Sunteți pe pagina 1din 7

Factorii de productie Factorii de producţie tradiţionali: munca, natura, capitalul Factorii de productie totalitatea resurselor materiale si umane atrase,alocate si utilizate pentru producerea bunurilor economice. Factorii de producţie reprezintă potenţialul de resurse productive atrase încircuitul economic. Resursele productive la rândul lor se prezintă printr-o enormăvarietate de forme, cum ar fi:

şi

resurse

materiale

(construcţii,

utilaje)

resursenemateriale (servicii productive);

resurse primare(potenţialul demografic,resurse naturale) şi

resurse derivate (echipamente, experienţă, cunoştinţe). Prin urmare, factorii de producţie reprezintă resursele economicedisponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitateaeconomică

în scopul producerii de bunuri economice. Muncaca factor de producţie, reprezintă activitatea umană specifică,manuală şi/sau i ntelectuală, prin care oamenii îşi folosesc aptitudinile,cunoştiele şi experienţa, ajut ându-se în acest scop de instrumentecorespunzătoare, mobilul acestei activităţi fiind producerea bunurilor necesaresatisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă.Munca, ca factor de producţie, are următoarele trăsături:

a) ea are caracter originar, în sensul că ea este intrinsec asociată personalităţii,neputând fi reprodusă artificial şi nici disociată de persoana prestatorului;

b)

ea reprezinun factor de producţie activ şi determinant, contribuind latransformare a factorilor de producţie în bunuri economice; c) munca omului se deosebeşte de activitatea animalelor prin aceea, eaeste exercit ată în mod cotient şi contribuie la crearea uneltelor de producţie;d)munca are dimensiuni cantitative şi calitative. Factorul muncă e necesar de a fi analizat sub aspect cantitativ, structural şicalitativ. În raport Cantitativ munca trebuie analizată în legătură cu populaţia, cufactorul demografic în general. În raport structural resursele de muncă se clasifică pe grupe de vârstă. Seanalizează, de obicei, trei grupe de vârstă: 0-15 ani; 16-59 ani; 60 ani şi peste. Populaţia activă cuprinde pe toţi membrii apţi de muncă ai societăţii, avândvârsta cuprinsă între limitele legale de muncă. Populaţia ocupată cuprinde pe toate acele persoane care au un loc de muncă,care prestează efectiv o muncă.

Calitatea factorului muncă se află în relaţie de dependenţă atât de nivelul

decultură generală şi de instruire profesională. Munca

determinant

Pentru a ridica eficienţa muncii, ca factor de producţie, e nevoie de perfecţionat continuu forţa de muncă.

economice.

factorul

creativă

devine

al

vieţii

în

Natura,ca factor de producţie, include toate resursele din natură, care suntfolosite la producerea bunurilor economice (solul, aerul, apa, mineralele, fondulsilvic etc.). Toate resursele brute din natură intră în categoria factorului natural al producţiei numit „pământ Trăsăturile naturii ca factor de producţie:

a)natura are un caracter primar, originar. Elementele naturii nu suntreproductibile în mod artificial, ddeşi ştiinţa contemporană oferă omului posibilitatea de a interveni în circuitul formării şi regenerării multora dinresursele naturale; b)natura, ca factor de producţie, se manifestă în formă materială şi în formă deenergie; c)natura se caracterizează prin raritatea resurselor;d)natura dispune de dimensiuni cantitative şi calitative.Elementul principal al naturii îl constituie pământul. În ştiinţa economică un loc deosebit ocupă problema evaluării economice a pământului, a resurselor naturale în general. Noţiunea de capital Economistul francez A. J. Turgot la finele sec. XVIIIindicând că „ capitalul înseamnă mai mult decât bani sau bunuri, respectiv şi participant la producerea de valoare şi profit. Capitalul ca factor de producţie, reprezintă ansamblul bunurilor economiceacumulate – eterogene şi reproductibile – ale căror utilizare face posibilă, prinreîntoarcerea lor în producţie, sporirea randamentului factorilor primari de prod ucţie sau cel puţin duce la uşurarea muncii. În sens economic capitalul este un bun care aduce venit, sau, în expresiaclasică a lui K. Marx, capitalul este o valoare care aduce plusvaloare. Există trei mari categorii de mijloace de producţie:

structuri(fabrici,locuinţe),

 

echipamente(bunuri

de

consum

de

folosinţă

îndelungată,

cum

ar

fiautoturisme, şi echipamente pentru producţie, cum ar fi maşini- unelte şicalculatoare),

stocuri de resurse şi bunuri finite (cum ar fi automobilele pe care levând distribuitorii autorizaţi). Capitalul, ca factor de producţie, în practică, este numit „capital real”După modul specific în care se consumă şi se înlocuiesc componentelecapitalului real el se grupează în:

capital fix şi capital circulant. Capitalul fix reprezintă acea parte a capitalului productiv (real, tehnic) formatdin bunuri de lungă durată ce servesc ca instrument ale muncii oamenilor în maimulte cicluri de producţie, care se consumă treptat şi se înlocuiesc după mai mulţiani de utilizare. Capitalul circulant reprezintă acea parte a capitalului productiv care seconsumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie şi care trebuieînlocuit cu fiecare nou circuit economic.Reluarea permanentă a acestei mişcări reprezintă rotaţia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă durata de rotaţiea capitalului. Scoaterea din funcţiune este rezultatul deprecierii capitalului fix datorate atâtuzurii fizice cât şi a cele morale a acestuia. Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de exploatare ca urmare a folosirii productive şi a acţiunii factorilor naturali. Uzura morală a capitalului fix, numită şi uzură involuntară, constă îndeprecierea valorică, sau valorică şi tehnică înainte de uzura sa fizică deplină,datorită progresului tehnic.

Neofactorii de producţie şi particularităţile lor Ca neofactori se conside: progresul tehnico-ştiinţific; sistemulinformaţional; capitalul uman; abilitatea întreprinzătorului.Ameliorarea calitatia factorilor de produie se înfăpt uieşte prinintermediul progresului tehnic.

Progresul tehnico-ştiinţific, ca neofactor de producţie, contribuie la:modernizarea şi diversificarea produselor, p erfecţionarea echipamentelor şitehnologiilor de producţie; aplicarea noilor surse de

materie

energetice;îmbutăţirile în domeniul comercializării bunurilor, al transportului şico municaţiilor; perfecţionarea metodelor de organizare a producţiei şi a activităţii manageriale etc. Revoluţia ştiinţifică şi tehnică actuală permite înlocuirea aproapetotală a efortului fizic şi în măsură sporită a celui intelectual.

şi

prime

Sistemul informaţional, ca neofactor de producţie, asigură: reglarea, fără participarea nemijlocită a omului, a unor procese de producţie; conducerea de ladistanţă a unor maşini şi utilaje, programarea, lansarea şi urmărirea proceselor de producţie; înlocuirea factorului muncă prin sistemul de maşini (robotizarea).

Capitalul uman, ca neofactor de producţie, include stocul de experienţă şicunoştinţe acumulate în fiinţa umană, care constituie un izvor al venitului potenţialviitor pe baza serviciilor productive furnizate. În calitate de capital uman serveştemăiestria profesională obţinută prin educaţie. La baza capitalului uman se aflăinvestiţiile făcute anterior în sistemul de instruire.

Abilitatea întreprinzătorului, ca neofactor de producţie, este apreciată ca un tipspecial de resursă umană, care se referă la capacitatea de a combina în modul celmai eficient natura , munca şi capitalul, la creativitatea şi iniţiativa de a produce bunuri şi de a găsi noi căi de comercializare a acestora, la asumarea riscului înactivităţi economice.

Combinarea şi substituirea factorilor de producţie Combinarea factorilor de producţie Reprezintă un mod specific de unire aacestora, ce poate fi privit sub aspect

cantitativ, structural şi calitativ. Criteriul deapreciere a raţionalităţii şi eficienţii

combinării este

activităţiieconomice.Din punct de vedere economic prima şi cea mai importanfun cţie aîntreprinzătorului este asigurarea unei combinări optime a factorilor de producţie. Productivitatea reprezintă un raport între rezultatele obţinute şi eforturiledepuse. Formele productivităţii: productivitatea fizică, valorică, brută, netă ,individuală, socială, globală, parţială.Asupra sporirii productivităţii influenţează următorii factori: factorii naturali,tehnici, economici, sociali, psihologici, structurali, factori ce decurg din gradul deintegrare a economiei naţionale în economia mondială.Principalele forme de productivitate sunt:

a

natura

însăşi

productivitatea muncii şi randamentul capitalului. Productivitatea muncii – capacitatea forţei de muncă dea crea într-o unitate de timp un anumit volum de bunuri, sau cantitatea de timp pentru obţinerea unei unităţi de produs şi pot fi exprimate prin:

Profitul este venitul rezidual dat de diferenţa dintre veniturile totale şicosturile totale.Randamentul capitalului reprezintă, deci, necesarul de capital pentru obţinereaunei unităţi de efect şi poate fi exprimat prin: Consumul factorilor de producţie înseamnă întrebuinţarea nemijlociaacestora la producerea de bunuri materiale, servicii, în cadrul cărora resurseleeconomice alocate se regăsesc într-o formă naturală concretă şi/sau valorică, adicăîn preţurile rezultatelor obţinute. Consumul bunurilor capital, în cazul capitalului fix

,

se consumă în maimulte acte de producţie, regăsindu-se în bunurile care se obţin numai valoric, prinamortizare; în cazul capitalului circulant, acestea se consumă

integral în fiecare actde producţie şi se regăsesc în bunurile care se obţin atât valoric cât şi material. Consumul resurselor naturale ca factor de producţie presupuneîntrebuinţarea acestora la producerea de bunuri

materiale

înrezultatele obţinute valoric, prin preţul pământului n agricultură) şi material(min ereuri, petrol etc.).

Costul de producţie

expresia nească a consumului de factori de producţie. Costul de producţie poate

fi

Costulcontabil include cheltuielile băneşti pentru plata materiilor prime, materialelor ,combustibilului, energiei, salariilor, amortizării Costurile fixe reprezintă cheltuielile pe care o firmă le face cu plata chirieicorespunzătoare spaţiilor cu destinaţie productivă sau administrativă, cu achitareaobligaţiilor contractuale ce decurg din achiziţionarea unor echipamente, cu platadobânzilor la împrumut, a sumelor necesare pentru obţinerea diverselor autorizaţiietc Costurile variabile sunt acele cheltuieli ale căror mărime variază în funcţiede volumul producţiei Costul total reprezintă cheltuielile minime ce trebuie efectuate pentru a produce o cantitate de

regăsindu-se

şi

servicii,

privit

în

aspect

contabil

şi

economic.

1)

costul global , care cuprinde ansamblul cheltuielilor la fabricarea unui volumde producţie dat. Costul global include: costul fix; costul variabil; costultotal;

2)

costul mediu (unitar

) reprezintă costul pe unitate de produs, care la fel poate fi: fix, variabil, total. Costul unitar fix (CUF) este dat de raportul QCF

sau

QCFCUF

=

. Împărţindcostul fix, care este o constantă, la volumul producţiei, care este o

variabilăcrescătoare, obţinem un cost unitar fix din ce în ce mai mic. Aceasta înseamnă că, pe măsură ce o firmă îşi sporeşte volumul vânzărilor, costurile sale indirecte serepartizează la un număr din ce în ce mai mare de produse. Costul unitar variabil (CUV) este egal cu raportul dintre costul variabil şivolumul producţiei QCVCUV

=

.

Căile de reducere a costului de producţie sunt:

reducerea cheltuielilor materiale;

creşterea productivităţii muncii;

reducerea cheltuielilor administrativ-gospodăreşti;

ridicarea nivelului de calificare a lucrătorilor;

de

perfecţionarea echipamentului tehnic, a tehnologiilor de fabricaţie,aactivităţii administrare, şi de gestiune şi conducere;

stimularea materială.În condiile economiei de piaţă o reducere reală a costurilor ar însemna:re structurarea unor ramuri ale economiei naţionale şi a forţei de muncă, la nivelulresurselor ţării şi a cerinţelor economiei de piaţă; fabricarea produselor competitive,conform cerinţelor pieţii; evidenţa producţiei pe sisteme de

calculatoare, având zilnicimaginea clară a costurilor efectuate pe faze de producţie şi pe produse.