Congresul de La Viena

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

• Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. Austria si Prusia). semnarea „ Actului final“ . s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. ajutat și de poliția secretă austriacă. în plus. în martie 1815. care. În acest sens. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. Austriei și Rusiei creau. a Mariei Luiza. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. • Suedia primește Norvegia. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor.Austriei. aflat in vigoare și astăzi. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. până în 1823. Rusia și Anglia. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. iar în est. Maltei. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. a doua soție a lui Napoleon I. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. naționale. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. în plus. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. Anglia. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. a fost deosebit de abil și eficient. Lombardia și Veneția. în 1815. sprijinit de delegații micilor puteri. deoarece marchează încercarea 2 . Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. • Rusia obține 2/3 din Polonia. Ceylonului. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. monarhii Prusiei. însemnătatea acestui tratat este deosebită. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. In timpul lucrărilor. Sfânta Alianță. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. Pomerania. Westfalia și Renania. cancelarul austriac Metternich. Prusia. Tirolul. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. iar în ducatul de Parma. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. inclusiv Varșovia. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). a grăbit încheierea lucrărilor congresului. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. la vest. și care. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. • Regatul Prusiei câștigă. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia.

foarte important. Metternich. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. asigurarea stabilității și păcii. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. După 1848.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. apoi a Organizației Națiunilor Unite. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. Austria și Prusia. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. ce cuprindea multe principii constituționale. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. respectiv. aflat în plină afirmare. Acesta. la început în sindicate și apoi în partide. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. Marea Britanie. pe acest fond. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. Din punct de vedere al securității europene. l-a avut cancelarul Austriei. 3 . din 1814-1815. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. însă rolul practic. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. Congresul de la Viena. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. Austria. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. Consensul marilor puteri. încalcă principiul naționalităților. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. Fără a încheia un tratat formal. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. prin instituția Congresului. în schimb. ca urmare a dezvoltării industriei. pentru a dobândi drepturi economice și politice. care era interesată în toate aceste schimbări. Nemulțumită de condițiile ei de existență. rămâne un imperiu absolutist. Rusia. reprezintă o noutate absolută. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. marile puteri europene au ajuns la un consens. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. În lipsa unor monarhi puternici. a cărui operă este „Noua Europă“. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. aceasta începe să se organizeze.

deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". în diferite forme de dominație. Imperiul Otoman. stăpânea mai multe popoare: români. 4 . sârbi. care.  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. greci. bulgari.

Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. Ligurică şi Cisalpină. Confruntările militare nu au încetat. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. marcat de înfrîngerea Austriei. primul succes al Revoluţiei. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. trecute sub protecţia lui Napoleon. Convenţia de la Petersburg. Anul 1799 aducea. în Franţa. Planurile au fost dejucate. este vorba de crearea celor două republici. În principal. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. Totuşi. a Modenei. care. Napoleon Bonaparte. în aceste momente. Austria. în anul 1792. la Arcole. are aspectul unui război ideologic. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. un război dintre două concepţii social-politice. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. în primul rînd. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. în două. pe lîngă partea sa militară. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. va pune bazele unei noi colaborări. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. Războiul declanşat. ocuparea Veneţiei. Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. Ferrarei şi Bologna. din portul Toulon. din războaie de apărare în războaie de cucerire. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. Privind situaţia dintr-un alt unghi. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. prin campania din Italia. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. Societatea europeană este împărţită. din 1789. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. 1796. Lodi şi Rivoli. Anglia şi Austria. Instaurarea Consulatului (1799-1804). între Rusia. o schimbare de mod de conducere. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei.

că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. Folosindu -se de tratatul 6 . Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. împotriva Austriei şi Rusiei.puteri europene. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. atît Rusia. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. decembrie 1804. în locul Bourbonilor. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. a fost destrămată datorită. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. dădea Franţei o nouă formă de organizare. între Franţa şi Rusia. o politică externă adecvată. După victoriile împotriva ruşilor. Rusia şi Austria. Se poate spune că Austria a fost umilită. Fapt curios. Prin această expansiune. nu a fost oprită. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. în primul rînd. Prin încoronarea sa ca împărat. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. 1807. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. a pus capăt disputelor militare. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. Aceasta însemna. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. Se va dovedi. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. Din acestea se va forma Regatul Romei. la Eylau şi Friedland. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. s-a încheiat pacea de la Tilsit. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. În Neapole. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. unde şi-a cantonat armata. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. Pe de altă parte. Coaliţia a doua. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. normală în cazul lor. care era formată din Anglia. în al doilea rînd. De la Boulogne. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Datorită acestei situaţii. însă. A creat Confederaţia Rinului. l-a numit pe fratele său Joseph. 1806. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. însă. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. în fapt Prusia. activităţii diplomatice. încheiat cu Austria. Prin tratatul de la Luneville (1801).

ceea ce i-a revoltat pe spanioli. Franţa era redusă la graniţele din 1792. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. şi spanioli. Rusia a anexat teritorii europene. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. cu intenţia de a trece în Portugalia. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. comandat de Arthur Wellesley. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. Franţa era ameninţată cu invazia străină. Spania şi Portugalia. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon.încheiat cu Portugalia. Comandamentul. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. Rusia. decizie determinată de condiţiile din Rusia. fiica împăratului Austriei. Deşi a fost un succes. Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. Prusia. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. În plus. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. se întărea dinastia Bonaparte. harta ei politico-administrativă. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. În urma războiului cu Turcia. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. care nu-i aparţineau. comandată de generalul Dupont. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. împotriva Austriei. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. la Wagram. Corpul expediţionar englez. După patru zile de şedere în Moscova. a sprijinit “revolta” ibericilor. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . După înfrîngerea Austriei. el nu poate fi considerat deplin. Campania din Rusia. a fost relativă. în fond tot împotriva coaliţiei. Suedia. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. Acestora li se alătură Austria. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. Bătălia de la Baylen. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. a V-a în ordine. dintre divizia franceză. Refacerea situaţiei. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). a fost cîştigată de cei din urmă. raportul de forţe se modifica. viitorul duce de Wellington. Napoleon a început retragerea armatei. pe care-l avea Napoleon. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. Prin căsătoria cu Maria Luiza.

Belgia era dată Olandei. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. ceea ce însemna anul 1792. parte din Saxonia. Austria primea teritoriile pierdute. Prusia primea Pomerania. era formată Confederaţia germană. Capul Buneisperanţe. Au fost antrenate în discuţii Prusia. evoluţia sentimentului naţional. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. apărată de Sfînta Alianţă. Norvegia era dată Suediei. Congresul de la Viena. Consecinţe politice. Poznan. Profitînd de disputele dintre aliaţi. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. Austria şi Prusia. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. Congresul s-a ţinut la Viena. al legitimităţii şi al echilibrului. parte din Westfalia şi regiunea renană. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. Austria relua teritoriile pierdute. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Anglia primea Malta. la început. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Între restauraţie. în primul rînd. Ceylon şi Mauriciu. Austria şi Rusia. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. dintre Rusia şi Prusia. Rusia. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Revenit la conducere în martie 1815. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. dar în acelaşi timp şi un început. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. din care au făcut parte. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. marele diplomat Talleyrand. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. Alianţa. dintre Anglia şi Rusia. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Au participat. Danzig.numele de Regatul Ţărilor de Jos. În esenţă.

Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. Germanii. italienii.hărţii politice a Europei. belgienii. În concluzie. Opoziţia liberală 45 9 . Metternich. Grecia şi revoluţiile din Franţa. francezii. Pe de altă parte. este prezentă în toate aceste mişcări. Relaţia social-naţional. Deschiderea care a fost dată. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. Dezmembrarea Italiei. Lupta împotriva Sf. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Statele italiene. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena. cu excepţia revoluţiei din Franţa. Statele italiene. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. în economia acestora. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. Statele germane. spaniolii. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. Jena în mod special. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. Belgia şi Varşovia. pentru un timp nedefinit. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. pol onezii.Alianţe. desfăşoară astfel de acţiuni. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. Spania. hotărîtă la Viena. a unificării Germaniei.

din anul 1820. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. a început mişcarea liberală. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare.Alianţe. Trupele canton ate în portul Cadix. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări. În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. la Verona. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. au început revolta “pentru constituţie”. între altele. Cu sprijinul Austriei. Eteria. Dezavurarea 46 10 . monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. sub comanda generalului Gugliemo Pepe. formată din negustori. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. repunerea bisericii în vechile drepturi. Acţiunea deschisă a început. Sub conducerea lui Al. militari şi intelectuali. a fost organizată armata eteristă. sub comanda colonelului Rafael de Riego. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. fondată de Rig as de Velestino. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi. Între altele. Spania. aici se punea şi problema autonomiei. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania. care a primit mandat din partea Sf. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania.italiană. Peninsula Balcanică. în anul 1814. au dus Spania în pragul unui război civil. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. pentru prima dată. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. dizolvarea parlamentului. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. a preluat programul naţional. din garnizoana de la Alessandria. Revenit din exilul impus de Napoleon. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. Prin acest din urmă obiectiv. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. sprijinit pînă la un punct de către ţar. la 1 ianuarie 1820. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. Aceasta a însemnat. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. La 15 august 1822 regele a fost demis. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). comandată de ducele d’Angoulême. etc.Alianţe. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. renunţarea la constituţia din 1812. Disputele între grupările politice. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli.Ipsilanti. la 9 martie 1821. Aflate în Congresul Sf. Piemontul îşi asuma. În primăvara anului 1823 armata franceză. numită a Carbonarilor. Vladimirescu). În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional.

începînd cu anul 1820. crearea. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Opoziţia liberală. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. La 20 octombrie 1827. de la Varşovia şi Cracovia. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. Revoluţia franceză (1830). tratatele încheiate la Londra. Revoluţia din Belgia. la 4 octombrie 1830. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. Franţa şi Rusia să intervină direct. de la Epidaur. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. din ce în ce mai puternic. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. urmare a conferinţelor care au avut loc. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. Lipsa de unitate între organizaţiile politice. Pe de altă parte. A doua etapă a fost un adevărat război. a proclamat independenţa Greciei. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. S-a format primul guvern provizoriu. Pe de o parte. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. se va manifesta. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. La Rochelle şi Calmar. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. Marile puteri erau împărţite în două tabere. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. în rada portului Navarin. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie. din 1815. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. trădarea unor cercuri 11 . Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. în anul 1830. Manifestaţiile studenţeşti. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. Prin tratatul de la Viena. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. în anul 1821. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. a independenţei. În anul 1795 Rusia. marile puteri. condus de către Wilhelm de Orania. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. Acesta a fost semnalul începerii războiului. Insurecţia poloneză. a primului guvern naţional şi proclamarea. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. la 29 noiembrie 1830. în virtutea intereselor lor. la 22 noiembrie. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională.

pentru mulţi ani. Începînd de acum. 12 . La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. au facilitat intervenţia.aristocratice.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful