Luna tu, stapn-a marii, pe a lumii bolta luneci Si gndirilor dnd viata, suferintele ntuneci; Mii pustiuri scnteiaza

sub lumina ta fecioara, Si cti codri-ascund n umbra stralucire de isvoara! Peste cte mii de valuri stapnirea ta strabate, Cnd plutesti pe miscatoarea marilor singuratate! Cte tarmuri nflorite, ce palate, ce cetati, Strabatute de-al tau farmec, tie singura-ti arati! Si n cte mii de case lin patruns-ai prin feresti, Cte frunti pline de gnduri, gnditoare le privesti! Vezi pe-un rege ce-mpnzeste globu-n planuri pe un veac,