Am simt it ne voia sa i ncep ace st fan- fic .

Ier i,
hoinar eam pe f anf ict ion.net si c iteam des crie ri le
unor f an -f icuri . Mi -a atr as atent ia unul singur : “
Cum ar fi daca R ene smee si-ar gas i suf letu l
per ec he i n altc ine va ?” .
Nu l-am c it it , deoar ec e mi -a ven it pe m oment o
idée des tul de buna. Sper sa va p laca!
1.Liceul

Ma gandeam ca tocmai implinisem 8 ani. Wow….era o varsta

impresionanta. Fetele normale se jucau de obicei cu papusi. Bine zis…
NORMALE.
Eu nu. Azi mergeam pentru prima data la liceu. Imi placea la nebunie
in incetosata si mistica Anglie.
Stateam aici de vreo trei ani, dar nu m-as fi saturat niciodata de ea.
Cine spune ca englezii au obiceiuri ciudate se inseala. Ei sunt UNICI.
Dupa lupte seculare mi-am convins familia sa merg la o scoala
diferita de ei. Si asta il include si pe Jacob. Ca sa nu trezim suspiciuni,
Rose si Emmet aveau sa lucreze. Ar suna cam dubios sa vina 8 adolescenti
deodata in liceu.
Iar cu Jacob...era altceva....In ultimul timp nu prea il mai suportam.
Uneori chiar ma intrebam daca sunt obligata sa fiu indragostita de el.
Tata ma privi dezaprobator.
El tinea la Jake ca la un fiu. Nu prea imi era usor sa ma obisnuiesc cu
ideea ca prietenul meu cel mai bun imi era IUBIT.
De fapt, nici nu imi prea dau seama daca il vreau ca iubit. Asa ca mi
s-a parut o idee buna sa nu mearga la scoala cu mine. Aveam nevoie sa-mi
pun ordine in ganduri.
Cand ma voi decide, ma voi muta si eu la scoala lor si voi avea parte
de o viata de liceana plina de surprize. Happy end!
Dar lucrurile nu aveau sa fie deloc asa....
- Succes, Nessie ! mi-au urat toti.
Le-am urat si eu lor, desi era inutil. Doar mai facusera liceul, nu???
Inainte sa ma urc in masinuta mea argintie, Jake veni langa mine si
imi sopti la ureche:
- Am incredere in tine! O sa fie floare la ureche!
- Mda...sper.....
Apoi ma saruta. Nu mi se parea ca era necesar. M-am retras repede.
Apoi am regretat. Avea fata contorsionata de durere.
- Sunt in intarziere, m-am scuzat eu patetic.
Am calcat pe acceleratie. Nu voiam sa aud cum tata ii informa pe toti
ce se intamplase. Nu stiu ce era cu mine. Pana si matusica Rose imi zicea
ca exagerez si ca el chiar ESTE dragostea vietii mele.
Scoala era ok. Mi se parea doar....banala.....nu depuneam prea mult
efort sa fiu atenta. Meditam....si simteam ca ma sufoc intre acei patru
pereti. Ce se intampla cu mine? Chiar voiam sa iau aceasta decizie? Sau
pur si simplu aveam nevoie de timp, cum incercam sa-i conving pe ceilalti?
Eu....il iubeam pe Jake?
Asta era intrebarea care ma macina in fiecare secunda.
- Inca astept raspunsul domnisoara Cullen, batu nerabdator din
picior profesorul de engleza.
- Aaaa...ce....da....
 - Sa va repet intrebarea?
- Numai daca se poate, va rog, am zambit eu plina de speranta.
- Prea bine. Ati retinut vreo replica, din vreun act a piesei “Romeo
si Julieta”?
Atat doar?
- Da, domnule.
- Pai, asteptam rapsunsul domnisoara...
Era neincrezator. Probabil se astepta sa rostesc un “Da” spus de
Julieta in actul 2, scena 5. In schimb am spus altceva, din aceeasi scena:
“Simtirea mai bogata ca vorbirea
Mai mandra e de ceea ce cuprinde
Decat de ceea ce o-mpodobeste.
Doar cersetorii pot sa-si scotoceasc-averea;
Dar dragostea mea plina de credinta
E-asa de mare-ncat nu-i cu putinta
Sa-i socotesti macar pe jumatate
Comorile...”
Toata clasa, inclusiv domnul Jones a ramas perplexa. Auzeam
soapte gen “Tocilara” , dar chiar nu-mi pasa. Nu e vina mea ca ei nu au
memorie vizuala.
- Pai, se pare ca esti....hm....fan Shakespeare...
- Se poate spune si asa....l-am aprobat eu.
Salvata de clopotel!
Ziua a trecut greu....poate chiar prea greu...din nou sentimentul acela
de asfixiere ma invaluia cu totul.
Trebuia sa iau o decizie!
Dar care?
M-am oprit din aceste ganduri pentru ca ma apropiam de casa si nu
voiam ca tata sa-mi mai auda speculatiile pentru a mia oara.
Jake ma astepta ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Cata tarie de
caracter! Eu nu m-as fi uitat la mine cel putin o saptamana. Afost foarte urat
ce-am facut, am hotarat eu.
Tata a dat absent din cap.
- Buna, iubito. Wow ! Ar fi trebuit sa vii azi la scoala cu noi ! Bella si
Edward mai aveau putin si se sarutau in ora! Pe bune, ti-o
garantez, stateam in spatele lor. Iar Alice avrut sa se integreze,
intr-un fel si a mancat o felie de pizza. Fata aceea este nepretuita!
Si...
- Pai...banuiesc ca ati avut ce face....
- Pe bune ca da ! Dar tu ??? Cum ti-a mers???
- Eh....pai bine....derulam totul in minte. Proful de engleza nu cred
are o parere stralucita despre mine....chestii normale.
“Care i se intampla unei persoane anormale” am completat eu in gand.
- Serios ca ar trebui sa vii si tu la noi la scoala! Ne distram grozav!
- Jake, am mai zis asta DE O MIE de ori! Nu vreau sa merg cu VOI la
scoala!
 - Ok…..calmeaza-te….am uitat…ofta el si se retrase in bucatarie.
Nu i-am cerut scuze. Pur si simplu am plecat nepasatoare in camera
si m-am apucat de teme. Era un mod destul de bun de a-ti distrage atentia.
Totusi, nu in totatlitate. Conversatia din living m-a deconectat total:
- Trebuie sa facem ceva! Spunea gatuita mama. Nu stiu cat o sa
mai reziste Jake! Rabdarea lui are limite....Iar daca....daca....va
pleca....Renesmee isi va da seama ca a facut greseala vietii ei,
dar...ar fi prea tarziu.
- Lucrurile o sa se rezolve, incerca Rose sa o convinga.
Valuri de calm veneau tot mai abundent. Jasper.
- Trebuie sa recunoastem, nu este vorba despre orice aici, a spus
bunicul meu Carlisle. Nu s-a mai intalnit pana acum ca un suflet
pereche al unui varcolac sa nu fie atras de el. Edward….tu ??
- E indecisa. Desi vad in ce directie se indreapta gandurile ei.
Oftara la unison.
Deci eu eram personajul negativ???
Pana la urma era viata mea.
Totusi, de viata mea depindea si alta persoana.
Gata cu reflectatul la aceasta problema.
Am teme de facut.
Cand le-am terminat, am observat de ce a putut purta familia mea
acea discutie. Jacob se tranformase imediat dupa acea....chestie...
Chiar eram un monstru.
Sa ma aduca cineva cu picioarele pe pamant!
Trebuia sa remediez lucrurile. Nu avea cum sa nu-l iubesc pe
Jake. Fusese langa mine din primul moment al vietii mele. Cand va veni
diseara sa-mi spuna noapte buna voi....
Toate planurile erau in zadar. Jake nu a venit acasa in noaptea aceea.
Si asa s-a dus si posibilitatea de a ma impaca cu el.
Nu eram totusi deprimata. Pentru ca stiam ca va veni inapoi la mine.
Chiar daca el nu ar vrut...el era legat de mine.... Si asta era singura garantie
pe care o aveam.
Am plecat resemnata spre liceu.
Pe masura ce ma apropiam simteam un miros ciudat.
Apoi, cand am pasit in cladire, stiam exact ce era.
Un alt vampir.
 2. EL

Mai era si vegetarian. O simteam. M-am mirat. Cum era posibil asa
ceva?
Nu m-am inselat. Cand am intrat in clasa, l-am vazut in sfarsit. Avea
parul ravasit, de un blond mudar si ochi de un topaz lichid in care te topeai.
Avea o expresie pasnica. Ma simteam ciudat. Ametita. Curioasa. Voiam sa
aflu mai multe.
Elliott Witcher.
Acesta era numele lui.
Ma simteam ciudat de atrasa de persoana lui. Voiam sa descopar cat
mai multe despre el. Eu m-am bagat prima in vorba:
- Hei, eu sunt Renesmee.
- Elliott Witcher, a raspuns el, fata luminandui-se deodata.
- Stiu ce esti, am soptit eu.
- Si eu banuiesc ce esti tu….desi nu credeam ca asa ceva este
posibil !
- Mda….nu vezi in fiecare zi o jumatate om-jumatate vampir…
N-am apucat sa aflu prea multe despre el, pentru ca era pur si simplu
fascinat de natura mea. Ma bombarda in continuu cu intrebari si intr-un fel,
eram fericita. Fericita ca era interesat de mine.Si era atat de carismatic....te
convingea si te calma de o suta de ori mai repede decat o facea Jasper. In
acele putine ore am uitat de faptul ca aveam o familie, sau...un iubit. As fi
stat cu el o eternitate....
Apoi mi-a picat fisa.....ma indragosteam cumva?
Cum putea sa fie asta dragoste?
Dupa 2 ore de discutii sa fiu atat de cu capul in nori?
Sa trag concluzia, deci, ca exista dragoste la prima vedere?
Nu, era gresit. Eram pur si simplu fascinata de faptul ca am
descoperit alt vegetarian, care mai este si singur pe deasupra. Nu puteam
sa simt asa ceva pentru el. Jake imi era menit mie.
Mi-a spus ca sta intr-o casa mai de la periferie, impreuna cu o
batranica pe care o prezinta a fi bunica lui. Nu am vrut sa fiu indiscreta, asa
ca nu l-am intrebat cum a convins-o pe batrana sa faca asta.
Am regretat amarnic cand a tebuit sa plec spre casa. Eram atat de
visatoare. Bineinteles, toate gandurile se indreptau spre EL.
Din nou, am facut o greseala uriasa. Gandisem asta si in apropierea
casei.
- RENESMEE CARLIE CULLEN! A strigat tata cand m-am dat jos din
masina. Era prima data cand tipa la mine.
M-am dus spasita in casa. Toata lumea era in suspans si voia sa stie
ce prostie am mai facut acum. Mama a inceput:
- Nu poate fi ceva ata de grav, Edward...Sunt sigura ca...
- Serios, BELLA? Ce ar sa-ti povesteasca RENESMEE cum s-a
indragostit ea AZI?
 Toata lumea a incremenit. Nu ma gandisem la faptul ca tata va tine cu
Jake.
- Renesmee, ceea ce faci tu acum....incepu Rose
- Este de neconceput, continua mama.
M-am enervat. Si daca era asa, ce??? Nu aveam voie sa fiu fericita?
Nu-mi venea sa cred ca familia MEA este IMPOTRIVA MEA.
- BA NU, NU ESTE! CE DACA M-AM INDRAGOSTIT??? TIE NU TI S-A
INTAMPLAT? DE CE NU TI-AI ZIS ASTA SI TIE CAND L-AI CUNOSCUT PE
TATA?
Off.....din rau in mai rau.....acum pun pariu ca si acea farama de
iubire pentru mine disparuse.
- Bine, Renesmee, am incercat sa te aducem cu picoarele pe
pamant! Ma avertiza mama. Dar se pare ca a fost in zadar! Nu te
baza pe noi sa-i dam vestea lui Jake. Nu-mi vine sa cred ca poti
sa-i faci asa ceva.
- S-a intamplat si gata! In plus Elliott este un tip extraordinar si
chiar simt ca avem un viitor impreuna!
- Serios? zise tata. Pentru ca in restul zilei ai incercat sa te
convingi ca nu il iubesti si acum o intaresti contrariul cu atata
indarjire....
- Nu are rost sa ma amagesc...
- Au fost cateva ore, Renesmee...cum ramane cu anii in care Jake a
stat mereu alaturi de tine?
N-am raspuns. Nici macar eu nu stiam de unde venise acea
izbucnire. Nu-mi aduc aminte sa fi tinut la el chiar asa de mult. Oricum, ce
era a fost spus. Alice intrerupse tacerea:
- Nessie, este prietenul tau ca tine sau e varcolac??? Pentru ca il vad
groaznic de neclar alaturi de tine....
- Nu stiu...
Nu mai suportam atatea priviri atintite spre mine. Stiam ca ei aveau
dreptate, dar nu puteam suporta tortura.
Am tasnit pe fereastra si am strigat:
- Il aduc la voi!
Am ajuns in 30 de secunde. Am batut in geam. Speram ca nimerisem
camera. Totusi, aici persista acel miros innebunitor. A raspuns imediat si a
zambit instantaneu. Am zambit si eu, ba chiar am rosit putin. Bine, poate
puutin mai mult.
- Hei! Vrei sa vii la o plimbare? l-am intrebat eu dornica.
- Sigur. Unde mergem? a zis el relaxat.
Fir-ar. O sa sune penibil. O sa creada ca...
- Vreau sa-mi cunosti familia.
Zambi doritor.
- Desigur, stii tu.....Esti un vampir vegetarian ca noi si toata lumea
este curioasa sa-ti afle povestea...
Da de unde....
 Zambetul acela irezistibil i se diminua putin. Asta era un semn bun?
Oare isi facuse sperante ca vreau sa-l prezint....ca un....foarte bun amic???
Ei bine, nu era timp de asta. De indata ce tata ii va citi gandurile va
vedea ca nu este niciun pericol si...
- Mergem? imi intrerupse el gandurile.
- Sigur!
Aproape ca am zburat acolo. Eram nerabdatoare sa vad cum il va
percepe familia mea.
Entuziasmul mi s-a spulberat cand mi-am vazut toata familia cu niste
fete de gheata. Carlisle a inceput politicos:
- Deci tu trebuie sa fii...
- Elliott Witcher, a continuat el si a dat mana politicos cu Carlisle.
- Incantat de cunostiinta, raspunse si bunicul meu.
Judecand dupa expresie, numai incantat nu era.
- Deci, Elliott, observ ca esti “vegetarian”.
- A, pai daca va referiti la modul meu de hrana, da. De la inceputul
existentei mele traiesc asa.
- Impresionant. Si...ai o familie?
- Din pacate nu. Am fost pur si simplu muscat de un vampir acum
cincizeci de ani. Asta se intampla langa o padure, asa ca primul
lucru pe care l-am simtit cand m-am trezit in noua viata a fost
mirosul unei turme de cerbi. Mi se pare ceva firesc sa ma hranesc
in modul acesta. Nu am simtit niciodata o nevoie capitala sa gust
sangele uman.
Carlisle privea fascinat. Era o varianta mai ciudata a povestii lui. Si,
in fond, asa era bunicul meu. Dornic sa descopere oricand ceva nou.
Ceilalti in schimb aveau acelasi expresii, iar tata se mai si incruntase putin.
Asta m-a pus pe ganduri. Avea Elliott intentii rele?
Cand a fost intrebat de ce a ales sa vina aici, a marturisit ca auzise
de noi. Si ca voia cu adevarat sa vada daca este posibil ca atatia vampiri sa
coexiste in armonie.
Se vedea ca atat Esme cat si Carlisle ar mai sta de vorba, dar noi
punem familia pe primul loc. Asa ca, dupa aproximativ o ora, Elliott a spus
politicos, simtind ca nu mai este nevoie de el:
- Sincer, mai avem atatea de discutat! Dar ma tem ca ma asteapta
niste teme acasa. Iar chitara mea a ramas cam neglijata.....
WOW! Mai canta si la chitara......Cum putea o astfel de fiinta sa existe
macar.
L-am condus, despartindu-ma de el pe veranda. Apoi, nu stiu ce mi-a
venit si l-am pupat pe obraz. Am rosit, iar el a zambit.
Hei....pana la urma e un gest prietenesc, nu-i asa?