17. Revenirea.

Eram in stare? Puteam sa o fac? Nu simteam deloc ca aveam putere,

curaj.
Imi imaginam ingerasi, aici sus, unde sunt eu.
Oare unde e mami acum? Dar tata? Dar toti ceilalti?
Un semn ca au ajuns cu bine, acolo unde ma asteapta. Ii voi urma.
Sunt bine.. au scapat de durere. Sunt fericiti. Ma asteapta.
Dar Jacob? Dar iubitul meu? El ce face?
El... poate e bine. Sper sa fie bine. Il simteam asa departe... fara el,
pielea imi inghetase. Aveam nevoie de caldura lui, de linistea pe care
mi-o dadea.
Eram deja cazuta intr-un gol care niciodata nu va putea fi umplut.
Vroiam sa ii strig sa nu ma lase sa ajung jos. Jake, nu imi da
drumul, Jake! Dar imi dadusem seama ca deja o facusem. Nu el imi
daduse drumul, eu o facusem.
Eram departe de el. Eram in drum spre razbunare.
Nu ma facea mai fericita gandul acesta.
Simteam auzul unor clape, triste, fara sfarsit, rasunandu-mi in ureche
lunga calatorie pe care o voi face.
Aterizarea avionului , lina, placuta, imi aducea aminte de venirea
unui inger. Eu eram micuta pe langa acel ingeras. El venea spre mine,
si privindu-ma, parca ma reintregeam.
Nu vroiam sa imi iau la revedere de la Jake asa. Puteam sa il sun.
Sa ii spun ca el va fi bine. Nu va pati nimic. Asta vroiam. Nu va fi
singur, de acolo, de sus nu il voi uita.
Nu vroiam sa moara. De aceea stiam ca cei care il vor pune in
pericol, vor fi morti.
Strigatul lui ma facu sa tresar, venea spre mine, alerga spre mine, nu
ma putea prinde, eram prea departe, cazusem deja prea departe in
inalta prapastie, imi aduceam aminte de mangaierile pe care le
avusesem acum cateva ore. Il iubeam.
Si imi iubeam familia si mai tare.
Nu mai era nimic care sa ma doboare acum. Nu stiam cum
prinsesem puterea, dar , cand adierea din Italia imi strabatu fata, ceva
crestea in mine.
 Curajul, iubirea, puterea, ma ajutau. Ele vor fi cu mine. Dar odata cu
aceste sentimente, va fi si durerea. Si ea crestea. Insa, durerea ma ajuta
cel mai mult. Asa imi simteam parintii mai aproape.
Nu ii pretuisem la momentul potrivit, nu am putut sa imi dau seama
ca de ei aveam nevoie, ca ei erau reali atunci.
Acum , nu mai erau. Cerul se sparsese in mii de bucatele, in timp
ce ei urcau acolo.
Poate acum ma priveau. Poate erau de acord, sau nu.
Nu conta. Nu vroiam sa le stiu parerea.
Tot ce vroiam acum era o explicatie.
Furasem o masina din Roma.
Nici nu bagasem de seama ce model era. Nu imi pasa.
Mergeam cu viteza. Nici nu intelegeam de ce ma grabeam asa... ma
grabeam spre moarte.
Oh.....
Preferam sa nu mai gandesc. Sa nu mai simt. As fi vrut, ca acum, sa
fie Aro cu mine. Nu l-as fi omorat sau gonit.
L-as fi lasat sa ma controleze.
Sa simta durerea. Dar.. nu putea sa o faca. Ii era frica.
Mai bine.. puteam sa simt fiecare particica din ultimele sentimente
pe care le voi purta.
Vedeam deja cetatea. Veche, antica. Precum ei.
Stiam deja fiecare loc din acel castel. Fusesem in mintea lui Aro,
precum si el in a mea.
Va fi usor. In primul rand, il voi cauta pe Marcus. Daca m-ar asculta
pentru o clipa, totul ar fi mers spre bine. Apoi, daca puteam, urmau
Jane si Alec. Aro le facuse mult rau, meritau sa stie adevarul. Nu
aveau cum sa ma omoare, le puteam oricand intoarce puterile, chiar la
toti deodata. Imi simteam puterea gata de atac.
Apoi... urma garda. Le voi povestii si arata tot. Toate mijloacele pe
care le-a folosit Aro, ca ei sa fie vampiri, sa fie de partea lui, sa fie in
acest nemarginit infern.
Pana la urma, l-am mai impiedicat pe Aro odata. Puteam sa o fac si
a doua oara.
Intrarea in cetate a fost usoara, era noapte, si nu era mai nimeni pe
acolo. Nimeni... locul era foarte sinistru. Cateva mici cladiri, si un turn
mare cu ceas.
Era 11 noaptea. Tarziu. Destul de tarziu.
 Am luato pe scurtatura pe care o stiam din capul lui Aro. Nu bagam
de seama decoratiunile. Nu bagam de seama nici frigul. Nici teama
care imi invelea spatele.
Am rezistat totusi, si am mers mai departe.
Auzeam niste miscari deasupra mea. Apoi niste susoteli.
Simteam briza pe care o aducea trupul micut, alergand a unui
vampir.
Ii vedeam fata si frumusetea diabolica. O cunosteam de mult.
Era fata aceea care ma chinuise de mult. Era Jane.
- Renesmee? Tu esti? Ma privii ea cu o oarecare teama dar si
fericire. Ce cauti aici? Esti in pericol! Ce se intampla daca nu
eram decat eu aici? Sau, i-ati prins? Renesmee, de ce stai ca
muta? Isi schimba ea tonul.
- Jane, i-am spus privindo cu ura. Nu inteleg ce e toata mascarada
asta. Am venit sa aflu niste raspunsuri.
*** ** ***

Ii povestisem tot ce stiam.

Avea o fata incurcata dar miloasa.
Eram in fata castelului. Nu stiam de ce ma tine aici. Daca Aro era
in castel, stia ca sunt aici.
- Inteleg.. nu stii ce s-a intamplat, nu?
- Normal ca nu. Stiu ca parintii mei sunt morti din cauza
Volturilor.
- Da... inteleg...
- Eu nu inteleg , i-am taiato.
- Renesmee, de ce te comporti asa cu mine? Ups.. am uitat, imi
pare rau ca te-am chinuit. Nu eu o faceam, Rick imi lua puterea
si te chinuia. Rick l-a controlat chiar si pe Aro cateodata. Stii...
decat de cateva ori, cand ma enervai de-a dreptul – spuse
zambind dar cerandu-si scuze- si atunci.. cand ai spus de mama
mea.
- Da? Atunci ce se intamplase? M-ai crezut asa este? Eu, eu doar
ti-am zis ce vazusem in capul lui Aro.
- Stiu, linisteste-te, mi-a spus, stiam si atunci ca ai spus adevarul.
Mi-am dat seama. Dar... Rick a inceput sa aiba grija si de mine, sa
nu afle Alec. Dar.. e o poveste lunga. Ai timp de ea?
- Jane! Nu am timp sau chef. Vreau explicatii.
- Desigur. Scuze ca nu pot sa te invit in castel, unii nu sunt de
acord cu asta... spuse auzindu-mi maraitul ce suna incet din piept.
Deci... si eu am fost controlata de Rick.
- Rick? Vrei sa spui ca de Aro?
- Nu.. Rick a luat controlul pana si lui Aro. Desigur, Aro vroia asta
la inceput, dar apoi... iti dai seama ce iesise. Au fost clipe grele si
aici. Decat eu, Aro, Rick si Alec stiam de tine. Restul banuiau
ceva, dar asteptau o hotarare. Asta ca matusa ta sa nu stie nimic.
Te vedeam in mintea lui Rick, stii.. el are puterea de a absorvi ,
combina si folosi toate puterile pe care le intalneste. Asa i-a iesit
„reteta controlului” cum spunea Aro. Cand ai spus de mama, eram
si eu de fata. Atunci, Rick ma convingea ca minti ca minti, si chiar a
facuto, chiar daca in adancul meu stiam ca zici adevarul. Mama
murise din cauza lui Aro. Mama fiind o vrajitoare temuta... era
normal ca si gemenii ei sa fie puternici, nu? Chiar mai puternici
decat ea. Acum inteleg de ce intr-o zi mama a murit, iar Aro „ ne-a
ajutat” sa fim vampiri.
Imi era mila de ea. Dar unde ajungea? Vroiam explicatii! Se vedea
asta pe fata mea ,nu?
Dar sa trec direct la faza cu lupta, spuse cu o voce angelica. Nu a
murit nimeni dintre membrii familiei tale. Insa nici nu stiu ce au
facut sau unde sunt. Atunci cand am ajuns in Forks, aproape toti
stiam ca Aro nu mai este Aro al nostru, chiar daca a facut greseli
monstruoase, a facut si multe fapte bune. Insa acum, Rick il
„detronase” si desi eu personal nu ii suportam pe niciunul. Asa ca ,
noi, Marcus, Alec, Chelsea, Afton, Corin, Heidi, Santiago
Felix, Demetri chiar,si inca cativa, am hotarat sa facem tot posibilul
sa nu ajungem sa murim. In schimb, Rick si nou nascutii da.
Celorlalti nu le spusesem de ce mi-ai spus tu mie, atunci... aveam,
cum, sa iti spun...
- O interdictie?
- Da, exact asa! Rick nu ma lasa pur si simplu sa zic.... sunt sigura
ca stia ce vom face noi. Dar nu se astepta la ideea pe moment a
lui Alec.
- Adica?
- Adica sa intervenim cu foc. Am ars padurea... exact in momentul
in care era pe cale sa se declanseze lupta. Familia ta, nestiind ce
vrem sa facem, si cum tatal tau nu stiam de ce nu ne aude
gandurile, au fugit. Rick a fost foarte enervat, insa Alec a reusit sa
il orbeasca pe moment, cat sa putem scapa de el si de cei ce ii
tineau partea.
- Stai putin, de ce va este frica de Rick asta? Nu inteleg, el este un
singur vampir si voi erati atatia si mai aveati si puteri.
- Renesmee, spuse Jane pe o fire copilaroasa dar serioasa, Rick
este puternic. Ne controleaza puterile, chiar si talentele fizice. Nu
poate fi invins nici pentru ca are atatia nou-nascuti nici pentru ca
Caius este foarte orb si nu vede in jurul lui. Caius crede doar ca
lui Aro i-au venit mintile in cap! Macar Caius sa cfi fost de
partea noastra. Erau prea multi! Am facut doar ce puteam face cat
sa le intindem o capcana lor. Atat. Am fugit. Defapt, Alec a
ramas sa il tina pe loc. Iar Felix si Demetri au ramas sa ii caute pe
Culleni sa le spuna ca totul e bine. Acum.. acum nu stiu unde
sunt.
- Stai putin, voi stati aici, frumos, la caldurica in timp ce nebunu
ala de Rick si cati naiba stie vampiri sunt in Forks? Daca ai mei s-
au intors si au luptat cu ei? Apoi, uiti ca daca va-ti fi aliat cu
parintii mei, mama putea sa va ajute, uiti ca ea poate neutraliza
puteri?
- Nu si pe a lui Rick. Dimpotriva.. Rick poate avea puterea mamei
tale... poate de asta Edward nu ne putea auzi. Ce pacat... spuse
oftand.
Incepeam sa o urasc din ce in ce mai tare. Apoi, mi-a venit o idee.
- Daca parintii mei au invins? Inseamna ca totul e bine!
- Nu te bucura asa... nu e adevarat. Noi nu stam pe loc , cum crezi.
Daca m-ai gasit pe mine aici, nu inseamna ca stam degeaba.
Marcus a plecat dupa varcolaci si Copii ai Lunii. Chemam
ajutoare. Apoi, ceilalti sunt in Washington... Rick este inca in
Forks. Pe Alec sau pe familia ta nu i-a vazut sau mirosit nimeni.
Am avea o sansa. Dar trebuia sa fi cu noi.
- Cum asa?
- Renesmee, chiar si Rick a recunoscut ca este impresionat de tine.
- De ce? Am intrebato fara pic de curiozitate. Gandul imi era
numai si numai la familia mea si la iubitul meu.
- Pai.. el poate combina absolut toate puterile. Insa tu, i-o poti
intoarce pe a lui. Nu te-ai prins? Tu ne poti ajuta, dupa ce vor
venii Copii Luni vom merge catre Fork... hey Renesmee!? Unde
mergi? Ma intreba cand vazu ca ma suisem in masina.
Renesmee?!
I-am pus conditiile in fata:
- Daca vrei sa vin cu voi, veniti acum in momentul asta. ACUM!
- Sa le spun celorlalti... spuse cu o voce mica
- Nu trebuie sa spui nimic nimanui Jane. Spuse o voce groasa.
***
- Marcus, l-am salutat.
- Am venit cu niste prieteni. Va prezint Copii Lunii, Kullin ,
Akmola si Rovno. Impreuna cu alti prieteni mai vechi, varcolacii
Hims, Herat si Nantes. Erau si fete printre ei, frumusele de
asemenea, insa imi aduceau aminte de niste salbatici, se vedea ca
trecusera prin multe si ca facusera un mare efort sa vina pana aici.
- Multumim ca ati venit , spuse Jane pe tonul ei superior dar atat
de gingas. Acum,Renesmee , suntem gata de plecare, zise ea
exact in momentul in care iesisera toti Volturii care erau in
castel.Pe langa Copii Lunii, Volturii pareau mici bebelasi.
Barbatii aveau muschi peste muschi, de aceea poate nu puteau trai
cu oameni , poate. Aveau corpul atat de inuman.
Se parea ca totul era in ordine. Soarta tinea cu noi. Incepand de
maine , stiam ca va fi luna plina.
Si asa am pornit, pe jumatate fericita, pe jumatate inca plina de
ura si dusmanie pentru cei care aveau sa ma salveze.
Cum puteam sa ii urasc? O faceam pur si simplu, daca nu ar fi
existat ei, nu s-ar mai fi ajuns la asta.
Cum puteam sa ii multumesc Domnului ca i-am intalnit? Pai asta
insemna ca exista o speranta pentru mine, familia mea era in viata.
Era o speranta mica, dar totusi... daca ei ar fi fost in viata, doar un
minut sa il opresc pe acel Rick, sa ii dau „ o doza” din ceea ce facea
el, si chiar daca as fi murit, as fi facuto.
In cazul in care familia mea era moarta... il chinuiam pe Rick pana
muream singura.
 Pentru mine insa era o speranta, insa pentru micuta Jane? Micuta...
nu as zice, pe fata ei inca se vedea clar ura chiar si pentru mine, insa
la fel ca si mine, punea familia pe primul loc. Alec, fratele ei era in
pericol. Oare ce se intamplase cu el? Cu ei?
*******
Pe la jumatatea drumului Italia- Seattle, l-am sunat pe Jake.
Scumpul meu, trebuia sa il anunt ca sunt bine si sa ramana in Rio.
Cu telefonul la ureche, aud vocea robotului:
- Acest numar nu este alocat...
I-am inchis si am sunato pe menajera care trebuia neaparat sa mi-l
dea pe Jake la telefon.
A raspuns! Mi-am zis in gand, apoi intreband-o in portugheza unde
era Jacob, imi spusese ca a mers dupa mine acasa, imediat dupa ce
am plecat eu.
Am scapat telefonul in avion.
- Renesmee? Ce s-a intamplat? Ma intreba Jane, trezindu-se din
visarea in care era.
- Jacob... e in Forks.
- Grozav, asta ne mai trebuia, mormai ea facand o grimasa, in timp
ce eu ma ingrozisem.
- Stai calma! Ajungem. Incepea ea cu falsa ei parere de rau.
Adevarul era ca nu ii pasa de Jacob . Era normal... si apoi, se
comporta asa cu mine pentru ca eram o cale de salvare.
- Nu intelegi, Jake e acolo! Cu un idiot tampit pe nume Rick. Daca
ii face ceva rau? Daca? Trebuie sa ajungem cat mai repede acolo,
am marait eu la ea, atragand atentia tuturor pasagerilor.
- Linistete-te! Ce vrei sa faci? Stii sa pilotezi un avion? Daca da,
du-te si grabeste si eu vreau sa imi vad fratele si familia cat mai
repede. Se uita la mine cu cea mai chinuita si chinuitoare privire.
Suferea. Ea suferea la fel ca si mine.
Avea dreptate... fusesem egoista. Era si familia ei in joc. Ea nu
avea decat vina ca Aro a fortato sa fie in familia lui. Aro o
schimbase asa. Iar ea , acum suferea. O merita, nu zic ,nu . Dar
stiam ce simte asa ca am preferat sa tac din gura si sa o aprob.
Mai era putin pana ajungeam la familia mea, la Jake al meu, sau
la moarte, sau la toate trei.
Stiam ca ceva rau se va intampla. Oare de ce a plecat Jacob?
 Am analizat tot ce am facut... intr-adevar, avea motive. EU
plecasem asa si el avea nevoia sa ma protejeze, deci, nestiind ce
am eu in cap, plecase catre Forks. Normal ca acolo se astepta
toata lumea sa merg.
Eu gresisem, nu el. Eu il trimisesem in gura lupului. Daca va
pati ceva, nu mi-o voi ierta.
Stiam ca daca se va intalni cu oricine din familia Volturii... va
muri.
Pentru ca cei de acolo erau controlati de Rick ( un idiot tampit,
nesuferit, pe care il urasc din tot sufletul) si pentru ca Rick ma
vroia pe mine, normal.
Sau, daca as avea umpic de noroc, Jacob s-ar intalni cu vreun
Volturi care nu e controlat de Rick. Dar cum ziceam, umpic de
noroc caci Jacob i-ar ataca imediat ce ii vede.
Sau, daca Dumnezeu tinea cu mine, Jacob nu ar fi gasit pe
nimeni sau ar fi mers dupa mine in Italia. Ceea ce nu era deloc
valabil.
M-am uitat in jurul meu. Vampirii cei mai rai din lume trecusera
pe locul doi in topul „persoanelor pe care le urasc”. Varcolacii si
Copii ai Lunii care de obicei erau in topul „ lucrurilor care ma
sperie” trecusera pe locul doi.
Iar eu , acum dintr-o fata curajoasa, pe cont propriu care uraste
Volturii din tot sufletul, ajunsesem sa colaborez cu o parte dintre
ei.
Totul pentru a ma razbuna pe un vampir mult prea tampit care nu
stie ca ma enervez usor.
Totul pentru familia mea.
Totul pentru toti pe care ii iubesc.
Totul pentru Jacob al meu, care desi este un prostut care s-ar fi
potrivit secolului „cavalerilor in armura ce se lupta pentru a salva
domnitele la ananghie” , este prostutul meu, si il iubesc asa cum
este.
Pentru ei asa face orice, chiar si asta.
Pana la urma toti aveam acelasi scop, sa ne salvam familia.
Ceea ce o voi face in curand. Nu ma las asa usor invinsa, nu cand
exista sansa ca familia mea sa ramana in viata.
 Avionul cobora incet inspre pamantul rece si umed , iar eu, am
zambit stiind ca acum nimic nu ma va opri atat timp cat ei sunt
inca in viata.