ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

1. Abordarea vietii internationale prin intermediul teoriei sistemelor implica

doua paliere: cel al elementelor ei componente - "ACTORII" - si cel al "RAPORTURILOR" dintre ei. Modificarea naturii, respectiv a tipului de "ACTOR", influenteaza "RAPORTURILE" dintre acestia si intregul "SISTEM". Ca atare, observarea transformarilor la nivelul "ACTORILOR" ne da masura transformarii "SISTEMULUI" insusi. 2. Istoric vorbind, "ACTORI" au fost pe rand: colectivitati umane (triburi, uniuni de triburi etc.), orasele-state ale lumii grecesti, imperiile antichitatii (Roman, Persan etc.), formatiunile atomizate ale feudalismului, care, impreuna cu orasele ce au scapat invaziei migratorilor, au prosperat prin concentrarea activitatii clasei burgheze, au constituit germenii statelor de mai tarziu. Acestea, dupa alcatuirea pe baza "principiului dinastic", au capatat treptat un caracter national. Prefigurarea acestui caracter a insemnat, in realitate, evolutia "SISTEMULUI" european, ca nucleu al "SISTEMULUI" international in ansamblul sau.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

3. In felul acesta, principalul "ACTOR" al "SISTEMULUI" devine cu timpul

"STATUL NATIONAL". Atributele sale sunt: populatia, teritoriul si suveranitatea propriului guvern asupra ambelor. Este de subliniat rolul "PIETEI" in asigurarea coeziunii statale si a individualitatii "ACTORULUI".

4. Prin dezvoltarea economico-sociala, asistam, pe de o parte, la

consolidarea "STATULUI NATIONAL" ca principal "ACTOR" al "SISTEMULUI" international, iar, pe de alta, la multiplicarea tipurilor de "ACTORI" (firme, persoane etc). Primul Razboi Mondial a dus la aparitia unui nou tip de "ACTOR" multinational - LIGA NATIUNILOR (ulterior ORGANIZATIA NATIUNILOR UNITE).

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

5. Continuarea dezvoltarii economico-sociale a determinat multiplicarea atat a tipurilor de "ACTORI", cat si a "RAPORTURILOR" dintre acestia, conducand la adancirea integrarii in cadrul "SISTEMULUI". Astfel, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, in randul "ACTORILOR" se numara: statele nationale, organizatiile internationale (guvernamentale si neguvernamentale), organizatii cu tendinte suprastatale (care presupun o delegare de suveranitate de la statele nationale spre ele - UE), firmele multinationale, precum si indivizi (de exemplu, Berlusconi). In rindul actorilor non-statali pot fi incluse si gruparile teroriste internationale, respectiv organizatiile mafiote care actioneaza pe scara globala.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

6. Aceasta multiplicare ar fi insotita, dupa unii, de o deplasare de accent dinspre "STATUL NATIONAL" spre celelalte tipuri de "ACTORI", datorata, pe de o parte, pierderii inevitabile de substanta a "STATULUI NATIONAL" (vezi delegarea de suveranitate atat "in sus", spre organizatii internationale, cat si "in jos", spre "regiuni"), iar, pe de alta, concentrarii acesteia la ceilalti "ACTORI" (firmele multinationale, de pilda). In context, se impune o evaluare diferentiata pentru cele doua parti ale continentului: daca in VEST, lucrurile par sa stea asa, in EST ele sunt mai complicate, caci avem "actorii vechi", care tind spre integrare, si noile state, care doresc acelasi lucru, dar sunt nevoite ca, in paralel, sa-si consolideze statalitatea de curand dobandita.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

7. Pozitia STATULUI NATIONAL ca actor central al sistemului international

constituie astfel una dintre cele mai controversate teme de interogare a teoriei relatiilor internationale. Mentionam o parte dintre argumentele adeptilor diminuarii rolului statului: multiplicarea surselor de autoritate si putere; diminuarea capacitatii statelor de a controla economiile nationale ca rezultat al globalizarii si interdependentei; incapacitatea de control a informatiilor si ideilor, ca urmare a revolutiei microelectronice (exemplu China si eforturile de cenzurare a accesului la Internet); tendinta spre descentralizare si crestere a rolului autoritatilor locale si provinciale in dauna guvernului central (exemplu devolutia in Scotia si Tara Galilor); dependenta crescuta a majoritatii statelor de resurse naturale externe. Majoritatea analistilor considera ca statul pastreaza o pozitie dominanta in sistemul international chiar in conditiile reconsiderarii acceptiunii traditionale a suveranitatii.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

Astfel, competitivitatea si cresterea economica, securitatea sociala, asigurarea materiilor prime etc. raman in competenta guvernelor nationale; companiile multinationale depind de statele de origine pentru protectie directa sau indirecta; statele au, pentru moment, monopolul folosirii legitime a fortei pentru a controla tulburarile interne sau pentru a raspunde unor crize internationale. De asemenea, reprezentantii guvernelor nationale sunt factori decidenti in organizatiile internationale sau regionale. Chiar si organizatiile supranationale (UE) sunt folosite de catre statele membre pentru a-si sustine interesele nationale. Criza din Kosovo si includerea operatiunilor de tip non-Articol 5 in noul Concept Strategic al NATO impun o reevaluare a argumentelor traditionale ale sustinatorilor pozitiei centrale a statului. Razboiul contra terorismului international necesita o intarire a

rolului statului pentru a asigura securitatea si siguranta propriilor cetateni. In acelasi timp, amenintarile asimetrice au impus un raspuns unitar al coalitiei internationale, iar faptul ca, pentru prima data de la crearea Organizatiei Atlanticului de Nord, s-a apelat la principiul apararii colective, a demonstrat viabilitatea si importanta institutiilor internationale.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

8. Se inregistreaza, de asemenea, o crestere a importantei atat prin numar, cat si prin influenta reala pe scena politica mondiala a altor actori non-statali: corporatiile transnationale, respectiv organizatiile non-guvernamentale internationale (INGO). Este semnificativ faptul ca o organizatie nonguvernamentala Medecins sans frontieres a obtinut Premiul Nobel pentru pace, iar actiunile unor INGO cum ar fi Greenpeace sau Amnesty International se afla constant pe agenda politica a guvernelor. Tendinta actuala a zecilor de mii de ONG locale este de a obtine un statut regional si apoi global, unele obinand recunoaterea din partea Organizatiei Natiunilor Unite (statut consultative in cadrul Consiliuuil Economic si Social - ECOSOC) i devenind, astfel, actori legitimi n diplomaia international. Totodata, mass media internaionale prin influenta asupra publicului si a decidentilor - sunt considerate de un numar din ce in ce mai mare de analisti drept actori autonomi in sistemul international.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

9. Cea mai semnificativa provocare contemporana o reprezinta insa actorii

nonguvernamentali nelegitimi: retelele de organizatii teroriste internationale (si unii lideri ca actori individuali) si structurile crimei organizate, al caror potential de risc si amenintare a crescut exponential.

ACTORII RELATIILOR INTERNATIONALE

10. In ce priveste situatia ROMANIEI, prin revolutia din decembrie 1989,

si-a multiplicat exponential tipologia contactelor sale internationale, anterior reduse exclusiv la nivelul (controlat in totalitate) STATAL. Nu numai ca si in cadrul acestuia s-a inregistrat o multiplicare a contactelor (vezi activitatea internationala depusa de diferite componente ale sistemului politic si administrativ), dar acum si organizatii interne (economice - firme, politice, culturale, sociale, stiintifice etc.), precum si persoane fizice, intretin propriile lor contacte internationale. Presiunea pe infrastructura rutiera, aeriana, fluviala, maritima, precum si informationala, este o dovada concreta a integrarii Romaniei in "SISTEMUL" international.

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

1. PUTEREA este un concept - daca nu conceptul - cheie al politicii.

Esenta activitatii/luptei politice este accesul la PUTERE. Aceasta permite, pe plan intern si extern, transpunerea in practica a propriilor programe politice, precum si satisfacerea propriilor interese. Celelate categorii ale stiintei/stiintelor politice (actori, interese etc.) sunt determinate de raporturile cu si fata de conceptul de PUTERE. un SCOP IN SINE, cat si un MIJLOC DE ATINGERE A ALTOR OBIECTIVE. Ea este, intr-un cuvant, MONEDA DE SCHIMB in POLITICA INTERNATIONALA (definita ea insasi ca LUPTA PENTRU PUTERE).

2. Pe plan international, PUTEREA reprezinta, in acelasi timp atat

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

3. In domeniul relatiilor internationale operam concomitent cu un numar de
termeni, care se cer definiti: RELATII INTERNATIONALE = ansamblul legaturilor dintre ACTORI POLITICA INTERNATIONALA = legaturile POLITICE (implica PUTEREA) dintre ACTORI POLITICA EXTERNA = o strategie (curs de actiune planificat) pentru atingerea unor obiective, in raport cu alt ACTOR

4. PUTEREA reprezinta capacitatea de a controla mintea si actiunile altora,

de ai determina sa faca ce doresti tu, sau ceea ce altfel nu ar face. PUTEREA POLITICA este o relatie reciproca de control intre detinatorii de functii publice si intre acestia si restul societatii in ansamblul ei. Sunt de subliniat cele doua planuri - intre detinatorii de functii, si intre acestia si ceilalti membri ai societatii; de asemenea, faptul ca avem de-a face cu o RELATIE PSIHOLOGICA.

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

5. Asa stand lucrurile, se impune sa facem o serie de patru distinctii:
a. PUTERE / INFLUENTA - vizibila cel mai bine in relatia dintre
CONSILIER si FACTORUL DECIZIONAL. Primul are INFLUENTA asupra celui de-al doilea, in timp ce acesta din urma are PUTERE asupra primului;

b. PUTERE / FORTA - cand recurgi la FORTA (inteleasa ca VIOLENTA

FIZICA) inseamna ca abdici de la PUTERE - inteleasa ca RELATIE PSIHOLOGICA - in favoarea FORTEI - inteleasa ca RELATIE FIZICA; oricum, PUTEREA MILITARA este cel mai important atribut al PUTERII in general. Fara sanctiunea FORTEI, PUTEREA este lipsita de substanta (a se vedea eficacitatea unei legi, fara prevederea sanctiunilor pentru incalcarea ei);

c. PUTERE care poate fi UTILIZATA (armele conventionale, de pilda) si

PUTERE care NU POATE FI UTILIZATA (armele nucleare, de exemplu, care sunt utilizate prin intermediul AMENINTARII CU UTILIZAREA); in realitate, avem de-a face cu prezenta sau absenta FORTEI ca ultima sanctiune a PUTERII;

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

6. ELEMENTELE CLASICE ALE PUTERII (HANS MORGENTHAU
POLITICS AMONG NATIONS).

PUTEREA este rezultanta prezentei si actiunii / valorificarii unor

elemente, care poarta numele de ELEMENTE ALE PUTERII. Acestea sunt de mai multe feluri: IMUABILE /VARIABILE, precum si CUANTIFICABILE/NECUANTIFICABILE.

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

Geografia (vecini, relief, vulnerabilitate; popoarele din spatii deschise au

tins sa se extinda pana la atingerea unor limite / frontiere naturale - vezi rusii, prusacii, polonezii, ungurii; cei care au dispus de frontiere naturale romanii - au tins sa le apere); unei populatii mai numeroase si a unei dezvoltari mai sustinute; independenta in acest domeniu se traduce printr-o mai mare libertate diplomatica de miscare);

Resursele naturale (hrana si materii prime; existenta lor permite sustinerea

Capacitatea industriala (mult timp, respectiv intre revolutia industriala si cea

informationala, a constituit baza PUTERII; acum, ea trebuie sa fie reevaluata, prin prisma costurilor pe care le implica - vezi cazul Romaniei post-ceausiste);

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

Pregatirea militara (cu indicatori/sub-elemente ca: tehnologia militara vezi

capacitatea aeronautica romana fata de cea a altor fosti aliati din Tratatul de la Varsovia -, calitatea conducerii, precum si cantitatea si calitatea fortelor armate; vezi necesitatea asigurarii capacitatii operative a Armatei in paralel cu derularea procesului de restructurare a acesteia); Populatia (marime, distributie si tendinte; acesta este principalul rezervor de alimentare a fortelor armate; ca atare, tendintele de evolutie a populatiei sunt urmarite cu mare atentie intre adversarii potentiali, vecini etc. In zilele noastre, sunt de urmarit o serie de tari care au sanse reale de a intra in "liga" marilor puteri in secolul viitor - China, India, Argentina, Brazilia, Mexic, eventual Indonezia. Toate sunt tari dens populate); Caracterul national (impulsivitatea, flexibilitatea, rabdarea, sangele rece, diplomatia, finetea - calitati care pot amplifica performanta externa; vezi cazurile Romaniei si, sa spunem, Ungariei in acest secol); Moralul national (textura sociala/social fabric - element fundamental; in prezent se actioneaza in special asupra acesteia; efectele sunt pe termen lung si determinante; de urmarit evolutia solidaritatii sociale in Romania inainte de decembrie 1989, imediat dupa si in perioada de tranzitie; element ce tine de calitatea societatii si guvernarii);

PUTEREA IN RELATIILE INTERNATIONALE

Calitatea diplomatiei (element fundamental al supravietuirii

nationale; amplifica sau diminueaza PUTEREA unui stat; vezi cazurile Romaniei, in care forta armata a fost compensate / suplimentata de calitatea diplomatiei, precum si Marea Britanie in timpul lui M.Thatcher, in special in relatiile cu Statele Unite);Calitatea guvernarii (sunt de urmarit raporturile dintre: resurse-politica [eficienta utilizarii lor in raport cu obiectivele propuse]; politica-sprijin popular [in ce masura politica exprima vointa poporului sau in ce masura este restrictionata de aceasta]; guvern-politica externa [locul si rolul politicii externe in ansamblul politicii promovate de guvern - atentie, profesionalism, mecanisme etc.]

ECHILIBRUL PUTERII

1. Echilibrul Puterii este o modalitate de mentinere a stabilitatii

intr-un sistem compus din mai multe unitati autonome. (Daca era vorba de un sistem compus din unitati subordonate una fata de alta, aceasta misiune trebuia sa cada in sarcina autoritatii centrale, care regleaza sistemul). Desigur, ramane problema "autoritatii" care asigura repartizarea echilibrata a puterii in cadrul sistemului compus din unitati/entitati autonome. De regula, aceasta autoritate a fost fie o mare putere, fie un grup de mari puteri care, la momentul respectiv, asigurau conducerea sistemului ori prin deciziile pe care le impuneau altora, ori prin propria lor actiune.

ECHILIBRUL PUTERII

2. Premisele asigurarii stabilitatii pe aceasta cale sunt, in esenta,

doua: * ca toate unitatile/entitatile sunt necesare sistemului; si * ca, daca nu se intervine, una din unitati/entitati va cauta sa le "inghita" pe celelalte (politica este lupta pentru putere, atat pe plan intern, cat si extern) "Since the goal is stability and the

(Pe plan intern, echilibrul este mentinut prin intermediul

preservation of all the elements of the system, the equilibrium must aim at preventing any element from gaining ascendancy over the others" (Morgenthau, 189)
separatiei puterilor, in virtutea caruia, pe de o parte, nici una dintre puteri nu o detine in totalitate, ceea ce presupune cu necesitate colaborarea lor in exercitarea actului de conducere, iar, pe de alta, ca se pot controla reciproc).

ECHILIBRUL PUTERII

3. In ce priveste tipurile de actiune, in linii generale acestea sunt

doua: * opozitia directa, in care doua puteri se confrunta reciproc (de retinut ca nu avem de-a face cu o confruntare exclusiva, ci ca, in realitate, este vorba de o impletire intre confruntare/conflict si colaborare; pana si in razboi, partile colaboreaza, chiar daca si numai tacit); * competitia, care presupune existenta unui obiect al acesteia, de regula o terta parte (statele A si B sunt in competitie unul cu altul pentru statul C)

ECHILIBRUL PUTERII
4. In decursul istoriei, s-au conturat o serie de metode practice de

mentinere a echilibrului si asigurare, pe aceasta cale, a stabilitatii in cadrul sistemului: a. metoda DIVIDE ET IMPERA, prin intermediul careia se crea un conflict, manevrandu-se astfel incat ambele parti sa caute sprijin ("cine isi cauta un protector, gaseste un stapan") de la cel care l-a provocat (istoria este plina de exemple de acest gen, cele mai recente fiind inregistrate in cazul dezmembrarii imperiilor britanic si sovietic - similitudinea este remarcabila -, precum si in Iugoslavia); b. metoda COMPENSATIILOR, in virtutea careia fie se atribuiau teritorii (care, la randul lor, insemnau polulatie si/sau resurse), fie bani (compensatiile de razboi, de pilda); in ce priveste teritoriile, practica inregistreaza fie posesiunea nemijlocita, fie cea mediata, prin intermediul includerii in sfera proprie de influenta (in timp, pe masura ce practicile din prima categorie au devenit tot mai dezavuate, accentul a inceput sa cada tot mai mult pe cele din a doua categorie, cu precizarea ca, si in acest caz, din cauza aceleiasi dezavuari crescande, s-a inregistrat o deplasare de accent dinspre zona "vizibilului" spre cea a "invizibilului", in sensul ca asemenea intelegeri au avut loc tot mai mult in secret - vezi si cazul Protocolului Secret al Pactului Molotov-Ribbentrop, precum si al Acordului Procentajelor incheiat intre Churchill si Stalin);

ECHILIBRUL PUTERII
c. metoda echilibrului prin intermediul ARMAMENTELOR, cu corolarul ei

CURSA INARMARILOR (de retinut ca, o continuare a ei nesupravegheata, pe fundalul progreselor realizate in domeniul tehnologiei militare, implica producerea cu suficienta siguranta a catastrofei pe care competitia trebuia tocmai sa o evite; de aici cooperarea fortata a competitorilor, prin intermediul negocierilor si acordurilor de control al inarmarilor si dezarmare);

ECHILIBRUL PUTERII
d. metoda ALIANTELOR, care au fost, in ansamblu, de doua tipuri: * impotriva dominatiei mondiale (vezi alianta creata impotriva

Germaniei, Japoniei si Italiei); * impotriva altei aliante (vezi cazul Antantei si al Puterilor Centrale in primul Razboi Mondial, precum si cel al Tratatului de la Varsovia impotriva NATO). In acest din urma caz, al existentei unei aliante indreptate impotriva altei aliante, practica politica a inregistrat si existenta unui BALANSOR AL PUTERII, respectiv al unei puteri care veghea asupra mentinerii echilibrului dintre ele, urmand sa se alature aceleia dintre aliante care parea sa piarda teren. Istoric, in Europa, acest rol l-a jucat Marea Britanie, care, pentru a se proteja, a vegheat cca. doua secole ca Europa sa nu ajunga sa fie dominata de o singura putere, pentru a preveni astfel aparitia unui pericol direct la adresa securitatii sale fizice. Iata pentru ce Marea Britanie s-a aliat cu Prusia - si alte puteri - impotriva Frantei lui Napoleon, dar si cu Franta impotriva Germaniei in cele doua razboaie mondiale; de aici si celebra fraza: "Anglia nu are dusmani sau prieteni permanenti, ci doar interese permanente !"

INTERESUL NATIONAL
1. Conceptul de interes national este fundamental pentru orientarea

politicii externe. El reprezinta calauza principala a intregii activitati externe desfasurate de un stat. In acelasi timp, in ciuda utilizarii lui frecvente, el este totusi un concept relativ vag, deoarece exprima mai degraba aspiratii care, pentru a capata valoare practica, trebuie operationalizate, fiind in acelasi timp un concept polemic (fortele politice il interpreteaza diferit, in functie de propriile interese). gradul sau de generalitate - nu orice interes ingust intra in categoria interesului national, ci numai cele care au o acoperire foarte larga -; al doilea parametru il constituie gradul de perenitate caci nu este vorba de interese conjuncturale, ci de cele cu adevarat durabile, care nu sunt alterate de trecerea timpului; in sfarsit, avem in vedere capacitatea unor asemenea interese de a fi traduse in practica politica, caci, fara aceasta, ele raman doar in stadiul aspiratiilor imposibil de atins.

2. Conceptul se defineste printr-o serie de parametri: primul il constituie

INTERESUL NATIONAL

3. Cand vorbim de interes national, nu avem in vedere un interes

anume, bine definit, ci o suma de interese, care converg spre asigurarea, pe de o parte, a securitatii, iar pe de alta a bunastarii actorului dat. (De analizat, prin prisma securitatii, situatia Romaniei din anul 1940, dupa amputarile teritoriale, precum si, prin prisma bunastarii, situatia actuala)

"Un interes national - spune Samuel Huntington - este un bun public

care preocupa pe toti, sau pe cei mai multi cetateni; un interes national vital este acel interes pentru care ei sunt gata sa-si verse sangele si sa-si cheltuiasca bogatia pentru a-l apara. Interesele nationale combina, de regula, securitatea cu preocuparile materiale, pe de o parte, si preocuparile morale si etice, pe de alta parte."

INTERESUL NATIONAL

4. Concret, interesele care intra in categoria interesului national

se exprima prin valori, care se traduc apoi in obiective palpabile, pe care actorul trebuie sa le indeplineasca. acestuia, iar, in cadrul lor, modalitatile concrete prin care se procedeaza. Acest lucru este valabil atunci cand actorul este cel ce lanseaza o initiativa de politica externa; cand insa trebuie sa raspunda la o initiativa lansata de alt actor, deci la un stimul extern, el trebuie sa identifice raspunsul (urmarind aceeasi secventa: obiectiv - modalitate - mijloc) care ii asigura satisfacerea in cel mai inalt grad a propriului sau interes national.

Odata stabilit obiectivul, trebuie alese mijloacele de atingere a

INTERESUL NATIONAL

5. In ce priveste clasificarea intereselor, in esenta

exista trei categorii mari: cele care exprima valori fundamentale - integritate teritoriala, independenta, suveranitate etc. - asupra carora nu se negociaza; cele asupra carora, desi importante, se poate negocia (vezi acorduri de control al armamentelor si/sau dezarmare), atata timp cat, prin negociere, se mentine echilibrul initial; cele care fac obiectul curent al negocierilor - de pilda, drepturi de navigatie pe Dunare etc.

INTERESUL NATIONAL

6. In ce priveste purtatorii intereselor respective, distingem un

evantai larg, care merge de la individ, prin intermediul unor forme de asociere crescator complexe (grupuri, clase, partide), pana la natiune. In acest sens, o problema fundamentala este cea a raportului corect dintre realitate si perceptie: Cine imi garanteaza

mie ca ceea ce imi prezinti tu, guvernant, ca fiind un interes major, care face parte cu siguranta din interesul national, este intr-adevar un asemenea interes ? Cum pot eu, guvernant, sa am siguranta ca interpretarea pe care o dau eu interesului national este cea conforma cu realitatea ? In acest domeniu nu exista detinatori ai
adevarului absolut! Tocmai de aceea, convergenta opiniilor, chiar a celor initial contrare - realizata pe calea compromisului politic -, sau, cu alte cuvinte, rezultanta lor poate fi cea mai apropiata de realitatea obiectiva.

INTERESUL NATIONAL

7. In practica, intre actori se constata existenta atat a

convergentei / complementaritatii de interese - care formeaza baza colaborarii - cat si neconvergenta, chiar conflictul de interese, care trebuie eliminat, recurgandu-se la un intreg evantai de procedee delimitat la un capat de negocieri, iar la celalalt de razboi.

SECURITATEA

1.Desi este un concept des uzitat, specialistii il apreciaza ca fiind

inca in curs de definire; este considerat, daca se poate spune asa, drept un concept "in curs de dezvoltare"! Acest lucru se datoreaza si utilizarii lui intr-o multitudine de contexte, determinate de mare varietate de interese, care, fie justificat, fie nu, sunt prezentate ca interese de securitate, sau legate de conceptul in discutie. De aici si o anumita stare de confuzie. fundalul multiplicarii si adancirii interdependentelor mondiale, si-a multiplicat intelesurile, devenind ceea ce se numeste un "concept stratificat". Excluzand cazurile de confuzie voita, aceasta este ratiunea pentru care intalnim formulari ca, de pilda, "securitate alimentara", "securitate ecologica" sau "securitate culturala" s.a.m.d.

2. Nu este insa, mai putin adevarat ca si conceptul in sine, pe

SECURITATEA

3. In esenta, insa, in randul specialistilor exista un anumit consens,

potrivit caruia "securitatea" se circumscrie asigurarii integritatii teritoriale si bunastarii materiale. Astfel, primul termen ne conduce la aspectul fizic al securitatii, iar al doilea la supravietuirea pe termen mediu si lung a actorului in cauza. Caci, in fond si la urma urmei, "securitatea" unui actor reprezinta capacitatea sa de a supravietui ca atare in sistemul international.

SECURITATEA

4 In literatura de specialitate, in legatura cu acest concept, se

vehiculeaza cateva probleme cu caracter mai teoretic, care se cer lamurite. Astfel, una dintre acestea este cunoscuta sub numele de "dilema securitatii" conform careia se intelege modalitatea de a concilia, pe de o parte, necesitatea cresterii propriei securitati, cu cea ca acest lucru sa nu genereze insecuritate pentru ceilalti, pe de alta parte. (Se va vedea ca cea mai mare parte a modalitatilor de asigurare a "securitatii" cauta sa rezolve aceasta problema / dilema). Este vorba apoi de raporturile dintre conceptul de "securitate nationala" si cel de "securitate internationala", stiindu-se ca cel de-al doilea nu inseamna pur si simplu insumarea "securitatilor nationale" ale tuturor actorilor sistemului, ci este un concept in sine, care se refera la asigurare "securitatii" sistemului ca atare, in ansamblul sau.

SECURITATEA

Pe urma, literatura de specialitate abunda in termeni ca "securitate

colectiva" (prin care se intelege ca un atac asupra unui actor este considerat ca un atac asupra tuturor - vezi sistemul Ligii Natiunilor si cele doua tratate care stau la baza blocurilor militare postbelice), sau "comuna" (care pleaca de la premisa ca, "securitatea" mea, depinzand de a altora, trebuie asigurata de asa maniera incat sa nu o diminueze pe a altora - concept inventat si vehiculat de nordici: Comisia Palme in anii '80), ori, mai nou, "cooperativa" (inteleasa ca un efort comun de prevenire a conditiilor izbucnirii unui razboi).

SECURITATEA

5. Criticii notiunii realiste, dominante in timpul razboiului rece,

propun o reconceptualizare pe trei niveluri. Largirea pe orizontala a sferei de cuprindere a termenului securitate propusa in anii 90 evidentiaza in primul rind dimensiunea non-militara a securitatii. Riscurile ecologice, crima organizata internationala, traficul de droguri, terorismul, migratia internationala, incalcarea drepturilor omului, epidemiile si saracia sunt considerate cele mai importante amenintari ale securitatii statelor si societatii internationale. Aceasta perspectiva, care poate fi caracterizata drept trecerea de la securitatea nationala la securitatea umana are insa limite evidente.

SECURITATEA

Adancirea verticala propune o reconsiderare si mai radicala a

conceptului traditional, realist. Exponentii acestei viziuni incearca sa formuleze un raspuns coerent la intrebarea Care este sensul securitatii fara stat?. Argumentele lor principale sunt: cresterea rolului actorilor non-guvernamentali; amenintarile globale si transnationale; incapacitatea statelor de a face fata acestor amenintari; si, in mod special, dificultatea aplicarii modelului clasic al securitatii pentru statele mici. Din aceasta perspectiva, o definitie centrata pe stat ar subestima principalele obiective ale securitatii: indivizii sau/si umanitatea. Folosirea argumentului crizei umanitare in Kosovo sau Timorul de Est aduce insa un puternic contra-argument acestei viziuni care poate fi interpretata ca o expresie a unor interese bine definite.

SECURITATEA

Reconsiderarea epistemologica, ultima propunere de redefinire

a conceptului, analizeaza din perspectiva postmoderna modul in care sunt construite diferitele modele de securitate. Aceasta abordare analizeaza preponderent elaborarea discursului de securitate, inteleasa ca fenomen intersubiectiv. Regasim in aceasta perspectiva dificultatea teoretica majora a aplicarii deconstructivismului in relatiile internationale: golirea de sens a notiunilor fara a se propune solutii alternative

SECURITATEA

6. In ce priveste modalitatile concrete de asigurare a "securitatii",

practica istorica inregistreaza, in linii mari, doua tipuri: primul il reprezinta metoda crearii "imperiului universal" - prin intermediul careia, prin inglobarea unui actor de un altul, acesta din urma preia si sarcina asigurarii securitatii primului actor, ea fiind, de acum o probleme interna a sa (si NATO functioneaza, practic, dupa aceleasi principii) -, iar al doilea il constituie metoda asigurarii "echilibrului de putere". La nivel micro, de regula, mijloacele concrete prin care un actor isi asigura "securitatea" depind, in mare masura, atat de domeniul in care aceasta este amenintata, cat si de tipul de amenintare utilizat de atentator/agresor.

SECURITATEA
7. Mutatiile de substanta petrecute in ultimii ani pe plan international au

determinat, la randul lor, mutatii in spectrul amenintarilor generale existente in interiorul sistemului. Astfel, daca pana in 1989, amenintarile erau preponderent externe si vizibile, dupa acest moment ele devin tot mai mult interne si mai putin vizibile (vezi cazul Iugoslaviei, care s-a dezmembrat nu pentru ca a fost agresata din afara, amenintare careia, dupa cum s-a putut vedea, i-ar fi putut face fata cu brio, ci pentru ca partile ei componente - este drept, incitate din afara - au hotarat sa se desparta prin forta). Concret, in anii razboiului rece, pericolul izbucnirii unui Razboi mondial nuclear era dat fie de o eroare de calcul in administrarea delicatului "echilibru al terorii", fie de escaladarea necontrolata a unui conflict regional, data fiind implicarea superputerilor, sub o forma sau alta, in toate aceste conflicte. Astazi, daca primul pericol se estompeaza vizibil, ca urmare a incetarii rivalitatii nucleare dintre marile puteri (fara ca aceasta sa diminueze, insa, pericolul proliferarii nucleare, care creste), cel de-al doilea se transforma, in sensul ca, desi nu mai exista pericolul ca un asemenea conflict sa duca la izbucnirea unui razboi mondial, apare totusi pericolul cronicizarii sale, ceea ce implica riscul inglobarii in viitoarele confruntari dintre principalii actori ai noului echilibru de putere mondial, aflat in curs de cristalizare (vezi cresterea gradului de implicare directa a marilor puteri in conflictul iugoslav, proportional cu acutizarea si prelungirea acestuia).

SECURITATEA

In ultima perioada se inregistreaza o crestere exponentiala a

riscurilor si amenintarilor non-militare si asimetrice. Prin amenintari asimetrice intelegem folosirea de catre actori statali sau non-statali organizatii si retele teroriste internationale de mijloace violente pentru a provoca teroare si a genera pagube morale, materiale si simbolice extrem de mari unor actori mult mai puternici. Raspunsul la amenintarile asimetrice si modul de desfasurare al razboiului impotriva terorismului international evidentiaza conturarea unor noi strategii de securitate.