Sunteți pe pagina 1din 7

Titu Maiorescu n chestia poeziei populare

*****************

Raspuns la discursul de receptiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Romna la 16 mai 1909 Domnule si iubite coleg, Ne-ai aratat motivele cari te-au mpiedecat sa ne nfatisezi figura literara a lui O llanescu-Ascanio, n locul caruia ai fost ales membru al Academiei Romne. Deoarece d-ta nu ne vorbesti de persoana celui disparut, vei ntelege ca nici eu n u pot vorbi de persoana celui ce vine sa-l nlocuiasca, si nu-mi vei lua n nume de rau daca trec ndata la discutarea parerilor pe cari le aduci naintea noastra cu att a hotarre, as putea zice cu atta curaj, si, trebuie sa zic n orce caz, sub o forma literara asa ademenitoare. I Ceea ce ma cred dator sa scot nti la iveala din studiul d-tale, si o fac cu cea ma i mare multumire, sunt paginile n cari vorbesti de originea noastra italo-latina, si, fara a te opri la cunoscutele argumente limbistice, atingnd numai n treacat d atele istoriei, cauti sa patrunzi cu intuitia artistului taina mostenirilor etni ce si sa ne arati supravietuirea sufletului roman n romnii de astazi, urmasii dire cti ai marilor cuceritori. Din acest temei mai adnc al priceperii scoti dovada despre ceea ce este adevarat si ce - dupa a d-tale parere - nu poate fi adevarat n poeziile populare romne, cul ese si publicate de vreo 50 de ani ncoace. Este cu att mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o mater ie de nsemnatatea poeziei populare cu ct ntre publicarile ngaduite de sectia noastra istorica, adica aparute sub auspiciile ei, desi fara raspunderea ei, s-a strecu rat n 1906 un studiu al d-lui Radu Rosetti, Despre originea si transformarile cla sei stapnitoare din Moldova, n care se sustine ca "elementul roman ramas n Dacia du pa retragerea legiunilor n-a putut sa se mantie si a trebuit sa dispara fara urm e n potopul de barbari navalitori" si ca "nationalitatea romna s-a nascut exclusiv numai din contopirea slavilor ce venise sa se aseze n tarile noastre cu elemente le romanizate de peste Dunare, aduse ca captivi" (eufonia este a d-lui Radu Rose tti) "n urma nencetatelor navaliri slave, sporite prin numarul acelora care fugeau din imperiu de greutatea birurilor" s.c.l. n sedinta anuala a Academiei noastre de la 12 ianuarie 1907 chestia a fost adusa n discutia generala. S-a recunoscut ca adevarul orct de putin favorabil ne-ar fi, trebuie spus cu toata sinceritatea ndata ce este ntemeiat; dar s-a constatat ca ci tatului studiu i lipseste tocmai orce temei, si astfel afirmarea d-lui Radu Roset ti a fost dezaprobata de toti membrii de fata. Autorul, ce e drept, a fagaduit c a va dovedi aiurea parerea d-sale, nsa aceasta dovada nu a mai adus-o si nici nu credem ca o va aduce vreodata.

Este dar, iubite coleg, ndoita multumirea cu care viu sa te felicit pentru introd ucerea criteriului latin n cercetarea poeziei populare si pentru vioiciunea stilu lui cu care stii sa ne mpartasesti convingerea d-tale. n aceasta parte a discursul ui ne putem uni nu numai d-ta cu cel ce are placerea de a-ti raspunde n acest mom ent, dar probabil toti colegii nostri din Academie. Caci ne aflam pe un tarm unde cercetarile se apropie de oarecare exactitate stiintifica si pot conduce la ctev a dovezi convingatoare. Lucrul se schimba cnd trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte nu sunt cu putinta, unde judecata se ntemeiaza adeseori pe elemente prea subiecti ve si unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei traditii literare stator nicite - mai greu dect aiurea) sa gasim premisele ntelegerii comune. Aici nu ne ra mne adeseori dect datoria de a ne spune parerea cu toata sinceritatea si de a o su stine cu argumentele ce ne par mai accesibile spiritelor nepartinitoare. Astfel, nu pot lasa sa treaca fara mpotrivire imputarea adusa culegerii de poezii populare a lui Vasile Alecsandri. D-ta zici: "Alecsandri a fost un rau culegato r de poezii populare si mai cu seama s-a nselat fundamental cnd a crezut ca poate introduce unele dulcegarii sentimentale n viata versificata a poporului nostru." Fata de o declaratie asa de hotarta din partea d-tale, chestia cere sa fie examin ata mai de aproape, nu numai pentru a recunoaste meritul lui Alecsandri n adunare a si raspndirea poeziilor noastre populare, ci si pentru a ne ntelege asupra marei nsemnatati a acestei manifestari a neamului romnesc. Cum se stie, culegerea de Poezii populare ale romnilor, adunate si ntocmite de Vas ile Alecsandri este dedicata doamnei Elena Cuza n 1862, desi publicata de-abia la nceputul anului 1866. Publicarea se face n folosul Azilului Elena Doamna fiindca - dupa cum scrie Alecsandri - "poeziile culese din gura poporului sunt copii gas iti ai geniului romnesc si au dreptul a se bucura de mbratisarea naltei protectoare a Azilului Elena." Dar Alecsandri ncepuse de mult sa adune si sa comunice prietenilor sai poeziile p opulare. Cu zece ani mai nainte, neuitatul filoromn Wilhelm de Kotzebue, n prefata din octomvrie 1856 la traducerile sale Rumanische Volkspoesie, vorbeste de acea sta staruinta "patriotica si entuziasta" a lui Alecsandri, pe care o mentioneaza cam n acelas timp si englezul Stanley n eleganta publicare Rouman Anthology (Hert ford, 1856). Si mai nainte, ndata dupa miscarea de la 1848, comunicari de aceasta natura au fost facute de Alecsandri la Paris; paginile scrise n favoarea romnilor de Michelet si de Edgar Quinet sunt ntructva datorite unor asemenea mpartasiri; ia r la 1855 el nsus publica n traducere franceza Ballades et chants populaires de la Roumanie. V-am amintit datele de mai sus fiindca ele ne nlesnesc priceperea punctului de ve dere din care Alecsandri a donat si (cum zice el nsus) a ntocmit poeziile populare . La el nu era si nu putea fi vorba de preocuparile folcloriste; miscarea folclori sta, desteptata pe la 1864 n Anglia, de unde si-a primit si numele, nu a razbit p ana la noi dect dupa ncetarea activitatii lui Alecsandri. Si nici spre vreo aminti re a caracterului latin pastrat n poporul romn, cum l ntelegi d-ta, nu l-a purtat gnd ul pe atunci. Poet mai nti de toate, poet national ndeosebi, nu n ntelesul latinitati i, dar desigur n ntelesul luptei n contra protectoratului rusesc si a coruptiunii f anariote, Vasile Alecsandri este entuziasmat de partea frumoasa, omeneste frumoa sa a poeziilor noastre populare, simte un fel de mndrie patriotica de a le arata n aceasta frumusete oarecum generala a lor nu numai francezilor, ci si germanilor si englezilor. Caci suntem n epoca dintre 1855 si 1866, epoca renasterii politice a Romniei, care , dupa congresul de la Paris, este n mod asa extraordinar caracterizata prin soli citarea poporului romn de a-si exprima dorintele sub auspiciile marilor puteri de cultura europeana. Alecsandri, a carui exceptionala valoare n literatura noastra sta n repercutarea t utulor curentelor de simtiri ale contimporanilor sai, vine si n ajutorul acestei miscari si cauta sa ne cstige simpatiile occidentale, scotnd la iveala mai ales ac ea parte - de altminteri reala - a manifestarilor sufletului nostru poporan, car e se poate numi lirica si contemplativa, adica duiosia simtirilor si cumpatarea exprimarii.

nteleg ca d-ta ai pus accentul pe elementul energic al baladelor, fiindca el se p otriveste mai bine cu criteriul d-tale etnic, nsa acest criteriu nu trebuie luat exclusiv: n orice caz, el nu era si nu putea fi exclusiv la Alecsandri. D-ta recu nosti ca "Alecsandri a auzit si a nteles ca n murmurul poporului e o muzica naiva si sentimentala a doinelor ce se cuvine sa fie notata, ca este o muzica eroica a baladelor ce se cuvine si mai mult sa fie scrisa". Dar eu ntreb: de ce "si mai mult"? Pentru Alecsandri, ca si pentru unii din noi, se cuvenea tot asa de mult sa fie pastrata sentimentalitatea doinelor, caci desi - dupa luminoasa d-tale cercetare - partea eroica si cumintenia politica sunt mai ales semnele mostenirii etnice, aceasta nu exclude partea sentimentala nici la romani, si cu att mai putin la de scendentii lor dupa o evolutiune culturala de attea veacuri. ndeosebi elementul eroic n poezia popoarelor din Orient, devenite pe atunci asa de "interesante", era cunoscut, de mai nainte, pentru albanezi, prin imitarile - f ie si mestesugite - din Guzla lui Prosper Merime, pentru srbi, prin minunata culeg ere de poezii populare publicata de Karagici ntre 1823 si 1833 si prin alte lucra ri. Aici e multa voinicie, tot atta cruzime, uneori si brutalitate. Cine nsa si da seama de firea poetica a lui Alecsandri ntelege ndata ca pe el a trebuit sa-l atra ga din poezia noastra populara mai ales elementul ei liric si contemplativ, si t ocmai cu aceasta particularitate, pe care d-ta o depretiezi cu expresia "dulcega rie", Alecsandri ne-a facut mai bine primiti printre occidentalii de cultura lit erara din acea epoca. Fireste ca o asemenea nrudire sufleteasca ntre lirismul poetului si poeziile popul are culese de el nu l-ar fi ndreptatit niciodata sa introduca n textul baladelor s chimbari cari le-ar falsifica. Toate poeziile n adevar populare, prin urmare foar te raspndite, se ntlnesc nsa n grupa poporului sub cele mai felurite variante. Cine n u se ocupa de autenticitatea folclorista, cu indicarea exacta a persoanei, a pro nuntarii, a locului si a timpului, ci se ocupa numai de poezia populara n frumuse tea si oarecum generalitatea ei, va culege, va combina, uneori va completa din m ultele variante forma definitiva, care dupa a lui simtire i va parea mai conforma cu geniul poetic al poporului. n aceasta alegere si consolidare de forma, Alecsa ndri, cu deplina buna-credinta, s-a lasat condus de partea sentimentala a poezii lor noastre, precum d-ta, cu aceeas buna-cre-dinta, te lasi mai curnd condus de p artea eroica. Dar nici la unul, nici la altul nu poate fi vorba de falsificare. Pentru d-ta Miorita este chintesenta poeziei populare romne; dar pentru contimpor anii dintre 1856 si 1866 erau poate poeziile curat lirice mai sugestive. mi aduc aminte ca pe mine si pe ctiva din compatriotii mei ne ncntase la 1857 n Viena (eram atunci de 17 ani) mai cu seama poezia tradusa de Kotzebue: Sus n vrf de bradulet S-a oprit un soimulet, El se uita drept n soare Tot miscnd din aripioare. (Nici mie nu-mi plac diminutivele, introduse numai pentru nlesnirea rimei.) Jos la trunchiul bradului Creste floarea fagului, Ea de soare se fereste, Si de umbra se lipeste. "Floricica de la munte, Eu sunt soim, soimut de frunte, Iesi din umbra, din tulpina, Sa-ti vad fata la lumina, C-au venit pana la mine Miros dulce de la tine, Ct am pus n gndul meu Pe-o aripa sa te ieu Si sa mi te port prin soare, Pn'te-i face roditoare

Si de mine iubitoare." "Soimulet, duios la grai, Fiecare cu-al sau trai, Tu ai aripi zburatoare, Ca sa te nalti la soare, Eu la umbra, la racoare Am menire-nfloritoare. Tu te legeni sus, pe vnt, Eu ma leagan pe pamnt, Du-te-n cale-ti, mergi cu bine, Far-a te gndi la mine, Ca e lumea-ncapatoare Pentru-o pasare si-o floare!" Si cnd - acum 41 de ani - n primul volum al Convorbirilor literare am atras luarea -aminte a cetitorilor asupra covrsitoarei nsemnatati a poeziilor populare, publica te atunci de Alecsandri, am reprodus anume aceasta poezie, mpreuna cu altele de f elul ei, si astazi pot constata ca partea lirica a vietii poporului a fost cea m ai roditoare n dezvoltarea ulterioara a literaturii noastre culte, ndeosebi pentru Eminescu si, prin mijlocirea lui, pentru urmasii sai. Caci daca e sa judecam dupa dreptate, ntreaga valoare a publicarii poeziilor popu lare, asa cum a fost facuta de Alecsandri, nu ne putem margini la efectul ei asu pra strainatatii, ci trebuie sa punem n cumpana, ca fiind de mai mare greutate, e fectul lor asupra propriei noastre societati. Alecsandri, care n lunga sa viata l iterara a cautat totdeauna sa trezeasca interesul estetic al publicului romn, nu putea sa tinda a interesa lumea straina fara a voi sa intereseze n acelas timp pr opria noastra societate culta. Lucrul nu era usor, mai ales n Moldova, unde limba franceza era limba exclusiv ntrebuintata n saloanele si n familiile asa-numitei so cietati si unde cele mai multe dame nici nu stiu sa vorbeasca, necum sa scrie co rect romneste. Atunci Alecsandri, cu adncul sau instinct de poet national, gaseste n poezia popul ara cea mai bogata comoara de frumuseti literare din care sa se adape societatea , fie direct, fie indirect prin inspirarea scriitorilor de talent mai accesibili gustului ei. n legatura cu cele zise aici, o observare a d-tale de la nceputul discursului cere oarecare lamurire. Daca se poate admite ceea ce zici acolo, ca "romnul ca popor nu e nici mai mult, nici mai putin poet dect alt popor", propozitia urmatoare cu "materialul folcloristic", care, "poate fi considerat ca produs estetic, dar atu nci nceteaza de a fi anonim", mi pare mai putin admisibila. Nu e vorba aici de materialul folcloristic, ci de nsas poezia populara ca poezie, si ea nu numai poate, ci trebuie considerata ca un produs estetic de cea mai ma re nsemnatate, fara a nceta sa-si pastreze anonimatul ei firesc. Am cetit adineauri poezia cu soimul si fraga. Este vreo ndoiala despre frumusetea si, prin urmare, despre valoarea ei estetica? Si ce are a face aici chestia ano nimatului? Poezia este si ramne anonima, dar aceasta nu o mpiedica de a fi din cel e mai frumoase, de a exprima nu numai o simpla simtire lirica, ci cum zice Alecs andri ntr-o nota (pag. 32), "o filozofie adnca". Asemenea, cnd cetim n Hora (pag. 369), care ncepe cu niste cuvinte de rnd, ca de la sat: - Bade, trandafir frumos, Vrut-ai sa te-arati duios, Dar te-ai aratat ghimpos Si din minte nu m-ai scos. - Vai, lelita din cel sat, Ce-ai cerut si nu ti-am dat? Si apoi continua: - Cerut-ai faguri de miere,

Eu ti-am dat buzele mele; Cerut-ai o viorea, Ti-am adus inima mea. - Daca vrei dragoste-aprinsa, Ada-mi gura neatinsa Si o inima fecioara Ca apa de la izvoara. Ce importa ca naltimea etica, asa de frumos exprimata n versurile din urma, nu se poate atribui unui anume poet, ci este tocmai n anonimatul ei o dovada a idealism ului pana la care se poate ridica inspiratia curat populara? D-ta pari a atribui acestui gen de poezie mai putina nsemnatate estetica; dar te rog sa-ti aduci aminte de constatarile istoriei literare din tari cu o cultura m ult mai veche, d.e. din Anglia si din Germania; cum la englezi de la publicarea poeziilor populare de Percy (1765) si la germani de la cea analoaga a lui Brenta no si Arnim (Des Knaben Wunderhorn, 1806-1808) dateaza o renastere a poeziei lir ice n literatura lor culta. Si n contra culegatorilor Brentano si Arnim s-a adus imputarea ca au ntocmit poezi ile populare, dar mai trziu meritul lor s-a recunoscut pe deplin, "fiindca - dupa cum se exprima o carte de scoala - cu un tact admirabil au stiut sa scoata chin tesenta poeziei cu care sa produca cea mai adnca impresie". Pe urma unor asemenea publicari s-au ivit poetii lirici cei mai raspnditi ai literaturii germane din s ecolul trecut, Heine, Lenau, Uhland (el nsus culegator de poezii populare), ca si mai nainte Brger, ostensibil inspirati de formele si limba acelor manifestari an onime ale neamului lor, si prin ei s-a desavrsit opera nceputa de clasicii anterio ri, adica s-a statornicit n societatea culta a Germaniei predomnirea limbii si li teraturii nationale cu nlaturarea celei franceze, asa de puternic ocrotite mai nai nte de nsus Frederic cel Mare. Tot asa s-a ntmplat si la noi, unde evolutiunea nu este nca desavrsita. Alecsandri a adunat poeziile populare pentru a da elementului national celui mai sigur putin ta unei dezvoltari temeinice n literatura si le-a ntocmit asa (d-ta zici cu atta du lcegarie sentimentala, eu zic cu atta potrivire la receptivitatea contimporanilor ) nct sa poata patrunde n societatea nalta. Este caracteristic ca cea dinti care simt e si recunoaste acest merit al lui Alecsandri e nsas Elena doamna, care zice n ras punsul ei la dedicatia poetului: "Fara a ridica ceva din caracterul naiv al expr esiei poporale, ati mladiet cu o rara fericire forma acestor ncercari ntietoare". Cu aceasta "mladiere" a patruns poezia populara n sufletele noastre. Eminescu s-a inspirat de-a dreptul de la ea, Cosbuc si Goga se dezvolta pe urma lui, iar n mi ile de scolari si studenti ai generatiei de astazi lucreaza mai departe formele acestor poeti astfel nviorati, si ncetul cu ncetul radacina populara mplntata de Alec sandri creste si rodeste n toate directiile. Aceasta miscare se face de la sine, prin puterea covrsitoare a plasmuirilor frumo ase. Orce sila, orce violenta, nu poate fi dect daunatoare. Sa se produca numai o pere de adevarata valoare, nu de valoare ndoioasa, exagerata prin sovinism, si so cietatea nalta va fi cstigata prin atractia fireasca a frumusetei. II Am staruit poate prea mult asupra explicarii unei controverse, nsa tot ce privest e poezia populara merita cea mai mare luare-aminte, iar opera lui Vasile Alecsan dri va gasi pururea n Academia Romna un cuvnt de aparare, de lauda si de recunostin ta. Viu acum, iubite coleg, la partea a doua a interesantului d-tale studiu si am si aici multumirea sa constat la nceput o comunitate de vederi n privinta criticei t eoretice a "poporanismului". Ce e drept, nu te pot urma n expunerea doctrinei economico-istorice a lui Loria s i a "miragiului" introdus de el. Vrsta la care am ajuns m-a facut mult mai rezerv at fata de niste teorii sociale cu aparente stiintifice, cari pacatuiesc de regu la prin generalizari pripite. La conceptia lui Loria se poate raspunde, tot asa de pe-asupra, cu spirituala observare a lui d'Avenel: Dans sa marche lente, la c ivilisation a recherch le beau bien avant l'utile. Elle a excell a faire des statu es ou des temples avant de faire des lampes ou des parapluies; elle a su ecrire

avant de savoir se chauffer et a dcouvert le pinceau avant la fourchette. Ceea ce s-ar putea rezuma pe romneste cu o vorba mai simpla: omul s-a gndit sa-si faca bi serici nainte de a-si face hambare. Cu att mai putin te voi urma n propunerea de leacuri pentru tamaduirea starii noas tre actuale prin "maistri si ateliere n toate satele". Prefer si ma grabesc sa ma pun alaturi de d-ta cnd zici: "La toate celelalte popo are cauzele economice ale miscarilor sociale se iluzioneaza, iar poetii sunt ade meniti de miragiul unor nobile simtiri: la noi scoala poporanista, printr-o aber atiune a tuturor sentimentelor estetice, i tine ntr-o mediocritate revoltatoare". De mult era cunoscuta cererea unor socialisti-poporanisti, cari se amestecasera n ale esteticii si ndemnau pe scriitori sa se ocupe exclusiv de mizeria claselor d e jos si de vinovatia celor de sus. Dar daca toate tendintele si intentiile "uti litare" sunt daunatoare n arta, cel putin tendenta nvrajbirii claselor a ramas cu desavrsire stearpa n producerea de opere frumoase. Ma unesc dar cu aceasta parte a criticei d-tale, desi nu ma pot uni cu aplicaril e ce le faci, si, d.e., ma deosebesc de d-ta n aprecierea poeziilor d-lui Octavia n Goga. Lasa nsa la o parte deslusirea acestei deosebiri, fiindca Academia si-a a ratat acum trei ani parerea despre primele poezii ale d-lui Goga, acordndu-le unu l din premiile ei mai nsemnate, pe temeiul unui raport care cerceteaza cu de-aman untul meritul literar al noului poet de peste Carpati. Dar mai sunt rezerve de facut si n privinta celor zise de d-ta despre Creanga, Po povici-Banateanul si d-l Slavici. Ai introdus nsuti deosebirea ntre acesti trei au tori, la cari recunosti "miragiul" si ntre autorii pe cari i crezi vinovati de "po poranismul" n ntelesul defavorabil ce-l dai acestui cuvnt. nsa atunci e greu de pric eput pentru ce ai pus pe cei trei autori n republica poporanismului? Caci nu fapt ul ca figurile descrise de Creanga, Slavici si Popovici-Banateanul sunt mai cu s eama tarani, preoti de la sate si meseriasi i face sa intre n acea rubrica. Critica d-tale ca n nuvelele d-lor Slavici si Popovici, n deosebire de povestirile lui Creanga, figurile nu au aparenta de realitate, ci sunt "anemice si nefirest i" sau - cum zici tot d-ta - "nu sunt de carne, ci de carton", s-ar putea aplica tot asa de bine la multe nuvele din viata societatii nalte, caci o asemenea obse rvare se refera la o tema generala a cercetarilor literare, iar nu numai la nfati sarea figurilor luate din popor. nsa critica nu o cred ndreptatita, si modul cum dezlegi d-ta "enigma" descrierii a celor figuri "anemice si nefiresti" prin faptul ca d-l Slavici si Popovici-Banat eanul ar fi crescuti n licee si universitatii germane si ar fi mpodobit flacaii di n satul lor de nastere cu romantismul carturarilor din Viena, mi pare lipsit de t emei. Nu e lucru usor (am recunoscut-o de la nceput) a argumenta n materie estetica. Voi ncerca totusi sa-mi sustin parerea ca multe din nuvelele d-lui Slavici, ca si nu velele lui Popovici Din viata meseriasilor sunt creatiuni cu acea deplina aparen ta a realitatii n care se ncheaga arta adevarata. Ca nu poate fi vorba de fireasca atribuire a unui romantism exotic la figurile p oporului romnesc rezulta din analoaga nzestrare a satenilor cu simtimintele cele m ai nalte si delicate tocmai n schitele, nuvelele si romanele taranesti din acele l iteraturi occidentale, unde introducerea unei culturi straine la elementele auto htone este exclusa. Absolut aceeas nota vibreaza n Petite Fadette, n Franois le Cha mpi, n Mare au Diable de George Sand, n figurile de pe tarmurile Rinului descrise de Auerbach, n taranii lui Ganghofer din muntii Tirolului si chiar n vagabonzii lu i Bret Harte din California. De unde vine aceasta identitate a aspirarii ideale n mijlocul unor realitati mate riale asa deosebite? Din convingerea intuitiva a marilor scriitori ca n cugetul p oporului - fie orct de lipsit de cultura carturareasca, ba uneori ti vine sa zici tocmai fiindca e lipsit de ea - germineaza si poate prinde radacina dezvoltarea celor mai curate si alese simtiminte omenesti. Precum se gaseste n popor o adnca e vlavie, tot asa se poate gasi o mare decenta si cea mai surprinzatoare sfiala n l egatura dintre sexe. Caci nu numai pe calea gndirilor abstracte, ngramadite n feluritele sisteme, poate ajunge omul sa-si dea oarecare seama de tainele vietii, ci si pe calea instincti va a simtimntului.

Romantismul carturarilor din Viena? Dar de la ce fel de carturar, de la care rom antism au iesit versurile noastre populare: Daca vreai dragoste-aprinsa, Adu-mi gura neatinsa Si o inima fecioara Ca apa de la izvoara... Si se poate o mai nalta, o mai curata expresie de iubire? Dar n cealalta poezie: Du-te-n cale-ti, mergi cu bine, Fara te gndi la mine, Ca e lumea-ncapatoare Pentru-o pasare si-o floare... Din ce tratat de etica sociala a nvatat taranul anonim sa fie multumit cu soarta ce-i este harazita? Fara ndoiala, complicarile sufletesti ale societatii nalte sunt o problema din ce n ce mai interesanta n proportie cu cresterea culturii, si ele si vor afla nfatisare a fireasca n literatura noastra. Dar aceasta nu ne poate face sa uitam ca simplic itatea taraneasca nu exclude frumusetea lirica, precum nu exclude energia epica, nici chiar conflictul dramatic. Cnd vad asemenea deosebiri de judecata literara ntre noi, mi vine sa repet vechea o bservare facuta ntr-un articol despre "poeti si critici", ca tocmai poetii sunt m ai putin chemati sa apretieze poezia altora. Ei sunt prea patrunsi de felul lor de a pricepe lumea si prea refractari la felul altora de a o pricepe. Menirea d-tale, iubite coleg, care esti nsuti unul dintre cei mai recunoscuti poe ti ai generatiei de astazi, este de a ne nzestra literatura cu creatiunile propri ei d-tale imaginatii. Iara rolul mult mai modest de a primi si de a pretui creat iunile poetilor lasa-ni-l noua, publicului cetitor, cari putem mbratisa cu aceeas recunostinta cele mai felurite individualitati artistice numai cu conditia ca s a fie n adevar inspirate de simtimntul curat al frumosului. Si fiindca n multe din poeziile si nuvelele cu cari ne-ai sporit comoara literara d-ta ai fost n adevar inspirat de cel mai nalt simtimnt al frumosului, fii cu acea sta parte a operei d-tale binevenit n mijlocul Academiei Romne!