Istoria contabilitii

Istoria contabilitii Primele evidene contabile au nceput s fie inute odat cu apariia scrisului la sumerienii (ani 3000 i.Ch.). Utiliznd o vergea ascuti de lemn, scribul scria pe placa de argil umed numele prilor, obligaiile asumate de acestea i obiectele comercializate.Prile semnau atestnd astfel corectitudinea datelor nscrise. Apariia i utilizarea papirusului va nlesni i mai mult nregistrarea i detalierea tranzactilor comerciale.Este i o perioad n care apar primele forme de control a nscrisurilor contabile. Un obstacol n calea dezvoltrii evidenei contabile l reprezenta lipsa unei uniti de msur comune pentru toate bunurile tranzacionate.Cea mai nsemnat contribuie adus de greci n contabilitate o reprezint utilizarea unor monede de schimb ncepnd cu anul 600 i.Ch., aspect ce va determina i o dinamizare a activitii financiar bancare. Contabilitatea a fost i este dependent de dezvoltarea economic. De aceea de -a lungul timpului contabilitatea parcurge un proces de modernizare accentuat n Europa, odat cu dezvoltarea btrnului continent. Apariia ei era condiionat de existena unui sistem numeric accesibil i de un mediu prielnic de dezvoltare. Simplitatea i uurina sistemului numeric arab au rezolvat acest lucru. Rspndirea n Europa a sistemului numeric a fost realizat cu ajutorul papei Sylvestru al II-lea (ani 999-1003). Pn la acest moment se utiliza sistemul numeric roman, care era greoi. Prosperitatea republicilor italiene duce inevitabil i la dezvoltarea contabilitii. Astfel apare contabilitatea n partid dubl ce i are originea n Genova sau Venetia,veritabile centre ale comerului n aceea vreme. Apariia i dezvoltarea contabilitii n partid dubl au fost aa dar determinate de necesitatea ordinii n socoteli. Cel mai vechi fragment de contabilitate care a fost descoperit, dateaz din anul 1211 i reprezint registrele unei bnci comerciale italiene. Dincolo de toate avantajele unei evidene contabile riguros organizate, propagarea contabilittii n partid dubl ctre alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lung durat, cu piedici greu de trecut. Era invocat secretul afacerilor , iar contabilii se temeau ca divulgarea cunotiinelor i iniierea altora n tainele contabilitii le-ar fi diminuat preuirea de care se bucurau. Un argument n sprijinul celor afirmate l constituie spusele lui Wolfgang Schweicker, un pioner n lumea lucrrilor de contabilitate aprute n Germania la mijlocul secolul ui al-16-lea: Nu vreau s afirm c naintea mea n-ar fi existat contabili buni, acetia sunt i astzi, dar ei in contabilitate n secret i nu o dau la lumina zilei sau nu-i dau osteneala s o arate i altora. Sub influena schimbrilor intervenite n mediul economic, contabilitatea va parcurge la rndul ei drumul de la o form primar ctre una complex, capabil s satisfac cerinele tot mai diverse ale utilizatorilor informaiei contabile. Cadrul ngust al tranzaciilor efectuate pe baza de numerar a fost lrgit o dat cu instituirea creditului. Faptele bazate pe ncrederea creditorului i angajamentul debitorului de a -i duce la ndeplinire obligaiile au constrns contabilitatea s-i dezvolte aparatul de calcul. Dup apariia creditului, n sfera nregistrrilor au intrat, alturi de micrile de bani i mrfuri, datoriile i creanele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi i obligaii a dat natere contului. La nceput, prile lui erau aezate una dup alta: deasupra debitul i dedesubt creditul. Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare n evoluia contului spre forma clasic, cu debitul la stnga i creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al crei nume l purta contul, a primit de la partenerul su, iar creditul ceea ce persoana respectiv ia dat acestuia. Ulterior, conturilor de persoane li s-au alturat cele pentru mrfuri, bani sau alte bunuri. Personificarea conturilor a continuat, considerndu-se c fiecare cont poate fi asimilat unei persoane sau c reprezint o persoan. Contabilitatea medieval italian s-a bazat pe urmtoarele registre principale: - memorialul; - cartea mare; - jurnalul. n afar de aceste registre principale existau i registre particulare. Iniial, memorialul a servit doar pentru operaiunile de credit.

Acest registru descriptiv alimenta cartea mare care, la nceput, oglindea tot numai operaiuni de credit, dar nu n forma descriptiv, ci ntr-o prelucrare pe conturi individuale. n jurnal se prelucra, n formule contabile, memorialul. n vederea gsirii contului debitor i a contului creditor aprea mereu aceeai ntrebare: cine primete i cine d? Dup stabilirea conturilor corespondente, contul care primete se debita i contul care d se credita. Apariia tiinei contabilitii este datat n anul 1494,atunci cnd s -a publicat prima lucrare cu coninut contabil ce aparine clugrului franciscan i matematician Luca Paciolo,cu titlul Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita, lucrare ce rezerv un capitol special privind Dubla nregistrare.Sunt ns dovezi materiale potriv it crora ,existau reflectri contabile cu mult timp naintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaz din anul 1100 i chiar mai devreme, pe teritoriul unor orae ale actualei Italii ca Roma, Veneta, Genova, Pisa etc. i de asemenea la Hansele germane.nsi Luca Paciolo n cartea sa celebr recunoate c nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva dect s descrie un mod de nregistrare ce se practica n timpul su. Contabilitatea din totdeaua a fost considerat o tiin social,deoarece ea studiaz unele din activitile pe care le desfoar oamenii i care influeneaz n mare msur existena lor.Din totdeauna coninutul obiectului contabilitii a fost abordat, studiat n contextul procesului reproduciei sociale, unde contabilitatea urmrete ace le laturi ce vizez activitile economice desfurate n sfera produciei i circulaiei i care se exprim n etalon bnesc. Evident c prima definiie a contabilitii a fost dat de nsi ntemeietorul ei, respectiv Luca Paciolo, care de altfel a i d at acestei tiine denumirea de contabilitate. Luca Paciolo scria c obiectul contabilitii l constituie tot ceea ce dup prerea negustorului, i aparine pe sume, precum i toate afacerile mari i mrunte, n ordinea n care au avut loc.* Nici o alt lucrare nu a impulsionat att de mult organizarea calculului economic i prin aceasta activitatea economic nsi, c opera contabil semnat de Luca Paciolo. Adept al principiului ubi non est orde, ibi confusio , adic unde nu este ordine, domnete confuzia , Paciolo trateaz la un nivel superior cunotine din domeniul creditului, fiinanelor i contabilitii. Prin opera de pionerat a savantului matematician, tiina conturilor dobndete o deosebit nsemntate, iar cunotinele de contabilitate se rspndesc n ntreaga Europa.

PERIODIZARI IN EVOLUTIA CONTABILITATII

Contabilitatea este o stiinta constituita,deoarece opereaza cu un vocabular specific, dispune de o metoda proprie, de principii si legitati proprii care guverneaza grupul de fapte si fenomene investigate.Ea are evident si o istorie cuprinsa intre primele register de conturi descoperite in sanctuarul ziguratului antic si modelele contabile de mare suplete, construite in zilele noastre. In evolutia contabilitatii se pot distinge cinci perioade: Iprimele inceputuri ale insemnarilor contabile pana la anul 1202; IIanii 1202-1494; IIIanii 1494-sfarsitul anului 1600; IVanii 1600-1795; V1795-pana in present.

O incursiune in istoria contabilitatii semnifica un authentic act de cultura, dar in acelasi timp, un demers deosebit de complex. Privind retrospectiv la istoria omenirii, la epoci si civilizatii disparute deja, ne uimeste
similaritatea unor idei si solutii, pe care numai orgoliul si lipsa de informare ne pot indemna sa le consideram descoperiri ale lumii moderne. Realizari de exceptionala valoare practica si stiintifica, rezistand timpului pana in present, constituie mesajele pe care aceste civilizatii disparute il trimit ca un ecou zilelor noastre. In antichitate, grecii, persii si incasii tineau socotelile cu ajutorul unor sfori innodate, de diferite culori. Ansamblul acestora constituia veritabile register de evidenta. Pastorii si-au numarat turmele gravand linii verticale pe bucati de lemn. Brutarii din Franta foloseau aceasta metoda pentru a numara painea vanduta pe datorie. In Mesopotamia se utilizau, acum cinci mii de ani, tablitele de argila imeda pentru a consemna prin gravare operatiile care au avut loc. La Susa a fost descoperit codul regelui Hammurapi. Din textele codului reiese faptul ca asiro-caldeeni foloseau tablitele de argila pentru inventarierea depozitelor. Aceste tablite erau apoi uscate si pastrate ca documente justificative. Ei cunosteau notiunea de active si pasiv. De asemenea, ei aveau cunostinte si de tehnica calcularii dobanzilor pentru sumele imprumutate si inscrise in conturi, ca si la inregistrarea dobanzilor. Din examinarea acestor

tablite, s-a constata ca, din vremuri indepartate, conturile folosite cuprindeau informatii referitoare la:categoriile de obiecte vandute, numele partilor participante, cantitatile si totalul vanzarilor. In afara tablitelor de lut,grecii si romanii foloseau tablite cerate si tablite de marmura. Scribii din Egiptul faraonilor tineau socotelile pe papirus. Cu timpul, locul frunzelor de papirus a fost luat de pergament si apoi de hartie. Evolutia contabilitatii este legata de evolutia schimburilor comerciale. De la simple insemnari s-a trecut la contabilitatea memoriala, contabilitatea in partida simpla si contabilitatea in partida dubla. Cea mai veche contabilitate memoriala a fost tinuta de bancherii din Florenta, inca la anul 1211, cand se foloseau termenii de dare si de avere, deveniti mai tarziu debit si credit Renumitul autor englez Brown, sublinia intr-un tratat de Istorie a contabilitatii si contabililor ca cel care manifesta dorinta sa devina maestru intr-o arta, trebuie sa studieze mai intai istoria. Fara fundament istoric constintele noastre sunt precare iar judecata fenomenelor din present este incompleta si lipsita de maturitate. In acelasi context cu peste trei secole in urma, mar ele illuminist francez, filozoful Rene Decartes, afirma:trebuie citite scrierile celor vechi, deoarece legatura lor ne da avantajul imens de a putea folosi lucrarile atator oameni, fie pentru a cunoaste aceste lucruri care au fost ingenios descoperite altadata, fie pentru a sti ce ne mai ramane de descoperit de aici incolo. Reintoarcerea in propria istorie, ca mijloc de anticipare al viitorului, este ezprimata si prin versurile Luceafarului eminescian:

Vrei viitorul a-l cunoaste? Te-ntoarce spre trecu

Semnificatia aparitiei lucrarii savantului italian Luca Paciolo

Nevoia de a sti impune aparitia si dezvoltarea unei stiinte. Practica stimuleaza progresul stiintei. Fiica a experientei in opinia marelui Leonardo da Vinci, stiinta procedeaza la exprimari conceptuale inteligibile si generalizatoare. Sub impulsul unei intense vieti economice, mentionam aparitia primei opera scrise de contabilitate la sfarsitul secolului XV. Italia este locul unde s-a nascut unul din cele mai mari imperii ale istoriei. Fauritorii de epoca si civilizatie, romane au dominat lumea intr-un triplu sens: cu spada, cu crucea si cu legea. Tot ea a daruit posteritatii splendorile de forma si culori create de Michelangelo, Rafael sau Leonardo da Vinci. Printr-o generoasa predestinare, acelasi Spatiu avea sa-l dea lumii pe primul autor al unei opera scrise de contabilitate: Luca Paciolo. In perioada secolelor XI-XV asistam la o dezvoltare continua a fortelor de productie. Italia este tara unde productia capitalista s-a dezvoltat mai devreme ca-n alte tari. Se dezvolta puternic comertul, negustoria, mestesugurile si odata cu ele orasele considerate drept adevarate centre politico-economice. Folosirea cifrelor arabe si a metodelor de calcul capata o larga raspandire prin publicarea in 1202 a lucrarii lui Leonardo Pisano Liber abaci. Biserica ocupa locul dominant in societate. In 1494 se publica la Venetia, cea mai importanta lucrare a savantului matematician Luca Paciolo, Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportinalita . Structurata in doua parti, aritmetica si geometria, lucrarea lui Paciolo a marcat de fapt momentul de consacrare oficiala a stiintei contabilitatii. Prin asezarea in centrul sistemului de calcul a contului Capital, Paciolo formuleaza pima egalitate contabila, intre conturile Casa si Capital, din care prin extensie se deduce relatia de echilibru Avere=Capital. Autorul utilizeaza pentru prima data termini cum ar fi: bilancio care semnifica formala(Debit=Credit); balanta de verificare, prin care se pune in evidenta relatia

pro e dano profit si pierdere.

Benedetto Cotrugli-autorul fara noroc

Luca Paciolo a publicat prima descriere a contabilitatii in partida dubla in anul 1494, la putina vreme dupa inventarea tiparului de catre Gutenberg. Inainte de aceasta data, in anul 1458, un alt italian Benedetto Cotrugli, politician la Ragusa, termina redactarea manuscrisului unei lucrari de contabilitate in partida dubla Della mercatura a

del mercante perfetto.

Autorul trateaza notiuni comerciale privind vanzarea si cumpararea pe credit sau cu plata in bani, inclusive tehnica utilizarii cambiei si gajului. Referindu-se la partida dubla, Cotrugli precizeaza faptul ca in jurnal trebuie sa se inregistreze capitalul negustorului care se trece apoi in Cartea mare, odata cu celelalte conturi deschise pentru persone si bunuri. Profitul sau pierderea trebuie trecut e la contul Capital.

Adevar sau legenda?Marco Polo si originile contabilitatii in partida dubla

Mare negustor si calator, italianul Marco Polo a trait cu doua secole inaintea lui Paciolo, respective intre anii 1254-1324. Minte agera si iscoditoare, Marco Polo este remarcat si numit de catre han intr-o importanta functie de conducere administrativa. Se pare ca aici europeanul a venit in contact printer altele si cu un ingenios mod de organizare a insemnarilor contabile. Dupa o lunga perioada de sedere departe de locurile natale, Marco Polo, temperament latin, simte nevoia sa se intoarca acasa. Autoritatile permit plecarea dar numai dupa semnarea unu juramant din care sa rezulte ca va pastra secret pana la moarte tot ceeea ce a cunoscut nou pe meleagurile vizitate. Marco Polo accepta conditia si dupa o lunga calatorie revine la Venetia. In lupta pentru suprematie, orasele-stat italiene se confruntau in aceasta perioada atat pe plan economic, cit si pe plan militar. La putina vreme dupa intoarcerea acasa, Marco Polo, commandant de corabie, cade prizonier in mana genovezilor. Prizonierului i se ofera libertatea cu o singura conditie:sa destainuie tot ceea ce stie in legatura cu modul de a pune ordine si lumina in insemnarile referitoare la viata economica. Iubind mai mult liobertatea decat juramantul, Marco Polo ar fi expus atunci tot ce stia depre contabilitate in partida dubla. Iata cum dupa un periplu atat de lung, o parte a secretului lui Marco Polo a fost tradata de insasi marele calator. Posteritatea nu detine nimic concret din insemnarile lui Marco Polo cu privire la contabilitate. Daca Marco Polo a descoperit si apoi a expus mecanismele contabilitatii in partida dubla, cu aproape doua secole inaintea lui Paciolo, primatul savantului matematician poate fi pus in discutie. Odata cu aparitia lucrarii lui Paciolo s-a deschis in domeniul economic un nou current de gandire privind organizarea activitatii economice pe principii economice, profitabile. Prin opera Summa s-a asezat piatra fundamentala la temelia literaturii contabile,ea fiind samburele din care a incoltit rodul straduintelor celor care au incercat sa faca lumina in labirintul acestei stiinte.

Secole de influenta pacioliana asupra gandirii economice si contabile

Nici o alta lucrare nu a impulsionat atat de mult organizarea calculului economic si prin aceasta activitatea economica insasi, ca opera contabila semnata de Luca Paciolo. Adept al principiului ubi non est orde, ibi confusio , adica unde nu este ordine, domneste confuzia, Paciolo trateaza la un nivel superior cunostinte din domeniul creditului, finantelor si contabilitatii. Prin opera de pionierat a savantului matematician, stiinta conturilor dobandeste o deosebita insemnatate, iar cunostintele de contabilitate se raspandesc in intreaga Europa.

De la secolul cel mare la crearea metodei. Jurnal cartea-mare

In perioada urmatoare aparitiei lucrarii lui Paciolo, se manifesta un interes deosebit pentru cunoasterea artei calcului economic. Perioada cuprinsa intre anii 1494-1600, este numita de profesorul Dumitru Voina, drept faza evolutiva a contabilitatii, respective secolul cel mare. Pentru Italia mentionam urmatorii autori de opera contabila: Givanni Antonio Tagliente, Girolamo Cardano, Domenico Manzoni si Angela Pietra. Germania este prezenta in aria preocuparilor contabile prin Henricus Gramateus, Mathaeus Schwartz si Wolffgang Scweicker, iar Franta prin Pierre de Savonne si Martin Fuster. Un anumit decline inregistreaza evoluttia gandirii contabile in Italia, intre anii 1600-1795. Autori ca Giovani Domenico Peri, Giovani Moschetti si Andrea Zambelli in secolul XVII, sau Giuseppe Forni si Petro Paolo Scali in secolul XVIII, nu mai pot reda gandirii contabile italiene stralucirea de odinioara. Ordonanta lui Colbert de la 1673, la a carei elaborare a contribuit si Jacques Savary, are un efect catalizator asupra dezvoltarii stiintei calculului digafic. Jacques Savary, Mathieu de la Porte, Samuel Richard, Bertrand Francois Barreme si in special Edmond Degranges, moment de referinta pentru aceasta perioada, confera Frantei dreptul de a fi vioara intai in gandirea acestei epoci. Primul autor care reuseste sa aduca o perfectionare contabilitatii lui Paciolo, creand o adevarata bresa in tehnica pacioliana, este francezul Edmond Degrages. Acesta reuneste cele doua registre separate la Paciolo,(jurnalul si cartea mare), intr-un singur registru, ale carui conturi prezinta intr-un singur tablou situatia afacerilor unui comerciant.

Noi realizari in secolul al XIX-lea. De la P.R. Coffy la J.Fr. Schr

Numit de catre profesorul Joseph Vlaemminch drept secolul contrastelor,veacul al XIX-lea reprezinta un adevarat salt cantitativ in gandirea contabila. In acest interval vad lumina tiparului un numar de 1172 lucrari de

contabilitate semnate de 1727 autori. Acelasi secol XIX va fi numit de italianul Federigo Mellis, drept faza contabilitatii aplicate in administratiile publice si private. Franta se mentine la inalte cote axiologice prin celebrul Pierre Robert Coffy la cara se adauga Jean Jaques Quenei, Henry Lefevre, Eugen Leautey si Guilbault. Dupa L.Gomberg, Coffy este primul cercetator care a reusit sa fundamenteze stiintific obietul contabilitatii. In lucrarea fundamentalaTableau synoptique des principes gnreaux de la tenue des livres parties doubles,Coffy exprima un punct de vedere original asupra obietului contabilitatii. Cunoasterea capitalului in dinamica modificarilor lui structurale, a cauzelor si efectelor aflate intr-o conexiune permanenta, reprezinta elemente de real progres in definirea contabilitatii. Aportul lui Coffy, este din acest punct de vedere, fundamental. Secolul XIX si inceputul secolului inregisreaza importante contributii aduse de gandirea germana prin Manfred Berliner, Georg Kurtzbauer la care adaugam elvetienii Hgli si Schr. Ultimii doi dezvolta teoria duplicismului materialist cu doua serii de conturi.

Johan Wolfgang Gethe-Fabio Besta-Ion Ionescu de la Brad; asociere de idei

Stiinta consacrata, verifica prin observatiuni practice si de gandire corecta, formulata special si metodic intr-un sistem rational de cunoastere, contabilitatea a polarizat constant interesul unor catalizatori ai progresului umanitatii. Ganditorul de la Weimar, adevaratul OM in expresia lui Napoleon, a subliniat in cuvinte de rara frumusete, utilitatea contabilitatii in viata omenirii. Fabio Besta creaza o teorie, materialista, bazata pe valoarea obiectului contului. In conceptia sa, obiectul contului este o marime materiala, masurabila si cuantificabila in etalon monetar. Fabio lasa posterioritatii o lucrare fundamentala La Ragioneria, pe care o publica in trei volume, la Bologna in anul 1880. Besta circumscrie contabilitatea stii ntelor morale, care este, prin natura sa o stiinta de aplicatii concrete si materiale, o stiinta a controlului economic in relatii cu stiintele juridice si sociale. Prin intreaga lui opera, Fabio Beste poate fi considerat un precursor al stiintei organizarii administrative a intreprinderilor. Accesul catre universul culturii tehnice si tehnice europene a fost facilitat pentru noi romanii si de catre eruditul savant, agronom si economist Ion Inescu de la Brad. Cu un secol si jumatate in urma, opera semnata de Ion Ionescu de la Brad repreyenta cea dintai lucrare de analiya economica, in care problemele practice si teoretice se pun intr-o maniera originala.avm in vedere lucrarea Darea de seama asupra administrariis domeniilor Altetei sale, marele Vizir Risid Pasa de la 1 martie 1853 pana la 1 martie 1854 , prin care autorul probeza stapanirea profunda a cunostintelor economice. Cu spiritul sau patrunzator, Ion Ionescu de la Brad vedea in contabilitate nu numai un instrument de supraveghere a mijloacelor de productie, si a rezultatelor activitatii desfasurate, ci si o autentica forta previzionala, o busola de orientare in actiunile desfasurate.Pe drept cuvant, posteritate avea sa considere ulterior contributiile aduse de Ion Ionescu de la Brad, drept teorie si practica, gandire rationala si analiza economica, conoastere eficienta si educatie economica

Lupta dintre materialiste

teoriile

conturilor.Triumful

teoriilor

Cercetari asupra bazelor stiintifice ale contabilitatii

Secolul XIX este perioada cea mai fericita in ceea ce priveste literatura contabila publicata lupta pentru demonstrarea bazelor stiintifice ale contabilitatii renaste pe pamantul Italiei, care revine astfel in competitia creatorilor contabili de talie europeana si universala. Ocupandu-se de creativitatea stiintifica in contabilitate, marele doctrinar belgian, profesor Joseph Vlaemminck distinge cele trei scoli de contabilitate: lombarda, toscana si venetiana. Scoala lombarda este reprezentata prin Francesco Villa, promotorul contabilitatii, stiintifice, care considera contabilitatea drept un complex de norme economice administrative, aplicate la arta de a tine conturile sau registrele. In lucrarea Elementi di administrazioni e contabilita, publicata la 1850, Villaconsidera aritmetica si tinerea registrelor drept cele doua instrumente fundamentale ale contabilitatii. Scoala toscana este dominata de conceptia teorie personaliste asupra contabilitatii, fiind reprezentata de personalitatii proeminente ale culturii economice italiene: Francisco Marchi, Giuseppe Cerboni, Giovanni rossi, Michele Riva si Giovanni Massa. Francisco Marchi expune teoria sa in lucrarea cinquecontisti overo la ignannevole teoria cheviene insegna ta intorno al sistema di scrittura a parti doppiacare apare la Prato , in 1867.Potrivit acestei teorii, in orice intreprindere activeaza patru categorii de oersoane si anume: proprietarul sau intreprinzatorul; administratorul (intreprinderea insasi): agentii; corespondentii.

Giuseppe Carboni si-a legat numele de logismografie, o contabilitate in forma tabelara. Cerboni considera ca operatiunile administrative dau nastere la raporturi de debit si credit, intre persoane fizice sau juridice, capabile de drepturi si obligatiuni, prin ele sau reprezentantii lor, care au interes sau exercita o actiune in intreprindere. Conceptia sa este expusa in lucrarea La ragioneria scientifica.(1886) sub influenta acestei scoli, in tara noastra a scris profesorul iesean Constantin Petrescu. Scoala venetiana are drept fondator pe Fabio Besta, care creaza o teorie proprie, materialista, asupra conturilor. Contributii in ceea ce priveste teoriile conturilor aduce si Emanuelo Pisani, care dezvolta o conceptie materialista, fiind un intermediar intre gandirea lui Beste si a lui Cerboni. Francezul Penglaou exprima un mare adevar atunci cand afirma ca problema Contabilitatea-stiinta, tehnica sau artaa parcurs de fapt toate secolele ce au trecut de la Pacilo incoace. Pe linia unui raspuns care sustine caracterul de stiinta al contabilitatii se inscriu in secolele 16-17 Benedetto Cotrugli, Pierre de Savonne si ludovico Flori.Exista autori care considera ca teoria contabilitatii este construita pe fundamente stiintifice, incepand cu edmond Degranges- tatal. Din seria ganditorilor care au demonstrat caracterul de stiinta al contabilitatii, se detaseaza in secolele XIX si XX elvetienii H gli si Schr precum si francezii Coffy si Fages. Autorul Walter le Coutre considera ca pentru practicianul ingust, contabilitatea este evident o tehnica, repetata mecanicist, dupa norme sau scheme prestabilite; pentru omul de stiinta si cugetatorul adanc,contabilitatea devine indiscutabilobiectul unei cercetari serioase. Stiinta contabilitatii prezinta in cel mai inalt grad caracterul de

sistem logic al unor afirmatii a caror certitudine este controlata in maxima masura posibila

Promovarea conceptului matematica in contabilitate

Contabilitatea nu este numai o stiinta a cantitatii, ci si o stiinta a echivalentei. Privita in aspectul sau integral, contabilitatea apare ca o constructie arhitecturala de cea mai frumoasa armonie.(St. Dumitrescu, D.Toma Principiile

contabilitatii).Armonia echilibrului contabil rezulta in primul rand din principiile care guverneaza miscarile de valori, puse in evidenta prin calcule matematice. In 1803, la Berlin, J.O.Maisner publica lucrarea Die Kunst in drei Stunden
ein Buchhalten Zu Werden , in care utilizeaza formule algebrice pentru demonstrarea miscarilor de valori dintr -un perimetru dat. Ulterior, in aceeasi arie de preocupari, se inscriu cu merite deosebite, G.D. Asupurg, F.Hgli si J.Fr.Schr.Asupurg este cel care a dezvoltat teoria materialista cu doua serii de conturi a lui kurtzbauer. El a explicat esenta contabilitatii in partida dubla prin egalitatea matematica a soldurilor celor doua serii de conturi care se completeaza reciproc. Elvetianul Hngli isi dezvolta conceptia sa pe relatia A-P#C, considerand ca intregul complex patrimonial al intreprinderii este constituit din substante patrimoniale active(bunuri si creante) si pasive(datorii). Diferenta dintre cele doua categorii de substante reprezinta in gandirea lui Hgli patrimoniul net sau averea curata. Aprofundarea conceptului matematic in contabilitate este realizata si de catre profesorul german Johan Fr. Schr, care precizeaza ca in fata oricarui organism economic exista simultan elemente de avere activa si pasiva. Diferenta dintre substanta activa, ca parte pozitiva si substanta pasiva, ca parte negativa, reprezinta avere curata,respectiv capitalul,conform relatiei A-P=C. Schr urmareste printr-un sistem de relatii metematice varietatea miscarilor posibile, atat in conturile de substanta cat si in cele de capital. In anul 1921, la Berlin, Schr publica lucrarea Buchhaltung und Bilantz, unde fixeaza ca motto, o fraza care exprima forta de cunoastere a contabilitatii, raportata la cele trei timpuri ale ex istentei:contabilitatea este judecatorul drept al trecutului, indrumatorul prezentului si consilierul indispensabil al viitorului. Autorul subliniaza importanta celo r trei modalitati de abordare a contabilitatii astfel: modul de privire matematic mijloceste abstractia si ne deschide fiinta spre siinta propriu zisa a contabilitatii; modul de privire juridic ia forma dreptului de tinere al registrelor; modul de privire pur economic conduce la domeniul mare al practicii de tinere a registrelor. Proprietatea fiecarei gospodarii asupra caruia economistul are putere de administrare pote fi privita dupa Schr sub un dublu aspect: 1. din punct de vedere concret ea este formata din bunuri economice concrete, fungibile, a caror suma ne dau averea totala; 2. din punct de vedere al originii sale juridice, al izvoarelor de formare, se numeste in limbaj contabil capital, notiune care exprima puterea abstracta de dispunere asupra averii. Schr a reusit sa fundamenteze matematic scopul contabilitatii duble, respectiv determinarea averii nete. Contributii la dezvoltarea conceptului matematic in contabilitate au adus de asemeni si francezii Eugen Leautey si Adolph Guilbault. Tot pe linia dezvoltarii conceptului matematic in contabilitate retinem si contributiile lui Girolamo Cardano, Valentin Mehner, Simon Stevin, Bertrand Francois Bareme. Fenomenul matematizarii constituie o realitate si s-a accentuat odata cu introducerea mijloacelor moderne de calcul. Problemele de calcul, programare, modelare si elaborare a unor scenarii pentru viitor, nu pot fi realizate fara aportul instrumentului matematic.

Opinia despre comtabilitate a economistului german Werner Sombart

Economistul german W. Sombart a subliniat rolul catalizator al contabilitatii in dezvoltarea economica generala. Contabilitatea afirma Sombart, este stiinta care a contribuit pentru prima oara la afirmarea spiritului de organizare si conducere stiintifica, spirit care a format multa vreme o insula izolata intr-un ocean de empirism. Partida dubla a permis capitalismului sa-si perfectioneze normele de conducere ale intreprinderii, intrucat prin utilizarea contabilitatii, se realiza cele doua conditii esentiale de care depinde calitatea administrarii patrimoniului: ORDINEA si CLARITATEA. Este stiut ca tocmai ordinea si claritetea maresc gustul de a economisi si de a castiga al intreprinderii.(W. Sombart- Der Moderne Kapitalismus). Exprimarea lui Sombart este deosebit de edifiactoare. Nu

ne putem inchipui capitalismul fara contabilitate. Ele se intregesc una pe alta in forma si continut, si ne putem indoi daca capitalismul vede in contabilitatea dubla un instrument pentru a-si mari puterile, sau contabilitatea, din spiritul sau a lasat sa se nasca capitalismul.

Contributii romanesti la progresul contabilitatii

Desi ca activitate practica contabilitatea a fost folosita in spatiul romanesc din vremurile cele mai indepartate, o literatura contabila, care sa generalizeze din punct de vedere conceptual aceasta realitate a vietii noastre economice, a aparut abia in prima jumatate a secolului XIX. Desi, cunoscusera o civilizatie infloritoare, daco-getii nu au cunoscut scrisul. Statul dac tinea, dupa ocuparea romana, o socoteala asupra visteriei si a altor elemente patrimoniale. Din documentele ramase de pe vremea ocupatiei romane, rezulta ca in Dacia Romana se practica o contabilitate riguroasa privitoare la exploatarea minelor aurifere, urmarirea veniturilor acestora, precum si pentru consernarea tributurilor cuvenite statului roman. S-au pastrat cateva table cerate referitoare la constituirea unor societati camataresti (societas danistaria), precum si la imprumuturile cu dobanda acordate de acestea. Mai tarziu, conturi de venituri si cheltuieli, catastife si register vamale, hrisoave si alte documente atesta prezenta unor insemnari de natura contabila in orasele Sibiu, Brasov, Rasnov. Utilizarea lor capata amploare incepand cu secolul XIV. In conditiile unei indelungate dominatii straine, in anul1837, apare la Brasov, prima lucrare imprimata de contabilitate in partida dubla, sub semnatura dascalului brasovean Emanoil Ioan Nichifor, care ofera astfel neamului sau o adevarata pilda de patriotism. Merita mentionat faptul ca Nechifor creeaza o terminologie proprie, in limba romana, ceea ce pentru acea perioada a constituit o munca de pionierat deosebit de dificila. Primul manual de contabilitate in limba romana contine procedee si calcule economice, principii de morala si etica comerciala, notiunu de administratie de drept commercial. Ceva mai tarziu, la1844, la Bucuresti, apare lucrarea Scrittura Doppia sau tinerea catastifelor, sub semnatura lui Dimitrie Jarcu. Tot in secolul XIX, mentionam numele savantului Ion Ionescu de la Brad, primul autor roman preocupat de aplicarea contabilitatii in agricultura. Profesorul Theodor Stefanescu editeaza in 1874, Cursul de contabilitate in partida dubla . Un curent de larga audienta au lansat prin scoala patrimonialista, profesorii Spiridon Iacovescu si Alexandru Sorescu. Noi elemente de gandire aduc in patrimonial contabil profesorii I.N.Evian si Dumitru Voina. Primul dezvolta conceptia economica asupra contabilitatii prin doua lucrari fundamentale, iar cel din urma a creat teoria economicojuridica. Dupa anul 1989,catredele universitare de specialitate din tara noastra au elaborate numeroase tratate, studii si lucrari prin care se realizeaza procesul de armonizare al contabilitatii romanesti cu reglementarile europene si Standardele Internationale de Contabilitate. Secolul XIX este numit secolul contrastelor, in care se constata pe de o parte, aparitia unor lucrari de contabilitate lipsite de un bun continut economic, ethnic si teoretic, si pe de alta parte, se realizeaza opera de valoare incontestabile, cu conceptii noi si teorii indraznete, cuprinzand o adanca gandire, care le ridica la nivelul celor mai bune lucrari economice.

ISTORIA CONTABILITATII

Patrunderea ta cititorule in fascinanta lume a contabilitatii nu isi poate avea un alt inceput, in opinia autorului, decat cunoscandu-i evolutia istorica si intelegand astfel rolul jucat de contabilitate in spectacolul numit economie. Este un lucru demonstrat, de atatea si atatea ori, ca rezultatele stiintifice notabile sunt datorate unor intamplari. Dar progresul stiintei n-a fost stimulat doar de jocul capricios al intamplarii, ci si de dorinta de a institui ordine si rationalitate, de a obtine profit. Este si cazul contabilitatii. Intr-o lume caracterizata prin confuzie si dezordine deznodamantul nu putea fi decat unul singur: falimentul. De aceea s-a simtit nevoia unui instrument care sa puna ordine.

Cat de firesc ni se pare azi sa scriem sau sa citim randurile acestea. Si totusi, vom incerca impreuna un salt peste timp in incercarea de a raspunde la urmatoarea intrebare: cand apar primele forme de scriere si cum a evoluat aceasta tehnica fara de care progresul nu ar fi fost posibil? O parere impartita de majoritatea lumii arheologilor este aceea ca primii utilizatori ai scrisului au fost sumerienii (anii 3000 iCh.). Concluzia de mai sus este insa pusa sub semnul intrebarii daca ne referim, spre exemplu, la descoperirea de catre arheologii germani in provincia Suhag ( Egipt ) a unor placute de argila datate 3300-3200 iCh, din care peste doua treimi sunt inscrisuri referitoare la taxe catre autoritati. Care sa fie explicatia acestor descoperiri? Raspunsul vine de la sine daca avem in vedere gradul de dezvoltare a regiunilor respective. Civilizatiile asirienilor, babilonienilor sau sumerienilor s-au dezvoltat in Valea Mesopotamiei, regiune situata intre Tigru si Eufrat, cu un urias potential pentru agricultura si comert. Orase precum Babilon sau Ninevah vor deveni centre ale comertului in regiune. Ori tocmai aceasta dezvoltare va determina inlocuirea memoriei omenesti cu un sistem care sa ateste peste timp tranzactiile efectuate si care sa stabileasca reguli comune de desfasurare a activitatilor comerciale. Marturie a celor afirmate sta celebrul Cod al lui Hammurabi apartinand primei dinastii babiloniene ( 2285-2242 iCh ). Am intalnit adesea in ochii studentilor mei o imagine a contabilului ce ii sperie: un creion dupa ureche, un teanc de hartii, un pic de burtica si traditionalele manecute. Lasand la o parte aspectele fizice ale imaginii lor, sa incercam sa reconsideram impreuna rolul jucat in societate de catre contabil. Echivalentul acestuia in perioada parcursa de noi il reprezenta scribul. Aflat in temple, in palate sau in grupari profesionale, acesta stapanea tainele unei profesii prestigioase in epoca. Utilizarea argilei in detrimentul papirusului este explicabila daca avem in vedere costul si insuficienta papirusului in regiune. Utilizand o vergea ascutita

de lemn scribul scria pe placa de argila umeda numele partilor, obligatiile asumate de acestea si obiectele comercializate. Partile semnau atestand astfel corectitudinea datelor inscrise. Pentru ca ne aflam insa intr-o epoca in care marea majoritate a populatiei era analfabeta, exista si solutia de a folosi amuleta pe care fiecare o purta de-a lungul vietii.

Imagine din mormantul lui Chnemhotep vechiul scrib egiptean completandu-i acestuia conturile pe papirus. Utilizarea papirusului va inlesni si mai mult inregistrarea si detalierea tranzactiilor comerciale. Este si perioada in care apar primele forme de control a inscrisurilor contabile. Iata asadar un motiv in plus pentru contabili de a fi corecti, eventualele nereguli fiind pedepsite prin mutilare sau chiar moarte. Doamne ce bine ca omenirea a evoluat si formele de pedepsire sunt astazi altele, nu-i asa? Un imens obstacol in calea dezvoltarii evidentei contabile il va reprezenta lipsa unei unitati de masura comune pentru toate bunurile tranzactionate. Iata de ce, probabil, ca cea mai insemnata contributie adusa de greci in dezvoltarea contabilitatii, si nu nmai, o reprezinta utilizarea unor monede de schimb incepand cu anul 600 iCh, aspect ce va determina si o dinamizare a activitatii financiar-bancare. Contabilitatea statului atenian in perioada 418 iCh 415 iCh, din colectia Museum. detinuta de British

Contabilitatea a avut insa de strabatut un drum lung pana a ajuns la ansamblul de principii coordonate intrun sistem contabil coerent. Pentru a-ti inlesni cunoasterea acestei evolutii, sa pornim impreuna intr-o calatorie imaginara, in care ne vom intalni, rand pe rand, cu Heroninos, Appianus, Columella sau Pacioli, personaje reprezentative in orice manual de istorie a contabilitatii. Primul popas il vom face in cele ce urmeaza intr-o zona situata in valea Nilului, la aproximativ 60 de km de Cairo. Te intrebi, probabil, de ce acest prim popas in lunga calatorie ce ne asteapta? Pentru ca zona la care ma refer este un mic colt de Rai, cu vita de vie si livezi de maslini, in care totul te imbie sa ramai, dar si pentru ca aici, in urmele pastrate peste timp ale orasului Theadelphia, vom gasi peste 1000 de documente, incluzand scrisori, conturi sau chitante, tot atatea urme peste timp ale unei organizari contabile. Regiunea o vom denumi generic Appianus, dupa Aurelius Appianus, un consilier orasenesc al Alexandriei, si gazda noastra, in calitate de proprietar al acestei regiuni. Majoritatea documentelor amintite anterior ii sunt adresate lui Heroninos, administrator al intregii regiuni timp de aproape doua decenii. Cu o administratie centrala, cu o specializare a fiecarei zone si o retea de transport proprie, regiunea Appianus nu se va rezuma doar la a produce pentru consumul propriu, ci si la vanzarea unor produse catre terti. Cunoasterea resurselor si controlul acestora la nivel central, vor permite si stabilirea unei politici unitare in privinta preturilor de vanzare.

Si, pentru ca vorbeam despre simplitatea conturilor intocmite in aceasta perioada, sa amintim cateva din trasaturile acestora:

conturile sunt intocmite in asa numitul format day by day, cu inscrierea intrarilor sau platilor, in ordine cronologica, intr-o singura coloana; corespondenta intre elemente nu era cunoscuta; conturile aveau un format standardizat in buna masura, ceea ce asigura comparabilitatea informatiilor prezentate.

Un exemplu adesea prezentat in calatoriile prin istoria contabilitatii il aduce in atentia noastra pe Columella. In dorinta sa de a lua cele mai bune decizii, acesta intocmeste un veritabil buget de venituri si cheltuieli pentru o afacere in domeniul viticulturii. Fara a detalia insa prea mult socotelile prietenului nostru, sa amintim cateva din punctele bune si rele ale rationamentului acestuia: veniturile sunt determinate de vanzarea vinului produs; cheltuielile sunt aferente achizitiei terenului, echipamentului si procesului de productie; sunt ignorate deprecierea terenului si a echipamentului, contabilitatea neoferind la acel moment solutii de reflectare a acestora.

Aminteam anterior despre relatia de interdependenta intre contabilitate si dezvoltarea economica. Aparuta initial in regiunile deja mentionate, contabilitatea va parcurge un proces de modernizare accentuata in Europa, odata

cu dezvoltarea economica a batranului continent. Aparitia ei era conditionata de existenta unui sistem numeric accesibil si de un mediu prielnic pentru dezvoltare. Simplitatea si usurinta sistemului numeric indo-arab au rezolvat prima dintre conditiile amintite. Raspandirea in Europa a sistemului numeric amintit a fost realizata cu ajutorul papei Sylvestru al II-lea (999-1003). O contributie insemnata a fost si aceea a matematicianului Leonardo Pisano, care trateaza cele patru operatii aritmetice fundamentale, precum si diverse calcule aplicate la nevoile comertului. A doua cerinta, aceea legata de existenta unui mediu prielnic, era indeplinita in interiorul republicilor italiene, caracterizate printr-o puternica prosperitate economica. De aceea, fara vreo urma de indoiala, contabilitatea in partida dubla isi are originea in Genova sau Venetia, veritabile centre ale comertului in acea vreme. Aparitia si dezvoltarea contabilitatii in partida dubla au fost asadar determinate de necesitatea ordinii in socoteli. Din pacate, chiar daca raspandirea cifrelor arabe are loc in jurul anului 1000, cel mai vechi fragment de contabilitate, care a fost descoperit, dateaza din 1211 si reprezinta registre ale unei banci comerciale italiene. Dincolo de toate avantajele unei evidente contabile riguros organizate, propagarea contabilitatii in partida dubla catre alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lunga durata, cu piedici greu de trecut. Pe de o parte, era invocat secretul afacerilor, pe de alta parte, contabilii se temeau ca divulgarea cunostintelor si initierea altora in taina contabilitatii le-ar fi pus in pericol locul de munca sau ar fi diminuat pretuirea de care se bucurau.

Un argument in sprijinul celor afirmate il constituie spusele lui Wolfgang Schweicker, un pioner in lumea lucrarilor de contabilitate aparute in Germania la mijlocul secolului al-16-lea: Nu vreau sa afirm ca inaintea mea n-ar fi existat contabili buni, de acestia sunt si astazi, dar ei tin contabilitate in secret si nu o dau la lumina zilei sau nu-si dau osteneala sa o arate si altora. Sub influenta schimbarilor intervenite in mediul economic, contabilitatea va parcurge la randul ei drumul de la o forma primara catre una complexa, capabila sa satisfaca cerintele tot mai diverse ale utilizatorilor informatiei contabile. Cadrul ingust al tranzactiilor efectuate pe baza de numerar a fost largit o data cu instituirea creditului. Faptele bazate pe increderea creditorului si angajamentul debitorului de a-si duce la indeplinire obligatiile au constrans contabilitatea sa-si dezvolte aparatul de calcul. Dupa aparitia creditului, in sfera inregistrarilor au intrat, alaturi de miscarile de bani si marfuri, datoriile si creantele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi si obligatii a dat nastere contului. La inceput, partile lui erau asezate una dupa alta: deasupra debitul si dedesubt creditul.

Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare in evolutia contului spre forma clasica, cu debitul la stanga si creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al carei nume il purta contul, a primit de la partenerul sau, iar creditul ceea ce persoana respectiva ia dat acestuia. Ulterior, conturilor de persoane li s-au alaturat cele pentru marfuri, bani sau alte bunuri. Personificarea conturilor a continuat, considerandu-se ca fiecare cont poate fi asimilat unei persoane sau ca reprezinta o persoana.

Contabilitatea medievala italiana s-a bazat pe urmatoarele registre principale: memorialul; cartea mare; jurnalul.

In afara de aceste registre principale existau si registre particulare. Initial, memorialul a servit doar pentru operatiunile de credit. Acest registru descriptiv alimenta cartea mare care, la inceput, oglindea tot numai operatiuni de credit, dar nu in forma descriptiva, ci intr-o prelucrare pe conturi individuale. In jurnal se prelucra, in formule contabile, memorialul. In vederea gasirii contului debitor si a contului creditor aparea mereu aceeasi intrebare: cine primeste si cine da? Dupa stabilirea conturilor corespondente, contul care primeste se debita si contul care da se credita. Aminteam la inceputul acestor randuri ca rolul contabilitatii era acela de a pune ordine si de a permite cunoasterea rezultatului obtinut de catre negustor. Este vorba insa doar de un rezultat scriptic, diferit uneori de cel faptic, real. Cunoasterea soldurilor existente in contabilitate pentru clienti, furnizori, debitori, creditori ori bunuri, nu reflecta intotdeauna situatia adevarata a intreprinderii. Iata de ce apare ca necesara inventarierea. Pentru determinarea rezultatului, contabilul proceda dupa cum urmeaza: din totalul soldurilor debitoare ale conturilor scadea totalul celor creditoare si compara rezultatul obtinut cu inventarul precedent. Din pacate insa, este vorba de un rezultat global, fara identificarea acelor operatiuni care au generat profit / pierdere. Procedand astfel nu se reuseste o separare a rezultatului de capitalul adus drept aport de catre proprietar. Poate acesta a fost unul din motivele care au determinat deschiderea unui cont si pentru proprietar. Daca pentru un creditor exista un astfel de cont, de ce nu unul si pentru proprietarul care aduce la randul lui bani si/sau marfuri pentru inceperea afacerii? La inceput acest cont purta chiar numele proprietarului. Un sef contabil al unei case de comert a Fugger-ilor, care tinea registrele sucursalei din Venetia lucreaza la un cont deschis pe numele Jacob Fugger. Acest cont devine ulterior centrul sistemului de conturi, oglindind capitalul comercial. Sa vedem acum ce se intampla cu capitalul in raport de rezultatele obtinute. In cazul unor rezultate pozitive putem vorbi de o crestere a capitalului, in timp ce in cazul pierderilor capitalul scade. Asa a luat fiinta procedeul de inregistrare a profitului sau pierderii obtinute direct in contul Capital, in credit pentru profit, respectiv in debit pent ru pierderi.

Initial nu au existat conturi subordonate contului Capital in care sa fie inregistrate rezultate partiale. Era necesara insa folosirea unui astfel de cont sintetic si, astfel, apare contul de

Profit si Pierderi (Pro e Dommo): diferenta intre totalul debitului si totalul creditului acestui cont reprezenta rezultatul final. Soldul era apoi inregistrat in contul Capital, in credit pentru profitul obtinut si in debit pentru pierdere.

Din dorinta de a separa rezultatele provenite din operatiile curente de cele din operatiile intamplatoare, apare un cont Noroc si Nenoroc pentru reflectarea rezultatelor determinate de hazard. Este un cont subordonat contului de Profit si Pierderi. Asadar, pe de o parte situatia intreprinderilor era ilustrata de conturi, iar pe de alta parte de inventar. Continutul conturilor era apoi pus de acord cu rezultatele inventarierii. Apare astfel, la sfarsit de exercitiu, un nou procedeu care prezenta in stanga sa bunurile si debitorii, iar in dreapta capitalul si creditorii. Este vorba de bilant cu cele doua structuri ale sale: activul pentru bunuri si creante, respectiv pasivul pentru sursele de finantare. Existau, de asemenea, un bilant de deschidere, in care se inregistrau la inceput de exercitiu soldurile conturilor, si un bilant de inchidere, care sa reflecte situatia lor la sfarsitul perioadei. Asadar, radacina conturilor se afla in bilant, iar punctul final al contabilitatii il constituie tot bilantul. Odata declansat, procesul dezvoltarii contabilitatii duble va dura aproape trei secole. De unde provine de fapt termenul de contabilitate dubla? Raspunsul il constituie egalitatea permanenta intre activ si pasiv, indiferent de modificarile intervenite in masa patrimoniului. Latura formala a inregistrarilor este, la randul ei, ilustrata prin echilibrul permanent intre debitul si creditul conturilor.

Motto : ,, ubi non est ordo, ibi est confusio. Cu siguranta, nu este un lucru usor sa scrii chiar si numai cateva randuri despre un Maestru. Si asta deoarece cuvintele sunt adesea insuficiente pentru a ilustra imaginea pe care acesta o are in sufletul fiecaruia din noi. Randurile de fata nu isi propun altceva decat sa intredeschida o usa dincolo de care se afla povestea vietii si operei celui care a fost Luca Pacioli.

Luca Pacioli, nascut in anul 1445, a fost un adevarat renascentist, cu vaste cunostinte in literatura, arta, matematici, afaceri si stiinta, intr-un moment in care scrisul reprezenta pentru multi doar o taina.

Fara ca istoria sa poata preciza cu exactitate data, Luca Pacioli s-a nascut intre 1445 si 1450, in localitatea Borgo San Sepolcro, la poalele muntelui Maggiore. Ortografierea corecta a numelui sau a ramas o problema nesolutionata de catre lingvisti si istorici, astfel incat intalnim mai multe variante: Luca Pacioli, Luca Paciolo, Luca Paciolus sau Fra Luca di Borgo Sancti Sepulcri. Primii ani din viata sunt traiti in spiritul franciscan al familiei sale, spirit ce-l va determina mai tarziu sa intre in Ordinul cu acelasi nume. In jurul varstei de 20 de ani, Pacioli pleaca la Venetia, in casa unui comerciant bogat, Antonio Rompiasi, in calitate de invatator al celor trei fii ai acestuia: Bartolo, Francesco si Paolo. De altfel, prima sa

lucrare, intitulata ,,De veribus quantitatis este dedicata celor trei. Acesta este momentul in care dobandeste si primele cunostinte in domeniul operatiilor comerciale. In 1472 Pacioli intra in Ordinul Franciscan. Care sa fi fost motivatia acestui demers? Poate spiritul franciscan calauzitor al copilariei sale sau poate influenta prietenului sau Giuliano della Rovere, nimeni altul decat viitorul Papa Jules al-2-lea ( 1503-1513 ). Trei ani mai tarziu ( 1475 ) il gasim ca profesor de matematici la Universitatea din Perugia. Sederea sa aici dureaza doar cinci ani, dupa care incepe o calatorie in afara Italiei pentru a studia filosofia si teologia. Ca o recunoastere a meritelor sale, Pacioli dobandeste titlul de Maestru, cel mai inalt titlu pentru studii academice (cel de doctor fiind specific doar pentru medicina si drept).

Coperta lucrarii Summa de Arithmetica, Geometria, Proportioni et Proportionalita, editia 1523, apartinand Bibliotecii Profesiei Contabile din Edinburgh.

Dupa treceri episodice prin Roma (1489), Napoli (1490) si Padova, Pacioli se retrage la Borgo San Sepolcro pentru a pregati lucrarea sa de referinta ,,Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita . Aparuta in anul 1494 la Venetia, lucrarea este considerata ca reprezentand primul tratat general de aritmetica, aritmetica practica si de algebra care a fost publicat. Contabilitatii ii este rezervat capitolul intitulat ,,Particularis de computis e scripturris . Un aspect extrem de important este faptul ca autorul nu atribuie lucrarii un caracter de originalitate, el insusi considerand-o doar o compilatie reusita. De asemenea, Pacioli nu precizeaza daca cunostintele prezentate sunt inspirate din scrieri anterioare sau din practica finantistilor si comerciantilor vremii. Ceea ce se poate afirma cu certitudine este influenta experientei venetiene, la acea vreme un veritabil centru al comertului. De altfel, insusi Pacioli numeste metoda de contabilitate prezentata drept metoda venetiana. Si totusi, dincolo de imensa contributie adusa dezvoltarii ulterioare a contabilitatii, lucrarea va atrage dupa sine o serie de reprosuri. Astfel, Fabio Besta, un reputat istoric al secolului al-XIX-lea, ii reproseaza lui Pacioli, in lucrarea sa ,,La Ragioneria ( 1871 ) tocmai neprecizarea surselor utilizate. Mai mult, pornind de la faptul ca Pacioli nu a fost un veritabil contabil, Besta considera ca acesta ar fi gasit cunostintele prezentate in Summa intr-o lucrare anterioara. Istoricul aminteste in acest sens un manuscris al maestrului Troilo de Cancellariis. Sigur ca existenta unei scoli venetiene de contabilitate la acea vreme nu este pusa la indoiala, dar marele merit al lui Pacioli ramane acela de a fi reunit intr-o lucrare cunostintele existente, permitand astfel raspandirea lor in intreaga lume (lucrarea va fi tradusa in cinci limbi). Incepand cu anul 1496 il gasim pe Pacioli la Milano unde, la invitatia Ducelui Lodovico Sforza, preda matematicile. Este perioada in care se intalneste cu figuri proeminente ale epocii, intre care si viitorul sau prieten Leonardo da Vinci. Perioada milaneza este insa de scurta durata, data fiind campania militara franceza, condusa de Louis al XII-lea ( 1499 ). Primii zori ai secolului al XVI-lea il gasesc pe Pacioli la universitatile din Pisa, Bologna sau Florenta. Este o perioada in care publica noi lucrari in domeniul matematicilor. In 1510, obosit probabil de eterna sa cautare, se retrage, unde altundeva, decat la Borgo San Sepolcro unde este numit comisar al Manastirii din Sepolcro. Ultima marturie a existentei sale o reprezinta chemarea sa la Roma, in anul 1511, de catre Papa Leon al Xlea, cunoscut ca un mare protector al artelor si stiintelor. Ca o ironie a vietii, data mortii celui care a fost Luca Pacioli ramane, ca si momentul nasterii sale de altfel, necunoscuta cu exactitate (undeva in anul 1517 potrivit biografului Ricci). Dincolo de urmele timpului, lucrarea sa ramane un moment de referinta in evolutia contabilitatii. Ca un omagiu peste timp pentru continua sa cautare, aceste randuri nu se pot incheia altfel decat cu un ,,Grazie Maestro.

Curiozitatea specifica tie, dragul meu student, ma obliga sa intredeschid si o usa dincolo de care vom afla doar un fragment din povestea contabilitatii romanesti. Cu siguranta, personalitati precum Cantemir, Balcescu, Kogalniceanu, Ion Ghica, Ion Ionescu de la Brad, Emanoil Ioan Nichifor sau Virgil Madgearu nu pot lipsi din nici un manual de istorie economica. Prin adoptarea unor conceptii progresiste sau chiar prin realizarea unor studii economice originale, literatura economica romaneasca isi face simtita prezenta incepand cu sec. al XIX-lea. Astfel, in 1819, la Iasi, apare Didascalia, un veritabil manual despre comert, finante si calcule contabile, scris in limba greaca. Dupa o asteptare de douazeci de ani, in Scheii Brasovului iese de sub lumina tiparului Pravila comertiala avandu-l ca autor pe Emanoil Ioan Nic hifor. Nu trebuie omis faptul ca in anii 30, la Scoala Comerciala a Capelei romanesti din Brasov, se predau cunostinte despre contabilitate, legislatie economica, etica si psihologie comerciala. Pravila comertiala contine, de altfel, primele principii a le contabilitatii in partida dubla. Un alt centru remarcabil al invatamantului economic romanesc il va reprezenta Academia Mihaileana din Iasi, incepand cu anul 1842, centru ce se poate mandri cu profesori precum Ion Ghica sau Ion Ionescu de la Brad. Perioada scursa pana la sfarsitul secolului al XIX-lea va fi una a aparitiei a numeroase traduceri, dar si lucrari originale in domeniul contabilitatii, in asezaminte de cultura economica, cum ar fi Bucuresti, Brasov, Iasi sau Galati. Prima jumatate a sec. XX va fi una de rapida ascensiune a culturii economice romanesti. Este perioada in care la Bucuresti ia fiinta Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (anul 1913). O a doua academie de profil se infiinteaza la Cluj in anul 1920. Fara a omite in vreun fel rolul jucat de celelalte centre de invatamant economic superior, sa ne oprim in cele ce urmeaza asupra scolilor de la Bucuresti si Cluj. La Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale, scoala profesorului Spiridon Iacobescu va demonstra universalitatea patrimoniului si permanenta egalitate a structurilor acestuia. Patrimoniul este definit drept un ansamblu de drepturi si obligatii cu respectivele lor obiecte de drepturi si obligatii, evaluabile in bani. Iata asadar, pe de o parte realitati concrete, iar pe de alta parte raporturi juridice privind aceste realitati. Impotriva scolii patrimonialiste de la Bucuresti, in oaza economica de la Cluj, prof. Ion Evian va incerca, in lucrarea Teoriile conturilor, sa inlature elementele juridice din con tabilitate. Adept al literaturii germane, autorul considera contabilitatea doar un supliment aritmetic al stiintei economiei intreprinderilor. In prezent, contabilitatea romaneasca isi cauta drumul sau spre o lume accesibila pana mai ieri doar in paginile unei carti. De la un sistem a carui principala caracteristica o reprezenta rigurozitatea, catre unul in cadrul caruia contabilului i se ofera posibilitatea de a alege alternativa cea mai apropiata de realitate, de la un adevar absolut catre o multime de interpretari ale acestuia, nu este, cu siguranta, o simpla calatorie de vacanta. Intre orgolii sau interese, adesea opozabile, contabilitatea incearca, cu pasi marunti, sa devina un limbaj comun si dincolo de frontierele nationale. Marturie stau reglementarile adoptate in ultimii ani, fiecare dintre acestea semanand parca cu buzduganul aruncat de contabilitatea romaneasca inaintea pasilor sai spre lumea celor puternici.

Prevederea este adevaratul curaj, spunea Euripide in antichitate. Orice anticipare pertinenta isi are temeiul in cunoasterea veridica a elementelor din trecut.

In dorinta sa de a deveni tot mai puternica, contabilitatea apeleaza la calculul costurilor, la analiza comparativa si, nu in ultimul rand, la calcule previzionare. Ea este chemata sa ofere informatii exacte asupra situatiei economice a unei entitati. Practic, dintr-un judecator al trecutului, contabilitatea devine un consilier al viitorului. Manifestarea unui interes sporit pentru costurile determinate de propria activitate si controlul exercitat asupra acestora constituie un argument forte, in opinia autorului, al oricarui rationament economic. In sprijinul celor

afirmate sa ne amintim de spusele lui Andrew Carnegie potrivit caruia succesul depinde de obtinerea unor informatii reale despre costurile directe ale propriei activitati; pentru aceasta a fost creata contabilitatea; pentru restul, increderea si intuitia sunt suficiente.