Speranta

neasteptata

Acest fan fic este dedicat mamei mele, Liliana.

Iti multumesc ca mi-ai dat viata si mi-ai aratat iubirea
nemarginita a unei mame . Mi-ai aratat deasemenea ca pot
iubi intens si ca dragostea este cel mai pur si divin sentiment
pe care omul e capabil sal simta si trebuie sa facem orice ca
sal traim acest sentiment . Ai fost intotdeauna un model
pentru mine si vei ramane mereu. Te iubesc.
 I. Inceputul sfarsitului

Singur. Ar fi trebuit sa ma obisnuiesc din nou cu singuratatea dar nu mai pot. Nu cred ca
voi mai putea vreodata sa ma obisnuiesc cu aceasta pustietate care ma apasa din ce in ce
mai tare. Ai fi crezut ca cu timpul te vei obisnui dar eu unul nu mai pot suporta si stiu ca
nu am ce face. Am pierdut cea mai de pret fiinta din viata mea, insasi viata mea…sau mai
bine zis nici nu era a mea.
Eram in camera pe pat si ma gandeam la ani trecuti. Imi placea sa-mi amintesc de ani
cand eram indragostit peste masura de o fata pe nume Bella Swan. Imi era dor de
zambetul ei care ma facea sa ma topesc, de ochii ei caprui in care ma pierdeam de fiecare
data cand ii priveam, de roseata ei dulce, de vocea ei, de sunetul batailor ei de inima care
era ca un cantec de leagan si de tot ce reprezenta ea. Era universul meu…a fost sau mai
degraba niciodata nu a fost a mea. Intotdeauna i-a apartinut altcuiva. Cum am putut fi atat
de orb incat sa nu-mi dau seama?
Intotdeauna ma gandesc la acea zi ingrozitoare care mi-a schimbat viata radical.
Inceputul sfarsitului meu si desi au trecut 21 de ani imi amintesc acea zi parca ar fi fost
ieri.
Eram fericit. Am scapat in sfarsit de Victoria si nu mai era o amenintare pentru Bella mea
dar totusi ingerasul meu inca era trist. Se gandea la cel mai bun prieten al ei care suferea
din cauza ca ma ales pe mine si nu pe el. Cum as putea sa fiu bucuros ca ma ales pe mine
cand ea suferea asa mult? As face orice dar stiu ca nimic nu iar alina durerea ce o purta in
sufletul ei. As fi in stare sa renunt eu la ea si sa fie cu acea corcitura doar ca sa nu mai
sufere dar i-am promis ca n-o voi mai parasi doar daca mi-o va cere ea. Acum fugeam cu
Bella in spinare prin padure. Ne duceam sa-i dam vestea cea mare lui Charlie: ca ne-am
logodit. Peste cateva luni Bella va deveni sotia mea. Vai ce bine suna: frumoasa mea sotie
Bella. Eram cel mai fericit om de pe pamant (sau vampir) pentru ca aceasta fiinta nobila a
acceptat sa fie sotia mea si sa fie a mea pe vecie. Dar totusi simteam un sentiment ciudat.
Ceva nu era in regula. Era prea frumos sa fie adevarat ca Bella mea imi va fi sotie. Parca
era un vis ce se va termina curand si asta ma inspaimanta. In acel moment i-am auzit
vocea lui Jacob in capul meu.
Oprestete,vreau sa vorbesc cu Bella un minut.
Oare ce mai vroia de la ea? Nu era destul ca suferea mult pentru ca la facut sa sufere,
trebuia sa-i si spuna acest lucru si sa-i si arate. Aveam un impuls sa ma tot duc inante si sa
nu ma mai opresc dar stiam ca nu m-ar fi iertat niciodata Bella ca n-am lasat-o sa
vorbeasca cu Jacob cand el a vrut. Pana la urma m-am oprit dar nu eram multumit de
aceasta decizie.
-De ce te-ai oprit Edward? Nu era vorba ca mergem la tata sa-i dam vestea…
- E Jacob,am interrupt-o eu.Vrea sa vorbeasca cu tine. Mi-a spus sa ma opresc.
- Vrea sa vorbeasca cu mine? Oare ce? Sper ca nu vrea iar sa ma faca sa ma razgandesc.
Deja am luat o hotarare ca voi ramane cu tine pe vecie.
In acel moment m-a luat de mana si sa uitat la mine cu dragoste. Cum putea sa fie acea
zeita menita mie, menita sa ma iubeasca la fel de mult cum o iubesc eu pe vecie? Doamne
cat de mult o iubeam. M-am uitat si eu la ea si am inceput sa zambesc acel zambet care
stiu ca-i placea la nebunie. A inceput sa-i bata inima mai tare. Cat adoram acel sunet
divin. M-am apropiat de ea s-o sarut pe buze. Dandu-si seama de ce vreau sa fac a facut si
ea tot acel lucru. Am luat-o de barbie si i-am apropiat gura de a mea. Mi-am apasat
buzele mele reci pe a le ei. Am inceput s-o sarut cu putin mai multa pasiune decat ar fi
trebuit. Poate nu eram indeajuns de puternic pentru asta dar nu ma mai puteam abtine.
Bella vazand raspunsul meu la sarut a inceput si ea sa ma sarute la fel dar stiam ca va
trebui s-o opresc nu din cauza ca era prea mult. Era din cauza ca Jacob era aproape si nu
vroiam nici eu sa sufere si mai mult pe cat suferea. Am indepartat-o. Ea vazand ce vreau
sa fac s-a strans si mai tare de mine dar degeaba.
-Iubito imediat apare Jacob.Ar trebui sa ne oprim.
-Ah,si s-a oprit dar totusi ma luat de mana.
Asteptam amandoi sa apara dar eu stiam ca deja era aici. Ii era frica sa se arate. Nu-i
intelegeam gandurile. De parca vroia sa se gandeasca la ceva dar nu putea de frica sa nu-i
aud eu gandurile. In cele din urma s-a aratat. Se uita la ea cu tristete si in acel moment am
auzit in gandurile lui o fraza care ma pus pe ganduri:Asta este singura mea sansa
si daca nici atunci nu vei vrea sa fi cu mine jur ca te voi lasa in pace.
Oare ce mai vroia sa-i mai spuna?
-Salut Bella…Edward.
-Jacob, l-am salutat eu.
Bella nu zicea nimic, doar se uita la el cu tristete.
-As fi vrut sa te rog Edward sa ne lasi un minut singuri dar stiu ca nu are rost. Oricum vei
afla.
-Daca vreti sa plec sa va las putin singuri,pot sa merg destul de departe in asa fel veti
avea putina intimitate.
-Edward nu are rost desi…apreciez.
-Ok Jacob spune-mi ce ai pe suflet,a zis Bella cu ingrijorare pentru prietenul ei.
-Mai stii cand ti-am spus ca Quiel si-a gasit sufletul pereche si era o fetita de doi ani?
-Da Jacob imi amintesc…a patit ceva Quiel sau Claire?a intrebat impanicata scumpa mea
Bella.
-Nu, stai linistita, a spus repede Jacob, n-au patit nimic. Lasa-ma sa termin te rog.
-Ok.
Inca facea tot posibilul ca sa nu se gandeasca la acel lucru pe care vroia sa-i zica Bellei
asa ca am renuntat sa mai incerc. Oricum voi afla pana la urma.Jacob incepu sa
povesteasca din nou.
-Si tu ai inceput sa-l judeci si eu ti-am explicat ca deocamdata el va fi ca un frate pentru
ea si cand va creste mai mare ei vor fi fericiti la fel ca Emily si Sam,iar tu mai intrebat…
-Daca Claire nu are un cuvant de spus si tu ai spus ca normal ca da dar de ce nu l-ar alege
pe el deoarece va fi perechea perfecta, a continuat Bella sa povesteasca. Imi amintesc
foarte clar. Nu inteleg unde vrei sa ajungi.
Si eu eram derutat. De ce ii amintea de aceasta amintire Bellei? Unde vrea sa ajunga?
Eram foarte curios cu privire la aceasta dar m-am abtinut sa nu-i citesc gandurile.
-Bella, in ochii lui citinduse suferinta, am vrut ca tu sa poti avea un cuvant de spus in
aceasta privinta…
-Nu mai inteleg nimic…zise derutata Bella.
-Lasa-ma te rog sa termin Bella. Dupa cum spuneam, vroiam ca tu sa ai un cuvant de
spus si sa te las sa alegi cum vrei tu, Bella, dar pur si simplu nu pot sa te las…sa privesc
cum…tu alegi o viata care nu tie menita.
-Ce vrei sa spui Jacob? a spus Bella speriata.
S-a uitat la mine si pentru o fractiune de secunda am crezut ca se uita cu mila la mine.
Dupa aceea s-a uitat la ea din nou si a spus propozitia de care imi era atat de frica.
-Bella, tu esti sufletul meu pereche. Intotdeauna ai fost. Am ascuns aceste sentimente cat
am putut eu de mult dar nu mai pot.
In acel moment Jacob si-a lasat frau sentimentelor. In sfarsit am putut citi cum am vrut
mintea lui. Mi-am dat seama ca el o iubea mai mult ca mine deoarece a lasat-o pe ea sa
aleaga cum vrea sasi petreaca viata. Vroia sa fie alegerea ei si poate ar fi renuntat la ea
dar pur si simplu a vrut sa-i spuna adevarul. Edward stiu ca in acest moment imi
citesti gandurile sa vezi daca e adevarat…si cred ca deja ti-ai dat
seama de adevarul spuselor mele. Daca ea alege sa fie cu tine am s-o
las…am sa va las in pace,dar daca te alege pe tine te rog din tot
sufletul meu ai grija de ea ca daca nu vei avea am sa vin dupa tine. In
acel moment un zambet discret i-a aparut pe buze doar pentru mine.
Cum putea sa fie adevarat? Cum am putut sa fiu atat de orb? De ce nu mi-am dat seama
pana acum de acest lucru? De ce nu mi-am dat seama ca unuiversul meu, viata
mea,sufletul meu de fapt n-au fost niciodata ale mele? Intotdeauna i-a apartinut altei
persoane si eu nu mi-am dat seama.
Bella statea nemiscata langa mine,tot cu mana ei calda in mana mea rece. Era pur si
simplu socata. Nu stia ce sa zica. Dar oricum ce ar mai putut fi de zis in aceasta
chestiune?
Nu puteam sa o las sa ma aleaga acuma pe mine cand stiam ca exista un suflet pereche in
aceasta lume pentru sufletul ei. As fi cel mai mare egoist daca as face acest lucru. Trebuia
s-o las sa fie cu ea. Era cel mai bine pentru ea. Dupa cum am spus mai de mult:vampirii
nu au suflet si nu vroiam sa iau sufletul Bellei doar ca sa fie cu mine. Doamne cata
dreptate am avut atunci cand am spus aceasta. Pur si simplu nu-i puteam fura sufletul
Bellei. Asa ea n-ar mai fi intalnit sufletul ei pereche si nu ar mai fi fost iubita cum merita
sa fie iubita.
In acel moment m-am hotarat ce aveam de facut, desi era cel mai dureros lucru pe care
trebuia sa-l fac din toata existenta mea. Trebuia sa renunt la ea ca ea sa poata sa fie cu
Jacob..
-Bella, i-am spus eu, uitate la mine te rog.
Cand mi-a auzit vocea retinuta de durere a iesit din acel moment din soc si sa uitat la
mine cu ochii inlacrimati. Cred ca se gandea si ea la acelasi lucru ca mine. Cum a putut sa
fie asa oarba incat sa nu observe ca sufletul ei pereche era in fata ei si ea ar fi mai avut
putin si ar fi renuntat la el doar pentru ca a fost prea incapatanata si ma vrut pe mine. Acel
gand a fost ca o injunghiere in inima mea care nu mai batea de mult dar in acel moment
jelea cum nu a mai jelit niciodata. Am incercat cat de mult am putut sa ascund durerea ce
mi se intiparea pe fata mea si sa fiu cat se poate de calm dar in acel moment Bella m-a
surprins cu intrebarea ei.
-Edward spune-mi ca nui adevarat…spune-mi ca de fapt ma minte… spune-mi ca e doar
un cosmar din care o sa ma trezesc imediat?si in acel moment s-a aruncat in bratele mele
si s-a apucat de plans. Am stranso tare la pieptul meu si am lasato sa se descarce. Plangea
in hohote si se strangea si mai tare la pieptul meu. Acel plans parca era cantec venit din
iad ca sa-mi tortureze toata existenta mea. Ma durea ingrozitor s-o vad asa. Nu mai
puteam s-o vad in halul acesta. Nu mai puteam suporta s-o aud cum plange. Ar fi fost
mult mai usor daca ar fi acceptat din prima ca sufletul ei pereche e Jacob. Era mult mai
usor sa ma ranesc pe mine in locul ei dar cum as putea suporta s-o ranesc si pe ea in
acelasi timp?
Trebuia sa-mi vin in fire,pentru Bella. Trebuia sa fiu tare. Poate va suferi acum la inceput
dar cu timpul, cu ajutorul lui Jacob ma va uita si il va iubi pe el la fel de mult cum el o
iubeste pe ea.
In timp ce eu ma gandeam Bella se linistise si plangea acum cu sughituri. Acum trebuia
sa-i spun.
-Bella, Jacob spune adevarul. Tu esti sufletul lui pereche. Tu esti menita lui. Intotdeauna
ai fost. Imi pare sincer rau ca nu mi-am dat seama mai de mult. Poate te scuteam de toata
suferinta pe care o simti acum…
-Cum ai fi putut sa ma opresti sa…ma…indragostesc de tine…Edward?mi-a spus ea
printre sughituri.
-Trebuia sa plec din nou dupa ce mai salvat Bella. Ar fi fost cel mai bine pentru tine dar
am fost prea egoist,Bella, si imi pare rau. Pur si simplu n-am mai avut puterea sa plec.
-Edward, iubitule, nu mai conteaza,imi zise ea cu voce tremurata dar hotarata, voi ramane
cu tine asa cum am stabilit. Voi fi a ta pe vecie. N-am de gand sa renunt la tine, iar in acel
moment i-a curs o lacrima.
-Bella…dragostea mea…trebuie sa ramai cu Jacob. El este sufletul…
- Nu ma intereseaza, mi-a zis Bella aproape strigand. Nu pot sa fiu cu el. Nu vreau sa fiu
cu el. Vreau sa fiu cu tine. Tu esti totul pentru mine. N-am sa mai supravietuiesc daca ma
vei parasi.
In acel moment am uitat ca era si Jacob acolo si asista la aceasta scena. Am uitat pur si
simplu de el doar cand i-am auzit gandurile mi-am dat seama ca inca era aici. Am vrut
sa stie doar adevarul. Sa stie la ce renunta. Poate trebuia sa-i fi spus
atunci cand mi-am dat seama ca ea este sufletul meu pereche. Imi
pare atat de rau…si chiar ii parea rau. Ai grija de ea Edward. Atata iti cer. Ai
grija de ea, si a dat sa plece.
-Nu, am zis eu raspunsandurile la amandoi deodata.
Jacob sa oprit
-Cum adica nu,Edward? Te rog spune-mi ca nu ma vei parasi,mi-a spus ingerul meu cu
lacrimi din nou in ochi. Jacob, si s-a intors catre el, esti cel mai bun prieten al meu.
Intotdeauna te voi iubi,dar pe Edward il iubesc mai mult. Nu pot renunta la el. Te rog
trebuie sa ma intelegi.
-Te inteleg Bella, chiar de aceea te voi lasa in pace.
Doamne cat de mult o iubeste. Este in stare sa renunte la ea doar sa fie cu persoana pe
care o iubeste ea cel mai mult desi stie ca nu acea persoana ar trebui sa fie cu ea. Imi pare
rau ca te voi face sa suferi dragostea mea dar stiu ca asa e cel mai bine pentru tine.
-Imi pare rau, dar cel ce nu te intelege sunt eu, Bella, I-am spus eu cat se poate de calm.
-Ce? au zis amandoi in cor.
-Nu pot sa te las sa dai cu piciorul in aceasta viata plina de iubire si impliniri pe care o vei
avea alaturi de Jacob. Stiu ca poate sa-ti ofere tot nu ca mine si vei fi foarte fericita.
Dupa aceea m-am intors catre Jacob.
-Tu vei avea grija de ea. Iubeste-o asa cum merita Jacob. Sa nu cumva sa ma dezamgesti
si sa ma faci sa-mi para rau de decizia luata. Daca se va intampla acest lucru jur ca ma
voi intoarce si vei vrea sa mori decat sa mai simti durerea pe care ti-o voi provoca.
Se uita la mine fara sa stie ce sa spuna. Intr-un final a spus:
-Iti multumesc.
-Edward…m-a chemat ea.
In acel moment am luato in brate si am strans-o tare la pieptul meu. Dupa aceea i-am luat
capul in maini si m-am uitat la ea. Vroiam sa-i memorez pentru totdeauna chipul ei
frumos, dar oricum stiam ca n-am s-o uit niciodata si daca as vrea.
-Ai grija de tine pentru mine. Cand ai nevoie de mine suna-ma si am sa vin. Fi fericita
Bella si am sa pot si eu la randul meu sa fiu fericit.
Am sarutat-o pe frunte. As fi vrut pe buze s-o sarut dar stiam ca as fi facut si mai grea
despartirea pentru amandoi si nu vroiam sa risc sa o fac si mai mult sa sufere.
-Nu stai Edward….dar eu am lasat-o si am inceput sa fug prin padure…NU…EDWARD
NU MA LASA…EDWARD…desi ii auzeam strigatele dureroase care ma chemau pe
mine nu m-am mai intors de frica ca nu voi mai fi destul de puternic sa mai plec.
Mi-a ramas intiparit in minte acel strigat de agonie, acel sunet care ma bantuie de 21 de
ani. Intotdeauna parca aud acel sunet sfasietor venit de departe doar ca sa-mi zdrobeasca
inima in bucati.
De atunci n-am mai vazuto si nici n-am vorbit cu ea. Imi era un dor teribil si desi au
trecut 21 de ani eu tot la fel de mult o iubeam. Daca n-ar mai fi ea in viata m-as fi omorat
demult ,desi aceasta durere care nu sa diminuat deloc cu timpul ma facea sa ma gandesc
la moarte. Daca as putea m-as omora chiar acum, numai sa nu mai traiesc cu aceasta
pustietate in sufletul meu. Pur si simplu m-am saturat sa ma amagesc ca pana la urma
golul pe care il simteam in sufletul meu se va vindeca. Nu mai suportam sa mai traiesc
asa, dar totusi traiam deoarece credeam ca pana la urma ma va suna si va vrea sa
vorbeasca cu mine. Aceasta era raza mea de lumina in acest infinit intuneric si pentru asta
traiam in continuare.