Sunteți pe pagina 1din 18

CONSPECT ASPECTE NEOLOGICE ROMANICE

ste general recunoscut si chiar axiomatic faptul ca limbile naturale reprezinta prin esenta lor un fenomen social in sensul ca acestea servesc drept un mijloc care se constituie si formeaza societatea umana de homines sapientes. Fara acest instrument societatea umana pur si simplu nu ar putea exista ca atare. Si dat fiind ca in virtutea cunoscutului precept Mai intii a fost cuvintul, omenii intotdeauna au simtit necesitatea obiectiva de a exprima prin cuvinte anumite realitati din lumea inconjuratoare, cu alte cuvinte, creativitatea lexicala dintotdeauna a fost si va ramine corelata in mod direct cu necesitatile de exprimare si redare a anumitor obiecte, fenomene, concepte; si prin urmare reprezinta in I rind un factor social, adica extraglotic. Din cele spuse mai sus reiese ca absoluta majoritate a cuvintelor si in I rind a derivatelor si a compuselor ia nastere din necesitati imperioase de a exprima si reda noile realitati din lumea si societatea contemporana. In acest sens crearea de
1

Capitolul I. FACTORI EXTRA SI INTRAGLOTICI DE NEOLOGIZARE A LEXICULUI1

Studii de deontologie Dumbraveanu

neologisme (noi unitati lexicale) nu este un proces spontan ci unul constient, care poate fi dirijat si chiar reglementat. O atare creativitate lexicala tine preponderent de lexicul terminologic. emarcam faptul ca formarea cuvintelor de tipul celor spaniola: alunizaje sau franceza: alunissage, italiana: allunagio sau romana: aselenizare sau alunizare au fost create la vremea lor de catre savantii tehnicieni din sfera cosmonauticii din stricta necesitate de a reda fonomenul aterizarii/asejarii line. Formarea unor astfel de cuvinte nu ar fi fost posibila fara existenta in limba a protoformelor respective ale acestora (aterizare aterisaje, alunisaje; aterisage, atteramento sau a bazelor derivative, verbale de la care au derivat in mod nemijlocit (alunizar, alunir, alunnare, a seleniza). Or, aici intram metaforic vorbind, in sfera factorilor intraglotici propriu zisi, adica in domeniul creativitatii lexicale, care de data aceasta este determinata in exclusivitate de existenta in limba a anumitor modele, scheme, analogii sau izomorfizme derivationale, in baza carora pot fi formate respectivele neologisme. u alte cuvinte orice unitate lexicala sau neoformatie este creata in baza unor scheme sau modele, iar acestea din urma sunt structurate din anumite baze derivative si formanti (in cazul derivarii afixale) si din anumite lexeme cu sens deplin, libere in plan sincronic. La rindul lor, raporturile semantico-derivationale intre bazele derivative si formante afixale nu intotdeauna sunt univoce, desi izomorfismele derivationale ale derivatelor lineare contribuie in linii mari la crearea unor corelatii sau cimpuri interafixale bine conturate, acestea din urma fiind o dovada expresa in favoarea caracterului sistemic al proceselor derivationale in general si al creativitatii lexicale in special. n alta ordine de idei, se cere subliniat faptul ca formarea cuvintelor poarta un caracter sistemic. La rindul sau sistemicictatea formarii cuvintelor si a proceselor derivationale propriu-zise trebuie corelate si cu izomorfismul semantico derivational al formantilor derivationali despre care am vorbit mai sus. Or, acestea rezida, in opinia noastra, in insasi raportul de inclusivitate si subordonare a formarii cuvintelor sistemului lexical. Asa cum in sistemul lexical exista grupuri tematice asociative (sinonime, paronime, antonime) cimpuri conceptule sau lexico-semantice, la fel si in sistemul derivational pot fi relevate cimpuri derivationale, interafixale care se constituie in veritabile microsisteme bine conturate, multe din acestea aflindu-se in raporturi opozitive, implicative sau corelative fapt care ne permite sa le calificam drept sistemice.

dificatoare in acest sens sunt cimpurile interprefizale ale dimensiunii, volumului, intensitatii, privativitatii, contrarietatii, totalitatii. Or, in pofida caracterului sistemic al proceselor derivationale acestea nu intotdeauna se dovedesc a fi omogene, uniforme si nelimitate. Cercetarile noastre efectuate in sfera proceselor si tendintelor derivationale, care au loc in sistemul nominal panromanic au demonstrat ca neologizarea lexicului romanic are loc cu preponderenta in baza unor formati livresti (culti) sau afixoidali care manifesta o anumita selectivitate fata de diferitele categorii de baza derivative cu care contracteaza relatii de derivativitate. Astfel, formatii afixali livresti si in I rind afixoidele, de regula contracteaza relatii derivationale cu baze derivative culte (livresti). Si dimpotriva, afixele traditionale se imbina in majoritatea cazurilor cu bazele derivative traditionale. ompatibilitate derivationala a formatelor cu diferite categorii de baze derivative se dovedeste a fi un factor intraglotic care regleaza si determina intreg sistemul si procesele derivationale care au loc in limbile romanice actuale. In aceeasi ordine de idei, se cere subliniat si faptul ca asupra compatibilitatii derivationale influenteaza si alti factori de ordin intraglotic. Astfel insusi sensul lexical al bazelor derivative manifesta, de regula, o stricta selectivitate a acestora cu anumiti formanti afixali si viceversa. Sensul derivational al anumitor afixe este compatibil doar cu cel al bazelor derivative de aceeasi valoare semantica. Cu alte cuvinte, este vorba de un evident izomorfism semanticoderivational suigeneris care poate fi observat in anumite subsisteme sau microsisteme derivationale la nivel panromanic. De exemplu, bazele derivative ale verbelor perfective contracteaza relatii derivationale in exclusivitate cu reflexul latinescului atione (span: asion) al carui sens derivational contine un evident indiciu de perfectivitate a actiunii.

Dimpotriva bazele derivative ale verbelor nonperfective (care nu arata o actiune) contracteaza relatii derivationale numai cu formanti care au un sens derivational de non-perfectivitate, de exemplu cu reflexul latinescului mentum (span: miento). In incheiere s-ar putea afirma ca dat fiind caracterul imanent al limbii, factorii intraglotici de cele mai multe ori se dovedesc a fi preponderenti si determinanti in evolutia ei, inclusiv si in subsistemele lexicale si derivationale ale acesteia.

Capitolul II.

LOCUL FORMARII CUVINTELOR IN STIINTA LINGVISTICA.


1. Statutul de internivel al formarii cuvintelor.
Formarea cuvintelor ca entitate gnostica si implicit ontica (ceea ce tine de fapte) multa vreme a fost considerata drept o sfera neutrala, o zona intermediara intre lexicologie si gramatica (morfologie si sintaxa). Astfel, unii lingvisti erau tentati sa includa formarea cuvintelor in sfera lexicului, altii in cea a gramaticii. Unii cercetatori trateaza formarea cuvintelor ca un sincretism (amalgam) al categoriilor lexico-gramaticale.

favoarea unei autonomii a a cestui compartiment al stiintei lingvistice, de emplu: N Miculove e de parerea ca formarea cuvintelor trebuie sa fie recunoscuta drept un compartiment desinestatator si egal in drepturi cu vecinele sale riguroase lexicologia si gramatica. In traditia lingvistica romanica formarea cuvintelor este tratata, de regula, in cadrul morfologiei cuvintului. Una atare mod de formare a cuvintelor se mai pastreaza si in prezent si poate fi observat nu numai in gramaticele normative dar si cele academice. Or, afirmatia nu trebuie sa nege sau sa absolutizeze punctele de tangenta pe care le are formarea cuvintelor cu lexicologia, morfologia, cu sintaxa si frazeologia. Privita sub acest unghi de vedere, formarea cuvintelor reprezinta una din cele mai complexe si multiaspectuale sfere de cercetare a limbilor. n aceasta ordine de idei se impune respectiv si o abordare

n ultimele decenii statutul lingvistic al formarii cuvintelor a

suferit schimbari de esenta. Lingvistii care trateaza probleme de formare a cuvintelor in diferite limbi tot mai frecvent se pronunta in

cercetatatorul poate sa faca abstractie de tezele general recunoscute si acceptate cu privire la statutul autonom al formarii cuvintelor si sa se transfere in sfera morfologiei sau a sintaxei or, o abordare gramaticala/sintactica a formarii cuvintelor nu inseamna ca formarea cuvintelor s-ar reduce la o analiza sau abordare pur gramaticala. Astfel cercetatoarea N. D. Retunova afirma analiza derivationala si analiza morfemica se deosebesc intre ele prin sarcinile si obiectivele de cercetare. Astfel derivatele din
5

multiplanica si multilaterala a formarii cuvintelor. In procesul cercetarii anumitor fenomene de derivare sau compunere a cuvintelor,

spaniola: impenetrabilidad; fr. descentralisation; ital. invincibilitad; rom. preindustrializare in urma unei analize morfemice se segmenteaza respectiv in 4, 5 si 4 apoi iar 5. In ultima instanta diferenta intre analiza derivationala si morfemica a derivatelor se bazeaza pe delimitarea rolului semantic si functional al elementelor. Astfel la nivelul analizei derivationale respectivele derivate de mai sus se segmenteaza in 2 si numai in 2 parti. Adica este vorba de o segmentare binara.

constituita din baza derivativa si din formantul (afixul) respectiv.

n lumina asertiunilor (concluzii, postulate) de mai sus structura

morfemica a unui derivat poate fi plurimorfemica pe cind cea derivationala a unui derivat este in exclusivitate BINARA, adica este

deoarece acestea se asociaza in mod inevitabil cu conceptul de gramatica si cu cel de morfologie gramaticala. Deaceea aparitia in uzul stiintific prin anii 80 a sec. trecut a termenului si conceptului de morfologie lexicala a fost binevenita si pe deplin justificata, aceasta inlaturind echivocul si ambiguetatea nedorita intre morfologia gramaticala care tine de formarea formelor, logoformelor, paradigmelor, adica de gramatica propriu-zisa si morfologia lexicala care are drept obiect de cercetare motivarea morfemica a unitatilor lexicale segmentabile in plan semanticostructural. Astfel, in opinia profesorului Grigore Cincilei morfologia lexicala studiaza

n alta ordine de idei remarcam ca din punct de vedere strict terminologic, termenul morfologie si respectivul atributiv

gramaticala devenisera incomozi in derivatologia traditionala,

diverse aspecte ale structurii cuvintului in planul motivarii morfemice (temeinice) a sensului acestuia.

n conceptia traditionala morfologia lexicala corespunde analizei

morfemice, dat fiind ca in cazul acesteia nu se pune intrebarea ce de la ce s-a format/a derivat ci cum se motiveaza sensul cuvintului

segmentabil prin morfii care intra in structura sa morfemica. Astfel, raspunsul la intrebarea ce de la ce s-a format/a derivat poate sa ne dea nu morfologia lexicala ci numai o analiza derivationala.

ceasta din urma, dupa cum reese din cele expuse mai sus,

si constituie obiectul propriu-zis al derivatologiei in intelesul strict al termenului. Daca segmentarea morfemica/temeinica a

cuvintului in elementele sale componente tine de morfologia lexicala, apoi procesele si mecanismul propriu-zis al formarii cuvintelor in esenta lor se situiaza mai aproape de morfologie si sintaxa. Deaceea unii cercetatori considera sintaxicitatea (caracterul sinatctic) drept un atribut universal si fundamental al formarii cuvintelor. Savantul Saharnii sustine ca sintaxicitatea proceselor derivationale este o insusire universala, fundamentala, care determina caracterul si tipologia proceselor derivationale si in ultima analiza a structurii cuvintelor derivate. Or, sintaxicitatea formarii cuvintelor nu trebuie inteleasa literalmente. Evident sintaxicitatea formarii cuvintelor si in I rind a compunerii despre care au vorbit si alti savant, trebuie conceputa ca un proces/mecanism de creare a cuvintelor si nu ca un rezultat al acestui proces.

u alte cuvinte, formarea cuvintelor poate fi in mod

conventional conceputa drept sintactica sau morfologica sub aspectul mecanismului si a procedeelor derivationale si lexicala din

punctul de vedere al rezultatelor acestora. Numai o astfel de concepre a esentei formarii cuvintelor poate inlatura echivocul nedorit in tratarea acestui compartiment al stiintei lingvistice.

eoarece atit in cazul analzei morfemice cit si in cel al

analizei derivationale, cercetatorul derivatolog are aface cu unitati lexicale deja formate, adica cu lexeme in sensul larg al termenului

si nu cu formele cuvintului, ambele tipuri de analiza tin prin esenta lor de sfera lexicului. In ambele cazuri cercetatorul analizeaza structura morfemica sau derivationala a cuvintelor deja formate adica a unor entitati ce tin de lexic si nu de morfologie sau sintaxa in conceperea traditionala a termenilor. In aceasta probabils si consta caracterul autonom al cuvintelor ca sfera intermediara intre lexic si gramatica (morfologie si sintaxa).

de parerea ca diferite niveluri ale limbii in mod rational se pot constitui nu numai in baza unor unitati segmentare ci deasemenea in baza unor dferente de functii si moduri de organizare atit in plan sintagmatic cit si in cel paradigmatic. Si mai explicit cu privire la statutul de nivel s-a pronuntat L. Saharnaia care socoate drept rational sa se
8

n alta ordine de idei, sunt unii lingvisti care se pronuta pentru

un caracter de nivel al formarii cuvintelor. De exemplu V. Lopatin si I. Lluhanov pledind pentru un statut de nivel al formarii cuvintelor sunt

distinga (alaturi de alte niveluri) 2 niveluri: lexical si derivational si sa se considere drept unitate de baza a nivelului lexical - lexemul, iar cea a nivelului derivational modelul derivational.

In rationamentele sale Saharnaia pare sa reiasa din nivelul lexical, dar intuind neconcordanta si incompatibilitatea a 2 niveluri ale limbii in cadrul unuia si aceluiasi nivel presupune ca nivelul lexical in ierarhia nivelurilor se dovedeste a fi mai de jos si mai concret decit nivelul derivational. O conceptie oarecum similara intilnim si la cercetatoarea Lopatnicova, care concepe asa-zisul nivel al formarii cuvintelor prin prisma unui sincretism al nivelurilor morfemic si lexical. Astfel autoarea considera ca segmentarea derivationala si morfemica a cuvintului are loc la diferite niveluri care se afla intr-o conditionara reciproca. Nivelul derivational se sprijina nemijlocit pe nivelul morfemic, iar acesta din urma serveste drept sprijin nivelului lexical.
9

Vulnerabilitatea rationamentelor de mai sus privitoare la statutul de nivel al formarii cuvintelor devine si mai evidenta daca se compara asa zisul nivel al formarii cuvintelor cu alte niveluri devenite deja traditionale, cum sunt : fonemic, morfemic, lexemic, sintaxemic. Este general recunoscut faptul ca detasarea nivelurilor enumerate are drept suport niste unitati limita, bazice: fonemul, morfemul, lexemul, propozitia. O astfel de unitate limita de baza nu poate fi detasata in cadrul formarii cuvintelor. O alta conceptie a nivelului derivational este corelata cu conceperea nivelurilor glotice drept o aranjare ierarhica a unitatilor constituiente. Or, o atare aranjare a unitatilor care tin de formarea cuvintelor intr-un sitem aparte nu permite sa punem semnul egalitatii intre sistem si nivel, dat fiind faptul ca un nivel glotic poate fi numit ca atare doar un sistem sau subsitem care corespunde unei cerinte suplimentare de a dispune de o unitate limita specifica. Semnificativa si rationala ni se pare opinia cercetatoarei M. Stepanova care pledeaza pentru un statul de internivel al formarii cuvintelor afirmind ca unitatile derivationale nu pot fi considerate drept elemente ale unuia si aceluiasi nivel orizontal dat fiind ca la acestea se refera atit morfemul cit si bazele derivative polimorfemice precum si cuvintele in intregime, legitati carora acestea se subordoneaza in mod diferit. Formarea cuvintelor nu intra completamente in niciunul din aceste niveluri. Formarea cuvintelor reprezinta un domeniu specific al limbii care are un caracter de internivel.

10

In alta ordine de idei, daca tememul, termen si concept lansat de Gr. Cincilei, termen care in conceptia autorului este definit drept unitate minima semnificativa a sintemului atunci s-ar putea vorbi de un plan sintemic in care pot fi identificati morfii temeinici conjuncti in plan functional. Pe de alta parte daca insusi tememul ca unitate minima a sintemului (orice cuvint derivat, incusiv si cel compus) ar tine in exclusivitate de formarea cuvintelor si nu de motivarea morfemica temeinica a structurii acestora, adica a sintemelor, atunci am putea vorbi de un nivel temeinic. Insa tememul cu aplicare la analiza traditionala a structurii morfemice a cuvintelor s-ar identifica or s-ar confunda cu morfemul unitate bazica a limbii. Totodata, din cite stim, atit tememul cit si distinctia intre morfologia gramaticala si cea lexicala nu a capatat inca o recunoastere generala in practica lingvistica actuala si insusi autorul teoriei unitatilor minime semnificative considera tememul si monemul ca facind parte din categoria nivelurilor nebazice. Acestea, conform autorului se constituie intr-un nivel bazic unic de analiza lingvistica reprezentat de morfem. Cele expuse mai sus ne permit sa conchidem ca desi formarea cuvintelor este recunoscuta drept un compartiment autonom al stiintei lingvistice acesta poate fi conceput mai degraba ca o entitate cu un statut de internivel si nicidecum ca o entitate care ar constitui un nivel glotic propriuzis.

11

Capitolul III. PROCESE SI TENDINTE DE NEOLOGIZARE A LEXICULUI ROMANIC ACTUAL. 1. Modele si corelatii derivationale sufixale. Pentru a stabili ponderea sufixarii nominale panromanice (atotromanice) am considerat rational ca aceasta sa se compare in plan cantitativ cu prefiarea. Cu alte cuvinte, indicii cantitativi ai sufixarii trabuie sa fie stabiliti pe fundalul general al afixarii romanice. In studiul de fata stabilirea parametrilor cantitativi ai derivatelor afixale a fost efectuata in baza unui material faptic mult mai vast si in strict plan sincronic. Indicii cantitativi ai ponderii specific absolute a sufixarii nominale este determinat prin raportul procentual al acesteia fata de numarul total al neoformatiilor analizate. De exemplu: indicele sufixarii in limba spaniola, care constituie 68,2% se stabileste in baza raportului cantitatii totale (2377) de neoformatii sufixale fata de numarul total (3484) al derivatelor afixale analizate in aceasta limba. Prin aplicarea unei proceduri analogice a fost stabilit si indicele panromanic pentru fiecare procedeu de derivare si limba in parte. Acest lucru s-a facut in scopul unei evidentieri mai explicite in plan ilustrativ a ponderii procedeelor si schemelor derivationale analizate. Astfel, indicele mediu panromanic al sufixarii constituie 58,8% care si constituie raportul procentual al numarului total (7798) de formatii sufixale recente inregistrate
12

in limbile romanice cercetate fata de cantitatea totala (13518) a neoformatiilor afixale atestate in aceste limbi. In limita cifrelor de mai sus par a fi neintemeiate discutiile cu privire la asa zisa insuficienta derivationala a sufixarii care ar avea lor in unele limbi romanice, in special in franceza. Evident, in cazul dat nu poate fi vorba despre o insuficienta derivationala a limbii franceze, ci mai degraba despre o anumita descrestere a sufixarii in limba data pe baze derivationale traditionale legate de ero darea structurii morfemice a acestora, care in mod practic au devenit neproductive.

Or, cum vom vedea din analiza materialului faptic disponibil, asa zisa insuficienta sufixala este compensata in limba franceza pe baze derivative neologice, culte. Astfel, examinarea materialului faptic a demonstrat ca sufixarea reprezinta cel mai ponderabil si raspindit procedeu de formare a cuvintelor noi in limbile romanice actuale. In aceasta ordine de idei, prezinta un interes deosebit schemele si modelele de formare a derivatelor sufixale nominale (substantivale) in limbile romanice actuale, precum si stabilirea si revelarea productivitatii si viabilitatii derivationale a
13

formantilor sufixali pe de o parte si evidentierea potentialului combinatoriu al acestora cu diferite categorii de baze derivative pe de alta. Totodata se cere subliniat si faptul ca o abordare unilaterala a unuia sau altuia aspect sau laturi a derivarii sufixale nu poate sa ne prezinte un tablou global al mecanismului de formare a cuvintelor si a proceselor derivationale care au loc in cadrul sufixarii romanice, conceputa ca sistem. Deaceea, ni se pare rational si util ca procesele de moderare a derivatelor sufixale sa fie examinate nu numai prin prisma productivitatii formantilor (sufixelor) - aspect pur cantitativ ci si prin prisma

partocoparii modelelor si bazelor derivative la procesul de formare a cuvintelor sufixate. In acest sens, modelul derivational capata statut de unitate de baza a descrierii si inventarierii derivatelor noi. Astfel, conceptul de model presupune in mod necesar o abordare multiaspectuala a mecanismului si aproceselor derivationale si prin aceasta se depaseste metoda traditionala conform careia descrierea sufixarii in limbile romanice se reducea in fond la enumerarea listelor de formati sufixali a sensurilor si functiilor derivationale ale acestora. Conceptul de model in derivatologia romanica, in general, si sufixare in special au aparut abia in ultimele 3-4 decenii ale secolului trecut in lucrarile unor derivatologi. Cit priveste cercetarea si descrierea proceselor derivationale sub aspectul bazelor derivative, adica din punctul de vedere al combinabilitatii, selectivitatii si compatibilitatii semantico-functionale a bazelor derivative cu anumite categorii de formanti afixali, apoi aceste probleme se afla in stadiu de elaborare si isi asteapta solutionarea.
14

Analiza materialului faptic disponibil care contine peste 7600 de neoformatii sufixale a demonstrat ca derivatele sufixale nominale se formeaza in limbile romanice cercetate dupa 3 macroscheme sau arhitipuri. Drept principiu de clasificare a servit baza derivativa initiala. Cele mai numeroase neologisme s-au dovedit a fi derivatele postsubstantivale formate dupa schema: NN; astfel, 3474 formatii sufixale, 45,1% din 7691 sunt derivate formate dupa aceasta schema, adica sunt derivate endocentrice (in interiorul aceleiasi categorii gramaticale). Acest raport procentual constituie si media panromanica a sufixarii nominale (substantivale) endocentrice. In 3 limbi romana, spaniola si franceza indicele endocentricitatii depaseste media general romanica fiind absolut si net superior fata de celelalte macroscheme sau arhetipuri de structurare a derivatelor nominale in limbile cercetate. Cu alte cuvinte romana, spaniola si franceza recurg mai des la folosirea bazelor substantivale decit celelate limbi romanice. Remarcam deasemenea, ca in limba romana indicele endocentricitatii este mai inalt si constituie 51,3%. 2729 formatii sufixale (35,4%), adica mai bine de 1/3 din numarul total de derivate sunt formate de la bazele derivative verbale VN (v verb) cum ar fi guardabosque. Acest indice depaseste limitele panromanice in limbile portugheza si franceza, constituind respectiv 41,1% si 40,8% din numarul total al derivatelor de acest fel. In celelalte limbi romanice, spaniola, italiana si romana acest indice se apropie de media panromanica al derivarii postverbale sufixale. Aceasta categorie de derivate poate fi calificata drept exocentrica.

15

Derivatele postadjectivale sunt mai putin numeroase in limbile romanice actuale si constituie 19% din numarul total de 1464 al neoformatiilor de acest tip (adjetivoN). Or, unele limbi romanice, de exemplu Italiana, postadjectivale constituie peste 1/3 din numarul total al derivatelor sufixale. Cercetarea derivatelor sufixale atit prin prisma modelelor derivationale cit si prin cea a sufixelor este impusa si de faptul ca modelele determina in fond regularitatea formatiilor lui si a proceselor derivationale deoarece acestea in ultima inastanta caracterizeaza toate cuvintele potentiale formate dupa modelele date. Analiza comparativ-contrastiva a productivitatii derivationale in limbile romanice actuale a demonstrat ca in acestea majoritatea derivatelor sufixale este formata dupa 20 de modele uzuale mai productive. Pe de alta parte, se cere de subliniat si fatul ca regularitatea modelelor presupune la rindul ei si sistemicitatea formatiilor noi si a neologizarii in ansamblu. Evident, in lipsa unei regularitati a modelelor derivationale nu poate fi vorba despre o sistemicitate a proceselor derivationale. Formantii, prin sine insasi nu formeaza nici-un sistem, acestea devin sistemici numai in urma participarii lor in anumite modele regulate si productive in plan sincronic.

2. Modele sufixale postsubstantivale si corelatii derivationale in cadrul neoformatiilor endocentrice.

16

Dupa cum am vazut din paragraful precedent, ponderea derivatelor endocentrice este considerabila in majoritatea limbilor analizate, fiind net superioara fata de alte scheme derivationale (exocentrice). Cu alte cuvinte bazele derivative substantivale se caraterizeaza printr-o inalta combinabilitate derivationala, formarea derivatelor sufixale-postsubstantivale si productivitatea modelelor endocentruce si va constitui obiectul prezentului paragraf. 1. Modelul N+ist - n. Comaprind modelele neoformatiilor endocentrice in limbile romanice constatam ca derivatele de acest tip se formeaza de cele mai multe ori dupa modelul N+ist - n. Acest model este cel mai productiv in toate limbile cercetate si constituie 23,7 din numarul total al derivatelor sufixale endocentrice ale limbilor cercetate. Traditional, se considera ca substantivele formate dupa acest model desemneaza persoane ce apartin la diferite curente social-politice, doctrine sau curente stiintifeice culturale. Desemnarea persoanelor dupa ocupatie/specialisti este plasata de obicei pe planul 2. Or, analiza derivatelor postsubstantivale formate dupa modelul in cauza a demonstrat ca semnul, felul de ocupatie dupa profesie/specialitate este nu cu mult inferior semnului apartenentei la diferite stiinte/ doctrine. Astfel tot mai fracvent se aplica in limbile romanice la formarea derivatelor ce desemneaza profesii si diferite specialitati ( de la strict profesionale pina la cele de amatorie, diferite atractii sau pasiuni). Din punctul de vedere al sensului derivational derivatele

17

formate dupa acest model, acestea pot fi incluse in categoria numelui de agent sau nomina agent in sensul larg al termenului. Spre a demontra aducem citeva exemple: spaniola: belcantista, perjusionista; portugheza: clientelista, salasalista; Francez: visagiste, marionitiste; Italiana: ecologista, autostopista; Romana: miniaturist, salvamontist, deltaplanist, madrigalist.

18