Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

naționale. sprijinit de delegații micilor puteri. Tirolul. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. a doua soție a lui Napoleon I. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . Maltei. In timpul lucrărilor. deoarece marchează încercarea 2 . căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. • Suedia primește Norvegia. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. Westfalia și Renania. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. Rusia și Anglia. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. în plus. Ceylonului. Sfânta Alianță. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. Austria si Prusia). iar în ducatul de Parma. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. ajutat și de poliția secretă austriacă. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. Anglia. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene.Austriei. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. în 1815. până în 1823. care. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. a Mariei Luiza. aflat in vigoare și astăzi. inclusiv Varșovia. Austriei și Rusiei creau. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. la vest. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. • Regatul Prusiei câștigă. • Rusia obține 2/3 din Polonia. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. monarhii Prusiei. semnarea „ Actului final“ . și care. însemnătatea acestui tratat este deosebită. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. cancelarul austriac Metternich. În acest sens. în plus. Pomerania. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. iar în est. a fost deosebit de abil și eficient. Prusia. în martie 1815. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. Lombardia și Veneția.

aflat în plină afirmare. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. în schimb. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. foarte important. aceasta începe să se organizeze. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. Marea Britanie. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. l-a avut cancelarul Austriei. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. apoi a Organizației Națiunilor Unite. ca urmare a dezvoltării industriei. încalcă principiul naționalităților. Din punct de vedere al securității europene.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. reprezintă o noutate absolută. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. Austria și Prusia. din 1814-1815. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. rămâne un imperiu absolutist. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. Metternich. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. pentru a dobândi drepturi economice și politice. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. prin instituția Congresului. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. marile puteri europene au ajuns la un consens. însă rolul practic. Consensul marilor puteri. Rusia. asigurarea stabilității și păcii. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. 3 . Austria. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. Acesta. Congresul de la Viena. a cărui operă este „Noua Europă“. la început în sindicate și apoi în partide. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. care era interesată în toate aceste schimbări. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. Nemulțumită de condițiile ei de existență. respectiv. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. pe acest fond. În lipsa unor monarhi puternici. După 1848. ce cuprindea multe principii constituționale. Fără a încheia un tratat formal. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență.

bulgari. stăpânea mai multe popoare: români. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". sârbi. care. Imperiul Otoman.  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. în diferite forme de dominație. 4 . greci. Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic.

Ligurică şi Cisalpină. din 1789. ocuparea Veneţiei. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. primul succes al Revoluţiei. Convenţia de la Petersburg. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. Confruntările militare nu au încetat. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. Societatea europeană este împărţită.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. În principal. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. marcat de înfrîngerea Austriei. Lodi şi Rivoli. din războaie de apărare în războaie de cucerire. Napoleon Bonaparte. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. prin campania din Italia. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. în Franţa. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. 1796. la Arcole. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. Războiul declanşat. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. în primul rînd. Planurile au fost dejucate. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Anul 1799 aducea. în două. pe lîngă partea sa militară. un război dintre două concepţii social-politice. trecute sub protecţia lui Napoleon. Anglia şi Austria. în anul 1792. Ferrarei şi Bologna. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. în aceste momente. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. a Modenei. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. între Rusia. va pune bazele unei noi colaborări. Austria. din portul Toulon. are aspectul unui război ideologic. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . este vorba de crearea celor două republici. Instaurarea Consulatului (1799-1804). care. Totuşi. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. Privind situaţia dintr-un alt unghi. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. o schimbare de mod de conducere.

care era formată din Anglia. Aceasta însemna. însă. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. dădea Franţei o nouă formă de organizare. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. Din acestea se va forma Regatul Romei. la Eylau şi Friedland. a pus capăt disputelor militare. Prin această expansiune. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. Folosindu -se de tratatul 6 . Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. împotriva Austriei şi Rusiei. Fapt curios. încheiat cu Austria. decembrie 1804. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. nu a fost oprită. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. unde şi-a cantonat armata. Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. atît Rusia. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. însă. activităţii diplomatice. o politică externă adecvată. s-a încheiat pacea de la Tilsit. între Franţa şi Rusia. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. După victoriile împotriva ruşilor. Prin tratatul de la Luneville (1801). Coaliţia a doua. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. 1807. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. l-a numit pe fratele său Joseph. Se poate spune că Austria a fost umilită. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei.puteri europene. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. A creat Confederaţia Rinului. normală în cazul lor. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. în locul Bourbonilor. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. în primul rînd. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). a fost destrămată datorită. În Neapole. în al doilea rînd. Pe de altă parte. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. Se va dovedi. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. Rusia şi Austria. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. în fapt Prusia. De la Boulogne. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. Prin încoronarea sa ca împărat. Datorită acestei situaţii. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. 1806. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi.

a fost relativă. Prin căsătoria cu Maria Luiza. După înfrîngerea Austriei. viitorul duce de Wellington. După patru zile de şedere în Moscova. Campania din Rusia. În urma războiului cu Turcia. Franţa era redusă la graniţele din 1792. Spania şi Portugalia. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. el nu poate fi considerat deplin. Suedia. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. la Wagram. Comandamentul. fiica împăratului Austriei. Napoleon a început retragerea armatei. Deşi a fost un succes. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. a sprijinit “revolta” ibericilor. Prusia. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. a fost cîştigată de cei din urmă. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. decizie determinată de condiţiile din Rusia. Corpul expediţionar englez. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). care nu-i aparţineau. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. Refacerea situaţiei. Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. comandat de Arthur Wellesley. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. harta ei politico-administrativă. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. Rusia a anexat teritorii europene. pe care-l avea Napoleon. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. raportul de forţe se modifica. şi spanioli. se întărea dinastia Bonaparte. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). în fond tot împotriva coaliţiei. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. Acestora li se alătură Austria. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. Bătălia de la Baylen. În plus.încheiat cu Portugalia. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . Spania a fost invadată de un alt corp de armată. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. Rusia. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. a V-a în ordine. împotriva Austriei. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. dintre divizia franceză. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. comandată de generalul Dupont. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. Franţa era ameninţată cu invazia străină. cu intenţia de a trece în Portugalia. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună.

Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Anglia primea Malta. Poznan. Congresul s-a ţinut la Viena. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. la început. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene.numele de Regatul Ţărilor de Jos. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Austria relua teritoriile pierdute. al legitimităţii şi al echilibrului. Capul Buneisperanţe. Revenit la conducere în martie 1815. parte din Saxonia. din care au făcut parte. ceea ce însemna anul 1792. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. dar în acelaşi timp şi un început. apărată de Sfînta Alianţă. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. în primul rînd. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. Profitînd de disputele dintre aliaţi. Au fost antrenate în discuţii Prusia. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Prusia primea Pomerania. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. dintre Anglia şi Rusia. marele diplomat Talleyrand. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Austria primea teritoriile pierdute. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Belgia era dată Olandei. Ceylon şi Mauriciu. Consecinţe politice. Austria şi Prusia. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. evoluţia sentimentului naţional. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. Austria şi Rusia. Norvegia era dată Suediei. Congresul de la Viena. Alianţa. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Rusia. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. În esenţă. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. Danzig. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. parte din Westfalia şi regiunea renană. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. Au participat. dintre Rusia şi Prusia. era formată Confederaţia germană. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . Între restauraţie.

este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. pentru un timp nedefinit. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. Opoziţia liberală 45 9 . Germanii. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. În concluzie. cu excepţia revoluţiei din Franţa. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. Relaţia social-naţional.hărţii politice a Europei. Belgia şi Varşovia. Metternich. belgienii. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. pol onezii. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. este prezentă în toate aceste mişcări. spaniolii. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. Statele germane. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. hotărîtă la Viena. Statele italiene. Pe de altă parte. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. Dezmembrarea Italiei.Alianţe. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. Jena în mod special. Statele italiene. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. Spania. francezii. Lupta împotriva Sf. în economia acestora. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. Deschiderea care a fost dată. desfăşoară astfel de acţiuni. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. italienii. Grecia şi revoluţiile din Franţa. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. a unificării Germaniei. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena.

Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. a început mişcarea liberală. Prin acest din urmă obiectiv. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări. din garnizoana de la Alessandria. în anul 1814. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. Cu sprijinul Austriei. Sub conducerea lui Al. repunerea bisericii în vechile drepturi. Peninsula Balcanică. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. Vladimirescu). În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli. La 15 august 1822 regele a fost demis. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi. sub comanda colonelului Rafael de Riego. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. sub comanda generalului Gugliemo Pepe. Trupele canton ate în portul Cadix.Alianţe. În primăvara anului 1823 armata franceză. militari şi intelectuali. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). renunţarea la constituţia din 1812. Eteria. la Verona. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. din anul 1820. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. pentru prima dată. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. Dezavurarea 46 10 . sprijinit pînă la un punct de către ţar. numită a Carbonarilor. au început revolta “pentru constituţie”. monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. Aceasta a însemnat. formată din negustori. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. dizolvarea parlamentului.Alianţe. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. Revenit din exilul impus de Napoleon. Disputele între grupările politice. între altele. a fost organizată armata eteristă. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. Aflate în Congresul Sf. Spania. Între altele.italiană. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. au dus Spania în pragul unui război civil. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. care a primit mandat din partea Sf. comandată de ducele d’Angoulême.Ipsilanti. Acţiunea deschisă a început. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. la 1 ianuarie 1820. aici se punea şi problema autonomiei. a preluat programul naţional. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. etc. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. fondată de Rig as de Velestino. Piemontul îşi asuma. la 9 martie 1821.

în rada portului Navarin. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. Pe de altă parte. Pe de o parte. marile puteri. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. a independenţei.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. în anul 1830. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. Franţa şi Rusia să intervină direct. începînd cu anul 1820. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. Acesta a fost semnalul începerii războiului. În anul 1795 Rusia. la 29 noiembrie 1830. Marile puteri erau împărţite în două tabere. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. La Rochelle şi Calmar. condus de către Wilhelm de Orania. Lipsa de unitate între organizaţiile politice. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. Insurecţia poloneză. de la Varşovia şi Cracovia. a proclamat independenţa Greciei. din 1815. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. în anul 1821. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. din ce în ce mai puternic. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. Revoluţia din Belgia. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. S-a format primul guvern provizoriu. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. urmare a conferinţelor care au avut loc. a primului guvern naţional şi proclamarea. Opoziţia liberală. Prin tratatul de la Viena. trădarea unor cercuri 11 . După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Revoluţia franceză (1830). tratatele încheiate la Londra. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. în virtutea intereselor lor. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). crearea. se va manifesta. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. la 4 octombrie 1830. La 20 octombrie 1827. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. la 22 noiembrie. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. A doua etapă a fost un adevărat război. Manifestaţiile studenţeşti. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. de la Epidaur. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală.

teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. Începînd de acum. 12 . au facilitat intervenţia. La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. pentru mulţi ani.aristocratice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful