Pedeapsa De Tudor Arghezi

Poezia Pedeapsa de Tudor Arghezi se inscrie in randul poeziilor ce innobileaza lir icul prin stilul unic si expresiv plin de semnificatii dure si sentimente dintre cele mai neasteptate. Creatia argheziana este una a contrastelor, poetul fiind intr-o permanenta cumpana intre razvratire si impacare, frumos si urat, cadere s i inaltare, disperare si tacere. Poezia Pedeapsa poate fi considerata o continuare a poeziei Adam si Eva in care tema creatiei, a contextului promordial este reluat a si aici ca o prelungire a stilului simplu ce invaluie o serie de motive precum conditia omului primordial, a caderii, si a izgonirii din rai. Atentia lui Argh ezi pentru scrierile cu subiect religios se observa cu usurinta in intreaga sa c reatie. Stilurile, insa, in care sunt abordate acestea sunt din cele mai diferit e. Daca in Psalmi poetul trece prin sentimente contradictrorii de la razvratire la evlavie in timp ce in alte lucrari ale sale trateaza diferite teme din aceasi s fera fara a cuteza intr-o exprimare grea si profunda. In poezia Pedeapsa eul liric se situeaza undeva in spatele actului poetic, isi retrage subiectivitatea in mi jloacele artistice, aici impunandu-si amprenta stilistica. Textul da impresia un ei povestiri, poetul fiind capabil de a vedea si de a relata cele petrecute. Lim bajul , expresia poetica este in acesta poezie una simpla, ce arata alegerea scr iitorului pentru literatura celor mici. Astfel formularile sunt mai pline de haz , de umor, fara insa de a absolvi ideea poetica de profunzime si unicitate. Ince putul poeziei demasca trasaturile primilor oameni ea, cam neroada, dansul cam net ot ce credeau in fluturii ca iscoade trimisi de Dumnezeu pentru a-i veghea. Poetul face o remarca extraordinar de fina cu pri vire la atotprezenta Divinitatii credeau ca Domnul e culcat. In acest vers este cu prinsa o intreaga teorie a profunditatii mesajului. Intr-o exprimare simpla se d ezvaluie de fapt tainica atotprezenta a lui Dumnezeu care vegheaza neincetat: Nu se asteptau ca Domnul vede tot/ ca ochiul lui deschis, intr-adevar,/ si departar ile le vede in raspar. Calcarea poruncii duce bineinteles la pedeapsa. Nici nu-ngh itisera o-mbucatura/ C-au fost si prinsi cu ea in gura, aceste versuri prezinta c aderea lor in pacatul neascultarii. Omul si dovedeste lacomia sa pentru tot, chi ar daca Dumnezeu le-a pus a dispozitie toata frumusetea si bunatatea, descrise i n poezia Adam si Eva in acelasi stil si cu aceeasi tehnica literara. Creatia arghe ziana centreaza raportul omului cu divinitatea. Acest raport in poezia Pedeapsa es te unul care adanceste ideea de absolut religios, de necuprindere a imaginii dum nezeirii. Dumnezeu este vazut de autor aici ca o fiinta ce vegheaza cu ochiul lui deschis. Poetul face ideea poetica a divinitatii usor de perceput prin faptul ca foloseste o exprimare simpla, populara. Dumnezeu, vazut, venind in rotogoale este pus sub aspectul unei prezenta imediate, deoarece, el si departarile le vede in raspar. Poezia nu dezvaluie alte amanunte despre felul in care primii oameni cad in pacat, se infrupteaza la indemnul sarpelui sa guste din pomul interzis. Din t ext se subintelege intreaga intamplare plina de semnificatii ce descopera taina caderii primului intr-o forma capabila de a putea fi inteleasa si cugetata. Rasp unsul aspru si scurt al oamenilor in fata divinitatii pune in evidenta importanta extraordinara a poruncii. Mancand sin pom au incalcat porunca lui Dumnezeu. Adam a invinovatit-o pe Eva, iar Eva pe sarpe. Aceasta eschivare a recunosterii, a asumarii responsabilitatii este apare in poe zie ca o dovada a neintelegerii puterii dumnezeiesti. Dumnezeu este atotvazator si stiutor a toate, iar aceste lucruri nu sunt cunoscute si intelese de oameni. Poetul sugereaza acestea cu o sesizabila finete lirica. Minciuna este cea care d ecide pedeapsa caci: Dumnezeu loveste-ntotdeauna/ mai tare decat faptele minciuna . Caderea la Arghezi este un motiv esential in a raporta omul la divinitate. Pede apsa este de fapt o consecinta, o urmare a neascultarii. Din Raiul dulce si din t ihna buna/ Domnul i-a dat afara, in furtuna. Omul, acum decazut spiritual este da t furtunii adica vietii trectoare, a suferintelor si a durerii. Epitetul raiul du lce evidentiaza bunatatea oferita omului, ce ar fii putut sa disfute din plin din

dulceata raiului ce era facut pentru el. Fara o adancire religioasa a poeziei, tema argheziana ar fii una fara profunzime. Adancirea intelesurilor face ca liri ca lui arghezi sa creeze noi raporturi in relatia om-Dumnezeu, om-spatiu, om-cun oastere.