I.

Originile integrrii europene

Ideea european s-a dezvoltat, n principal, n perioada dintre cele doua Rzboaie Mondiale. Scopul era meninerea pcii i sporirea importanei Europei n lume. i nainte i dup constituirea Comunitii Europene au existat diferite organizaii de cooperare economic, militar i politic. n 1929, Aristid Briand propunea primul proiect european, n faa Societii Naiunilor, fondat n 1920 la Geneva. Dup Al Doilea Rzboi Mondial, dificultile economice i ameninarea unui Rzboi Rece au constituit liante pentru statele europene. La 19 septembrie 1946, Winston Churchill pronuna un discurs la Universitatea din Zurich, invitnd statele europene s constituie Statele Unite ale Europei. Fundament pentru aceasta trebuia s constituie reconcilierea franco-german. La 5 iunie 1946, George Marshall propunea la Universitatea Harvard un important ajutor economic pentru toate rile europene slbite de rzboi (programul de reabilitare european). Acest program a fost imbold pentru crearea n 1948 a Organizaiei de Cooperare European, prealabil Organizaiei pentru Cooperare i Dezvoltare Economic. n 1948, la Haga, este organizat un Congres European, sub preedenia lui Winston Churchill, unde s a recomandat crearea unei Adunri Deliberative Europene i a unui Consiliu Special European, care avea sarcina de a pregti integrarea european, att pe plan politic, ct i economic. Se preconiza deja, la acea vreme, crearea unei Curi de Justiie care ar fi controlat aplicarea u nei Carte a Drepturilor Omului. Congresul ajunge la crearea Consiliului Europei. Consiliul Europei i are sediul la Strassbourg, format fiind dintr-o Adunare Consultativ i un Comitet de Minitri. Dei Adunarea a ncercat s lanseze numeroase iniiative pentru unificarea european n diverse domenii, precum sntatea public, transporturile, .a., recomandrile respective nu ajung s mobilizeze statele europene. Astfel, utilitatea Consiliului Europei este limitat din cauza modalitii de conlucrare, metoda interguvernamental, n care fiecare stat are drept de veto. n acel moment, niciunul dintre statele europene nu era gata s-i limiteze suveranitatea n favoarea unei unificri europene mai strnse. II. Formarea Europei Comunitare ( 1950-1960) 1. Comunitatea European a Crbunelui i Oelului La 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe la acea vreme, propunea crearea CECO. Inspirat de Jean Monnet, Robert Schuman enun ceea ce va deveni metoda comunitar, propunnd punerea n comun a resurselor de crbune i oel ale Franei i Germaniei, ntr -o organizaie deschis i altor state. Aceste resurse nu sunt alese ntmpltpr, ele constituind baze ale produciei industriale, dar i materii prime pentru armament, fiind n acelai timp resurse frontaliere. Aceast iniiativ a constituit, mai nti de toate, o mn ntins Germaniei, plasat astfel pe picior de egalitate cu celelalte state europene. Sub nveliul unei apropieri economice, ea vizeaz un obiectiv eminamente politic, i anume reconcilierea i unificarea Europei Occidentale. Adoptat de ctre 5 state ( Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg), propunerea francez ajunge la 15 aprilie 1951 la semnarea Tratatului de la Paris, care instituie CECO. Regatul Unit refuz la acea vreme s adere la comunitate, refuznd caracterul supranaional al acestei noi comuniti europene. Cele 6 state au dat instituiilor comune i independente toate puterile n materie de crbune i oel, pentru o perioad de 50 de ani. Deciziile erau luate de nalta Autoritate, organ de cooperare supranaional, ai crui 9 membri erau desemnai de ctre Guvernele celor 6 state. O Curte de Justiie, o Adunare Parlamentar Consultativ, membrii creia erau numii de Parlamentul naional si un Consiliu Special de Minitri completau i controlau dispozitivul. Finanarea CECO era independent de state, resursele proprii provenind din prelevarea direct de la ntreprinderile de crbune i siderurgice. nalta Autoritate, premergtoare a Comisiei, este marea inovaie a prinilor fondatori. Aceast instituie este independent de Guvernele naionale, iar deciziile sale sunt executorii n statele membre. Astfel, pentru prima dat, statele acceptau

s-i delege puterile n instituii supranaionale. Aceast metod (cea comunitar), diferit de practica guvernamental, i va demonstra foarte repede eficacitatea, pentru c CECO atinge rapid un triplu obiectiv: - reconcilierea franco-german; - controlul crbunelui i oelului n scop panic; - punerea n micare a unei comuniti europene. Aceast experien reuit i-a determinat fondatorii s prevad extinderea cooperrii si la alte sectoare. Organizaia European de Cooperare Economic ( OECE ): Organizaia european de cooperare economic a fost creat la 16 aprilie 1948 de ctre 16 state i este rspunsul european la Planul Marshall. Ea condiiona ajutorul americanilor pentru reconstrucia european de organizare a statelor n vederea repartizrii acestui ajutor. n 1960 evolueaz, la 14 decembrie fiind semnat Conventia de la Paris care creaz Organizaia de Cooperare si Dezvoltare Economica ( OCDE). Pe plan juridic, aceasta este continuatoarea OECE, integrnd mai multe state ( n prezent fiind 33 de state membre). La aceast data Organizatia i-a redefinit misiunile. La cererea unuia dintre statele memebre, Organizaia se poate sesiza pentru orice chestiune legat de economie, cum ar fi: coordonarea politic i economic, ajutorul rilor n curs de dezvoltare, eliminarea unor bariere n schimburi.n al doilea rnd, exercita aciuni specifice n domeniul energiei , cum ar fi reducerea deficitului energetic sau diversificarea resurselor. Asociaia European de Liber Schimb ( AELS): S-a nscut din eecul negocierilor n cadrul OECE, n vederea instituirii unei zone de liber schimb in Europa. ngrijorai de consecinele crerii Comunitii Econimice Europeane, Regatul Unit cauta s obin un acord ntre cele 6 state membre ale Comunitii Economice Europene i partenerii din OECE, n scopul garantrii libertii schimburilor comerciale.La 4 ianuarie 1960 este semnat Convenia de la Stockholm ntre Regatul Unit, Austria, Danemarca, Norvegia, Suedia, Portugalia, Elveia. Mai trziu ader i Islanda, Finlanda i Lichtenstein. Obiectivele: -creterea schimburilor ntre membrii si; -instaurarea unei zone veritabile de liber schimb prin semnarea acordurilor de suprimare a drepturilor vamale. n 1992, rile membre ale Comunitii Europene i ale AELS au ncheiat la Porto un tratat de asociere pentru a constitui Spaiul Economic European. Acordul asigura o pia liber ntre cei doi parteneri, dac toate regulile pieei unice sunt aplicate de toate statele membre AELS. n 1995, rile care aderau la Uniunea European au parasit AELS ( Austria, Suedia, Finlanda). n prezent au mai ramas doar 4 state membre ( Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Elveia). Dup eecul Comunitatii Europene de Aprare, statele europene s-au concentrat pe un domeniu mai consensual, cel al economiei. n anii de dup rzboi, obiectivele de cretere a nivelului de via i de securitate alimentar erau unanime. Relansarea procesului comunitar se va realiza la Conferina de la Mesina ( 1-3 iunie 1955). Minitrii afacerilor externe a celor 6 state membre CECO s -au reunit, ajungnd la crearea Comitetului SPAAK, care a primit sarcina de a pregti un nou tratat.Au fost doua tratate semnate la 25 martie 1957 la Roma ( n vigoare n ianuarie 1958). Prin aceste tratate au fost create Comunitatea Europeana a Energiei Atomice ( CEAC sau EURATOM), aceasta fiind transpunerea la energia nucleara a demersului adoptat anterior pentru crbune i oel(include metoda comunitar pentru alte sectoare ale economiei). Obiective economice: de a suprima frontierele pentru mrfuri, servicii, lucrtori i capitaluri, dar i crearea unei piete comune.

Obiectivul politic adiacent: de a crea o uniune far ncetare mai strns ntre popoare ( Preambulul Tratatului de la Roma) Adunarea parlamentar este comun celor 3 comuniti ( C.E.C.O., C.E.E., C.E.A.C.). Alte instituii subzist n fiecare dintre structuri. Chiar dac la acea vreme exista sentimentul c unitatea european avanseaz cu pai rapizi, pe parcursul deceniului urmtor, construcia european cunoate deficite politice profunde. Prin Tratatul de Fuziune de la Bruxelles ( 8 aprilie 1965), comitetele executive ale celor 3 Comuniti se asociaz pentru a forma Comunitile Europene. De la intrarea n vigoare a acestui tratat, la 1 iulie 1967, a existat o singur comisie i un singur consiliu, denumirea de nalt Autoritate fiind nlturat. Integrarea european a cunoscut cateva situaii precare, mai ales atunci cnd statele au insistat asupra intereselor lor naionale. O criza major in politica lui Charles de Gaulle a dus la ceea ce s a numit politica scaunului gol. n ciuda succesului economic de care se bucurase C.E.E., Charles de Gaulle dorea reevaluarea rolului Franei in Comunitate, limitnd la maximum puterile sale supranaionale si dezvoltnd cooperarea interguvernamentala ntre statele membre. Pe de alta parte, n faa succesului pieei comune, Regatul Unit, care se inuse la distan pn atunci, hotrte s adere la Comuniti, dar tot generalul Charles de Gaulle este cel care se opune, nedorind s lase lupul britanic n stna comunitar. Fiind pe punctul de a fi pus n minoritate cu privire la politica agricol de ctre partenerii si, n 1965 Charles de Gaulle suspend participarea sa la instituiile comunitare, ceea ce s-a tradus prin politica scaunului gol. Criza ia sfrit in 1966 ,prin compromisul de la Luxemburg, care permitea unui stat membru sa-i valorifice interesul naional foarte important opunndu-se unei decizii majore a Consiliului. Acest compromis reprezint o lovitura adus metodei comunitare conceput de Jean Monnet, bazat pe cutarea unui interes general i luarea deciziilor cu majoritate. Demisia lui Charles de Gaulle din funciile sale, n 1969, deschide calea spre relansarea construciei comunitare. Urmtorul preedinte francez, Georges Pompidou, a fost ales n 1969 ,pe baza unui progres proeuropean. Termenul de Uniune European apare pentru prima dat la sommet-ul de la Paris, n 1972. rile membre i puseser drept obiectiv s transforme ansamblul relaiilor ntr-o Uniune European, care trebuia s apar la sfritul lunii decembrie i cu respectarea absolut a Tratatelor deja semnate. Totui, aceast declaraie de intenie nu a fost urmat imediat de o realizare complet. Premisele apariiei Uniunii Europene: Dinamica european este relansat n 1986, pe baza Crii Albe a Comunitii Europene de . , comunitate ce decide crearea unei piee comune interioare pn la 1 ianuarie 1993. Actul unic european: Factorii care au dat natere acestui Tratat, semnat la 17 i 28 februarie 1986, au avut origini diverse . Acesta reprezint prima modificare important a Tratatului Comunitii Economice Europene de la Roma. n prealabil, la 19 iunie 1983, efii de state i de Guverne au adoptat Declaraia Solemna a Drepturilor Europene de la Stuttgart. Liderii europeni i-au afirmat dorina de a dezvolta i consolida cooperarea politic european, de a promova o cooperare mai strns n domeniul culturii, o apropiere n unele domenii ale legislaiei statelor membre, de a efectua o analiz comun i aciuni concrete pentru a face fa problemelor de ordin internaional, manifestri de violen grave, criminalitii international organizate i la modul general, delincvenei internaionale. Liderii statelor au subliniat, de asemenea, necesitatea de a ameliora funcionarea instituiilor. Ei au anunat c vor decide ntr-un termen de 5 ani dac va trebui un nou Tratat pentru a ncorpora progresele comunitii. Din partea sa, sub impulsul parlamentarului italian, A. Spinelli , Parlamentul European a adoptat la 14 februarie 1994 un proiect de Tratat care instituia Uniunea European. Pentru a depi rezistena previzibil a Guvernului, acest proiect prevedea c Parlamentele Naionale vor fi sesizate direct prin Tratat pentru ratificarea sa i c aceasta se va realiza doar dac Tratatul va fi aprobat cu o majoritate a statelor, reprezentat de doua treimi din populaia comunitii. La reacia Guvernului, Consiliul European de la Fontainbleau (iunie 1984) a format un comitet interguvernamental privind formarea instituionala a comunitilor. Acest comitet preconiza n

raportul su final transformarea Comitetului European ntr-o Uniune European, realizarea unui spaiu economic interior i promovarea unei identiti europene exterioare. Comisia european a publicat la 14 iunie 1985 Cartea alba privind reusitele piei interioare. Aceasta sublinia c Tratatul de la Roma a prevzut c piaa comun trebuia stabilit progresiv n cursul unei perioade de tranziie de 12 ani, doar c n realitate nu exista libertatea de schimburi complet si efectiv, numeroase piedici subzistau, traducndu-se prin meninerea de frontiere sub forma lor fizic ( control al persoanelor i bunurilor la vmile interioare), frontiere tehnice ( impediment n reglementrile naionale ale statelor), frontiere fiscale. Conferina interguvernamental care a ajuns la Actul Unic European a primit un dublu mandat:pe de o parte, ncheierea unui Tratat n materie de politic extern i securitate comun, iar pe de alt parte un act care modifica Tratatul Comunitii Economice Europene. n definitiv, ambele texte au fost reunite sub titlul de Act Unic European. Cea mai important prevedere a acestui Act este afirmarea principiului de stabilire ,pn cel mai trziu la 31 decembrie 1992 ,a unei piee interioare definite ca spaiu fr frontiere, n care libera circulaie a mrfurilor, persoanelor, serviciilor i capitalurilor este asigurat.Actul a consacrat noi politici precum coeziunea economic i sociaa, cercetarea i dezvoltarea tehnologic i protecia mediului. De la semnarea Actului Unic European, Tratatele au fost revizuite n continuare, prevznd noi modificri. Astfel, ultimii 25 de ani ai integrrii europene pot fi considerai o perioad de dezvoltare a unui proces foarte lung de revizuire, care trebuia s ia sfrit odat cu intrarea n vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009. Apariia i evoluia Uniunii Europene n Tratate : 1.Tratatul de la Maastricht n iunie 1988, proiectul Uniunii Economice i Monetare, care luase natere n 1969,l a Somme-ul de la Haga, dar care a fost abandonat n 1974, a revenit n atenia europenilor. Jacques Delors, preedinte al Comisiei Europene la acea vreme, a primit sarcina de a studia i de a propune etape concrete care s conduc la crearea unei Uniuni Economice i Monetare. Raportul Delors a propus un proces n 3 etape, dintre care ultimele 2 presupuneau o nou revizuire a Tratatului de la Roma(1957). n perioada cnd se discutau reformele care trebuiau introduse n Tratatul de la Roma n vederea crerii Uniunii Economice i Monetare, cderea Zidului Berlinului, prabuirea regimului comunist i reunificarea Germaniei au dus la aplicarea unei reforme mai largi. n acest context, statele au decis s -i extind cooperarea n alte 2 domenii de importan major: politica externa, justiia i afacerile interne. Uniunea European a fost instituit prin Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1982. Odat cu naterea Uniunii Europene a nceput o nou etap n procesul de integrare european. La momentul negocierii Tratatului, structura viitoarei organizaii a provocat numeroase dezbateri. Statele au czut de acord s instituionalizeze cooperarea lor n materia politicii externe, a justiiei i a afacerilor interne, far a accepta, n marea lor majoritate, s aplice domeniilor n cauz metoda comunitar, pentru a evita restrngerea suveranitii lor. Tratatul care instituia Comunitatea Economica Europeana(CEE) s-a transformat n Tratatul de Instituire a Uniunii Europene. Uniunea s-a suprapus pe Comunitile Europene, fr a se substitui acestora. La acea vreme, Uniunea European nu a fost dotat cu personalitate juridic. Structura noii organizaii se asemna cu un templu grec, construit dintr-un fronton comun de principii i instituii, pe 3 piloni: I-> CEE,CECO, CEEA, MC; II-> PESC, MI; III-> JAI, MI. Prin unificarea procedurilor de aderare i revizuire pentru Uniune n ansamblul ei, autorii Tratatului a u vrut s sublinieze caracterul indisociabil al acesteia. n raport cu dispoziiile anterioare, noile dispoziii nu conin modificri de substan. Obiectul lor esenial era evidenierea faptului ca Uniunea forma un tot i, n special, c nicio adeziune la unul sau la altul dintre cei 3 piloni luai izolat nu putea fi efectuat. Cadrul instituional unic, care trebuia s reprezinte baza templului grec, avea totui nite limite.De fapt , al doilea i al treilea pilon mprumutau instituiile comunitilor, dar funcionau potrivit unor proceduri

diferite, deplasnd centrul de gravitate spre Consiliu,care trebuia s acioneze lund decizii cu unanimitate. Astfel, Uniunea European i Comunitile Europene, chiar dac erau fondate de aceleai state membre i pe aceleasi instituii, coexistau funcionnd potrivit unor reguli, proceduri i principii diferite, ceea ce putea genera multe confuzii. Absena unei structuri unice a Uniunii se reflecta asupra structurii Tratatului. Astfel,potrivit unor autori, Tratatul de la Maastricht aprea ca un Tratat hibrid, n parte nou, pentru ceea ce erau dispoziii comune i dispoziii privind al doilea i al treilea pilon, i n parte Tratat de revizuire a celor anterioare, de la Paris i de la Roma. Totui, prin Tratatul de la Maastricht, Comunitatea este profund transformat. Mai ntai, Comunitatea Economic European, creat prin Tratatul de la Roma, nucleul dur al integrrii europene, a primit un nume nou, de Comunitate Europeana, consecin a adugirii a numeroase competene care nu erau de natur economic: cultur, sntate public, transporturi, .a.. A fost introdus conceptul de cetenie european, implicand posibilitatea unui control din partea Curtii. A fost, de asemenea, consacrat principiul stabilirii unei Uniuni economice si monetare, preconizndu-se adoptarea monedei unice ,pn cel trziu la 1 ianuarie 1999. Numele de euro a fost adoptat oficial la 16 decembrie 1995, iar moneda a intrat pe pieele internaionale la 1 ianurie 1999, nlocuind la acea vreme ECU. La 1 ianuarie 2002 moneda euro a fost introdus n circulaie, nlocuind n cele din urm monedele naionale din zona euro. Ratificarea Tratatului de la Maastricht a fost laborioas. Un prim referendum negativ ,la 2 iunie 1992, n Danemarca, a facut necesar organizarea unui al doilea referendum, la 18 mai 1993, la care s-a votat favorabil. Frana a obinut o victorie ubred , cu 51,04% rspunsuri pozitive la referendumul organizat la 20 septembrie 1992. Regatul Unit, dupa tergiversri interminabile, a ratificat totui Tratatul la 2 august 1993. n Germania a fost introdus un recurs n faa Tribunalului Constituional, care a pus condiii precise pentru ratificarea Tratatului. Tratatul a intrat n sfrit n vigoare la 1 noiembrie 1993, cu o ntrziere de 10 luni fa de calendarul prevzut iniial.

2. Tratatul de la Amsterdam Spre deosebire de Actul Unic European i Tratatul de la Maastricht, Tratatul semnat la 2 octombrie 1997 nu era purttor al unui proiect major. Originea lui se gasete n Tratatul de la Maastricht , autorii cruia au convocat din oficiu, n 1996, o conferin interguvernamental, la care urma sa se examineze dac trebuiau revizuite politicile i formele de cooperare instaurate prin Tratat pentru a asigura ef icacitatea mecanismelor. Cnd a fost deschis conferina, Consiliul European a propus 4 obiective pentru negociere: 1-> Suprimarea ultimelor piedici n libertatea circulaiei persoanelor; 2-> Problematica locurilor de munca i a drepturilor cetenilor; 3-> Un rol mai eficient al Europei pe scena internaional; 4-> Adaptarea arhitecturii instituionale a Uniunii Europene, n vederea lrgirii. Principalul aport al Tratatului de la Amsterdam a fost crearea unui spaiu al libertii, securitii i justiiei. Fr a atinge structura, acest Tratat a reorganizat pilonii, opernd o comunitarizare parial n domeniul justiiei i afacerilor interne, adic pentru tot ceea ce privea circulaia persoanelor i migraia. De asemenea, acest Tratat a cutat s rspund unor cerine i unor ateptri ale perso anelor, prin dispoziii privind angajarea sau sntatea public. Tratatul a mai ameliorat funcionarea politicii de securitate, pe plan instituional cmpul aplicrii codeciziei a fost extins, iar rolul Curii de Justiie a fost consolidat. 3.Tratatul de la Nisa n vederea accelerrii procesului de lrgire, Consiliul European de la Koln a hotrt s convoace o nou conferin interguvernamental n iunie 1999. Rezultatul acestei conferine a fost semnarea Tratatului de la Nisa, la 26 februarie 2001. Tratatul de la Nisa a reprezentat un acord ntre statele membre, obinut dup 4 zile de negocieri maraton. Anterior semnrii Tratatului, Consiliul european, Parlamen tul,

Consiliul Uniunii i Comisia au semnat i proclamat, la 7 decembrie 2000, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, fr a se pronuna asupra forei acestei carte. Tratatul de la Nisa a cunoscut de asemenea dificulti de ratificare, cu un vot negativ la primul referendum, n Irlanda. Declaraia numrul 23 adoptat de Conferina interguvernamental a chemat "la lansarea unei dezbateri ,n acelai timp mai larg i mai profund despre viitorul Uniunii Europene', care trebuia s ajung n 2004 la o nou revizuire a Tratatelor, n principal n jurul a 4 teme. 1-> O simplificare a Tratatelor pentru ca acestea s fie mai clare i mai uor de neles fr a l e schimba sensul; 2-> O delimitare mai precis a competenelor ntre state i Uniunea European; 3-> Statutul Cartei drepturilor fundamentale; 4-> Rolul Parlamentelor statelor membre. La sfritul lunii decembrie 2001, Consiliul European a adoptat Declaraia de la Lacken, afirmnd necesitatea pentru Uniune de a deveni mai democratic, mai transparent i mai eficace. n acest scop, s -a format o Convenie prin care reprezentanii statelor membre, ai Parlamentului European, ai Parlamentelor naionale i ai Comisiei au discutat despre viitorul Europei, pe parcursul a aproape 18 luni. 4.Tratatul de stabilire a unei Constituii pentru Europa Convenia asupra viitorului Europei i-a fixat, n cele din urm, drept misiune , elaborarea unei Constituii pentru Europa. n tendina de recunoatere a personalitii juridice a Uniunii i dispariia Comunitii , membrii Conveniei au considerat c era oportun s nlocuiasc Tratatele existente cu un text unic, care s reuneasc 4 pri: 1-> Principiile fundamentale; 2-> Carta drepturilor fundamentale; 3-> Politicile i funcionarea Uniunii; 4-> Dispoziii generale i finale; Autorilor li s-a parut firesc s numeasc acest text nou Constituie. Aceast abordare a fost obiectul unui consens larg n snul Conveniei, considerndu-se c Tratatele Comunitii Europene, chiar dac au fost ncheiate sub forma unui Acord Internaional, constituie Carta Constituional a unei comuniti de drept. Astfel, adoptarea unei Constituii era resimit ca un gest de natur s refondeze Construcia European pe baze noi. Proiectul Conveniei a fost retrimis preedeniei italiene, la 18 iulie 2003, a fost apoi aprobat de o Conferin interguvernamental, care ajungea astfel la semnarea Tratatului de stabilire a unei Constituii pentru Europa, la 29 octombrie 2004. Membrii Conveniei nu au putut anticipa corect utilizarea termenului de Constituie. Introducerea acestui termen a determinat un numr de Guverne s ia decizia de a ratifica Tratatul prin referendum. Tratatul de la Lisabona Refuzul francezilor si al olandezilor de a aproba tratatul constitutional a generat o confuzie profunda in mediul european. Chiar daca o declaratie atasata tratatului constitutional prevedea sesizarea consiliului european daca intr- un termen de 2 ani de la semnarea tratatului, 4 cincimi dintre state l -ar fi ratificat dar unul sau mai multe state ar fi intalnit dificultati in procesul de ratificare. Sefii de state si de guverne nu au putut face mai mult decat sa cada de acord asupra necesitatii unei perioade de reflectie si adaptarii calendarului ratificarii in statele membre lasand in acelasi timp statelor libertatea de a nu se pronunta. Conecinta a fost inghetarea proiectului tratatului constitutional. In iunie 2006 consiliul european a incredintat Germaniei care ajungea la presedintia uniunii la 1 ian 2006 grija de a explora posibile cai de renegociere. Astfel s -a realizat rapid ca adoptarea constitutiei nu mai era pe ordinea zilei. Tonul a fost dat prin declaratia de la Berlin cu ocazia celei de a 5a aniversari a tratatului de la Roma prin care se invoca obiectivul de a reaseza Uniunea Europeana pe baze noi fara a se mentiona constitutia. Astfel s -a ajuns la abandonarea tratatului constitutional in favoarea unui simplu tratat de modificare a tratatelor actuale in vigoare. Acest tratat trebuia in acelasi timp sa apere principiile stabilite de constitutie dar sa se indeparteze de la aceasta in unele puncte deosebit de controversate. Astfel s -a gasit compromisul pentru a

reconcilia punctele de vedere si preocuparile celor 18 state care ratificasera deja tratatul a celor 2 state in care refuzul ratificarii a fost majoritar si a altor 7 state in care procesul de ratificare nu luase sfarsit. Conferinta guvernamentala si- a incheiat lucrarile incepute la 23 iulie 2007 la Lisabona prin semnarea unui nou acord politic la 13 dec 2007. El modifica in conformitate cu mandatul din iunie tratatele UE si cel al Comunitatii europene. Primul si -a pastrat titlul initial , cel de al doilea a devenit Tratatul pt functionarea UE. Acest tratat a luat forma unui catalog de amendamente la tratatele anterioare greu de inteles fara o raportare la textele tratatelor pe care le revizuia. Au fost facute mai multe concesii euroscepticilor. Termenii de constitutie, lege, lege cadru si ministru al afacerilor externe au disparut precum si revenirea la simbolurile uniunii. Textul Cartei drepturilor fundamentale a fost retras din tratate in favoarea unei simple mentiuni la aceasta, Caracterul interguvernamental al politicii externe si de securitate este evidentiat prin mentinerea ansamblului regulilor specifice care reglementeaza politica externa si de securitate comuna in noul tratat al UE . In sfarsit diferite articolele ale tratatelor si protocoalelor si declaratiilor care se refera la competentele uniunii sunt impregnate de neincrederea cetatenilor fiind utilizate mai curand formule negative pentru a califica competentele uniunii. Cu toate acestea Tratatul de la Lisabona contine si prevederi foarte importante printre care: 1. Recunoasterea personalitatii juridice a UE 2. Disparitia sistemului pe piloni si stergerea completa a comunitatii europene 3. Mai multa democratie prin cresterea rolului Parlamentului european, prin consolidarea rolului Parlamentelor Nationale si a dreptului de initiativa privata 4.Recunoasterea caracterului prin drept primar Cartei drepturilor fundamentale 5. Calificarea competentelor institutilor 6. O mai mare eficacitate datorita unei presedintii stabile a Consiliului european si extinderea majoritatii calificate la consiliu 7. Un spatiu de libertate, securitate si justitie pus in functiune in mod real 8. O mai mare coerenta in actiunile exterioare ale uniunii care a devenit posibila mai ales prin crearea functiei de inalt reprezentant al uniunii pt afaceri externe si politica de securitate. Intrarea in vigoare deosebit de dificila a acestui tratat va ramane in istorie . In termenii articolului 6 din tratatul de la Lisabona aceasta a fost fixata pt data de 1 ian 2009. Toate instrumentele de ratificare sa fi fost depuse sau in caz contrar , in prima zi a lunii urmatoare dupa depunerea instrumentului de ratificare a statului semnatar care va proceda ultimul la aceasta formalitate . In alti termeni tratatul de la Lisabona nu continea nici o dispozitie care sa prevada solutii posibile in caz de neratificare de catre unul sau mai multe state. In timpul referendumului pe care autoritatile irlandeze au fost obligate sa-l organizeze in iunie 2008 numerosi comentatori isi exprimau temerea care s -a concretizat in cele din urma in 53,4 procente din irlandezi au spus nu tratatului. Principalele motive au fost lipsa de informare si de intelegere a tratatului si a mizelor sale precum si unele teme cu privire la protejarea neutralizarii Irlandei, pierderea comisarului irlandez sau protectia regimului fiscal national. Consiliul european a trebuit sa constate 3 reuniuni pt a gasi solutii in vedere intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona. Prima reuniune la 19-20 iunie 2008 consiliul a exclus implicit renegocierea tratatului . La 12-13 dec 2008 consiliul s-a angajat sa ia masuri pt a permite comisiei sa continue includerea unui national din fiecare stat UE . La 17-18 iunie 2009 s-a adoptat decizia sefilor de state si guverne a celor 27 de state membre a caror dispozitii urmau sa fie enuntate intr- un protocol la incheierea celui mai apropiat tratat de adeziune. Garantiile acordate irlandezilor au permis organizarea unui nou referendum la 2 oct 2009 si de data asta 67 procente dintre irlandezi au votat da. Totusi la acest moment persistau mai multe dubii cu privire la intrarea in vigoare a tratatului din cauza reticentelor presedintelui eurosceptic c. w. Klaus care a obtinut clauze derogatorii ca si cele acordate Poloniei si Regatului Unit in ceea ce priveste cartea dr fundamentale

si care a primit aceasta satisfactie la 29-30 oct 2009 si astfel Cehia a depus instrumentul sau de ratificare la 13 noiembrie 2009 facand posibila intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 dec 2009. Primul element de confirmare a acestui proces este organizarea prin tratate a puterii UE: stabilirea organelor , descrierea raporturilor dintre ele , afirmarea principiilor directoare , echilibrul institutional si cooperarea intre institutii. Dupa reforma de la Lisabona tratatele contin cateva elemente care le apropie de o constitutie: 1. Inglobarea unor articole privind valorile si obiectivele uniunii 2. Afirmarea dimensiunii de cetatean al uniunii 3. Recunoasterea drepturilor fundamentale 4. Reguli cu privire la apartenenta la uniune 5. Precizarea competentelor uniunii

1. Valorile si obiectivele Uniunii Reprezinta fundamentele proiectului politic european. Dupa ce constitutia europeana introdusese un articol referitor la simbolurile uniunii , renuntarea la acest proiect a dus la suprimarea acestor prevederi din tratatul de la Lisabona. Euroscepticii s-au bucurat subliniind ca astfel uniunea ar fi semanat cu un superstat, altii au regretat deoarece aceste simboluri aveau menirea de a apropia cetatenii uniunii. 16 state au tinut sa marcheze atasamentul lor la aceste simboluri intr-o declaratie comuna anexata Tratatului de la Lisabona ceea ce a facut si Parlamentul European. 1.a) Valorile UE Chiar daca initial constructia europeana s- a situat deliberat pe un plan strict economic,diferite texte adoptate ulterior au definit principiile comune statelor membre dand si o incarcatura politica acestei constructii. In preambulul Actului Unic European statele se declarau decise sa promoveze impreuna democratia bazandu -se pe drepturile fundamentale in special libertatea , egalitatea si justitia sociala. In preambulul Tratatului de la Maastrich statele confirma atasamentul lor la principiile libertatii, democratiei si a respectarii drepturilor omului , a libertatilor fundamentale si a statului de drept si se declara doritoare sa aprofundeze solidaritatea intre popoare respectand istoria, cultura si traditiile lor. O noua etapa in acest sens o reprezinta Tratatul de la Amsterdam introducand o dispozitie potrivit careia Uniunea este fondata pe principiile libertatii, democratiei si a respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale precum si a statului de drept principii care sunt comune statelor membre. Aceste principii sunt apoi conformate, amplificate si convertite in valori in preambulul Cartei Drepturilor Fundamentale care afirma ca Uniunea este intemeiata pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane , libertatii , egalitatii si solidaritatii aceasta se intemeiaza pe principiile democratiei si a statului de drept. Prima fraza a articolului 2 din Tratatul UE asa cum a fost modificat din Tratatul de la Lisabona intocmeste o lista scurta de propuneri fundamentale: respectul demnitatii umane , a democratiei si respectul drepturilor omului precum si a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor nationale. Valorile astfel enuntate nu se desting printr-un caracter nou , ele reiau defapt principii larg consacrate in dreptul international , in legislatiile internationale a statelor membre precum si in tratatele anterioare. 1.b) Obiectivele UE Articolul 3 din Tratatul UE defineste finalitatile care justifica existenta Uniunii si a unor competente la acest nivel.

(1) Mai intai de toate Uniunea urmareste sa promoveze pacea, valorile sale si bunastarea popoarelor sale . (2) Cetatenii uniunii benificiaza de libertatea de circulatie a persoanelor care este asigurata intr- un spatiu de libertate, securitate si justitie fara frontiere libere . Totodata se iau masuri adecvate privind controlul la frontierele externe , dreptul de azil , imigrarea precum si prevenirea criminalitatii si combaterea acestui fenomen. In interiorul Uniunii este instituita o viata interna care actioneaza pt dezvoltarea durabila a Europei, intemeiata pe o crestere economica echilibrata si pe stabilitatea preturilor, pe o economie sociala de piata cu grad ridicat de competitivitate care tinde spre ocuparea deplina a fortei de munca si spre progres social precum si pe un inalt nivel de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului. Uniunea promoveaza progresul stintific . (4) Uniunea combate excluziunea sociala si discriminarile si promoveaza justitia si protectia sociala , egalitatea intre femei si barbati , solidaritatea intre generatii si protectia drepturilor copilului. Promoveaza coeziunea economica , sociala si teritoriala precum si solidaritattea dintre statele membre. -UE pune accentul pe bogatia diversitattii sale culturale si lingvistice si vegheaza la protejarea si dezvoltarea patrimoniului cultural european . -In unuiunea economica si monetara instituita in cadrul UE, moneda este Euro. -In relatiile pe care unuiunea le stabileste cu restul comunitatii internationale, ea isi afirma si promoveaza valorile si interesele sale si contribuie la protectia cetatenilor sai. Pe plan global, UE comntribuie la pacea, securitatea si dezvoltarea durabila a planetei, solidaritatea si respectul reciproc intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia drepturilor omului in special a drepturilor copilului, precul si la respectarea stricta si dezvoltarea dreptului international inclusiv respectarea principiilor ONU prevazute in Carta acestuia. NATURA UE In definirea sa clasica, statul este o entitate ce presupune reunirea catorva elemente: un teritoriu, o populatie si o autoritate suverana. Cu toata ca uniunea dispune de unele elemente etatice, ea nu poate fi considerata un stat. -TERITORIUL Uniunea nu poseda un teritotriu propriu, desi tratatele au un camp de aplicare teritorial care acopera statele membre. Intinderea tetitoriului UE se adapteaza automat la modificarile teritoriale ale statelor membre. In plus, UE nu dispune de exclusivitate in competenta teritoriala spre deosebire de state. Ea nu intervine decat in cadrul competentelor sale. Cu acest titlu, teritoriul UE nu poate fi asimilat teritoriului statalasupra caruia statul exercita in lumina dreptului international deplinatatea competentei. -POPULATIA Constituie ansamblul persoanelor care locuiesc pe teritoriul statului majoritatea, fiind legate de acesta prin nationalitate. Cat despre UE, tratatele originale vizau destinatarii normei comunitare fie ca aveau sau nu nationalitatea unui stat membru. In acelasi timp, cetatenii statelor membre au beneficiat mereu de un tratament special, mai ales in cee ce priveste libera circulatie a lucratorilor si nedescriminarea Tratatului de la Maaastricht a contribuit la consolidarea distinctiei intre destinatarii normei comunitare si titulari ai cetatenie UE. Notiune noua legata de cetatenia unui stat membru (Art 20al tratatlui) precizeaza ca cetatenia UE completeaza cetatenia nationala si nu o inlocuieste, adica cetatenii suprapun pe nationalitatea lor cetatenia UE. Prin urmare nu exista un mecanism independent de dobandire a cetateniei UE. -SUVERANITATEA Potrivit trratatlui UE, Uniunea nu poate actiona decat in limitele competenetei sale (Art13 din tr UE), pe de alta parte pe plan intern al statelor membre, suveranitatea este limitata deoarece ele nu pot decide in domeniile in care tratatele atribuie competenta UE. Desi UE nu dispune de suveranitate, statele membre au consimtit sa-i transfere competenta in unele domenii. Prin urmare UE si statele se gasesc in situatia exercitiului partajat al suveranitatii. O situatie asemanatoare gasim si in statele federale. Totusi in cadrul

UE, doar statele dispun de monopolul constrangerii fizice, spre deosebie de statele federale. Instantele comunitare nu pot recurce la aceasta, decat prin intermediul statelor membre. In sfarsit, punctul determinant al diferentei este faptul ca UE nu are competenta competentei, adica modificare tratatelor necesita acordul unanim al tuturor statelor membre. Mai mult de cat atat, tratatul de la Lisabona atribuie cpompetenta comptetentei in favoarea statleor, instituind un drept unilateral de retragerea din UE (art 50 din tr UE). In concluzie, chiar daca UE prezenta din ce in ce mai multe trasaturi al unui stat, ea nu poate fi analizata deocamdata ca o entitate statala. UNIUNEA INTERNATIONALAE NU ESRE O ORGANIZATIE INTERNATIONALA O organizatie internationala e compusa din state, iar actele ei se adreseza acestor state. Ea prezinat un caracter interguvernamental. Spre deosebire de UE care in domenii de interes major aplica metoda comunitara, in cadrul UE statele nu sunt singurii subict de drept. Aceasta calitate apartine si cetatenilor sau chiar si persoanelor juridice. Tratatele sunt norme superioare in ordinea juridica comunitara a caror intaietate este asigurata de un control jurisdictional. Regulile de drept international nu-si gasesc loc in aceasta ordine juridica decat in raport cu alti subiecti internationali. Intr-o hotararre din 5 februarie 1963 Curtea de justitie comunitara analizeaza comunitatea ca pe o noua ordine juridica de drept international. In jurisprudenta sa ulterioara ea s-a degajat de aceasta conceptie din cauza costa contra ENEL la 15 iulie1964, subliniind ca tratatelele comunitare au instituit o noua ordine juridica, in favoarea careia statele au limitat in domenii din ce in ce mai extinse drepturile lor suverane si a caror subiecte sunt nu doar statele membre dar si cetatenii lor. Caracteristicile esentiale ale ordinii juridice comunitare astfel constituita sunt in spacial intaietatea sa in raport cu dreptul statelor membre precum si efectul direct al unei serii de dispozitii aplicabile resortisantilor sai. In sfarsit, ideea de cetatenie a unei organizatii internationale este in o situatie inedita pana in prezent. Capitolul 2: ADERAREA LA UE Membrii originari ai UE sunt cele 6 state semnatare ale tratatelor de la Roma din 1957 (RFG, Franta, Belgia, Olanda, Luxemburg siItalia) .Toti ceilalti mebri actuali au fost admisi in UE in urma unor negocieri. Admiterea noilor membri este in prezent obiectul art 49 din tr UE. POZITIILE DE ADIMITERE Se tine cont de condiile sale fixate din tratat dar si cele definite de consiliul european, cunoscute sub numele de criterii de la Copenhaga. a) Conditiile definite prin tratat: Conform art 49 din tr UE orice stat europen care respecta valorile prevazute in art 2 si care se angajeaza sa le promoveze, poate sa devina membru al UE. Astfel aceasta dispozitie fixeaza 3 conditii: -calitatea de stat in sensul dreptului international (in prezent UE se confunda cu aceasta chestiune in masura in care Kosovo si-a declarat uniulateral independenta si in masura in care si-ar depune candidatura de aderarea la UE) -caracterul european din punct de vedere geografic (acesta nu are totusi limite precise. Daca Mediterana serveste drept demarcatie in raport cu Africa, nici o frontiera naturala nu separa Europa de Asia, ambele formand geografic un singur continent. Identitatea Europeana este mai ales una istorica si culturala fiind imposibila fixarea unor limite clare ale Europei , aprecierea este una in esenta politica. Singura apreciere a acestor conditii facuta pana in prezent s-a referit la Maroc, a carei candidatura afost respinsa pentru acest motiv in 1987. Turcia a fost recunoscuta drept candidata chiar dac nu are decat o mica parte a teritoriului in Europa. Cat despre Cipru, nici o contestatie nu a fost ridicata in privinta sa in ciuda situatiei sale geografice) -respecatrea valorilor vizate de art 2 din tr UE si angajamentul de a le promova ( Pana la tratatul de la Amsterdam nici o dispozitie nu subordona expres accesibilitatea unei candidaturi caracterului democratic

al unui stat care o depune. Tratalu de la Lisabona adauga la simpla respectare a valorilor si ideea unei attudini pozitive precum si promovarea acestor valori) b) Criteriile de la Copenhaga:

Consiliul europena de la Copenhaga din iunie 1993 pune bazele principiului conform caruia tarile din Europa centrala si orientala ar putea adera la UE din momentul cand vor fi in masura sa indeplineasca obligatiile care decurg din aceasta calitate, indeplinind conditiile politice si economice cerute. Pentru aceasta , tara candidata trebuie sa respecte: -un criteriu polititc (institutii stabile care sa garanteze democratia, intaietatea dreptului omunlui, respecatrea si protejarea minoritatilor nationale) -un criteriu economic( o economie de piata viabile precum si capacitatea de a face fata presiunii concurentiale si fortelor de piata din interiorul UE ) -aquis-ul comunitar (capaciatea de a-si asuma obligatiile de aderare in special prin subscrierea la obiectivele de uniune politica, economica si monetara) Aceste criterii de aderare au fost confirmate in consiliul european de la Madrid din decembrie 1995 care a adugat si necesitatea unei adaptari a structurilor administrative ale tarii canditdate pentru a crea conditiile unei integrari progresive si armonioase. Mai putin relatat la inceput, o a 4-a conditie evocata la consiliul european de la Copenhaga o constituie capacitatea UE de a asimila noi membri mentinand elanul integrarii europene. Dupa ultima largire si esecul constitutiei, acest element a fost evidentiat in decembrie 2006. Consiliul european a subliniat atunci ca pentru a permite UE sa mentina capacitatea de integrare, tarile pe cale de aderare trebuie sa fie dispuse sa-si asume pe deplin obligatiile care decurg din aceasta aderare, iar UE in ceea ce o priveste trebuie sa poata fiunctiona eficient si sa avanseze. PROCEDURA DE ADERARE In termenii art 49 din tr UE orice tara europeana care doreste sa adere la UE adreseaza candidatura sa consiliului. Acesta se pronunta cu unanimitate asupra cererii dupa ce a consultat comisia si dupa aprobarea parlamentului european care se pronunat cu majoritatea membrilor sai. Conditiile de adaptare ale tratatelor pe care le antreneaza, aderarile fac obiectul unui acord intre statele membre si tara candidata. Acest acord sau tratat de aderare este supus ratificarii tuturor statelor contractante. O inovatie introdusa de tratatul de la Lisabona este obligatia de a informa despre cererea de aderare nu doar parlametul european ci si parlamentele nationale. In practica, procedura aderarii se desfasoara in mai multe etape, dupa introducerea cererii de aderare. Prima etapa este recunoastereastatutului decatre candidat. Aceasta va declansa strategia de preaderare si inspecial accesul statului la ajutorul de preaderare care constiuie o sustinere in vederea indeplinirii criteriilor de aderare,. Deschiderea propriu zisa negocierilor de aderare care presupun minimum ca tara candidata sa respecte conditiile politice (decmocratia si drepturiel omului), obiectul esential al negocierilor si realuarea aquis-ului comunitar care cuprinde 35 capitole: libera circulatie a marfurilor, a lucratorilor, dreptul de stabilire si de libera prestare a serviciului, libera circulatie a capitalurilor pietii publice, drepul societatilor, dreptul proprietetii intelectuale, politica concurentei, serviciile financiare, societatea informatiei si media, agricultura si dezvoltarea rurala, politica transporturilor, energia, fiscalitatea, etc. Comisia stabileste un raport de screening pe fiecare capitol al aquis-ului si pentru fiecare tara care serveste ca baza pentru deschiderea procesului de negociere. Negociereasupune consiliului un proiect de pozitie comuna, consiliul adopta o pozitie comuna care autorizeaza dechiderea capitolelor. Negocierile au loc la nivel de ministri sau de reprezenati permanenti ai statlelor membre si amabasadorilor sau negociatorilor principali ai tarilor candidate.