Craciunul

Mos Craciun

Legenda spune ca, fara acordul sotului, Craciuneasa o primeste in gazda pe Fecioara
Maria, oferindu-i adapost in grajd. Afland acest lucru, Craciun se infurie si ii taie
mainile, insa Maica Domnului i le lipeste la loc. Minunea il converteste pe Craciun la
crestinism. De bucurie ca nevasta sa a scapat nevatamata de pedeapsa lui
necugetata, Craciun aprinde un rug din trunchiuri de brad in curtea lui si joaca o
hora cu toate slugile lui. Dupa joc, Craciun imparte sfintei familii daruri pastoresti:
lapte, cas, urda, smantana. De aici transfigurarea lui Mos Craciun intr-un sfant,
care aduce de ziua nasterii lui Isus daruri copiilor, obicei care se suprapune cu
amintirea darurilor pe care, dupa legenda evanghelica, le aduceau regii-magi in staul
noului Mesia. Cantecele de bucurie adresate de slugile lui Craciun s-au transformat
in colinde.
O CE VESTE MINUNATA
O, ce veste minunata!  
In Viflaim ni s-arata,
Ca a nascut Prunc,
din Duhul Sfant,
Fecioara curata.
Mergand Iosif cu Maria,
In Viflaim a se scrie,
Intr-un mic salas,
langa oras,
A nascut pe Hristos.
Pe Fiul pe cel din vecie,
Ce la trimis Tatal mie,
Ea sa-l nasca,
El sa creasca,
Sa ne mantuiasca.
Pastorii vazand o zare,
Din cer o lumina mare,
Ei fluierau   
Ingerii cantau,
Cu toti se bucurau.       
Traditii de Craciun

 "Buna dimineata la Mos Ajun,

Ne dati ori nu ne dati",
si daca cei din casa le deschid usa spre a le imparti colindeti, incep sa cante mai
departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest prilej gazda le imparte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina
framantati si copti chiar ?in acea seara a Ajunului. In ajunul Craciunului, ca si in
ajunul Anului Nou in toate provinciile romanesti, copiii formeaza grupuri si pornesc
pe la casele gospodarilor cantand cantece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui
ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne". In afara de seara mare a
colindelor se mai colinda si in seara Sfantului Vasile, paralel cu Plugusorul sau
Uratul. Sub numele de colind si colindat trebuie sa intelegem vechiul obicei pe care-
l intalnim in sarbatorile susmentionate cand copiii, ca si flacaii satelor, merg din
casa in casa, cantanin pentru a ura sanatate si fericire gazdelor ce-i asculta, de la
care primesc daruri (colindete) in bani sau in natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara,
iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau
lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia
celor in fata carora le canta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot
dupa modelul colindatului de tip pagan avand de fapt origine comuna cu acesta.
Astfel exista:
Colindele Domnului (In drum spre Vitleim, Nasterea Domnului, Vestirea Pastorilor,
Inchinarea Pastorilor, Pornirea Magilor dupa stea, Inchinarea Magilor, Taierea
Pruncilor, Numele Domnului, Patimile Domnului, Rastignirea , Coborat-a de pe
Cruce); Colindele Sfintilor (Colindul Craciunului, Sf. Vasile, Sf. Nicolae, Sf. Ion,
etc.); Colindele Omului (Colind de copil mic, de fata mare, de flacau, colindul omului
bogat si milostiv, colind de preot, de cioban, de vanator, de pescar, de marinara,
colind de viteaz, de familie, de insuratel, etc.)
Creatorii acestor productii populare sunt diferiti, dupa cum diferit este si felul
colindului: -pentru cele religioase de nuanta crestina putem socoti ca fauritorii sunt
preotii, calugarii si cantaretii bisericesti, dascalii si diacii, fiindca ei erau
cunoscatori ai Evangheliilor si ai Vietilor Sfintilor.
Cat priveste pe cele profane, ca autori definim pe anonimii creatori talentati care
au faurit poezia populara. Peste aceasta creatie initiala s-a suprapus prelucrarea
veac de veac si an de an a obiceiurile si datinile stramosesti, la marile sarbatori de
iarna.

Crăciunul sau Naşterea Domnului (naşterea lui Isus Cristos[1]) este o sărbătoare
creştină celebrată la 25 decembrie (în calendarul gregorian) sau 7 ianuarie (în
calendarul iulian) în fiecare an. Ea face parte din cele 12 sărbători domneşti (praznice
împărăteşti) ale Bisericilor bizantine, a treia mare sărbătoare după cea de Paşti şi de
Rusalii. În anumite ţări, unde creştinii sunt majoritari, Crăciunul e de asemenea
sărbătoare legală, iar sărbătoarea se prelungeşte în ziua următoare, 26 decembrie: a
doua zi de Crăciun. De la debutul secolului al XX-lea, Crăciunul devine şi o sărbătoare
laică, celebrată atât de către creştini cât şi de către cei necreştini, centrul de
greutate al celebrării deplasându-se de la participarea în biserică la rit spre aspectul
familial al schimbului de cadouri sau, pentru copii, „darurilor de la Moş Crăciun’’.