Structural-functionalismul Ca si particularismul istoric structural functionalismul s-a constituit ca o reactie, att mpotriva evolutionismului ct si a difuzionismului, mpotriva reconstructiilor hazardate

ale trecutului pe care aceste curente le-au propus ca si mpotriva caracterului lor speculativ. Functionalismul poate fi considerat a fi deopotriva o doctrina si o metoda. Sa vedem, pentru nceput, care sunt presupozitiile teoretice ale curentului, n ce sens este functionalismul o doctrina:

Pornind de la constatarea ca ntre faptele sociale exista relatii de corespondenta functionala, functionalistii ajung la concluzii generale privind natura societatii. Societatea n viziunea functionalistilor formeaza un ntreg organizat si functional n care diferitele elemente (comportamente, credinte modelate cultural, rituri, ritualuri, institutii) pot fi explicate prin cerintele functionarii ntregului. Ca urmare, fiecare element constitutiv al societatii are un caracter functional si necesar. [existenta lui se datoreaza faptului ca "este nevoie de el" n ansamblul sistemului; nici un element nu este ntmplator sau n ntregime autonom]. Se remarca, prin urmare un anumit teleologism al doctrinei functionaliste: fiecare institutie constitutiva unui sistem social exista pentru ca are un rol de ndeplinit n mentinerea ordinii sociale, contribuind la buna functionare a sistemului. (Ceea ce revine la a sustine ca nu exista arbitrar n societate; avem de-a face, prin urmare cu o forma de mecanicism, de determinism rigid. Daca n cercetare nu ntelegem functia unui element social, aceasta nu nseamna, sustin functionalistii, ca ea nu exista, ci doar ca nu am cercetat ndeajuns.) Sarcina antropologului este dupa parerea lui Alfred Radcliffe-Brown aceea de a studia caile prin care obiceiurile si credintele (respectiv diferitele componente ale culturii) functioneaza n sensul rezolvar 12112r173m ii problemelor de care depinde mentinerea sistemului. Rezulta n mod firesc, din presupunerile de mai sus, accentul pus pe echilibru social. Structura unei societati functionale ramne n esenta constanta, structura fata de care evenimentele vietii cotidiene ramn periferice, accidentale. n centrul acestui curent teoretic sta analogia organismului (Stanley Barret numeste acest curent "The Big Animal Theory of Society): societatea este asemanatoare organismului biologic, n care diferite elemente (organe) care-i compun structura ndeplinesc anumite functii precise. Dispuse dupa o structura anume si ndeplinind functii specifice, elementele sociale asigura "viata" societatii (organismului): societatea, ca si organismul biologic, "traieste", este deci "n istorie", pastrndu-se n acelasi timp ntr-o situatie de stabilitate si echilibru. Fara a putea fi asociat organicismului, care sustine identitatea de substanta dintre societate si organismul viu, functionalismul se sprijina pe ipoteza ca exista similitudini de organizare ntre cele doua ordine de fenomene. n acord cu instrumentalismul filosofic, functionalismul concepefunctia ca anterioara formei si determinanta. [toate formele culturale sunt determinate de rolul pe care-l au n sistem] Orientarea investigatiei functionaliste pune accentul pe perspectiva sincrona. (n opozitie cu particularismul istoric al scolii boasiene. Dupa parerea lui Radcliffe-Brown, antropologia boasiana, cu metodologia particularismului istoric, ne poate spune ca anumite lucruri s-au petrecut sau este posibil sa se fi petrecut, nsa nu ne spune cum si de ce s-au petrecut.) n raport cu particularismul istoric si derivatele sale, functionalismul reprezinta n antropologie o noua infuzie de pozitivism. Exprimata prin apelul la concepte ca "echilibru" si "stabilitate", perspectiva functionalista presupune regularitati cu caracter necesar, de lege. Fiind considerata la nivel empiric ca fiind ordonata si cuprinznd pattern-uri clare de organizare, viata sociala poate fi studiata n mod riguros, pozitiv. Catarea unor legitati pune de asemenea baze stiintifice pentru studiul comparativ, care trebuie sa releve similaritatile si diferentele structural-functionale, mai degraba dect a presupune anumite conexiuni istorice.

Functionalismul reprezinta, de asemenea, una dintre expresiile cele mai puternice a ceea ce epistemologii numesc "holism metodologic" adica punctul de vedere conform caruia structurile ar preceda indivizii si ar fi explicative n raport cu acestia.

Ca si metoda, demersul functionalist este cunoscut sub numele de "analiza functionala". Aceasta consta n tratarea oricarui fapt social din perspectiva relatiilor pe care le ntretine, n sincronie, cu alte fapte sociale n interiorul unui ansamblu care nu este epistemologic necesar sa fie privit ca fiind complet structurat. Notiunea de "functie" trimite doar la ideea interdependentei relative a faptelor. n acest nteles, legaturile observabile n realitate nun sunt promovate la rang de raporturi de determinare sau de legi de functionare. Ceea ce se admite este faptul ca o societate este alcatuita dintr-un numar de elemente identificabile, ca aceste elemente nu sunt dispuse la ntmplare, ci urmeaza o anumita logica a configuratiilor si ca evidentierea raporturilor dintre aceste elemente contribuie ntr-o oarecare masura la ntelegerea fiecaruia dintre ele. Functionalistii s-au aplecat asupra tuturor cmpurilor de organizare a vietii sociale: la nceput cu preponderenta asupra familiei, economiei si magiei (Malinowski, Firth, Richards) , mai trziu, n special sub influenta lui Radcliffe-Brown, asupra relatiilor de rudenie, organizarii politice si a religiei. Limitele functionalismului Marea problema a functionalismului este tautologia pe care se bazeaza explicatiile functionaliste: se presupune explicarea a ceva prin termeni ce apartin aceluiasi sistem nchis. Un fapt social are o anumita functie pentru ca ntregul i-o presupune. Cazul analizei pe care Durkheim o face religiei e cel mai graitor: religia este explicata prin apelul la societate care la rndul ei e explicata prin religie. Edmund Leach denunta ntrebuintarea functionalista a notiunii de functie ca fiind ntemeiata pe un "echivoc logic": ea acopera doua categorii distincte, si anume att faptele observabile, ct si finalitatile propuse. La rndul sau Lvy-Strauss scoate n evidenta dogmatismul functionalistilor afirmnd ca "sa spui ca o societate functioneaza este un truism; sa spui ca ntr-o societate totul functioneaza este o absurditate". Un alt punct slab al curentului este inabilitatea sa de a da seama de schimbarea sociala, de tensiunile si contradictiile efectiv observabile ntr-o societate ca si pe un plan mai adnc de istorie n general. Cu toate acestea, functionalismul a fost curentul teoretic care a impus definitiv antropologia culturala/sociala ca "stiinta cu drepturi depline" ntre celelalte sociale, multi dintre istoricii disciplinei considernd antropologia ca o stiinta sociala moderna doar o data cu aparitia functionalismului. Vom ncerca n continuare sa ntelegem de ce, n ciuda limitelor prezentate mai sus, functionalismul sa dovedit extrem de influent pe termen lung printre antropologi, si deopotriva extrem de prolific din punct de vedere al productiei stiintifice. Pentru aceasta trebuie sa contextualizam istoric aparitia acestui curent, sa clarificam sensul inovatiilor epistemologice pe care le-a propus ca si motivele de natura extra-stiintifica care au contribuit la succesul lui. La sfrsitul secolului XIX nimic nu garanta apriori statutul antropologului ca fiind un interpret al vietii "primitivilor" mai autorizat dect calatorii si mai ales dect misionarii si administratorii coloniali, cei mai multi dintre acesti fiind n mijlocul nativilor pentru o perioada mai lunga de timp si avnd mai bune abilitati lingvistice n limbile indigene. n fapt antropologia se practica fie prin "expeditii", prea scurte pentru colectarea unui material semnificativ, fie prin intermediari, care adesea erau chiar misionarii si administratorii n cauza, n acest ultim caz singurul mijloc de control al datelor fiind cultivarea unor relatii pe termen lung cu autodidacti sofisticati. O schimbare radicala se produce o data cu profesionalizarea culegerii datelor prin munca de teren si prin organizarea producerii de texte n jurul acestei experiente. Un rol important n aceasta turnura, produsa n anii 20, l-a avut Bronislaw Malinowski, a carui experienta de cercetare n Melanezia a devenit paradigmatica, el fiind si cel care a definit fielwork-ul ca activitate intensa de cercetare a antropologului solitar, care se integreaza n comunitatea cercetata prin vietuire ndelungata cu acestia si prin nvatarea limbii lor. Tot el este cel care, alaturi de Alfred Radcliffe-Brown, a atacat "amatorismul" n teren, delimitndu-se de practica folosirii intermediarilor care, chiar daca pot avea bune contacte cu nativii, nu poseda aparatul

stiintific necesar analizei si nici neutralitatea omului de stiinta. Semnificatia principala a acestei evolutii este disparitia dihotomiei ntre cel ce descrie/traduce formele culturale si cel care construieste teoria plecnd de la aceste descrieri. ncepnd cu Malinowski "povestea cercetarii" - naratiunea intrarii n teren, stabilirii contactelor, vietuirii alaturi de nativi - devine parte a monografiilor, consacrnd genul etnografiei rezultat al cercetarii bazate pe observatie si participare - ca gen literar si stiintific inconfundabil. James Clifford descrie acest gen ca un nou stil reprezentational care a depins de inovatii institutionale si metodologice prin care s-a realizat escamotarea dificultatilor si obstacolelor care stateau n fata unei cunoasteri rapide si eficiente a culturilor exotice. Cele mai importante inovatii prin care legitimarea, conferirea autoritatii acestui gen ca unul ce produce cunoastere valida au fost, dupa Clifford, urmatoarele: a. Un prim moment a fost reprezentat de recunoasterea, att n mediul stiintific ct si n constiinta publica, a "antropologului de teren". Personalitati proeminente si carismatice cum au fost Malinowski, Margaret Mead, Marcel Griaule au reusit sa comunice o versiune a etnografiei ca fiind deopotriva o disciplina provocatoare si o practica eroica. "Etnograful profesionist" ntrupeaza figura cercetatorului care si-a nsusit ultime tehnici analitice si moduri de explicare stiintifica, de unde avantajul fata de diletantii "terenului": el poate accede direct si mult mai rapid n "inima" culturilor, descoperind institutiile si structurile lor esentiale. Etnograful se distinge, de asemenea, fata de amatori, prin atitudinea sa relativista n privinta culturilor, fapt care se presupune ca l-ar face mult mai detasat dect misionarii si administratorii coloniali, de pilda, preocupati de convertirea sau administrarea nativilor. n fine, se presupune ca activitatea sa din teren sta sub anumite standarde normative: a locui ntre cei cercetati, a le utiliza limba, a sta suficient n teren (o durata rar specificata nsa), a studia anumite subiecte clasice, etc. b. A fost n mod tacit acceptat faptul ca noul tip de etnograf, a carui sejur n teren depasea rareori doi ani (cel mai adese fiind mai scurt), poate "utiliza" n mod eficient limba nativilor fara sa o stapneasca la perfectie. n aceasta logica s-a acceptat de asemenea ca este suficienta stapnirea limbii att ct este necesar pentru identificarea unor forme culturale caracteristice, tipice, sau a unor constructe lingvistice cu ncarcatura semantica semnificativa. Prin aceasta presupozitie s-a produs o ruptura fata de generatia anterioara de antropologi, ntre care probabil Boas era cel mai reprezentativ, care avea o puternica orientare filologica si pentru care etnografia ca "traducere interculturala" statea mai aproape de sensul literal al expresiei. c. Noua etnografie va fi construita pe seama puterii analitice a observatiei. Cultura, prin aceasta prisma, este conceputa ca ansamblu de comportamente specifice, ceremonii si gesturi care pot fi nregistrate si explicate de catre un observator competent. Postura de participant-observator devine norma, o data cu cresterea nencrederii n informatorii privilegiati si n interpretarile lor, fiind preferata din ce n ce mai mult postura observatiei metodice a etnografului. Acest fapt conduce catre o orientare decisiva a cercetarii catre sfera vizualului, interpretarea devenind direct dependenta de descriere. d. Presupunerea ca antropologul poate patrunde direct si rapid n "inima" culturilor se baza pe asumptia ca anumite metode sau constructe teoretice pot "prescurta" demersul totalizator. Inventarul exhaustiv al obiceiurilor si credintelor nu ar mai fi o conditie necesara pentru a ntelege o cultura; selectarea anumitor informatii semnificative poate furniza, prin intermediul modelelor teoretice, elementele armaturii centrale sau ale structurii unui ntreg cultural. e. Inventarul cultural exhaustiv fiind imposibil de realizat ntr-o perioada relativ scurta, atentia etnografilor s-a deplasat catre teme si institutii particulare. nsa scopul acestei reorientari a atentiei nu a fost contributia la un inventar posibil al formelor culturale, ci surprinderea ntregului prin parte. Tehnica de textualizare bazata pe sinecdoca ca stil reprezentational a presupus ca partile sunt microcosmosuri sau analogii ale ntregului; n acelasi timp a constituit o modalitate de a filtra cunostintele "neesentiale" pentru studiul unui subiect particular. ntre exemplele semnificative de construire a ntregului prin parte se pot enumera ritualul complex al schimbului Kula la Malinovski, "structura sociala" la Radcliffe-Brown sau ceremonia Naven la Bateson.

f. Consecinta directa a cercetarilor intense de scurta durata a fost reprezentarea sincrona a ntregurilor. Ceea ce s-a produs a fost radiografierea culturilor n "prezentul etnografic" acoperirea unui ciclu anual, a seriilor unui ritual sau a pattern-urilor unui comportament tipic. A introduce cercetari istorice pe termen lung ar fi nsemnat o imposibilitate practica pentru stilul noii etnografii; nsa aceasta imposibilitate a fost convertita de catre functionalisti ntr-o critica mai ampla asupra istoriei "primitivilor", ndreptata n special mpotriva "istoriei conjecturale" practicate de difuzionistii epocii anterioare. Vom exemplifica n continuare una dintre strategiile reprezentationale utilizate de antropologii moderni, prin care acestia legitimeaza genul scriiturii antropologice/etnografice, o scriitura "asigurata" sub raportul veridicitatii prin retorica implicarii nemijlocite a antropologului n viata sociala/cultura studiate. Textele etnografice clasice contin, n introduceri sau n capitole dedicate metodologiei, ilustrari ale experientei antropologului ca garantii pentru veridicitatea informatiilor prezentate, ilustrari care utilizeaza o bogata retorica a persuasiunii. Margaret Mead de pilda, ntr-una dintre lucrarile de antropologie cu cel mai mare succes de public, Male and Female, relateaza (imagineaza?) cu evidente scopuri retorice, prejudecatile carora trebuie sa le faca fata antropologul de teren: "Povestile spuse despre antropologii din acele colturi primitive ale lumii n care antropologii sunt la fel de prezenti ca si negustorii, oficialii guvernamentali si misionarii sunt n mod particular semnificative. Caci folclorul curent despre antropologii din Pacificul de Sud-Vest pretinde aproape ntotdeauna ca acestia se dezbraca de hainele lor si si nsusesc portul nativilor, ntr-o forma sau alta Sunt acuzati ca renunta la casca [coloniala], la echipamentul de expeditie si la jambiere, mbracnd n schimb o fusta din frunze sau chiar nemaimbracnd nimic nsa dupa ce primul sentiment de revolta trece, aceste mituri despre antropologi devin chiar reconfortante. Caci desi sunt extrem de defaimatoare toate aceste povesti arata cteva lucruri care sunt adevarate n esenta. Ele spun n limbaj popular ca antropologul lasa deoparte toate capcanele culturii sale pentru a se fixa ca sa o nteleaga n cultura nativilor; ele afirma ca antropologul ndeparteaza toate barierele de rasa si clasa si toate temerile legate de igiena pe care cei mai multi americani sau europeni le au n satele nativilor; si mai spun ca ei primesc n modul cel mai simplu hrana din minile nativilor. n fine, aceste povesti recunosc n modul cel mai clar faptul ca felul n care antropologii i cerceteaza pe nativi nu este unul simulat, ca ntr-un experiment, ci unul ce se desfasoara ca nvatare, prin observatie si participare. Antropologul nu se multumeste sa cntareasca cantitatea de sago din dieta nativilor, ci o mannca la rndul lui, cel putin att ct sa nteleaga ct de greu apasa asupra stomacului; nu nregistreaza doar verbal si prin fotografii strnsoarea puternica a minilor copilului purtat n jurul gtului, ci poarta la rndul sau copilul si experimenteaza presiunea asupra traheii; se grabeste sau ntrzie la o ceremonie; ngenuncheaza pe jumatate orbit de fum n timp ce spiritele stramosilor vorbesc, sau cnd zeii refuza sa apara."(Margaret Mead, Male and Female. A Study of the Sexes in a Changing World , p.27-28) Textul contureaza, ntr-o forma condensata, portretul "etnografului profesionist": el se delimiteaza de administratori, misionari, ceilalti "europeni sau americani"; cunoaste prin nvatare; cunostintele sunt garantate de observatia directa, experimentarea si participarea la activitatile semnificative ale tribului. Functia acestui pasaj n textul monografic este sa convinga, printr-un artificiu retoric presupusa prejudecata populara ca antropologul este adnc implicat n viata comunitatii, o adevarata "umbra" a nativului. Semnificativa este strategia narativa: antropologul patrunde n text la persoana a treia, singular; este antropologul n general, portretul sau normativ. Experientele textualizate la persoana ntia singular sunt rare, preferndu-se n schimb persoana a doua singular, subterfugiu stilistic prin care se simuleaza intrarea cititorului n cmpul observational. Un pasaj din Argonautii Pacificului de Vest este revelator: "Imagineaza-ti ca intri dintr-o data pe o plaja tropicala, nconjurat de tot echipamentul, avnd aproape un sat de indigeni, n timp ce ambarcatiunea care te-a adus se ndreapta spre larg si, curnd, dispare. ntruct te instalezi la nceput ntr-un sector rezervat albilor, avnd ca vecin un negustor sau un misionar, nu ai altceva de facut dect sa ncepi imediat munca de teren "(Bronislaw

Malinowski, Les Argonautes du Pacifique Occidental, p.60) Simularea intrarii cititorului n teren nu se limiteaza doar la postura antropologului; el este purtat mai departe, catre sfera subiectivitatii nativilor. Evans-Pritchard scrie, de pilda, n The Nuer: "Daca esti un dil [rang ierarhic] al tribului esti mai mult dect unul dintre membri lui oarecare. Esti unul dintre stapnii tinutului, locurilor satului, ai pasunilor, lacurilor si fntnilor. Alti oameni traiesc acolo datorita casatoriei n clanul tau, adoptarii lor n linia ta de descendenta sau ca urmare a altor legaturi sociale. Esti un lider al tribului iar numele clanului tau este invocat atunci cnd tribul merge la razboi "( Edward Evans-Pritchard, The Nuer, p. 215) Constructia narativa la persoana a doua singular are rolul de a-i pune mpreuna pe antropolog, cititor si nativ ntr-o participare simulata. Prin aceasta fictiune a participarii se urmareste realizarea fuziunii dintre descrierea culturala externa si cea indigena, permitndu-i naratorului-etnograf sa-l conduca ulterior pe cititor printr-un text care penduleaza ntre analiza abstracta si experienta concreta, prima fiind garantata de autenticitatea secundei (recunoscuta de-acum de cititor, care este situat n pozitia de observator participant). ncheiem aceasta tema prin prezentare unui gnditor ale carui idei au influentat puternic si au anticipat curentul functionalist: este vorba despre mile Durkheim (1858 1917). Durkheim este adesea considerat fondatorul sociologiei franceze moderne, fiind nsa deopotriva interesant pentru antropologie, att n calitatea sa de teoretician al societatii n general, ct mai ales prin analizele sale asupra totemismului australian si, pornind de aici, asupra faptului religios n general. Tot de la el ne provin o seama de concepte cheie care au devenit bun comun al stiintelor sociale, ntre care trebuie amintite concepte cum sunt cele de "constiinta colectiva", "fapt social", "ntreg social". Proclamnd ireductibilitatea ntregului social, Durkheim apare ca initiatorul holismului sociologic conform caruia individul este produsul societatii ale carui postulate metodologice le va adopta antropologia n Franta si Marea Britanie. Ne oprim, n cele ce urmeaza la prezentarea ctorva dintre conceptele care au influentat antropologia culturala si sociala, precum si la prezentarea demersului sau din Formele elementare ale vietii religioase, lucrare n care gasim modelul cauzalitatii sociale care a influentat decisiv functionalismul britanic. Elaborarea asupra conceptului de fapt social este ntreprinsa de Durkheim n lucrarea Les regles de la mthode sociologique, din 1895. Aici Durkheim afirma ca n toate societatile exista un grup determinat de fenomene care se disting de cele studiate de stiintele naturii, iar acestea trimit la o ordine de fapte care prezinta caracteristici foarte speciale: ele tin de modalitatea de a actiona, de a gndi si simti exterioare individului care au o putere de coercitie n virtutea careia i se impun acestuia [individului]. Ele nu se confunda cu fenomenele organice (tin de reprezentare si actiune), nici cu cele fizice (pentru ca nu au existenta n si prin constiinta individuala despre ele). Neavnd ca substrat individul, ele nu pot avea, crede Durkheim, alt substrat dect societatea. Aceste fenomene alcatuiesc domeniul propriu al sociologiei. Fundamental pentru observarea faptelor sociale este considerarea lor ca si lucruri (choses), si aceasta n sensul ca ele sunt "date", se impun, se ofera observatorului cu o realitate incontestabila, fiind deopotriva "naturale" si constrngatoare pentru cei care le traiesc. Exemplul dat de Durkheim este cel al adunarilor publice ceremonii, ritualuri, adunari cu scop politic unde marile miscari de entuziasm, indignare, mila samd care se produc nu au ca si origine nici una dintre constiintele particulare. Acestea survin, n cazul fiecarui individ, din exterior si sunt susceptibile sa antreneze indivizii chiar mpotriva vointei lor. Tema aceasta va fi nsa utilizata magistral n cazul analizelor religiei ntreprinse de Durkheim n Formele elementare ale vieti religioase, o lucrare mai trzie (1912) n care gnditorul ncearca sa explice care este "motorul" functionarii societatii. n Formele elementare ale vieti religioase Durkheim ncearca sa puna n lumina ceea ce el numeste "functia universala a religiei". n ncercarea de a clarifica aceasta, se pleaca de la "primitivi", argumentndu-se ca de vreme ce primitivii poseda o religiozitate simpla, atomara, cercetarea acesteia poate simplifica demersul analitic.

Teza fundamentala a cartii este ca religia reprezinta o modalitate mistificata de a da seama despre primatul socialului, iar pentru a explica sensul religiei si geneza ei Durkheim introduce termenul de forta. Imperativul acesteia ne constrnge comportamentul din exterior, iar aceasta constrngere este pusa de oameni pe seama unor forte transcendente. Cautnd forma cea mai simpla de religiozitate, Durkheim se opreste asupra totemismului credinta dupa care oameni sunt relationati cu anumite animale, plante sau obiecte naturale n virtutea unei descendente din spirite ancestrale comune. Acest sens conferit totemismului le ofera nativilor deopotriva un principiu al descendentei (de unde vin) si un principiu al ordinii tribale sau de clan. Totemismul, crede Durkheim, ar reprezenta prima nfatisare a ideii de forta, care sta, dupa cum s-a amintit anterior, la baza tuturor religiilor. Totemul are doua functii: este pe de-o parte zeu, iar pe de alta parte este simbol al clanului. De unde pare a rezulta o identitate ntre cele doua elemente: identitatea ntre zeu si clan; clanul si zeul se suprapun n religiozitatea totemica. ntrebarea care apare este urmatoarea: nu cumva zeul este chiar clanul deghizat? Durkheim ncearca n continuare sa clarifice identitatea dintre acestea, fapt care ar da seama de o unitate ntre doua realitati care ne apar ndeobste ca fiind separate. Primitivii si religiile lor fac transparenta aceasta identitate: conform lui Durkheim, primitivii nu pot proiecta o transcendenta "ndepartata", asa cum se ntmpla n societatile complexe, iar aceasta imposibilitate face vizibila o identitate care nu este evidenta: cea dintre religie si societate Argumentele aduse pentru sustinerea tezei sunt urmatoarele: societatea dispune de tot ceea ce e necesar pentru a trezi ideea divinului. Ea reprezinta pentru membri comunitatii ceea ce este zeul pentru credinciosi, si anume: | i este superioara individului, e supraindividuala (n sensul ca urmareste scopuri specifice), individul depinde de ea; | i solicita n permanenta pe indivizi pentru atingerea scopurilor ei; | societatea, asemenea zeului, cere privatiuni si sacrificii; | si tot ea impune reguli de conduita precum si moduri de gndire anterioare indivizilor. Constrngerea pe care societatea o exercita devine, prin intermediul religiei, una "benevola", n sensul ca este de ordin moral; constrngere care ne determina sa actionam automat, fara considerente de utilitate sau bine personal (conform distinctiei pe care un alt sociolog, Max Weber, o face ntre "actiunile n raport cu o valoare" si "actiunile n raport cu un scop"). Constrngerea pe care o impune mobilizeaza sentimentele, emotiile, nu este una pur rational-utilitara. Un alt concept important pe lnga cel de forta, introdus de Durkheim, este cel de " constiinta colectiva", concept ce desemneaza un ansamblu de cunostinte cu ncarcatura emotionala si fara o structura riguroasa, ansamblu care ne determina obiceiurile, actiunile, gesturile, sentimentele. Felul n care presiunea sociala, constrngerea se exercita asupra indivizilor poate fi sintetizat prin urmatoarea schema: colectivitate ? constiinta colectiva ? coercitie psihica ? constrngere individuala ? actiune controlata. Adunarile publice sunt exemplele cele mai evidente pentru felul n care functioneaza constrngerea: individul actioneaza chiar mpotriva vointei sale; adunarile reprezinta forme nsufletite ale mistificarii si ocazii n care contractul social se reface periodic (ele presupun n primul rnd declansarea emotiilor , a pasiunilor, etc). Functia religiei este, prin urmare, aceea de a ntari coeziunea sociala printr-o forma culturala care constrnge prin mistificare. Aceasta functie e probata, dupa D, de arbitrarietatea sacrului, care se poate "materializa" n aproape orice obiect sau fiinta. Sacrul este chiar reprezentarea societatii, si n acest sens el este mai adnc dect zeii. Prin mijlocirea religiei care se naste n intensitatea vietii colective, sustine Durkheim, societatea "ideala" (sau reprezentata prin religie) ajunge sa faca parte din societatea "reala" (sau organizata). Prima o exprima pe ce-a de-a doua si n acelasi timp o creeaza. Pe masura ce o religie devine din ce n ce mai elaborata raportul de identitate cu societatea devine tot mai opac. Demistifacata nsa, pe seama analogiei cu religiile simple, orice religie "moderna" poate fi redusa la mecanismul ei social. Mecanism care n expresia cea mai simpla trimite la faptul ca atunci cnd insul crede ca este interesat de relatia sa cu zeul, este de fapt interesat de legatura sa cu societatea. Religia mai are nsa o functie, ndeobste vizibila n societatea primitiva: prin valentele ei clasificatoare ea ndeplineste rolul unei "teorii a cunoasterii" prin ea primitivul si-a exersat facultatea de a conceptualiza si deci gndirea logica, dezvoltnd concepte care ulterior se vor abstractiza sub numele de gen, specie, spatiu, timp, cauzalitate. "Fratriile au fost primele genuri, clanurile, primele specii",

afirma Durkheim.Ceea ce este esential, pentru o teorie generala a cunoasterii, este faptul ca aceste categorii considerate mult timp de filosofi ca nnascute sunt, n interpretarea lui D produse ale societatii. Meritul lui Durkheim n interpretarea religiei este acele de a fi adus transcendenta "n lume" singura transcendenta reala este cea a socialului. Alaturi de Feuerbach, el este printre primii gnditori care interpreteaza n mod total desacralizat religia, a carei origine este identificata n ceva real, mpotriva oricarei metafizici.

Bibliografie

Barret, Stanley - Anthropology. A Students Guide to Theory and Method, University of Toronto Press, Toronto, 1996 Clifford James The Predicament of Culture, Harvard University Press, Cambridge & London, 1988 Durkheim, E. Formele elementare ale vietii religioase, Polirom, Iasi, 1995 Durkheim, E. - Les regles de la mthode sociologique, PUF, Paris, 1993 Evans-Pritchard, Edward - The Nuer, Oxford University Press, Oxford, 1969, p. 215 Kuper, Adam - Anthropology and Anthropologists. The Modern British School, Routledge, London and New York, 1973 Lenclud, G. n Pierre Bonte, Michel Izard (ed.), Dictionar de etnologie si antropologie, Polirom, 1999 Malinowski, Bronislaw - Les Argonautes du Pacifique Occidental, Gallimard, Paris, 1993, p.60