Let us describe

In fanficul meu sunt descrise zilele de pe

platourile de filmare Twilight, In caz ca nu stiati, Rob
este nevoit sa scrie pagini de jurnal din perspective
lui Edward. In viata de zi cu zi incearca sa infrunte
paparazzi si sa ascunda relatia sa cu Kristen.

Pagina din jurnal- Robert vs Edward

Ma simteam atat de singur intre cei patru pereti, eram atat
de plictisit de ce era in jurul meu, de mine, incat am inceput
sa simt caldura slaba ce cobora odata cu razele soarelui care
intrau subtil printre marile ferestre din biroul lui Carlisle. I-am
cerut sa ma lase sa stau aici, macar aici ma simteam acasa,
in celelalte camere eram parca intr-un loc strain. Desi am
incercat sa imi inchid gandurile intr-o cutie de metal, sa
incerc sa ma gandesc la nimic altceva decat albastrul cerului
ce se afisa in fata mea intr-o panorama mirifica, era in zadar.
Chipul ei, corpul ei firav si tresaririle ei erau asezate in
imagini, sute si mii de imagini, apoi mai erau si gandurile ei,
care pentru mine erau o enigma. La gandul acesta am
tresarit trecandu-mi mainile prin par, am oftat, era imposibil,
de ce ea? Am urmarit-o pas cu pas, uneori aveam impresia
ca are doua picioare stangi dar ce vorbesc? Ea trebuie sa fie
marea mea incercare? Eram uimit ce effort am depus sa nu
ma gandesc la ea, sa pun bariera in fata tuturor gandurilor
de care ma temeam, insa eram doar eu in incaperea asta
plina de amintiri ,ceilalti la insistentele lui Carlisle si Esme au
incetat sa se mai gandeasca la ceva anume, sau sa
vorbeasca, uram ca din cauza mea trebuiau sa sufere, era
imposibil san u ma gandesc la asa ceva. Deodata mi-am
amintit ceva foarte important, cand razele soarelui
omniprezente erau cristale pe biroul de lemn vechi a lui
Carlisle, am simtit vantul ce se juca afara si mirosul pinului.
Astea m-au dus cu gandul la un singur cuvant- Vanatoare.
Nu-mi pasa, puteam sta intr-un loc unde sa fiu privat de
pasari, lumina, vant, soare, vegetatie, in aceste momente
era imposibil sa ma gandesc la cat de foame imi era, ma
hraneam cu ganduri si impresii, cu imagini si sperante.
Speranta? Uneori suna a gluma insa datorita lui Carlisle cu
toti avem speranta in noi, el ne-a impartasit-o in timpul
transformarii. Pe de-o parte eram sigur ca sunt suficient de
puternic sa`mi infrunt temerile, sa-I spun adevarul, sa o fac
sa stea langa mine, sa nu-I fie teama, dar ce vorbesc, cum
sa nu ii fie teama de ceva care pe mine ma inspaimanta?
Eram un monstru, asta era cealalta parte. Insa ei sunt familia
mea, alta motivatie, alta speranta, imi vor fi alaturi, in lupta
cu mine. Ea si cu mine…vom fi impreuna, fara teama, fara
imposibil, fara iluzii. As fi spus astea din adancul sufletului
daca l-as fi avut, m-am ridicat impulsiv aruncand la 1 metru
in spate scaunul de piele al lui Carlisle. Deodata am auzit 6
cuvinte gandite de 6 vampiri din incaperi diferite “-Vine”!

Capitolul 1. Wake-up!

Cand am terminat treaba asta intutila am aruncat agenda

aia stupida cat de departe am putut de privirea mea. Eram
sigur ca era un lucru zadarnic, insa daca asta trebuie sa
fac…! Era a 14-a zi de filmari cand am vazut ceva care m-a
uimit. Soramea putea fi unica din lume care putea face asa
ceva. Cand m-am ridicat din pat, vrand sa`mi prepar micul
dejun asa cum doar eu stiu, putin lapte si cateva
cereale(tipic unei dimineti in care iti piere cheful de viata
doar cand te gandesti la ce te asteapta afara, dupa usile si
geamurile blindate. Pe canapeaua din salon erau insirate 4
reviste al caror nume era foarte comun….pentru marile
vedete de la Hollywood.Ce era imposibil de crezut era titlul
mare ce zacea pe fiecare coperta a revistelor: “Robert
Pattinson si Kristen Stewart sunt impreuna!”“Rpatzz este
mandru ca frumusetea lui este oglinda faimosului Edward
Cullen!”! Celelalte doua erau aproximativ la fel, in fine.
Ultimul m-a durut cel mai tare. Am ramas asa cateva
secunde uitandu-ma pe fereastra, ei asta asteptau, sa prinda
o postura in care eram atent la ei, sa dau bine pe camera.
Am ras singur la acest gand, eram sarcastic, dar cum altfel
puteam trata aceasta situatie, ma intreb daca ea a aflat
deja, probabil s-a trezit mai repede ca mine, probabil e si ea
nervoasa si asteapta sa o sun. Am tras aer adanc in piept,
daca as fi fost Edward acum nu as fi avut nevoie de
momentul asta, am inchis ochii strans cateva secunde apoi i-
am deschis mai increzator. Am format numarul ei, pariez ca
ei erau deja cu ochii si cu urechile pe mine, asa ca m-am
ascuns in baie, daca ma vor urmari aici jur ca nu va ramane
nici unul in viata. A sunat de doua ori insa a 3-a a fost cu
ghinion, spun asta pentru ca nu…nu eram pregatit sa o
infrunt. Cand a raspuns, am citit in tonul vocii ei altceva
decat ma asteptam:
- Buna Rob, nu, cum sa fiu suparata, sunt doar nervosa
putin, ma incurajeaza gandul ca ei nu au sentimente
si nu judeca, unicul lor gand este sa iti fure sufletul!
De la fiinte ca ei nu ai la ce sa te astepti. Da, stiu
bine ca e si asta un mod de a-ti castiga painea insa
poti scrie si adevaruri, sunt atatea stiri reale si
captivante in lumea asta. Bine bine, stiu ca au
oarecum dreptate si ca e si asta jumatate de adevar,
dar totusi e viata noastra personala!Ok, si mie de
tine!

Am inchis fericit ca nu a fost nevoie de o cearta inutila,

simteam cum ne maturizam amandoi pe zi ce trece. Aveam
de gand sa trecem peste asta impreuna, dar asta era doar o
jumatate. Cum ramane cu cealalta jumatate “Rpatzz este
mandru ca frumusetea lui este oglinda faimosului Edward
Cullen!” poate fi mai dureros de atat? Nu, nu am intrebat eu
asta….Daca ma gandesc bine, pozele in care eu si Kristen
apaream in revista asta neghioaba erau de la filmari, deci nu
aveam de ce sa ne ingrijoram. Eu si Kristen eram foarte buni
in materie de camuflat si mister, speram sa nu ne uzam prea
curand calitatea. Azi trebuia sa filmam ziua in care Bella se
reintoarce in Forks, plus (asta daca mai era timp) prima zi in
care cei ea si alesul ei merg impreuna la scoala cu masina
lui. Eram oarecum fericit ca in prima parte a filmarilor eu nu
apaream, deci puteam sta intr-un loc retras sa privesc cum
se desfasura actiunea.
 Am ajuns in sfarsit pe platouri, dupa ce am fost
intampinat de o ploaie de paparazzi si aparate de fotografiat,
plus ploaia de afara, rece si sentimentul ca mereu esti umed
de la clima din asazisul Forks. Din cate stiu, pentru a
reprezenta Forks au ales un ameste de locuri din Portland si
imprejurimi, inclusive Vernonia si St. Helens. Ajuns aici era
totul doar agitatie si o nebunie curata, Kristen era la
machiaj, insa era singura in incapere, un sentiment absurd
ma facea sac red ca de data asta nu era nimeni pe la
ferestre care sa ne fure intimitatea, poate s-au desteptat.
Insa abia am apucat sa o sarut ca am si auzit in fata
ferestrei, sefa departamentului de make-up , Jeanne Van
Phue declara intr-un interviu : “Ploaia este inspaimantatoare,
nici nu va puteti imagina! E foarte greu sa machiezi pe
cineva pe o piele umeda, mai ales cand toate pensulele tale
sunt ude. Stiam ca va fi umezeala, darn u fusesem niciodata
in Portland sin u m-am gandit ca va fi chiar asa. Momentan
doar o zi si jumatate din toata perioada in cae am filmat aici,
nu a plouat. Dupa prima zi de filmare, toata lumea era uda
leoarca. Insa datorita producatorilor nostrii,Wyck Godfrey si
Michele Imperato Stabile, am fost mai siguri pe noi, caci am
avut pe platou lumini pentru machiaj si un cort unde actorii
sa se poata incalzi cat erau instalate luminile. Chiar si asa
vantul suflat uneori ploaia pe actori. Va dati seama ce greu e
pentru noi sa mentinem totul proaspat si neschimbat.”
Bine, avea dreptate in legatura cu asta, dar fara sa ma
gandesc mult am luat-o pe Kristen in brate 2 secunde apoi
am inceput sa facem misto unul de celalalt:
-Uitate si tu la tine cum arati, parca esti o mata
plouata! Mi-a spus ea cu un ranjet pana la urechi.
- Nu-mi place sa te supar insa cred ca ar trebui sa te uiti
in oglinda, ploaia nu-ti face bine la ten. Am ras de ea cand
rimelul ii curgea din abundenta, prelingandu-i-se pe obraz.
Nu s-a suparat insa mi-am cerut scuze, am ajutat-o sa
inlature partea unsuroasa si umeda de pe obrazul ei si am
sarutat-o in locul in care rimelul a lasat cele mai adanci pete
pe pielea ei. Deodata am auzit niste pasi care se indreptau
spre cabina de machiaj si fiecare s-a intors pe scaunul lui,
asigurandu-ne ca totul e asa cum ar trebui sa fie. Eram din
nou inexplicabil de misteriosi. Dupa ce usa s-a deschis,
femeia a intrat fericita, in urma interviului bineinteles,
sarutandu-ne pe obraz pe amandoi si terminandu-si treaba
cu machiajul. Ne-a urat amandurora succes la filmari(cu
siguranta aveam nevoie).
Cand am iesit din cabina erau 3 oameni in fata usii care ne
asteptau cu umbrele si haine groase. Platoul era nimic
altceva decat liceul Forks, inlocuitorul liceului Forks fiind
liceul Kalama. Parca am auzit-o pe Chaterine vorbind cum ca
versiunea din film a scolii este realizata in locatii diferite, dar
care trbuie sa fie filmate unitar si editate impreuna,pentru a
da iluzia unui singur loc, logic! Multumita directorului liceului,
ne putem bucura de decorul unui liceu adevarat, materiale
grafice cu scoala, bannere si albume de absolvire plus alte
porcarii deastea care ajuta la filmari. Mi se pare un lucru
extraordinar sa fi regizor si sa iti bati capul cu toate stea,
cand poti binemersi sa stai pe un scaun in fata unui
calculator si sa raspunzi din cand in cand la telefon(asta fiind
doar parerea mea). O aveam langa noi pe Wendy
Chuck(designerul de costume) ea rascolea agitata prin
garderoba sa gaseasca ceva potrivit pentru fiecare. Ne-am
intalnit cu Chatrine si cu cei care erau azi in scenele care
trebuiau filmate. Planul pentru azi era asa: Kristen trebuia sa
stea in fata unui ecran alb, pentru a-si spune replicile care
vor fi inregistrate, apoi va trebui sa mergem intr-un loc care
se presupune a fi in Phoneix, parte care se gaseste la
inceputul filmului, ea descrie sentimentele ei fata de
plecarea din orasul ei, rupandu-se de caldura, soare si haine
de vara. Imi aduc aminte cu tristete ce chin trebuia sa fie pe
Kristen sa repete toate acele replici de 6-7 ori!! Daca ar fi
fost totul mai simplu…
-Nu mã gândisem niciodatã prea mult la felul în care
voi muri. Dar a muri în locul cuiva drag, pare a fi o
modalitate bunã.
- Taiati! perfect, stiam eu ca a 7-a oara e cu noroc!
Spuse Catherine, incercand sa o incurajeze pe Kristen careia
I se citea plictiseala pe fata.
- Asa cã nu puteam sã regret decizia de a pleca de
acasã. O sã-mi lipseascã Phoenix. O sã-mi lipseascã cãldura
O sã-mi lipseascãn mama mea iubitoare, ametita si cam
prostutã.
- Taiati! Poti te rog sa o mai spui odata? Dar fa`o ca si
cum ai
rupe o parte din tine si ai lasa`o undeva , intr-un loc familiar
insa in nesiguranta. Bun, uite altceva, sa zicem ca ti-ai lasa
chitara acasa la Rob, e mai bine? Toti s-au uitat la mine si am
inceput sa radem, cand am prins privirea lui Kristen nu m-
am putut abtine sa nu`I fac cu ochiul, stia bine cand am
facut un duet intr-o seara si chitara ei a ramas la mine, imi
aduc aminte ca o saptamana intreaga m-a sunat in fiecare zi
sa-mi spuna sa nu uit sa i-o dau cand se intorcea din
calatorie. Ca sa fiu sincer mi-a parut intr-un fel bine ca
regizorul nostru a batut acest apropo, sper ca pe Kristen sa
n-o fi deranjat lucrul asta.
Eram destul de plictisit cand trebuia sa-mi spun
replicile, puteam jura ca voi cadea in urmatoarele 20 de
minute in cazul in care Catherine nu va fi multumita din
nou!!!Dupa 5 duble. Sunt extenuat, poate fi si din cauza
berilor care le-am baut cu Mark aseara, trebuia sa stiu ca-mi
vor face rau azi si ca nu ma voi putea concentra. Rahat! Sper
sa-mi aduc aminte data viitoare cand ne apucam sa bem
inainte de filmari, asta daca va mai exista o data viitoare!
-Stii, toatã lumea se holbeazã. Era replica ei.
-Nu si tipul acela.Nu, tocmai s-a uitat. Oricum încalc
toate regulile acum. Dacã tot merg în iad...
- Taiati, mai vreau inca odata, ultima odata promit, e
foarte bine asa, insa Rob, apropiete mai mult de ea te rog.
Asta nu avea sa fie o problema, m-am intors catre Kristen si
am prinso din spate in brate, era asa de placut sa fim Bella si
Edward uneori…