P. 1
Congresul de La Viena

Congresul de La Viena

|Views: 13|Likes:
Published by Toma Costel

More info:

Published by: Toma Costel on Dec 15, 2013
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOCX, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

10/30/2014

pdf

text

original

Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

monarhii Prusiei. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. inclusiv Varșovia. • Suedia primește Norvegia. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. în plus. la vest. a doua soție a lui Napoleon I. iar în ducatul de Parma. în 1815. În acest sens. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. Tirolul. deoarece marchează încercarea 2 . Austriei și Rusiei creau. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. a fost deosebit de abil și eficient. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. până în 1823. Lombardia și Veneția. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. naționale. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. aflat in vigoare și astăzi. ajutat și de poliția secretă austriacă. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. semnarea „ Actului final“ . Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa. Prusia. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. • Rusia obține 2/3 din Polonia. In timpul lucrărilor. Westfalia și Renania. Ceylonului. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. în martie 1815. • Regatul Prusiei câștigă. Rusia și Anglia. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland.Austriei. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. iar în est. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. Austria si Prusia). • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. Maltei. Sfânta Alianță. Pomerania. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. care. Anglia. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . însemnătatea acestui tratat este deosebită. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. a Mariei Luiza. cancelarul austriac Metternich. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. sprijinit de delegații micilor puteri. în plus. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. și care.

În lipsa unor monarhi puternici. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg. marile puteri europene au ajuns la un consens. o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. asigurarea stabilității și păcii. încalcă principiul naționalităților. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. în schimb. ce cuprindea multe principii constituționale. Congresul de la Viena. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. Fără a încheia un tratat formal. care era interesată în toate aceste schimbări. Rusia. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. Din punct de vedere al securității europene. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. prin instituția Congresului. Consensul marilor puteri. aceasta începe să se organizeze. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. însă rolul practic. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. la început în sindicate și apoi în partide. pe acest fond. Marea Britanie. foarte important. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor. pentru a dobândi drepturi economice și politice. Austria. 3 . ca urmare a dezvoltării industriei. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. în sensul de a-și respecta reciproc interesele. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. reprezintă o noutate absolută. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. a cărui operă este „Noua Europă“. Nemulțumită de condițiile ei de existență. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. rămâne un imperiu absolutist. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. apoi a Organizației Națiunilor Unite. După 1848. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. respectiv. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. l-a avut cancelarul Austriei. din 1814-1815. aflat în plină afirmare. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. Metternich. Austria și Prusia. Acesta.

în diferite forme de dominație. care. Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic.  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. 4 . stăpânea mai multe popoare: români. Imperiul Otoman. bulgari. greci. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". sârbi.

De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. a Modenei. în Franţa. ocuparea Veneţiei. 1796. Instaurarea Consulatului (1799-1804). Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. Anglia şi Austria. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. Războiul declanşat. Austria. Planurile au fost dejucate. la Arcole. Societatea europeană este împărţită. Confruntările militare nu au încetat. În principal. Ligurică şi Cisalpină. Privind situaţia dintr-un alt unghi. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. primul succes al Revoluţiei. care.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. o schimbare de mod de conducere. în aceste momente. are aspectul unui război ideologic. în două. un război dintre două concepţii social-politice. prin campania din Italia. Ferrarei şi Bologna. pe lîngă partea sa militară. în primul rînd. Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. Convenţia de la Petersburg. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. din războaie de apărare în războaie de cucerire. din 1789. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Lodi şi Rivoli. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. din portul Toulon. Napoleon Bonaparte. este vorba de crearea celor două republici. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. Anul 1799 aducea. în anul 1792. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. trecute sub protecţia lui Napoleon. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. între Rusia. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. va pune bazele unei noi colaborări. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat. Totuşi. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. Au rămas nerezolvate alte contradicţii. marcat de înfrîngerea Austriei.

activităţii diplomatice. A creat Confederaţia Rinului. Fapt curios. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. Prin această expansiune. că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. 1806. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Rusia şi Austria. Se poate spune că Austria a fost umilită. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. În Neapole. Din acestea se va forma Regatul Romei. Imperiul francez va avea şi multe altele externe. însă. Coaliţia a doua. între Franţa şi Rusia. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. nu a fost oprită. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). s-a încheiat pacea de la Tilsit. Pe de altă parte. normală în cazul lor. în primul rînd. Datorită acestei situaţii. atît Rusia. a pus capăt disputelor militare. o politică externă adecvată. Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. Prin tratatul de la Luneville (1801). 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. dădea Franţei o nouă formă de organizare. decembrie 1804. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. 1807. Folosindu -se de tratatul 6 . în locul Bourbonilor. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. împotriva Austriei şi Rusiei. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. în al doilea rînd. l-a numit pe fratele său Joseph. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. încheiat cu Austria. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. care era formată din Anglia. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). După victoriile împotriva ruşilor. unde şi-a cantonat armata. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. Aceasta însemna. formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. la Eylau şi Friedland. în fapt Prusia. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. a fost destrămată datorită. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. Prin încoronarea sa ca împărat. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. însă.puteri europene. Se va dovedi. De la Boulogne.

şi naşterea lui Napoleon al II-lea. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. Rusia. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. Franţa era ameninţată cu invazia străină. Franţa era redusă la graniţele din 1792. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. pe care-l avea Napoleon. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. dintre divizia franceză. Deşi a fost un succes. Refacerea situaţiei. a sprijinit “revolta” ibericilor. care nu-i aparţineau. harta ei politico-administrativă. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). În urma războiului cu Turcia. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. împotriva Austriei. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. decizie determinată de condiţiile din Rusia. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. Campania din Rusia. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. Acestora li se alătură Austria. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. el nu poate fi considerat deplin. Spania şi Portugalia. a V-a în ordine. Prusia.încheiat cu Portugalia. a fost cîştigată de cei din urmă. a fost relativă. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. viitorul duce de Wellington. Napoleon a început retragerea armatei. la Wagram. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . şi spanioli. fiica împăratului Austriei. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. în fond tot împotriva coaliţiei. Rusia a anexat teritorii europene. se întărea dinastia Bonaparte. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. Comandamentul. Bătălia de la Baylen. După înfrîngerea Austriei. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. comandată de generalul Dupont. comandat de Arthur Wellesley. Corpul expediţionar englez. Suedia. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. cu intenţia de a trece în Portugalia. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. raportul de forţe se modifica. După patru zile de şedere în Moscova. În plus. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. Prin căsătoria cu Maria Luiza.

Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. Profitînd de disputele dintre aliaţi. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. Capul Buneisperanţe. parte din Saxonia. Anglia primea Malta. În esenţă. parte din Westfalia şi regiunea renană. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Prusia primea Pomerania. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. dintre Anglia şi Rusia. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Ceylon şi Mauriciu. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. în primul rînd. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia. Între restauraţie. din care au făcut parte. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. Au fost antrenate în discuţii Prusia. Congresul de la Viena. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Austria şi Prusia.numele de Regatul Ţărilor de Jos. Au participat. al legitimităţii şi al echilibrului. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. apărată de Sfînta Alianţă. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Danzig. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. Austria primea teritoriile pierdute. la început. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. Alianţa. dintre Rusia şi Prusia. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. Rusia. evoluţia sentimentului naţional. marele diplomat Talleyrand. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. ceea ce însemna anul 1792. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. Belgia era dată Olandei. Poznan. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. Congresul s-a ţinut la Viena. dar în acelaşi timp şi un început. Revenit la conducere în martie 1815. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. era formată Confederaţia germană. Norvegia era dată Suediei. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . Austria şi Rusia. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. Consecinţe politice. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Austria relua teritoriile pierdute. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje.

Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. italienii. Dezmembrarea Italiei. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. Opoziţia liberală 45 9 . Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri. Germanii. Spania. francezii. spaniolii. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. pentru un timp nedefinit. Statele germane. Deschiderea care a fost dată. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. a unificării Germaniei. Statele italiene. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. hotărîtă la Viena. Belgia şi Varşovia. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. În concluzie. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. în economia acestora. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. Metternich.hărţii politice a Europei. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. Grecia şi revoluţiile din Franţa. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. Jena în mod special. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. Statele italiene. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. Relaţia social-naţional. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. pol onezii. Lupta împotriva Sf. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană. cu excepţia revoluţiei din Franţa. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. este prezentă în toate aceste mişcări.Alianţe. Pe de altă parte. belgienii. liberalismul care a apărut şi a evoluat. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane. desfăşoară astfel de acţiuni. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate.

Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări. sub comanda generalului Gugliemo Pepe. a preluat programul naţional. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli. marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. au început revolta “pentru constituţie”. au dus Spania în pragul unui război civil. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. Sub conducerea lui Al. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. formată din negustori. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi. la 9 martie 1821. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme. din anul 1820.Alianţe. Aflate în Congresul Sf. aici se punea şi problema autonomiei. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. numită a Carbonarilor. repunerea bisericii în vechile drepturi. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. Disputele între grupările politice. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. sprijinit pînă la un punct de către ţar. între altele. dizolvarea parlamentului. în anul 1814. care a primit mandat din partea Sf. Piemontul îşi asuma. Spania. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. În primăvara anului 1823 armata franceză. Vladimirescu). din garnizoana de la Alessandria. la 1 ianuarie 1820. renunţarea la constituţia din 1812. comandată de ducele d’Angoulême. a fost organizată armata eteristă. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. Dezavurarea 46 10 . pentru prima dată.italiană. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional. Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. la Verona. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T.Alianţe. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. Între altele. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. fondată de Rig as de Velestino. Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. Cu sprijinul Austriei. În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. Aceasta a însemnat. Prin acest din urmă obiectiv. Acţiunea deschisă a început. Peninsula Balcanică. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). sub comanda colonelului Rafael de Riego. a început mişcarea liberală. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. La 15 august 1822 regele a fost demis. Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. militari şi intelectuali. etc.Ipsilanti. Revenit din exilul impus de Napoleon. Eteria. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Trupele canton ate în portul Cadix. monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei.

Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. în virtutea intereselor lor. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. de la Varşovia şi Cracovia. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. din 1815. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. La Rochelle şi Calmar. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. la 4 octombrie 1830. Revoluţia franceză (1830). A doua etapă a fost un adevărat război. Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. Insurecţia poloneză. Franţa şi Rusia să intervină direct. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. din ce în ce mai puternic. urmare a conferinţelor care au avut loc. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. Acesta a fost semnalul începerii războiului. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. Manifestaţiile studenţeşti. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. crearea. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie. La 20 octombrie 1827. în anul 1821. trădarea unor cercuri 11 . preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. condus de către Wilhelm de Orania. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. în rada portului Navarin. începînd cu anul 1820. marile puteri. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. la 29 noiembrie 1830. tratatele încheiate la Londra. a proclamat independenţa Greciei. S-a format primul guvern provizoriu. la 22 noiembrie. se va manifesta. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. Revoluţia din Belgia. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. de la Epidaur. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. Pe de altă parte. în anul 1830. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. În anul 1795 Rusia. Prin tratatul de la Viena. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. a primului guvern naţional şi proclamarea. Pe de o parte. Opoziţia liberală. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. Lipsa de unitate între organizaţiile politice.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. a independenţei. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. Marile puteri erau împărţite în două tabere.

teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină.aristocratice. au facilitat intervenţia. La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. 12 . pentru mulţi ani. Începînd de acum.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->