Sunteți pe pagina 1din 5

Conjectura Beal pentru polinoame

1 Temistocle BIRSAN , Gabriel DOSPINESCU 2

Abstract. This paper deals with the solution of equation (1) in the set of polynomials with integer coecients and it has an informative aim. As well as in the case of Fermat s Conjecture, the solution to Beal s Conjecture (i.e., the claim that Eq. (1) with p, q, r - integer numbers greater than 2 has no solution with x, y, z positive and mutually prime) in the set C [X ]is elementary (Proposition 1). The triples (p, q, r ) with p, q, r in N such that equation (1) has solutions in C [X ] are: (1, q, r ), (2, 2, r ), (2, 3, 3), (2, 3, 4), (2, 3, 5). Keywords: polynomials, Beal s Conjecture, Fermat s Conjecture, regular polyhedra. MSC 2000: 11D41.

In 1966, Andrew Beal instituie un premiu pentru demonstrarea sau infirmarea a sa-numitei acum Conjecturi Beal [1]: Ecuat ia (1) xp + y q = z r ,

unde p, q, r sunt numere ntregi mai mari ca 2, nu are nici o solut ie cu x, y, z ntregi pozitivi si relativ primi. Pentru p = q = r (= n) ecuat ia devine (2) xn + y n = z n ,

ecuat ie care a fost subiect de preocup ari pentru lumea matematic a nc a din antichitate si mai este si acum, de si a fost realizat a rezolvarea ei complet a. S coala lui Pitagora a demonstrat c a ecuat ia x2 + y 2 = z 2 admite o innitate de triplete (x, y, z ) formate cu numere ntregi, pozitive si prime ntre ele ce o verific a. Pierre Fermat a armat c a ecuat ia (2) pentru n 3 nu admite nici o solut ie cu numere x, y, z ntregi si nenule si a notat pe marginea unei pagini a Aritmeticii lui Diofant c a posed a o demonstrat ie minunat a a acestui fapt. Generat ii de matematicieni, aflat i pe urmele acestei demonstrat ii, n-au reu sit s a o g aseasc a sau s a l amureasc a care ar fi putut s a fie aceasta, ceea ce a f acut pe unii s a presupun a c a Fermat a gre sit pe parcursul demonstrat iei sale. In sf ar sit, n 1995, Andrew Wiles demonstreaz a Marea teorem a a lui Fermat, a sa cum istoria matematicii ret ine afirmat ia lui Pierre Fermat [6]; demonstrat ia lui Wiles este, ns a, accesibil a unui cerc foarte restr ans de speciali sti. In acest context, apare cu at at mai uimitor si remarcabil faptul c a rezolvarea ecuat iei (2) n mult imea C [X ] a polinoamelor cu coeficient i complec si este elementar a,
1 Prof. 2 Student,

dr., Catedra de matematic a, Univ. Tehnic a Gh. Asachi, Ia si Ecole Normale Sup erieure, Paris

89

accesibil a unui elev de liceu. Mai precis, cu ajutorul teoremei Mason - Stothers, enunt at a mai jos, se poate dovedi afirmat ia urm atoare: Dac a n 3, atunci ecuat ia (2) nu are solut ii n C [X ] cu polinoame neconstante si relativ prime. O prezentare a acestor fapte este f acut a n [4]; cititorii revistei sunt informat i asupra acestui subiect n [2]. In aceast a ordine de idei, se impune de la sine nlocuirea ecuat iei (2) cu (1) si rezolvarea acesteia din urm a n mult imea C [X ]. Este tocmai ceea ce ne propunem. L as am, ns a, cititorilor pl acerea de a rezolva Conjectura lui Beal propriu-zis a ( n Z) (informat ii asupra premiului oferit de A. Beal sunt date n [1]). Vom apela si n acest caz la Teorema Mason - Stothers ([4], [2]). Fie f, g, h C [X ] neconstante si relativ prime. Dac a are loc egalitatea f + g = h, atunci (3) max {deg f, deg g, deg h} n0 (f gh) 1
k 3 i=1

(pentru f C [X ] cu descompunerea f (X ) =

(X ai )

mi

, se noteaz a deg f =

m1 + m2 + + mk gradul lui f si n0 (f ) = k num arul r ad acinilor sale distincte). Demonstrat ia este elementar a si poate fi g asit a n [2]. Propozit ia 1 (Conjectura Beal pentru polinoame). Dac a p, q, r Z si p 3, q 3, r 3, atunci ecuat ia (1) nu are solut ii n C [X ] cu polinoame neconstante si relativ prime. Demonstrat ie. Proced am ca si n cazul ecuat iei (2). Presupunem c a ecuat ia (1) cu exponent ii p, q, r satisf ac and condit iile din enunt admite o solut ie (f, g, h) cu polinoame neconstante relativ prime. Ca urmare, putem aplica Teorema Mason p q r Stothers polinoamelor (f (X )) , (g (X )) , (h (X )) si scrie deg (f (X )) n0 (f (X )) (g (X )) (h (X )) 1, de unde p deg f (X ) n0 (f (X ) g (X ) h (X )) 1 si, deci, p deg f (X ) n0 (f (X )) + n0 (g (X )) + n0 (h (X )) 1. Scriind si inegalit a tile analoage acesteia relativ la polinoamele g si h si adun andu-le membru cu membru, obt inem relat ia (p 3) deg f (X ) + (q 3) deg g (X ) + (r 3) deg h (X ) 3, care este fals a, c aci p 3, q 3, r 3, si demonstrat ia este ncheiat a. Inainte de a vedea ce se nt ampl a atunci c and unul (cel put in) dintre exponent ii ecuat iei (1) este mai mic ca 3, vom face c ateva 90
p p q r

Observat ii. 1) In prezent a egalit a tii f + g = h, faptul c a polinoamele f, g, h sunt prime ntre ele este echivalent cu condit ia ca f, g, h s a fie relativ prime dou a c ate dou a. q 2) Dac a p si r si (x, y, z ) este o solut ie n C [X ] a ecuat iei 3 = 1 1 = 1, 2 = 1 (1), atunci sunt solut ii ale acestei ecuat ii si tripletele: (1 x, 2 y, 3 z ), (x, 2 y, 3 z ), (x, y, 3 z ) etc. Vom face abstract ie de aceste solut ii derivate ale unei solut ii g asite. 3) F ar a a restr ange generalitatea, putem considera c a n tripleta (p, q, r) a exponen tilor ecuat iei (1) avem (4) p q r.

Intr-adev ar, putem lua p q schimb and, eventual, x si y ntre ele n ecuat ia (1). p Dac a r p, scriem (1) sub forma z r + (1 x) = y q , unde p a p r q, 1 = 1. Dac r q q punem (1) sub forma xp + (2 z ) = (3 y ) , unde r 2 = 3 = 1. Conform Propozit iei 1 si tin and seama de (4), rezult a c a p {1, 2}. I Cazul (1,q,r ) este banal: solut ia general a a ecuat iei (5) este dat a de (6) x = hr g q , y = g, z = h, g, h C [X ] , x + yq = zr

pentru orice exponent i q, r N . II Cazul (2,q,r ). Cu teorema Mason - Stothers vom obt ine limit ari importante n privint a exponent ilor q si r. Fie (x, y, z ) o solut ie n C [X ] a ecuat iei x2 + y q = z r (cu x, y , z neconstante si relativ prime) si fie a = deg x, b = deg y , c = deg z . Teorema amintit a ne spune c a max {2a, qb, rc} n0 x2 y q z r 1, de unde max {2a, qb, rc} a + b + c 1, deci avem (7) a<b+c1 si max {qb, rc} 2 (b + c 1) .
P

1 q Cum max {qb, rc} (qb + rc) (b + c), combin and cu a doua relat ie din (7) vom 2 2 q obt ine (b + c) 2 (b + c 1), ceea ce conduce la q {2, 3}. 2 II.1 Subcazul (2,2,r ), cu r 2. Ecuat ia (8) se mai scrie (x + iy ) (x iy ) = z r 91 x2 + y 2 = z r

si cum x + iy si x iy sunt polinoame prime ntre ele rezult a c a ecare este puterea de exponent r a unui polinom: x + iy = f r si x iy = g r . In final, ecuat ia x2 + y 2 = z r are solut ia dat a de (9) x= 1 r (f + g r ) , 2 y= 1 (f r g r ) , 2i z = f g, f, g C [X ] .

Vericarea faptului c a (9) este o solut ie a ecuat iei (8) este imediat a. II.2 Subcazul (2,3,r ), cu r 3. Din (7), avem max {3b, rc} 2 (b + c 1), din care rezult a c a b < 2 (c 1) si rc < 6 (c 1) , deci r {3, 4, 5}. A sadar, au r amas trei situat ii de analizat: (2, 3, 3), (2, 3, 4) si (2, 3, 5). II.2.1 Ecuat ia x2 + y 3 = z 3 . Vom vedea c a rezolvarea acestei ecuat ii se reduce la un caz anterior studiat. Intr-adev ar, scriem ecuat ia n forma (10) (z y ) (z y ) z 2 y = x2 ,
P

unde 2 + + 1 = 0. Intruc at z y , z y si z 2 y sunt relativ prime dou a c ate dou a, din egalitatea precedent a deducem c a fiecare dintre acestea este p atratul unui polinom: z y = f 2 , z y = g 2 , z 2 y = h2 . Pentru ca acest sistem liniar n z si y s a fie compatibil, impunem polinoamelor f , g , h condit ia f 2 + (1 + ) g 2 = h2 . Aceasta, ns a, se reduce dup a substitut ii evidente la ecuat ia x2 + y 2 = z 2 , care se rezolv a conform cazului II.1. II.2.2 Ecuat ia x2 + y 3 = z 4 . Proced am ca n cazul precedent. Scriem ecuat ia n discut ie sub forma (11)
P

z2 x

z2 + x = y3 .

Cum z 2 x si z 2 + x sunt relativ prime, urmeaz a c a ele sunt cuburi de polinoame: z2 x = f 3, z2 + x = g3 .

Astfel, suntem condu si la ecuat ia 2z 2 = f 3 + g 3 care se reduce la r andul ei la ecuat ia 2 3 3 x +y = z nt alnit a n subcazul II.2.1. Practic, solut iile ecuat iei x2 + y 3 = z 4 vor fi obt inute parametric si se vor exprima n funct ie de solut iile cazului (2, 2, r). II.2.3 Ecuat ia x2 + y 3 = z 5 . Rezolvarea acestei ecuat ii pare s a e deosebit de dificil a. In lipsa unei descompuneri de tipul (10) sau (11), nu putem proceda ca mai sus. 92

Stabilim doar faptul c a ecuat ia are solut ii. Se poate verifica direct c a tripleta (x, y, z ) dat a de x = X 30 + 522X 25 10005X 20 10005X 10 522X 5 + 1, (12) y = X 20 + 228X 15 494X 10 228X 5 1, P 5 z = 1728 X 11 + 11X 6 X

este o solut ie a acestei ecuat ii ([3] , [5]). Observat ie. In [3], Felix Klein pune n evident a leg atura str ans a care exist a ntre poliedrele regulate si solut iile n C(X ) ale ecuat iei (1). Astfel, cazul (2, 3, 3) este legat de tetraedrul regulat, cazul (2, 3, 4) de cub si octogonul regulat, iar cazul (2, 3, 5), cu solut ia (12), de dodecaedrul si de icosaedrul regulat. Aceast a leg atur a este ment ionat a si discutat a n [5]. In concluzie, tripletele de exponent i (p, q, r), p, q, r N , pentru care ecuat ia (1) are solut ii n C [X ] sunt: (1, q, r), (2, 2, r), (2, 3, 3), (2, 3, 4), (2, 3, 5) si toate permut arile acestora. Bibliografie 1. *** - Beals Conjecture, The New Zeland Math. Mag., 35(1998), no.2, 38. 2. T. B rsan - Marea teorem a a lui Fermat pentru polinoame, RecMat - 1/2004, 5-9. 3. F. Klein - Vorlesungen u ber das Ikosaeder und die Au osung der Gleichungen vom f unften Graden, Teubner, Leipsig, 1884. 4. S. Lang - Math Talks for Undergraduates, Springer, 1999. 5. V. V. Prasolov - Essays on Numbers and Figures, Amer. Math. Soc., Mathematical World, v. 16, 2000. 6. A. Wiles - Modular elliptic curves and Fermat s Last Theorem, Annals of Math., 142(1995), 443-551.

In 1962 Bachet de M eziriac public a o versiune latin a a Aritmeticii ce includea peste o sut a de probleme si avea margini largi ale textului. Pe paginile unui astfel de exemplar, Pierre Fermat si nota solut iile, comentariile si rezultatele proprii. Pe marginea C art ii a II-a Fermat not a armat ia : ecuat ia xn + y n = z n nu are solut ii n numere ntregi si nenule pentru n 3. cunoscut a acum ca Marea Teorem a a lui Fermat. Apoi a scris comentariul: (continuare la pagina 20) 93