Sunteți pe pagina 1din 33

Cap.

Industriile culturale

Conotaia negativ a formei de singular, impus de coala de la Frankfurt, a fost nlocuit de forma plural ntrun studiu publicat de John Myerscough n anii 70.

Abordare

Economica/statistica

Definitie

Un set de activiti economice care asociaza funcii de concepere, creaie i producie funciilor industriale de manufacturare i comercializare la scala larg, prin folosirea suporturilor materiale sau a tehnologiei comunicaiilor. Output-uricentratepereproducerela scarlarg,caracterizateprincopyright. Editare (de carte, ziare,reviste i periodice, muzic), comercu carte, nregistrri audio i pres. Activiti audiovizuale (producia de filme televizate, producia de filme publicitare i instituionale, producia de teatru televizat, producii tv si radio etc.). Activiti conexe (agenii de pres, multimedia, publicitate). Nu cuprinde activitie ducative sau activitile de management colectiv.

Criteriu Arie de cuprindere

Comparaie cu altedefiniii

Restructurarea economiilor capitaliste occidentale urmeaza numeroase cai iar una dintre acestea consta in investirea de capital in noi industrii. Noile industrii au cel mai adesea ca obiectiv realizarea unor produse cunoscute plecand de la combinatii productive ,,modernizate" sau complet noi. Se recurge asadar la robotica, la metode inedite de automatizare a muncii industriale, insa se incearca in acelasi timp si o extindere a productiei industriale in ceea ce priveste sectoare ale vietii sociale. Informatia i cultura (dei exista diferente considerabile de laface un domeniu la altul i de la o tara la alta) nu au suscitat deloc entuziasmul industriailor sau al detinatorilor de capitaluri.

Reticenele au fost numeroase i intarite, atat din teama ca va trebui sa se treaca peste nite valori socio-culturale puternic ancorate sau sa se infrunte anumite reglementari avand o legitimitate sociala recunoscuta (de exemplu, serviciul public de radio-televiziune), cat i din teama asumarii unor riscuri economice excesive.
Se explica astfel mai bine de ce in aceste domenii industrializarea s-a facut intr-un ritm mai lent sau a fost lasata la initiativa unor intreprinzatori putin sprijiniti de catre cele mai dinamice sectoare ale capitalului: de-a lungul intregii istorii a acestor industrii au existat dificultati reale in a mari investitii de capital.

Editarea de carti Productia de filme Inregistrarea de discuri


Au fost cuprinse inca de la inceput in cadrul marii industrii capitaliste i, in cele din urma, au inchegat treptat modalitati comune de functionare, a ceea ce numin ,,modelul editorial". Istoria acestui model are mai mult de un secol; Sa nu uitam insa ca editarea industriala de carti a prins radacini dupa ce cartea a cunoscut mai bine de trei secole de productie artizanala.

Acelai lucru este valabil i pentru presa: daca marea presa (care folosete mijloace de productie industriale) poarta cu sine o istorie de mai bine de o suta de ani, ea vine de fapt in continuarea unei prese limitate la burghezia de afaceri i la burghezia intelectuala, care nu avea nimic industrial. Cat privete mass-media radiodifuzate, care s-au organizat dupa ceea ce s-a cazut de acord sa se numeasca ,,modelul fluxului", geneza lor urca in anii '20, cand ii face aparitia in SUA radioul comercial, ce are la origine doua inovatii majore:

1) decizia de a fabrica industrial aparate de receptie uor de folosit i avand costuri reduse; 2) ideea de a finanta programele prin resursele publicitare;

o Ca toate produsele culturale,cartea se compune dintrun suport i un continut,ceea ce i imprim o dubl natur:cea de marf i cea de bun cultural colectiv, ceea ce determin mai multe direcii de elaborare a unor politici publice care s o cuprind. n calitate de obiect material,cartea sesupune legilor clasice ale pieei i implicit obiectivului demaximizarea profitului. o Complementar analizei economice care poate fi aplicat crii din aceast perspectiv,natura de bun colectiv implic legitimitatea interveniei autoritilor publice ( TVA diferenial, preul unic,dotarea bibliotecilor publice).

In cea mai mare parte a ramurilor, concentrarea de tip monopolist (intre un mic numar de grupuri) s-a accentuat, la fel ca i transnationalizarea productiei (i a consumului), firmele de marime mica ramanand totui numeroase, iar frontierele nationale, chiar daca nu mai reprezinta nite bariere culturale, mentin la un nivel relativ ridicat (cantitativ i calitativ) productia nationala.

In ceea ce privete situatia Frantei, chiar i astazi pot fi observati numeroi indici ai acestei slabe industrializari a sectorului. Sindicatul national al editurilor (SNE) numara in 1987 mai mult de 400 de edituri ce functionau permanent i aveau o cifra de afaceri anuala minima; dar 44 din aceste edituri detineau 70% din cifra totala de afaceri.

,,Dispersarea" productiei intre un mare numar de firme nu este in sine un indicator care sa spuna multe despre rentabilitatea capitalurilor investite in respectivul sector. Ceea ce scoate in evidenta acest indicator este, inainte de toate, dificultatea cu care marele capital - exceptand cazurile cand recurge la subcontractare, ceea ce se i intampla adesea se aeaza in sector i pune in practica metodele rationalitatii industriale. Marele capital domina efectiv diferitele industrii culturale, dar lasa in acelai timp sa subziste i mici firme fara legaturi cu mediile financiare dominante;

,,Imperiile" s-au construit mai degraba fara a beneficia de vreun avantaj special (situatia grupului Hachette este exemplara), iar daca in anumite perioade au existat asemenea avantaje, in masura sa asigure rate de rentabilitate apreciabile pentru capitalurile investite, pana la urma sistemul a dat semne de epuizare. Astfel, editarea de carti este o ramura in care firmele au astazi o slaba rentabilitate i sunt obligate sa ii calculeze foarte strict productia.

Principalele trei modele de procese de productie si de munca prin care se ajunge la scoaterea pe piata a produselor culturale:

A. Editarea de marfuri culturale B. Productia de radio si televiziune sub forma de flux C. Productia de informatie scrisa

Carti; Discuri; Video-casete inregistrate; Intrari in salile de cinema etc.

Din cauza caracterului aleatoriu al valorilor de folosire si a dificultatii de a-si vinde toate produsele, producatorii sunt constrans si sa etaleze riscurile, compen- sand insuccesele prin cateva reusite, gratie existentei cataloagelor (,,dialectica hitului si a catalogului"). In plus, cea mai mare parte a celor care intervin in faza de concepere a produsului (autori, interpreti, tehnicieni specializati etc.) nu au regim de salariati, ci sunt remunerati prin sistemul drepturilor de autor i de reproducere sau prin formule forfetare, consecinta fiind favorizarea exagerata a unei minoritati de artiti care fac parte dintr-un star system i excluderea majoritatii, rezerva de talente, aflate in situatie de omaj aproape permanent sau avand resurse precare.

Patrice Flichy afirma ca: ,,Produsele din acest domeniu pot fi caracterizate prin continuitatea i amplitudinea difuzarii: ceea ce inseamna ca in fiecare zi noi produse iau locul celor de ieri, perimate. Al doilea element specific acestui domeniu este ca se gasete la intersectia campului culturii cu cel al informatiei. Finantarea culturii de flux poate fi asigurata prin publicitate (presa i radio-televiziune), de catre stat (radio-televiziune) sau eventual de mecenatul privat (presa in anumite situatii exceptionale)..."

Produsele de flux i marfurile culturale tind asadar sa se apropie. Ceea ce nu inseamna totui ca ii pierd specificitatea. Cea mai importanta diferenta ar fi ca produsele de flux sunt inchiriate de catre societatile de exploatare sau de catre retele pentru una sau mai multe difuzari, pe cand marfurile editate sunt cumparate definitiv de catre consumatori individuali.

Presa, in special marea presa, imprumuta de la fiecare din modelele precedente. Pe de o parte, publicarea cotidiana a ziarelor impune intreprinderilor de presa cheltuieli fixe inevitabile (caci acestea trebuie sa dispuna de echipamente performante atat pentru imprimare, culegere, tratarea informatiei, cat i pentru distributie); Pe de alta parte, ziarele - dar i revistele - sunt marfuri, care, dei se sprijina, uneori decisiv, pe veniturile publicitare, trebuie vandute in mod regulat unor consumatori finali.

Cele trei modele au avut o geneza mai mult sau mai putin lunga. La ora actuala, ele sunt destul de consistente pentru a impune propriile reguli de functionare diferitelor categorii de actori sociali interesati sa produca in mod industrial produse culturale i informationale. Totui, ele nu se impun in mod mecanic i rigid; i astfel, diferitii protagoniti sunt pui in situatia de a se adapta i de a jongla cu regulile celor trei modele: de exemplu, isi pozitioneaza produsele la granita a doua dintre ele pentru a cumula mai multe avantaje (ex reviste carti )

Modelul editorial Sub forma de:

Modelul fluxului

Flux continuu (preMarfuri culturale (opere reproduse pe supor- turi supune fidelitatea audientei) achizitionate cu drept de exclusivitate; sau parti- cipari care dau dreptul de folosire a operei) Functie centrala Editorul Programatorul Caracteristicile bransei Numeroase intreprinderi mici Organizare si mijlocii grupate in jurul unor cvasindustriala + firme in situatie de oligopol. importanta cumpararii de drepturi Personalul din Remunerare dupa sistemul Modelul de baza este cel domeniul conceperii drepturilor de autor si de salarial + colaboratori reproducere; existenta unor rezervoare de talente Difuzare si surse de Vanzare directa consumaIndirect, via venit torului; venit proportional cu (para)fiscalitate audienta si/sau publicitate Caracteristicile Piata de masa (de obicei Piata de masa segmentata pietelor nediferentiata cu orientare catre o anumita segmetare)

Modelul informatiei scrise Marfuri informafionale Cumparate cu regularitate

Redactorul-sef Organizare industriala a conceperii si a productiei Modelul de baza este cel salarial + colaboratori

Sistem mixt (vanzari catre consumator + venituri din publicitate) Piata de masa segmen- tata sau nediferentiata (ex.: presa in situatie de monopol)

Industrializarea programelor culturale i informationale ar trebui deci sa se produca dupa nite reguli specifice, corespunzand celor trei modele (dupa care se organizeaza faza de concepere - deci munca artitilor, a intelectualilor etc. precum i procesul de productie in sine). Aceasta concluzie contrazice perceptiile obinuite despre evolutia informatiei i a culturii. Astfel, numeroi sunt expertii anticipeaza ca dezvoltarea ,,industriilor comunicarii" va pune capat, relativ repede, diversitatii actuale. Mai devreme sau mai tarziu, diferentele dintre cinematograf, televiziune, presa, jocurile informatice sau serviciile interactive se vor estompa. Fenomenul pare cu atat mai evident cu cat aceste bunuri sunt din ce in ce mai mult distribuite i chiar produse in cadrul unor grupuri multimedia ce pun in aplicare strategii comerciale de tip multiprodus.

Cele trei modele prezentate anterior nu au aceeasi greutate, dar, mai mult, relatiile dintre ele evolueaza. Datorita modificarii raporturilor dintre acestea, se poate vorbi de o anume: confruntare intre modele. In trecut, industriile culturale abia aparute functionau aproape toate in cadrul ,,mode- lului editorial"; industriile informatiei, reduse la presa, isi urmau propriul lor model; cat despre ,,modelul fluxului" acesta era aproape inexistent, cel putin in afara serviciului public (unde in Franta se reducea practic la radiourile comerciale). Schimbarile intervenite din 1985 (aparitia televiziunilor comerciale de masa si dezvoltarea progresiva a unor noi canale) au impulsionat puternic ,,modelul fluxului"; ceea ce a avut efecte destructurante atat de puternice, incat ne putem intreba daca ,,modelul fluxului" nu va deveni in curand modelul dominant, cel putin in Europa de Vest.

Industrializarea ar fi astfel dependenta de expansiunea media audiovizuale, expresie a ,,modelului fluxului". Aceasta afirmatie, luata in sine, este evidenta, dar incompleta, intrucat trebuie alese si mijloacele potrivite, care nu sunt toate egal disponibile:
1. Solutia imediata consta in multidifuzarea programelor, cu alte cuvinte in cautarea tuturor variantelor care pot sa impiedice caderea functionarii televiziunii pe o panta fatala: ,,economia prototipurilor" (A. Le Diberder si N. Coste, 1986).

Este calea aleasa de majoritatea marilor grupuri de comunicare care isi diversifica activitatile in sfera audiovizualului (Bertelsmann, Hachette etc.) gratie mai ales unei politici de cumparare de drepturi.

2.

3.

O alta solutie imediata consta in apelul la finantarea publicitara, acolo unde aceasta poate fi mobilizata rapid. Ceea ce presupune crearea unor canale comerciale si chiar privatizarea canalelor publice (Franta are tristul privilegiu de a fi fost prima care a optat pentru aceasta solutie). Desi mai greu de pus in practica, o alta solutie ar fi industrializarea fazei de concepere a programelor. Tentativele de pana acum au intalnit intotdeauna o serie de piedici. Ele au vizat rationalizarea unui proces de munca care altminteri ramanea artizanal (de exemplu, crearea de benzi desenate sau de romane populare). Recent, posibilitatile oferite de conceperea informatizata au adus cateva ,,inovatii": astfel, unele firme japoneze au pus la punct procedee industrializate de concepere a desenelor animate. Rezultatele sunt evidente si... nelinistitoare. Astfel, Patrick Pajon observa ca in industria japoneza a desenului animat puterea sponsorilor (de exemplu, producatorii de jucarii) creste continuu.

Prima carte de benzi desenate-1874

Coperta unei benzi desenate din 1992

Acesta se poate orienta inspre noi marfuri culturale, adica inspre vanzarea de noi suporturi materiale individualizate ce integreaza productii artistice si intelectuale a caror decodare ar fi posibila gratie unor aparate din ce in ce mai sofisticate. Videocasetele, compact discurile, combinele cu sisteme de lectura laser etc. se inscriu in aceasta tendinta.

Inovatia majora ne pare insa a fi conectarea la retele, aceasta permitand consumarea de imagini si/sau de sunete si/sau de texte fie prin intermediul platii pe act, fie prin cel al abonamentului sau prin formule combinand unul dintre sistemele de mai sus cu altele, inclusiv cu finantarea publicitara. Retelele nu pot fi reduse la componenta tehnologica. Desi nu se poate contesta ca expansiunea industriilor culturii si informatiei presupune o dimensiune tehnologica evidenta, totusi, retelele, contrar conceptiilor pe care specialistii in telecomunicatii le au adesea despre ele, nu sunt niste simple suporturi tehnice ce favorizeaza comunicarea interpersonala (cazul telefonului) sau schimbul de date (cazul accesarii unei banci de date).

Retele de conectare

Retele de difuzare

Exploatatorul pune la Exploatatorul este destul de dispozitia unor diferite direct implicat in programare organizatii mijloacele tehnice si in difuzarea programelor; pentru a transfera date si deci reteaua tehnica, in functioa se organiza in retea. Astfel, narea ei, nu poate fi separata prin inchirierea unei linii de de dezvoltarea unor telecomunicatii se programe (pagini de videotex, organizeaza o retea in jurul programe de televiziune si de unui centru server care radio, date stiintifice sau permite accesul la un anumit finaciare etc.) numar de banci de date; de Retelele de cablu, dar si exemplu, radiourile FM pot satelitii de teledifuzare forma o retea gratie directa se incadreaza destul satelitului Telecom 1B. de bine in acest tip

Retele de conectare

Programe difuzate prin massmediame Materiale audiovizuale si informatice de inregistrare si/sau redare a imaginilor, sunetelor si datelor
Programe editate consumate individual prin intermediul materialelor Programe editate ce nu presupun utilizarea unor materiale( carti, ziare etc.)

Retele de difuzare

Materiale si suporturi needitate care nu presupun utilizarea programelor (camera video, aparat foto )

Programe comerciale needitate (ex: spectacolele cu public )

Programe necomerciale

Daca admitem, in urma analizei anterioare, ca retelele de difuzare sunt pe cale sa devina punctul nodal al industriilor comunicarii si mai ales factorul gratie caruia industrializarea culturii si a informatiei cunoaste o accelerare, putem explica mai bine - sau in mod diferit - anumite mize care se manifesta uneori cu o mare forta. Tehnologiile nu pot fi socotite originea transformarilor constatate sau paradigma in jurul careia se organizeaza cultura si informatia viitorului. Retelele se dezvolta uneori cu niste tehnologii ,,elementare" (cum a fost cazul videotex-ului in Franta) sau cunoscute de multa vreme (televiziunea codata cu plata); dar, mai inainte de toate, ele sunt entitati economico-culturale complexe, care, pentru a prinde contur, se sprijina pe anumite tehnologii; acestea sunt mai mult sau mai putin indispensabile, ele favorizeaza cel mai adesea concentrarea (este cazul difuzarii de programe TV prin satelitii de difuzare sau al crearii de centre server pentru bancile de date);

Ideea dereglementarii nu isi gaseste originea nici in informatie, nici in cultura, ci in domeniul (tele)comunicatiilor. Totusi, destinul industriilor informatiei si culturii pare astazi indisolubil legat de efectele dereglementarii. Dereglementarea este deci un fenomen proteiform; in functie de loc si de protagonisti, ea suscita abordari foarte diferite. in aceasta consta poate succesul nu numai al termenu- lui, ci si al orientarilor strategice definite plecand de la el. in Statele Unite, considerentele de politica industriala primeaza si vizeaza dezmembrarea Bell System, pe cand in Europa de Vest s-a asimilat dereglementarea cu privatizarea partiala sau integrala a serviciilor publice de comunicatii. Dereglementarea este oarecum o versiune ameliorata a free flow of information

Industriile culturale nationale se pun cu greutate in miscare. Industrializarea culturii si a informatiei incepe deci sa se manifeste in tarile lumii a treia, efectele fiind insa greu de apreciat deocamdata si facand inca obiecul unor dispute intre specialisti. Caci relatiile pe care popoarele le leaga cu marfurile culturale distribuite de firmele multinationale si cu massmedia comerciale sunt complexe. Media influenteaza tot mai mult functionarea societatilor, mai ales in zonele urbane.

Bernard Miege, Societatea-Cucerita-de-Comunicare (La Societe conquise par la communication), 1989 Monica Stroe, Cultura scrisa in Romania-industrie, creativitate si criza, 9 iunie 2010 Dictionarul explicativ al Limbii Romane www.wikipedia.org

Juncu Andreea Raluca

Specializarea:Jurnalism Grupa : 3 Anul : I Facultatea de Jurnalism si Stiintele comunicarii, Universitatea Bucuresti