Sunteți pe pagina 1din 52

UNIVERSITATEA HYPERION FACULTATEA DE DREPT

DREPT ROMAN - SINTEZE

BUCURESTI 2006

DREPT ROMAN

Obiective Cursul Drept roman si propune sa asigure cunoasterea de catre studenti a evolutiei principalelor aspecte privind aparitia si evolutia institutiilor dreptului privat roman, printre care: succesiunile; obligatiile; izvoarele obligatiilor. izvoarele dreptului roman; procedura civila n dreptul roman; persoanele; drepturile reale;

NOTIUNI INTRODUCTIVE I. Caracterizare generala a dreptului roman 1. Definitia dreptului roman

Dreptul, n sensul general si totodata tehnic al cuvntului, constituie ansamblul normelor de conduita obligatorie, deci instituite ori sanctionate de catre stat, care reglementeaza raporturile dintre membrii unei colectivitati. Aplicnd aceasta definitie dreptului roman se poate spune ca el cuprinde totalitatea normelor de conduita instituite juridice si sanctionate de statul roman, ce constituie un aflate ntr-un proces continuu de sistem si extrem de vast si complex, format din numeroase ramuri si institutii transformare interconditionare (E. Molcut, D. Oan- cea, Drept roman , 1995, Bucuresti, p. 5).

2.

Obiectul dreptului roman

Cursul de fata are ca obiect prezentarea aparitiei si evolutiei institutiilor dreptului privat roman, si nu a ntregii materii a dreptului roman. Dreptul roman, ca ansamblu de norme de conduita instituite ori sanctionate de statul roman, era mpartit n conformitate cu conceptia romana n drept public si drept privat. Astfel, jurisconsultul Ulpian arata criteriul de distinctie ntre dreptul public si dreptul privat: dreptul public este acela care priveste organizarea statului roman, iar dreptul privat, interesul particularilor. 3. nsemnatatea dreptului roman

Dreptul roman prezinta o deosebita nsemnatate, deoarece el constituie fundamentul pe care s-a cladit sistemul juridic. Cu toate ca dreptul roman nu mai este n vigoare, notiunile si principiile sale, care s-au perpetuat de peste doua mii de ani pna astazi, sunt perfect aplicabile. Deci, el nu a ramas un simplu document arheologic, asa cum este cazul altor legislatii din Antichitate, ci a trait o viata proprie, a depasit sub aspectul formei sale limitele societatii care l-a generat si a exercitat o influenta hotartoare asupra dreptului de mai trziu (E. Molcut, Drept privat roman, Universitatea Crestina D.Cantemir, Bucuresti, 1994). 4. Diviziunile dreptului roman

Dupa cum rezulta din textul lui Ulpian citat anterior, dreptul roman se divide n dreptul public si dreptul privat.

Dreptul public este acel ansamblu de norme juridice care reglementeaza organizarea statului, pe de o parte, iar pe de alta, reglementeaza relatiile dintre stat si persoanele particulare. Dreptul privat este acel ansamblu de norme juridice care reglementeaza relatiile dintre persoanele particulare. La rndul sau, dreptul privat se subdivide n trei parti: ius civile, ius gentium si ius naturae sau ius naturale .

II. Periodizarea istorica a statului si epocile dreptului roman 1. Perioada prestatala

Dupa traditie, si conform cercetarilor istorice, Roma ar fi fost fondata la anul 754 ori 753 .e.n., de catre cei doi frati legendari Romulus si Remus. Organizarea privata a Romei ca cetate s-a realizat prin fuziunea a trei triburi, fiecare avnd un senat de o suta de membri, o armata pedestra de o mie de oameni si o cavalerie de o suta de oameni. Astfel, conducerea sociala era exercitata de catre patricieni, iar hotarrile erau adoptate de catre adunarea poporului, mpartita n ginti, curii si triburi. Organele prestatale ce realizau aceasta conducere erau: comitia curiata , ca adunare a poporului roman la care plebeii nu aveau acces pentru ca nu erau organizati n ginti; alt organ de conducere era regele rex, ales de comitia curiata cu atribute militare, religioase si judecatoresti limitate; n sfrsit, senatul era format, n urma fuziunii senatelor celor trei triburi, din 300 de membri si confirma alegerea regelui si hotarrile adunarii curiate.

2.

ntemeierea statului roman

Pe la sfrsitul secolului VI .e.n., n urma reformei complexe a lui Servius Tullius, a fost ntemeiat statul roman Capitolului si ca forma de organizare politica. El a mpartit teritoriul Romei, cu exceptia Aventinului, n patru tribus sau regiuni numite: Suburama, Esquiliana, Collina si Palatina. Statul roman a cunoscut mai multe perioade de dezvoltare din punctul de vedere al formelor sale de organizare. Mai nti, acesta a evoluat n perioada regalitatii, cuprinsa de la mijlocul secolului VI .e.n. pna n anul 509 .e.n., o data cu alungarea ultimului rege si trecerea la republica. Perioada republicii a durat de la 509 .e.n. pna n anul 27 .e.n., cnd mparatul Augustus a fondat monarhia. Perioada monarhiei sau a imperiului a evoluat n doua etape, respectiv Principatul ntre anii 27 .e.n. si 284 e.n., prima, si dominatul, a doua, ntre anii 284 e.n. si 565 e.n. n continuare vom aborda periodizarea istorica a statului roman n ordinea prezentata. 3. Perioada regalitatii

n ceea ce priveste organizarea statului, o data cu ntemeierea sa, au fost preluate organele de conducere a societatii romane din perioada prestatala, respectiv rex-regele, senatul si comitia centuriata creata prin reforma lui Servius Tullius.

4. Perioada republicii Republica si romana cunoaste n aceasta perioada o

dezvoltare rapida din punct de vedere social si economic. Roma extinde cuceririle printr-o politica de permanenta expansiune, devenind dupa razboaiele punice singura stapna a bazinului mediteranean. Astfel de cuceriri au fost posibile datorita unei armate puternice pe care romanii au creat-o special n acest scop. Drept urmare a razboaielor de cucerire, la Roma se concentreaza un numar tot mai mare de sclavi, pe a caror munca ncepe sa se bazeze ntreaga productie de bunuri a societatii. n acest context, viata sociala se caracterizeaza prin confruntarea ntre patricieni si plebei, conflict ntretinut de conditiile discriminatorii impuse celor din urma din punct de vedere att politic, ct si economic. Chiar daca plebeii au reusit sa obtina cteva cuceriri n lupta lor, ca, de exemplu, accesul la comitia centuriata , n celelalte domenii, respectiv cele administrativ, religios si jurisdictional continuau sa fie exclusi. De asemenea, ager publicus era exploatat n exclusivitate tot de catre patricieni. Aceste cauze au determinat ca dupa o lupta de secole plebeii sa obtina anumite reforme, ca, de pilda, cea a fratilor Gracchi sau Legea celor XII Table . Catre sfrsitul republicii, cnd dezvoltarea economica

marcheaza un avnt nemaintlnit pna atunci, societatea romana trece prin mutatii profunde care determina restructurarea categoriilor sociale, iar distinctia binecunoscuta ntre patricieni si plebei ncepe sa se estompeze. Astfel, apar noi categorii derivate din patricieni ori plebei, respectiv cavalerii si nobilii. Cavalerii erau cei mbogatiti n urma comertului cu sclavi, a celui maritim, prin arendarea impozitelor si a lui ager publicus, prin
6

arendarea minelor statului si aprovizionarile militare. Ei aveau anumite semne distinctive, respectiv dreptul de a purta un inel de aur si de a avea locuri rezervate la teatru (C.St. Tomulescu, Manual de drept privat roman, Bucuresti, 1958, p. 19). Nobilii erau cei care detinusera o magistratura curul a ori descendentii lor. Nobilimea era formata si din familii de plebei care au ajuns nobili prin faptul ndeplinirii unei magistraturi curule. Alte categorii sociale n aceasta perioada erau formate din proletari si sclavi. Termenul de proletar apare de timpuriu n limba latina. Legea celor XII Table l cunostea, iar conform traditiei, regele Servius Tullius i exclusese pe proletari de la serviciul public si militar. Proletar era omul sarac care nu avea dect copii proles . La sfrsitul republicii, drept consecinta a legii grnelor, promisa de Caius Gracchus, lege prin care statul era obligat sa procure n conditii ieftine gru pentru saraci, proprietarii devin cetateni saraci care nu aveau nici un mijloc de subzistenta dect ajutorul acordat de catre stat. Sclavii constituiau categoria de oameni care nu se bucurau de libertate, nefiind persoane. Sclavia, din forma sa patriarhala, spre sfrsitul republicii, devine clasica, constituind de fapt baza economica a sistemului sclavagist. n perioada republicii, organele de exercitare a puterii politice au fost n parte preluate din perioada anterioara, dar acum dispare regele si apar magistratii, care se adauga adunarilor poporului si senatului. Adunarile poporului adoptau hotarri legislative, electorale sau judiciare. Ele se concretizau n patru categorii de adunari, respectiv: comitia curiata, comitia centuriata , concilium plebis si comitia tributa (E. Molcut, op.cit., p. 30 ). Comitia curiata si pierde din prerogativele avute n perioadele anterioare si rolul sau devine tot mai limitat n conducerea politica a societatii romane. Ea si exercita atributii n materia dreptului privat
7

legate de anumite institutii juridice, ca testamentul sau adrogatiunea. Comitia centuriata cunoaste n aceasta perioada o transformare structurala determinata de cenzura lui Appius Claudius, pe de o parte, si de o reforma din anul 220 .e.n., pe de alta. Cenzorul Appius Claudius, la 312 .e.n., a admis ca si cei care aveau avere mobiliara, adica metal constnd n arama, aur, argint, sa poata face parte dintr-una din cele cinci categorii ale adunarii centuriate si nu numai cei care detineau avere imobiliara. Prin reforma din anul 220 .e.n., numarul centuriilor s-a marit, marindu-se astfel si numarul celor care participau la vot. De aceea se considera aceasta reforma ca o victorie obtinuta de micii proprietari de pamnt. Concilium plebis era vechea adunare a plebei care la nceput adopta hotarri obligatorii numai pentru plebei. n urma legii Hortensia din sec. III .e.n., hotarrile acestor adunari devin obligatorii pentru toti cetatenii, deci si pentru patricieni, si astfel ele se transforma n comitia tributa. Comitia tributa a aparut o data cu transformarea vechii adunari a plebei ntr-o adunare n care hotarrile au devenit obligatorii si pentru patricienii repartizati dupa cartierul n care locuiau si care astfel dobndisera dreptul de vot n adunarea plebei. Aceasta era consecinta mpartirii cetatenilor, deci si a plebei, la Roma, n patru triburi sau cartiere urbane si n 17 cartiere rurale cuprinznd pe cei ce locuiau n mprejurimile Romei. Senatul, n aceasta perioada, a dobndit un rol important n conducerea politica a societatii romane si chiar daca nu avea dreptul sa elaboreze legi, el trebuia sa le confirme pe cele votate de adunarile poporului. n acest fel, el supraveghea respectarea vechilor traditii si moravuri ale poporului roman.

La nceput, consulii erau cei care i numeau pe senatori dintre patricieni. Mai trziu, senatorii au ncetat de a fi n mod exclusiv patricieni, dobndind aceasta demnitate toti aceia care au detinut anterior o magistratura curul a, printre care puteau fi si plebei, de cnd dobndisera dreptul la magistratura. n cele din urma, cenzorii erau cei care au primit dreptul sa numeasca senatori. Magistratii erau nalti functionari de stat care detineau atributii importante din punct de vedere administrativ si jurisdictional. n minile lor erau concentrata si puterea militara. Erau alesi pe o perioada limitata, de regula, un an. Puterea lor se exercita prin doua importante atribute, denumite potestas si imperium . Magistratii superiori, consulii detineau puterea civila suprema, dar si conducerea armatei. Urmau conform ierarhiei pretorii, ce aveau ca atributie principala administrarea justitiei, cu preponderenta cea civila. De fapt, acestia nu judecau, ci doar organizau instanta. n anul 242 .e.n. apare preotul peregrin, care are ca atributie organizarea proceselor dintre cetateni si peregrini. Alta categorie de magistrati era cenzorul . El avea sarcina de a se ocupa de cens recensamnt, adica sa evalueze periodic din cinci n cinci ani averea cetatenilor si sa nscrie toate perioadele pe listele censului. Edilii curuli erau magistratii care supravegheau organizarea si functionarea pietelor, se ocupau de aprovizionarea orasului si aveau atributii jurisdictionale n ceea ce priveste vnzarea vitelor si sclavilor, care se faceau n pietele publice. Questorii erau functionarii care administrau tezaurul public, arhivele statului si se ocupau cu vnzarea prazii de razboi. Tribunii plebei au jucat un rol de o mare nsemnatate n viata statului roman, caci, pentru apararea intereselor plebeilor, aveau dreptul de a se opune actelor magistratilor prin veto. Nu se puteau
9

nsa mpotrivi astfel actelor cenzorilor si dictatorilor, ct si hotarrilor senatului. n cazuri deosebite, de exceptie, cum erau razboaiele, rascoalele etc., conducerea statului era ncredintata unui dictator, caruia nimeni nu i se putea opune, dar care avea o mputernicire exceptionala pe un termen limitat, respectiv pe sase luni.

5. Perioada monarhiei

Perioada monarhiei sau a imperiului se mparte n doua etape succesive, respectiv principatul si dominatul sau monarhia absoluta. Principatul Aceasta perioada a debutat cu tentativa lui Caesar de a instaura o monarhie fatisa, tentativa ce nu a avut reusita. n aceasta perioada, structura societatii romane s-a mentinut n mare parte, dar s-a polarizat prin cresterea diferentelor dintre bogati honestiores si saraci humiliores . n perioada principatului, organele politice de conducere n statul roman sunt mparatul, senatul si magistraturile. Dominatul Ultima etapa a monarhiei, dominatul sau monarhia absoluta, a reprezentat o forma fatisa de absolutism. Forma de stat instaurata era o monarhie absoluta de drept divin n care mparatul nu mai era considerat principes, primul ntre cetateni, ci mai presus de oameni dominus et deus, avnd puteri supranaturale.

10

6. Epocile dreptului roman

Periodizarea istorica a statului roman trebuie coroborata cu o periodizare a dreptului roman data fiind strnsa legatura dintre si ansamblul organizarea politica a societatii sub forma statului

normelor de conduita care se aplicau n relatiile dintre oameni sub forma dreptului. Numai astfel se pot ntelege conditiile n care au aparut si s-au dezvoltat institutiile juridice, modul n care acestea au evoluat de-a lungul a 1300 de ani. De aceea n mod conventional, dar tinnd seama si de realitatea istorica concreta, marea majoritate a romanistilor au periodizat dreptul roman n trei epoci, care urmeaza o succesiune logica si totodata cronologica, respectiv epoca veche, epoca clasic a si epoca postclasic a. Prima perioada a dreptului roman, respectiv epoca veche ncepe din momentul ntemeierii statului si dureaza de-a lungul perioadei regalitatii pna spre sfrsitul republicii, respectiv jumatatea secolului VI .e.n. pna n anul 27 .e.n. A doua perioad a a dreptului roman, respectiv epoca clasica dureaza de-a lungul perioadei principatului de la 27 .e.n. pna la 284, an n care ncepe domnia mparatului Diocletian. A treia perioada a dreptului roman, respectiv epoca postclasica a durat de-a lungul perioadei dominatului de la anul 284 e.n. pna la 565. I. IZVOARELE DREPTULUI ROMAN Caracterizare generala a izvoarelor dreptului roman Pornind de la definitia si analiza terminologiei privind izvoarele de drept, romanistii au ajuns la concluzia unanima ca acestea prezinta mai multe acceptiuni, respectiv cea n sens material, cea n sens
11

documentar si, n fine, cea n sens formal, care de fapt va constitui obiectul nostru de cercetare. Obiceiul Obiceiul sau cutuma constituie cel mai vechi izvor al dreptului roman si s-a format n procesul destramarii societatii prestatale. El a existat n societatea gentilica, dar continutul sau avea un caracter moral, iar nu juridic. Era bazat pe vechi si puternice traditii si avea rolul de a mentine ordinea n comunitate. Legea Legea este n general definita ca o hotarre a poporului care devenea norma obligatorie, dar ea poate fi definita si ca o conventie ntre doua persoane, cu sens de contract. Edictele magistrat ilor; dreptul pretorian Magistratii aveau un drept numit ius edicendi, n virtutea caruia puteau ca la intrarea n functie sa emita un edict, adica un act prin care faceau cunoscut populatiei programul activitatii lor pentru perioada ct urmau sa exercite aceasta magistratura. La nceput, edictele erau rostite n fata poporului adunat cu aceasta ocazie, dar mai trziu au fost scrise pe table de lemn albe numite album si afisate n forum pentru a fi aduse astfel la cunostinta tuturor cetatenilor. Cu trecerea timpului, dreptul civil si dreptul pretorian s-au apropiat unul de altul si daca la sfrsitul dreptului vechi si nceputul celui clasic erau net distincte, n vremea lui Justinian institutiile

12

juridice noi nu sunt dect rezultatul fuziunii dreptului civil cu

cel

pretorian, proces care deci ncepuse cu mult timp nainte de Justinian. Jurisprudenta Jurisprudenta era stiinta dreptului creata de catre jurisconsulti iuris prudentes, iuris consulti , prin interpretarea dispozitiilor normative cuprinse n legi (E. Molcut, op. cit., p. 55). Senatusconsultele Senatul nu a fost de la nceput un organ legislativ, ci el a devenit astfel n mod treptat, prin masurile luate de mparati n perioada de trecere de la principat la dominat. Acesta a atribuit senatului puteri legislative care cu mult nainte fusesera exercitate de adunarile poporului. Constitut iile imperiale ncepnd cu mparatul Hadrianus, constitutiile imperiale constitutiones principis au dobndit putere obligatorie, devenind astfel izvoare de drept. Constitutiile imperiale au fost de patru categorii: edicta , mandata, decreta si rescripta. Codificarea dreptului roman 1. ncercarile de codificare nainte de Justinian

13

Tendinta catre sistematizare a existat permanent pna la Justinian, prin ncercari repetate ntreprinse, pe de o parte, de catre persoane particulare, iar pe de alta, de catre nsusi statul roman. Aceste condificari au fost: Codex Gregorianus , Codex Hermogenianus si Codex Theodosianus . 2. Legislatia lui Justinian

Opera legislativa a lui Justinian este formata din patru lucrari fundamentale, respectiv Codex, Digesta, Institutiones si Novelae. II. PROCEDURA CIVIL A N DREPTUL ROMAN 1. Caracterizare generala a procedurii civile romane Procedura civila romana cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza desfasurarea proceselor cu privire la libertate, proprietate, mostenire si valorificarea drepturilor de creanta (E. Molcut, D. Oancea, op.cit., p. 59). Procedura legisactiunilor si procedura formulara se caracterizeaza prin desfasurarea procesului n doua etape, respectiv in iure n fata magistratului si in iudicio n fata judecatorului. Procedura extraordinara se deosebea pe primele doua prin lipsa celor doua etape, desfasurarea procesului facndu-se n fata unei singure persoane.

14

2. Procedura legisact iunilor: legis actiones Caractere generale Gaius explica astfel termenul de legis actiones : orice actiune, ca mijloc de valorificare a unui drept subiectiv, se ntemeiaza pe lege. De fapt, erau cinci legisactiuni n cele din urma, mpartite n doua categorii: una era a celor de judecata, formata din sacramentum, iudicis arbitrive postulatio si condictio, iar cealalta categorie era formata din legisactiunile de executare, respectiv pignoris capio si manus iniectio. Aceasta deoarece sentinta obtinuta prin legisactiunile de judecata nu era nvestita cu forta executorie, aceasta fiind obtinuta cu ajutorul unor legisactiuni specifice, create n mod expres n acest scop. Legisactiunile au avut trei caractere ce au ilustrat perfect conditiile n care acestea au luat nastere, respectiv legal , formalist si judiciar. Procedura in iure n aceasta etapa, procesul debuteaza cu citarea prtului reus n fata magistratului folosindu-se de catre reclamant actor, petitor dupa caz: in ius vocatio , vadimonium extra judiciare si condictio . n fata magistratului, reclamantul rostind formule solemne si arata pretentiile fata de prt. Acesta putea sa reactioneze prin trei pozitii: sa recunoasca pretentiile reclamantului prin confesio in iure , si atunci era asimilat cu cel condamnat, procesul oprindu-se aici, nemaitrecndu-se n etapa a doua;

15

sa nege pretentiile reclamantului, dar sa nu se apere indefensio si sa nu-si dea concursul la realizarea legislatiunii. n acest caz, de asemenea, era asimilat condamnatului si procesul se oprea aici, netrecndu-se n etapa a doua; sa nege pretentiile reclamantului infinitiatio si sa-si dea concursul la desfasurarea procesului. n acest caz, procesul trecea n etapa a doua si se finaliza n cele din urma cu pronuntarea unei sentinte. Litis contestatio n procedura legisactiunilor, litis contestatio nsemna de fapt luarea de martori, prin care se exprima dorinta partilor de a se judeca si de a obtine n cele din urma o sentinta fie de condamnare, de catre reclamant, fie de absolvire, de catre prt. Mijloace de solut ionare a litigiilor ntemeiate pe imperium Competenta magistratilor era desemnata prin termenii jurisdictio si imperium . Imperium constituia puterea de comanda a magistratului. n sens larg, imperium cuprindea si jurisdictio . Procedura in iudicio Dupa ce partile au trecut prin momentul lui litis contestatio luarea de martori, ele ajung n fata judecatorului, a doua etapa a procesului civil, unde se aplica principiul oralitatii si contradictorialitatii. Fiecare parte si sustine punctul de vedere pe baza materialului probator constnd n martori si nscrisuri.

16

Organizarea instant elor de judecata

Judecatorul putea forma o instanta unica atunci cnd era singur, ca judecator unic judex unus , fie putea fi arbitru arbiter. Deosebirea dintre judecator si arbitru era aceea ca judecatorul judeca pricinile mai dificile, iar arbitrul pe cele care priveau nentelegerile dintre rude sau vecini, ca, de exemplu, iesirile din indiviziune sau hotarnicirile. Procesele puteau fi judecate si de judecatori multipli care formau anumite tribunale. Acestea erau fie nepermanente, fie permanente. Tribunalele nepermanente erau formate dintr-un numar impar de judecatori, numiti recuperatores si judecau procesele dintre cetateni si peregrini. Legisactiunile Legisac tiunile de judecata Sacramentum procedura prin juramnt era actiunea legii prin care se judecau procesele cu privire la proprietati si la creante avnd ca obiect anumite sume de bani sau anumite lucruri. Judicis arbitrive postulatio consta ntr-o cerere adresata magistratului pentru ca acesta sa desemneze un judecator sau arbitru. Legisactio per condictionem sau condictio a constituit o simplificare a lui sacramentum n personam si se aplica n doua situatii, respectiv n materie de certa pecunia o suma de bani determinata si n materie de alia certa res un alt lucru determinat.

17

Legisac tiunile de executare Manus injectio punerea minii era o legisactiune ce nu se putea intenta dect n baza unei sentinte judecatoresti privind o suma de bani. Pignoris capio luarea de gaj era considerata legisactiune cu toate ca i lipsea caracterul judiciar, nefiind subsecventa unui proces, nepresupunnd prezenta magistratului, si nici chiar a debitorului. Creditorul, dupa rostirea unor formule solemne, putea, n prezenta martorilor, sa ia un bun din patrimoniul debitorului. Daca acesta din urma nu platea, el nu putea sa-l nstraineze, dar n schimb l putea distruge. Origine Originea procedurii formulare se gaseste n genere n cadrul nsusi al legisactiunilor care ncepusera spre sfrsitul epocii vechi sa devina odioase. Dupa razboaiele punice, spre sfrsitul republicii, se produc profunde transformari economice si sociale n viata statului roman. Procedura in iure Citarea la proces se realiza prin aceleasi procedee cunoscute din procedura legisactiunilor, numai ca n cadrul noii proceduri aceasta s-a perfectionat. n fata magistratului in iure, partile si exprimau n limbajul cotidian pretentiile dupa cum credeau de cuviinta fara a recurge la formule sacramentale si ritualiste. Reclamantul expunea astfel oral obiectul cererii sale, indicnd formula pe care o solicita. La fel ca si la procedura anterioara, si n cazul acesteia prtul putea avea trei pozitii fata de pretentiile reclamantului.

18

Formula si partile formulei Formula constituia un mic program de judecata prin care pretorul arata judecatorului cum sa solutioneze litigiul. Partile principale ale formulei erau: intentio, demonstratio, adiudicatio si condemnatio. Clasificarea ac tiunilor Prin actiune actio se ntelegea un mijloc procedural la

ndemna unei persoane careia i s-a ncalcat un drept subiectiv, pentru valorificarea acestuia. Actiunile si formulele actiunilor se gaseau nscrise n edictul pretorului. Acestea erau: Actiuni reale sumumo divisio. Actiuni de drept strict si actiuni de buna credinta. Criteriul distinctiei celor doua categorii de actiuni era puterea de apreciere a judecatorului privind solutionarea acestora. Actiuni civile si actiuni honorarii sau pretoriene. Actiuni private si actiuni populare. Actiuni directe si actiuni utile. Actiuni penale si actiuni persecutorii. Actiuni arbitrarii. Litis contestatio n cadrul procedurii formulare, prtului. Litis contestatio producea n procedura formulara trei efecte ce prezentau o deosebita importanta prin consecintele juridice pe care le producea. Acestea erau: efectul extinctiv, efectul creator sau novator si efectul fixator.
19

si actiuni personale. Aceasta mpartire se

regaseste n Legea celor XII Table si este cea mai importanta

litis contestatio consta n

remiterea unei copii de pe formula ori dictarea ei de catre reclamant

Procedura in iudicio Dupa ce magistratul remitea copii de pe formula reclamantului si acesta la rndu-i prtului, ca un ultim act al primei etape, procesul trecea n a doua etapa, n fata judecatorului. Activitatea lor era similara n general cu cea din procedura legisactiunilor. Reclamantul si expunea oral pretentiile, prtul si formula apararile, ambii prezentnd probe n sustinerea afirmatiilor lor, putnd fi asistati si de avocati. Judecatorul, persoana privata, conducea dezbaterile si, n cele din urma, pronunta o sentinta ce putea fi de condamnare la plata unei sume de bani sau de absolvire. Judecarea procesului se facea n public ntr-o zi fasta si numai n prezenta partilor. Daca una din parti nu se prezenta la proces, cealalta cstiga procesul. Jucatorul era sclavul formulei n sensul ca el trebuia sa o respecte ntocmai, raportndu-se permanent la momentul ntocmirii ei, respectiv la litis contestatio. De aceea, lui nu i era permis sa tina seama de faptele care au intervenit ulterior lui litis contestatio. Efectele sentintei n urma pronuntarii sentintei, judecatorul redevine ceea ce era nainte, o persoana particulara, sentinta data de el avnd efecte diferite dupa cum aceasta era o sentinta de condamnare sau o sentinta de absolvire. Sentinta de condamnare avea un efect dublu, respectiv prezenta o forta juridica si o forta executorie. Sentinta de absolvire nu avea dect un efect unic, respectiv forta juridica. Reprezentarea n justitie n epoca clasica, datorita profundelor schimbari economice si sociale, practica a cerut admiterea reprezentarii, care s-a facut treptat de la reprezentarea imperfecta catre cea perfecta.
20

3. Procedura extraordinara: cognitio extraordinaria Compara tie cu celelalte proceduri n cadrul procedurii extraordinare dispare divizarea procesului n cele doua etape. Deci, aici procesul se desfasoara n fata unei singure instante de la nceput si pna la darea hotarrii, instanta reprezentata de una si aceeasi persoana, magistratul sau naltul functionar, adica magistratul jude-cator. Formula dispare, deoarece acesta nu putea sasi trimita formula lui nsusi. Organizarea instant elor Functionarii judecatoresti fac parte din ierarhia functionarilor administrativi. n vrful acestei ierarhii administrative se afla mparatul, care era si judecatorul suprem. Dupa el, pe o treapta inferioara, urmau prefectii pretoriului prefecturi ale Imperiului. III. PERSOANELE 1. Caracterizare generala asupra persoanei n dreptul roman nceputul si ncetarea capacitatii praefecti praetorio din cele patru

Regula consta n: capacitatea sau personalitatea ncepea o data cu nasterea si nceta o data cu moartea persoanei, exceptie facndu-se numai cu ocazia aplicarii a doua principii impuse de practica. Primul era: copilul conceput era considerat ca si nascut ori de cte ori era vorba de interesele sale infans conceptus pro nato
21

habetur quotiens de comodis eius agitur. n baza acestui principiu, de exemplu, copilul nascut dupa moartea tatalui avea dreptul la succesiune. Al doilea principiu era: succesiunea iacenta, vacanta sustine persoana defunctului hereditas iacens sustinet personam defuncti . Elementele capacitatii juridice Am amintit deja despre status -ul pe care o persoana trebuia sa-l posede pentru a avea capacitate deplina de drept, status alcatuit din trei elemente care constituiau continutul personalitatii sau capacitatii juridice, astfel: status libertatis , status civitatis, status familiae . 2. Status libertatis Sclavii Originile sclaviei Originile sclaviei constau n nastere, pe de o parte, si evenimente posterioare nasterii, pe de alta. Nasterea constituia evenimentul originar al sclaviei conform principiului copilul nascut n afara casatoriei dobndeste conditia mamei. Deoarece sclava era considerata ca nastea ntotdeauna n afara casatoriei, copilul acesteia devenea sclav, chiar daca tatal fusese om liber. Mijloacele juridice prin care sclavul putea participa n fapt la viata juridic a Peculiu sclavului constituia patrimoniul sclavului, dar era un patrimoniu de fapt peculium , caci de drept dominus era proprietarul acestuia. Testamenti factio pasiva consta n aceea ca sclavul putea fi instituit ca mostenitor daca totodata i se acorda si libertatea pentru ca numai astfel dominus putea sa aiba un mostenitor necesar, iar daca
22

acesta era insolvabil, bunurile mostenite erau vndute pe numele sclavului care devenea infam. Cognatio servilis . Contubernium a reprezentat casatoria ce consta n uniunea de fapt dintre un sclav si o sclava fara nici un efect juridic. Totusi, n epoca dreptului clasic, sub influenta crestinismului, a fost recunoscuta rudenia de snge dintre sclavi sub numele de cognatio servilis n baza careia sclavii nu se puteau casatori ntre ei daca erau rude de snge de grad mai apropiat. Oamenii liberi Oamenii liberi ingenui Oamenii liberi ingenui constituiau categoria de persoane care sau nascut liberi. La rndul lor, acestia puteau fi de mai multe feluri, dupa cum urmeaza: cetatenii, latinii, peregrinii, oamenii liberi aflati n starea de semisclavie si colonii. Oamenii liberi dezrobiti Oamenii liberi dezrobiti constituiau acea categorie de persoane, fosti sclavi eliberati de stapnii lor prin dezrobire, numiti liberti. 3. Status civitatis Status civitatis sau conditia de a fi cetatean era al doilea element al capacitatii juridice romane asupra caruia vom insista, pentru ca cetatenii formau acea categorie de persoane cu o conditie juridica superioara. Cetatenii romani civis romani erau singurii care puteau beneficia de toate drepturile civile si politice. Drepturile civile erau: ius comercii, ius conubii si ius militiae . Drepturile politice erau: ius sufragii si ius honorum .
23

4. Status familiae Familia romana n dreptul roman, cuvntul familia avea mai multe acceptiuni, respectiv fie totalitatea sclavilor aflati n proprietatea cuiva, fie un grup de persoane aflate sub aceeasi putere, fie totalitatea bunurilor si persoanelor aflate sub puterea lui pater familias . Puterea lui pater familias asupra persoanelor Patria potestas. Aceasta putere se exercita asupra descendentilor si era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias n cadrul familiei romane. Puterea marital a. n dreptul evoluat, dar tot n epoca veche, puterea maritala a preluat numele fostei puteri unice manus , schimbndu-si nsa continutul semantic n sensul ca ea desemna acum o putere specifica, diferita de cea puterea barbatului asupra femeii. Mancipio. Aceasta putere se exercita asupra persoanelor cumparate prin mancipatio, ce constituia un mod originar de realizare a operatiunii juridice de vnzare (E. Molcut, D. Oancea, op. cit., p. 67) prin ndeplinirea unor forme solemne ce constau n existenta unor conditii fara de care nu era posibila recunoasterea actului. Puterea lui pater familias asupra bunurilor Dominica potestas . Aceasta era puterea asupra sclavilor mbracata n haina dreptului de proprietate, n virtutea faptului ca sclavul era asimilat cu un lucru res. Dominium era puterea exercitata de stapn dominus asupra tuturor celorlalte bunuri existente n cadrul familiei romane.
24

initiala, respectiv puterea cu manus, cu

sotului asupra sotiei n cadrul casatoriei, numita

Persoane sui iuris si persoane alieni iuris. Termenul de persoana sui iuris era ntrebuintat pentru a desemna pe acel cetatean care avea calitatea de pater familias . Termenul de persoana alieni iuris desemna pe acela care se afla sub puterea lui pater familias. Puterea p arinteasc a Aceasta putere purta numele de patria potestas si era una din cele mai importante puteri ale lui pater familias n cadrul familiei romane. Crearea puterii parintesti. Patria potestas putea fi creata fie pe cale naturala prin casatorie si nastere, fie pe cale artificiala prin doua moduri diferite, respectiv adoptiunea si legitimarea. Iesirea de sub puterea parinteasca: a. Moartea lui pater familias ; b. Pierderea unui element al capacitatii; c. Moartea fiului de familie; d. Postliminium ; e. Emanciparea. Casatoria roman a Casatoria era o uniune ntre barbat si femeie, o asociere pentru toata viata, o mpartasire a dreptului civil si religios nuptiae sunt comunicatio maris et feminae, consortium omnis vitae, divini et humani iuris comunication ; era uniunea barbatului si a femeii, ce implica o viata comuna nuptia sive matrimonium este vire et muliers conjunctio, individuam consuetudinem vitae continens . Conditii de form a (C.St. Tomulescu, op.cit., 1937, p.143; P.Noailles, Revue historique de droit francais et tranger , 1936, p. 415) Acestea priveau numai casatoria cu manus :
25

confarreatio, casatoria specifica numai patricienilor; usus consta n coabitarea femeii cu barbatul timp de un an de zile; coemptio consta dintr-o mancipatiune facuta de nsasi femeia catre viitorul ei sot. Conditii de fond Sunt aceleasi att pentru casatoria cu manus, ct si pentru casatoria fara manus . Astfel: conubium (ius conubii) era acel drept recunoscut unei persoane de a ncheia o casatorie valabila conform cu ius civile (iustae nuptiae , iustum matrimonium ); vrsta admisa pentru casatorie era stabilita pentru fete la 12 ani, cnd se considera ca ele au devenit nubile, adica erau n stare sa procreeze. Referitor la baieti se folosea sistemul cercetarii corporale pna la mparatul Justinian, cnd s-a stabilit vrsta de 14 ani. Efectele c asatoriei asupra persoanelor Casatoria stabilea ntre soti o comunitate de vietuire, sotii datorndu-si unul altuia fidelitate. Efectele c asatoriei asupra bunurilor n casatoria cu manus actioneaza regimul comunitatii de bunuri. n casatoria fara manus, sotii traiau n regimul separatiei de bunuri. Adoptiunea, adroga tiunea si legitimarea Adoptiunea era un mod artificial de creare a puterii parintesti ce consta n trecerea unui fiu de familie (alieni iuris) de sub puterea unui pater familias sub puterea unui alt pater familias. Cnd era vorba de o persoana sui iuris care trecea de sub puterea lui pater familias sub puterea unui alt pater familias, acest act se numea adrogatiune. Adrogat iunea constituia un caz special de adoptiune prin care un pater familias intra sub puterea unui alt pater familias mpreuna cu toata familia, deci cu toate persoanele si bunurile sale.
26

Legitimarea era un mod artificial de creare a puterii parintesti prin care copiii naturali erau asimilati celor legitimi. 5. Capitis deminutio Pierderea capacitatii juridice capitis deminutio. Capacitatea juridica putea fi ngradita, pastrndu-si totusi elementele componente; Daca nsa unul din aceste elemente era pierdut, consecinta era mult mai grava, caci nu mai exista, drept urmare, capacitate juridica conform conceptiei romane si se producea astfel o moarte juridica civila a persoanei n cauza, numita capitis deminutio .

6. Persoana juridic a Alaturi de persoana fizica, putea fi subiect al raportului juridic si persoana juridica sau morala. Notiunea de persoana juridica s-a format n dreptul roman n mod treptat. Romanii nu cunosteau acest termen, dar foloseau un termen echivalent, respectiv corpora, universitates , pentru a desemna diversele asociatii nzestrate cu capacitate juridica. 7. Tutela Este un procedeu juridic ce protejeaza incapacitatile naturale. 8. Curatela Fata de tutela, care proteja incapacitatile firesti, naturale, curatela avea drept scop protejarea incapacitatilor accidentale, mult mai numeroase si variate.

27

IV. DREPTURILE REALE BUNURI: IUS RERUM Prin notiunea de bun se ntelege orice lucru care poate fi nsusit de cineva sub forma dreptului de proprietate. 1. Patrimoniul Definitie Prin patrimoniu se ntelege totalitatea drepturilor, datoriilor pecuniara. Elementele patrimoniului Din definitia data patrimoniului rezulta net elementele acestuia, respectiv drepturile reale si drepturile personale. Principiile patrimoniului Patrimoniul constituie emanatia unei persoane. Orice persoana are n mod necesar un patrimoniu. Fiecare persoana nu are dect un singur patrimoniu. 2. Clasificarea bunurilor Jurisconsultul Gaius, dar si Justinian, n manualele lor numite Institute , fac o clasificare a bunurilor res n doua categorii, respectiv lucruri nepatrimoniale res extra patrimonium si lucruri patrimoniale res in patrimonio. si sarcinilor unei persoane, care sunt susceptibile de o valoare

POSESIUNEA : POSSESSIO
28

1. Definit ia posesiunii Posesiunea este o stare de fapt ocrotita de drept, care consta n actul material de a pastra si a folosi un lucru. Posesiunea este o stare de fapt care produce efecte juridice. 2. Originea posesiunii Pamnturile cucerite de romani erau transformate n ager publicus si statul roman le repartiza spre folosinta patricienilor fie n mod gratuit, fie contra unor sume de bani. Aceste terenuri purtau numele de possessiones. 3. Elementele posesiunii Posesiunea prezinta doua elemente constitutive, respectiv animus elementul intentional si corpus elementul material.

4. Dobndirea si pierderea posesiunii Dobndirea posesiunii Posesiunea se dobndeste prin ntrunirea celor doua elemente n aceeasi persoana. Aceasta se realizeaza prin doua moduri, respectiv prin sine nsusi si prin altul. Dobndirea posesiunii prin sine nsusi Prin sine nsusi se dobndeste posesiunea astfel: cnd se ntrunesc cele doua elemente ale posesiunii, n acelasi timp, n aceeasi persoana; persoana n cauza trebuie sa aiba capacitate juridica; n fine, lucrul posedat trebuie sa fie corporal.

29

Dobndirea posesiunii prin altul Prin altul , posesiunea se dobndeste fie animo alieno cu animus al altuia, fie corpore alieno cu corpus al altuia. Pierderea posesiunii Pentru aceasta era suficienta pierderea uneia sau ambelor elemente ale posesiunii. Aceasta se producea similar dobndirii astfel: prin sine nsusi si prin altul. Pierderea posesiunii prin sine nsusi Aceasta se producea n conformitate cu trei situatii care puteau sa apara, respectiv prin pierderea lui corpus, prin pierderea lui animus si prin pierderea ambelor elemente. Pierderea lui corpus se datoreaza faptului ca posesorul nu face sau nu poate sa faca actele materiale ce i revin n calitatea sa. De exemplu, daca unei persoane i cade inelul n fluviu, acesteia disparndu-i astfel corpus i va dispare si posesia. Pierderea lui animus consta n manifestarea vointei de a nu mai poseda, n timp ce se savrsesc acte materiale conform posesiunii. Exemplul concludent n acest sens era constitutum possessorium : un proprietar a vndut casa n care locuia si continua s-o locuiasca n baza unui contract de locatiune nchiriere ncheiat cu noul proprietar. El devine detentor, pierznd posesiunea o data cu animus, dar a conservat corpus . Pierderea lui corpus si a lui animus se produce n acelasi timp fie prin moartea posesorului, fie prin parasirea lucrului de catre acesta. Pierderea posesiunii prin altul Cel prin care se producea pierderea posesiunii era ntotdeauna detentorul si n acest sens existau doua situatii, respectiv fie moartea sau nebunia detentorului, fie vointa contrara a acestuia.

30

5. Clasificarea posesiunii Posesiunea se clasifica dupa criterii diferite, respectiv din punct de vedere al protectiei juridice pe care o asigura, al efectelor produse, al generalizarii sau al opozitiei cu adevarata posesiune. n acest sens au existat urmatoarele categorii de posesiune: Possessio ad usucapionem Constituia posesiunea care prezenta drept efect dobndirea proprie- tatii quiritare prin uzucapiune, deci printr-o folosinta ndelungata. Possessio iniusta Constituia posesiunea contrara dreptului sau vicioasa vitiosa , fata de o anumita persoana, avnd ca efect ridicarea protectiei juridice fata de persoana respectiva. Possessio iuris Constituia posesiunea unui drept sau quasi possessio. Possessio naturalis Constituia detentiunea, adica posesiunea naturala naturalis, corporalis corporala, care era ntr-o pozitie cu totul contrara adevaratei posesiuni possessio civilis, posesiunea civila. 6. Efectele posesiunii Interdictele Posesorul are la dispozitie un mijloc de protectie mpotriva celor care i tulbura posesiunea. Aceste mijloace se numesc interdictele posesorii . Interdictele posesorii constituiau ordine date de catre pretor n scopul asigurarii unei protectii juridice a posesiunii.
31

Calitatea de prt n cazul unui proces n revendicare, posesorul are calitatea avantajoasa de prt, folosind expresia posed pentru ca posed. Dobndirea proprietatii Posesiunea exercitata ntr-o anumita perioada de timp poate duce la dobndirea proprietatii asupra unui lucru prin uzucapiune, dar numai n situatia n care si celelalte elemente ale acesteia erau ndeplinite.

PROPRIETATEA: PROPRIETAS 1. Not iune si atribute Romanii au definit proprietatea astfel: proprietas est ius utendi, fruendi, abutendi re sua quatenus iuris ratio partitur, adica proprietatea este dreptul de a folosi un bun, de a-i culege fructele si de a dispune de att ct permite masura dreptului. 2. Originea si evolut ia proprietat ii Forme prestatale de proprietate n etapa de tranzitie de la comuna primitiva la societatea statala apar, n conditiile prefigurarii noii formatiuni sociale, sclavagismul, urmatoarele forme primitive de proprietate: proprietatea colectiva a gintii, proprietatea familiala asupra pamntului (C. St. Tomulescu, op.cit., p. 11) si proprietatea individuala asupra sclavilor.

32

Proprietatea publica a statului Aceasta forma de proprietate se mparte n doua categorii, respectiv proprietatea statului asupra pamntului ager publicus si proprietatea statului asupra sclavilor servi publicus, ambele aflndu-si originea n cuceririle de razboi romane datorita politicii de expansiune promovate de catre statul roman. Proprietatea quiritara Proprietatea quiritara dominium ex iure quiritium constituia privilegiul exclusiv acordat cetatenilor romani. Ea se crea n mod solemn, se transmitea prin forme solemne si, de asemenea, tot n forme solemne era sanctionata n fata instantei. Proprietatea n epoca clasic a n epoca clasica s-a mentinut proprietatea quiritara, alaturi de care au aparut, datorita transformarilor vietii economice, sociale si politice, noi forme de proprietate, respectiv proprietatea pretoriana sau bonitara, proprietatea provinciala si proprietatea peregrina. Proprietatea n epoca postclasic a Justinian a unificat proprietatea, desfiintnd diferentele dintre toate formele de proprietate anterioare, rezultnd o proprietate unica numita dominium . 3. Modurile de dobndire si de transmitere a proprietat ii. Mancipatio La origine, mancipatio constituia un mod de creare a proprietatii care era considerata, dupa cum am vazut, o putere asupra lucrului mancipi . Mai trziu, ea apare ca un mod de transmitere a dreptului de proprietate. In iure cesio

33

In iure cesio recunoasterea n fata magistratului era un mod de transmitere a proprietatii quiritare cu ajutorul unui proces fictiv pe care dobnditorul l intenteaza mpotriva celui care nstraineaza un lucru. Usucapio Usucapio constituia un mod de dobndire a proprietatii quiritare prin exercitarea posesiunii asupra unui lucru un timp ndelungat. Dreptul fostului proprietar se stinge ca o consecinta ce decurge din faptul ca lucrul a fost uzucapat de catre o alta persoana. Prescriptio longi temporis Prescriptia de timp ndelungat constituia un mod de dobndire a proprietatii prin folosinta ndelungata capiunea. Prescriptio longissimi temporis Prescriptia de timp foarte ndelungat constituia un mod de respingere a actiunii n revendicare a proprietarului, care se realiza prin posesiunea unui lucru ntr-un timp foarte ndelungat, respectiv 40 de ani initial si apoi 30 de ani. Adiudicatio Adiudicatio constituie modul de dobndire a proprietatii realizat prin atribuirea de catre judecator a cotelor parti din bunul comun fieca-rei persoane ce avea un drept n acest sens. Aceasta se produce n cazul proceselor de mpartire a unui teren care, prin mostenire sau prin cumparare, a apartinut mai multor persoane. Lex Lex legea constituia un mod de dobndire a proprietatii realizat direct sau indirect prin acest act normativ. De exemplu, Legea celor XII Table recunostea expres validitatea unei dispozitii prin care testatorul atribuia cuiva un sclav, iar cel care beneficia de dispozitia testamentara devenea proprietar de plin drept. ce avea drept model uzu-

34

Ocupatio Ocupatio ocupatiunea constituia un mod de dobndire a proprietatii realizat prin luarea n posesie a unui lucru fara stapn res nullius . Traditio Traditio traditiunea era un mod voluntar de dobndire a proprietatii care consta n remiterea posesiunii unui lucru. Era un mod de dobndire de iure gentium . Specificatio Specificatio constituia situatia n care o persoana n calitatea de specificator confectioneaza un lucru nou dintr-un material apartinnd altei persoane n calitate de proprietar. Accesio Accesio accesiunea constituia un mod de dobndire a proprietatii prin aceea ca un lucru accesoriu se uneste cu un lucru principal. 4. Sanc t iunea dreptului de proprietate Sanctiunea proprietatii quiritare Proprietatea quiritara era protejata prin actiunea in revendicare rei vindicatio . n cazul n care proprietarul pierdea

posesiunea lucrului, el putea cu ajutorul acestei actiuni sa ceara restituirea lucru- lui, dovedindu-si dreptul de proprietate. Sanctiunea proprietatii pretoriene Sanctiunea proprietatii pretoriene se realiza prin actiunea publiciana, dupa numele unui pretor Publicus.

35

DREPTURI REALE ASUPRA BUNULUI ALTUIA: IURE IN RE ALIENA 1. Servitut ile: servitutes Servitutile sunt sarcini impuse n folosul unei anumite persoane n calitatea de proprietar al unui imobil, sau n folosul unei anumite persoane. 2. Drepturile reale pretoriene Superficio Superficio superficia constituia dreptul acordat unei persoane de a se folosi de o constructie ridicata pe terenul altei persoane, pe veci sau pe termen lung, n schimbul unei sume de bani, numita solarium , platita acesteia din urma n calitatea ei de proprietar. Conductio agri vectigalis Ius in agro vectigali constituia dreptul asupra lui ager vectigalis pamntul concedat. Acest drept si trage sorgintea din

arendarea pamntului pe termen lung sau perpetuu cetatenilor romani sau unor persoane juridice n schimbul unei revedente numite vectigal. Emfiteoza Emfiteoza consta n arendarea pe termen lung sau pe veci a unor pamnturi imperiale nelucrate cu obligatia emfiteotului de a le cultiva si de a plati o suma de bani canon. Deci, emfiteoza ca drept real s-a nascut din contractul de emfiteoza, contract special sanctionat n perioada dominatului de catre mparatul Zenon. A fost utilizata nu numai de catre mparati, dar si de marii latifundiari pentru domeniile lor ramase n paragina, datorita lipsei fortei de munca.
36

V. SUCCESIUNILE 1. Caracterizare generala a succesiunilor Notiune Succesiunile hereditas reprezinta o transmisiune a patrimoniului ce a apartinut unei persoane care a murit, succesorilor sai. Succesiunea nseamna continuarea unei situatii juridice a unei persoane de catre alta persoana. O astfel de nlocuire a unei persoane poate avea loc n ntregul sau patrimoniu, constituind o succesiune cu titlu universal sau numai ntr-un raport juridic constituind o succesiune cu titlu particular. 2. Succesiunea legala: ab intestat Succesiunea legal a reglementata de dreptul civil Succesiunea ab intestat, dupa cum se arata chiar n Legea celor XII Table, se deschidea numai n cazul n care decujus defunctul nu a lasat testament si intestate moritur, ori testamentul lasat a fost atins de o cauza de nulitate, fie heredele refuza sau devenea incapabil sa primeasca mostenirea. Aceasta lege prevedea urmatoarele categorii de mostenitori civili: heredes sui , adgnatus proximus si gentiles . Succesiunea legal a reglementata de dreptul pretorian Dreptul pretorian este definit, ntr-un text celebru cuprins n Digeste , astfel: dreptul pretorian este acela care a fost stabilit de pretor pentru a veni n ajutorul dreptului civil, pentru a-l completa si mbunatati conform binelui public. Catre sfrsitul republicii, erau cunoscute patru categorii de mostenitori pretorieni, respectiv: bonorum possessio unde liberi,
37

bonorum possessio unde legitimi, bonorum possessio unde cognati, bonorum possessio unde vir et uxor. Succesiunea legal a reglementata de dreptul imperial mparatii romani, fie direct prin constitutii, fie indirect prin senatusconsulte, au mers mai departe pe drumul trasat de pretor, largind cercul rudelor de snge. Astfel, s-au adoptat, din initiativa acestora, doua senatusconsulte importante pentru dreptul succesoral roman de la acea vreme, respectiv senatusconsultul Tertulian si senatusconsultul Orfitian . 3. Succesiunea testamentar a Testamentul Definitie Testamentul este un act formal prin care o persoana numita testator instituie n mod necesar unul sau mai multi succesori, cu scopul ca acestia sa asigure executarea vointei sale dupa moarte. Evolutie si forme de testament La origine, testatorul instituia ca succesori numai pe herezii sai, dar mai trziu a putut institui si agnati mai ndepartati si chiar persoane straine de familia sa. Cu timpul, testamentul a suferit o interesanta evolutie n ceea ce priveste nu numai solemnitatile sale externe, dar si structura continutului. Forme de testament. n vechiul drept roman au existat trei forme de testament, si anume: testamentum calatis comitiis, testamentum in procinctu, testamentum per aes et libram. Dreptul clasic . Alaturi de testamentul per aes et libram, care continua sa fie utilizat, apar noi forme de testament:

38

Testamentul nuncupativ era actul ce se facea sub forma unei declaratii nuncupatio, pronuntata cu voce tare n prezenta a sapte martori, prin care testatorul face sa se cunoasca numele heredelui si ultimele acte ale sale de vointa. Aceasta forma de testament se folosea de catre cei care nu aveau timp sa-si scrie testamentul, fiind surprinsi de apropierea mortii, si totodata si de catre cei care nu stiau carte. Testamentul pretorian consta ntr-un nscris care purta sigiliul a sapte martori, n care gasim reminiscente ale testamentului per aes et libram . Testamentul militar nu presupunea vreo conditie de forma. El putea fi facut oricum, cu conditia, din partea testatorului, sa fie clar exprimat. Dreptul imperial. Specifice acestei perioade sunt noi forme de testament, dupa cum urmeaza: Testamentul civil sub forma orala reprezenta vointa testatorului, clar exprimata verbal fata de martori, cinci la nceput, apoi sapte. Era forma de testament per aes et libram redusa la expresia cea mai simpla. Testamentul sub forma scris a nu se mai facea prin mijlocul tablelor de ceara, ci se ntocmea pe papirus si pergament. Testamentul se putea prezenta martorilor nfasurat sub forma unui sul, att ct era scris, astfel ca pecetile si numele lor n subscriptio sa fie puse n reliqua parte, fara ca ei sa vada continutul. Este cunoscut, de pilda, testamentul tripartit. Testamentul olograf, recunoscut de Valentinian III, trebuia sa fie scris n totalitate de testator. Acesta nsa nu a trecut n legislatia lui Justinian dect ca partaj de ascendent. Testamentul public apud acta conditium a fost recunoscut de o constitutie a lui Theodosiu si Honoriu la 414.e.n.
39

Capacitatea testamentar a Testamenti factio desemna capacitatea unei persoane de a-si face testamentul sau de a fi martora la ntocmirea unui testament, precum si capacitatea de a veni la succesiune n calitate de succesor sau legatar. n acest caz distingem: testamenti factio activa si testamenti factio passiva . Instituirea si substituirea de mostenitori Conditiile de forma ale instituirii. Gaius spunea ca heredis institutio est caput et fundamentum toius testamenti , de unde rezulta ca, n lipsa acestei dispozitii, testamentul nu este valabil. Instituirea trebuie sa fie caput (scrisa de la nceput), n fruntea testamentului. Instituirea mostenitorului trebuia facuta n termeni imperativi si solemni (cu verbis latinis imperativis et directis ), asa cum ordona si poporul n testamenti calatis comitiis. 4. Succesiunea deferita contra testamentului Dezmostenirea neregulata Daca pater familias dorea sa dezmosteneasca un fiu, trebuia s-o faca n mod nominal conform formulei Titus filius meus exheres esto . Fiicele si nepotii trebuiau sa fie dezmosteniti n bloc, potrivit formulei ceteri omnes exheredes sunto. Dezmostenirea regulata La baza acestei institutii statea ideea de protectie a rudelor agnatice si cognatice, idee ce a luat nastere din conditiile materiale de existenta de la sfrsitul republicii. VI. OBLIGATIILE 1. Caracterizare generala a obligat iilor Origine si evolutie
40

Notiunea de obligatie s-a cristalizat n urma unei ndelungate evolutii n procesul de tranzitie de la societatea gentilica la cea politica. Cercetarea originii evolutiei obligatiei prezinta un mare interes datorita urmelor pe care etapele succesive de dezvoltare a acesteia leau lasat asupra unor institutii de mai trziu, precum si asupra terminologiei juridice romane (E.Molcut, D. Oancea, op.cit.,p.155). Conceptul de obligatie a ajuns, treptat, ntr-un stadiu de elaborare perfecta, care presupune un raport juridic caracterizat printr-un nalt grad de abstractizare. La origine nsa obligatia a fost o simpla legatura materiala, fizica, legatura care s-a reconstituire a dat nastere la controverse. Evolutie . Aparnd o data cu primul tip de contract sponsio religiosa, facut sub forma de juramnt, ce avea loc cu ocazia unui delict, si terminnd prin contractul cu ajutorul caruia garantul se obliga sa plateasca pagubasului, ideea de legatura apare n cadrul obligatiei si trece de la legatura religioasa la una juridica, ce a fost mai nti precedata de una materiala. Etapele evolutiei obligatiei (E.Molcut, D. Oancea, op.cit.,p.157), asa cum au fost ele analizate de cercetatori ai dreptului roman, sunt urmatoarele: 1. n societatea gentilica, daca o persoana era victima unui delict, toti membrii rndul lor. 2. Mai trziu, dreptul de razbunare a victimei a fost nlocuit cu un alt sistem, mai evoluat, potrivit caruia delincventul si pagubasul ajung la ntelegere. Despagubirea ia locul razbunarii. 3. Cu trecerea timpului, apare eliberarea din lanturi a delincventului, n schimbul unui gaj viu.
41

spiritualizat, s-a

juridicizat, ntr-un ndelungat si complex proces de evolutie, a carei

colectivitatii i luau apararea, razbunndu-se la

4. ntr-o etapa noua, ntre garant

si pagubas intervine o

ntelegere n care trebuie sa vedem cea dinti obligatie contractuala. 5. n alta etapa, s-a admis ca delincventul sa devina garant pentru promisiunea sa. 6. ntr-o ultima etapa, s-a considerat a fi de prisos ca delincventul sa apara ca propriul sau garant. Delincventul se obliga direct, astfel ca cele doua elemente ale obligatiei se contopesc. Din momentul n care delincventul se obliga direct, procesul de formare a obligatiei s-a ncheiat. Definitie ntr-un text conservat n Digeste , jurisconsultul Paul da urmatoarea definitie obligatiei: Natura obligatiei nu consta n faptul ca un lucru devine al nostru sau ne este construita o servitute, ci n faptul ca cineva este constrns a ne transmite proprietatea unui lucru, a face ceva sau a ndeplini o prestatiune. La prima citire, Paul nu da o definitie propriu-zisa a obligatiei, ci mai degraba opune conceptul de obligatie dreptului real sau actelor ce sunt utilizate n scopul dobndirii unor drepturi reale. Totodata, ne nfatiseaza si unele elemente ale obligatiei, aratnd ca natura ei se defineste prin termenii: dare, face, prestare. A doua definitie, datorata Institutelor lui Justinian, se apropie mai mult de acceptiunea moderna: Obligatio est iuris vinculum quo necesitate ad-stringimur alicuius solvendae rei secundm noastre civitatis jura adica, obligatia este o legatura de drept, prin care suntem siliti a plati ceva conform dreptului cetatii noastre. Elementele obligatiei Toti autorii care au cercetat originea definitiilor obligatiei si evolutia obligatiei clasifica elementele obligatiei n functie de modul de analiza a si a izvoarelor acestora, aparnd anumite

42

clasificari care, n final, cuprind aceleasi elemente: creditor, debitor, obiectul si constrngerea. Tipuri de obligatii Clasificarea dup a izvoare . Prin notiunea de izvor al obligatiei se ntelege un act juridic sau un fapt care da nastere unei obligatii. Astfel apare clasificarea bipartita, formata din contracte si delicte, considerata, chiar de Justinian, cea mai importanta. Cu toate acestea, ea s-a dovedit necorespunzatoare, astfel nct a aparut o noua clasificare. Clasificarea tripartita era cea n care apar contractele, delictele si diferite tipuri de izvoare ale obligatiei variae causarum figurae, ca rudenia, vecinatatea sau detentiunea. Clasificarea quadripartita apare n legislatia lui Justinian, prezentnd un caracter sistematic mai pronuntat, n sensul ca ofera elemente mai sigure, desi nu n toate cazurile, pentru ncadrarea actelor sau faptelor juridice n anumite categorii de izvoare. Pe de alta parte, aceasta clasificare nu contine unele izvoare. n aceasta clasificare apar obligatiile contractuale , delictuale , quasicontractuale si quasidelictuale. Clasificarea obliga tiilor dupa sanctiune. Din acest punct de vedere, obligatiile se clasifica n obligatii civile si obligatii naturale. Clasificarea din punct de vedere al num arului de persoane care particip a la raportul juridic. Din acest punct de vedere, obligatiile se mpart n obligatii simple si obligatii complexe. Elementele contractului Contractul constituie actul juridic ce are la baza acordul de vointa al partilor cu privire la nasterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic obligational. Orice contract cuprinde doua categorii de
43

elemente dupa cum urmeaza: elemente esen tiale si elemente acci- dentale (C. St. Tomulescu, op.cit., p.236 si 238).

2. Efectele obligat iilor Obligatiile, n sensul de drepturi personale sau de creanta, produc doua efecte, respectiv un efect normal, pe de o parte, sau un efect accidental, pe de alta, daca mai nti nu se produce efectul normal (C. St. Tomulescu, op.cit., p. 240). Efectul normal al obligatiilor Efectul normal consta n actul debitorului de a executa obligatia asumata prin contract, pentru ca creditorul sa-si poata valorifica dreptu- rile de creanta. Principiul relativitatii efectelor contractelor Se aplica n situatia cnd un pater familias a luat parte la un contract. Principiul relativitatii efectelor contractului este exprimat prin urmatorul adagiu: res inter alios acta aliis neque nocere, neque prodesse potest contractul ncheiat ntre unii nu vatama si nici nu profita altora. Principiul nulitatii stipulat iunii pentru altul Principiul nulitatii stipulatiunii pentru altul are la baza adagiul: nemo alteris stipulari potest nimeni nu poate stipula pentru altul. Principiul nulitatii promisiunii pentru altul Principiul nulitatii promisiunii pentru altul are la baza adagiul: nemo alienum factum promitere potest nimeni nu poate promite fapta altuia. Principiul nereprezentarii n contracte Pater familias, n calitate de persoana sui iuris , ia parte la contract printr-un alt pater familias. Vechii romani nu admiteau ca un
44

pater familias poate deveni creditor sau debitor n baza unui contract ncheiat de o persoana straina, de un alt pater familias. Efectul accidental al obligatiilor Efectul accidental al obligatiunilor consta n dreptul creditorului de a obtine daune-interese atunci cnd obligatia nu este executata sau este executata cu ntrziere. Acestea sunt de doua feluri, dupa cum urmeaza: judecatoresti si conventionale. Exista sase cazuri care determina neexecutarea obligatiilor dupa cum urmeaza: mora, culpa, dolul, cazul fortuit, forta majora, custodia. Sanctiunea neexecutarii obligatiilor Partea care nu si executa obligatia ce i revenea si nu se gasea n nici una din situatiile care o scuteau de raspundere trebuia sa plateasca despagubiri numite daune interese. Daunele interese sunt de doua feluri, dupa cum urmeaza: daune interese judecatoresti si daune interese conventionale. 3. Stingerea obligat iilor Obligatiile n dreptul roman se sting prin doua moduri, dupa cum urmeaza: moduri voluntare si moduri nevoluntare. Modurile voluntare de stingere a obligatiilor Modurile voluntare de stingere a obligatiunilor sunt urmatoarele: plata, darea n plata, novatiunea, compensatiunea, remiterea de datorie. Plata - solutio Plata constituie modul obisnuit de stingere a obligatiilor care se realizeaza prin ndeplinirea prestatiunii, adica transmiterea proprietatii unui lucru, ndeplinirea lucrarii la care ne-am obligat etc., ce fac obiectul legaturii juridice obligationale. Darea n plata datio in solutum

45

Darea n plata constituie un mod de stingere a obligatiei ce consta n faptul ca debitorul, cu consimtamntul creditorului, se libereaza, dndu-i un alt lucru dect cel datorat. Nara tiunea Naratiunea este modul de stingere a obligatiei care consta n nlocuirea unei vechi obligatii cu alta noua, nlocuire ce are loc printr-un contract stipulatio sau contractus litteris. Compensa tiunea Compensatiunea constituie modul de stingere a obligatiilor care consta n cumpanirea a doua datorii reciproce, astfel ca executarea sa poarte numai asupra diferentei. Remiterea de datorie Remiterea de datorie constituie modul de stingere a obligatiilor ce consta n renuntarea de catre creditor la creanta sa. Ea se mai numeste iertare de datorie. Modurile nevoluntare de stingere a obliga tiilor Imposibilitatea de executare Obligatiunea se stinge cnd executarea ei a devenit imposibila, ceea ce se poate ntmpla numai cnd obiectul obligatiunii este un lucru cert, adica un lucru individual determinat, de pilda, sclavul Stichus. Daca lucrul individual determinat a pierit, obligatiunea se stinge. Pieirea lucrului poate sa fie fizica atunci cnd sclavul care a fost datorat a murit, sau poate fi juridica atunci cnd, de pilda, sclavul datorat a fost dezrobit.

46

Confuziunea Confuziunea confusio constituie modul nevoluntar de stingere a obligatiilor ce consta n ntrunirea asupra aceleiasi persoane a calitatii de creditor si debitor. Moartea Moartea constituie un mod nevoluntar de stingere a obligatiilor la baza caruia sta principiul netransmisibilitatii obligatiunilor. 4. Garant iile n dreptul roman Garantiile constituie acele mijloace juridice care au drept scop sa puna la adapost pe creditor de consecintele insolvabilitatii debitorului. Acestea sunt de doua feluri, dupa cum urmeaza: garan tii personale si garantii reale . Garantii personale Garantii personale formale Garantiile personale constituie acele procedee juridice prin care debitorului principal i se alatura unul sau mai multi debitori accesori numiti garanti. Romanii, la nceput, pentru a realiza garantia personala, sau folosit de contractul verbal. Creditorii, n scopul de a fi ocrotiti de o insolvabilitate eventuala a debitorilor, au ntrebuintat trei forme verbale distincte, dupa cum urmeaza: sponsio, fidepromissio, fideiussio . Garantii personale neformale Garantiile personale neformale constituie acele mijloace de garantare a unor obligatii care nu necesita moduri formale n acest sens. Ele sunt urmatoarele, dupa cum urmeaza: pactul de constitut, receptum argentariorum, mandatum pecuniae credendae.

47

Garantii reale Garantiile reale constau n afectarea, atribuirea unui lucru din patrimoniul debitorului, creditorului, n scopul garantarii unei creante. Fiducia Fiducia cum creditore este un contract ncheiat ntre creditor si debitor prin care creditorul se obliga sa retransmita debitorului proprietatea lucrului, transmisa lui cu titlu de garantie prin mancipatio sau prin iure cessio . Gajul Gajul este garantia reala care consta n remiterea posesiunii unui lucru de catre debitor creditorului sau n momentul ncheierii contrac- tului de gaj. Ipoteca Ipoteca constituie garantia reala prin care se lasa lucrul n posesia debitorului, si numai daca acesta nu plateste la scadenta, creditorul ipotecar are dreptul de a intra n posesia lucrului si de a-l vinde, valorificndu-si astfel creanta. VII. IZVOARELE OBLIGATIILOR 1. Caracterizare generala a izvoarelor obligat iilor Conceptul de obligatie s-a format nca din epoca foarte veche a dreptului roman, iar originea obligatiei se confunda cu originea contractului ca fiind cel mai vechi izvor de obligatii.

48

Primul contract roman a constat n ntelegerea dintre garant si pagubas, mbracnd forma juramntului religios, ce a aparut n contextul comiterii unui delict. 2. Contractele n dreptul roman Contractele formale

Contractele constituie cel mai vechi izvor de obligatii. Cele mai vechi sunt contractele formale sau solemne, adica contractele care, pentru a lua nastere, au nevoie ca acordul de vointa al partilor sa fie mbracat ntr-o anumita forma. n dreptul roman se cunosc patru forme care mbracau acordul de vointa ntr-o haina obligatorie: forma religi- oas a, forma verbala, forma autentica si forma scris a. Contractele n form a religioas a Contractele n forma religioasa au fost sponsio religiosa si jusiurmanum liberti . Contractele n form a verbal a Contractele verbale erau acele contracte care luau nastere prin rostirea unor cuvinte solemne. Sponsio sau stipulatio de fapt este cel mai important contract al romanilor; fapt ce explica de ce jurisconsultii se ocupa de regulile generale ale obligatiunilor contractuale atunci cnd se trateaza stipulatiunea. Deci, regulile de fond elaborate de jurisconsulti pentru stipulatiune se aplica oricaror contracte nu numai acesteia. Contractele n form a autentica Forma autentica rezida n prezenta magistratului la facerea actului. Un singur acord de vointa, o singura conventie a devenit contract prin forma autentica: nexum (E. Molcut, D. Oancea, op.cit., p. 247) sau contractul de aservire.
49

Contractele n form a scrisa Contractus litteris . Contractul litteris nu poate lua fiinta dect sub forma unui nscris, mai precis printr-o nscriere, o consemnare a creditorului n registrul sau, nscriere confirmata de debitor n acelasi registru. Contractele neformale Contractele reale Contractele reale sunt contractele neformale care, pentru nasterea lor, pe lnga consimtamntul partilor, cer si un element material numit res ce consta n remiterea unui lucru corporal. Contractele reale n sistemul dreptului roman au fost urmatoarele: mutuum , fiducia, gajul, comodatul, depozitul . Contractele consensuale Un pas nainte pe calea eliberarii de forme se face atunci cnd sunt create contractele consensuale, contracte care iau fiinta numai prin acordul de vointa al partilor. Contractele consensuale sunt n numar de cinci: vnzarea venditio-emptio, locatiunea locatio-conductio, societatea societas, mandatul mandatum (C. St. Tomulescu, op.cit., p. 283), emfiteoza emphyteusis .

3. Quasicontractele Quasicontractele constituie fapte licite care dau nastere unor efecte juridice asemanatoare cu cele ce iau nastere din contract. Justinian enumera urmatoarele quasicontracte: plata lucrului pupil, nedatorat, negotium gestio, gestiunea tutorelui pentru indiviziunea, accep- tarea succesiunii.
50

4. Delictele Delictele ca izvor de obligat ii . Evolutia lor istoric a. Delictele erau fapte daunatoare intereselor societatii romane si erau pedepsite prin dispozitiunile juridice ale statului. Romanistii, plecnd de la distinctia lui Ulpian asupra dreptului public si privat, mpart delictele n doua categorii: delicte publice si delicte private . Delicte private (C. St. Tomulescu, op. cit., p. 325). Acestea se subdivid n delicte private vechi, prevazute de Legea celor XII Table, si delicte private principale noi, sanctionate prin actiuni pretoriene. Sunt delicte private vechi: furtum , injuria, damnum injuria datum . Delicte private principale noi . Delictele private principale noi sau pretoriene sunt acele fapte ilicite, daunatoare relatiilor sclavagiste romane, care au fost sanctionate de pretor. n aceasta categorie sunt cuprinse: rapina, metus, dolus, malus, fraus creditorum .

5. Quasidelictele Obligatiile quasidelictuale sunt acelea ce se nasc din fapte neper- mise, fapte care totusi nu sunt delicte. Quasidelictele sunt urmatoarele dupa cum urmeaza: judex quil litem suam facit, varsarea sau aruncarea unui lucru, atrnarea obiectelor, paguba produsa de persoanele aflate n slujba corabierilor, hangiilor si grajdarilor.

51

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA 1. S. Cocos, Drept roman, Breviar, Editura Fundatiei Romnia de Mine, Bucuresti, 2000. 2. E. Molcut, D. Oancea, Drept roman, Casa de Editura si Presa Sansa S.R.L., Bucuresti, 1997. 3. C. St. Tomulescu, Drept privat roman, Bucuresti, 1973.

52