LUCEAFARUL

Si din oglinda luminis Pe trupu-i se revarsa, Pe ochii mari, batnd nchisi Pe fata ei ntoarsa.

A fost odata ca-n povesti A fost ca niciodata, Din rude mari mparatesti, O prea frumoasa fata.

Ea l privea cu un surs, El tremura-n oglinda, Caci o urma adnc n vis De suflet sa se prinda.

Si era una la parinti Si mndra-n toate cele, Cum e Fecioara ntre sfinti Si luna ntre stele.

Iar ea vorbind cu el n somn, Oftnd din greu suspina: O, dulce-al noptii mele Domn, De ce nu vii tu? Vina!

Din umbra falnicelor bolti Ea pasul si-l ndreapta Lnga fereastra, unde-n colt Luceafarul asteapta.

Cobori n jos, luceafar blnd, Alunecnd pe-o raza, Patrunde-n casa si n gnd Si viata-mi lumineaza!

Privea n zare cum pe mari Rasare si straluce, Pe miscatoarele carari Corabii negre duce,

El asculta tremurator, Se aprindea mai tare Si s-arunca fulgerator, Se cufunda n mare;

l vede azi, l vede mni, Astfel dorinta-i gata; El iar, privind de saptamni, i cade draga fata.

Si apa unde-au fost cazut n cercuri se roteste, Si din adnc necunoscut Un mndru tnar creste.

Cum ea pe coate-si razima Visnd ale ei tmple, De dorul lui si inima Si sufletu-i se mple.

Usor el trece ca pe prag Pe marginea ferestei Si tine-n mna un toiag ncununat cu trestii.

Si ct de viu s-aprinde el n orisicare sara, Spre umbra negrului castel Cnd ea o sa-i apara.

Parea un tnar voievod Cu par de aur moale, Un vnat giulgi se-ncheie nod

Si pas cu pas pe urma ei Aluneca-n odaie, Tesnd cu recile-i scntei O mreaja de vapaie.

Pe umerele goale.

Si cnd n pat se-ntinde drept Copila sa se culce, I-atinge mnile pe piept, I-nchide geana dulce;

Iar umbra fetei stravezii E alba ca de ceara Un mort frumos cu ochii vii Ce scnteie-n afara.