Let us describe

In fanficul meu sunt descrise zilele de pe platourile de filmare

Twilight, In caz ca nu stiati, Rob este nevoit sa scrie pagini de jurnal din
perspective lui Edward. In viata de zi cu zi incearca sa infrunte paparazzi si
sa ascunda relatia sa cu Kristen.

Pagina din jurnal- Robert vs Edward

Ma simteam atat de singur intre cei patru pereti, eram atat de plictisit
de ce era in jurul meu, de mine, incat am inceput sa simt caldura slaba ce
cobora odata cu razele soarelui care intrau subtil printre marile ferestre din
biroul lui Carlisle. I-am cerut sa ma lase sa stau aici, macar aici ma simteam
acasa, in celelalte camere eram parca intr-un loc strain. Desi am incercat sa
imi inchid gandurile intr-o cutie de metal, sa incerc sa ma gandesc la nimic
altceva decat albastrul cerului ce se afisa in fata mea intr-o panorama
mirifica, era in zadar. Chipul ei, corpul ei firav si tresaririle ei erau asezate in
imagini, sute si mii de imagini, apoi mai erau si gandurile ei, care pentru
mine erau o enigma. La gandul acesta am tresarit trecandu-mi mainile prin
par, am oftat, era imposibil, de ce ea? Am urmarit-o pas cu pas, uneori
aveam impresia ca are doua picioare stangi dar ce vorbesc? Ea trebuie sa fie
marea mea incercare? Eram uimit ce effort am depus sa nu ma gandesc la ea,
sa pun bariera in fata tuturor gandurilor de care ma temeam, insa eram doar
eu in incaperea asta plina de amintiri ,ceilalti la insistentele lui Carlisle si
Esme au incetat sa se mai gandeasca la ceva anume, sau sa vorbeasca, uram
ca din cauza mea trebuiau sa sufere, era imposibil san u ma gandesc la asa
ceva.
Deodata mi-am amintit ceva foarte important, cand razele soarelui
omniprezente erau cristale pe biroul de lemn vechi a lui Carlisle, am simtit
vantul ce se juca afara si mirosul pinului. Astea m-au dus cu gandul la un
singur cuvant- Vanatoare. Nu-mi pasa, puteam sta intr-un loc unde sa fiu
privat de pasari, lumina, vant, soare, vegetatie, in aceste momente era
imposibil sa ma gandesc la cat de foame imi era, ma hraneam cu ganduri si
impresii, cu imagini si sperante. Speranta? Uneori suna a gluma insa datorita
lui Carlisle cu toti avem speranta in noi, el ne-a impartasit-o in timpul
transformarii. Pe de-o parte eram sigur ca sunt suficient de puternic sa`mi
infrunt temerile, sa-I spun adevarul, sa o fac sa stea langa mine, sa nu-I fie
teama, dar ce vorbesc, cum sa nu ii fie teama de ceva care pe mine ma
inspaimanta? Eram un monstru, asta era cealalta parte. Insa ei sunt familia
mea, alta motivatie, alta speranta, imi vor fi alaturi, in lupta cu mine. Ea si
cu mine…vom fi impreuna, fara teama, fara imposibil, fara iluzii. As fi spus
astea din adancul sufletului daca l-as fi avut, m-am ridicat impulsiv
aruncand la 1 metru in spate scaunul de piele al lui Carlisle. Deodata am
auzit 6 cuvinte gandite de 6 vampiri din incaperi diferite “-Vine”!

Capitolul 1. Wake-up!

Cand am terminat treaba asta intutila am aruncat agenda aia stupida

cat de departe am putut de privirea mea. Eram sigur ca era un lucru zadarnic,
insa daca asta trebuie sa fac…! Era a 14-a zi de filmari cand am vazut ceva
care m-a uimit. Soramea putea fi unica din lume care putea face asa ceva.
Cand m-am ridicat din pat, vrand sa`mi prepar micul dejun asa cum doar eu
stiu, putin lapte si cateva cereale(tipic unei dimineti in care iti piere cheful
de viata doar cand te gandesti la ce te asteapta afara, dupa usile si geamurile
blindate.
Pe canapeaua din salon erau insirate 4 reviste al caror nume era foarte
comun….pentru marile vedete de la Hollywood.Ce era imposibil de crezut
era titlul mare ce zacea pe fiecare coperta a revistelor: “Robert Pattinson si
Kristen Stewart sunt impreuna!”“Rpatzz este mandru ca frumusetea lui este
oglinda faimosului Edward Cullen!”! Celelalte doua erau aproximativ la fel,
in fine. Ultimul m-a durut cel mai tare. Am ramas asa cateva secunde
uitandu-ma pe fereastra, ei asta asteptau, sa prinda o postura in care eram
atent la ei, sa dau bine pe camera. Am ras singur la acest gand, eram
sarcastic, dar cum altfel puteam trata aceasta situatie, ma intreb daca ea a
aflat deja, probabil s-a trezit mai repede ca mine, probabil e si ea nervoasa si
asteapta sa o sun.
Am tras aer adanc in piept, daca as fi fost Edward acum nu as fi avut
nevoie de momentul asta, am inchis ochii strans cateva secunde apoi i-am
deschis mai increzator. Am format numarul ei, pariez ca ei erau deja cu ochii
si cu urechile pe mine, asa ca m-am ascuns in baie, daca ma vor urmari aici
jur ca nu va ramane nici unul in viata. A sunat de doua ori insa a 3-a a fost cu
ghinion, spun asta pentru ca nu…nu eram pregatit sa o infrunt. Cand a
raspuns, am citit in tonul vocii ei altceva decat ma asteptam:
-Buna Rob, nu, cum sa fiu suparata, sunt doar nervosa putin, ma
incurajeaza gandul ca ei nu au sentimente si nu judeca, unicul lor gand este
sa iti fure sufletul! De la fiinte ca ei nu ai la ce sa te astepti. Da, stiu bine ca
e si asta un mod de a-ti castiga painea insa poti scrie si adevaruri, sunt atatea
stiri reale si captivante in lumea asta. Bine bine, stiu ca au oarecum dreptate
si ca e si asta jumatate de adevar, dar totusi e viata noastra personala!Ok, si
mie de tine!

Am inchis fericit ca nu a fost nevoie de o cearta inutila, simteam cum

ne maturizam amandoi pe zi ce trece. Aveam de gand sa trecem peste asta
impreuna, dar asta era doar o jumatate.
Cum ramane cu cealalta jumatate “Rpatzz este mandru ca frumusetea
lui este oglinda faimosului Edward Cullen!” poate fi mai dureros de atat?
Nu, nu am intrebat eu asta….Daca ma gandesc bine, pozele in care eu si
Kristen apaream in revista asta neghioaba erau de la filmari, deci nu aveam
de ce sa ne ingrijoram.
Eu si Kristen eram foarte buni in materie de camuflat si mister,
speram sa nu ne uzam prea curand calitatea. Azi trebuia sa filmam ziua in
care Bella se reintoarce in Forks, plus (asta daca mai era timp) prima zi in
care cei ea si alesul ei merg impreuna la scoala cu masina lui. Eram oarecum
fericit ca in prima parte a filmarilor eu nu apaream, deci puteam sta intr-un
loc retras sa privesc cum se desfasura actiunea.
Am ajuns in sfarsit pe platouri, dupa ce am fost intampinat de o ploaie
de paparazzi si aparate de fotografiat, plus ploaia de afara, rece si
sentimentul ca mereu esti umed de la clima din asazisul Forks. Din cate stiu,
pentru a reprezenta Forks au ales un ameste de locuri din Portland si
imprejurimi, inclusive Vernonia si St. Helens. Ajuns aici era totul doar
agitatie si o nebunie curata, Kristen era la machiaj, insa era singura in
incapere, un sentiment absurd ma facea sac red ca de data asta nu era nimeni
pe la ferestre care sa ne fure intimitatea, poate s-au desteptat. Insa abia am
apucat sa o sarut ca am si auzit in fata ferestrei, sefa departamentului de
make-up , Jeanne Van Phue declara intr-un interviu :
“Ploaia este inspaimantatoare, nici nu va puteti imagina! E foarte greu
sa machiezi pe cineva pe o piele umeda, mai ales cand toate pensulele tale
sunt ude. Stiam ca va fi umezeala, dar nu fusesem niciodata in Portland si nu
m-am gandit ca va fi chiar asa. Momentan doar o zi si jumatate din toata
perioada in care am filmat aici, nu a plouat. Dupa prima zi de filmare, toata
lumea era uda leoarca. Insa datorita producatorilor nostrii,Wyck Godfrey si
Michele Imperato Stabile, am fost mai siguri pe noi, caci am avut pe platou
lumini pentru machiaj si un cort unde actorii sa se poata incalzi cat erau
instalate luminile. Chiar si asa vantul suflat uneori ploaia pe actori. Va dati
seama ce greu e pentru noi sa mentinem totul proaspat si neschimbat.”
Bine, avea dreptate in legatura cu asta, dar fara sa ma gandesc mult
am luat-o pe Kristen in brate 2 secunde apoi am inceput sa facem misto unul
de celalalt:
 -Uitate si tu la tine cum arati, parca esti o mata plouata! Mi-a spus ea
cu un ranjet pana la urechi.
- Nu-mi place sa te supar insa cred ca ar trebui sa te uiti in oglinda,
ploaia nu-ti face bine la ten. Am ras de ea cand rimelul ii curgea din
abundenta, prelingandu-i-se pe obraz.
Nu s-a suparat insa mi-am cerut scuze, am ajutat-o sa inlature partea
unsuroasa si umeda de pe obrazul ei si am sarutat-o in locul in care rimelul a
lasat cele mai adanci pete pe pielea ei. Deodata am auzit niste pasi care se
indreptau spre cabina de machiaj si fiecare s-a intors pe scaunul lui,
asigurandu-ne ca totul e asa cum ar trebui sa fie. Eram din nou inexplicabil
de misteriosi. Dupa ce usa s-a deschis, femeia a intrat fericita, in urma
interviului bineinteles, sarutandu-ne pe obraz pe amandoi si terminandu-si
treaba cu machiajul. Ne-a urat amandurora succes la filmari(cu siguranta
aveam nevoie).
Cand am iesit din cabina erau 3 oameni in fata usii care ne asteptau cu
umbrele si haine groase. Platoul era nimic altceva decat liceul Forks,
inlocuitorul liceului Forks fiind liceul Kalama. Parca am auzit-o pe
Chaterine vorbind cum ca versiunea din film a scolii este realizata in locatii
diferite, dar care trbuie sa fie filmate unitar si editate impreuna,pentru a da
iluzia unui singur loc, logic! Multumita directorului liceului, ne putem
bucura de decorul unui liceu adevarat, materiale grafice cu scoala, bannere si
albume de absolvire plus alte porcarii deastea care ajuta la filmari.
Mi se pare un lucru extraordinar sa fi regizor si sa iti bati capul cu
toate stea, cand poti binemersi sa stai pe un scaun in fata unui calculator si sa
raspunzi din cand in cand la telefon(asta fiind doar parerea mea). O aveam
langa noi pe Wendy Chuck(designerul de costume) ea rascolea agitata prin
garderoba sa gaseasca ceva potrivit pentru fiecare. Ne-am intalnit cu
Chatrine si cu cei care erau azi in scenele care trebuiau filmate. Planul
pentru azi era asa: Kristen trebuia sa stea in fata unui ecran alb, pentru a-si
spune replicile care vor fi inregistrate, apoi va trebui sa mergem intr-un loc
care se presupune a fi in Phoneix, parte care se gaseste la inceputul filmului,
ea descrie sentimentele ei fata de plecarea din orasul ei, rupandu-se de
caldura, soare si haine de vara. Imi aduc aminte cu tristete ce chin trebuia sa
fie pe Kristen sa repete toate acele replici de 6-7 ori!! Daca ar fi fost totul
mai simplu…
-Nu mã gândisem niciodatã prea mult la felul în care voi muri. Dar a muri
în locul cuiva drag, pare a fi o modalitate bunã.
- Taiati! perfect, stiam eu ca a 7-a oara e cu noroc! Spuse Catherine,
incercand sa o incurajeze pe Kristen careia I se citea plictiseala pe fata.
 - Asa cã nu puteam sã regret decizia de a pleca de acasã. O sã-mi lipseascã
Phoenix. O sã-mi lipseascã cãldura O sã-mi lipseascãn mama mea iubitoare,
ametita si cam prostutã.
- Taiati! Poti te rog sa o mai spui odata? Dar fa`o ca si cum ai
rupe o parte din tine si ai lasa`o undeva , intr-un loc familiar insa in
nesiguranta. Bun, uite altceva, sa zicem ca ti-ai lasa chitara acasa la Rob, e
mai bine? Toti s-au uitat la mine si am inceput sa radem, cand am prins
privirea lui Kristen nu m-am putut abtine sa nu`I fac cu ochiul, stia bine cand
am facut un duet intr-o seara si chitara ei a ramas la mine, imi aduc aminte
ca o saptamana intreaga m-a sunat in fiecare zi sa-mi spuna sa nu uit sa i-o
dau cand se intorcea din calatorie. Ca sa fiu sincer mi-a parut intr-un fel bine
ca regizorul nostru a batut acest apropo, sper ca pe Kristen sa n-o fi deranjat
lucrul asta.
Eram destul de plictisit cand trebuia sa-mi spun replicile, puteam jura
ca voi cadea in urmatoarele 20 de minute in cazul in care Catherine nu va fi
multumita din nou!!!Dupa 5 duble. Sunt extenuat, poate fi si din cauza
berilor care le-am baut cu Mark aseara, trebuia sa stiu ca-mi vor face rau azi
si ca nu ma voi putea concentra. Rahat! Sper sa-mi aduc aminte data viitoare
cand ne apucam sa bem inainte de filmari, asta daca va mai exista o data
viitoare!
-Stii, toatã lumea se holbeazã. Era replica ei.
-Nu si tipul acela.Nu, tocmai s-a uitat. Oricum încalc toate regulile acum.
Dacã tot merg în iad...
- Taiati, mai vreau inca odata, ultima odata promit, e foarte bine asa, insa
Rob, apropiete mai mult de ea te rog. Asta nu avea sa fie o problema, m-am
intors catre Kristen si am prinso din spate in brate, era asa de placut sa fim
Bella si Edward uneori…