Minciuna Minciuna este o afirmaie care este contrazis de ctre experien, observaie sau bun sim, care este

oferit de mincinos n mod premeditat sau spontan prin contorsionarea total sau parial a faptelor i a adevrului sau prin argumentarea selectiv, dar aparent semnificativ, a faptelor. De regul, minciuna se consider o aciune intenional de declarare a unei stri modale necomfirmabile sau imediat (ori uor) confirmabil, pentru a produce confuzie, a oferi false sperane, a determina o anume aciune sau a crea o anume stare intelectiv, social ori afectiv care servete ntr-un fel sau altul mincinosului. Dei minciunile premeditate sunt cele care sunt considerate a fi mult mai devastatoare i de neiertat, se pot totui identifica i minciuni spontane, nepremeditate, posibil determinate de lipsa de informare, de nelegere corect i/sau de interpretarea greit a informaiilor existente sau accesibile la un moment dat. Privit dintr-o anumit perspectiv, se poate afirma c minciuna caracterizeaz personalitatea iar adevrul realitatea, n sensul c personalitatea poate produce afirmaii confirmabile sau infirmabile cu privire la realitate, dar reflectarea realitii n individ, care este un adevr, este o distinct transpunere a unei cantitii purttoare de informaii care se metamorfozeaz "realitate" cu o structur i fenomenalitate distinct. Deci se poate spune c minciunile sunt comunicrii cu coninut fictiv ndreptate ctre ceea ce ateapt o persoan sau un grup de persoane aparinnd unui anumit grup social, viznd o situaie problematica de actualitate i interes pentru acetia. ntotdeauna persoanele care mint nu se declar de la nceput a fi purttoarele unui mesaj mincinos,aceste coninuturi au legtur direct cu interesele cognitivpractice de moment ale intei alese. nc din cele mai vechi timpuri neadevrul a luat sensul de minciun,precum n antihitate minciuna a fost folosit n diferite situaii n funcie de obiectivele urmrite,precum i receptorul cruia se adreseaz aceasta.Astfel neadevrul cu sensul de minciun se ntlnete pentru prima dat n cultura european n scrierea lui Homer ,,Iliada, ntlnim minciuna sau nellciunea i n scrieriile istorice ale lui Herodot. Minciuna este ntlnit n toate culturile lumii din cele mai vechi timpuri i va continuua s existe i n viitor fr nici un fel de probleme. Leonardo da Vinci spunea c ,, fr ndoial minciuna este att de departe de adevr precum este ntunericul de departe de lumin,sau dup cum spunea Kloos ,, alegerea ntre adevr i minciun pare s fie determinat de diferenele existente ntre poziia ocupat n societate de ctre anumite persoane. Exist mprejurri n care mrturisirea adevrului este un lux rezervat doar celor aflai la putere. ntrebri despre adevr apar n multe contexte atunci cnd prinii i ntreab copiii dac folosesc droguri, atunci cnd un angajator ntreab candidatul despre motivele pentru care a renunat la jobul anterior, cnd alegtorii evalueaz promisiunile candidaiilor, cnd la nceputul unei relaii amoroase se pune problema numrului de partrneri sexuali avui anterior, cnd juriul evalueaz declaraia martorului. n toate aceste cazuri, mai multe surse de informare sunt folosite pentru a verifica sinceritatea cuiva. M voi axa n acest referat pe judecile bazate pe comportamentul unei persoane.. Intenia mincinosului este unul dintre cele doua criterii care se iau n considerare pentru a deosebi minciuna de celelate forme de neltorie. Mincinosul alege n mod intenionat s induc n eroare inta. Mincinoii pot chiar s spun adevrul, dar nu aceasta este intenia lor. Persoanele sincere pot da informaii false sfaturi proaste pot veni de la agenii de schimb dar nu aceasta este intenia lor. Mincinosul are de ales; el poate alege s nu mint. Este posibil ca un mincinos patologic s fie constrns s mint, acesta nu este un mincinos. Un alt criteriu de a distinge minciuna de alte nelciune este acela c inta nu este avertizat de intenia mincinosului de a induce n eroare. Dupa acest criteriu, un magician nu este un mincinos, dar Uri Geller este, deoarece Geller pretinde c trucurile sale nu in de magie ( este un magician, personalitate de televiziune, i auto-proclamat psihic . El este cunoscut pentru spectacolele sale de televiziune marca de lingur de ndoire i alte efecte psihice presupuse. El a fost acuzat de folosirea simple de prestidigitaie trucuri pentru a simula efectele psihokinetica i telepatie .Geller folosit pentru a apela abilitile sale "psihic",

dar acum prefer s se refere la el nsui ca un "mistificator" i spectacol. Un actor nu este un mincinos, dar un impostor este. Uneori, avertizarea asupra inteniei de a nu spune adevrul este implicit n cadrul (framingul, goffman, 1974), situaiei. A avertiza cumprtorul c produsul pe care urmeaz s-l achizitioneze nu este ceea ce crede, este un exemplu de avertizare explicit. Diverse moduri de politee sunt alte cazuri n care natura situaiei avertizeaz inta c ar putea fi nelat. De exemplu, gazda nu va insista foarte mult s afle dac invitaii au spus adevrul atunci cnd au afirmat c s-au simit bine la cin, precum nici o matu nu ar trebui s se ngrijoreze dac nepotul su a minit atunci cnd a spus c i-a plcut cravata pe care aceasta i-a druit-o. nelciunea este de ateptat; chiar dac inta suspecteaz c nu i se spune adevrul, este nepotrivit s se pun la ndoial. Pokerul este o alt situaie n care regulile jocului avertizeaz juctorii c va exista o nelciune, i totui nu este considerat a fi o minciun. n unele situaii, doar anumite tipuri de nselciune sunt admise. n poker, juctorii nu pot folosi cri nsemnate, precum nici cel ce mparte crile nu poate ascunde un defect pe care el l cunoate. Minciuna este ntotdeauna influenat de circumstanele n care se exercit,de mediul n care se spune,cu decen,cu respectul fa de eticheta i politee,fa de opinia celuilalt,dar i de modul cum vei fi judecat de ceilali, precum i deimaginea pe care pot s i-o fac despre tine. De aici se rezum c subiectul i va formulasau construi minciuna n funcie de elementele situaiei,aa cum spune Stoetzel,acesta poate fi ,, nesincer n mod sincer,deoarece poate da rspunsuri pentru a scpa de o ntrebare sau situaie jenant,avnd astfel oreacie defensiv a minciunii. A face curte este o situatie ambigu privind ateptrile la adevr. Zicala n dragoste i n r zboi totul este posibil", pare s avertizeze posibilii parteneri s nu cread tot ce li se spune. Sondaje recente sugereaz c minciunile privind micorarea numrului de parteneri sexuali anteriori sunt frecvente n cadrul persoanelor la vrsta colegiului. Totui, ndragostiii vor s cread n adevrul celor spuse de partener, i din melodiile cele mai ascultate astazi, reiese dezamgirea simit atunci cnd minciunile sunt descoperite. Poeii au explicat foarte frumos cum romantismul poate fi considerat o form de complot n dezvoltarea i meninerea miturilor despre cellalt. Uni psihologi i sociologi consider c doar afirmaiile false sunt minciuni ns pot spune c ascunderea este n aceeai msur minciun ct este falsificarea, atta timp ct exist o ateptare ca lucrul ascuns s aib loc. Copilul meu tie c dac are probleme la coala i directorul i d un preaviz, el trebuie s-mi spun. Dac nu m informeaz, el minte. Nu este necesar s-l o ntreb n fiecare sear Ai probleme la coal?". Este obligat s-mi dea aceast informaie, i a mi-o ascunde nseamn a mi-o induce n eroare n mod voit fr a fi anunat. Ascunderea i falsificarea nu sunt singurele tehnici ale minciunii, dei ele sunt cele mai comune. Ekman a distins trei alte tehnici. 1. A spune adevarul fals este atunci cnd mincinosul spune adevrul ntr-o manier n care se pare c spune opusul a ceea ce spune. 2. A spune jumtate de adevr, ca i cnd ar fi ntregul adevar. Soia care este ntrebat de so dac este atras de vecin spune jumtate de adevr dac va rspunde e dragu" i dac ea are ntr -adevr o aventur cu el. ntr-adevr ceea ce a spus este adevrat, dar ea las n mod deliberat informaii cruciale s-l duc pe un drum greit pe so. 3. Vicleugul inferenei incorecte. Cnd un prieten care are o expoziie de art ntreab ce parere ai despre picturile sale si tu crezi ca sunt teribile, viclesugul inferentei incorecte ar putea sa sune asa: incredibil, nu pot sa cred, cum ai reusit?". Minciuna ascuns intentionat ncurc lucrurile, din cauz c n aceast problem nu se face distincia ntre discreie i minciunile prin ascundere. Prin termenul de discretie neleg o situatie n care se specific intenia de nu destinui informaia, spunand cuiva un secret, ne rezervm dreptul de a nu-l destinui, pentru a menine intimitate. Secretele pot rmne nuntrul unui om sau mai muli oameni pot menine informaia care consider ca este un secret fa de alii. Minciunile prin ascundere mai sunt cunoscute ca i minciuni prin omisiune. O promisiune ncalcat nu este o minciun.

Minciuna este un act psihic care se nva prin repetare i devine posibil datorit lipsei de vigilen a celor din mediul social n primul rnd al copilului,deoarece se trece cu vederea actul prin care copii spun mici minciunele,nerealizndu-se consecinele ulterioare n evoluia personalitii fiecruia.Se poate spune c minciuna se nate n familie,acolo unde prinii i copii se modeleaz afectiv i axiologic, atunci cnd incipient copilul uzeaz de modelele parentale,prin minciun s-a ajuns la o recompens,a obinut beneficii, alteori minciuna este folosit n proiectarea unei trebuine de recunoatere a meritelor pe care nu le are dar le poate imita i nu n ultimul rnd minciuna este folosit ca arm de aprare,fiind i cea mai uor de acceptat i cea mai util n diverse situaii. ,, Minciuna nu ar avea sens dect dac adevrul este periculos spunea Adler. S-a spus de multe ori c nu exist adevr. C nimeni nu l-a vzut, c nu-l poate arta nimeni cu degetul. C fiecare om i construiete propriul adevr n funcie de informaiile pe care le are, de modul n care a fost crescut, de lucrurile n care crede, de cei din jurul lui. C nu se poate i e chiar periculos s ncercm raportarea tuturor lucrurilor la un adevr suprem, pentru c, nu-i aa, oamenii sunt mult prea mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevrul lui mrunt i neinsemnat, dar att de important atunci cnd l opunem adevrului celuilalt. Aceiasi oameni care-mi spuneau ca nu exista adevar, tineau cu dintii de parerile lor, de convingerile lor, de senzattile lor. De fapt, ei isi aparau dreptul de a crede in ce vor ei. De a-si apara universul stramt in numele adevarului propriu. Ei nu pledau pentru intelegere ci pentru dreptul de a nu fi contrazisi. Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest sablon, devenit Adevarul. Si-l aperi cu disperare pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine. N-ai putere sa o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus celui pe baza caruia respiri si iubesti tu. Atunci cand intalnesti un om care e capabil sa-si sustina adevarul mai puternic decat tine, atunci cand argumentele lui si rezultatele modului in care crede sunt superioare reusitelor tale, atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, apelezi la sintagma atat de preferata de cei slabi: nu exista adevar absolut. Pentru ca, daca ar exista, cine l-ar detine ? Ce om ar fi capabil sa descifreze secretele universului ? Si cum lam recunoaste ? Cum as putea accepta ca el e mai bun decat mine ? Mai demn sa detina acest adevar si mai capabil sa-l impartaseasca celorlalti. Cat din ceea ce cunoastem e adevarat ? Cum se face ca lucrurile despre care avem senzatia ca stim atatea se dovedesc false ? De ce adevarurile noastre se schimba atat de des ? Oare acesta nu e un indicator al capacitatii noastre de a descoperi adevaruri ? Oare nu cumva periodica noastra cautare a adevarurilor care sa justifice noile noastre scari de valori, care sa explice ceea ce ni se-ntampla, care sa ne faca universul din nou acceptabil, ar trebui sa ne dezvaluie tocmai fragilitatea uneltelor cu care decidem ce e adevar si ce nu ? Acest nu exista adevar implica un alt pericol. Acela al deductiei logice ca nici minciuna nu exista. Daca fiecare actioneza in baza propriului adevar, ramane la latitudinea noastra sa stabilim ce e minciuna si ce nu. Modelam realitatea in functie de ceea ce credem noi ca merita sa stea in categoria adevaruri sau in cea de minciuni. Suntem astfel feriti de reprosuri. Ne autojustificam pentru a nu simti sentimentul de vinovatie. Pentru ca, cel mai important e ceea ce crezi tu despre tine. Pentru ca e vorba de adevarul tau. Pentru ca, pentru a face fata celorlalti, trebuie sa fii sigur pe tine. Si asta se face cel mai simplu atunci cand lucrurile sunt impartite in alb si negru, atunci cand lumea ta nu e ravasita mereu de cautarea cine stie carui adevar asazis absolut, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata. Esti sigur atunci cand oamenii se impart in cei care-ti impartasesc adevarul si in cei care impartasesc o minciuna. Pe acestia din urma esti gata sa-i urci pe ruguri si sa-i arzi intru dreptul omului de a detine adevar propriu. Al tau. Falsificarea adevarului inseamna minciuna. Dar, oare, falsificarea minciunii inseamna adevar ? Atunci cand nu exista adevar si, in consecinta, nu exista nici minciuna, ce inteles mai are cuvantul incredere ? De ce oare raporturile dintre oameni par sa se bazeze atat de mult pe un element lipsit de substanta ? In ce mod am putea sa ne sincronizam adevarurile pentru a se naste acel sentiment pe care-l doresc atatia ? Nu cumva avem incredere numai in cei ce par sa creada in aceleasi adevaruri ca si noi ? Oare nu cumva increderea e doar reflexia propriilor convingeri ? De ce ne doare atat de mult cand cineva ne

inseala increderea ? Daca aceasta incredere n-a fost decat manifestarea dorintei noastre de a ne simti alaturi de cineva cu care sa impartasim acelasi adevar ? Oare nu suntem mai indurerati de faptul ca am inclus in adevarul nostru cealalta persoana, am asociat credintei increderea ? Oare asta nu arunca o umbra de indoiala asupra adevarului nostru ? Cine a mintit ? Celalalt sau te-ai mintit singur ? Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa credem in noi si in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca impartasim cu ceilalti un adevar. Si asta se intampla mult mai usor atunci cand nu-ti pui prea multe intrebari legate de valabilitatea adevarului tau. Dar la fel de usor se farama. Si lasa in loc o mare durere. Odata trecuta, iti fabrici la repezeala un alt adevar. Pentru ca, nu-i asa, nu exista adevar absolut. Cealalta varianta, a incapacitatii noastre de a ajunge la el, este de neacceptat!

cu degetul. Ca fiecare om isi construieste propriul adevar in functie de informatiile pe care le are, de modul in care a fost crescut, de lucrurile in care crede, de cei din jurul lui. Ca nu se poate si e chiar periculos sa incercam raportarea tuturor lucrurilor la un adevar suprem, pentru ca, nu-i asa, oamenii sunt mult prea mici pentru a-l atinge. Fiecare cu adevarul lui marunt si neinsemnat, dar atat de important atunci cand il opunem adevarului celuilalt. De nezdruncinat, ca si cand ar fi rupt din acel copac al intelepciunii. Aceiasi oameni care-mi spuneau ca nu exista adevar, tineau cu dintii de parerile lor, de convingerile lor, de senzattile lor. De fapt, ei isi aparau dreptul de a crede in ce vor ei. De a-si apara universul stramt in numele adevarului propriu. Ei nu pledau pentru intelegere ci pentru dreptul de a nu fi contrazisi. Atunci cand crezi cu tarie in ceva, pentru ca ai nevoie sa crezi, transformi totul in adevarul tau. Viata ta se muleaza pe acest adevar. Toate lucrurile, oamenii, ideile intra in universul tau doar dupa ce au trecut prin acest sablon, devenit Adevarul. Si-l aperi cu disperare pentru ca nu vrei ca universul tau sa se clatine. N-ai putere sa o iei de la capat. Nu te gandesti niciodata ca cel de langa tine are un univers construit pe baza unui adevar, poate, exact opus celui pe baza caruia respiri si iubesti tu. Atunci cand intalnesti un om care e capabil sa-si sustina adevarul mai puternic decat tine, atunci cand argumentele lui si rezultatele modului in care crede sunt superioare reusitelor tale, atunci cand simti ca-ti fuge pamantul de sub picioare, apelezi la sintagma atat de preferata de cei slabi: nu exista adevar absolut. Pentru ca, daca ar exista, cine l-ar detine ? Ce om ar fi capabil sa descifreze secretele universului ? Si cum lam recunoaste ? Cum as putea accepta ca el e mai bun decat mine ? Mai demn sa detina acest adevar si mai capabil sa-l impartaseasca celorlalti. Cat din ceea ce cunoastem e adevarat ? Cum se face ca lucrurile despre care avem senzatia ca stim atatea se dovedesc false ? De ce adevarurile noastre se schimba atat de des ? Oare acesta nu e un indicator al capacitatii noastre de a descoperi adevaruri ? Oare nu cumva periodica noastra cautare a adevarurilor care sa justifice noile noastre scari de valori, care sa explice ceea ce ni se-ntampla, care sa ne faca universul din nou acceptabil, ar trebui sa ne dezvaluie tocmai fragilitatea uneltelor cu care decidem ce e adevar si ce nu ? Acest nu exista adevar implica un alt pericol. Acela al deductiei logice ca nici minciuna nu exista. Daca fiecare actioneza in baza propriului adevar, ramane la latitudinea noastra sa stabilim ce e minciuna si ce nu. Modelam realitatea in functie de ceea ce credem noi ca merita sa stea in categoria adevaruri sau in cea de minciuni. Suntem astfel feriti de reprosuri. Ne autojustificam pentru a nu simti sentimentul de vinovatie. Pentru ca, cel mai important e ceea ce crezi tu despre tine. Pentru ca e vorba de adevarul tau. Pentru ca, pentru a face fata celorlalti, trebuie sa fii sigur pe tine. Si asta se face cel mai simplu atunci cand lucrurile sunt impartite in alb si negru, atunci cand lumea ta nu e ravasita mereu de cautarea cine stie carui adevar asazis absolut, pe care nu l-a vazut nimeni niciodata. Esti sigur atunci cand oamenii se impart in cei care-ti

impartasesc adevarul si in cei care impartasesc o minciuna. Pe acestia din urma esti gata sa-i urci pe ruguri si sa-i arzi intru dreptul omului de a detine adevar propriu. Al tau. Falsificarea adevarului inseamna minciuna. Dar, oare, falsificarea minciunii inseamna adevar ? Atunci cand nu exista adevar si, in consecinta, nu exista nici minciuna, ce inteles mai are cuvantul incredere ? De ce oare raporturile dintre oameni par sa se bazeze atat de mult pe un element lipsit de substanta ? In ce mod am putea sa ne sincronizam adevarurile pentru a se naste acel sentiment pe care-l doresc atatia ? Nu cumva avem incredere numai in cei ce par sa creada in aceleasi adevaruri ca si noi ? Oare nu cumva increderea e doar reflexia propriilor convingeri ? De ce ne doare atat de mult cand cineva ne inseala increderea ? Daca aceasta incredere n-a fost decat manifestarea dorintei noastre de a ne simti alaturi de cineva cu care sa impartasim acelasi adevar ? Oare nu suntem mai indurerati de faptul ca am inclus in adevarul nostru cealalta persoana, am asociat credintei increderea ? Oare asta nu arunca o umbra de indoiala asupra adevarului nostru ? Cine a mintit ? Celalalt sau te-ai mintit singur ? Avem nevoie de adevar. Avem nevoie sa credem in noi si in ceilalti. Nu putem trai fara sa avem sentimentul ca impartasim cu ceilalti un adevar. Si asta se intampla mult mai usor atunci cand nu-ti pui prea multe intrebari legate de valabilitatea adevarului tau. Dar la fel de usor se farama. Si lasa in loc o mare durere. Odata trecuta, iti fabrici la repezeala un alt adevar. Pentru ca, nu-i asa, nu exista adevar absolut. Cealalta varianta, a incapacitatii noastre de a ajunge la el, este de neacceptat!