Sunteți pe pagina 1din 11

ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

caile respiratorii :

- cavitatea nazala,

- faringe,

- laringe,

- trahee - bronhii.

plamanii.

CAVITATEA NAZALA

- primul segment al cailor respiratorii.

- Se afla deasupra cavitatii bucale.

- comunica cu exteriorul prin orificiile narinare si cu rinofaringele prin coane. Anterior, fosele nazale sunt protejate de piramida nazala.

Piramida nazala este o proeminenta situata pe linia mediana a fetei, cu rol de a proteja fosele nazale. Septul nazal desparte cavitatea nazala in doua cavitati simetrice (fose nazale). Varful piramidei este situat sub osul frontal si se numeste radacina nasului. Baza prezinta orificiile narinare. Cele doua fete laterale sunt unite anterior, formand dorsum nasi, care se termina inferior prin lobul nazal.

- Structura piramidei nazale distingem un schelet osteo-cartilaginos, format din oasele

nazale si din cartilajele laterale si cartilajele alare in partea inferioara a piramidei pe care se prind muschii pielosi care prin contractia lor maresc sau micsoreaza orificiile narinare. La exterior se afla pielea. Fosele nazale sunt doua conducte situate inapoia piramidei nazale, de la orificiile narinare pana la coane. Prezinta un segment anterior, numit vestibul, si un segment posterior, foselele nazale propriu-zise. Vestibulul nazal este oblic in sus si inapoi si este tapetat de piele care contine glande sebacee si foliculi pilosi . Fosele nazale propriu-zise au patru pereti.

Structura:

- regiunea olfactorie situata deasupra cornetului superior si in dreptul lamei ciuruite a etmoidului contine celule de sustinere si celule senzoriale - neuroni bipolari de la care pleaca o dendrita scurta, groasa ce se termina printr-un buton olfactiv care are circa 10-20 cili iar la polul bazal pleaca axonul. Mai multi axoni formeaza nervii olfactivi (10-20) care strabat orificiile lamei ciuruite a etmoidului si ajung in bulbul olfactiv.

- regiunea respiratorie acopera toti peretii cavitatii nazale, cu exceptia celui superior. Mucoasa este mult mai intinsa, are o bogata vascularizatie si o culoare rosietica, este alcatuita dintr-un epiteliu cilindric ciliat, glande tubulo-acinoase. In peretele lateral al foselor nazale sunt sinusurile paranazale, cavitati pneumatice, cu rol de rezonanta si de a mentine o temperatura constanta. Mucoasa lor se continua cu mucoasa foselor nazale. Sinusurile paranazale sunt perechi (frontale, maxilare, sfenoidale). In labirintul etmoidal sunt sapate semicelulele etmoidale care, impreuna cu semicelulele din oasele vecine, formeaza celulele etmoidale. Pe peretele lateral al foselor nazale se afla cornetele nazale care delimiteaza impreuna cu peretele lateral delimiteaza meaturile nazale, in care se deschid:

- celulele etmoidale posterioare in meatul nazal superior;

- sinusul sfenoidal, sinusul frontal, sinusul maxilar si celulele etmoidale anterioare in meatul nazal mijlociu;

- canalul nazolacrimal in meatul nazal inferior. Peretii foselor nazale propriu-zise:

Peretele

Peretele

Peretele intern (septal)

Peretele lateral

superior

inferior

   

Este format

Este

alcatuit

Este reprezentat de septul nazal, cu 3 portiuni:

Este mai complex. In esenta e alcatuit din osul maxilar peste care, dinapoi inainte, sunt suprapuse osul palatin, masa laterala a etmoidului, cornetele superior si mijlociu, iar anterior fata mediala a osu- lui lacrimal.Pe peretele lateral al cavitatii nazale se gasesc niste proeminente, cornetele (superior, mijlociu, inferior). Cornetul inferior este os inde- pendent. Fiecare cornet cu pe- retele lateral, delimiteaza niste adancituri numite meaturi (superior, mijlociu, inferior).

din

osul

din

nazal,

apofizele

posterioara (osoasa), mijlocie cartilaginoasa) si

lama ciuruita

palatine

a

etmoidului

ale orificiului

anterioara (membranoasa). Portiunea osoasa este formata superior de lama

si corpul

maxilar

si

sfenoidului.

lama

Prin lama

orizontala

a

ciuruita

osului

pependiculara

a

etmoidului

palatin

a etmoidului si inferior de vomer. Portiunea membranoasa a septului este mobila si separa cele doua narine.

trec nervii

acoperit

olfactivi.

de mucoasa.

Vascularizatia foselor nazale este asigurata de ramuri din artera oftalmica (arterele etmoidale anterioare) si din artera maxilara (artera sfenopalatina). Venele ajung, in final, in vena jugulara interna. Limfaticele ajung in nodulii limfatici retrofaringieni si parotidieni, iar de aici in cei cervicali. Inervatia mucoasei este asigurata de ramuri din nervul trigemen.

FARINGELE

Faringele un conduct musculo-membranos ce are forma unui jgheab deschis anterior cu lungimea de 15 cm. Este dispus de la baza craniului până în dreptul vertebrei C8, unde se continuă cu esofagul.

Cavitatea faringelui este divizată în trei etaje:

 

Nasofaringele

Bucofaringele

Laringofaringele

(rinofaringele)

(orofaringele)

Peretele

Baza craniului, la acest nivel se află amigdala faringiană.

Valul palatin

Corespunde planului orizontal care trece prin hioid si comunică cu orofaringele.

superior

Peretele

Vălul palatin

Plan orizontal prin osul hioid comunică cu laringofaringele.

Se continuă cu esofagul

inferior

Peretii

Prezintă orificiul trompei lui Eustachio, înconjurat de amigdala tubară.

Corespund celor două arcuri (anterior si posterior) ale vălului palatin, între care se află amigdala palatină.

Corespund santurilor laringofaringiene

laterali

Peretele

Comunică cu fosele nazale prin două orificii numite coane.

Comunică cu cavitatea bucală prin peretele posterior al cavitătii bucale

Comunică cu laringele prin aditusul laringian

anterior

Peretele

Corespunde coloanei vertebrale.

Corespunde coloanei vertebrale.

Corespunde coloanei vertebrale.

posterior

Faringele prezintă :

- o fată posterioară ce delimitează, împreună cu coloana vertebrală, tapetată de muschii paravertebrali, spatiul retrofaringian;

- fete laterale care la nivelul capului vin în raport cu spatiul mandibulo- faringian cuprins între mandibula si faringe, iar la nivelul gâtului cu lobii laterali ai glandei tiroide, cu manunchiul vasculo-nervos al gâtului format din artera carotidă comună, vena jugulară internă si nervul vag situat între cele două formatiuni vasculare

Structura faringelui În structura faringelui se află:

- aponevroza intrafaringiană ce se găseste la nivelul peretilor laterali si posterior ai faringelui si se inseră superior pe baza craniului. Are o structură fibroasă si este rezistentă.

- muschii farinngelui sunt striati, grupati în muschi constrictori si ridicători. Muschii constrictori au fibre circulare si se acoperă unul pe celalălt (cel superior este acoperit de cel mijlociu, iar acesta de muschiul constrictor inferior); prin contractia lor micsoreaza diametrul antero-posterior si transversal al faringelui. Muschii ridicatori au fibre longitudinale si sunt reprezentati de muschii stilo-faringian (are originea pe procesul stiloid al temporalului) si palato-faringian, care coboară de la palat prin arcul posterior. Prin contractia lor ridică faringele în timpul deglutitiei.

- la interior o mucoasă alcatuita dintr-un epiteliu cilindric ciliat la nivelul rinofaringelui si un epiteliu pluristratificat pavimentos necheratinizat la nivelul bucofaringelui si laringofaringelui.

- la exterior este acoperit de adventitia faringelui formată din tesut conjunctiv lax. Vascularizatia faringelui este realizata din artera carotida externa. Sangele venos este drenat in vena jugulara interna. Limfaticele ajung in nodulii limfatici cervicali. Inervatia senzitiva si motorie este asigurata de nervul glosofaringian, dar si de nervul vag.

LARINGELE

Este un organ cu dubla functie: conduct aero-vector si organ al fonatiei. Laringele are o forma de piramida triunghiulara trunchiata cu baza in sus.

- Baza comunica cu laringo-garingele printr-un orificiu, numit aditus laringis, care, anterior este delimitat de epiglota, posterior de cartilajele aritenoide si lateral de repliurile epiglotico-aritenoidiene, intinse intre epiglota si cartilajele aritenoide. In grosimea acestor plici se afla cartilajele cuneiforme.

- Varful laringelui se continua in jos cu traheea.

- Fetele antero-laterale ale laringelui sunt formate de cele doua lame ale cartilajului tiroid si de arcul cricoidului. Intre cartilajul tiroid si arcul cricoidului se afla muschiul si ligamentul tirocricoidian. Deasupra celor doua lame ale cartilajului tiroid se afla membrana tirohioidiana care ajunge la osul hioid. Au raport cu glanda tiroida si cu muschii infrahioidieni.

- Fata posterioara proemina in faringe si este formata din cele doua cartilaje aritenoidiene si din pecetea cartilajului cricoid. De o parte si de alta sunt doua santuri, santurile piriforme.

- Marginea anterioara (marul lui Adam) este reprezentata de muchia unde cele doua lame laterale ale cartilajului tiroid se unesc. Este mai proeminenta la barbati. Vine in raport cu istmul glandei tiroide.

-

-

Marginile posterioare ale laringelui sunt reprezentate de marginile posterioare ale cartilajului tiroidian si vin in raport cu artera carotida comuna, vagul si vena jugulara interna.

Structura laringelui. Laringele este format din cartilaje legate intre ele prin ligamente si articulatii. Asupra cartilajelor actioneaza muschii laringieni (striati). La interior este tapetat de o mucoasa, sub care se gaseste o submucoasa. Cartilajele laringelui. Se disting: cartilaje neperechi (cartilajul tiroid, epiglota si cartilajul cricoid) si perechi (aritenoide, corniculate, cuneiforme si cartilajele sesamoide). Toate cartilajele, prezentate in continuare, sunt formate din cartilaj de tip hialin, exceptand epiglota, care este formata din cartilaj de tip elastic. Muschii laringelui se impart in intrinseci si extrinseci. Cei extrinseci se insera cu un capat pe laringe, iar cu celalalt pe organele vecine (sternotiroidian, tirohioidian, si constrictor inferior al faringelui, care se insera pe creasta oblica a cartilajului tiroid). Muschii intrinseci au ambele capete inserate pe cartilaje ale laringelui. Unii sunt constrictori ai glotei, apropiind plicile vocale (muschiul cricoaritenoidian lateral, muschiul interaritenoidian), altii sunt dilatatori ai glotei, departand plicile vocale (muschiul vocal, situat in plica vocala si muschiul tirocricoidian, care realizeaza miscarea de balans inainte a cartilajului tiroid). Tunica mucoasa captuseste cavitatea laringelui si se continua in sus cu mucoasa faringelui, iar in jos cu cea a traheei. Este format din epiteliu si corion. Epiteliul, exceptand plicile vocale, este cilindric ciliat. La nivelul plicilor vocale este pluristratificat pavimentos. Tunica mucoasa contine glande care secreta mucus. In corion se gaseste tesut limfoid care este bogat la nivelul ventriculilor laringieni. Submucoasa este formata din tesut conjunctiv lax. Aspectul interior al laringelui. Pe peretii laterali ai laringelui se afla doua perechi de plici cu directie antero-posterioara; cele doua superioare sunt plici vestibulare, iar cele doua inferioare plicile vocale. Intre cele doua plici vestibulare se delimiteaza rima vestibulara, iar intre cele doua plici vocale rima glotidica. Rima glotidica este divizata intr-o parte anterioara, numita intermembranoasa, limitata intre cele doua cartilaje aritenoide. Intre plicile vestibulare si vocale, de fiecare parte, se afla vestibulul laringian care, prin aditus laringis, comunica cu laringo-faringele, iar sub plicile vocale se afla cavitatea infraglotica, ce comunica cu traheea.

Vascularizatia laringelui este asigurata de artera laringiana superioara (din carotida externa) si artera laringiana inferioara (din artera subclavie). Sangele venos ajunge in vena jugulara interna. Limfaticele laringelui ajung in ganglionii cervicali. Inervatia laringelui este asigurata de nervul laringian superior si inferior, ramuri din nervul vag. Nervul laringian inferior inerveaza muschii intrinseci ai laringelui, exceptand muschiul tirocricoidian. Nervul laringian superior inerveaza mucoasa laringelui si muschiul tirocricoidian.

Cartilajele laringelui

     

Forma

 

Situatie

Descriere

Cartilajul

 

De

carte

In

partea

Fata anterioara a lamelor laterale prezinta o creasta pe care se insera muschii sternotiroidian si tirohioidian.Fata posterioara priveste spre interiorul laringelui, in raport cu epiglota. Pe marginea superioara se afla incizura tiroidiana, lateral de care se prinde membrana tirohioidiana. Marginea inferioara priveste spre arcul cricoidului si ofera insertie muschiului si ligamentului tirocricoidian. Marginile posterioare se prelungesc in sus cu coarnele superioare si in jos cu cele inferioare, care se articuleaza cu cartilajul cricoid.

tiroid

deschisa

posterioara

a

posteri-

laringelui,

sub

or fiind

hioid,

 

format din

deasupra

arcului

2

lame

cricoidului, inaintea epiglotei.

unite

pe

linia

 

mediana

la nivelul

marului lui

Adam.

 

Cartilajul

 

De

frunza

Inapoia

 

De la baza epiglotei pleaca, spre radacina limbii, ligamentele glosoepiglotice care ridica plicile glosoepiglotice si spre spre hioid - ligamentul hioepiglotic.Varful epiglotei este legat de cartilajul tiroid prin ligamentul tiroepiglotic.

epiglotic

cu petiolul

cartilajului

tiroid

in jos.

pe depaseste in sus.

care

il

Cartilajul

De inel cu pecetea asezata posterior.

 

Intercalat intre tiroid si trahee.

Format din arc situat anterior si lama (pecetea) cartilajului cricoid ce prezinta doua suprafete articulare superioare pentru baza aritenoidelor si doua inferioare pentru coarnele inferioare ale cartilajului tiroid.

cricoid

Cartilajele

De piramida triunghiula ra, cu baza in jos.

In partea pos- terioara a laringelui, deasupra la- mei cartilajului cricoid.

Prezinta trei fete: fata laterala ce prezinta o creasta numita creasta arcuata; fata mediala ce priveste spre interiorul laringelui; fata posterioara ce formeaza fata posterioara a laringelui. Baza cartilajului aritenoid se articuleaza cu lama cartilajului cricoid si prezinta doua procese: unul muscular (posterior), pe care se prind muschii cricoaritenoidieni (lateral si posterior) si unul anterior (vocal), pe care se prinde plica vocala.

aritenoide

Cartilajele

 

La varful car- tilajelor arite- noidiene.

 

corniculate

 

Cartilajele

 

In plicile arite- noepiglotice.

 

cuneiforme

 

Cartilajele

 

In plicile

 

sesamiode

vocale.

TRAHEEA

Traheea continua laringele si se intinde de la vertebra cervicala C6 pana la vertebra toracala T4, unde se imparte in cele doua bronhii. Are o lungime de 10-12 cm si un calibru de 1,6-2 cm. Prezinta un segment cervical si unul toracal.

- segmentul cervical vine in raport posterior cu esofagul, anterior cu istmul glandei tiroide, cu muschii infrahioidieni si pielea. Lateral vine in raport cu artera carotida comuna, vena jugulara interna, nervul vag si lobii laterali ai glandei tiroide.

- segmentul toracic este situat in mediastinul superior. Posterior vine in raport cu esofagul, anterior cu arcul aortei si cu ramurile desprinse din el, cu timusul si cu sternul, iar lateral cu plamanii, acoperiti de pleura mediastinala. Structura traheei Traheea este formata dintr-un un schelet fibrocartilaginos, format din 15-20 de inele cartilaginoase incomplete posterior. Cartilajele sunt unite intre ele prin ligamente fibroelastice. In partea posterioara, unde inelele sunt incomplete, exista fibre colagene, elastice si fibre musculare netede (muschiul traheal). La exterior se afla o adventitie formata din tesut conjunctiv, iar la interior traheea este acoperita de o mucoasa cu epiteliu cilindric ciliat. Tunica mucoasa este bogata in glande. Vascularizatia traheei este data de ramuri din arterele tiroidiene, la nivelul gatului, si din arterele bronsice, la nivelul toracelui. Venele in portiunea cervicala, se varsa in vena jugulara interna, iar in portiunea toracala in venele azygos. Limfaticele ajung in nodulii limfatici cervicali pentru segmentul cervical si in cei traheobronsici si mediastinali pentru segmentul toracal. Inervatia este asigurata de fibre simpatice din simpaticul cervical si toracal si fibre parasimpatice din vag.

BRONHIILE

La nivelul vertebrei T4, traheea se imparte in cele doua bronhii principale (dreapta si stanga). Aceste bronhii patrund in plaman prin hil, unde se ramifica intrapulmonar, formand arborele bronsic. Intre cele doua bronhii exista o serie de deosebiri. Bronhia dreapta este aproape verticala, cea stanga aproape orizontala. Cea stanga este mai lunga (5 cm) fata de cea dreapta (2,5 cm), in schimb bronhia dreapta are un calibru mai mare (1,5 cm) fata de cea stanga (1 cm). Bronhia stanga este inconjurata de crosa aortei, cea dreapta de crosa marii vene azygos. Structura bronhiilor principale este asemanatoare traheei, bronhiile principale fiind formate din inele cartilaginoase incomplete posterior (9-11 la stanga, 5-7 la dreapta). Vascularizatia arteriala este asigurata de arterele bronsice. Sangele venos este colectat de venele bronsice care-l duc in sistemul azygos. Limfa ajunge in nodulii limfatici traheobronsici si mediastinali. Inervatia vegetativa provine din plexul bronhopulmonar.

PLAMANII

Plamanii sunt principalele organe ale respiratiei. Sunt doi plamani (stang si drept), situati in cavitatea toracica, fiecare fiind acoperit de pleura viscerala. Plamanii au forma unei jumatati de con. Culoarea lor variaza cu varsta; la fat este rosu-brun, la copil gri- rozie, la adult cenusiu mai mult sau mai putin inchis. Greutatea plamanilor este de 700 g pentru plamanul drept si 600 g pentru cel stang. Capacitatea totala a plamanilor este de 5000 cm³ aer. Consistenta plamanilor este elastica, buretoasa. Diametrul vertical este de 22 cm, antero-posterior la baza de 18-20 cm, iar transversal la baza de 9-10 cm (la plamanul drept diametrul vertical este mai mic decat la stangul, dar celelalte diametre sunt mai mari). Fata externa a plamanilor este convexa si vine in raport cu coastele. Pe aceasta fata se gasesc santuri adanci, numite scizuri, care impart plamanii in lobi. Pe fata externa a plamanului drept se gasesc doua scizuri, una oblica (principala) si una orizontala (secundara) care incepe la mijlocul scizurii oblice. Aceste doua scizuri impart plamanul drept in trei lobi (superior, mijlociu si inferior). Pe fata externa a plamanului stang se gaseste o singura scizura (scizura oblica) care imparte plamanul stang in doi lobi (superior si inferior). Fata interna este plana si vine in raport cu organele din mediastin. Pe aceasta fata, mai aproape de marginea posterioara a plamanilor, se afla hilul pulmonar, pe unde intra sau ies vasele, nervii si bronhia principala. La plamanul stang, anterior de hil se afla impresiunea cardiaca lasata de ventriculul stang si impresiunea lasata de aorta descendenta. La plamanul drept, anterior de hil se afla impresiunea cardiaca, mai mica decat cea stanga, lasata de atriul drept, cat si impresiunile lasate de vena cava superioara (deasupra impresiunii cardiace) si de vena cava inferioara (sub impresiunea cardiaca). Deasupra hilului se afla impresiunea lasata de crosa marii vene azygos, iar posterior de hil se afla impresiunea marii vene azygos. Baza plamanilor este concava si vine in raport cu diafragma. Prin intermediul diafragmei, la dreapta vine in raport cu fata superioara a ficatului, iar la stanga cu fundul stomacului si cu splina. Varful plamanului depaseste in sus prima coasta si vine in raport cu organele de la baza gatului. Marginea anterioara, ascutita, este situata inapoia sternului si acoperita de recesul costo-mediastinal. Marginea posterioara este rotunjita si vine in raport cu coloana vertebrala si extremitatea posterioara a coastelor.

STRUCTURA PLAMANILOR Plamanii sunt alcatuiti din:

- arborele bronsic;

- lobuli (formatiuni piramidale, situate la nivelul ultimelor ramificatii ale arborelui bronsic);

- ramificatiile vaselor pulmonare si bronsice, nervi si limfatice, toate cuprinse in tesut conjunctiv. Bronhia principala, patrunzand in plaman prin hil, se imparte intrapulmonar la dreapta in trei bronhii lobare (superioara, mijlocie si inferioara), iar la stanga in doua bronhii lobare (superioara si inferioara).

Bronhiile lobare se divid apoi in bronhii segmentare care asigura aeratia segmentelor bronhopulmonare (unitati anatomice si patologice ale plamanilor). Ele au limite, aeratie, vascularizatie si patologie proprie. Plamanul drept are 10 segmente, iar cel stang 9, lipsind segmentul medio-bazal.

Segmentatia:

BPD BLS AP , A , P

- BLM L , M

- BLI AP , BA , BP , BM , BL

BPS BLS AP , A , P - BLI Li S , Li I , AP , BA , BP ,BL

Segmentele au aeratie si vascularizatie propie, deci, patologie proprie. Segmentele reprezinta unitatea anatomica si patologica a plamanului. Bronhiile segmentare se divid in bronhiole lobulare care deservesc lobulii pulmonari, unitati morfologice ale plamanului, de forma piramidala, cu baza spre

Unitatea morfologica a plamanului reprezinta

LOBULUL ( forma piramidala ci baza periferica). Bronhiolele lobulare, la randul lor, se

ramifica in bronhiole respiratorii de la care pleaca ductele alveolare terminate prin saculeti alveolari. Peretii saculetilor alveolari sunt compartimentati in alveole pulmonare. Bronhiolele respiratorii, impreuna cu formatiunile derivate din ele (ducte alveolare, saculeti alveoari si alveole pulmonare) formeaza acinii pulmonari. Unitatea morfo- functionala este ACINUL PULMONAR ( format dintr-o bronhiola respiratorie,duct, sac alveolar si alveola pulmonara)

periferia plamanului si varful in

Bronhia principala ---Bronhiilobare-----Bronhii segmentare----Bronhiole lobulare--- Bronhiole respiratorii----ducte alveolare----saci alveolari----acini pulmonari.

Bronhiile lobare au structura asemanatoare bronhiilor principale. Bronhiile segmentare au si ele un schelet cartilaginos, insa cartilajul este fragmentat, in schimb bronhiile lobulare si respiratorii pierd complet scheletul cartilaginos. Bronhiolele lobulare si respiratorii au un perete fibroelastic, peste care sunt dispuse fibre musculare netede, cu dispozitie circulara. In peretii ductelor alveolare intalnim numai membrana fibroelastica acoperita de epiteliu. Alveolele pulmonare au forma unui saculet mic, cu perete extrem de subtire, adaptat schimburilor gazoase. Pe o membrana fibroelastica exista un epiteliu alveolar cu dubla functie: fagocitara si respiratorie. Exista circa 75-100 milioane de alveole, insumand o suprafata de 80-120 m². In jurul alveolelor se gaseste o bogata retea de capilare perialveolare, care impreuna cu peretii alveolelor formeaza bariera alveolo-capilara, in a carei structura mentionam epiteliul alveolar, membrana bazala fibroelastica a alveolelor, membrana bazala a capilarului si endoteliul capilar. La nivelul acestei bariere au loc schimburile de gaze dintre alveole si sange.

VASCULARIZATIA PLAMANILOR

Plamanii au o dubla vascularizatie: nutritiva si functionala. Vascularizatia nutritiva este asigurata de arterele bronsice, ramuri ale arterei toracale, care aduc la plaman sange cu oxigen pentru arborele bronsic, parenchimul pulmonar si peretii arterelor pulmonare, deoarece acestea din urma contin sange cu CO2. Arterele bronsice intra in plaman prin hil si insotesc arborele bronsic, ajungand numai pana la nivelul bronhiolelor respiratorii, unde se termina in reteaua capilara, de la care pornesc venele bronsice ce duc sangele cu CO2 in sistemul venelor azygos, acesta terminandu-se in vena cava superioara. Vascularizatia nutritiva a plamanului face parte din marea circulatie. Vascularizatia functionala apartine micii circulatii. Ea incepe prin trunchiul pulmonar care isi are originea in ventriculul drept. Trunchiul pulmonar aduce la plaman sange incarcat cu CO2. Dupa un scurt traiect se imparte in artera pulmonara dreapta si stanga, patrunzand fiecare in plamanul respectiv, prin hil. In plaman, arterele pulmonare se divid in ramuri ce insotesc ramificatiile arborelui bronsic pana in jurul alveolelor, unde formeaza reteaua capilara perialveolara. La acest nivel, sangele cedeaza CO2 si primeste O2. De la reteaua capilara pornesc venele pulmonare (cate doua pentru fiecare plaman). Ele ies din plaman prin hil si se duc spre atriul stang. Limfa plamanului este colectata de nodulii limfatici din hilul plamanului. Inervatia plamanilor provine din plexul bronhopulmonar.Fibrele parasimpatice determina bronhoconstrictie si secretia glandelor din mucoasa bronsica, iar cele simpatice determina bronhodilatatie.

PLEURA

Fiecare plaman este invelit de o seroasa numita pleura. Pleura prezinta o foita parietala, care captuseste peretii toracelui, si o foita viscerala, care acopera plamanul patrunzand si in scizuri. Cele doua foite se continua una cu cealalta la nivelul pedicului pulmonar si al ligamentului pulmonar, care este o formatiune conjunctiva de forma triunghiulara, avand varful la pediculul pulmonar si baza la nivelul diafragmei. Intre cele doua foite exista o cavitate virtuala, cavitatea pleurala, in care se afla o lama fina de lichid pleural. In cavitatea pleurala exista o usoara presiune negativa care obliga cele doua foite sa stea lipte una de cealalta. Cele doua foite ale pleurei se continua una cu cealalta la nivelul hilului. Cavitatea pleurala devine reala cand intre cele doua foite ale pleurei se acumuleaza: sange (hemotorax), lichid (hidrotorax), aer (pneumotorax), puroi (piotorax), limfa (chilotorax). Pleura parietala prezinta trei parti: portiunea costala, in raport cu coastele, portiunea diafragmatica, in raport cu diafragmul, si portiunea mediastinala, spre mediastin. Cand pleura parietala trece de pe un perete pe altul formeaza recesuri. Cand trece de pe coaste pe mediastin, ocolind varful pulmonului, se formeaza recesul numit domul pleural cand trece de pe coaste pe diafragm, ocolind baza plamanului, se formeaza recesul costo-diafragmatic, iar cand trece de pe coaste pe mediastin, ocolind marginea anterioara a plamanului, se formeaza recesul costo-mediastinal.

MEDIASTINUL

Mediastinul este spatiul intre fetele mediale ale celor doi plamani acoperiti de pleurele mediastinale. Delimitare: - ant.: fata posterioara a sternului, - post.: fetele anterioare ale vertebrelor T1-T12

- sup.: apertura toracica superioara

- inf.: fata superioara a diafragmului

- lat.: fetele mediale ale plamanilor acoperiti de pleura mediastinala In mediastinul superior se gasesc: ramurile crosei aortei, cele doua vene

brahiocefalice, nervii vagi, nervii frenici, timusul, traheea, esofagul, lantul simpatic toracal, ultima parte a canalului toracic dispuse in 4 planuri:

1. timusul si muschii infratiroidieni

2. plan venos: trunchiurile brahiocefalice

3. plan arterial: - crosa aortei, a arterei carotide stangi

- trunchi brahiocefalic din care se deschide artera carotida dreapta sisubclaviculara

4. plan visceral: - esofagul, lantul simpatic toracal, canalul limfatic toracic, nervul frenic

si vag Mediastinul inferior are ca limita inferioara fata superioara a diafragmei.

In mediastinul inferior se gaseste cordul cu vasele mari care isi au originea sau se termina la acest nivel, cat si nervii frenici, iar pe un plan posterior esofagul, nervii vagi, simpaticul toracal, canalul toracic, sistemul azygos si aorta descendenta.