Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

a fost deosebit de abil și eficient. Maltei. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. iar în ducatul de Parma. Rusia și Anglia. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. ajutat și de poliția secretă austriacă. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. naționale. • Rusia obține 2/3 din Polonia. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. cancelarul austriac Metternich. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. Westfalia și Renania. a Mariei Luiza. Austria si Prusia). răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. în plus. în 1815. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. sprijinit de delegații micilor puteri. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. iar în est. monarhii Prusiei. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. Lombardia și Veneția. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. și care. Pomerania. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. până în 1823. Prusia. a doua soție a lui Napoleon I. în martie 1815. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. semnarea „ Actului final“ . • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. În acest sens. • Suedia primește Norvegia. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. care. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. aflat in vigoare și astăzi. In timpul lucrărilor. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. însemnătatea acestui tratat este deosebită. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. Sfânta Alianță. la vest. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. în plus. inclusiv Varșovia. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. deoarece marchează încercarea 2 . Tirolul. • Regatul Prusiei câștigă. Austriei și Rusiei creau. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. Anglia.Austriei. Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. Ceylonului.

Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. din 1814-1815. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. însă rolul practic. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. În lipsa unor monarhi puternici. Nemulțumită de condițiile ei de existență. Acesta. reprezintă o noutate absolută. După 1848. la început în sindicate și apoi în partide. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. foarte important. a cărui operă este „Noua Europă“. pentru a dobândi drepturi economice și politice.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. Austria. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. în schimb. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. Austria și Prusia. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. respectiv. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. aflat în plină afirmare. Fără a încheia un tratat formal. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. care era interesată în toate aceste schimbări. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. 3 . prin instituția Congresului. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. l-a avut cancelarul Austriei.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. Consensul marilor puteri. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. ce cuprindea multe principii constituționale. Congresul de la Viena. Din punct de vedere al securității europene. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. Metternich. rămâne un imperiu absolutist. ca urmare a dezvoltării industriei. Rusia. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. asigurarea stabilității și păcii. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. încalcă principiul naționalităților. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. pe acest fond. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. apoi a Organizației Națiunilor Unite. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. aceasta începe să se organizeze. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. marile puteri europene au ajuns la un consens. Marea Britanie.

  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. stăpânea mai multe popoare: români. greci. în diferite forme de dominație. sârbi. bulgari. Imperiul Otoman. 4 . care.

Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. între Rusia. prin campania din Italia. Austria. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. Societatea europeană este împărţită. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. Convenţia de la Petersburg. din 1789. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. În principal. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. este vorba de crearea celor două republici. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . o schimbare de mod de conducere. marcat de înfrîngerea Austriei. Războiul declanşat. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. Confruntările militare nu au încetat. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. în două. Privind situaţia dintr-un alt unghi. are aspectul unui război ideologic. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. trecute sub protecţia lui Napoleon. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. din portul Toulon. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. un război dintre două concepţii social-politice. Lodi şi Rivoli. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. va pune bazele unei noi colaborări. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. în primul rînd. care. Napoleon Bonaparte. primul succes al Revoluţiei. Anglia şi Austria. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. a Modenei. ocuparea Veneţiei. pe lîngă partea sa militară. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. din războaie de apărare în războaie de cucerire. Planurile au fost dejucate. la Arcole. Totuşi. în aceste momente. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. 1796. Ferrarei şi Bologna. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. în anul 1792. Instaurarea Consulatului (1799-1804). în Franţa.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. Ligurică şi Cisalpină. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. Anul 1799 aducea.

Datorită acestei situaţii. atît Rusia. Fapt curios. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. Din acestea se va forma Regatul Romei. însă. l-a numit pe fratele său Joseph. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. a fost destrămată datorită. 1806. a pus capăt disputelor militare. În Neapole. în al doilea rînd. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. 1807. Se va dovedi. A creat Confederaţia Rinului. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. o politică externă adecvată. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. După victoriile împotriva ruşilor. în primul rînd. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). decembrie 1804. Folosindu -se de tratatul 6 . dădea Franţei o nouă formă de organizare. Prin încoronarea sa ca împărat. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. Se poate spune că Austria a fost umilită. Prin tratatul de la Luneville (1801). Aceasta însemna. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. unde şi-a cantonat armata. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. împotriva Austriei şi Rusiei. însă. în fapt Prusia. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. Prin această expansiune. încheiat cu Austria. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. la Eylau şi Friedland. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. Rusia şi Austria. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. Coaliţia a doua. normală în cazul lor. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. între Franţa şi Rusia. activităţii diplomatice. Pe de altă parte. care era formată din Anglia. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. s-a încheiat pacea de la Tilsit. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa.puteri europene. în locul Bourbonilor. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. De la Boulogne. nu a fost oprită.

Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. fiica împăratului Austriei. Prusia. decizie determinată de condiţiile din Rusia. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. Acestora li se alătură Austria. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. care nu-i aparţineau. Prin căsătoria cu Maria Luiza. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. Franţa era ameninţată cu invazia străină. cu intenţia de a trece în Portugalia. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. Bătălia de la Baylen. comandată de generalul Dupont. a sprijinit “revolta” ibericilor. în fond tot împotriva coaliţiei. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. După înfrîngerea Austriei. Franţa era redusă la graniţele din 1792. comandat de Arthur Wellesley. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). la Wagram. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. pe care-l avea Napoleon. Deşi a fost un succes. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. Comandamentul. Refacerea situaţiei. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. raportul de forţe se modifica. a V-a în ordine. Corpul expediţionar englez. În urma războiului cu Turcia. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. Campania din Rusia. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). viitorul duce de Wellington. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. a fost cîştigată de cei din urmă. şi spanioli. Rusia. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. Suedia. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. împotriva Austriei. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. se întărea dinastia Bonaparte. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. dintre divizia franceză. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin.încheiat cu Portugalia. el nu poate fi considerat deplin. Rusia a anexat teritorii europene. a fost relativă. Spania şi Portugalia. În plus. Napoleon a început retragerea armatei. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. După patru zile de şedere în Moscova. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. harta ei politico-administrativă.

Danzig. evoluţia sentimentului naţional. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. Norvegia era dată Suediei. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. Austria relua teritoriile pierdute. Au participat. dintre Anglia şi Rusia.numele de Regatul Ţărilor de Jos. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. Au fost antrenate în discuţii Prusia. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Rusia. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Revenit la conducere în martie 1815. Austria primea teritoriile pierdute. ceea ce însemna anul 1792. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. În esenţă. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Alianţa. Austria şi Rusia. Între restauraţie. Belgia era dată Olandei. al legitimităţii şi al echilibrului. marele diplomat Talleyrand. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. la început. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. Congresul s-a ţinut la Viena. parte din Westfalia şi regiunea renană. din care au făcut parte. Austria şi Prusia. era formată Confederaţia germană. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. Congresul de la Viena. apărată de Sfînta Alianţă. Prusia primea Pomerania. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Consecinţe politice. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. dintre Rusia şi Prusia. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. Ceylon şi Mauriciu. Profitînd de disputele dintre aliaţi. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. parte din Saxonia. în primul rînd. Poznan. Capul Buneisperanţe. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. dar în acelaşi timp şi un început. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. Anglia primea Malta.

Lupta împotriva Sf. cu excepţia revoluţiei din Franţa. hotărîtă la Viena. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. pentru un timp nedefinit. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. belgienii. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. Belgia şi Varşovia. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. liberalismul care a apărut şi a evoluat. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Spania. Statele italiene. În concluzie. Jena în mod special.hărţii politice a Europei. Dezmembrarea Italiei. a unificării Germaniei. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. Statele germane. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. desfăşoară astfel de acţiuni. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. Opoziţia liberală 45 9 . Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. Statele italiene. Germanii. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. italienii. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane.Alianţe. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. Grecia şi revoluţiile din Franţa. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. în economia acestora. spaniolii. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. francezii. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. pol onezii. este prezentă în toate aceste mişcări. Deschiderea care a fost dată. Relaţia social-naţional. Metternich. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. Pe de altă parte. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena.

Eteria. comandată de ducele d’Angoulême. numită a Carbonarilor. sub comanda colonelului Rafael de Riego. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări. Prin acest din urmă obiectiv. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. a fost organizată armata eteristă. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola.Alianţe. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. Peninsula Balcanică. din garnizoana de la Alessandria. Spania. la 9 martie 1821. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. Vladimirescu). la Verona. În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. Trupele canton ate în portul Cadix. repunerea bisericii în vechile drepturi. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). Disputele între grupările politice. Aflate în Congresul Sf. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. pentru prima dată. fondată de Rig as de Velestino. monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă.italiană. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. Acţiunea deschisă a început. Revenit din exilul impus de Napoleon. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania. au început revolta “pentru constituţie”. a preluat programul naţional. formată din negustori. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. Piemontul îşi asuma. a început mişcarea liberală. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Cu sprijinul Austriei. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. militari şi intelectuali. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. La 15 august 1822 regele a fost demis. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. între altele. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. la 1 ianuarie 1820. aici se punea şi problema autonomiei. care a primit mandat din partea Sf. sprijinit pînă la un punct de către ţar. etc.Alianţe. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli. renunţarea la constituţia din 1812. În primăvara anului 1823 armata franceză. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional. Dezavurarea 46 10 . dizolvarea parlamentului. Sub conducerea lui Al.Ipsilanti. din anul 1820. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi. Între altele. Aceasta a însemnat. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. au dus Spania în pragul unui război civil. în anul 1814. sub comanda generalului Gugliemo Pepe.

din ce în ce mai puternic. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. din 1815. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. Prin tratatul de la Viena. de la Varşovia şi Cracovia. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. în anul 1821. Pe de altă parte. Opoziţia liberală. Franţa şi Rusia să intervină direct. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. în rada portului Navarin. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. crearea. Acesta a fost semnalul începerii războiului. Lipsa de unitate între organizaţiile politice. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. Revoluţia franceză (1830). A doua etapă a fost un adevărat război. în anul 1830. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. Revoluţia din Belgia. începînd cu anul 1820. de la Epidaur. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. a primului guvern naţional şi proclamarea. urmare a conferinţelor care au avut loc. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). condus de către Wilhelm de Orania. Insurecţia poloneză. La Rochelle şi Calmar. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. La 20 octombrie 1827. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. la 22 noiembrie. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. S-a format primul guvern provizoriu. se va manifesta. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. marile puteri. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. În anul 1795 Rusia. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. a proclamat independenţa Greciei. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. trădarea unor cercuri 11 . Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. Marile puteri erau împărţite în două tabere. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. la 29 noiembrie 1830. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. Pe de o parte. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. a independenţei. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. în virtutea intereselor lor. la 4 octombrie 1830. Manifestaţiile studenţeşti. tratatele încheiate la Londra. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans.

teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină. pentru mulţi ani. La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. 12 .aristocratice. au facilitat intervenţia. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. Începînd de acum.