♦ Scriere care cuprinde expunerea critică a unor fapte istorice. 3. Povestire, narațiune. [Gen. -iei. / < lat., gr. historia]. Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner | Semnalează o greșeală | Permalink ISTÓRIE s. f. 1. proces obiectiv al dezvoltării fenomenelor în natură și societate. 2. știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate. 3. știință care se ocupă cu studiul apariției și dezvoltării faptelor într-un anumit domeniu. ◊ expunerea critică a unor fapte istorice. 4. povestire, narațiune. 5. (fam.) întâmplare, pățanie; poznă. (< lat., gr. historia, it. istoria, după fr. histoire) Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza | Semnalează o greșeală | Permalink istórie s. f. (sil. -ri-e), art. istória (sil. -ri-a), g.-d. art. istóriei; pl. istórii, art. istóriile (sil. -ri-i-) Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco | Semnalează o greșeală | Permalink istórie (istórii), s. f. – 1. Știință care studiază dezvoltarea complexă a societății, a unui popor etc. – 2. Poveste, relatare. – 3. Conflict, încurcătură, necaz. – 4. Organ genital. – Mr. isturie. Lat. historia sau gr. ἰρτορία (sec. XVII). Accentul istorie, înv., se aude actualmente numai pentru

ed. povestire distractivă. istornic.. povestire mincinoasă: astea sunt istorii. a relata). din gr. dar și o operă de artă. vb. literară și științifică a umanității. XVII. preistorie. pl. ἰρτορίσω. (a povesti. 3. 2. XVIII. 1. din fr. istoriografie. înv.. sec. sec. ed. din fr. narațiunea și aprețierea evenimentelor însemnate cari constituie vieața socială și religioasă. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink istorie f. fam. înv.. istoricesc. (istoric). (istoric). din gr. 1. préhistoire. dificulțăți: a face prea multe istorii. rară istori). din lat. s. s. istorioară. adj. preistoric. întrucât un istoric mare cată să însuflețească ma terialele sale printr’o descriere plină de vieață și a da astfel narațiunii interesul unei acțiuni. istoric). f. Sursa: Șăineanu. istoric. m. [Gr. s. Sursa: DER (1958-1966) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink istòrie f. istorisi (var. ceremonii superflue. – Der. historique. XVII. narațiune în genere. XVIII). ἰρτοριόγραυος (sec. istoric. ISTORÌA (în limba modernă cu sensul peiorativ)]. f. ἰρτορῶ. banc). sec. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb | Semnalează o greșeală | Permalink . (specialist în istorie). 2. s. Sursa: Șăineanu. adj. f. modernă (1453—1815) și contemporană. politică și militară. historicus. (cronicar. (știință auxiliară istoriei care se ocupă cu studiul evoluției concepțiilor și operelor istorice). medie (476—1453).sensurile 3 și 4. ea trebuie să fie înainte de toate o operă de știință.. adj. descrierea lucrurilor naturei: istoria naturală a plantelor. istoriograf. (anecdotă. mod. s. fără însă a altera adevărul: istoria antică. adj. m.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful