Congresul de la Viena (1 noiembrie 1814 - 9 iunie 1815), conferință a statelor europene desfășurată la sfârșitul războaielor napoleoniene cu scopul de a restaura

ordinea conservatoare existentă înaintea izbucnirii Revoluției Franceze, prin restabilirea vechilor regimuri absolutiste, și de a înlătura, prin stabilirea de noi granițe, urmările ocupației franceze în Europa. Preocupările majore au fost:
 

realizarea unui echilibru al relațiilor de forțe între state, fără a ține seama de particularitățile lingvistice, religioase, de tradiții ale teritoriilor pe care și le împărțeau; favorizarea autorității tradiționale, adică forțele feudale, conservatoare și clericale.

Cuvintele cheie ale Congresului au fost "restaurație" și "legitimism". Restaurația consta în readucerea pe tron a dinastiilor care fuseseră îndepărtate în urma unor revoluții sau a altor evenimente cu rezonanță, iar legitimismul era o teorie monarhică ce considera drept principiu fundamental al statului dreptul la tron al dinastiilor legitime și puterea absolută a acestora. Ședințele oficiale au început la 1 noiembrie 1814, fiind purtate între cancelarul Austriei, Klemens von Metternich-Winnerburg, lordul Castlereagh al Angliei, ministrul de externe al Franței,Talleyrand, țarul Alexandru I al Rusiei și baronul prusac von Stein, cel care avea să transfome Prusia într-o mare putere europeană. Participanți și obiective La Congresul de la Viena au participat delegații din aproape toate statele europene, însă deciziile cele mai importante s-au luat de către marile puteri. Așadar, soarta Europei a fost hotărâtă de către delegații marilor puteri, așa cum se va repeta de două ori în secolul următor, XX, la marile conferințe de pace de la Paris, din 1919/1920 și 1946/1947, care au schimbat harta geo-politică a Europei și a întregii lumii, după Primul și, respectiv, Al Doilea Război Mondial ... Rolul principal îl are britanicul Castlereagh, spirit flexibil și subtil care, sub o aparență glacială, avea un comportament practic care nu se împiedica de rigiditatea protocolară a diplomaților de modă veche. El vroia ca vocea Angliei să se facă auzită în concertul marilor puteri și nu aștepta vreo mărire teritorială, ci numai refacerea echilibrului european, care fusese pus în pericol de ambițiile hegemonice ale lui Napoleon Bonaparte. Același obiectiv îl urmărea și delegatul Austriei, prințul Metternich, diplomat abil și prudent, însă viziunea sa despre echilibrul european diferă de cea engleză prin faptul că el vedea echilibrul european numai într-o Europă conservatoare, a vechilor regimuri absolutiste. Ambii delegați au un adversar puternic: țarul Alexandru I, care, de cele mai multe ori, conduce personal delegația rusă, aflată sub autoritatea ministrului afacerilor străine, Nesselrode. Alexandru se considera, și nu chiar fără motiv, principalul autor al coaliției antinapoleoniene. Numai că, paradoxal, își însușise ambițiile hegemonice ale învinsului. Dorința lui era să realizeze o federație a statelor europene condusă de el. Rol secundar are regele Prusiei, Frederic Wilhelm al III-lea , și ministrul său, Hardenburg, care devin simple unelte ale țarului, în schimbul unor promisiuni teritoriale. Trimis de regele Ludovic al XVIII-lea, abilul Talleyrand are și el un rol secundar în cadrul congresului. Totuși, reușește să se facă purtătorul de cuvânt al statelor mici și să facă uitat faptul că Franța era o putere învinsă. În cele din urmă, obiectivele britanice și austriece au învins, iar Congresul de la Viena va redesena harta Europei pe baza principiului echilibrului european. Congresul de la Viena a pus capăt războaielor napoleoniene și a stabilit noile granițe din Europa. Un rol important în desfășurarea lucrărilor l-au avut Castlereagh, reprezentantul Angliei, Nesselrode, reprezentantul Rusiei, Hardenberg, reprezentantul Prusiei, și Metternich, cel al

1

Tratatul "Sfintei Alianțe“a fost semnat la 26 septembrie 1815. Ceylonului. a grăbit încheierea lucrărilor congresului. răpită din trupul Moldovei prin pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812). i se recunoaște suveranitatea asupra Gibraltarului • în Spania și Regatul celor Două Sicilii se produce restaurația Bourbon-ilor. In timpul lucrărilor. • Austriei i se restituie teritoriile pierdute. Deciziile cele mai importante luate în cadrul Congresului au fost: • Franța își vede teritoriul redus la frontierele sale din 1789. Revenirea lui Napoleon în fruntea Franței. deoarece marchează încercarea 2 . • Suedia primește Norvegia. avea obligația de a plăti despăgubiri de război și de a primi trupele străine care să staționeze pe teritoriul ei. Pomerania. ca urmare a sprijinului acordat alianțelor antinapoleoniene. la originea lui aflându-se țarul Alexandru I al Rusiei. Prusia. constituite într-un un regat autonom al Poloniei. care. monarhii Prusiei. fiind doar un îndemn la sprijin reciproc bazat pe dogmele creștine de iubire de oameni și existența unui singur Dumnezeu pentru toate popoarele. Acesta preciza granițele hotărâte de marile puteri. Tirolul. în plus. marcat de semnarea Declarației Puterilor cu privire la desființarea comerțului cu negri și adoptarea Regulamentul cu privire la rangurile reprezentanților diplomatici. căuta să destrame alianța anglo-austro-ruso-prusacă și să obțină pentru țara sa hotărâri care să nu-i îngreuneze foarte mult situația. naționale. în plus. țarul Rusiei obținând și titlul de rege al Poloniei. semnarea „ Actului final“ . a doua soție a lui Napoleon I. • Elveției i se recunosc independența și neutralitatea perpetuă. Sfânta Alianță. ajutat și de poliția secretă austriacă. prin diplomație și prin acțiuni desfășurate în secret. Insulelor Ionice și insulei Hellgoland. însemnătatea acestui tratat este deosebită. și care. un pact de asistență mutuală între monarhii absoluți europeni îndreptată împotriva frământărilor revoluționare. În acest sens. Pentru a păstra vechile regimuri dinastice. la vest. • Rusia obține 2/3 din Polonia. cancelarul austriac Metternich. Austria si Prusia). Congresul de la Viena este un moment important al istoriei relațiilor internaționale moderne. iar la data de 9 iunie 1815 a fost semnat „ Actul final“ . condusă de o dietă federativă prezidată de Austria. și-a menținut dominația asupra Coloniei Capului Bunei Speranțe. iar în ducatul de Parma. sprijinit de delegații micilor puteri. și a determinat formarea unei noi coaliții militare antifranceze (Rusia. Lombardia și Veneția. ambele documente fiind anexate la tratatul principal. • Statele germane (38) vor fi reunite în Confederația Germană. Anglia. în 1815. Consecințe Congresul de la Viena a instituit o nouă ordine în care Europa era sub controlul unui ansamblu de patru puteri: Austria. • Regatul Unit a redobândit coroana Hanovrei. Salzburgul până la Bavaria și primește provinciile ilirice. inclusiv Varșovia. Rusia și Anglia. neluând în seamă dorințele și aspirațiile națiunilor care doreau să-și creeze state proprii. a fost deosebit de abil și eficient. Austriei și Rusiei creau. Fiecare reprezentant căuta să câștige numeroase avantaje pentru țara sa.Austriei. a Mariei Luiza. iar în est. • Regatul Unit al Țărilor de Jos reunește Provinciile Unite și Țările de Jos Austriece și trebuie să constituie o barieră utilă împotriva deșteptării dorințelor franceze de expansiune. care i-a reunit și pe împăratul Francisc I al Austriei și pe regele Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei. a permis împiedicarea tuturor mișcărilor liberale sau naționale europene. Maltei. s-a remarcat și ministrul de externe francez Talleyrand. Chiar dacă textul "Sfintei Alianțe“ este ambiguu și nu aduce precizări practice care să asigure prevenirea unui nou conflict european. Rusia mai obține Finlanda și i se recunoștea anexarea Basarabiei. poziția sa se consolidează prin venirea pe tronul Toscanei a arhiducelui Ferdinand. și devine unul dintre membrii cei mai importanți ai Confederației Germane. până în 1823. în martie 1815. • Regatul Prusiei câștigă. Westfalia și Renania. aflat in vigoare și astăzi.

în sensul de a-și respecta reciproc interesele. pe acest fond. apoi a Organizației Națiunilor Unite. Acesta. Structura socială a statelor Hotărârile Congresului de la Viena au reprezentat ultima răbufnire a feudalității în Europa. opunându-se de multe ori intereselor burgheziei. Prusia: Influențat de experiența Revoluției franceze. Aceste lupte au impus principiul egalității în locul privilegiilor și vechilor ierarhii. Rusia. imobilismului economic i-a luat locul libera concurență. "Aerul mistic" al tratatului a fost sugerat de țarul Alexandru I. în schimb. ce reunea multe popoare sub autoritatea dinastiei de Habsburg. Din punct de vedere al securității europene. care era interesată în toate aceste schimbări. din 1814-1815. ce cuprindea multe principii constituționale. întâi prin crearea Ligii Națiunilor. fiecare în interiorul propriilor granițe și în zonele adiacente de interes. la început în sindicate și apoi în partide.     Anglia era o monarhie parlamentară în care drepturile și libertățile individuale erau în mare măsură respectate. avea să fie consemnat de istorie ca fiind „Concertul european“. Independent de criticile pe care unii istorici le aduc Congresului de la Viena. reprezintă o noutate absolută. iar dogmatismul clerical și regal a fost înlocuit cu libertatea de gândire și de exprimare. Consensul marilor puteri. a cărui operă este „Noua Europă“. prin instituția Congresului. Luptele ulterioare care au avut loc în statele acestui continent s-au dat între vechiul regim aristocratic și noul regim democratic. însă rolul practic. care se întemeiază pe marile principii ale legitimității. Marea Britanie. Metternich. pentru a dobândi drepturi economice și politice. ca urmare a dezvoltării industriei. marile puteri europene au ajuns la un consens. Fără a încheia un tratat formal. Austria. Marile puteri victorioase își arogă dreptul de a interveni pentru menținerea pseudo-echilibrului european realizat la Viena și să pună sub observație Franța. Nemulțumită de condițiile ei de existență. 3 . o nouă clasă socială își face simțită prezența pe scena politică: muncitorimea. adică a sferelor de influență în accepțiunea modernă a sintagmei. l-a avut cancelarul Austriei. respectiv. prin hotărârile impuse congresului de la Viena. După 1848. Frederic Wilhelm al III-lea se angajează într-un amplu proces de reformare. ideile de creare a unui organism internațional pentru rezolvarea conflictelor au fost reluate cu un secol mai târziu. Congresul de la Viena. aflat în plină afirmare. încalcă principiul naționalităților. dar este și o încercare de raționalizare a hărții Europei și de organizare a „concertului european“. acea „peșteră de unde suflă vântul ce răspândește moartea asupra corpului social“. Congresul de la Viena a deschis o nouă eră în istoria „Continentului“ prin care s-a pus capăt ultimei încercări a Franței de a-și impune hegemonia asupra Europei. constituindu-se într-o primă încercare a unui organism politic de securitate. foarte important. În lipsa unor monarhi puternici. Austria și Prusia. În fruntea numeroaselor mișcări sociale revoluționare s-a situat burghezia. rămâne un imperiu absolutist. aceasta începe să se organizeze. nu a revenit la vechea formulă absolutistă: Ludovic al XVIII-lea a domnit pe baza Chartei din 1814. având rolul de a asigura menținerea echilibrului de forțe în Europa și. asigurarea stabilității și păcii. Franța aflată din 1814 în perioada Restaurației Bourbonilor.Marilor Puteri europene de a înceta conflictele majore. adevăratul conducător al Imperiului Habsburgic a fost la început de secol cancelarul Klemens Metternich Winnenburg.

  Rusia țarului Alexandru I era o țară înapoiată și feudală. în diferite forme de dominație. Europa de Sud-est era puternic rămasă în urmă și sub controlul unui alt stat despotic. care. greci. stăpânea mai multe popoare: români. 4 . bulgari. deși conducătorul său absolut se considera "salvatorul Europei". Imperiul Otoman. sârbi.

între Rusia. un război dintre două concepţii social-politice. Prusia şi Rusia au fost determinate să se retragă şi să nu accepte o altă confruntare directă. pe monarhii Europei să revină la ideea coaliţiei. reliefate de măsurile protecţioniste luate de guvernul englez şi de Directoratul Francez. a fost ruptura dintre Franţa şi suveranii Europei. o schimbare de mod de conducere. mai exact spus contradicţiile 41 dintre două burrghezii. din războaie de apărare în războaie de cucerire. Războiul declanşat. în aceste momente. are aspectul unui război ideologic. În principal. Una din consecinţele externe ale Revoluţiei franceze. La prima vedere se pare că au primat cele de ordin economic. aceasta înseamnă Franţa noului regim în faţa vechiului regim monarho-absolutist din Europa centrală şi de est. va pune bazele unei noi colaborări. Primul loc a fost deţinut de contradicţiile anglofranceze. Pacea încheiată de Napoleon nu avea aspectul unei păci generale. Ligurică şi Cisalpină. Anglia şi Austria. Teama de influenţa Revoluţiei i-a determinat.SITUAŢIA EUROPEI ÎN PRIMELE DECENII ALE SECOLULUI AL XIX-LEA Războaiele napoleoniene. şi impunerea tratatului de la Campo Formio (1797). Au rămas nerezolvate alte contradicţii. Este vizibil că Napoleon va lărgi aria teritorială a acestei influenţe. Convenţia de la Petersburg. care. Instaurarea Consulatului (1799-1804). revoluţionarii şi contrarevoluţionarii. în anul 1792. Deşi pericolul coaliţiei antifranceze nu dispare este certă o schimbare de echilibru în favoarea Franţei şi în favoarea Revoluţiei. prin campania din Italia. Victoria de la Valmy avea să fie primul succes militar al Franţei. Expediţia lui Napoleon în Egipt (1798-1799) avea să amplifice aceste contradicţii. De fapt acesta a fost sfîrşitul coaliţiei. Intenţia era ca Franţa să fie atacată din mai multe direcţii. Intrat în istoria Franţei prin bătălia contra Angliei. la Arcole. ocuparea Veneţiei. în două. Societatea europeană este împărţită. Lodi şi Rivoli. Privind situaţia dintr-un alt unghi. în fruntea căruia se afla Napoleon Bonaparte. este vorba de crearea celor două republici. Napoleon Bonaparte. Planurile au fost dejucate. a dat o lovitură serioasă coaliţiei. în primul rînd. Confruntările militare nu au încetat. 1796. Austria. din portul Toulon. Acesta era noul echilibru teritorial stabilit de Napoleon. Ferrarei şi Bologna. Pacea ne oferă posibilitatea să spunem că avem în faţă primul caz de schimbare a caracterului războaielor Franţei. a Modenei. pe lîngă partea sa militară. Austria a recunoscut toate modificările făcute de el. a fost evenimentul care a ilustrat acest fapt. trecute sub protecţia lui Napoleon. Anul 1799 aducea. primul succes al Revoluţiei. marca începutul celei de a treia etape a confruntării cu marile 5 . în Franţa. marcat de înfrîngerea Austriei. Totuşi. din 1789. despre influenţa Revoluţiei franceze se mai poate vorbi.

Peninsula Iberică nu făcea parte din Imperiu şi nici nu a reţinut atenţia lui Napoleon. Prin aceasta Rusia se obliga să accepte Blocada şi să rupă relaţiile cu Anglia. la Eylau şi Friedland. Planul de debarcare în Anglia a fost părăsit. Datorită acestei situaţii. decembrie 1804.puteri europene. Cea mai mare parte a acestei activităţi este marcată de războaiele din perioada 1804-1815. Napoleon a dat Blocada Continentală prin care insulele britanice erau declarate în stare de blocadă şi erau interzise relaţiile comerciale cu ele. nu a fost oprită. În Neapole. Victoria repurtată i-a permis lui Napoleon să impună pacea de la Pressburg prin care Austria ceda toate teritoriile italiene. Începutul a fost făcut de lupta împotriva celei de a treia coaliţii. cît şi Anglia au acceptat ideea încheierii păcii. în al doilea rînd. Napoleon dispunea de nordul Italiei şi de controlul asupra mai multor state germane. Victoria aceasta i-a permis lui Napoleon să facă şi alte modificări pe harta Europei. între Franţa şi Rusia. Folosindu -se de tratatul 6 . Imperiul francez va avea şi multe altele externe. dădea Franţei o nouă formă de organizare. a fost destrămată datorită. Franţa a devenit o forţă în rîndul marilor puteri. unde şi-a cantonat armata. Urmare a războiului cu coaliţia a patra. în fapt Prusia. După victoriile împotriva ruşilor. 1807. o politică externă adecvată. Împăratul Francisc al II-lea renunţa la calitatea de Împărat al Imperiului romano-german. în locul Bourbonilor. De la Boulogne. Napoleon s-a îndreptat înspre Viena. La acestea se adaugă controlul asupra Belgiei şi a Olandei (aceasta a devenit Republica Batavă) avînd şi o influenţă asupra Elveţiei. a desfiinţat Republica Batavă din care a format Regatul Olandei (condus de fratele său Louis). La 2 decembrie 1805 a dat marea bătălie de la Austerlitz. la care va adăuga Regatul Westfaliei (condus de fratele său Jerôme). formată din iniţiativa şi cu sprijinul Angliei. 1806. A creat Confederaţia Rinului. Pe lîngă o serie de importante evenimente interne. Din acestea se va forma Regatul Romei. fie şi nu mai pentru faptul că lupta economică dintre Anglia şi Franţa. însă. acţiunii militare (cîştigarea bătăliei de la Marongo) şi. activităţii diplomatice. Bătălia navală de la Trafalgar (1805) a demonstrat că Franţa nu putea face faţă flotei engleze. Din nou trebuie observat că el nu elimina divergenţele de fond. Pe de altă parte. încheiat cu Austria. Aceasta însemna. Prin încoronarea sa ca împărat. atît Rusia. l-a numit pe fratele său Joseph. Marile puteri nu au primit vestea cu prea mare plăcere. s-a încheiat pacea de la Tilsit. Dorinţa lui Napoleon de a întreprinde o confruntare directă cu Anglia n-a reuşit. Tratatul de la Amiens (1802) încheiat cu Anglia. căruia Napoleon îi impunea acceptarea legilor votate la Paris. însă. Aceasta cu atît mai mult cu cît Anglia a găsit aici terenul propice pentru comerţul ei. că aplicarea Blocadei nu se putea face fără iberici. Napoleon a avut nevoie de pace pentru a proclama Imperiul francez. Se accepta crearea Marelui Ducat al Varşoviei şi toate modificările teritoriale făcute de către Napoleon. normală în cazul lor. Prin aceasta războiul economic împotriva Angliei se dorea a fi unul al întregului continent. Se poate spune că Austria a fost umilită. care era formată din Anglia. Prin tratatul de la Luneville (1801). Diplomaţii nu puteau afirma că pacea va fi de lungă durată. şi necesitatea unei recunoaşteri internaţionale. Rusia şi Austria. care şi-a extins graniţele pînă în răsăritul Europei. împotriva Austriei şi Rusiei. Prin această expansiune. 42 Anul 1807 a fost un an de vîrf pentru Imperiul francez. în primul rînd. şi a cîştigării bătăliilor de la Jena şi Auerstadt. Fapt curios. a pus capăt disputelor militare. Se va dovedi. Coaliţia a doua.

Rusia a anexat teritorii europene. viitorul duce de Wellington. ceea ce a devenit realitate în anul 1814. În prima parte armata franceză a reuşit să înainteze pe teritoriul Rusiei şi să dea marea bătălie de la Borodino (7 seeptembrie 1812). unde nu a întîmpinat nici o rezistenţă din partea curţii regale. În plus. Belgia era unită cu Olanda sub 7 . Conflictul militar a fost de data aceasta franco rus. Spania şi Portugalia. Imperiul francez crea impresia unei consolidări a puterii. raportul de forţe se modifica. Armatele aliate au participat la bătălia de la Leipzig (octombrie 1813) cînd Napoleon a fost înfrînt. Ducele de Wellington acţiona în Portugalia. ceea ce i-a revoltat pe spanioli. După patru zile de şedere în Moscova. împotriva Austriei. La începutul anului 1813 coaliţia era formată din Anglia. Napoleon a început retragerea armatei. atrăgînd de partea ei pe toţi nemulţumiţii. Prusia. Cele mai nemulţumite au fost Anglia şi Rusia. a fost cîştigată de cei din urmă. Au avut loc evenimente pe care Napoleon nu le-a putut controla. Campania a început în iunie 1812 şi poate fi împărţită în două etape. Aliaţii au impus abdicarea lui Napoleon şi revenirea pe tronul Franţei a lui Ludovic al XVIII-lea. nu avea o pregătire diplomatică adecvată care să-i asigure aliaţi. şi spanioli. a fost relativă. Se spune despre Baylen că a fost începutul decăderii imperiului napoleonian. comandat de Arthur Wellesley. dintre divizia franceză. şi naşterea lui Napoleon al II-lea. Refacerea situaţiei. Capitularea generalului francez a fost o ruşine pentru Napoleon. n-a mai fost la nivelul celui din trecut. În urma războiului cu Turcia. cu intenţia de a trece în Portugalia. Suedia. Criza comercială din 1810 dovedea că economia franceză era în declin. prin aşezarea pe tronul Spaniei a fratelui său Joseph şi a măsurilor drastice luate. urmare a intervenţiei directe a lui Napoleon. Bătălia de la Baylen. la Wagram. decizie determinată de condiţiile din Rusia. Campania din Rusia. Basarabia (cele trei judeţe) şi Finlanda. se întărea dinastia Bonaparte. a V-a în ordine. Datorită acestei stări diplomaţia engleză a ştiut să profite. care nu-i aparţineau. în anul 1807 trupele franceze au pătruns în Spania. pe care-l avea Napoleon. el nu poate fi considerat deplin. comandată de generalul Dupont. Spania a fost invadată de un alt corp de armată. Prin deciziile care au avut în vedere Europa. în fond tot împotriva coaliţiei.încheiat cu Portugalia. Napoleon nu a putut evita evoluţia unei opoziţii europene. Franţa era redusă la graniţele din 1792. Marea armată a cuprins oameni din toate părţile imperiului. A fost însă şi începutul unei confruntări deschise cu trupe engleze. Acestora li se alătură Austria. urmaş al Bourbonilor înlăturaţi de Revoluţia 43 franceză. Rusia. Peninsula Iberică a fost locul dezvoltării unei opoziţii antifranceze (antinapoleoniene). Franţa era ameninţată cu invazia străină. fiica împăratului Austriei. Deşi a fost un succes. a sprijinit “revolta” ibericilor. fidelitatea ei fiind pusă sub semnul întrebării. Pe plan extern menţinerea blocadei continentale a creat o situaţie mai complicată. de manifestarea opoziţiei europene şi chiar a celei franceze şi de perspectivele formării celei de a şasea coaliţii. Deşi a cîştigat bătălia de Wagram. harta ei politico-administrativă. Comandamentul. După înfrîngerea Austriei. Prin căsătoria cu Maria Luiza. În realitate erau destule semne care dovedeau că situaţia nu era prea bună. Corpul expediţionar englez.

evoluţia sentimentului naţional. Austria şi Rusia.numele de Regatul Ţărilor de Jos. Ceylon şi Mauriciu. la început. Congresul s-a ţinut la Viena. În esenţă. Între restauraţie. Termenul de naţiune îşi face loc în istoria imperiilor care asupreau alte popoare şi în relaţiile internaţionale. opus conservatorismului monarho-feudal apărat de Sf. s-a decis convocarea unui congres al aliaţilor. soluţionarea crizei Imperiului colonial spaniol. în primul rînd. apărată de Sfînta Alianţă. Danzig. Austria şi Prusia. Poznan. Franţa a fost şi ea reprezentată de fostul ministru de externe al lui Napoleon. Austria relua teritoriile pierdute. Napoleon a încercat să refacă situaţia dar a pierdut bătălia de la Waterloo (localitate aflată în Belgia) din iunie 1815. Revenit la conducere în martie 1815. Pentru rezolvarea problemelor care să pună capăt perioadei de conflicte militare. de profunzimea transformărilor care au dat naştere unui liberalism politic. al unei perioade în istoria Europei şi a celorlalte continente. Capul Buneisperanţe. Rusia primea o parte din Polonia şi îi erau recunoscute cuceririle Finlandei şi a sudului Basarabiei. cînd aliaţii dezbăteau viitorul Europei în cadrul Congresului de la Viena. dar în acelaşi timp şi un început. Pe aceste baze se formează o doctrină care este contrară 44 8 . Belgia era dată Olandei. Profitînd de disputele dintre aliaţi. diplomaţi ai statelor ultimei coaliţii antinapoleoniene. Rusia. Congresul de la Viena. din care au făcut parte. Manifestarea conştiinţei naţ ionale este o reacţie de opoziţie faţă de străini. ca formă de organizare impusă de Congresul de la Viena. Anul 1815 a fost deci un sfîrşit. Anglia primea Malta. Se poate spune că aliaţii au avut două obiective: 1) să realizeze un nou echilibru de forţe prin trasarea noilor frontiere şi 2) să anuleze influenţa Revoluţiei franceze prin restauraţie. dintre Anglia şi Rusia. Al doilea principiu avea în vedere realizarea unui echilibru între marile puteri. Alianţa. al legitimităţii şi al echilibrului. Au fost antrenate în discuţii Prusia. ceea ce însemna anul 1792. Prusia primea Pomerania. Problemele cele mai spinoase au fost determinate de rezolvarea situaţiei Saxoniei şi a Poloniei. Aşa cum era de prevăzut aliaţii nu se înţelegeau datorită pretenţiilor de a obţine cît mai multe avantaje. Conform primului principiu orice schimbare a hotarelor urma să se facă fără a atinge ce ea ce a existat înainte de începutul războaielor. Grupurile care au aceleaşi sentimente formează naţiuni care îşi cer drepturile. Austria primea teritoriile pierdute. parte din Westfalia şi regiunea renană. dintre Rusia şi Prusia. După dezbateri îndelungate Congresul s -a încheiat la 9 iunie 1815 cu adoptarea Tratatului. şi tendinţa de a avea libertăţi individuale sau naţionale nu se poate găsi numitor comun. din toamna anului 1814 şi pînă în vara anului 1815. Consecinţe politice. Au rămas nerezolvate o serie de alte probleme cum ar fi: soluţionarea crizei interne a Imperiului otoman. relaţiile dintre continentul european şi celelalte continente. parte din Saxonia. Anglia primea toate coloniile olandeze şi spaniole cucerite în timpul războaielor şi protectoratul asupra insulelor Ionice. Norvegia era dată Suediei. acesta prevedea: Franţa era redusă la graniţele din 1792. Talleyrand a reuşit să pună în discuţie două importante principii. marele diplomat Talleyrand. Complexitatea etapei care începea era dată de problemele care au apărut imediat după Congres. Au participat. era formată Confederaţia germană. Au fost evidente disensiunile dintre Austria şi Prusia.

mişcările au fost înfrînte iar participanţii au fost pedepsiţi. Aceasta va fi principala cauză a stagnării economice şi sociale. Spania. În urma intervenţiei ordonate de către cancelarul Austriei. Belgia şi Varşovia. încă din perioada confruntărilor cu Revoluţia franceză şi apoi cu Napoleon. Principala problemă era unificarea statelor germane şi acordarea de reforme liberale. a fost liantul care putea da o unitate acestor mişcări. pol onezii. SOCIAL ŞI NAŢIONAL ÎN PRIMA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA EUROPA La începutul secolului al XIX-lea Europa va cunoaşte acţiuni sociale şi naţionale îndreptate împotriva vechiului regim şi a deciziilor luate de către marile puteri în cadrul Congresului de la Viena. organizaţie creată de monarhii feudalo -absolutişti ai timpului. Relaţia social-naţional. italienii. Statele italiene. a fost un pas înapoi în comparaţie cu perioada napoleoniană.hărţii politice a Europei. Păstrînd o ordine cronologică vom aminti mişcările din Statele germane. Raportul de forţe pe plan european şi universal s-a schimbat în favoarea Angliei şi a altor state dezvoltate. Jena în mod special. nu pot fi oprite prin decizii ale marilor puteri. belgienii. Statele germane. desfăşoară astfel de acţiuni. francezii. Germanii. Că este aşa o dovedesc toate mişcările sociale şi naţionale care au avut loc după 1815. Prin războaiele lui Napoleon această bulversare a continuat. Statele italiene. spaniolii. Începutul a fost făcut de mişcările din Statele germane. au început seria de manifestaţii împotriva situaţiei create de Congresul de la Viena. conduşi de asociaţia “BURSCHENSCHAFT” şi de elementele liberal şi intelectuale. pentru un timp nedefinit. liberalismul care a apărut şi a evoluat. este prezentă în toate aceste mişcări. se poate spune că Revoluţia franceză a bulversat întreaga Europă. Metternich avea să recunoască însă că anul 1820 este vestitor de dezastre. este evident faptul că în relaţiile internaţionale determinante au fost transformările care au loc în cadrul structurilor marilor puteri.Alianţe. popoarele din Peninsula Balcanică şi cele din estul continentului. Lupta împotriva Sf. care s-a bazat pe conservatorismul intern şi extern. Metternich. Pe de altă parte. Grecia şi revoluţiile din Franţa. Dezmembrarea Italiei. a unificării Germaniei. În concluzie. cu excepţia revoluţiei din Franţa. În anul 1817 studenţii de la universităţile germane. A fost o recunoaştere a faptului că mişcările germane vor fi reluate. Prin aceasta s-a revenit şi la regulile vechiului regim. hotărîtă la Viena. Opoziţia liberală 45 9 . Cea mai importantă consecinţă a acestei intervenţi a fost amînarea. în economia acestora. Deschiderea care a fost dată.

marile pu teri au dat mandat Franţei să intervină în Spania. militari şi intelectuali. Disputele între grupările politice. Piemontul a contribuit la reinstaurarea vechilor reguli. care a primit mandat din partea Sf. Cu sprijinul Austriei. Peninsula Balcanică. Primele succese au fost elaborarea unor noi constituţii şi acceptarea unor reforme.Alianţe. sprijinit pînă la un punct de către ţar. Aceasta a însemnat. la 9 martie 1821. Spania. monarhia piemonteză (sardă) a preferat să participe la reprimarea revoltei. Sub conducerea lui Al. Peste două zile fortăreaţa a fost ocupată de insurgenţi.Alianţe. Dezavurarea 46 10 . Ea a fost urmată de mişcarea din Sicilia (1819) şi de marea mişcare. fondată de Rig as de Velestino. Acţiunea deschisă a început. au dus Spania în pragul unui război civil. repunerea bisericii în vechile drepturi. Aici s -a format primul guvern (juntă) revoluţionar. a început mişcarea liberală.Ipsilanti. la 1 ianuarie 1820. Între anii 1817 şi 1821 au avut loc mai multe mişcări.italiană. renunţarea la constituţia din 1812. gruparea tinerilor (Exaltados) şi a moderaţilor (Moderados). Sub influenţa directă a mişcărilor din Europa şi a celor din America Latină. În octombrie s-a reuşit stabilirea aici a unui regim constituţional. a fost organizată armata eteristă. Carbonarii n -au depăşit anumite limite. a preluat programul naţional. Tocmai de aceea la 17 iulie 1820 a început o revoltă populară care viza reforme sociale mai radicale. aici se punea şi problema autonomiei. numită a Carbonarilor. şi -a început activitatea politică imediat după 1815. În ianuarie 1821 a început mişcarea propriu-zisă (vezi şi relaţiile cu T. au început revolta “pentru constituţie”. La 15 august 1822 regele a fost demis. Pînă în vara anului 1821 întreaga Peninsulă italică a fost pacificată. Aflate în Congresul Sf. l-a repus în drepturi pe regele Ferdinand. din anul 1820. între altele. Vladimirescu). Ea s-a desfăşurat în două perioade: a) acţiunea Eteriei şi b) războiul de independenţă. etc. formată din negustori. În primăvara anului 1823 armata franceză. Revenit din exilul impus de Napoleon. pentru prima dată. Prin acest din urmă obiectiv. Vom remarca mai întîi insurecţia de la Macerata (1817). Deşi dorea să joace un rol important în viaţa politică italiană. Eteria. Trupele canton ate în portul Cadix. Mişcarea liberală spaniolă va opta pentru constituţia anulată şi acordarea de reforme. regele Ferdinand a restaurat vechiul regim. Seria acţiunilor revoluţionare va fi încheiată de mişcarea din Piemont. Piemontul îşi asuma. comandată de ducele d’Angoulême. obţinerea unei constituţii şi lupta împotriva Austriei. În faţa acestei situaţii regele Victor Emanuel I a adoptat noua constituţie. Cea mai mare mişcare social-naţională a fost cea a grecilor. sarcina privind eliberarea teritoriilor italiene. Au urmat revoltele altor garnizoane ceea ce l -a determinat pe rege să accepte constituţia şi o serie de revendicări liberale. la Verona. sub comanda colonelului Rafael de Riego. Societatea “Carboneria” a avut o contribuţie în desfăşurarea celor mai importante acţiuni numite mişcări pentru constituţii şi cele orientate împotriva dominaţiei străine. Deşi a durat puţin regimul introdus în Sicilia a avut darul de a fi marcat un punct important în programul politic al societăţii italiene. Situaţia specială a acestui stat italian a impus două obiective. Odată cu aceasta a început o nouă restauraţie în Spania. Un alt moment important l-a constituit insurecţia din Sicilia. în anul 1814. dizolvarea parlamentului. din garnizoana de la Alessandria. La începutul secolului al XIX -lea idealul naţional era tot mai evident în societatea greacă. sub comanda generalului Gugliemo Pepe. Mişcarea a început în garnizoana de la Nola. Între altele.

Lipsa de unitate între organizaţiile politice. La 12 ianuarie 1822 Congresul naţional elen. la 29 noiembrie 1830. Această unire a fost cauza tuturor nemulţumirilor belgienilor. Rezistenţa armată a belgienilor a avut ca prin rezultat formarea. Politica lor a creat o stare de nemulţumire generală. La Rochelle şi Calmar. Belgia şi Olanda au format Regatul Ţărilor de Jos. Pe de o parte. La 26 iulie 1830 a început revoluţia de la Paris. au avansat soluţii pentru încheierea conflictului. Desfăşurarea operaţiunilor militare în defavoarea grecilor a determinat o reacţie internaţională. Pe lîngă activitatea de propagandă au fost şi acţiuni deschise – insurecţiile de la Belfort. În ziua de 7 februarie 1831 a fost votată constituţia. Profitînd de revoluţiile din Franţa şi Belgia. Aceasta a cuprins domniile lui Ludovic al XVIII-lea (1815-1824) şi a lui Carol al X-lea (1824-1830). la 22 noiembrie. Cu domnia acestuia începea perioada monarhiei constituţionale denumită “monarhia din iulie”. cea mai liberală constituţie europeană a timpului respectiv. Congresul de la Viena a decis dezmembrarea şi reîmpărţirea teritoriilor poloneze. la 4 octombrie 1830. în virtutea intereselor lor. Datorită acestei politici opoziţia belgiană a dezvoltat programul naţional de eliberare de sub dominaţia olandeză. sunt formele de manifestare ale patrioţilor polonezi. una favorabilă Belgiei şi una ostilă. După mai multe dispute diplomatice şi eşecurile militare ale Porţii. La 20 octombrie 1827. marile puteri. a primei organizaţii secrete “Societatea Patriotică Naţională”. Încălcarea constituţiei şi decretarea celor 4 ordonanţe au adîncit criza politică. Influenţată de revoluţia franceză din iulie. a fost declanşată insurecţia la Varşovia. Pe de altă parte. au menţionat recunoaşterea independenţei şi a neutralităţii Belgiei. în anul 1830. Acesta a fost semnalul începerii războiului. Formînd Marele Ducat al Varşoviei. ceea ce însemna anularea tuturor reformelor date de Revoluţie. din ce în ce mai puternic. tratatele încheiate la Londra. Perioada se caracterizează prin disputa politică dintre susţinătorii Restauraţiei şi opoziţia liberală. trădarea unor cercuri 11 . opinia publică europeană susţinea mişcarea grecilor. Insurecţia poloneză. Datorită acestei situaţii obiectivul politic principal al polonezilor era refacerea statului. din 1815. Revoluţia belgiană a beneficiat de o situaţie internaţională favorabilă. Venirea la conducere a lui Carol al X -lea. Manifestaţiile studenţeşti. La 26 iunie 1831 Leopold de Saxa -Coburg a fost recunoscut ca rege al Belgiei. Napoleon a reunificat teritoriile poloneze.mişcării de către ţar a făcut ca totul să se încheie cu un eşec. în locul lui a fost adus Ludovic Filip de Orleans. A doua etapă a fost un adevărat război. Austria şi Prusia au făcut cea de a treia împărţire a Poloniei. crearea. începînd cu anul 1820. condus de către Wilhelm de Orania. În anul 1795 Rusia. Prin tratatul de la Viena. Revoluţia din Belgia. preocupat şi mai mult de revenirea la vechiul regim. Revoluţia franceză (1830). Imediat după 1815 a început acţiunea politică orientată în acest sens. S-a format primul guvern provizoriu. Opoziţia liberală. în rada portului Navarin. Intervenţia mai energică a armatei turco-egiptene a făcut ca Anglia. Franţa şi Rusia să intervină direct. de la Epidaur. conjuraţia din anul 1819 denumită “Francmasoneria naţională”. urmare a conferinţelor care au avut loc. Cei doi monarhi au încercat să introducă regulile vechiului regim. care în anul 1817 va crea un adevărat partid liberal. Marile puteri erau împărţite în două tabere. de la Varşovia şi Cracovia. Datorită diplomaţiei engleze şi franceze. a primului guvern naţional şi proclamarea. a independenţei. a proclamat independenţa Greciei. După a doua abdicare a lui Napoleon (1815) în Franţa a început a doua Restauraţie. flota turco-egipteană a fost distrusă de flotele aliate. revoluţia belgiană a început prin manifestaţia de la Bruxelles din 25 august 1830. se va manifesta. Carol al X-lea a fost obligat să abdice. nemulţumiri amplificate de politica monarhiei de susţinere a intereselor olandezilor. a fost adoptat tratatul de la Londra în care se menţiona independenţa Greciei sub forma unei monarhii constituţionale. a făcut ca nemulţumirile din societatea franceză să crească. în anul 1821. cu durată în timp şi desfăşurat pe teritoriul Greciei.

au facilitat intervenţia. teritoriile poloneze vor rămîne sub ocupaţie străină.aristocratice. Începînd de acum. pentru mulţi ani. La 6 septembrie 1831 armata rusă a început asediul Varşoviei. La 8 septembrie revoluţionarii au capitulat. 12 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful