Sunteți pe pagina 1din 7

Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

TEZĂ DE DOCTORAT

Politicile sociale din perspectivă


comparativă

Doctorand: Asist. Univ. Florin Lazăr

Coordonator: Prof. Univ. Dr. Ioan Mărginean

Septembrie 2008
Rezumat

Literatura de specialitate în domeniul științelor sociale, în general, și


în sociologie, în special, acreditează ideea conform căreia comparația este
baza oricărui demers științific. Acest fapt este considerat evident în domeniul
macrosociologiei, (cu alte cuvinte, în studierea aspectelor macrosociale, fie
că este vorba de probleme sociale, instituții sau state), dar și în cel al
microsociologiei (Durkheim, 2002).
Comparația oferă posibilitatea de a evidenția atât aspectele
particulare cât și pe cele generale. În conturarea teoriilor, în definirea
conceptelor, analiza comparativă servește fundamentării. Generalizarea,
stabilirea unor legi/reguli în știință în general, și cu atât mai mult în științele
sociale, se bazează pe analiza și compararea unor cazuri individuale,
rezultând caracteristici comune, legități. Teoriile sunt confirmate sau
infirmate de ”proba realității”. Cercetarea comparativă constituie
fundamentul empiric al macro-teoriilor asupra sistemelor economice,
politice și sociale (Teune, 1997).
Această lucrare și-a propus să prezinte politicile sociale din
perspectivă comparativă. În acest demers am început cu o dezbatere de
principiu asupra necesității și legitimității politicilor sociale. După
prezentarea argumentelor pentru și a celor contra politicilor sociale, au fost
trecute în revistă principalele teorii privind rolul statului în realizarea
justiției sociale.
După clarificarea necesității și legitimității politicilor sociale, sunt
analizate aspectele metodologice implicate în cercetarea socială comparativă,
precum și în studierea politicilor sociale din perspectivă comparativă.
Trecerea în revistă a scopurilor cercetării sociale comparative este
urmată de prezentarea logicii cercetării comparative. Scopul principal al
cercetării sociale este acela de a identifica o ordine în complexitatea vieții
sociale (Ragin, 1994). Acestui scop general i se subsumează unele mai
restrânse, analizate la începutul capitolului al doilea: identificarea unor
pattern-uri generale și relații, testarea/rafinarea teoriei, realizarea de
predicții, interpretarea semnificației culturale sau istorice a unor fenomene,
explorarea diversității, exprimarea poziției unei categorii sociale, precum și
elaborarea/propunerea de noi teorii.
Logica cercetării comparative se consideră că își are originea în
canoanele inductive ale lui John Stuart Mill, care în timp au fost rafinate și
dezvoltate pentru a corespunde exigențelor metodologice.
În literatura de specialitate, în general, se constată o dispută
metodologică între adepții metodelor de tip calitativ și cei ai metodelor de tip
cantitativ. În lucrare sunt analizate atât limitele metodelor calitative cât și ale
celor cantitative, pentru ca în final, pentru depășirea dihotomiei
calitativ/cantitativ să fie prezentată metoda analizei calitativ-comparative
(QCA: Qualitative Comparative Analysis), precum și utilizarea metodelor
mixte.
Analiza asupra aspectelor metodologice este continuată în capitolul 3
în care sunt discutate cele specifice pentru cercetarea comparativă a
politicilor sociale.
Capitolul începe cu o serie de delimitări conceptuale, prin definirea
domeniului politicilor sociale comparate și a termenului de stat al bunăstării.
Se constată că studierea comparativă a politicilor sociale a cunoscut o
transformare importantă față de începutul anilor 1960, atât cantitativă, în
sensul creșterii numărului studiilor comparative, cât și calitativă, în sensul
creșterii complexității acestora (Kennett, 2004a, Øyen, 2004).
Cele mai multe analize asupra politicilor sociale se referă la statele
bunăstării occidentale. Sunt analizate principalele tipologii ale statelor
bunastarii (Titmuss, Esping-Andersen, Leibfried), fiind prezentate și
principalele critici ale acestora. Pornind de la principalele elemente ale
teoriei regimurilor de bunăstare analiza este extinsă și asupra altor zone
geografice, fiind prezentată o tipologie a regimurilor de bunăstare aplicabilă
țărilor mai puțin dezvoltate economic (din Asia și Africa) sau celor în curs de
dezvoltare. Astfel, este identificat un regim al securității informale și unul al
insecurității (Gough, 2004).
Analiza evoluției analizei comparative a politicilor sociale are drept
rezultat stabilirea unor etape relativ distincte. Prima dintre acestea este cea a
constituirii domeniului, cu primele analize comparative, fiind urmată apoi de
o perioadă a consolidării domeniului politicilor sociale comparate. O dată cu
teoria regimurilor de state ale bunăstării (Esping-Andersen, 1990), urmează
etapa maturității în analiza comparativă a politicilor sociale.
În literatura de specialitate s-au evidențiat abordări diferite ale teoriei
comparative asupra politicilor sociale (Hill, 2006): abordări deterministe
(acestea consideră că politicile sociale sunt determinate de condițiile
economice), abordări politice (din această perspectivă politicul influențează
decisiv politicile sociale și în special social-democrația), abordări culturale
(aceste abordari se bazează pe primele două, accentuând importanța
caracteristicilor sociale, respectiv valori, ideologii, credințe religioase, asupra
politicilor sociale) și abordări instituționale (accentuează rolul instituțiilor și
al traiectoriilor politicilor în configurația actuală a măsurilor de politică
socială adoptate).
Studiile comparative asupra politicilor sociale se confruntă și ele cu o
serie de limite (Hantrais, 2004; Oyen, 2004, Mabbet și Bolderson, 1999),
precum: diferențele culturale, diferența în cultura cercetării, barierele
lingvistice, echivalența conceptelor/termenilor, diferențele între țări în
privința disponibilității datelor, înțelegerea impactului diferit al contextului
social asupra unor variabile asemănătoare, relevanța comparațiilor unor țări
foarte diferite ori alegerea unității de analiză adecvate (țara, regiune,
comunitate, grup social).
Analiza limitelor studiilor comparative asupra politicilor sociale
constituie punctul de plecare pentru viitoare cercetări care să depășească
aceste constrângeri.
Sunt prezentate apoi principalele modalități de analiză comparativă a
politicilor sociale. Primele studii comparative au încercat să explice
extinderea politicilor sociale şi a statelor bunăstării din perspectivă istorică
analizând factorii care au influențat configurația actuală a statelor bunăstării.
Ulterior, au început să fie luați în considerare și factori de natură politică,
culturală ori instituțională. Convergența răspunsurilor la diferite probleme
sociale a constituit un argument pentru realizarea de studii comparative prin
care să se realizeze un schimb de experiență privind diferitele modalități de
abordare a problemelor sociale.
O (mare) parte a studiilor comparative vizează rezultatele politicilor
sociale, evaluarea acestora. Pornindu-se de la obiectivele generale ale
politicilor sociale, ori ale unei politici anume/specifice se analizează măsura
în care acestea au fost atinse în diferite țări şi cu ce rezultate.
În explicarea diferențelor dintre state se poate apela, pe de o parte la
studii cantitative, iar pe de altă parte la studierea aspectelor calitative, dar şi
la îmbinarea celor două metode (Hill, 1996).
Studiile comparative calitative asupra politicilor sociale reușesc să
ofere informații bogate, detaliate despre legătura dintre input-uri, proces și
rezultate, urmărind să explice sistemele de bunăstare în întregul lor, în
același timp ținând cont și de aspectele specifice (Mangen, 2004).
Cele mai multe analize comparative se opresc asupra unor aspecte de
politică socială, mergând de la politici sectoriale, la atitudini/suportul social
față de statul bunăstării.
Studiile de caz sunt adesea folosite în realizarea de comparații, adesea
în contextul comparării unor politici specifice. Analiza calitativă aduce un
plus de explicații şi interpretări şi ia în considerare aspecte neglijate de
datele statistice brute. Compararea din perspectiva regimurilor de bunăstare
reprezintă o contribuție majoră la dezvoltarea studiilor ce combină aspectele
cantitative cu cele calitative. Aceasta a permis dezvoltarea studiilor ce
urmăresc variația suportului social pentru politicile sociale. Dorința de
evaluare a eficienței politilor sociale a încurajat comparațiile axate pe
rezultatele acestora. O serie de studii comparative sunt posibile sub semnul
organizațiilor internaționale (ONU, Banca Mondială, OECD, UE) care asigură
de multe ori şi accesul la datele statistice care fac posibile comparațiile.
Pe parcursul capitolului, secțiuni distincte sunt dedicate studiului de
caz, comparării regimurilor de bunăstare, a suportului social pentru politicile
sociale și comparării rezultatelor politicilor sociale. De asemenea,
comparațiile realizate sub semnul organizațiilor internaționale sunt
menționate ca făcând parte din domeniul politicilor sociale comparate. Sunt
menționate comparațiile realizate din perspectiva Obiectivelor de Dezvoltare
ale Mileniului (în cadrul sistemului ONU), precum și cele din cadrul Uniunii
Europene (Metoda Coordonării Deschise).
În finalul capitolului sunt prezentate principalele surse de date
utilizate în cercetările comparative între țări, cele mai multe dintre acestea
fiind folosite și în cadrul acestei lucrări. De asemenea, sunt menționate câteva
site-uri web pe care aceste date pot fi consultate.
Ținând cont de avantajele, dar și limitele menționate anterior, dar
apelând la propria perspectivă/concepție asupra politicilor sociale, în
capitolul 4 am propus o grilă de analiză/un model care poate fi utilizat atunci
când analizăm comparativ politicile sociale.

După clarificarea conceptului de politică socială, sunt prezentate


categoriile generale și dimensiunile de analiză.

Astfel, categoriile generale de analiză considerate relevante sunt:


Intrări : cheltuieli, instituții, organizare
Rezultate: cum sunt implementate efectiv politicile sociale
Efecte: eficiența politicilor
Alături de aceste categorii mai sus menționate, suportul social față de
politici este esențial în înțelegerea procesului de elaborare. Suportul social
este influențat de implementare (rezultate) și de efectele politicilor, iar la
rândul lui influențează intrările (prin vot) și modul de implementare
(datorită relației directe, face-to-face cu cel care pune în aplicare politica
respectivă).

În finalul lucrării, ne concentrăm asupra analizei unor politici sociale


sectoriale. Folosind schema de analiză prezentată, sunt realizate analize
comparative asupra politicilor sociale în domeniul protecției sociale, a
serviciilor de sănătate și a celor de educație.