Sunteți pe pagina 1din 2

Roman profund realist, complex de o mare densitate a ideilor, Cel mai iubit dintre pamanteni infatiseaza societatea romaneasca

din deceniul al saselea, extinzandu-si evocarea social-politica pe o durata de doua decenii (1940-1960), fiind astfel un roman-cronica. Tema generala a romanului este legata de mitul fericirii, autorul realizand istoricul sentimentului iubirii, urcand spre sublim sau coborand spre abjectie. Acestei teme I se alatura si perspectiva relatiei omului cu istoria. Personajul principal, Victor Petrini este fortat de mersul istoriei sa treaca prin mai multe medii sociale si, direct sau indirect, sa traiasca evenimentele epocii, sa reflecteze pe marginea propriului destin, a propriei vieti sau pe marginea destinelor celor din jurul sau. Intamplarile din roman sunt relatate in cea mai mare parte la persoana I, din perspectiva personajului-narator Victor Petrini, profesor de filozofie, intelectual, care asemenea eroilor lui Camil Petrescu, isi problematizeaza si isi analizeaza cu luciditate existenta.

Ca instanta narativa, Victor Petrini este un personaj principal, deoarece participa la toate momentele actiunii, iar titlul cartii se refera in mod direct la persoana lui. Aceasta formula apare intr-o declaratie de dragoste adresata lui Petrini la telefon de catre una din femeile iubite de el : Ce mai faci tu, cel mai iubit dintre pamanteni?
Ca referent uman, Victor Petrini este profesor universitar intr-un oras transilvanean si autorul jurnalului lucid si amar, care trebuie sa tina locul spovedaniei dinaintea mortii, dictate de un verdict posibil. Din paginile lui se incheaga imaginea unui personaj complex, sincer pana la duritate, care cauta in scris o modalitate de izbavire. Aflat intr-o situatie limita a vietii, asteptand condamnarea la inchisoare pe viata, el isi regaseste astfel intreaga existenta condusa de o soarta nemiloasa si atotputernica, asa cum se intampla in marile tragedii antice. Din acest punct de vedere, Victor Petrini este un personaj tragic. Prenumele primit la botez ar fi trebuit sa-i aduca un statut de invingator, dar acesta se lasa asteptat pana la sfarsitul romanului. Ca si titlul operei, prenumele este o ironie, Petrini fiind mereu un mare invins. Caracterizarea personajului este dominant indirecta, realizata prin prisma faptelor si modului de a vorbi. Ca eroii camilpetrescieni, Petrini este un intelectual de elita, iar numeroasele citate si referinte la Platon, Socrate, Spinoza, ii atesta aceasta calitate. Ganditor profund, asa cum reiese din discutiile purtate cu prietenul sau, Ion Micu, dar mai ales din numeroasele sale pagini in care analizeaza viata si lumea, Victor Petrini este un idealist, pentru el sensul existentei constand in apararea valorilor ei

sacre, traind complexul unei adevarate "caderi" luciferice. Cea dintai dintre acestea o constituie istoria aberanta al carui martor este. Onest in gandire, si in relatiile cu ceilalti oameni, Petrini nu poate intelege schimbarile la care asista: inlocuirea marelui filozof si a altor profesori renumiti in facultate sau condamnarea lui pentru dogme. Cu toate ca incearca sa reziste cu stoicism loviturilor soartei, se simte un instrainat deoarece muncile pe care le face dupa prima detentie ii anuleaza calitatea de creator. A doua mare revelatie a lui Petrini este legata de mitul fericirii prin iubire in care se refugiaza. Autocaracterizarea il defineste definitiv insa eu sunt omul care isi asuma totul va afirma intr-o conversatie, incercand sa-si explice intransigenta fata de ideea compromisului si a coruptiei pe care ceilalti le accepta cu nonsalanta.