Poezia Isarlak De Ion Barbu

O parte din poemele ciclului balcanic (Nastratin Hogea la Isarlak, Domnisoara Hus, Isarlak si incheiere) au fost scrise in perioada 1921 - 1926, fiind apoi incluse in volumul Joc secund (1930), in care alcatuiesc sectiunea intitulata Isarlak. Balcanismul sustine, cel putin la prima lectura, unitatea de continut a acestui ciclu poetic. Asezata sub auspiciile lumii lui Anton Pann", careia ii este inchinata, poezia Isarlak transforma coordonata balcanica a literaturii noastre intr-o valoare metafizica absoluta" (Marin Mincu, Opera literara a lui Ion Barbu), contopire solara a simturilor cu intelectul, intr-un echilibru perfect" (ibidem). Spatiul mitic al poeziei ni se dezvaluie o data cu cea dintai secventa - in care este descrisa o simbolica cetate solara, univers paradisiac, suficient siesi, expresie a purificarii sufletesti. Indicii spatiali de configurare a lumii balcanice sunt, in mod voit, vagi ("La vreo Dunare turceasca") pentru a sugera idealitatea lumii create, fara tangente cu o geografie si istorie reale. Atemporala si eterna, cetatea poetica Isarlak este plasata ,J.a mijloc de Rau si Bun", intr-o aceeasi ipostaza statica, prin perfecta echilibrare a celor doua principii morale antinomice, pastrate in potentialitate: La vreo Dunare turceasca, Pe ses vested, cu tutun, La mijloc de Rau si Bun Pan' la cer frangandu-si treapta, Trebuie sa infloreasca: Alba, Dreapta Isarlak! Rupta din coasta de soare!".

Invocatia ludica din secventa urmatoare concretizeaza existenta de rai" a utopicei lumi imaginea paradisiaca a Isarlakului. Tentatia ludicului se alatura intentiei de a crea iluzia unui spatiu real, localizabil, in ritmuri de incantatie solemna: Jsarlak, inima mea, Data-n alb, ca o raia Intr-o zi cu var si ciuma, Cuib de piatra si leguma Raiul meu, ramai asa! Fii un targ temut, hilar Si balcan-peninsular La fundul marii de aer Toarce gatul, ca un caier, In patrusprezece furci,
1

La raiele; rar la turcii Beata, intr-un singur vin: Hazul Hogii Nastratin".

Asezata sub semnul principiului solar, cetatea poetica este o lume ambigua, ce exista ca echilibrata conjugare a celor doua ordini - imanenta si transcendenta, reala (fenomenala) si ireala (ideala). Acest paradis artificial trebuie fixat intr-o singura, eterna ipostaza concreta ( Raiul meu, ramai asa!"). Din perspectiva identificarii afective a poetului cu cetatealume, contrastul simbolic var" (= puritate) - ciuma" (putrefactie a materiei, alterare a valorilor morale) devine emblema targului temut, hilar" - univers ideal unde se echilibreaza totul si unde functioneaza pedeapsa exemplara a taierii capului, ca lege morala. Cu un umor ce izvoraste din asumarea existentei ca dat efemer, este introdus, in cea de-a treia secventa, simbolul polarizator al lumii Isarlakului -Nastratin Hogea, sustinatorul unui spectacol buf, sub ochii mirati ai unei multimi pestrite: Colo, cu doniti in spate, Asinii de la cetate, Gazii, printre fete mari, Simigii si gogosari, Guri casca cand Nastratin La jar alb topeste in, Vinde-in leasa de copoi Catei iuti de usturoi, Joaca, si-in cazane suna Cand cadana curge-in luna".

Este denuntata aici, sub forma calamburului absurd, literaritatea limbajului, neputincios () de a revela esenta lucrurilor, deoarece nu rezista unei interpretari la propriu, ci numai la figurat" (Marin Mincu, op. cit.): Nastratin topeste inul la jar alb" (de fapt, in apa), vinde catei de usturoi" legati in leasa"1 de caini. Actele burlesti savarsite de Nastratin ascund imaginea hatra, balcanica a initiatorului. () Un sacerdotiu grav, cu sensuri precise candva, a devenit acum doar pretext de ilaritate. Initierea se intampla intr-un cadru amorf, nediferentiat, bufonesc, de aici lipsa oricarui efect: totul se reduce aparent la manevrarea catorva elemente cu substrat ocult - topirea inului, invertirea in concret a actului de schimb, de vindere, care sunt operatiuni de natura spirituala; acestea introduc misterul transpunerii lumii in regim simbolic" (Marin Mincu, ibident). Dupa descrierea spatiului ideal (in prima secventa) si fixarea lui intr-o reprezentare concreta, fenomenala prin intermediul invocarii magice (in a doua secventa), se configureaza, in partea a treia, prin spectacolul presupus initiatic sustinut de Nastratin Hogea, imaginea unui univers oferit ca model de spiritualitate. Invocatia din secventa finala izoleaza complet acest univers de contingent, intr-o slava statatoare", sugerand sublimarea trairilor, temperarea freneziei vitale, purificarea de tentatiile
2

lumii fenomenale. Prin retragerea in sine, prin detasarea si seninatatea pe care le presupune autocontemplatia, poetul descopera virtutile vindecatoare ale rasului: Deschide-te, Isarlak! Sa-ti fiu printre foi un mugur. S-aud multe, sa ma bucur La rastimpuri, cand Kemal, Pe Bosfor, la celalt mal, Din zecime, in zecime; Taie-n Asia grecime; Cand noi, a Turchiei floare, Intr-o slava statatoare Dam cu sac I Din Isarlak!".

Isarlak devine simbolul unei viziuni unitare, intemeiate pe armonioasa conjugare a antinomiilor: tipul oriental si cel occidental, principiul apolinic si cel dionisiac, contemplatia si trairea, intelectul si simturile. Eul poetic isi asuma in final ipostaza bufa a lui Hogea Nastratin, care mascheaza sensul initiatic al unui proces de iluminare interioara.

Domnisoara Hus de Ion Barbu

a) Ceas de sear b) Prezentare c) Vaduri si alaiuri d) Cuvinte de mbrbtare e) Aur netemporal f) Chemarea mosorului. a) Cheagul alb, lsat din sear, Dintre limpezimi crescut, Cu aripa ca un scut Abia dus la subtioara, Cel cu plisc ntors de ceara rosie, Incovrigat, Peste inimi Catre sear Atrnat: Chipul coabe, S-a-mbuibat n seara grasa Ca-ntr-o banit a cu boabe Si-a sburat. S-a-imbuibat Si s-a dus Ceasul ru, Ceasul tau, Domnita Hus! b) Este - Domnisoara Hus (Carnaksi, Masala!) Cu picioare ca pe fus, Largi salvari Undeva. Pentru ea cinci feciori Pricopsiti (ah! beizadele), Au taiat alti cinci feciori Ce-i faceau la bezele. Si-au dantat cinci feciori Pricopsiti, la streangul furcii; Ea danta Acana Cu muscalii si cu turcii: Pasi agale

Cu pasale Pasi batuti Cu arnuti, Sprinteni, spornici, Cu polcovnici De tot sprinteni De tot sus De strigau, pierduti, ibovnici: -- Isala, Domnita Hus! c) S-a-imbuibat Si s-a dus Ceasul ru, Ceasul tau, Domnita Hus! Svelt acum, Taie-ti drum... - Und, undelemn cli, Vntul luneca, inmoaie. - Haide, salta-ti din clci Pintenii, toli cinii droaie, Si la drum, pe uliti mici, Lnga gropi, printre casoaie, Cnd prin ghimpi, cnd prin urzici, Iedera de zdrente, soaie, Mn tot ctre Apus! El te schimba-n hum verde El milos de lin si-a pus Mna-i verde S-ti desmierde Si grumajii tai umflati (Ce serpi tari, cocliti de bale, Mai cocliti ca serpii frati Din fntni municipale) Si picioarele n coji, Numai noduri, numai dre, Unde ani si ger, raboj Incrustar: cu satre! d) Suna noaptea, fund de tuci. Tu ajungi, incaleci zidul, Scoti din traist trei lptuci, Pinea oachesa, ca blidul. Peste mlastini somnul spulberi. Duhul mlastinii adie,
4

Un oras se-ngroapa-n pulberi Departat, ca de hrtie. - Si tu plngi ca Cel-de-sus N-are grij de srace, Ca ti-e trupul frnt, rpus: Nu e nimeni s-l imbrace, Lacrimi mari ti prind de gt Lungi zorzoane de nebun. Lasa, nu mai plnge-att, Sterge-ti ochii, te imbun, Uite colo: stele ies Ca vrsatul si pojarul In rsad aprins si des Intesat e Plimarul; Uite, cerul a miscat Plecciuni ti face tie. Fruntea Cerul ti-a-nchinat Ametit, ca de betie; Cercuitii - ochii tai Gem ca pietre-n tvluge! Pe cnd guri de gol, n Vi Instelate, sus, i suge. e) Ht la cel Vnat cer Impacat la sori de ger, Unde visul lumii ninge, Unde sparge si se stinge, Sub trzii vegheri de smalt, Orice salt indraznit: Fals minge Ori sec fulger De hanger Repezit; - Prin Trziu si nalt - In plictisul si cscatul lung al rpelor de smalt Hai n sbor de soarec sur. La l ciur Des si rar Clatinat la rul noptii

De Tiganul Aurar, Ciuruitul prapur sur Ce-n azur stravechi ntinge Inglatul de azur: Rupta lumilor meninge! Pn'la el, Usurel Pe arc tors fr cusur Indoieste si ntinde Sborul tau de soarec sur... Si cu pumnul dus mosor Pn' la sita din tarie, Treiera suierator Spart descntec din fetie! f) Buhuhu la luna suie, Pe gutuie s mi-l suie, Ori de-o fi pe rodie: Buhuhu la Zodie; Uhu, Scorpiei surate, S-l ntoarca d-a-ndarate, S nu-i rup vrun picior Cine ori Sagetator! - Ai vzut? Muri o stea. - Ca o smieur mustea; Stea turtita, - n hauri supta, Adu-mi-l pe-o coada rupta, Rupta si de lingura, S colinde singura, Toate vamile pustii Unde fierb, la pirostrii, In ceaun cu apa vie, Naravitii la curvie; In zemi acre si amare Cti au rs de fat mare; In grsime si colastr, Ctii smintir vreo nevast. Buhuhu, uhu, de zor Si-nc-o data, prin mosor, Doar i-o da mai mult ndemn Coadei lingurii de lemn
5

(Lemn de leac) Doar l-o-ntoarce berbeleac Doar l-o duce vltuc Pe ibovnicul uituc! Fluturai la vnt fin, Sloat se porni, hain; Aruncai si cu psat, Pcl deasa s-a lasat; Presrai atunci mlai, Si tot cerul I splai, Doar pe plai Ct un scai Mai juca un nour mic, Sgriburit si de nimic; Luai din sn trte coapte! Si tot norul, jos, n noapte,

Ca o glca obrinti, In trn se trnti, Inflori, crp n sapte Nori la fel: De sub nori si cmpuri - El Subtirel Varuit n alb de lapte, Strigoi, Rupt din veacul de apoi, Vrej de soapte, Din bici ud si din tpoi Hituit de Miaza Noapte.

Surorii noastre mai mari Roabe aceleiasi Zodii Prea-turburatei Pena Corcodusa.

Domnisoara hus poem de Ion Barbu comentariu

DOMNISOARA HUS Poem de Ion Barbu. In dactilograma definitiva, poetul nota ca a fost scris in iarna 192l-l922" in Germania, intro padurice din jurul Ciotlingenului", cum precizeaza mai tirziu (1938), intr-o epistola catre Al. Rosetti. Prima varianta pastrata, scrisa in noiembrie 1921 si publicata abia in 1967 in Viata Romaneasca", fusese expediata lui Tudor Vianu, o data cu marturisirea ca o prima redactare", astazi pierduta, a fost facuta in tara. In aceasta forma, ii scrie ulterior poetul aceluiasi Vianu, D-ra Hus traia in simbioza cu o alta nebuna Buhu, o autentica nebuna din Cimpulung, al carei nume l-am strecurat in refrenul Buhuhu al dcscinteeului". B. rescrie poemul paslrind clin el numai partea finala. il va oferi pe acesta clin urma Vietii Romanesti", insa va ti publicat de revista Contimporanul" in . Retusat, tacind parte din ciclul Isarlik, textul intra in sumarul Jocului secund (19.10). Autorul ii adauga motto-ul Surorii noastre mai mari, Roabe aceleiasi zodii, Prea-Turburalei Pena Corcodusa", ce indica astfel si un model livresc cunoscutul personaj din Craii de Curtea Veche de Mateiu Caragiale evocat de altfel in elogiul romanului matein, Rasaritul crailor (publicat in Ultima ora", 1929). Ambele versiuni aceea imprimata in 1967 si textul definitiv au fost introduse de catre Romulus Vulpescu in editia clin 1970 a Poeziilor, insotite de comentariul filologic. Asa, in Cismigiul de acum noua ani, se putea vedea o schimnica intunecata, insirind pe patru banci la rind o stranie taraba de smochine Mi s-a spus sau eu am botezat-o astfel ca poarta un nume ca Domnisoara Hus; ca insasi seara o varsase din veacul fanariot; ca noroiul ei galben si soaia erau de prin cerseli si popasuri la lintinile namoloase ale drumurilor; - cind numele ei, necesar ca o lege a mintii nu putea fi decit acela al Penei Corcodusa; cind petele ei picasera din ceara de crestet sau cursesera in copaile mortilor, intr-un singur punct schita Domnisoarei Hus concorda cu plasmuirea Penei. Amindoua, se pare, au dantuit in vremi diferite: saltaret, pierdut sau lunatic cu cavalerii-guarzi, muscali ori rotunde pasale". Paragraful extras din elogiul inchinat lui Mateiu Caragiale (Rasaritul crailor, 1929) descrie intilnirea cu Destinul Cometar" al poetului si fixeaza, in acelasi timp, prototipul personajului barbian. Modelul livresc si amintirea unei fiinte reale din Cimpulungul natal intra, prin rescrieri succesive, in alcaturiea uscativei domnisoare Hus", ridicata si ea, prin arsele vai ale patimirii si nebuniei aproape de sfintele Trepte". Examenul comparativ al variantelor pastrate indica drumul de la anecdotic spre o lirica a esentelor, ce reface in chip memorabil descintecul si incantatia constitutive poeziei magice populare. Textul imprimat in 1924 si reluat, cu retusuri, in Joc secund (1930) e structurat in sase parti divizate, simetric, in cite doua teme de substanta realista, vizionara si metafizica: a. Ceas de seara b. Prezentare c. Vaduri si alaiuri d. Cuvinte de imbarbatare e. Aur netemporal si f. Chemarea mosorului. Aparitia lasata din seara" si intr-o atmosfera magica (ceasul rau") a Domnisoarei Hus(a), este urmata de prezentarea curtezanei orientale disputata, cu frenezie dionisiaca, de cavalerii unui veac pestrit:
7

Ha clanta Acana Cu muscalii si cu turcii: Pasi agale Cu pasale Pasi batuti Cu arnauti. Sprinteni, spornici, Cu polcovnici De lot sprinteni De tot sus De strigau, pierduti, ibovnici: -Isala, Domnita Hus!".

Laitmotivul S-a-mbuibat si s-a dus Ceasul rau, Ceasul tau, Domnita Hus!" marcheaza revenirea prea-turburau i" de odinioara in prezentul decrepit. Apusul catre care aluneca inexorabil o schimba in huma verde", ingrosindu-i trasaturile pe linia expresionismului grotesc si burlesc: si grumajii tai umflati,/ // si picioarele in coji,/ Numai noduri, numai dire,/ Unde ani si ger, raboj/ inclesteaza: eu satire!"(c). Compasiunea poetului pentru chipul brazdat de vreme al domnitei se prelungeste in frumoasele cuvinte de imbarbatare" veritabil preludiu al ascensiunii uraniene, purificaloare, spre aurul netcmporal": Uite, cerul a miscat/ Plecaciuni iti face tie./ Fruntea cerul ti-a-nchinat/ Ametit, ca de betie;" (d). Urmeaza, compensativa, calatoria astrala, de initiere prin Hrziu si inalt" spre tiganul Aurar" (Soarele) ce intr-un vinat cer/ impacat la sori de ger,/ Unde visul lumii ninge" isi toarna aurul netemporal". Accesul la azurul stravechi" (Absolutul, Sfintele Trepte" ale intelectului pur) se infaptuieste in acest med, pe cale magica si prin moartea-nunta, tiganul Aurar fiind chipul nocturn al Soarelui (e). Noul mire ii reda Domnitei puritatea virginala, in temeiul careia este posibil acum descintecul din fetie": Ionele invocate mosorul, coada de lingura, steaua turtita, malaiul, taritele ii aduc pe ibovnicul uituc", culpabil pentru existenta ratata a domnisoarei Hus. De sub nori si cinipuri El/ Subtirel/ Varuit in alb de lapte,/ Strigoi,/ Rupt din veacul de apoi,/ Vrej de soapte,/ Din bici ud si din tapoi/ Haituit de Miaza-Noapte". Puterea orlica a
8

Cuvintului aduce, izbavitor si justitiar, umbra iubitului defunct si exorcizeaza spaimele. Fosta curtezana are vocatia ascezei, asemenea in|eleptului din Nastratin Hogea la Isarlik. impreuna cu acesta, Hus face parte din umanitatea Isarlikului degradat, rupt din coasta de soare", dar caruia i se restituie stralucirea prin moartea domnitei ce este, in aceeasi masura, rascumparare si eliberare. Compozitional, partile vizionare (a; 1) imbratiseaza intr-o forma precisa partile concrete (b; d), impletite contrapunctic cu cele abstracte (c; e). Tocmai aceasta permanenta tensiune intre fantastic si real, oscilarea permanenta intre prezent si trecut, concret si abstract, capabila sa urmeze intocmai unduirea dispozitiilor sufletesti ale domnisoarei Hus, constituie scheletul poeziei" (Gy. Mandics). Alternantele de notional si esoteric" (Pompiliu Constantinescu) particularizeaza versul barbian. Muzicalitatea lui se realizeaza si prin asa-numitul act autospecular" (oglindirea cuvintului in alte cuvinte"), pina acolo incit Domnisoara Hus se releva 8 li o ciudata incantatie iesita doar din antrenarea cuvintelor" (Marin Mincu) in asocieri precum ceas-searaceara, minge-nin-ge-meninge s.a. Structura intregului poem este ciclica: intruparii" de la inceput, a domnisoarei Hus ii corespunde, in final, aceea a ibovnicului". Calea este aceeasi des-cintecul cu infuzia de lexic turcit si in regimul oniricului ce tuteleaza, de pilda, balada Riga Crypto si lapona Enigel sau invocatia, reiterata, a fetei de imparat din Luceafarul eminescian. Chiar partea initiala, de introducere in atmosfera magica, trimite la ciclicitatea enuntata: Cheagul alb, lasat din seara, Dintre limpezimi crescut, Cu aripa ca un scul Abia dus la subtioara, Cel cu plisc intors de ceara rosie, incovrigat, Peste inimi Catre seara Atirnat"

in poemul amintit, Nastratin Hogea realizeaza, prin autofagie, acelasi cerc motiv cu semnificatii filosofice si compozitionale (Sfint trup si hrana siesi, Ilagi rupea din el" Nastratin Hogea Ia Isarlik). Daca ascensiunea initiatica spre tiganul Aurar aminteste de cosmogonia eminesciana, polaritatile enuntate notional/ esoteric, concret/ abstract, prezent/ trecut circumscriu de fapt, in acest personaj simbolic, pe homo duplex" balcanic, alcatuit din zonele de vibratie joasa si inalta" (Rasaritul crailor). Estropiata cu vocatia ascezei, telurica si purificata prin incantatie Domnisoara Hus se incadreaza in tipologia Isarlikului, aflat La mijloc de Rau si Bun" (Isarlik) si, mai larg, in balcanismul nostru literar vazut pe doua dimensiuni: a evocarii unei istorii inca apropiate si
9

pe aceea a rascumpararii prin arta, in cazul de fata prin magia cuvintului ce o va inalta pe Hus in azurul stravechi". Prefigurind, din punct de vedere tematic, raiul beteag" al lui Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931) dar si jocul magic al Vianei din Cinticele tiganesti (1941) ale lui Miron Radu Paraschivescu, Domnisoara Hus ramine o capodopera a liricii noastre, urzita din intreitul fir al erotismului, grotescului si magiei" (Tudor Vianu).

Moduri de expunere (descrierea, naratiunea, dialogul)

Moduri de expunere Descrierea - Este un mod de expunere prin care scriitorul prezinta in amanuntele lor specifice si impresionabile un colt din natura (peisaj), un obiect, un fenomen, o fiinta, chpul unui om, un mediu social, o stare sufleteasca. Intr-o descriere literara, in proza sau in versuri, pe lnga prezentarea unor elemente definitorii pentru obiectul descrierii, scriitorul da glas si sentimentelor declansate in sufletul sau de contemplarea obiectului descris (uimire, incntare, bucurie, spaima etc.). Exista opere literare construite exclusiv prin apelul la descriere, ca mod de expunere, cum sunt, de exemplu, pastelurile. Alteori, descrierea apare in cadrul naratiunii, atunci cnd scriitorul descrie personaje, realiznd portrete.

Dialogul - Este modul de expunere prin care se reproduce, in vorbire directa, conversatia dintre personaje. Este mijlocul prin care autorul face personajele sa vorbeasca, dezvaluindusi, astfel, psihologia si mobilurile actiunii si atitudinilor adoptate. Exista opere literare in care se foloseste in intregime, ca mod de expunere, dialogul. Acestea sunt specille genului dramatic: comedia, drama sau tragedia. In astfel de opere literare, in loc sa povesteasca faptele si intmplarile, scriitorul pune personajele sa vorbeasca, sa se miste si sa gndeasca, in fata spectatorilor, pe o scena, ca in realitate. Exista si un dialog interior, care reproduce replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. Recurgnd la aceasta modalitate, scriitorul prezinta contradictiile psihologice puternice ale personajului repsectiv, punndu-se mai acut in lumina conflictul psihologic, nehotarrea sau sovaiala personajului in situatii dilematice, precum si alte trasaturi de caracter.

10

Pastelurile lui Alecsandri Vasile Alecsandri este creatorul pasteului in literatura romaneasca. Referindu-se la valoarea pastelurilor, Titu Maiorescu preciza: Pastelurile sunt un sir de poezii, cele mai multe lirice, de regula descrieri, cateva idile, toate insufletite de o simtire asa de curata si de puternica a naturei, scrise intr-o limba asa de frumoasa, incat au devenit fara comparare cea mai mare podoaba a poeziei lui Alecsandri, o podoaba a literaturei romane indeobste. Pastelurile au fost publicate in Convorbiri literare (1868-1869) si reprezinta in creatia poetului un moment de elevatie, de autodepasire (rafinament, perfectiune). Dupa cum observa criticul literar Paul Cornea, pana la Alecsandri poetii au anexat natura omului, ea avand rolul unui decor. Natura nu a constituit subiectul discursului liric, ea servea drept cutie de rezonanta pentru starile sufletesti. incepand cu Alecsandri, natura este cautata pentru ea insasi, devenind centrul, elementul esential al discursului liric. Poetul nu este atras de peisaje grandioase, salbatice si nu isi exprima sentimentele intr-un mod zgomotos (grandilocvent). Natura lui Alecsandri este domestica, obisnuita, familiara, apropiata omului. Pastelurile sunt poezii descriptive, care prezinta in succesiunea anotimpurilor si a muncilor agricole natura: Plugurile, Secerisul, Semanatorii, Cositul. Din aceste pasteluri se desprinde o filozofie a seninatatii,a echilibrului si a moderatiei. Pastelistul stie sa valorifice fiecare detaliu, fiecare amanunt. Pastelul este rezultatul unui efort de esentializare. Folosind cuvinte obisnuite, chiar banale, poetul le imbina ingenios, incat acestea dobandesc o exceptionala capacitate de sugestie. Alecsandri nu este un colorist, el prefera contrasul alb-negru, fiind foarte atent la contrasturi. Structura obisnuita a unui pastel la Alecsandri cuprinde: o introducere rapida in peisaj, o detaliere a peisajului, exprimarea sentimentelor poetului in fata peisajului si o introducerea unei vietati, care anima tabloul si da o nota umoristica. Compozitional pastelul are patru catrene, cu versuri de 14-16 silabe. Semnificativ in acest sens sunt Lunca Siretului, Miezul iernii, Dimineata, Iarna, Malul Siretului. Tablourile lui Alecsandri sunt statice, incremenite in timp. Totusi se poate vorbi in unele cazuri de un dinamism care rezulta din multimea verbelor si din repetitie: ziua ninge, noaptea ninge, dimineata ninge iara. Figura de stil preferata este comparatia, care pune in paralel un element abstract cu unul concret sau invers: ca fantome albe plopii / insirati se pierd in vale, soarele rotund si palid se prevede printre nori / ca un vis de tinerete printre anii trecatori. Poetul a reusit sa evite verbalismul asigurand o armonie desavarsita intre continutul poeziei si propria sa stare sufleteasca. Se remarca deasemenea mobilitatea privirii, care inventariaza toate detaliile semnificative ale tabloului.
11

Intemeietorul pastelului in literatura romana se defineste prin aceste creatii ca un poet discret si gratios sensibil in fata frumusetilor naturii. Criticii literare au identificat o tehnica a miniaturizarii orientale specifica pastelurilor. in unele pasteluri, ca Serile la Mircesti, poetul stie sa creeze o ambianta sufleteasca potrivita rememorarii. Pentru tehnica detaliului semnificativ este poezia Pastel exotic.

Trsturile pastelului

Sunt prezentate trsturi caracteristice ale unui anotimp, col de natur Sunt exprimate, prin tabloul creat, sentimentele poetului Se folosesc figuri de stil specifice descrierii: epitetul dublu, triplu, ornant, cromatic, metaforic, personificarea, comparaia, repetiia, aliteraia, enumeraia, asonana Modul de expunere este descrierea

Pastelul ,,Amurg de toamna face parte din al doilea volum de poezii ,,Pasii profetului 1921 in care Lucian Blaga Ilustreaza o posibila fericire a omului in spatial rustic, natura fiind o permanenta sursa de incantare si bucurie interioara.

Titlul semnifica anotimpul prezent in aceasta poezie, exprimat printr-o metafora, termenul de ,,amurg numeste un fenomen cosmic, apusul unui astru si nu sfarsitul unui anotimp. ,,Amurg de toamna trasfera descrierea concreta a unui tablou din natura in sfera spirituala, referindu-se la starea psihologica a poetului metamorfizata prin acest titlu.

Structura, semnificatii, limbaj artistic Poezia ,,Amurg de toamna de Lucian Blaga este structurata in stilul artistic specific poetului fiind alcatuita din trei strofe inegale si un vers liber, in final. Compozitional, poezia are doua secvente lirice-o realitate exterioara, in ultima strofa si o concluzie exprimata prin versul liber.

In prima secventa, elementele concrete ale lumii exterioare sunt dominant cosmice ,,amurgul, ,,nori, ,,o raza teluricul fiind definit printr-un simbol fragil - ,,o frunza si altul abstractizat - ,,varf de munti. Lumina amurgului sugereaza apusul din sufletul poetului, care fusese pe culmile extazului, ,,din varf de munti si acum nu mai exista decat cenusa sub care arde mocnit ,,jeraticul pasiunilor trecute. Imaginea vizuala a naturii este inedita si realizata prin personificarea amurgului care ,,sufla/ cu buze rosii si ,,atata pasiunea din inima poetului, pe care el incearca s-o stinga, s-o estompeze cu iluzia exprimata prin metafora ,,valul subtire de cenusa. Din stralucirea sufleteasca a mai ramas doar ,,O raza, care sugereaza starea emotionala a poetului prin personificarea ,,vine goana din apus/ si aduna
12

aripile si se lasa tremurand. ,,Frunza este metafora care sugereaza eul liric, sufletul fragil al poetului pentru care este prea mare greutatea pasiunii, redata prin metafora personificata a razei: ,,O raza/ []se lasa tremurand/ pe-o frunza. Ultimele doua versuri ale acestei strofe ,,dar prea e grea povara si frunza cade exprima esecul interior al poetului, o cadere psihica in urma unei puternice pasiuni. Culoarea dominanta in prima strofa este rosul, care poate semnifica pasiunea arzatoare a unei iubiri apuse, din care a ramas numai jaraticul ascuns cu grija sub valul de cenusa. Elementele cromatice sunt fie exprimate direct prin epitetul ,,buze rosii ori sugerate de ,,spuza si ,,jaraticul, substantive sugestive pentru aceasta culoare.

Ultima strofa dezvaluie profunda sensibilitate a eului liric, printr-o interjectie si o exclamatie - ,,O, suflet! ce se constituie intr-o confesiune. Poetul doreste sa-si protejeze sufletul de pasiuni profunde, care sunt sugerate de metafora ,,raza de lumina - ,,Sa mi-l ascund mai bine-n piept/ si mai adanc,/ sa nu-l ajunga nici o raza de lumina. Sufletul prea plin de sensibilitate al poetului n-ar rezista la o alta presiune, emotie interioara si ,,s-ar prabusi. Confesiunea lirica din aceasta secventa este ilustrata prin verbul la persoana I singular ,,mi-l ascund si prin marturia dramatica din ultimul vers al secventei privind pericolul in care se afla sufletul sau ce ,,s-ar prabusi daca o alta emotie profunda l-ar cuprinde.

Ultimul vers al poeziei formeaza singur o strofa, este un vers liber si exprima concluzia ,,E toamna, lasand deschisa meditatia asupra ideii de toamna ca anotimp sau ca stare sufleteasca de deprimare de oboseala psihica.

13