Sunteți pe pagina 1din 5

I.

FICIUNE

Ce este ficiunea literar? Dualitatea adevr aparen o definete cel mai bine. Cu alte cuvinte, imaginile, reprezentrile i personajele care apar n scrierile literare nu sunt cele ntlnite n realitate. Sunt inspirate din realitate, pot fi identice uneori cu aceasta, dar cel care citete literatur i cel care scrie literatur tiu c aceasta este un produs, un artefact, c redarea exact a realitii nu este o condiie a existenei literaturii. Literatura contempl viaa, o interpreteaz, o recreeaz, iar n unele situaii chiar o rectific. Scriitorul este productorul unei realiti ce exist doar n interiorul operei sale i care nu este identic cu cea din via. E o convenie, numit a fictivizrii, pe care autor i lector o cunosc, orict de apropiat ar fi realitatea nglobat n opera literar de cea din via. Se face astfel un salt dincolo de cotidian, un salt ntr-un plan al contiinei, ntr-o realitate ontologic. Autorul de literatur poate porni de la un mimesis al realitii existente i poate merge pn la crearea de lumi posibile; imaginaia sa nu este cu nimic ngrdit. Convenia fictivizrii face posibil acest fapt. Pe de alt parte, la polul opus lumilor imaginare poate sta textul literar care nu este neaprat ficional. Acesta poate fi o oglind fidel a realitii pe care o descrie i cu toate acestea, fiind literatur, este citit ca atare, adic respectnd convenia fictivizrii. Cuvintele sunt responsabile nu fa de ceea ce este real, ci fa de ceea ce este presupus ca fiind real (i identificabil) printr-o serie de reguli constitutive, spune Stanley Fish, iar Ovidiu Ghidirmic completeaz: Atta vreme ct literatura nu se mrginete s prezinte fapte ntmplate, ci fapte care se pot ntmpla, nseamn c nu este altceva dect un produs al imaginaiei. Imaginarul formeaz, deci, statutul, condiia literaturii. n spatele textului literar nu cutm realitatea, acesta fiind suficient prin sine nsui, indiferent ct de minuioas i ct de onest ar fi descris realitatea. S-a spus despre diveri scriitori, de la Nicolae Filimon la Charles Dickens, c alctuiesc veritabile fresce ale timpurilor n care au trit; este adevrat, dar n aceste fresce au putut inventa personaje, nume, s-au putut inventa ntmplri pornind de la cele trite de ei sau vzute. Altfel spus, nu faptul ca atare a interesat i intereseaz, ci semnificaiile lui. Una dintre opiniile cele mai tranante n privina realitii vieii i a celei din literatur i aparine lui Paul Cornea: nici textul cel mai realist, nici ficiunea cea mai asemntoare vieii nu submineaz convenia fictivizrii; a face literatur nseamn a participa la un i a-i asuma regulile. Aseriunile textului pot fi considerate drept adevrate ns cu condiia de a admite c sistemul de referine nu exist n realitatea empiric, avnd doar statutul de imagine mental. Cu siguran ns, convenia fictivizrii nu st n atenia oricrui cititor, ci doar n a celui avizat sau a scriitorilor i criticilor. Un cititor obinuit are n vedere faptul c rndurile dintr-un ziar reprezint realitatea, dar tendina sa este ca i atunci cnd citete un text literar s l proiecteze n realitate, o realitate care nu-i aparine, cu siguran, dar care a existat pentru cineva, care a avut un aici i acum. Astfel, convenia fictivizrii nu este luat n considerare aici, iar cititorul obinuit ia ca realitate sigur, onest, descrierea Humuletiului natal al lui Ion Creang din Amintiri din copilrie. Dar, dei Nic i vede satul ca pe unul bogat, cu oameni nstrii, documentele i istoricii vorbesc despre o aezare mai degrab srac. Cu siguran, acest fapt nu duneaz cu nimic Amintirilor din copilrie, dar inexactitatea nu poate fi apanajul autorilor de reportaj, datoria lor este de a fi exaci, veridici, oneti, atunci cnd se raporteaz la un referent.

II. LITERARITATE
De la literatur la literaritate sau de la ce este literatura la cnd este literatur Cercetarea unei realiti att de complexe si proteice cum este literatura a beneficiat de-a

lungul timpului de multiple perspective si abordri care au venit dinspre estetic, lingvistic, teoria literaturii,filosofie, sociologie, psihologie etc., fiecare dintre acestea reusind s dezvluie doar cte o fa a literaturii. Nici una ns nu a putut defini sau mcar circumscrie fenomenul literar n plenitudinea si complexitatea sa. Tradiional, literatura si definirea ei au fost intim legate de cuvnt, de planul lingvistic. n constiina public alimentat si de scoal , literatura a intrat ca art a cuvntului. Sintagma n sine trimite deopotriv la zona esteticului arta si la cea a lingvisticului cuvntul. Asadar, putem afirma c abordarea si definirea literaturii dinspre lingvistic si estetic a dominat ani muli cercetarea ei, ncepnd din antichitate si pn n secolul XX. Central, imanent si fundamental, perspectiva lingvistic asupra literaturii nu exclude, ci cheam la colaborare protecia altor unghiuri de vedere asupra acestui fenomen deopotriv lingvistic si translingvistic.3 A spune ns c literatura e mai mult dect textul lingvis tic prin care ea exist si se manifest, nseamn a zdruncina, a zgudui din temelii o accepie tradiional, adnc nrdcinat. Apariia conceptului de literaritate se pare c a reprezentat primul pas n aceast ruptur de conceptul tradiional. Termenul propus iniial de R. Jakobson n 1921, preluat de formalistii rusi, popularizat de T. Todorov si acceptat de structuralistii francezi, folosit si de G. Genette si de H. Plett si-a fcut treptat loc si s-a impus, marcnd nu numai o mutaie terminologic, ci si una conceptual. Literatura art a cuvntului Literatura a fost si mai este considerata arta a cvuvintului, un limbaj deviat de la norma vorbirii comune. Roman Jakobson introduce notiunea de literaritate (literaturnost).Intr-o definitie din 1921 el spune: Obiectul stintei literare nu este literatura, ciliteraritatea, adica ceea ce face dintr-o opera data o opera literara. Jakobson e de parere ca literaritatea nu trebuie cautata in subiectul/tema/motivele unui text,ci in stilul /structura acestuia. Cu alte cuvinte, textul artistic se diferentiaza de celelalte tipuri de texte nu atit prin ce decrie, dar cum descrie. In opinia lui Jakobson,comunicarea verbala se transforma in una literara atunci cind ea contine un limbaj figurat (conotativ), specificitatea literaturii reducndu-se n acest caz la specificitatea limbajului sau (literaritatea). Ca atare, se face distinctia ntre limba literara, limba vorbita si limbajul stiintific, n functie de realizarea expresivitatii n actul comunicarii si de folosirea deliberata si sistematica a resurselor limbii. Formalistul rus Roman Jakobson considera ca functia poetica (orientarea asupra mesajului) reprezinta functia dominanta a artei verbale, celelalte functii ale limbajului fiind n acest caz secundare. Limbajul figurat ii arata destinatarului ca el se afla in fata unui fenomen lingvistic care se evidentiaza pentru propria valoare. Mesajul se auto-oglindeste, atragind-i atentia receptorului ca se afla in fata unei comunicari neobisnuite. Literaritatea apare, asfel, ca o abatere de la norma vorbirii obisnuite, abatere ce declanseaza in cititor efecte emotionale,estetice. Teoria lui Jakobson nu poate fi insa acceptata astazi. In primul rind, literaritatea nu mai poate fi confundata cu limbajul figurat/conotatia. Poezia actuala utilizeaza deseori un limbaj tranzitiv, lipsit de figuri, apropiat de cel al prozei. Arta cuvintului inseamna pentru unii capacitatea de a oferi cit mai multe idei in cit mai putine cuvinte, ceea ce nu presupune neaparat existenta limbajului figurat. In al doilea rind,definitia literaturii ca limbaj figurat nu se potriveste nici prozei. Or, pe noi ne intereseaza un criteriu comun tuturor textelor literare. ntr-o buna parte a scrierilor n proza cuvntul nu este utilizat, ca n poezie, drept element cu functie artistica, ci, la fel ca n vorbirea curenta, este subordonat functiei referentiale si, n concluzie, aceste opere nu mai pot fi numite opere de arta a cuvntului, n orice caz nu n aceeasi masura ca poezia lirica.

In al treilea rind, metaforele, metonimiile si alte figuri de stil pot fi intilnite si in limbajul uzual. Si, in sfirsit literaritatea nu poate fi definita o data pentru totdeauna si fara a se tine seama de preferintele publicului.

Literatura ca ficiune
O alt poziie este cea a teoeticienilor care considera drept criteriu al literaritatii fictiunea sau, n formularile extreme, autonomia totala a lumii reprezentate n opera literara. nca din Antichitate, Aristotel facea distinctia ntre poezie (cu sensul actual de literatura de fictiune) si istorie (adica istoriografie): daca aceasta din urma relateaza fapte ce s-au ntmplat aievea, poezia (i. e. literatura) relateaza fapte ce s-ar putea ntmpla, n limitele verosimilului si necesarului. Totusi, se observa ca nici acest criteriu nu este operant n cazul poeziei lirice si, cu att mai mult, n cel al poeziei didactice si al prozei nonfictive (jurnale, memorii, scrisori, reportaje, eseuri etc.). DIMENSIUNEA PRAGMATIC A LITERARITII Literaritatea desemneaz capacitatea unui text de a fi literar, n anumite condiii. Prin urmare, literaritatea, din perspectiv pragmatic, devine doar un raport contractual ntre autor, text, receptor si context. Literaritatea nu este asadar o categorie descriptiv normativ, ci una relaional comparativ. Neavnd o identitate empiric n plan textual, faptul de literaritate nu coincide cu un anumit tip de text ci se reduce doar la un efect de text, bazat pe o judecat convenional. O asemenea schimbare conceptual care comut accentul de pe text pe context, constituie primul pas important spre o abordare pragmatic a literaritii. Calitatea unui text de a fi literar sau nu, nu este o caracteristic imanent textului respectiv si deci nu e decis exclusiv de planul lingvistic. Textul n sine nu poate fi extras - dect artificial din situaia de discurs care l-a produs si-l produce. Din perspectiv pragmatic nelegem textul/discurs ca un produs aflat la intersecia a dou procese: cel al enunrii si cel al interpretrii; textul este asadar locul de ntlnire n care dialogheaz autorul si contextul enunrii cu receptorul si contextul interpretrii. Putem distinge astfel dou dimensiuni pragmatice: pragmatica emitorului (autorului) si pragmatica receptorului (cititorului). ntreaga construcie teoretic n care ne ancorm acest demers ar fi astfel redus la urmtoarele aseriuni: 1. textul/discurs este un produs al enunrii fiind determinat de ea; 2. textul/discurs este un produs al interpretrii, fiind actualizat continuu de ea; 3. literaritatea unui text/discurs este contextual. 1. Textul\discurs - produs al actului enunrii Prima distincie care trebuie fcut este cea dintre enunare, neleas ca un proces, ca un act, si enun, neles ca produs, rezultat al acestui act - caracterizat printr-o unitate de neles si de structur. Benveniste ntemeietorul pragmaticii enunrii, afirm: enunul textual este singura realitate concret care rmne dup ce actul enunrii s-a ncheiat. A cuta urmele enunrii n enun este singura cale de a mai putea reconstitui actul producerii lui de ctre emitor. Parafraznd, am putea spune c doar n text mai putem cuta urmele autorului, analiznd mrcile textuale specifice prin care acesta se face simit.

Enunul textual primeste asadar o determinare specific datorat individualitii autorului, competenelor lui lingvistice si paralingvistice, ideologice si culturale, determinrilor sale psihologice, dar si constrngerilor universului de discurs. 2. Textul\discurs produs al actului de interpretare Comunicarea, n general, si cea literar, n special, nu se realizeaz dect atunci cnd informaia, mesajul ajunge la receptor (cititor). Textul n sine e mort, e neutru atta vreme ct nu e citit de receptor. Urmele enunrii n enunul textual nu pot fi actualizate dect prin actul interpretativ al receptorului. Cititorul interpret citeste textul conform competenelor sale lingvistice, paralingvistice, ideologice, culturale, determinrilor sale psihologice, instituind un model de interpretare propriu. Libertatea lui de interpretare e ghidat de caracteristicile lingvistice ale textului, dar nu e ngrdit de acestea si nu se limiteaz la ele. Receptorul are libertatea de a citi textul si de al interpreta, producndu-l astfel continuu. Inteniile comunicative ale autorului se intersecteaz cu inteniile interpretative ale cititorului care le poate actualiza doar parial pe cele dinti. n acest caz, literaritatea textului se ambiguizeaz. Este sau poate fi literatur nu numai ceea ce este conceput ca literatur dar si, mai ales, ceea ce este receptat ca atare (vezi miturile, cronicile, eseurile, scrisorile, jurnalele etc.). 3. Literaritatea unui text este contextual G. Genette distinge n teoria sa literaritatea convenional de ceea ce numeste el literaritatea constitutiv. n opinia noastr, orice text poate fi socotit literar sau nonliterar n funcie de caracteristicile sale determinante si de situaia de discurs creia i aparine. Deci decizia de literaritate nu se datoreaz exclusiv textului ci poate fi luat doar printr-o judecat de tip pragmatic, care pune n balan att factorii lingvistici (textuali) ct si cei extralingvistici (transtextuali). Literaritatea textului nu poate fi discutat n afara situaiei de discurs care l-a produs si-l produce perpetuu. Specificul ireductibil al literaturii nu e de ordinul inefabilului, ci se bazeaz pe o competen literar, o universalie a constiinei culturale umane. Ea poate fi definit ca o capacitate abstract de a produce, nelege si recunoaste faptele literare ntr-un context istoric si ntr-o comunitate uman anume. Relaia autor-text-context-cititor este complex si, mai ales, dinamic. Avatarurile acestei relaii sunt cele care produc literaritatea unui text. Actul de discurs ca act specific de comunicare n procesualitatea lui instituie produsul, respectiv textul/discurs si nu invers.

III. AMBIGUITATE
Este mecanismul fundamental al poeticitatii (Rodica Zafiu), o conditie esentiala a limbajului poetic, destinata sa stimuleze si sa orienteze capacitatea imaginativ (I.Coteanu). Ambiguitatea inseamna dubla posibilitate de echivalare a unor elemente din limbajul poetic, rezultata din specificitatea constructiei acesteia, incat sa deschidacatre cititor o serie alternativa de conotatii posibile la aceeasi expresie a limbii. Intr-un studiu de referinta, William Empson (1981) stabileste sapte tipuri de ambiguitate, dupa cum rezulta din: polisemantismul lexical; din semnificatiile alternative; din simultaneitatea semnificatiilor; din combinarea unor semnificatii neconcordante;

dintr-o confuzie fericita a autorului, care isi descopera ideea pe parcursul scrierii, creand nedumerirea cititorului; dintr-o tautologie irelevanta; dintr-o contradictie totala a semnificatiilor, care scindeaza mintea autorului. Ambiguitatea este fenomenul cu variabilitate si deschidereacea mai mare din poetica, generand practic spatiul nelimitat al imaginarului. Empson insusi defineste ambiguitatea o nedumerire, o incurcatura cu privire la ceea ce a vrut sa spuna autorul, incat Graham Hough identifica al optulea tip de ambiguitate, intre semnificatia intentionata de autor si semnificatia realizata de cititor in timpul lecturii. EX:Sfirsitul orei a coincis cu chemarea profesorului. Asadar: profesorul cheam sau pe profesor l cheam?). Ion vede pe Gheorghe mergnd pe strad.( Gheorghe sau Ion merge?) Drum ocolit ( drum care ocolete sau care e ocolit de cineva) i-am citit lucrarea (ti-am citit ie lucrarea ta sau a altuia, sau eu am citit lucrarea ta) De-attea nopi aud plound / Aud materia plngnd (George Bacovia, Lacustr)
materia care plnge c materia plnge cnd plnge materia

IV. Conotaie