OBIECTUL DE STUDIU AL POLITOLOGIEI Politologia reprezinta una din stiintele legate de afirmarea politicului ca sistem si, indeosebi, a statului.

Insasi denumirea de Politologie provine de la doua cuvinte grecesti: polis care inseamna stat, cetate si logos stiinta, semnificand stiinta despre stat, despre cetate, respectiv stiinta politica. Sub aceasta denumire de stiinta politicii s-a dezvoltat de-a lungul timpului pana in deceniul al VI-lea al secolului XX, cand a capatat denumirea de Politologie. Termenul de politologie a fost lansat in perioada postbelica de catre germanul Eugen Fischer Baling si francezul Andr Therive si folosit in 1954 de Gert von Eynern, pentru a denumi stiinta politica. Functiile politologiei
Functiile politologiei: * * * Cognitiva- cunoasterea si interpretarea realitatii politice in mod obiectiv Normativ-aplicativa caile, mijloacele privind organizarea si conducerea politica cit mai eficienta a societatii Axiologica crearea unor noi valori politice care vor crea si fundamenta cultura politica

* Functia prospectiva materializeaza functiile explicative si cognitive ale st. Politic, previziunea constituie baza pentru orientarea eficienta a activitatii politice * Functia praxiologica ofera solutii (aplicative) pentru imbunatatirea sistemului politic, modele alternative de dezvoltare socialpolitica pentru reformarea/transformarea radicala a s.p. * Functia educativ-civica si patriotica.

_functia de pronosticare-cunoasterea tendintelor mondiale de dezvoltare politica ,corelatia lor cu grupurile de interese existente in societate,permit de a determina in prealabil eficitatea deciziilor politice propuse.existenta expertizei preventive permit asiguraea societatii de urmari negative si actiuni neeficace.

Domeniul stiintei politice tiina politic desemneaz o abordare dintr-o perspectiv mai larg a fenomenelor politice, pe care le analizeaz
att din perspectiva instituiilor juridice, a istoriei, a geografiei umane, a economiei, a demografiei, etc. ct i din perspectiv sociologic. (2) Pentru Duverger, tiina politic i definete domeniul de cercetare prin identificarea a trei niveluri ale realitii sociale: a. iniierea n analiza sociologic a politicului; b. descrierea i analiza sistemelor politice; c. studiul organizaiilor politice (partide i grupuri de presiune) tiina politic trebuie s in seama de diversitatea relaiilor dintre fenomenele i procesele politice ale diferitelor epoci, acceptnd ideea de confruntare a societilor i epocilor diferite cu toate combinaiile pe care acestea le ofer. tiina politic trebuie s evite iluzionarea cu originalitatea unei ideologii, a unui partid, a unei crize sau a unei personaliti, sau, n sens contrar, s focalizeze analiza pe cauze aparente, care nu explic nicicum particularitile unui caz sau altul. Problema fundamental n definirea tiinei politice este cea a identificrii domeniului de aplicaie. Semnificaia imediat pe care o poart termenul de politic poate oferi o definiie simplisim de tipul tiina politic este acea form de sistematizare a cunotinelor i metodelor de cercetare care se ocup cu studiul politicii i al politicului..

1)Politica ca fenomen social Definiia: Politica este tiina i practica de guvernare a unui stat i reprezint sfera de activitate social-istoric ce nsumeaz relaiile, orientrile i manifestrile care apar ntre partidele politice, ntrediversele categorii i grupuri sociale, ntre naiuni .a.m.d. n vederea emanciprii conceptelor proprii, n lupta pentru putere sau supremaie ideologic etc. Politic reprezeint deasemeneaorientarea, activitatea, aciunea propriu-zis a unui partid sau a unor grupri exercitat ndomeniul guvernrii problemelor interne i externe. Totodat, poate fi definit ca ideologie cereflect aceast orientare sau aciune.Activitatea politic se desfoar potrivit unor programe politice, care cuprind un ansamblu

deaciuni practice, emannd din concepia i doctrina politic, din ideologia clasei sau categorieisociale pe care o reprezint respectivul partid sau organizaie politic. Geneza politicii Ipoteza marxist Activitatea politic s-a nscut pe o anumit treapt de evoluie a colectivitii umane n condiiilen care produsul muncii colective depea necesarul de consum i exista posibilitatea acumulriiunor bunuri n interes privat.Aceast stare de lucruri diferit de starea anterioar a dat natere laopoziie a unor membri ai colectivitii, nscndu-se lupta dintre cei ce posed i cei ce nu posed.Miza fiind bunurile acumulate, existau dou posibiliti: fie repartiia se fcea just, fie seiniia lupta pentru meninerea strii create de aceast diferen.Odat intrat n logica lupteicolectivitatea se scindeaz fiecare parte dorind a instaura raporturi favorabile siei prinintermediul forei ce ncepe s se structureze ierarhic ca grup armat, dnd natere germenuluistatului.Odat aprut elementul statal, cei mai inteligeni dispuneau de intrumentul social cegaranta regulile de comportament a subgrupurilor i indivizilor componeni ai comunitii, nconformitate cu scopurile proprii.Ulterior, ntreaga activitate politic s-a defurat n jurulinstrumentului puterii, adic a statului, ca acaparare a aparatului statal, ca subordonare imeinere n subordine a sistemului statal. Structura politicii este completat de putere, subiecii politici,organoizarea politic, contiina politic relaiile politice. n calitate desubiect al poiticii pot fi statele nivelului global i regional, iar la nivel naional cetenii, liderii, grupurile politice, grupurile sociale, elita,organizaiile nonguvernamentale, grupurile etnice, care direct sau indirect particip laprocesul realizrii puterii de stat sau care o pot influena. Politicandeplinete un ir defunciiprecum: distribuie autoritar valorile; reflect interesele pturilor i grupurilor sociale (politica ofercetenilor posibiliti adugtoare pentru satisfacereanecesitilor i schimbarea statutului lor social); definete scopurile dezvoltrii comunitii umane; menine stabilitatea n societate i distribuie resursele ei; coordoneaz i conduce procesele sociale; contribuie la realizarea intereselor de grup i a intereselorfiecrui cetean, asigur inovaia n dezvoltarea societii PUTEREA POLITICA Baza politicii o constituie puterea. Noiunea putere provine de la verbul potera, care n traducere Tnseamn a putea, a fi capabil, de la care n limba latin au derivat substantivele potenia i potestas. Primul desemna capacitatea unui om sau a unui grup de oameni de a-l influena, obliga pe altul, pe cnd potestas avea un Tneles mai mult social i politic, Tnsemnnd aptitudinile celor ce comunicau i acionau Tmpreun. Noiunea de putere ca i noiunea de putere politic are mai multe nterpreted i semnificaii, att la nivelul contiinei cotidiene ct i la nivelul teoretic. Aa, de exemplu n dicionarul explicativ al limbii romne (pag. 875) puterea este definit ca capacitate, Tnsuire, posibilitate fizic, moral, intelectual de a aciona, de a realiza ceva, de a influena soarta, comportamentul oamenilor cu ajutorul mijloacelor - autoritate, impunere, violenta.

Legimitatea puterii politice se realizeaz la diverse niveluri: la nivel ideologic puterea este recunoscut ca valoare prin prezena sa Tnsasi, ori n calitate de forta ce realizeaz valorile caracteristice societatii date; la nivel de personalitate legimitatea puterii se realizeaz ca o acceptare de ctre cetateni a aciunilor persoanei sau grupei sociale, care dein puterea; la nivel de structur legimitatea puterii se realizeaz ca o acceptare de ctre cetateni i grupurile sociale a normelor i legilor politice, care au fost Tnaintate sau impuse de ctre puterea politic. -legitimitate politic tradiional, 2)legitimitate raional-legal, legitimitatea charismatic,

Puterea eate un fenomen social fundamental,care organizeaza sireglementeaza viata sociala,fixand scopul activitatilor umane ,mijloacele
pentru realizarea lor ,strategia dupa care se actioneaza in acest sens.Trebuie mentionat ca puterea este in principal un fenomen politic,fiindcea mai importanta componenta a institutiilor politice,fiind folosita pentrumentinerea si consolidarea unei anumite ordinii sociale,pentru aigurareafunctionarii unor institutii sociale. Puterea este un concept care poate fi oricand un subiect de dezbatere.

Puterea sociala,forma cea mai generala a puterii este mijlocul princare societatea se regleaza si care asigura functionarea normala aacesteia,punand in miscare intregul angrenaj social pe linia progresuluiistoric,forta motrice prin care se realizeaza dezvoltarea sociala avand la bazao anumita ordine.

Legitimitatea politic constituie un principiu conform cruia un sistem de guvernare, o putere politic se exercit pe baza unui drept
conferit de ceteni guvernanilor, pe baza unor nelegeri legiferate. Prin aceasta cetenii recunosc dreptul de guvernare al puterii politice. Legitimitatea reprezint un fenomen social n legtur nemijlocit cu actul ntemeierii puterii, cu nvestirea acesteia cu atributele autoritii i cu capacitatea de a servi progresului politic i social al societii respective. Legitimitatea reflect modul n care o societate definete legalitatea unei guvernri i dreptul sau autoritatea acesteia de a conduce. Legitimitatea transform puterea n autoritate. Legitimitatea exprim efortul puterii de a mobiliza acele resurse care s-i ngduie o exercitare acceptat la scara ntregii societi. Cu ct este mai larg acceptat i susinut de agenii politici, cu att legitimitatea unei puteri este mai mare. Autoritatea politic este modalitatea concret de manifestare a puterii politice, capacitatea acesteia de a-i impune voina n societate. Prin autoritate se nelege dreptul de a ndeplini o aciune, implicit de a face legile, i de a exercita celelalte drepturi ataate funciei guvernamentale. ntre legitimitate politic i autoritate politic exist o srns legtur: cu ct o putere politic este mai legitim, cu att autoritatea sa politic este mai mare. Puterea politic legitimat este capabil s-i concretizeze opiunile politice n hotrri i legi, n msuri concrete care s se transpun n practic. Aceast stare de fapt a puterii este oglindit de conceptul de autoritate.

Partide politice Existenta partidelor politice, a partidismului ca fenomen politic reprezinta un element esential al vietii democratice
Primele asocieri mai mult sau mai putin organizate si stabile apar in sclavagism si apoi in feudalism, ele asemanandu-se foarte mult cu societatile secrete, oculte, congregatiile, corporatiile, ordinile existente in aceste societati. Asemenea "partide" apar in statele grecesti Sparta, Atena, in Imperiul Roman. La randul lor, oamenii politici de vaza ca Cicero, Catilina, Fratii Grachus, Pompei, Cezar isi constituie si ei propriile lor "partide". In feudalism, ca urmare a predominarii formei monarhiei absolute in organizarea si conducerea societatii, chiar si in aceasta forma, partidele decad. La nivelul social, in feudalism, societatea se structureaza in partida nobilimii, a clerului, a taranimii, iar catre sfarsitul feudalismului in starea a III-a ce grupa elementele antifeudale. In acelasi in feudalism, cand civilizatia este dominata de religie, popoarele, tarile lumii sunt grupate in functie de doctrina teologica in crestinism, islamism, budism, hindusism, etc. Tipuri de partide politice contemporane 1)partidele ideologice - sunt constituite si functioneaza pe baza unei paradigme doctrinare, a unei filozofii ideologice, ex.partidul liberal, conservator, social-democrat, etc. 2)partidele istorice - aparitia si functionalitatea acestora este legata de anumite momente, obiective istorice, eliberarea nationala, constituirea statului national, modernizarea acestuia, etc. Aparand intr-o anumita conjuctura social-istorica, activitatea acestor partide, insasi existenta lor este limitata in timp, tine de anumite regimuri politice, epoci istorice care au disparut, au apus. Acolo unde inca mai exista, ele se mai mentin ca tendinte, fara a mai putea juca un rol major in viata politica a societatii. 3)partide de interese. Principalul mobil al aparitiei si functionalitatii lor l-a constituit realizarea unui anumit interes care poate fi: national,nationalist, religios, economic, de grup, de clasa sociala, local, zonal, etnic.Ex: partidele ecologiste, etnice (U.D.M.R.), P.R.M., partidul automobilistilor, partida romilor, etc. 4)partide de tendinta. Sunt acele partide al caror mobil al aparitiei si fiintarii tine de opinia, interesul unor largi categorii sociale, ale realizarii unor necesitati si obiective social politice. 5)partide personale sunt create in jurul unor personalitati, de regula politice si beneficiaza de prestigiul, influenta, forta si carisma acestora. Ex.:partidul golist in Franta, creat in jurul personalitatii lui Charles de Gaulle. 6)partide de cadre se constituie si reunesc un numar mic de membrii, dar cu deosebita forta si energie, calitati organizatorice si politice care pot influenta si activiza importante grupuri si segmente sociale. In unele cazuri pot capata un caracter elitist. 7)partide de masa-pun pe primul plan numarul membrilor si mai putin sau deloc au in vedere calitatea acestora. Prin partidele de masa se incearca subordonarea, dominarea societatii de catre un singur partid. O asemenea stare este caracteristica regimurilor totalitare, asa cum au Un partid politic este o organizaie de drept privat, care exerseaz activitatea n cadrul unui stat i care, n aceast postur, devine semnatar al unor acte de drept public. Partidul politic este un tip particular de asociaie. Gruparea politic de tip partid este, pe linia lui B.Constant, o asociere de indivizi care au o opinie comun. E adevrat, aceast opinie poate fi rezultatul unei producii individuale, asociaia fiind, de fapt o grupare de indivizi n jurul unui ef politic. Gruparea poate fi, de asemenea, rezultatul unei asocieri comune pe ideea existent deja, liderii de partid avnd aici doar un ef i o conducere de tip funcional i managerial pentru realizarea acestei idei.

Functiile partidului politic In cadrul oricarei societati democratice partidele politice exercita un rol major in organizarea si conducerea vietii social-politice. De regula acest rol exprima, se manifesta prin functiile exercitate de partidele politice. -functia politica. Rolul, atributele, prerogativele acestei functii nu sunt la fel in cazul tuturor partidelor politice. Partidele politice aflate la putere au rol major in constituirea si functionarea principalelor institutii statale (parlament, guvern), in luarea deciziilor si aplicarea acestora, in organizarea si conducerea vietii social-politice. In schimb pentru partidele aflate in opozitie rolul acestei functii este de a monitoriza, de a influenta puterea, de a prezenta opiniei publice, electoratului, eventualele disfunctionalitati si neimliniri ale acesteia sau masuri, decizii neconstitutionale. Revenirea la putere, recucerirea acesteia este obiectivul oricarui partid aflat in opozitie. -functia de organizare si conducere a activitatii partidului, de mentinere a unei permanente legaturi, comunicatii cu propriile organizatii, membrii si simpatizanti. Alaturi de imbunatatirea activitatii organizatorice si de conducere, aceasta functie urmareste atragerea unor noi membrii si simpatizanti politici. Formarea si pregatirea propriilor cadre pentru activitatea de partid si de stat in conditiile aflarii sau revenirii la putere, constituie de asemenea o importanta atributie a acestei functii. -functia teoretico-ideologica vizeaza mai multe obiective: *dezvoltarea si adaptarea propriei paradigme doctrinare la conditiile social-istorice, la obiectivele si sarcinile urmarite de partid; *elaborarea programului politic, a strategiei si tacticii politice a partidului; *organizarea, sustinerea si ducerea luptei ideologice impotriva altor partide si formatiuni politice. Aceasta functie devine deosebit de activa in perioada luptei electorale, ea organizand, orientand si conducand lupta politica a partidului. -functia civica, formativ educativa si patriotica atat a propriilor membrii de partid cat si simpatizantiilor.

Sisteme de partied
Sistemele de partide contribuie decisiv la amplificarea funciilor de conducere i organizare social, de participare a cetenilor la viaa politic, de influenare contient a evoluiei societii. Cea mai raspandita clasificare a sistemelor de partide este urmatoarea: - partidul unic: unipartidismul - bipartidismul: dualismul - multipartidismul

Unipartidismul se refera la existenta unui singur partid pe scena politica a unei tari. Situatii de acest gen s-au intalnit in urmatoarele cazuri: 1. La inceputul dezvoltarii capitalismului, datorita faptului ca exprima coalizarea impotriva absolutismului feudal. Partidul avea un pronuntat caracter national. 2. In tarile in curs de dezvoltare, in faza de eliberare de sub dominatia coloniala, perioadele in care se incerca pastrarea independentei, cand s-a dorit lichidarea decalajelor, a subdezvoltarii. A fost o situatie de moment, altfel avem de-a face cu un regim dictatorial. 3. Dictatura - atunci cand interesul unicului partid este de a ramane cu orice pret la putere, chiar daca vointa poporului este cu totul alta. In perioada interbelica distingem: in Italia (partidul fascist) si in Germania (partidul nazist). 4. Regimul Comunist. Daca ne referim la instaurarea acestuia in Romania, trebuie se amintim mai intai: Dictatura Regala (1938-1940) - cand toate activitatile partidelor politice inceteaza, singurul partid fiind Frontul Renasterii Nationale, Dictatura Antonesciana (1940-1944) cand a functionat o perioada Partidul Legionarilor (septembrie 1940 - ianuarie 1941), iar apoi un partid prohitlerist si in final Dictatura Comunista (1947) pana in 1989.

Bipartidismul se inscrie in cadrul democratiei pluraliste si liberale. Apare in fazele dezvoltarii democratice a societatii. Isi are geneza in inlaturarea absolutismului feudal. Intr-o prima faza a existat urmatoarea impartire a celor doua partide: - partidul progresist (forma noua) - partidul conservator (forma veche, conservatoare)

Daca luam exemplul Angliei, in sec. XVIII s-au format doua partide: - whig-ii (conservatorii, si-au luat numele de la de la cuvantul derivat din scotiana ce inseamna conducator de cai sau de vite.) - tory-ii (liberalii, care-si trag numele de la o injurie de origine irlandeza - hot la drumul mare, gangster.) Pe scena politicii actuale a Angliei regasim si astazi cele doua grupari, cu exceptia ca partidul laburist a luat locul partidului liberal (1920). Si in SUA exista tot doua partide politice care domina scena politica, si anume: - partidul republican - partidul democrat dar aparitia amandurora este strans legata de lupta pentru independenta a coloniilor engleze din America de Nord. Amintim despre bipartidism ca fiind specific democratiei, deoarece existenta celor doua partide asigura alternanta la putere, controlul unuia asupra celuilalt, facand imposibile abuzurile de orice fel.

In Romania, in a doua jumartate a secolului XIX existau de asemenea doua partide politice: - Partidul Conservator (1871) - Partidul National Liberal (1875) ele au functionat pe scena politica romaneasca pana la Marea Unire din 1918, conform Constitutiei din 1866. Datorita Reformei Agrare din 1921, Partidul Conservator fuzioneaza cu Partidul National Liberal in 1922. Dupa realizarea unirii Transilvaniei cu restul tarii (Moldova si Tara Romaneasca), putem vorbi despre Partidul National Taranesc (constituit in 1926 din Partidul National Roman din Transilvania, fondat de Iuliu Maniu in 1881). El va domina scena politica romaneasca alaturi de PNL. Tot dupa 1918 apare si Partidul Social-Democrat (in 1927, fiind constituit din Partiul Socialist aparut in 1919).

Multipartidismul este forma frecvent folosita in democratiile pluraliste (cu mai mult de doua partide politice) si liberale. Ele ofera alegatorilor o paleta mai variata de alegere functie de opiniile fiecaruia. In cazul in care partidele au platforme politice asemanatoare, acest lucru nu face altceva decat sa ingreuneze decizia si sa induca in eroare. Se afirma dupa cele doua razboaie mondiale in tarile occidentale, cu traditie in democratie. Partidele se pot grupa astfel:

- partide de dreapta: centru dreapta, extreama dreapta (Partide Conservatoare, Partidul Fascist) - partide de stanga: centru stanga, extrema stanga (Partidul Socialist, Partidul Comunist, Partidul Social-Democrat) - partide de centru: Partide Social-Crestine, Partide Democrat-Crestine

Conceptul de cultura politica. Dimensiunile sale Sensul originar de cultura vine din latinescul cultusa si este legat de cultivarea pamantului, de agricultura. In schimb, unii ganditori, cum au fost Cicero, Cezar l-au folosit in sens de cultivare a spiritului, meditatie filosofica sau de creatie literara si artistica. O asemenea intelegere a primit notiunea de cultura si de la ganditorii greci Herodot, Platon sau Aristotel. Astfel, Herodot in lucrarea sa Istorii cand vorbeste de persi spune ca acestia nu au cultura, in sensul ca ei nu sunt in masura sa faca distinctia intre libertate si alte valori. La randul sau, Platon in Republica si Legile sustine necesitatea crearii unei culturi cu rolul de a educa elita politica si pe cetateanul ateniean. In epoca luminilor, ganditori ca Didrot, Holbach, Helvetius considerau ca ideile, opiniile, cunostintele, intr-un cuvant cultura, constituie factorul esential al dezvoltarii sociale. Montesquieu, Tocqueville, Voltaire au sustinut si ei ca sistemul politic, institutiile unei societati nu sunt manifestari si rezultate intamplatoare, ci ele au la baza, sunt produsul unei anumite culturi, spiritualitati nationale si universale. In stiinta politica notiunea de cultura politica este relativ noua, ea a fost creata si pusa in circulatie de politologul american Gabriel Almond in lucrarea sa Sistemul politic comparat. El definea cultura politica drept "reteaua orientarilor, atitudinilor, valorilor, convingerilor prin care individul se raporteaza la sistemul politic". Tipuri de cultura politica 1.Cultura politica provinciala sau locala este caracteristica unei regiuni, unei zone. Ea nu are caracteristicile, dimensiunile culturii politice nationale. Nu exista o constientizare a sistemului politic national, a politicii nationale. Cunostintele, datele, sentimentele, judecatile de valoare au in vedere aspectul zonal, local, sunt cu prioritate orientate spre acesta. Desi nu este o caracteristica des intalnita in anumite situatii, intre interesele politice locale si cele nationale sau centrale pot aparea anumite divergente, contradictii, deosebiri de opinii, aprecieri. 2.Cultura politica de suprapunere Desi, prin dimensiunile si functionalitatea sa, ea este o cultura nationala si oamenii sunt constienti de sistemul politic, de valoarea si rolul sau, ei au insa o atitudine pasiva, dezinteresata fata de acesta. Marea majoritate a subiectilor sociali nu cred, nu sunt convinsi ca pot juca vreun rol in luarea hotararilor, ca pot influenta sistemul de functionare si de decizie al politicului. In sistemele totalitare acest tip de cultura politica imbraca forma unei culturi de subordonare. In aceste sisteme cultura devine un instrument in mana politicului in subordonarea cetatenilor si a societatii, in promovarea intereselor si aspiratiilor celor aflati la putere. Acest fapt se realizeaza prin impunerea ideologiei si doctrinei oficiale, printr-un proces de indoctrinare in masa. Asa a fost situatia in cadrul regimurilor fasciste si comuniste. 3.Cultura politica participativa Sunt culturi caracteristice societatilor democratice, ele sunt rezultatul unor acumulari deosebite cantitative, dar mai ales calitative, a unui inalt grad de cultura si civilizatie, de organizare, instructie si educatie. Cetatenii sunt constienti de necesitatea participarii la viata politica, ca prin aceasta ei trebuie si pot sa joace un rol major in influentarea si luarea deciziilor, in functionalitatea sistemului politic. In acest caz, membrii societatii dispun si de instructie, educatie si cultura politica necesara participarii, iar societatea, la randul ei, le ofera cadrul politic adecvat acestei manifestari. Asemenea culturii politice se intalnesc in societatile democratice dezvoltate din Europa apuseana, S.U.A., etc.

Structura i funciile culturii politice.

Pentru prima dat, noiunea de cultur politic a fost introdus de germanul Gerner, n sec. XVIII. Cultura politic reflect procesul formrii i realizrii potenialului intelectual al subiecilor vieii sociale: personalitate, grup social, ptur social, clas, n activitatea social-politic, scopurile ei, mijloacele, metodele, rezultatele. Ceteanul este subiectul culturii politice. Cultura politic poate fi conceput ca: > parte component a culturii i civilizaiei > dimensiune a proceselor politice, a sistemului politic i a vieii politice n ansamblu. Prin noiunea de cultur politic nelegem totalitateacunotinelor, valorilor, normelor, idealurilor, experienei i modalitilor de gndire de natur politic, care alimentez i asist funcionarea sistemului politic. Dimesiunile culturii politice: Dimensiunea cognitiv include informaiile, cunotinele, datele despre viaa politicDimensiunea social-psihologic include emoiile, sentimentele care vizeaz existena i funcionarea politicului. Se pot manifesta ca: simpatie/antipatie; conlucrare,colaborare/pasivitate, indiferenDimensiunea normativ reguli, norme care reglementez activitatea politicului Dimensiunea axiologic valorile politice, importante n determinarea strategiilor de aciune.

Conceptul de system politic

Sistemul politic reprezinta un ansamblu stabil de raporturi si roluri sociale institutionale care asigura exercitarea puterii asupra societatii in intregul ei.El integreaza institutiile si proceselor ce permit cetatenilor dintr-un singur stat sa elaboreze, sa aplice si sa modifice politicile publice. Structurile fundamentale ale sistemului politic sunt formate din institutii de guvernamant si raporturile lor cu celelalte componente ale vietii politice(partidele, grupurile de influenta,sindicatele etc.).

In sens structural, sistemul politic face parte din sistemul politic si constituie un ansamblu organizat cu elemente ce interactioneaza si depend reciproc unele de altele. Se comporta ca unintreg cu proprietati si functii propri si permite abordarea problematicii politice de sine statator, ca ceva autonom guvernat delegi specifice.

Elementele structurale ale sistemului politic sint:

a) b) c) Relatiile politice constituie acea parte a relatiilor sociale in care indivizii, grupurile sociale si comunitatile umane intra deliberat pentru a se implica in organizarea si conducerea societatii in ansamblul ei. Institutiile politice constituie o alta componenta a sistemului politic, indicand gradul de organizare politica a societatii la un moment dat. Conceptiile politice, o alta componenta a sistemului politic, constituie reflectarea in viata spirituala a modului de organizare si conducere a societatii.

SISTEMUL POLITIC DEMOCRATIC

Caracteristica fundamentala a sistemului politic democratic rezida in functionalizarea sa pe fondul si prin integrarea valorilor fundamentale ale democratiei. In acest sens, democratia se infatiseaza ca ordine politica si ca mod de functionare a sistemului politic in care se realizeaza dreptul poporului de a se guverna pe sine insusi. Existenta democratiei este exprimata in principiul suveranitatii poporului, ceea ce insemna ca guvernarea poate fi legitimata doar prin vointa celor guvernati. Democratia reprezinta un sistem de institutii si relatii prin care membrii societatii actioneaza, fie direct ca autoritate eliberatoare de politici(democratia directa), fie prin reprezentanti, care elaboreaza politica in numele celor care l-au ales(democratie reprezentativa).

System politic totalitar

Totalitarismul este un regim politic n care puterea aparine n mod total unei persoane sau unui grup de persoane. Esena autoritarismului const n faptul c puterea nu este disputat. Dei regimurile autoritare sunt relativ uor de distins de cele democratice, nu e la fel de uor s se stabileasc criterii de analiz prin care s se diferenieze regimurile autoritare ntre ele. Acest lucru e valabil n special n cazul unui tip particular de regim autoritar, i anume regimul totalitar. Cele dou tipuri de autoritarism sunt: unul conservator n care elitele politice i regimul pe care l sprijin i cruia i dau substan ncearc s menin forele societale dominante, n special structura claselor sociale. n acest tip de autoritarism defensiv, conducerea politic ncearc s menin status-quo-ul existent mpotriva forelor noi care ncearc s impun schimbri7. n regimurile totalitare statul ptrunde i anihileaz forele din societate, fiind nfiinate noi instituii care s supun toate forele societale controlului nelimitat al elitei conductoare. Acest lucru se obine prin ptrunderea intereselor i a asociaiilor, desfiinndu-le pe unele, remodelndu-le pe altele i punnd bazele altora8.

Conflictul politic
Termenul "conflict" este de origine latin, provine de la cuvntul "conflictus" ceea ce n traducere nseamn confruntare. in tiintele sociale termenul a intrat n circuit relativ nu demult. Dup sens' lui i sunt apropiate zeci de cuvinte sinonime - ceart, nenelegere, tensionare, criz, discordie, ncordare .a., care fixeaz starea de ostilitate i contrapunere a prilor. Fiecare din aceste cuvinte are sensul su, relevnd o latur sau alta a acestui fenomen social destul de rspndit n dezvoltarea societatii - putnd fi folosit ntr-o anumit situaie concret, dar toate pot fi nlocuite prin acest termen universal. in secolul XX a aprut chiar o tiinta aparte despre conflicte - conflictologia. Conflictul politic poate fi definit ca ciocnirea, confruntarea rivalitatea subiecilor politici, condiionate de caracterul diametral opus al intereselor lor politice, al scopurilor, convingerilor, valorilor lor. Conflictul politic se caracterizeaz printr-un ir de trsturi specifice: a) el reprezint ciocnirea, rivalitatea subiecilor politici, condiionat de divergena intereselor, orientrilor, valorilor, concepiilor politice; b) el se distinge prin aceea, c interaciunea dintre subiecte vizeaz interesele generale, universale care afecteaz att majoritatea sau chiar toi cetatenii i de sigur, puterea de stat; c) obiect sau aren a conflictelor politice este puterea politic i de stat, posedarea sau stpnirea ei, aranjamentul institutiilor puterii, statutul juridic al grupurilor sociale, valorile i simbolur'ile puterii politice i n genere a ntregului sistem politic; d) conflictele politice se deosebesc de toate celelalte nu numai prin caracterul lor complicat i multiaspectual, dar i prin aceea c ele Tntr-un fel sau altul sunt organizate, instituionale.

Statul
1 pe plan intern: a.functia legislativa, prin care statul, cu organismele sale specializate, adopta ntreaga legislatie din societate, inclusiv constitutia; b.functia organizatorica, are n vedere transpunerea n viata a legilor si a altor decizii adoptate, ct si organizarea ntregii activitati pentru asigurarea desfasurarii normale a vietii sociale; c.functia judecatoreasca, prin care se supravegheaza aplicarea corecta a legilor si sanctionarea ncalcarii acestora; d.functia economica, ce consta, pe de o parte, n faptul ca statul este organizatorul direct al activitatii economice n cadrul proprietatii de stat si, pe de alta parte, asigura ntregul cadru politico-organizatoric prin care agentii economici independenti (propritari privati sau publici) sa-si desfasoare activitatea; e.functia sociala, prin care se asigura conditiile ca toti cetatenii tarii, independent de pozitia lor sociala, sa duca o viata decenta, prin organizarea unui sistem de protectie sociala, de asigurari sociale, de sanatate etc.; f.functia administrativa, prin care se asigura servicii catre populatie, pentru desfasurarea normala a tuturor activitatilor precum: asigurarea surselor de energie, apa, servicii publice etc; g.functia culturala, prin care se asigura conditii de instruire si educare a tuturor cetatenilor prin institutii specializate, de nvatamnt, cultura, cercetare stiintifica etc. h. functia de aparare pe plan intern a ordinii sociale si asigurarea convietuirii normale, functie care are o latura preventiv educativa si alta coercitiva, prin care se sanctioneaza actele antisociale, savrsite de unii membrii ai comunitatii. 2. pe plan extern: a.functia de aparare a independentei si suveranitatii statale, a integritatii teritoriale si a ordinii de drept; b. functia de organizare a colaborarii cu statele lumii pe diferite planuri: politic, economic, stiintific, cultural etc.; c. functia de aparare a pacii n lume, a mentinerii unui climat de liniste si ntelegere ntre popoare.

Bipartidismul
Sistemul bipartidist este ntlnit n aproape toate fazele dezvoltrii democratice a SUA. El i are izvorul istoric n perioada luptei maselor populare, conduse de burghezie, pentru nlturarea absolutismului feudal, atunci cnd forele politice progresiste se constituiau ntr-un partid al afirmrii noii societi, iar forele conservatoare, ntr-unul de aprare a strilor de lucruri existente sau de adaptare a acestora la noile condiii istorice.

Statul elemental principal

Statul este organizaia care deine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Procesul indelungat de afirmare a statelor a generat diverse tipuri si forme de stat. Istoria a consemnat, astfel, la poluri opuse, doua tipuri de stat: 1. de esenta dictatoriala (absolutista), care a aparut ca expresie a unor comandamente istorice, dar prin nesocotirea vointei cetatenilor sau printr-o presupusa legimitate de ordin divin; 2. de esenta democratica, care, indiferent de forma, constituie expresia vointei cetatenilor, materializata prin consimtamantul dat. Esenta statului, adica tipul de stat respectiv, se manifesta prin mai multe forme, in functie de conditiile concrete ale epocii si tarii respective. Forma de stat are in vedere modul de organizare a puterii de stat si, in special, structura si functionarea organelor supreme de conducere. Rezulta ca indiferent de esenta statului, democratica s-au dictatoriala, forma de stat este data de trei elemente: 1. forma de guvernamant, care este un raport intre organele de stat in procesul de constituire si exercitare a puterii. Formele de guvernamant in statele lumii contemporane sunt: - monarhii constitutionale; - republici parlamentare; - republici prezidentiale Intre esenta statului (democratica sau dictatoriala) si forma de guvernamant exista in general o stransa legatura;

\2. structura statului, care reprezinta un raport intre organele centrale si locale ale statului. Sub acest aspect se disting: a. state federative, care constituie o comunitate de state nesuverane, ce presupune un stat central b. confederatii de state suverane, in care statele membre isi pastreaza suprematia si independenta in mod integral, competentele statului federal referindu-se la luarea unor decizii in comun in domeniul relatiilor internationale. c.state national-unitare, in care puterea apartine grupurilor conducatoare, alese sau delegate ale intregii comunitati. 3. Regimul politic, care reprezinta pentru unii politologi, un element al formei de stat, iar pentru altii, un element al sistemului politic. Daca statul reprezinta institutia centrala a sistemului politic, atunci, firesc, regimul politic este legat, in primul rand, de stat

Regimul politic
Regimurile politice sunt concepute ca reprezentnd modalitati de exercitare a puterii ntr-un spatiu institutional dat. Regimurile politice reprezinta formele prin care se exteriorizeaza actiunea puterii, prin intermediul organelor constitutionale viznd "puterile statului", actiunea lor reciproca, rolul si functiile organelor statului reglementate prin constitutii, legi, acte normative etc. Regimul politic nu provine exclusiv din regulile constitutionale, ci el rezulta din combinarea sistemului constitutional cu sisteme de partide care modeleaza viata politica. Fundamentarea conceptuala si definirea regimului politic n politologia contemporana cunosc o diversitate de modalitati care n esenta si propun sa raspunda la ntrebarile: a) cum sunt alese organele guvernamentale?; b) care este srtuctura fiecaruia dintre ele?; c) cum sunt repartizate ntre ele functiile guvernamentale?; d) exista vreo limita a puterii lor fata de cei guvernati?\ Regimul politic reprezinta forma concreta de organizare a sistemului politic, a puterii politice, ndeosebi, modul de constituire si actiune a organelor de stat, n raport cu cetatenii - fiind determinat, n ultima instanta, de raporturile de forta dintre cetateni, dintre societatea civila si stat. Regimul politic nu se identifica deci cu forma de guvernare care se refera la raporturile dintre diferite organisme ale statului si procesul lor de constituire. n acest sens, pot sa existe ca forma de guvernare: * monarhii absolute sau constitusionale * republici prezidentiale sau parlamentare.

Societatea civil
Societatea civil este reprezentat de instituiile i organizaiile sociale i civice care constituie temelia unei democraii funcionale. Organizaiile societii civile se implic n luarea decizilor privind dezvoltarea social sau a deciziilor de interes public. "Societatea civil este o noiune care descrie forme asociative de tip apolitic i care nu sunt pri ale unei instituii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri.

Structura societatii civile

Societatea civil descrie un ntreg sistem de structuri, care permit cetenilor noi roluri i relaii sociale, prin diferite modaliti de participare la viaa public. Societatea modern se structureaz prin trei componente: componenta economic componenta politic (instituiile fundamentale ale statului) componenta societii civile, scetorul non-profit, care legitimeaz sau amendeaz celelate dou componente.

Forme de guvernamint
1. Monarhia Ca forma de guvernamnt, se caracterizeaza prin aceea ca seful statului este un monarh (rege, domn, mparat, print, emir), absolut sau nu, ereditar sau desemnat dupa proceduri specifice n functie de traditiile regimului constitutional. Monarhia este cunoscuta din cele mai vechi timpuri si a fost cea mai raspndita forma de guvernamnt, n evolutia monarhiei se pot identifica: monarhia absoluta, monarhia limitata, monarhia parlamentara dualista, monarhia parlamentara contemporana. Monarhia absoluta, ca cea mai veche forma de monarhie, se caracterizeaza prin puterea discretionara n stat a monarhului. Aceasta forma specifica pna la Revolutia franceza, a existat pna aproape de timpurile noastre, fiind de mentionat ca la nceputul secolului al XX-lea existau nca doua imperii absolute si anume Imperiul rus si Imperiul otoman. Monarhia limitata (constitutionala), asa cum o arata chiar denumirea, se caracterizeaza prin limitarea puterilor monarhului prin legea fundamentala a starului (constitutia). Cu toate aceste limitari, monarhul are un mare rol, atributiile parlamentului fiind reduse. Monarhia parlamentara dualista este o forma a monarhiei constitutienale, n care monarhul si Parlamentul stau, din punct de vedere legal, pe o pozitie egala. Monarhia parlamentara contemporana, ntlnita astazi n Anglia, Belgia, Olanda, tarile scandinave, ca o expresie a traditiei si istoriei acestor tari, are mai mult un caracter simbolic. Monarhul pastreaza unele prerogative precum dreptul de a dizolva Parlamentul, dreptul de numiri n functii superioare, dreptul de a refuza semnarea unor legi. 2. Republica Este acea forma de guvernamnt n care, asa cum se spune, cetatenii se guverneaza singuri, desemnndu-si sau alegnd un sef dg stat, denumit de regula presedinte. In republica guvernarea se nfaptuieste prin reprezentanti alesi dupa proceduri electorale. Aici seful de stat-presedintele de republica - este ales fie direct prin vot universal, fie de catre Parlament, desemnare ce determina clasificari ale acestei forme de guvernamnt. Republica parlamentara se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat 15215k109p de catre Parlament, singur sau completat cu delegati, n fata caruia de altfel si raspunde, nuantat desigur. Datorita acestui lucru, pozitia legala a sefului de stat 15215k109p este inferioara Parlamentului (Italia, Austria, Germania, Finlanda). Republica prezidentiala se caracterizeaza prin alegerea sefului de stat 15215k109p de catre cetateni, fie direct prin vot universal, egal, secret si liber exprimat, fie indirect, prin intermediul colegiilor electorale (S.U.A., de exemplu).

Elita politica
Conceptul de elita desemneaza o realitate constitutiva a politicului, consacra funciara disimetrie a raporturilor in jurul puterii, intre guvernanti si guvernati. Termenul de elita acopera o realitate distincta, constituita din individualitatile politice si sociale proeminente, care prin aptitudinile lor se detaseaza de masa membrilor societatii. Este vorba de ascendentul unei minoritati active si activizante asupra unei majoritati, mai mult sau mai putin pasive.

Sistemul electoral -; poate fi definit ca fiind ansamblul procedurilor de desemnare a repezentantilor corpului electoral in organismele
puterii locale si centrale.

Grupurile de presiune au aparut ca grupuri de interes in primele decenii ale secolului nostru, pe masura ce articularea unor interese foarte
diferite s-a impus ca o realitate a vietii democratice. Grupul de interes este un ansamblu de indivizi cu interese comune, al carui scop este sustinerea si apararea acestor interese, prin influenta exercitata asupra procesului de guvernare. Grupurile de interese utilizeaza numeroase mijloace pentru a-si sustine pozitiile a) demonstratii; b) greve; c) publicitate (mai ales prin mass-media). insa mijlocul preponderent pentru exercitarea influentei politice in sistemul americanilor este practica (actiunea) numita lobbyng.