SURSELE DE FINANTARE ALE NTREPRINDERII Politica de finantare a ntreprinderii trebuie sa selecteze sursele de finantare a intreprinderii pentru a asigura buna

sa functionare, performantele acesteia prezente si viitoare. Din punct de vedere al apartenentei fondurilor, sursele de finantare pot fi: - finantari din fonduri proprii (autofinantarea, cresteri de capital); - finantari prin angajamente la termen (mprumuturi obligatare, credite bancare, credit-bail). Din punct de vedere al efortului depus pentru obtinerea lor, sursele de finantare pe termen lung cuprind: - finantari interne (autofinantarea); - finantari externe (cresteri de capital si mprumuturi diverse) 1. Autofinantarea Autofinantarea este cea mai raspndita forma de finantare si presupune ca ntreprinderea sa si asigure dezvoltarea prin forte proprii, folosind drept surse o parte a profitului obtinut n exercitiul expirat si fondul de amortizare, urmarind att acoperirea necesarului de nlocuire a activelor imobilizate ct si cresterea activelor de exploatare. Autofinantarea este determinata de cresterea resurselor obtinute din propria activitate care vor ramne n mod permanent la dispozitia ntreprinderii pentru finantarea activitatii viitoare. Autofinantarea globala are doua componente: autofinantarea de mentinere si autofinantarea neta . Autofinantarea de mentinere include sursele din care urmeaza sa se realizeze n viitor cheltuielile pentru mentinerea potentialului productiv, respectiv pentru rennoirea mijloacelor de productie si acoperirea riscurilor de exploatare. Principalele surse de formare a autofinantarii de mentinere sunt amortizarile normale (ce corespund pierderii reale din valoarea imobilizarilor) si provizioanele. Autofinantarea neta este partea din autofinantarea bruta din care se formeaza sursele proprii ale ntreprinderii peste necesarul cerut de refacerea capitalurilor investite avnd ca efect o crestere a patrimoniului. Autofinantarea neta se constituie n principal din profitul net repartizat pentru fonduri proprii, adica din profitul care ramne dupa participarea angajatilor la profit si remunerarea asociatilor sau actionarilor. Partea din fondul de amortizare care depaseste deprecierea reala a imobilizarilor poate constitui de asemenea o sursa a autofinantarii nete. Trebuie precizat ca amortizarea are o influenta neutra asupra autofinantarii : marind costurile cu amortizarea se micsoreaza profitul si invers, astfel nct nu se poate conta pna la urma dect pe resursele generate din exploatare.

n schimb, prin politica de amortizare practicata exista posibilitatea ntreruperii sau ncetinirii ritmului de amortizare, apare posibilitatea constituirii anuale a unui fond de amortizare mai mic sau mai mare n functie de nevoile ntreprinderii. Principalele avantaje oferite de autofinantare sunt: - constituie un mijloc sigur de finantare, o sursa independenta si stabila de fonduri; - autonomia financiara asigurata prin autofinantare permite ntreprinderii independenta de gestionare fata de organismele financiare si de credit; - asigura ntreprinderii un mare grad de libertate privind dezvoltarea investitiilor, cu conditia realizarii unor investitii utile, profitabile; - permite frnarea ndatorarii si implicit reducerea cheltuielilor financiare; - permite masurarea randamentului capitalurilor proprii, respectiv a rentabilitatii financiare (autofinantarea neta / capitalul propriu); - reprezinta factorul hotartor n asigurarea accesului pe piata de capital si atragerea de noi capitaluri din afara ntreprinderii. Cu toate aceste avantaje oferite de autofinantare, nu trebuie exagerat n aceasta directie deoarece n situatia n care rentabilitatea economica a ntreprinderii este superioara ratei dobnzii practicata pe piata financiara, cu ct raportul dintre capitalul mprumutat si capitalul propriu este mai mare, cu att randamentul financiar al ntreprinderii creste. Decizia de autofinantare si nivelul acesteia sunt adesea influentate de factori externi cum sunt fiscalitatea, restrictiile privind accesul pe piata de capital si diverse constrngeri juridice. Capacitatea de autofinantare reprezinta un surplus monetar care se obtine ca rezultat al tuturor operatiilor de ncasari si plati efectuate de ntreprindere ntr-o perioada de timp, avnd n vedere si incidenta fiscala. Pentru determinarea capacitatii de autofinantare se au n vedere att variabile economice ct si variabile financiare, punctul de plecare fiind excedentul brut din exploatare (EBE). Marimea autofinantarii degajata de o ntreprindere joaca un puternic rol de semnalizare a performantelor acesteia. Ea indica potentialilor investirori ai ntreprinderii daca aceasta este capabila sa utilizeze eficient capitalurile ncredintate si sa le asigure o remunerare atragatoare. Pentru creditori marimea absoluta si relativa a autofinantarii certifica nivelul capacitatii de rambursare precum si nivelul riscului de neplata. 2. Finantarea pe termen lung din surse externe Capacitatea de autofinantare este adesea insuficienta pentru acoperirea necesitatilor de finantare ale ntreprinderii, astfel nct se apeleaza la surse externe de capital: - proprii prin noi aporturi de capital (n numerar si/sau n natura) sau prin subventii de la buget; - mprumutate prin emisiuni si vnzari de obligatiuni si/sau prin contractarea de credite bancare

pe termen mediu si lung; - nchiriate cu posibilitatea cumpararii ulterioare, la un pret prestabilit a activelor fixe (leasing). 2.1 Cresteri de capital Orice constituire de societate comerciala presupune un aport initial de capital care permite nceperea activitatii, efectuarea primelor cheltuieli de investitii si exploatare si, totodata, reprezinta o conditie pentru angajarea de credite. Capitalul initial al societatilor pe actiuni este divizat n parti egale concretizate n actiuni, a caror valoare nominala este egala cu raportul ntre capitalul adus de actionari si numarul de actiuni create. Ulterior numarul de actiuni poate fi sporit prin noi aporturi n numerar, prin incorporarea rezervelor sau prin conversiunea datoriilor. 2.1.1 Actiunile si tehnica emiterii actiunilor Actiunea este un titlu de coproprietate fara valoare garantata si care le ofera actionarilor dreptul la distribuirea profiturilor sub forma de dividende. Actionarii care doresc sa-si recupereze capitalurile avansate nu se pot adresa societatii pentru restituire, n schimb pot vinde actiunile la bursa. - capacitatea de autofinantare potentiala; - capacitatea de autofinantare reala; - impozitul pe profit; Actiunile nu aduc venituri certe, marimea dividendelor anuale depinznd de rezultatele financiare ale societatii comerciale si de decizia de distribuire de dividende. n conformitate cu decizia fondatorilor societatii, n statutul acesteia sunt consemnate diferitele drepturi (privilegii) atribuite detinatorilor de actiuni, si anume: - privilegiul de vot este atasat actiunii si nu cumparatorului initial, astfel nct el se transfera fiecarui detinator succesiv n cazul cand actiunile circula prin vnzare-cumparare. Dreptul de vot se exprima n adunarea generala a actionarilor si n consiliul de administratie; - privilegiul de dividend reflecta faptul ca dreptul de dividend exista pentru toate actiunile, dar acest drept nu este egal pentru toate categoriile de actiuni. Privilegiul de dividend ofera certitudinea primirii dividendelor chiar n cazul n care profitul total afectat distribuirii nu ajunge pentru toate actiunile existente. Aceasta nseamna ca acest tip de actiuni au drept prioritar de dividend. Privilegiul de dividend garanteaza stabilitatea veniturilor anuale dar nu permit cresterea randamentului peste procentajul stipulat expres n actiune (spre deosebire de actiunile ordinare); - privilegiul de dividend cumulativ ofera actionarilor posibilitatea de a primi retroactiv dividende si pentru anii n care nu s-au facut distribuiri, n primul an n care se repartizeaza dividende. n aceste cazuri, dividendul retinut se plateste cu prioritate, apoi, n limita profitului destinat distribuirii, urmeaza sa fie remunerate celelalte actiuni fara privilegiu de dividend

cumulativ; - privilegiul de participatie se ataseaza numai actiunilor cu privilegiu de dividend si permite actionarilor sa primeasca un dividend aditional, cu conditia ca suma totala a distribuirilor din profit sa fie satisfacatoare pentru a permite detinatorilor de actiuni fara privilegiu de dividend sasi primeasca sumele cuvenite. Actiunile cu privilegiu de participatie pot fi de doua feluri: - actiuni cu participatie integrala asigura detinatorului un randament superior sau egal cu cel al actiunilor fara privilegiu de dividend; - actiuni cu participatie partiala presupun o limita a cresterii randamentului lor. - privilegiu de conversiune da posibilitatea de a schimba o actiune detinuta contra unei alte actiuni, cu alte caracteristici sau cu alt titlu emis de aceeasi societate; - privilegiu de rascumparare constituie o derogare de la regula generala conform careia capitalul social este permanent si nu poate fi retras de catre actionari. Acest privilegiu da posibilitatea societatii de a rascumpara unele actiuni eliminnd pe detinatorii lor ca proprietari. Pentru aceasta trebuie precizate perioada n care se poate efectua rascumpararea, pretul de rascumpararea si de asemenea cine are initiativa rascumpararii societatea sau actionarul. Tehnica emiterii actiunilor Suplimentarea capitalului social poate avea loc si prin emiterea de actiuni noi identice cu cele vechi sub aspectul drepturilor pe care le confera. Vechii actionari au dreptul preferential de subscriere la dezvoltarea capitalului, drept ce poate fi utilizat sau poate fi vndut deoarece ofera avantaje financiare. Capitalul suplimentat n acest fel este egal cu numarul de actiuni emise * pretul de emisiune. Pretul de emisiune (PE) fiind pretul la care se vnd noile actiuni, trebuie stabilit ntre valoarea nominala (VN) si cursul vechi (C). Pretul de emisiune trebuie stabilit astfel nct sa fie suficient de mic fata de curs (pentru ca la data emisiunii sa se situeze sub curs si sa nu fie prejudiciata operatiunea de plasare) si suficient de mare fata de valoarea nominala (pentru a obtine fonduri suplimentare peste capitalul social). Diferenta dintre pretul de emisiune si valoarea nominala reprezinta prima de emisiune care aduce avantaje financiare ntreprinderii. Pentru cresterea capitalului n numerar exista doua posibilitati: - cresterea valorii nominale a vechilor actiuni; - emiterea de noi actiuni. Cresterea valorii nominale a vechilor actiuni presupune apelul la actionarii existenti si acordul lor de a suplimenta cu fonduri capitalul social. Acest procedeu este greu de realizat, att datorita dispersiei actionarilor n teritoriu ct si necesitatii convingerii lor sa aduca noi capitaluri. Emisiunea de noi actiuni presupune lansarea actiunilor pe piata la dispozitia oricarei persoane interesate, cu respectarea dreptului preferential al vechilor actionari.

Dreptul preferential de subscriere este egal cu diferenta dintre cursul vechi al actiunilor si noua valoare bursiera atinsa dupa efectuarea emisiunii. Teoretic, dreptul preferential de subscriere se vinde mpreuna cu actiunea veche de care este atasat. n realitate, de la nceputul perioadei de subscriere, drepturile preferentiale de subscriere se detaseaza de vechile actiuni si se negociaza pe o piata separata piata drepturilor de subscriere. Subscrierea propriu -zisa se poate realiza n doua feluri: - subscriere ireductibila operatiunea are loc n virtutea dreptului preferential de subscriere; - subscriere reductibila cnd dupa expirarea perioadei de subscriere ramn actiuni nesubscrise ce vor fi atribuite de consiliul de administratie fie unor actionari ce au facut n prealabil optiuni fie altor cumparatori. Plasarea actiunilor catre public se face prin ghiseele bancilor care efectueaza toate operatiunile de casa specifice emisiunii. Banca poate garanta emisiunea, respectiv se angajeaza sa cumpere actiunile ce nu pot fi plasate n perioada de subscriere (o emisiune pentru a fi juridic valabila trebuie sa fie integral subscrisa). Pentru acordarea acestor garantii, bancile se pot asocia n sindicate bancare n vederea acoperirii sumelor totale de subscriere. Garantarea subscrierii si celelalte servicii bancare legate de consultanta, furnizarea de informatii si ndrumare au caracter oneros: banca percepe comisioane de garantare, de organizare si punere n aplicare a emisiunii, comisioane de casa pentru colectarea subscrierilor etc. Emisiunea de noi actiuni, respectiv cresterea numarului de actiuni, presupune si unele riscuri pentru actionari: - risc de pierdere dupa emisiune profitul total al societatii nu creste, astfel nct chiar daca suma totala obtinuta de actionari este aceeasi, randamentul / actiune scade ca urmare a cresterii numarului de actiuni; - risc de putere actionarii vechi care nu si procura actiuni noi si slabesc puterea de influenta (vot) asupra societatii, corespunzator scaderii relative a numarului de actiuni pe care le detin. - dreptul de subscriere N nr. actiuni vechi; n nr. actiuni noi; C cursul actiunilor; P pretul de emisiune 2.1.2 Cresteri de capital prin ncorporarea rezervelor O parte a profitului anual obtinut de societate este utilizata pentru constituirea si sporirea rezervelor. Cnd aceste rezerve ating un anumit nivel, societatea poate decide ncorporarea lor n capitalul social emitnd noi actiuni care se distribuie gratuit actionarilor.

Cresterile de capital prin ncorporarea rezervelor nu aduc resurse noi pentru societate, fiind o operatiune fara flux financiar ntruct si pna la ncorporarea n capitalul social ntreprinderea dispunea de sumele respective contabilizate la rezerve. Fiecare actionar dispune dupa ncorporare de mai multe actiuni nsa profitul se va mparti n functie de numarul de actiuni, astfel nct daca profitul total nu creste randamentul / actiune scade. Sub aspect tehnic, operatiunea de cerstere de capital prin ncorporarea rezervelor se poate realiza n doua variante: - prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni; - prin emisiunea de noi actiuni de aceeasi categorie si valoare nominala cu cele vechi. Distribuirea gratuita de actiuni catre actionarii existenti nu este dect aparenta pentru ca rezervele le apartin acestora de drept. Emisiunea actiunilor distribuite gratuit determina o scadere a valorii bursiere a actiunilor. Dreptul de atribuire, teoretic, este egal cu diferenta dintre valoarea bursiera a unei actiuni nainte si dupa emisiune. Deci se poate spune ca dreptul de atribuire este un drept de subscriere pentru care pretul de emisiune este zero. Atribuirea de actiuni face ca, n principal, situatia capitalului actionarilor sa nu se modifice; ceea ce se pierde prin micsorarea valorii bursiere a actiunilor se recupereaza prin primirea de noi actiuni. n acelasi timp exista si posibilitate ca pe viitor remuneratia totala a actiunilor sa creasca. Puterea de influenta a actionarilor nu se modifica n cazul atribuirii de actiuni ntruct fiecare actionar primeste actiuni noi proportional cu cele vechi detinute. n schimb, daca se produce o conjunctura favorabila la bursa de valori si cursul actiunilor nregistreaza cresteri, actionarii si vor spori cstigurile tocmai ca urmare a numarului sporit de actiuni de care ei dispun. Distribuirea gratuita de actiuni determina cresterea ncrederii actionarilor n viabilitatea ntreprinderii, manifestata prin tendinta pastrarii capitalului, ceea ce diminueaza riscul scaderii valorii actiunilor. Cresterile de capital prin ncorporarea rezervelor contribuie, de asemenea, la consolidarea ncrederii partenerilor de contract si a bancilor n ntreprindere. 2.1.3 Cresteri de capital prin conversiunea datoriilor Acest tip de operatiune este prprie marilor societati pe actiuni care au efectuat emisiuni de obligatiuni convertibile n actiuni. Emisiunea de obligatiuni convertibile n actiuni se poate realiza numai de societati care au cel putin doi ani vechime si doua bilanturi aprobate. Cu prilejul emisiunii se stabileste termenul n care se poate face conversiunea si care de regula nu depaseste 5 ani din momentul emisiunii, precum si ratia de conversie ce va fi utilizata. Obligatiunile convertibile au o remuneratie mai slaba dect alte tipuri de obligatiuni tocmai ca urmare a clauzei de conversiune care poate aduce detinatorilor cstiguri substantiale n viitor.

Convertirea obligatiunilor n actiuni provoaca o crestere de capital fara flux financiar pozitiv. Pe total sursele societatii ramn aceleasi numai ca mprumutul obligatar revine acum capital social. n urma acestui proces, creantierul pierde calitatea de obligatar si devine actionar. Pentru emitent, obligatiunile convertibile prezinta avantajul ca au o rata a dobnzii mai scazuta dect mprumuturile obligatare clasice. Pentru subscriitor, obligatiunile convertibile prezinta avantajul ca achizitionarea lor se face la un pret fixat n prealabil si, de asemenea, ca ofera un venit minimal sigur (cuponul). Investitia este apropiata de cea n actiuni nsa prezinta un regim fiscal mai avantajos propriu obligatiunilor si, n plus, randamentul obligatiunilor convertibile n actiuni este superior actiunilor. Obligatiunile convertibile n actiuni sunt niste instrumente financiare care, sub aspectul continutului lor, se situeaza ntre a ctiuni si obligatiuni. 2.2 Finantari prin angajamente la termen Finantarile pe termen lung prin ndatorare sunt, n toate cazurile, finantari externe. Ele pot fi realizate: - direct cnd ntreprinderea se mprumuta pe piata financiara direct de la cei care au lichiditati de plasat (mprumutul obligatar); - indirect cnd detinatorii de lichiditati si cei cu necesitati de finantat apeleaza la intermedierea bancilor si a altor institutii financiare specializate (credite bancare, leasing). 2.2.1 mprumutul obligatar mprumutul obligatar reprezinta o forma deosebita a creditului pe termen lung care consta n emisiunea si vnzarea publica a obligatiunilor. Obligatiunea este un titlu de credit pe termen lung emis de o societate pe actiuni, institutie guvernamentala sau municipala a carei rambursare este n mod obisnuit garantata prin bunuri patrimoniale sau ipoteci. Obligatiunea reprezinta un drept de creanta asupra capitalurilor mprumutate unei societati, fiind n ultima instanta un mprumut acordat de o masa de creditori unui anumit debitor. Fiecare creditor primeste un nscris care se numeste certificat de obligatiune sau, mai simplu, obligatiune n care este nscrisa valoarea nominala. Obligatiunile sunt valori mobiliare emise n diferite sume si pot fi transmise liber de la un detinator la altul prin negociere pe piata bursiera sau extrabursiera. Obligatiunile nu confera detinatorilor nici o putere de decizie n societatea respectiva si nici nu permite acestora sa beneficieze de cresterea societatii asa cum se ntmpla n cazul actiunilor.

mprumuturile obligatare au, n principal, un cost de procurare mai mic dect subscrierea la capitalul social si nu afecteaza dreptul de proprietate al actionarilor. Obligatiunile se mpart n doua mari grupe: - obligatiuni ordinare cu dobnda constanta sau cu dobnda variabila; - obligatiuni convertibile. n afara acestor grupe principale de obligatiuni, pe piata capitalurilor se mai ntlnesc: obligatiuni negarantate, obligatiuni nmatriculate, obligatiuni nseriate, obligatiuni cu fond de amortizare, obligatiuni cu venit variabil, obligatiuni participative, obligatiuni cu cupon zero, obligatiuni asimilabile, obligatiuni perpetue, obligatiuni speciale cu cupon de reinvestire, obligatiuni cu warrant, obligatiuni deschise. n efectuarea unui mprumut obligatar pot interveni urmatoarele parti: - fiduciarul nlocuieste masa creditorilor n relatiile cu societatea emitenta actionnd n numele acestora, verificnd ndeplinirea obligatiilor societatii privind respectarea garantiilor mprumutului, plata cu regularitate a cupoanelor, precum si amortizarea la timp a obligatiunilor; - curtierul vnzarea obligatiunilor emise se realizeaza prin intermediul unui curtier asu a mai multor curtieri de valori mobiliare care cunosc piata financiara fiind cei mai n masura sa plaseze obligatiunile, adica sa gaseasca fonduri de mprumut - banca toate operatiunile de trezorerie aferente mprumutului obligatar se efectueaza prin intermediul ghiseelor bancare: varsarea sumelor de cumparatorii obligatiunilor, plata periodica a cupoanelor, amortizarea la scadenta a obligatiunilor. Pe lnga operatiile de trezorerie, banca mai poate juca un rol important si pe linia operatiilor de consulting si de garantare a mprumutului; - comisia de valori mobiliare este un organism juridic care supravegheza operatiunile cu valori mobiliare. Toate emisiunile de obligatiuni trebuie nregistrate la aceasta comisie; prin intermediul ei emitentul difuzeaza un prospect catre toti cei interesati sa achizitioneze obligatiuni, n care se detaliaza scopurile mprumutului, suma totala a acestuia, numarul si valoarea nominala a obligatiunilor, caracteristicile mprumutului, precum si situatia financiara a emitentului n momentul care precede mprumutul Principalele caracteristici ale mprumutului obligatar sunt: - marimea mprumutului obligatar; - valoarea de emisiune; - marimea dobnzii; - durata si modalitatea de rambursare. Marimea mprumutului obligatar se stabileste n functie de necesitatile de finantare a ntreprinderii, de capacitatea de rambursare, dar si de oferta de capitaluri de pe piata financiara. Valoarea de emisiune reprezinta valoarea platita de catre subsciitori n momentul emiterii obligatiunilor. Valoarea de emisiune a obligatiunilor poate fi: - egala cu valoarea nominala la paritate;

- mai mica dect valoarea nominala subpari - mai mare dect valoarea nominala Diferenta dintre valoarea nominala si valoarea de emisiune reprezinta prima de emisiune. Marimea dobnzii este legata direct de rata dobnzii mprumutului si se plateste n fiecare an la o data stabilita, pe baza unui cupon detasabil din corpul obligatiunii. Rata dobnzii se stabileste de societate mpreuna cu fiduciarul n functie de randamentul solicitat de investitori, de rata dobnzii pe piata financiara, de riscul estimat n activitatea societatii si de durata mprumutului. Dobnda platita de societate (D) pentru fiecare obligatiune se determina aplicnd rata dobnzii (R ) la valoarea nominala a titlului emis. Durata si modalitatea de rambursare Durata de viata a mprumutului reprezinta timpul cuprins ntre data emiterii si data rambursarii. Amortizarea obligatiunilor este operatiunea de rambursare a mprumutului obligatar n conformitate cu scadentele nscrise n contract. Amortizarea mprumutului obligatar se poate realiza n urmatoarele modalitati: a) amortizarea prin anuitati constante si amortizari variabile Anuitatea reprezinta suma de bani platita anual, pe operioada determinata, de catre un debitor pentru rambursarea capitalului mprumutat si plata dobnzilor aferente. Pentru ca anuitatile sa ramna constante, partea reprezentnd capitalul rambursat creste n fiecare an n timp ce partea reprezentnd dobnda scade. Amortizarea anuala = anuitatea constanta dobnda la mprumutul nerambursat. Acest tip de rambursare determina un cost mai ridicat al mprumutului ntruct amortizarile sunt mai mari catre sfrsitul perioadei de rambursare. Rambursarea se face prin tragerea la sorti a obligatiunilor. b) amortizarea prin anuitati variabile si amortizari constante (prin serii egale) presupune rambursarea anuala a unor transe egale din mprumut (un numar egal de obligatiuni). n acest caz capitalul rambursat este egal n fiecare an iar suma dobnzii scade de la un an la altul. Amortizarea se determina ca raport ntre valoarea mprumutului si durata acestuia. c) amortizarea n faza unica sau rambursarea integrala a mprumutului la ncheierea duratei mprumutului presupune ca la sfrsitul fiecarui an sa se plateasca doar dobnzi asupra volumului total al mprumutului. Aceasta metoda de amortizare este dublata, de regula, de constituirea treptata a unui fond de care se plaseaza de catre societate pentru a aduce remuneratii, fiind folosit n final pentru achitarea mprumutului.

d) rascumpararea prin bursa prezinta interes atunci cnd cursul bursier al obligatiunii este inferior valorii de rambursare. n principiu, maxim 50% din numarul obligatiunilor amortizabile ntr-un an pot fi rascumparate la bursa. Rascumpararea nainte de scadenta a obligatiunilor din initiativa societatii are loc atunci cnd aceasta poate obtine fonduri mai ieftine din alte surse. Rambursarea obligatiunilor se face la pretul de rambursare si daca acesta este superior valorii nominale, detinatorul intra n posesia unui beneficiu numit prima de rambursare. n functie de gradul de risc implicat, pe plan international s-a adoptat un sistem de notatie a obligatiunilor care evolueaza de la AAA pentru obligatiunile cu cel mai nalt grat de securitate pentru obligatar si pna la D pentru obligatiunile riscante pentru investitor. 2.2.2 Leasingul (credit-bail) Leasingul sau credit contract de nchiriere este o modalitate de finantare prin care ntreprinderea utilizatoare a obiectivului de investitii ce se dobndesc nu are calitatea de proprietar ci uzufructier, un fel de chirias n acest contract. Leasingul este o forma speciala de nchiriere a bunurilor imobiliare sau mobiliare prin care chiriasul obtine avantaje legate de posesiunea bunului nchiriat, n timp ce finantarea achizitiei acestuia este facuta de societatea de leasing. Leasingul este o operatiune de finantare care permite ntreprinderii sa dispuna de un bun dupa cum crede de cuviinta, fara a fi necesar sa-si constituie fonduri de investitii ci platind o chirie. Exista doua categorii principale de leasing: 1. Leasing financiar (leasing de capital) locatarul (utilizatorul) foloseste bunul pe toata durata vietii sale econom ice, iar locatorul ofera numai servicii financiaer; 2. Leasing operational locatarul poate folosi bunul numai o fractiune din viata sa economica. La expirarea termenului contractual exista urmatoarele posibilitati: - utilizatorul returneaza proprietarului bunul; - bunul este cumparat la o valoare reziduala prevazuta n contract; - se rennoieste creditul-contract de nchiriere. anuitatea; valoarea mprumutului; procentul de dobnda anuala.