Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

a Mariei Luiza. Anglia. în 1815. naționale. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. • Rusia obține 2/3 din Polonia. • Regatul Prusiei câștigă. Pomerania. la vest. Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. până în 1823. In timpul lucrărilor. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. monarhii Prusiei. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. Austria si Prusia). semnarea „ Actului final“ . ajutat și de poliția secretă austriacă. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. În acest sens. în plus. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. Lombardia și Veneția. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. în martie 1815. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. Maltei. Prusia. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. aflat in vigoare și astăzi. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. a doua soție a lui Napoleon I. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. în plus. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. Westfalia și Renania. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. Sfânta Alianță. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. a fost deosebit de abil și eficient. care. cancelarul austriac Metternich. iar în est. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. • Suedia primește Norvegia. iar în ducatul de Parma. Ceylonului. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. Tirolul. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. deoarece marchează încercarea 2 . și care.Austriei. sprijinit de delegații micilor puteri. însemnătatea acestui tratat este deosebită. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. Austriei și Rusiei creau. Rusia și Anglia. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. inclusiv Varșovia. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand.

Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. prin instituția Congresului. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. Din punct de vedere al securității europene.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. aflat în plină afirmare. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. respectiv. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. Austria. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. Consensul marilor puteri. Fără a încheia un tratat formal. reprezintă o noutate absolută. încalcă principiul naționalităților. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. la început în sindicate și apoi în partide. rămâne un imperiu absolutist. marile puteri europene au ajuns la un consens. pe acest fond. Metternich. Rusia. Marea Britanie. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. l-a avut cancelarul Austriei. în schimb. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. Nemulțumită de condițiile ei de existență. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. a cărui operă este „Noua Europă“. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. În lipsa unor monarhi puternici. însă rolul practic. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. Austria și Prusia. 3 . "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. pentru a dobândi drepturi economice și politice. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. aceasta începe să se organizeze. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. foarte important. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. ca urmare a dezvoltării industriei. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. asigurarea stabilității și păcii. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. din 1814-1815. Congresul de la Viena. ce cuprindea multe principii constituționale. Acesta. care era interesată în toate aceste schimbări. După 1848. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. apoi a Organizației Națiunilor Unite.

în diferite forme de dominație. sârbi. bulgari. 4 . Imperiul Otoman. stăpânea mai multe popoare: români.  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. greci. care.

a dat o lovitură serioasă coaliţiei. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. va pune bazele unei noi colaborări. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. trecute sub protecţia lui Napoleon. Ligurică şi Cisalpină. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. ocuparea Veneţiei. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. prin campania din Italia. 1796. Lodi şi Rivoli.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. Instaurarea Consulatului (1799-1804). între Rusia. Napoleon Bonaparte. din 1789. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. Societatea europeană este împărţită. este vorba de crearea celor două republici. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. la Arcole. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. o schimbare de mod de conducere. primul succes al Revoluţiei. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. pe lîngă partea sa militară. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. Ferrarei şi Bologna. din războaie de apărare în războaie de cucerire. Confruntările militare nu au încetat. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. care. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . Anul 1799 aducea. are aspectul unui război ideologic. Totuşi. în anul 1792. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. marcat de înfrîngerea Austriei. Planurile au fost dejucate. Austria. Privind situaţia dintr-un alt unghi. un război dintre două concepţii social-politice. în Franţa. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. a Modenei. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. Convenţia de la Petersburg. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. în două. Anglia şi Austria. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. În principal. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. din portul Toulon. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. în primul rînd. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. în aceste momente. Războiul declanşat. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez.

că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. s-a încheiat pacea de la Tilsit. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. decembrie 1804.puteri europene. După victoriile împotriva ruşilor. Coaliţia a doua. dădea Franţei o nouă formă de organizare. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. Datorită acestei situaţii. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. însă. Prin încoronarea sa ca împărat. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). Pe de altă parte. între Franţa şi Rusia. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. De la Boulogne. în primul rînd. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. 1807. l-a numit pe fratele său Joseph. În Neapole. care era formată din Anglia. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). 1806. nu a fost oprită. Fapt curios. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. Prin această expansiune. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. împotriva Austriei şi Rusiei. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Se poate spune că Austria a fost umilită. normală în cazul lor. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. Folosindu -se de tratatul 6 . Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. însă. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Prin tratatul de la Luneville (1801). La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. atît Rusia. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. unde şi-a cantonat armata. în locul Bourbonilor. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. în fapt Prusia. Aceasta însemna. a pus capăt disputelor militare. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. a fost destrămată datorită. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. în al doilea rînd. Rusia şi Austria. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. Din acestea se va forma Regatul Romei. A creat Confederaţia Rinului. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. activităţii diplomatice. Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. o politică externă adecvată. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. încheiat cu Austria. Se va dovedi. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. la Eylau şi Friedland.

a fost cîştigată de cei din urmă. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. Franţa era redusă la graniţele din 1792. pe care-l avea Napoleon. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. După patru zile de şedere în Moscova. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. Spania şi Portugalia. În plus. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. raportul de forţe se modifica. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus.încheiat cu Portugalia. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. Prusia. Refacerea situaţiei. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. decizie determinată de condiţiile din Rusia. se întărea dinastia Bonaparte. în fond tot împotriva coaliţiei. a sprijinit “revolta” ibericilor. Rusia a anexat teritorii europene. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. Bătălia de la Baylen. După înfrîngerea Austriei. Prin căsătoria cu Maria Luiza. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. Deşi a fost un succes. Napoleon a început retragerea armatei. Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. a V-a în ordine. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. împotriva Austriei. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. Corpul expediţionar englez. care nu-i aparţineau. cu intenţia de a trece în Portugalia. Suedia. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. În urma războiului cu Turcia. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. Franţa era ameninţată cu invazia străină. comandat de Arthur Wellesley. a fost relativă. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. la Wagram. Campania din Rusia. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. Comandamentul. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). el nu poate fi considerat deplin. fiica împăratului Austriei. dintre divizia franceză. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). comandată de generalul Dupont. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. Acestora li se alătură Austria. Rusia. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. viitorul duce de Wellington. şi spanioli. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. harta ei politico-administrativă.

Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Anglia primea Malta. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. evoluţia sentimentului naţional. Austria relua teritoriile pierdute. la început. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. al legitimităţii şi al echilibrului. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. Danzig. Între restauraţie. Belgia era dată Olandei. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Rusia. Profitînd de disputele dintre aliaţi. Revenit la conducere în martie 1815. Congresul de la Viena. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Austria şi Prusia. marele diplomat Talleyrand. Austria şi Rusia. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Ceylon şi Mauriciu. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. dintre Rusia şi Prusia. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. era formată Confederaţia germană. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Poznan. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Au participat. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. În esenţă. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. ceea ce însemna anul 1792. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Austria primea teritoriile pierdute. Prusia primea Pomerania. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. Norvegia era dată Suediei. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. Au fost antrenate în discuţii Prusia. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. Congresul s-a ţinut la Viena. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. parte din Westfalia şi regiunea renană. Alianţa. apărată de Sfînta Alianţă. Capul Buneisperanţe. Consecinţe politice. dintre Anglia şi Rusia. în primul rînd. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. parte din Saxonia. dar în acelaşi timp şi un început.numele de Regatul Ţărilor de Jos. din care au făcut parte. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice.

Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. Dezmembrarea Italiei. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. este prezentă în toate aceste mişcări. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. pentru un timp nedefinit. În concluzie. Pe de altă parte. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. francezii. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. Jena în mod special. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. Statele italiene. a unificării Germaniei. Opoziţia liberală 45 9 . Relaţia social-naţional. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. Belgia şi Varşovia. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. hotărîtă la Viena. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. pol onezii. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. belgienii.Alianţe. Metternich. Deschiderea care a fost dată. desfăşoară astfel de acţiuni. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. în economia acestora. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. Grecia şi revoluţiile din Franţa. Spania. Lupta împotriva Sf. cu excepţia revoluţiei din Franţa. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. Germanii. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane.hărţii politice a Europei. spaniolii. Statele germane. italienii. Statele italiene. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815.

şi -a început activitatea politică imediat după 1815. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. Spania. repunerea bisericii în vechile drepturi. militari şi intelectuali. aici se punea şi problema autonomiei. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. Revenit din exilul impus de Napoleon. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. au dus Spania în pragul unui război civil. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania.Ipsilanti. Disputele între grupările politice. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. La 15 august 1822 regele a fost demis. Piemontul îşi asuma. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. renunţarea la constituţia din 1812. a început mişcarea liberală. între altele. la 1 ianuarie 1820. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. sub comanda generalului Gugliemo Pepe. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. la 9 martie 1821. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. În primăvara anului 1823 armata franceză. a preluat programul naţional. Între altele. Sub conducerea lui Al. Aceasta a însemnat. la Verona.italiană. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. Vladimirescu). obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. sprijinit pînă la un punct de către ţar. comandată de ducele d’Angoulême. Aflate în Congresul Sf. Trupele canton ate în portul Cadix. formată din negustori. Peninsula Balcanică. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). pentru prima dată. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli.Alianţe. în anul 1814. Eteria. Acţiunea deschisă a început. dizolvarea parlamentului. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. fondată de Rig as de Velestino. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. din anul 1820. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. din garnizoana de la Alessandria. care a primit mandat din partea Sf. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. au început revolta “pentru constituţie”. a fost organizată armata eteristă. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări. Dezavurarea 46 10 . numită a Carbonarilor. sub comanda colonelului Rafael de Riego. etc. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. Cu sprijinul Austriei. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi.Alianţe. Prin acest din urmă obiectiv. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim.

Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. trădarea unor cercuri 11 . tratatele încheiate la Londra. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. În anul 1795 Rusia. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. S-a format primul guvern provizoriu. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. de la Varşovia şi Cracovia. în rada portului Navarin. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. A doua etapă a fost un adevărat război. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. Revoluţia din Belgia. Pe de o parte. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. Pe de altă parte. crearea. de la Epidaur. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. a primului guvern naţional şi proclamarea. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. Franţa şi Rusia să intervină direct. la 4 octombrie 1830. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. în virtutea intereselor lor. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie. Marile puteri erau împărţite în două tabere. marile puteri. începînd cu anul 1820. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. Acesta a fost semnalul începerii războiului. la 29 noiembrie 1830. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. Insurecţia poloneză. a proclamat independenţa Greciei. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. condus de către Wilhelm de Orania. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. a independenţei. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. Prin tratatul de la Viena. din ce în ce mai puternic. urmare a conferinţelor care au avut loc. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. La 20 octombrie 1827. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. Lipsa de unitate între organizaţiile politice. Opoziţia liberală. din 1815. în anul 1821. în anul 1830. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. se va manifesta. la 22 noiembrie. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Revoluţia franceză (1830). Manifestaţiile studenţeşti. La Rochelle şi Calmar. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi.

Începînd de acum.aristocratice. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. 12 . teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină. La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. au facilitat intervenţia. pentru mulţi ani.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful