Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. în 1815. inclusiv Varșovia. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. în martie 1815. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. iar în ducatul de Parma. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. Lombardia și Veneția. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. Prusia. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. la vest. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. cancelarul austriac Metternich. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei.Austriei. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. Pomerania. Westfalia și Renania. a fost deosebit de abil și eficient. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. • Suedia primește Norvegia. care. și care. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. Rusia și Anglia. Sfânta Alianță. a doua soție a lui Napoleon I. Tirolul. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. Maltei. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. deoarece marchează încercarea 2 . Austriei și Rusiei creau. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. aflat in vigoare și astăzi. • Rusia obține 2/3 din Polonia. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. ajutat și de poliția secretă austriacă. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. a Mariei Luiza. iar în est. în plus. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. în plus. naționale. sprijinit de delegații micilor puteri. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. Ceylonului. până în 1823. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. • Regatul Prusiei câștigă. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. În acest sens. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. semnarea „ Actului final“ . In timpul lucrărilor. Austria si Prusia). însemnătatea acestui tratat este deosebită. Anglia. monarhii Prusiei.

Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. Rusia. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. în sensul de a-și respecta reciproc interesele.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. Austria și Prusia. Metternich. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. însă rolul practic. apoi a Organizației Națiunilor Unite. În lipsa unor monarhi puternici. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. pentru a dobândi drepturi economice și politice. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. prin instituția Congresului. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. reprezintă o noutate absolută. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. ca urmare a dezvoltării industriei. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. încalcă principiul naționalităților. foarte important. l-a avut cancelarul Austriei. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. aceasta începe să se organizeze. asigurarea stabilității și păcii. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. din 1814-1815. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. Din punct de vedere al securității europene. respectiv. marile puteri europene au ajuns la un consens. în schimb. pe acest fond. Consensul marilor puteri. Nemulțumită de condițiile ei de existență. Acesta. După 1848. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. ce cuprindea multe principii constituționale. rămâne un imperiu absolutist. a cărui operă este „Noua Europă“. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. Marea Britanie. 3 . Austria. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. la început în sindicate și apoi în partide. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. Fără a încheia un tratat formal. aflat în plină afirmare. Congresul de la Viena. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. care era interesată în toate aceste schimbări. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei.

care.  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. greci. în diferite forme de dominație. Imperiul Otoman. Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. sârbi. stăpânea mai multe popoare: români. 4 . bulgari. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei".

pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. Privind situaţia dintr-un alt unghi. din portul Toulon. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. Societatea europeană este împărţită. în aceste momente. un război dintre două concepţii social-politice. Ligurică şi Cisalpină. Ferrarei şi Bologna. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. Lodi şi Rivoli. 1796. între Rusia. o schimbare de mod de conducere. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. din războaie de apărare în războaie de cucerire. care. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. trecute sub protecţia lui Napoleon. a Modenei. Planurile au fost dejucate. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. Anglia şi Austria. Anul 1799 aducea. primul succes al Revoluţiei. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. Totuşi. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. la Arcole.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. în Franţa. va pune bazele unei noi colaborări. Austria. Războiul declanşat. din 1789. Convenţia de la Petersburg. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . prin campania din Italia. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. este vorba de crearea celor două republici. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. Napoleon Bonaparte. Instaurarea Consulatului (1799-1804). În principal. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. are aspectul unui război ideologic. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. ocuparea Veneţiei. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. în primul rînd. pe lîngă partea sa militară. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). în anul 1792. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. marcat de înfrîngerea Austriei. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. Confruntările militare nu au încetat. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. în două.

Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. În Neapole. însă. Prin încoronarea sa ca împărat. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. Se va dovedi. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. După victoriile împotriva ruşilor. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. încheiat cu Austria. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. Pe de altă parte. 1807. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. Prin această expansiune. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. a pus capăt disputelor militare. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane.puteri europene. împotriva Austriei şi Rusiei. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. Fapt curios. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. Din acestea se va forma Regatul Romei. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. a fost destrămată datorită. Datorită acestei situaţii. Rusia şi Austria. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. nu a fost oprită. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. unde şi-a cantonat armata. dădea Franţei o nouă formă de organizare. l-a numit pe fratele său Joseph. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. Folosindu -se de tratatul 6 . Prin tratatul de la Luneville (1801). însă. care era formată din Anglia. între Franţa şi Rusia. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. activităţii diplomatice. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. în primul rînd. la Eylau şi Friedland. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. 1806. Aceasta însemna. în fapt Prusia. o politică externă adecvată. Se poate spune că Austria a fost umilită. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. s-a încheiat pacea de la Tilsit. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. normală în cazul lor. în al doilea rînd. atît Rusia. Coaliţia a doua. De la Boulogne. în locul Bourbonilor. A creat Confederaţia Rinului. decembrie 1804.

Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. După înfrîngerea Austriei. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. în fond tot împotriva coaliţiei. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. Refacerea situaţiei. Comandamentul. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). a sprijinit “revolta” ibericilor. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. viitorul duce de Wellington. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. harta ei politico-administrativă. Deşi a fost un succes. care nu-i aparţineau.încheiat cu Portugalia. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. Napoleon a început retragerea armatei. şi spanioli. comandat de Arthur Wellesley. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. decizie determinată de condiţiile din Rusia. a fost cîştigată de cei din urmă. împotriva Austriei. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. Corpul expediţionar englez. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. Rusia a anexat teritorii europene. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. Prusia. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. comandată de generalul Dupont. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. se întărea dinastia Bonaparte. În plus. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. Franţa era redusă la graniţele din 1792. pe care-l avea Napoleon. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. a V-a în ordine. Franţa era ameninţată cu invazia străină. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. dintre divizia franceză. raportul de forţe se modifica. Rusia. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. În urma războiului cu Turcia. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. el nu poate fi considerat deplin. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. Bătălia de la Baylen. Campania din Rusia. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. Spania şi Portugalia. După patru zile de şedere în Moscova. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. cu intenţia de a trece în Portugalia. la Wagram. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. Prin căsătoria cu Maria Luiza. fiica împăratului Austriei. a fost relativă. Suedia. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . Acestora li se alătură Austria. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian.

Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. În esenţă. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Profitînd de disputele dintre aliaţi.numele de Regatul Ţărilor de Jos. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. Au fost antrenate în discuţii Prusia. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. Austria şi Prusia. Congresul s-a ţinut la Viena. dintre Rusia şi Prusia. Anglia primea Malta. parte din Westfalia şi regiunea renană. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . ceea ce însemna anul 1792. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. apărată de Sfînta Alianţă. Capul Buneisperanţe. Prusia primea Pomerania. Congresul de la Viena. Austria şi Rusia. marele diplomat Talleyrand. dar în acelaşi timp şi un început. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Revenit la conducere în martie 1815. din care au făcut parte. parte din Saxonia. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. Au participat. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. Belgia era dată Olandei. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. Rusia. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. Norvegia era dată Suediei. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. evoluţia sentimentului naţional. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Poznan. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Între restauraţie. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. Danzig. dintre Anglia şi Rusia. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. în primul rînd. Alianţa. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. era formată Confederaţia germană. Consecinţe politice. Austria relua teritoriile pierdute. la început. Ceylon şi Mauriciu. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. Austria primea teritoriile pierdute. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. al legitimităţii şi al echilibrului. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815.

au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena. Deschiderea care a fost dată. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. a unificării Germaniei. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. italienii. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Belgia şi Varşovia. Pe de altă parte. spaniolii. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. Grecia şi revoluţiile din Franţa. hotărîtă la Viena. Metternich. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. Spania. Germanii. Jena în mod special. Statele italiene. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane.hărţii politice a Europei. Opoziţia liberală 45 9 . Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. Statele italiene. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. Statele germane. cu excepţia revoluţiei din Franţa. în economia acestora. pentru un timp nedefinit.Alianţe. Dezmembrarea Italiei. belgienii. Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. În concluzie. Relaţia social-naţional. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. desfăşoară astfel de acţiuni. Lupta împotriva Sf. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. pol onezii. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. francezii. este prezentă în toate aceste mişcări.

sub comanda generalului Gugliemo Pepe. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. Spania. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. Eteria. a preluat programul naţional. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. În primăvara anului 1823 armata franceză. Vladimirescu). la Verona. militari şi intelectuali. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. la 1 ianuarie 1820. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. din garnizoana de la Alessandria. Peninsula Balcanică. formată din negustori. Aceasta a însemnat. sub comanda colonelului Rafael de Riego. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. Piemontul îşi asuma. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. repunerea bisericii în vechile drepturi. Aflate în Congresul Sf. Cu sprijinul Austriei. a fost organizată armata eteristă. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). Disputele între grupările politice. fondată de Rig as de Velestino. comandată de ducele d’Angoulême. Între altele. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. Revenit din exilul impus de Napoleon. renunţarea la constituţia din 1812. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional.Ipsilanti. între altele. la 9 martie 1821. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi. în anul 1814. pentru prima dată. Trupele canton ate în portul Cadix. Acţiunea deschisă a început. dizolvarea parlamentului. Prin acest din urmă obiectiv. a început mişcarea liberală. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. sprijinit pînă la un punct de către ţar. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. Dezavurarea 46 10 . În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. au dus Spania în pragul unui război civil.italiană. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. aici se punea şi problema autonomiei. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. au început revolta “pentru constituţie”. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli. Sub conducerea lui Al. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. etc. care a primit mandat din partea Sf. La 15 august 1822 regele a fost demis.Alianţe. numită a Carbonarilor. din anul 1820. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări.Alianţe. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania.

cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. Insurecţia poloneză. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. Opoziţia liberală. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. A doua etapă a fost un adevărat război. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. se va manifesta. a independenţei. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. Marile puteri erau împărţite în două tabere. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. la 22 noiembrie. Pe de altă parte. Franţa şi Rusia să intervină direct. tratatele încheiate la Londra. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. a proclamat independenţa Greciei. în anul 1830. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. urmare a conferinţelor care au avut loc. La Rochelle şi Calmar. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. marile puteri. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. Pe de o parte. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. Manifestaţiile studenţeşti. din 1815. în virtutea intereselor lor. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. S-a format primul guvern provizoriu. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. începînd cu anul 1820. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. la 29 noiembrie 1830. la 4 octombrie 1830. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Revoluţia franceză (1830). Acesta a fost semnalul începerii războiului. Prin tratatul de la Viena. de la Epidaur. a primului guvern naţional şi proclamarea. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. condus de către Wilhelm de Orania. Lipsa de unitate între organizaţiile politice. La 20 octombrie 1827. de la Varşovia şi Cracovia. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. în anul 1821. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. din ce în ce mai puternic. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. În anul 1795 Rusia. Revoluţia din Belgia. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. în rada portului Navarin. trădarea unor cercuri 11 . crearea.

aristocratice. teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină. pentru mulţi ani. Începînd de acum. au facilitat intervenţia. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. 12 . La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful