Eseu peisagistica - Gradini japoneze : Kyoto

Kyoto este al 7-lea oras ca marime din Japonia, situat langa Osaka, in sudul insulei Honshu, cu o populatie de aproximativ 1,5 milioane locuitori. Orasul este impresionant datorita peisajului ireal de care este inconjurat, este strajuit de munti care toamna, datorita frunzelor rosii de artar par in flacari. Kyoto este dotat cu gradini japoneze, acestea constituind un punct de atractie important si renumit. Unele dintre ele apartin templelor sau unor vechi refugii imperiale si sunt presarate pe toata aria orasului. Din pacate, majoritatea gradinilor devin supraaglomerate dupamiaza, mai ales in weekend-uri. Ele devin spectaculoase in luna noiembrie datorita culorilor toamnei.

Gradinile Japoneze principiile unei gradini japoneze

O gradina japoneza este reprezentarea universului si a elementelor acestuia: focul - in forma lanternelor (stalpilor) de piatra sau fier; pamantul - in forma pietrei si apa, aerul, plantele si animalele in formele lor naturale. Gradinile japoneze se impart in doua tipuri: gradini uscate (fara apa) si cele cu lac, cu toate ca si cele "uscate" exista apa sub forma unor bazine sau mici fantani. Aleea gradinii, in japoneza numita ROJI, nu este numai un element functional si nu reprezinta numai intrarea in gradina. Ea este o alee filosofica ce separa privitorul, pas cu pas, de lumea agitata si istovitoare din care a venit. Pietrele de pe alee sunt plasate intr-o iregularitate atenta si conduc de ce mai multe ori, indirect, spre zone ascunse sau obscure. Locurile in care aleea coteste intr-o directie sau alta sunt puncte de atractie care il indeamna pe vizitator sa se opreasca si reprezinta, la un alt nivel, perioadele meditative din viata. Pietrele formeaza in general cadrul sau structura de suport a unei gradini japoneze si trebuie privite ca si cum ar fi ocupat din totdeauna locul pe care se afla. Pietrele colturoase sugereaza zona montana, iar pietrele de rau, cu suprafete fine si rotunjite sunt folosite in albiile raurilor sau de-a lungul malurilor. Aceste elemente de efect pentru peisaj sunt mai degraba simbolice decat realistice. De exemplu, exista in general o insula in mijlocul lacului sau raului din gradina, care reprezinta "insula vietii vesnice" sau Nirvana - un loc linistit, aflat in afara timpului si spatiului. Acesta mai poate fi reprezentat de o piatra in forma de broasca testoasa sau un copac, simboluri ale longevitatii si ale unei vieti prospere. O gradina japoneza nu este amenajata pentru a arata o gama larga de flori. Japonezilor le plac mai degraba gradinile in conditii austere, cum ar fi iarna, cand capacii sunt dezgoliti de frunze; de asemenea, ei taie cameliile, azaleele si alti arbusti cu flori in asa fel incat sa faca cat mai putine flori. Florile nu sunt folosite niciodata in straturi sau pentru a margini aleile. De fapt, in gradina japoneza domneste o disciplina severa in ceea ce priveste utilizarea florilor: acestea se planteaza numai intr-un anumit loc in casa, numit TOKONOMA, un alcov special construit pentru acest scop. Florile proaspete nu sunt niciodata folosite in aranjamente florale pe masa sau prin casa; nu sunt purtate in corsaje, la nunti sau inmormantari. Din puctul de vedere al filosofiei care guverneaza in gradinile

japoneze, florile si plantele au o viata foarte speciala si, ca expresie a naturii, nu sunt folosite niciodata ca simple decoratiuni.

Principiile care guverneaza amenajarea unei gradini japoneze provin din filosofia Zen si au mai multe semnificatii: 1. Asimetrie - Fukinsei 2. Simplitate - Kanso 3. Austeritate, maturitate, elemente necesare - Koko 4. Naturalete, absenta falsului - Shizen 5. Subtilitate - Yugen 6. Transcendenta - Datsuzoku 7. Liniste, calm Seijaku

1. Principiul asimetriei. Fukinsei este principiul care controleaza echilibrul dintr-o compozitie, iar acesta este mereu asimetric. Spatiul este organizat din trei dimensiuni - inaltime, latime si profunzime , iar o gradina japoneza va avea mereu elemente neregulate. 2. Principiul simplitatii (Kanso). Acest al doilea principiu este legat de simplitate si eliminarea oricaror ornamente. Se considera ca lucrurile care exprima simplitate sunt prin natura lor adevarate, naturale, lipsite de falsitate. Aplicarea acestui principiu implica un simt pentru curatenie, pentru lucrurile care sunt proaspete si nu foarte decorate. De asemenea, elementele care intra in categoria acestui principiu nu sunt niciodata flori sau elemente florale. 3. Principiul austeritatii (Koko) presupune un aspect ascetic, trecator in aparenta, care sa denote trecerea timpului; implica severitate, rigiditate. Elementele vizuale sunt reduse la structura lor de baza, fara aspecte senzuale.

4. Principiul naturalului. Shizen presupune naturalete adevarata, dar diferita de cea a naturii. Ea implica un simt creator si un scop bine determinat; nimic din ceea ce implica principiul Shizen nu trebuie sa fie fortat sau impus. De fapt, adevarata naturalete este, in filosofia Zen, negarea naivului si a accidentalului. Shizen e legat de arta si de absenta falsului sau artificialului, desi implica un act creator, si se manifesta printr-o aparenta naturalete si impresie de spontan in modul de amenajare a gradinii. 5. Principiul subtilitatii. Yugen se refera la evitarea lucrurilor evidente si este legat de subtilitatile naturii; aspectele acesteia sunt mai degraba sugerate decat dezvaluite in totalitate. Implica peisaje ascunse in zone in care exista jocuri de umbre, reflectii partiale si contururi negre. Acest principiu face aluzie la detaliile ascunse care nu sunt clare de la inceput pentru privitor. In cele din urma, o gradina japoneza - niwa - este o colectie de "subtilitati": reflectiile din lac, textura pietrelor si nisipul, jocul umbrelor, etc. 6. Principiul transcendentei. Surpriza este efectul imediat al utilizarii principiului Datsuzoku in gradina japoneza. Acesta implica transcententa ideilor conventionale si a obisnuintelor traditionale. Privitorii vor fi uimiti in prezenta elementelor respective si vor fi martorii renuntarii la legile restrictive. De asemenea, acest principiu sta la baza creativitatii de la cel mai inalt nivel. Chiar simpla creare a unei gradini japoneze din materiale naturale si succesul in dezvaluirea esentei elementelor naturale este in sine o surpriza. 7. Principiul linistii. Senzatia de liniste care emana in gradinile japoneze zen este datorata "seijaku", principiul linistii si calmului. Aceste doua elemente domnesc intr-o gradina zen, si se pot regasi in reflectiile apei. Seijaku este opus zgomotului si nelinistii, desi acesta este gandit ca o stare activa, dar cu efecte de calmare. Perioada din an care i se potriveste cel mai bine este toamna tarzie sau primavara devreme, iar din zi rasaritul si amurgul.

Pavilionul Ginkaku-ji Silver

Acest templu Zen ,dezvoltat pe doua niveluri, a fost construit ca un loc de retragere si modelat ca versiunea argintie a pavilionului Kinkakuji (desi planurile initiale de a acoperi templul in argint nu au fost realizate). El dateaza din 1482. Se spune ca, retragandu-se in acest loc, Yoshimasa statea in templu si contempla calmul si frumusetea gradinilor in timp ce Razboiul Onin era in plina desfasurare iar Kyoto ardea din temelii. Odata cu intrarea in templu, primul element pe care il percepem este forma conica realizata din nisip (simbolizand Muntele Fuji) de pe marginea gradinii uscate karesansui. In afara de acestea, regasim aici si pardoseli exterioare de lemn (wooden ground) si diferite specii de muschi. Gradina ce inconjoara templul este proiectata de cunoscutul artist peisager Soami fiind uluitoare (si foarte pretentioasa - aceasta este rearanjata zilnic).

Nanzen-in

Parte din complexul de temple Nanzen-ji, Nanzen-in este mai putin faimos, devenind o gradina mai linistita dar care merita vizitata. Ea dateaza din secolul al XIV-lea si se regaseste la poalele muntelui, desfasurandu-se in jurul unui iaz. Se compune din trei parti: o suprafata de muschi in partea din fata a salii templului, iazul din spatele gradinii si un traseu ce il inconjoara pe acesta. Gradina este simpla, intima, minimalista, adaugand faptul ca templul este inconjurat de padure ceea ce o face sa para mai mica.

Konchi-in

Konchi-in este un subtemplu al Nanzen-ji. A fost creat in Kitayama de catre Ashikaga Yoshimochi la inceputul secolului al XV-lea, pentru a fi apoi mutat in locatia actuala in anul 1605. Aceasta capodopera shakkei (care inseamna incorporarea peisajului de fundal in realizarea compozitiei unei gradini) a fost realizata de maestrul gradinar Kobori Enshu. Inainte de a sosi in locul principal de contemplare, traseul ne conduce catre o gradina redusa ca dimensiuni realizata cu muschi. Zona constituie un preludiu al gradinii centrale o combinatie spectaculoasa a unei gradini uscate, reprezentand oceanul si o gradina de peisaj (scenery garden) reprezentand linia tarmului. Se poate observa cum muntii din spate sunt integrati in peisajul creat. Surprinzator, gradina nu este foarte aglomerata. Sunt folosite stanci, pietris alb, si doua formatiuni de roci reprezentand testoasa si cocorul in cultura japoneza si chineza fiind simboluri ale longevitatii. Elementele flancheaza o zona centrala constituita dintr-o aglomerare de pietre ce evoca insulele muntoase Horai, casa nemuritorilor Taoisti ( se spune ca Horai este asezat pe spatele testoaselor iar locuitorii ei calatoresc pe spatele cocorilor).

Shusui-tei

Gradina mica se dezvolta in jurul unui iaz renumit pentru fauna sa constituita din pasari (chisen kaiyu-shiki) si se afla in Parcul Palatului Imperial. Veranda ceainariei Shusuitei de pe tarmul vestic ofera cea mai buna perspectiva asupra ansamblului. Puntea ce traverseaza lacul de la nord spre sud ofera posibilitatea unor perspective spectaculoase asupra portalului sudic al Palatului Imperial.

Gradina Sento Gosho

Palatul Sento Gosho, construit initial in 1630 ca resedinta de retragere pentru Imparatul Gomizuno-o. A fost distrus si reconstruit de cateva ori pana la marele incendiu din 1854 (pantru a nu mai fi recladit niciodata). Gradina consta in doua iazuri conectate printr-un firicel de apa si inconjurate de trasee pentru plimbare. Lacul sudic prezinta doua insule legate intre ele dar si de tarmul realizat din pietre de dimensiuni diferite, fiecare atent aleasa in functie de marime si forma. Procurate din apropierea muntelui Fuji, pietrele au constituit un cadou din partea domnitorului din Odawara si se spune ca fiecare a ajuns la destinatie invelita in proproia panza de matase.

Kennin-ji Cand a fost construit prima data continea sapte cladiri principale. A ars de doua ori si tot de atatea ori a fost reconstruit, prima data in secolul al XII-lea apoi in secolul al XVI- lea. Kennin-ji este cel mai vechi templu in Kyoto (resedinta faimoasei picturi tip panou fu-jin Ra-jin zu vantul si fulgerul zeilor) si dateaza din 1202. Cadrul templului, localizat in districtul Gion, este retras si linistit. Kare-sansui (peisajul gradinii-uscate) este nemaipomenit fiind unul dintre cele mai mari din Kyoto.

Daitoku-ji

Casa a 22 subtemple, Daitoku-ji este un mare complex de temple din nordul Kyoto, dotat cu gradini spectaculoase. Lacul cu o suprafata de aprox 5 acri contine doua insule si un numar considerabil de aranjamente de roci. Subtemplele ce pot fi vizitate sunt urmatoarele: Daisen-in are o mare gradina uscata dar este cunoscut mai ales pentru cele doua gradini mici laterale. Aici gasim urmatoarele elemente tipice gradinilor uscate: un munte (Mount Horai), insule de cocori si testoase,si o cascada uscata. Sala principala a Daisen-in ului este incercuita de un rau uscat ce curge in sensul acelor de ceasornic dinspre coltul de nord-est. Koto-in Intrarea acestuia este delimitata de copaci de bambus, intampinand vizitatorii catre gradina principala. Desi nu este atat de rafinata precum celelalte gradini, artarii si alte cateva elemente fac din aceasta un aranjament frumos ( cu atat mai mult vara si toamna). Ryogen-in resedinta a patru gradini superbe. Cea mai faimoasa este gradina expansiva de muschi (Ryogen-tei) realizata in secolul al XVI-lea. Gradina de piatra (Isshidan) a fost realizata mult mai recent, dar este deosebita. Zuiho-in detine cateva gradini uscate realizate in anul 1961 de catre Shigemori Mirei.

Pavilionul auriu Kinkaku-ji

Constituie situl cel mai vizitat si faimos din Kyoto. Initial construit ca o vila de retragere pentru Shogun, a fost convertit mai tarziu in templu. Cladirea actuala dateaza din 1955 (reconstruita dupa ce a ars complet). Complexul este un exemplu reprezentativ de amenajare peisagera a perioadei Muromachi. Gradina cu iaz ce se desfasoara in fata acestuia este superba insa aglomeratia mare ii stirbeste din atmosfera specifica. S-a folosit un mod unic de intregare a structurii in peisaj. Gradina este caracterizata de o atitudine minimalista, reconstituind un peisaj de dimensiuni mari la o scara mult mai mica. Pavilionul incorporeaza cu succes trei stiluri distincte de arhitectura: shinden, samurai si zen. Primul etaj, Camera apelor Dharma este modelat in stilul shinden-zuluri, acesta continand reminiscente ale stilului rezidential de secol XI a aristocratiei imperiale Heian. Cel de-al doilea etaj numit Turnul valurilor

zgomotoase este construit in stilul razboinicilor aristocrati sau buke-zukuri. Deasemenea contine si Camera lui Buddha si un altar dedicat zeitei milei, Kannon. Cel de-al treilea etaj este construit in traditionalul chan chinezesc. Cladirea este incununata cu un pheonix din bronz. Notabile din exterior sunt placile de aur adaugate nivelurilor superioare ale pavilionului. Exteriorul este o reflectie a ceea ce este in interior. Cladirea se extinde pe iazul care contine 10 insule mici, aceasta reflectanduse in oglinda apei. Tipologia zen se reflecta prin compozitia rocilor, puntile si plantele aranjate astfel incat sa trimita catre anumite locuri din literatura chineza sau japoneza. O mica punte este atasata partii din spate a constructiei permitand unei mici barcute sa fie amarata. Terenul a fost aranjat in acord cu descrierea Paradisului Vestic, dorindu-se sa ilustreze armonia dintre paradis si pamant.

Ryoanji Gradina este formata dintr-un dreptunghi de 340 metri patrati. Sunt plasate aici 15 stanci de dimensiuni diferite, atent aranjate in cinci grupuri. Unul format din cinci stanci, doua grupuri de trei si doua grupuri de cate 2 stanci. Acestea sunt

inconjurate de pietris alb aranjat zilnic de calugari. Singura vegetatie existenta in gradina este constituita de putinul muschi dispus in jurul stancilor. Tot aranjamentul este menit pentru a fi contemplat dintr-o pozitie fixa a verandei hojo. Cele 15 stanci sunt dispuse astfel incat din niciun unghi nu pot fi percepute decat 14 dintre ele. Traditia spune ca doar prin iluminare se va obtine abilitatea de a-l vedea si pe al cincisprezecelea. Peretele din spatele gradinii este si el un element important. Este facut din argila, care de-a lungul timpului a fost patata cu nuante subtile de galben sau maroniu. Prima data cand a fost construita, din gradina se putea observa fundalul muntilor dar acum un perete de vegetatie blocheaza veredea.