Sunteți pe pagina 1din 7

PRINCIPII DIDACTICE

PLANUL LUCRĂRII
1.DEFINIŢIE
1.1.Definirea termenului de principiu didactic
1.2.Caracteristici generale
2. SCURT ISTORIC
3.CARACTERUL PRINCIPIILOR DIDACTICE
4.FUNCŢIILE PRINCIPIILOR DIDCATICE
5.CLASIFICAREA PRINCIPIILOR DIDCATICE
6.ANALIZA UNOR PRINCIPII
6.1.Principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării
dezvoltării stabile a inteligenţei
6.2.Principiul învăţării prin acţiune
6.3.Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru
învăţare
6.4.Principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a
structurilor intelectuale
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

1. Fiind un sistem deschis, procesul de învăţământ funcţionează pe baza unor


reglementări, unor normative.
1.1. Principiul didactic1 este o teză generală care exprimă cerinţe
obligatorii ale activităţii de predare-învăţare, este o generalizare a practicii de
instruire, o expresie condensată a legilor instruirii. De asemenea, el poate fi
definit ca normă orientativă, generală cu caracter director.
1.2. Cunoaşterea şi respectarea acestor cerinţe cu caracter universal
condiţionează realizarea tuturor sarcinilor procesului de învăţământ.

1
Macavei, A., apud Dumitru, I., Ungureanu, C., Pedagogie şi elemente de psihologia educaţiei, Cartea
Universitară, Bucureşti, 2005, p. 101.
2. De la Comenius, primul gânditor modern care a formulat şi a teoretizat
explicit principiile educative în Didactica Magna şi până astăzi multe din
principii şi-au schimbat conţinutul chiar dacă şi-au păstrat denumirea sau au
dispărut de tot pentru că nu au mai corespuns cerinţelor sociale, nici scopului
educaţiei şi nici noii concepţii despre lume şi viaţă. Implicaţi în această muncă
de elaborare şi fundamentare a principiilor didactice au fost şi J. H. Pestalozzi,
Fr. Herbart, B. F. Skinner, J. Bruner.
Cele explicate de Comenius încă din 1632 constituie puncte de plecare
pentru principiile recunoscute astăzi:
•Educaţia se va face de timpuriu, înainte ca mintea să fie coruptă;
•Se va proceda de la general la special, de la uşor la greu;
•Nimeni nu va fi supraîncărcat cu prea multă materie;
•Totul se va preda intuitiv;
•Cunoştinţele se vor aşeza pe o bază solidă;
•Tot ce succede se va baza pe ceea ce precede;
•Totul va fi organizat pe măsura minţii, a memoriei şi a limbii;
•Toate se vor consolida prin exerciţii continue;
•Tot ce este unit laolaltă se va preda împreună;
•Tot ce se învaţă trebuie predat aşa cum a apărut, adică prin prezentarea
cauzelor;
•Tot ce se oferă cunoaşterii se va oferi mai întâi în general şi apoi în
părţile sale;
•La fiecare lucru ne vom opri atât timp cât este necesar spre a fi înţeles;
•Executarea se învaţă executând;
•Exerciţiul va începe cu elemente, iar nu cu lucruri complicate.

3. Principiile didactice au un caracter general, normativ, sistematic şi


dinamic. Caracterul general rezultă din faptul că ele vizează esenţa procesului
de învăţământ. Cel normativ constă în funcţia orientativă şi reglatoare ceea ce
permite stabilirea de conţinuturi, forme de realizare, strategii didactice.
Caracterul dinamic evoluează odată cu societatea.

4. Funcţiile principiilor didactice sunt:


-orientarea traseului educativ spre obiectivele propuse de profesori şi
învăţători
-normarea practicii educative astfel încât să fie respectate regulile
psihologice, pedagogice, deontologice şi ştiinţifice
-prescrierea tratamentelor şi modurilor de relaţionare specifică în raport
cu situaţia de învăţare
-reglarea activităţii educative atunci când rezultatele şi performanţele nu
se ridică la nivelul espectanţelor.

5. Clasificare
Stând la baza proiectării, organizării actelor de predare-învăţare, ele devin
o garanţie a realizării optime a obiectivelor educaţionale şi se prezintă sub două
aspecte :
-principii generale sau principii fundamentale care au o aplicabilitate
largă;
-principii specifice referitoare la obiective, conţinut, formă de realizare
etc.
Principiile didactice pot fi discutate şi în viziunea psihologiei educaţiei şi
dezvoltării şi atunci vorbim despre :
-principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării stabile a
inteligenţei
-principiul învăţării prin acţiune
-principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor
intelectuale
-principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare
-principiul integrării teoriei cu practica
-principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale
-principiul intuiţiei
-principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor
-principiul participării active şi conştiente a elevului în activitatea de
predare, învăţare, evaluare

6. Prezentarea unor principii:


6.1. Principiul psihogenetic al stimulării şi accelerării dezvoltării
stabile a inteligenţei
Teoria constructivismului genetic a lui J. Piaget 2consideră că inteligenţa se
formează şi se dezvoltă stadial, progresiv prin procesul de asimilare,
acomodare, echilibrare datorită schimburilor sistematice cu mediu socio-
cultural. Apelând la metode şi procedee didactice diferenţiate ce vizează zona
dezvoltării proxime, este posibilă accelerarea diferitelor stadii psihogenetice.
Fiecărui stadiu îi corespund metode, mijloace şi strategii specifice:
2
J. Piaget, apud Dumitru, I., Ungureanu, C., op.cit., p.104.
-6,7-11,12 ani concretul intuitiv primează ca şi manipularea obiectelor,
operarea cu reprezentări şi învăţarea prin acţiuni concrete.
-după 12 ani în stadiul operaţiilor formale, logico-matematice învăţarea
implică reflexia personală, problematizarea, apelul la analiză , sinteză,
abstractizare şi generalizare ca operaţii ale gândirii.
J. Bruner ( teoria psihogenetică a inteligenţei) emite teoria conform căreia
orice temă poate fi predată efectiv într-o formă intelectuală corectă oricărui
copil, la orice vârstă. Trecerea la stadiul psihogenetic superior poate fi grăbită
prin asigurarea unor condiţii optime socio-culturale, o instruire cu o
metodologie adecvată, o educaţie şcolară şi familială coerentă sau poate fi
încetinită când toate aceste principii nu sunt respectate.

6.2. Principiul învăţării prin acţiune


Acest principiu impune participarea activă şi conştientă a elevilor la
propria lor devenire. Cu ajutorul feed-back-ului se formează, se consolidează,
se perfecşionează şi se transferă informaţii.
Fiind o învăţare constructivă, eficientă ea duce la dezvoltarea psihică a
individului. Nici o învăţare nu este completă sau suficientă dacă nu există
elementul de implicare activă.
6.3. Principiul stimulării şi dezvoltării motivaţiei pentru învăţare
Cele mai importante aspecte psihopedagogice care contribuie la
dezvoltarea motivaţiei şcolare ar putea fi :
-acceptarea unui punct de vedere realist privind aspectele reale ale
funcţionalităţii motivaţiei elevilor
-evaluarea motivelor învăţării, a emoţiilor, sentimentelor cognitive, a
sarcinilor trebuie să fie minuţioasă. Este necesară crearea situaţiilor de predare
în care cel care învaţă să trăiască sentimentul succesului. Succesul va deveni
factor motivaţional
-dezvoltarea impulsului cognitiv are loc în condiţiile dezvoltării în plan
paralel a emoţiilor şi sentimentelor cognitive. Orice activitate aplicativă va avea
nevoie de un element de surpriză, de contrast, de inedit capabile să producă o
disonanţă cognitivă.
-punerea în funcţiune a unui nivel adecvat al motivaţiei este legată de
trebuinţe, performanţe, de nivelul de aspiraţie, de autocunoaştere şi
autoevaluare
-utilizarea competitiilor, a întrecerilor ca situaţii didactice motivogene
-dezvoltarea motivaţiei cognitive în interrelaţie cu capacitatea de trăire
şi înţelegere a semnificaţiilor valorice ale cunoştinţelor îi va conştientiza pe
tineri că nici unul din aspectele valorice nu se pot desprinde de subordonarea
socială, nu pot fi indiferente faţă de idealurile umanităţii ci doar puse în slujba
omului.
6.4. Principiul construcţiei componenţiale şi ierarhice a structurilor
intelectuale:
Acest principiu facilitează înţelegerea şi proiectarea adecvată a dezvoltării
tuturor componentelor cognitive.
J. R. Stenberg distinge trei tipuri de componente ce intervin în
comportamentul inteligent care interacţionează:
•Componentele de achiziţie a cunoştinţelor ce intervin în colectarea
informaţiilor pentru a le transforma în cunoştinţe funcţionale implicate în
structura cunoştinţelor şi utilizarea lor eficientă.
•Componentele performanţei organizate în stadii succesive ce formează
proceduri specifice pentru rezolvarea anumitor sarcini sau probleme.
•Metacomponentele care intervin în planificarea, conducerea, luarea
deciziilor cu privire la obţinerea performanţei.
I. Radu şi M. Ionescu 3consideră că principiul construcţiei ierarhice care
este propriu funcţionării creierului uman stă la baza realizărilor din domeniul
inteligenţei artificiale.

CONCLUZII:
În această lucrare mi-am propus să lămuresc unele probleme referitoare
la principiile didactice. În prima parte am făcut o scurtă caracterizare a acestora,
apoi am continuat prin a face un istoric a principiilor. Nu am omis nici
principiile propuse de Comenius care au stat la baza multor reguli de astăzi.
Următoarea parte a lucrării prezintă o modalitate de clasificare a principiilor
didactice. În ultima parte am descris patru dintre cele mai importante principii.

3
Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, p. 220.
BIBLIOGRAFIE:

1. Cerghit, I., Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri,


stiluri şi strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2003.
2. Cucos, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1998.
3. Dumitru, Ion, Ungureanu, Dorel, Pedagogie şi elemente de psihologia
educaţiei, Cartea Universitară, Bucureşti, 2005.
4. Ionescu, M., Radu, I., Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001.