Sunteți pe pagina 1din 10

TEXTE EXPLICATIVE

ISTORIA UNIVERSALĂ A ARHITECTURII ŞI ARTELOR

2009-2010

ANTICHITATEA ŞI EVUL MEDIU

Lector drd.arh. Corina LUCESCU

Materialele prezentate au scop didactic. Folosirea lor în alte scopuri decât cele necesare procesului de învăţământ, este sancţionată potrivit legislaţiei în vigoare.

CIVILIZAŢIA PERSANĂ

SCURT ISTORIC

cca. 1300 î.Chr.: Sosirea triburilor iraniene în Persia 1000 - 600 î.Chr.: Regatul Mezilor

600 - 330 î.Chr.: Imperiul Persan al Ahemenizilor

559-529 î.Chr.: Cyrus II 529-521 î.Chr.: Cambyses

521-485 î.Chr.: Darius I, fondatorul Persepolis-ului

520

î.Chr.: fondarea Persepolis-ului

490

î.Chr.: Primul Război Persan împotriva Grecilor

485-465 î.Chr.: Xerxes

480 î.Chr.: Al Doilea Război Persan împotriva Grecilor

465-334 î.Chr.: Sfârşitul Ahemenizilor

330

î.Chr.: Alexandru cel Mare cucereşte Persia şi arde Persepolis

323

- 100 î.Chr.: Satrapiile Seleucide

100

î.Chr. - 200 d.Chr.: Regatul Parţilor

200

- 600 d.Chr.: Regatul Dinastiei Sassanide

600

d.Chr.: Ruperea regatului, primele forme de răspândire ale Islamului

cca. 1300 î.Chr.: Sosirea triburilor iraniene în Persia La începutul Epocii de Fier, în podişul iranian s-a produs o pătrundere graduală a triburilor de indo-arieni şi indo-iranieni, veniţi din Asia Centrală.

1000 - 600 î.Chr.: Regatul Mezilor Între sec. XI şi VIII î.Chr. populaţia mezilor era stabilită deja în zona din jurul oraşului Ecbatana, astăzi Hamadan, în timp ce perşii, denumiţi astfel de către asirieni, ocupau ţărmurile Lacului Urmia, în partea de nord a regiunii. În acel timp regaturile din Mesopotamia, toate mărginindu-se cu viitorul teritoriu al Persiei, erau încă puternice: Asirienii şi Urartienii stăpâneau în nord, Babilonienii în centru şi Elamiţii în sud. Atacaţi şi învinşi de Asirieni de câteva ori, în sec.VII î.Chr., Mezii au format o Confederaţie. Prin alianţă cu Babilonienii, Confederaţia a reuşit să invadeze teritoriul Asirian, distrugând oraşele Ashur şi Ninive şi punând, în acest fel, capăt dominaţiei Asiriene.

600 - 330 î.Chr.: Imperiul Persan al Ahemenizilor După această perioadă, în sudul Munţilor Bakhtiari, s-a format un mic regat persan - regatul Parsumash, fondat de un rege numit Achaemenes, care a fost întâi vasalul Elamiţilor şi apoi al Mezilor.

1

În anul 550 î. Chr., unul dintre descendenţii acestui rege, CYRUS, va învinge pe ultimul rege al mezilor, Astyages, şi va fonda IMPERIUL PERSAN.

559-529 î.Chr.: Cyrus II În anul 559 î.Chr., regele Persanilor şi Mezilor, Cyrus II, ridică propria sa capitală, la Pasargade - în persană hagmatan = loc de întâlnire. Cyrus, un mare strateg, a reuşit să

încorporeze în regatul său, fără prea multă vărsare de sânge, populaţia istovită şi slăbită a regiunilor vecine. În scurt timp, Asiria, Urartu, Cilicia şi estul Anatoliei au devenit state vasale. Hotărât să-şi extindă imperiul către vest, Cyrus cucereşte prima ţintă, Lydia, iar în anul 546 î.Chr. armata sa învinge cavaleria regelui Croesus, celebru pentru imensa sa bogăţie. Ocuparea capitalei Sardis, îi permite lui Cyrus să deţină controlul aproape a tuturor oraşelor din Asia Mică. După înfrângere, Croesus alege să se sinucidă, iar Cyrus continuă victoriile sale până la Milet, obţinând astfel un port la Mediterana. După fortificarea graniţelor către est, Cyrus se lansează într-un atac decisiv asupra

Regele persan este considerat un adevărat

eliberator de către evreii care fuseseră deportaţi la Babilon după distrugerea, cu cinzeci de

Babilonului. Oraşul cade în anul 537 î.Chr

ani mai înainte, a templului din Ierusalim, de către Nabucodonosor. Cyrus a promis evreilor libertate religioasă şi a permis ca 40 000 de evrei să se întoarcă la Ierusalim ca să reconstruiască templul, fundat chiar de rege. Ulterior, Cyrus ocupă Siria, Fenicia şi Palestina şi se pregăteşte pentru invazia Egiptului, invazie care va rămâne însă în seama moştenitorilor. Cyrus a murit în anul 529 î.Chr. într-o expediţie împotriva triburilor nomade şi a fost îngropat la Pasargadae.

529-521 î.Chr.: Cambyses În anul 528 î.Chr., la un an de la urcarea sa pe tron, fiul lui Cyrus, Cambyses, a condus un marş victorios prin Deşertul Sinai către Nil. Pentru prima dată în istorie, Regatul faraonilor a fost cucerit în întregime. Mai puţin tolerant decât tatăl său, Cambyses detronează zeii Egiptului şi ai Babilonului, comiţând o greşeală politică gravă. Conflictele dinastice din Regatul Persan, au condus la o adevărată lovitură de stat, cu consecinţe dramatice - sinuciderea lui Cambyses şi asasinarea uzurpatorului, Preotul Gaumata.

521-485 î.Chr.: Darius I, fondatorul Persepolis-ului După moartea lui Cambyses, prinţul ahemenid Darius I, numit ulterior cel Mare, ajunge la putere, în anul 521 î.Chr. El a fost comandatul armatei numită “Cei Zece mii de Nemuritori”. În afară de recunoştiinţa pentru loialitatea lor, imaginile membrilor acestei trupe de elită au fost sculptate pe zidurile din Persepolis, capitala secretă, expresie a puterii ahemenide, pe care Darius o întemeiează în 520 Î.Chr. Darius a creat un mare imperiu centralizat, cu trei capitale: Susa era folosită ca rezidenţă de iarnă, Ecbatana ca rezidenţă de vară, iar Persepolis a devenit cel mai important centru ceremonial. Campaniile militare desfăşurate pe o vastă scară, au transformat Persia într-un imperiu de proporţii colosale, întinzându-se din India până la Insulele Greceşti şi de la Nil la Dunăre. După ce s-a îngrijit de politica internă, dând imperiului un nou cod administrativ şi religios - Zoroastrismul - şi după ce a creat noi oraşe şi o vastă reţea de caravane, cu rute pornind din Orientul îndepărtat până la Mediterana, Darius îşi îndreaptă atenţia către Greci, începând cu Miletul. Conflictul a fost unul teribil: Miletul a fost distrus, Tracia şi Macedonia ocupate iar Eretria pusă sub foc, în timp ce populaţia a fost înrobită. În anul 490 î.Chr., Darius a fost însă învins la Marathon, de către forţele Athenei şi Spartei. Regelel Ahemenid s-a retras din Grecia şi a murit în anul 485 î.Chr. A fost îngropat în mormântul din stâncă de la Naksh-i Rustam, nu departe de Persepolis.

485-465 î.Chr.: Xerxes “Eu sunt Xerxes, cel mai mare suveran, regele regilor, conducătorul multor ţări şi popoare, regele întregului univers, fiul marelui rege Darius, Ahemenidul. Eu, Xerxes, supremul rege, declar: tot ceea ce am ridicat în acest loc şi în altele, am construit prin graţia lui Ahura Mazda. Fie ca Ahura Mazda şi ceilalţi zei să protejeze regatul meu şi tot ceea ce am construit”

2

Fiul lui Darius, Xerxes, care a fost vice-rege în Babilon, ajunge pe tronul Persiei în anul 485 î.Chr., fiind doritor să guverneze în propria sa ţară, într-o splendidă linişte, dedicându-şi energia artelor şi lucrărilor de amplificare a capitalei sacre - Persepolis. Dar foarte curând, a fost forţat să meargă pe urmele tatălui său, care a lăsat problema Greciei nerezolvată. Formând o armată de soldaţi şi mercenari nehotăţi, din 46 de ţări, Xerxes a decis să atace Grecia dinspre pământ, în anul 480 î.Chr. După ce Macedonia şi Thesalia s-au predat fără luptă, Persanii câştigă bătălia de la Thermopylae şi invadează Attica şi Athena, arzând templele şi Acropola. În acelaşi an însă, Grecii înfrâng flota persană în Insulele Salamis, astfel încât armata persană, urmărită de Grecii aliaţi cu oraşele Ioniene din Anatolia, a fost forţată să se retragă din Europa. Xerxes, acum un “Rege al Regilor” slăbit şi micşorat, s-a retras la palatul din Persepolis, unde a şi fost asasinat în anul 465 î.Chr. La moartea sa, Xerxes a lăsat viitoarelor generaţii de Ahemenizi, un imperiu imens şi puternic, care tocmai prin acestea era vulnerabil. Incompetenţa politică şi lipsa încredinţării suficientei forţe militarilor, a provocat revolta multor satrapi şi multe popoare şi-au declarat propria independenţă. În inima Pesiei, totuşi, pompa curţii continuă nemicşorată. Prima capitală a Ahemenizilor, Pasargade, a fost abandonată şi în viitor folosită exclusiv doar pentru ceremoniile de încoronare.Cel mai important oraş în Persia era acum Persepolis, fondată de Darius şi lărgită de Xerxes. Închisă pentru străini, era reşedinţa preferată a Regelui Regilor. Susa, capitala de iarnă, era locul curţii şi administraţiei. Oraşul a fost construit de Darius în 521 î.Chr., după modelul Persepolis-ului, cu palate mari, o Apadana susţinută de o pădure de coloane cu forme animale şi masive inele de ziduri. Ecbatana, prima capitală luată de la Mezi de către Cyrus cel mare în 559 î.Chr., servea ca centru politic şi militar. Când, în 336 î.Chr., ultimul Ahemenid, Darius III Codomannus urcă pe tron, în Persepolis, ţara intra sub umbra armatei macedoniene care avansa necruţător prin Asia Mică.

465-334 î.Chr.: Sfârşitul Ahemenizilor Perioada finală a Imperiului Persan a fost una cu probleme. Fiul lui Xerxes, Astaxerxes I, şi-a început domnia în anul 465 î.Chr. prin uciderea tuturor fraţilor săi şi a potenţialilor rivali. Puterea sa a fost însă redusă şi regele a fost obligat să respecte Pactul de Ne-agresiune cu Grecia, pact care în fapt interzicea Persanilor să traverseze graniţele din estul Anatoliei. Succesorul său, Darius II, s-a dovedit a fi un rege slab şi nehotărât care a căutat să exploateze rivalitatea dintre Athena şi Sparta dar a n-a reuşit să obţină nici un beneficiu pentru Persia. Artaxerxes II, care ajunge pe tron în anul 405 î.Chr., a continuat cu încercarea de a corupe pe Greci, implicând chiar Theba şi câteva oraşe din Ionia, care s-au supus legilor satrapiilor persane, pentru avantaje economice. Fenicia, Siria, Egiptul şi Cipru, şi-au proclamat independenţa, şi Artaxerxes II, la moartea sa, a lăsat ţara dezordine. Artaxerxes III, la mijlocul sec. al IV-lea î.Chr., recucereşte Egiptul şi, în 338 î.Chr., încearcă să formeze o alianţă cu Macedonia condusă de Philip, dar regele Persan a fos otrăvit în acelaşi an. Cum n-a lăsat moştenitori, o rudă destul de îndepărtată a familiei Ahemenizilor, Darius III Codomannus, ajunge pe tron, şi el este cel care va înfrunta armata lui Alexandru cel Mare, când, în 334 î.Chr., acesta a traversat Hellespontul.

330 î.Chr.: Alexandru cel Mare cucereşte Persia şi arde Persepolis În anul 334 î.Chr., un secol şi jumătate după invazia Grecilor de către Persani, Alexandru cel Mare, traversează Hellespontul cu o armată de 40 000 de bărbaţi, pentru a elibera oraşele Ioniene din Asia Mică. O victorie uşoară, la Granicus, îi permite lui Alexandru să-şi continue, nederanjat, marşul prin restul Anatoliei. Darius III, şi-a adunat trupele la Issus, în Siria, unde a avut loc bătălia decisivă dintre cele două armate. În anul 338 î.Chr. Alexandru îl învinge pe Darius, care fuge, respingând orice negociere de pace. Încrezător în succes, Alexandru cucereşte Fenicia, Palestina şi Egiptul. Darius a avut timp să-şi adune forţele până în 331 î.Chr., când Macedonienii şi Persanii se ciocnesc din nou, la Gaugamela, pe râul Tigru. Încă o dată, victoria revine lui Alexandru, care intră în Babilon şi în Susa, într-un mare triumf, neîntâmpinând nici o rezistenţă. Oraşele erau jefuite de comorile lor şi familia lui Darius a fost luată ostatecă. Alexandru decide să-l urmărească pe regele Ahemenid până în inima Imperiului Persan. Iarna anului 331 î.Chr. îl găseşte pe Alexandru ajungând epuizat la Pasargadae, unde aduce un omagiu la

3

mormântul lui Cyrus cel Mare, dar apoi îşi continuă drumul către misterioasa Persepolis, descrisă de Macedonieni drept “cel mai odios oraş din Asia”. Când a ajuns la Persepolis, Alexandru I-a trecut prin foc şi sabie.

După distrugerea oraşului Persepolis, Alexandru reia urmărirea ultimului rege Ahemenid, Darius III, ţinut prizonier de către satrapul din Bactria. Macedonianul îl prinde pe Darius în Khorasan, unde acesta era deja pe moarte, ca urmare a unei răni infectate produsă de un trădător de la propria sa curte. Se spune că Alexandru l-a acoperit pe rege cu propria sa mantie din purpură regală şi apoi i-a transportat trupul la mormântul strămoşilor săi, de la Naksh-i Rustam. Alexandru s-a căsătorit cu fiica unui satrap persan, Roxana, şi şi-a continuat marşul său către Indus. Pe drumul de întoarcere în Macedonia, Alexandru a întârziat foarte mult în Persia, adoptând obiceiurile şi ceremoniile curţii orientale, fapt pentru care a fost criticat de majoritatea suporterilor loiali. Ca un simbol de fuziune între Est şi Vest, Alexandru s-a căsătorit de asemenea şi cu fiica lui Darius III, celebrând o nuntă de masă, între 10 000 de fete Persane şi luptători Greci, la Susa. În anul 323 î.Chr., marele conducător moare la Babilon. Persia devine un ţinut feudal, împărţit între satrapi seleucizi.

323 - 100 î.Chr.: Satrapiile Seleucide

Elenizarea oraşelor Persane a fost înceată şi n-a pătruns până în adâncime. Sub Seleucizi, Iranul a devenit o sursă de materii prime şi produse agricole pentru Vest: caravanele transportau aur, plumb, pietre preţioase, ţesături, covoare, bumbac, cereale, fructe, mirodenii şi condimente.

100 î.Chr. - 200 d.Chr.: Regatul Parţilor

În sec. al III-lea î.Chr., Parţii, un popor originar din zona Mării Caspice, au început ocuparea Persiei.

În sec. al II-lea î.Chr., Mithradates I domnea de la Indus până în Babilon, împiedicând creşterea puterii Romei prin traversarea Eufratului.

200 - 600 d.Chr.: Regatul Dinastiei Sassanide

În sec. al III-lea d.Chr., dinastia Sassanizilor eliberează ţara de sub domnia Parţilor şi fondează, sub Ardashir I, un nou Regat Persan. Legat prin jurământ ca duşman al Romanilor, le-a produs multe înfrângeri acestora. Sassanizii reînvie multe tradiţii ahemenide - titlul de “Rege al Regilor”, ceremonialele de la curte, religia Zoroastriană şi arta reliefului - şi au condus Iranul cu o mână forte.

600 d.Chr.: Ruperea regatului, primele forme de răspândire ale Islamului

La începutul sec. al VII-lea d.Chr. religia islamică începe să se răspândească în Orient.

RĂZBOAIELE PERSANE

În anul 546 î.Chr., Cyrus l-a învins pe regele Croesus al Lidiei, la Sardis, în Anatolia, şi din acel moment, pentru 65 de ani, satrapiile Persane au guvernat asupra coloniilor Ioniene din Asia Mică. Prima expediţie de pedepsire pornită de Persani împotriva Grecilor, în 449 î.Chr., a fost din cauza revoltei oraşelor Greceşti, condusă de Tiranul din Milet, Aristagoras. În anul 449 î.Chr., Miletul a fost distrus, Oracolul lui Apollo ars şi comoara zeului şi statuia dusă în triumf, la Susa. Conflictele Greceşti interne - rivalitatea dintre Sparta şi Athena - au împiedicat desfăşurarea efectivă a trupele helene şi Grecii au suferit o mare înfrângere în bătălia navală de la Lades, în 494 î.Chr. Primul Război Persan (490 î.Chr.) a fos condus de Mardonius, ginerele lui Darius, care a fost capabil să înainteze, fără probleme, din Macedonia până în Thesalia. Victoria Grecilor de la Marathon, a pus capăt primului război. A fost nevoie de 10 ani pentru ca armata Macedoniană să se reorganizeze. Al doilea Război Persan a început în 480 î.Chr., când Xerxes a trimis o forţă de 10 000 de bărbaţi şi 1 000 de nave împotriva Grecilor. Persanii au copleşit teritoriile Greceşti, au distrus Athena şi au ars templele de pe Acropole. Xerxes l-a învins pe generalul Grec Leonidas în

4

bătălia de la Thermopylae, dar a pierdut războiul în bătălia navală de la Salamina. Se spune că Xerxes a observat înfrângerea flotei sale nepuntincioase de pe tronul său aşezat pe un deal. Bătuţi la Plataea şi la Mycale în 479 î.Chr., Persanii au fost forţaţi să se retragă, cu toate că influenţa lor în politică şi economică asupra Greciei şi Asiei Mici a mai continuat.

PERSANII

În ciuda mărimii modeste a Regatului lui Parsumash, primul domnitor a adoptat titlul “Shahinshah” - Rege al Regilor, care n-a avut un sens real până la domniile lui Cyrus, Darius and Xerxes. Persanii au avut ca obiectiv cucerirea lumii: Mesopotamia, Siria, Egipt, Asia Mică, Insulele Greceşti şi mare parte a continentului, şi o vastă zonă din India şi Transoxania, regiune istorică a Asiei Centrale situată între râurile Amu Darya şi Syr Darya, astăzi împărţită între Tajikistan, Turkmenistan şi Uzbekistan. Ahemenizii au urmărit politici diferite faţă de acelea ale altor imperii: legile ofereau o mare libertate şi autonomie culturală, religioasă şi socială, celor cuceriţi, de multe ori civilizaţii mai avansate decât Persanii. Toleranţa arătată de Cyrus şi Darius, în extraordinar contrast cu implacabilele marşuri ale cuceririlor lor militare, a condus la un dezechilibru politic şi a deschis calea neîntreruptelor revolte şi răscoale care au fost greu înăbuşite. “Pacea Persanăimpusă triburilor n-a realizat niciodată nivelul de control care a fost exercitat de către Romani. Nu războiul, ci pacea a fost cauza declinului şi căderii Imperiului Persan, care era prea mare pentru a permite relativa independenţă pentru popoarele cucerite.

RELIGIA

Zoroastrismul, care era religia persană dominantă în timpul Ahemenzilor până la sosirea Arabilor, îşi datorează numele de la profetul Zoroaster sau Zarathustra, născut undeva în Media sau Afghanistan, înainte de sec. al VII-lea î.Chr. Nucleul gândirii zoroastriene poate fi rezumat în trei principii: gândul drept, vorbire dreaptă, acţiune dreaptă. Zarathustra a predicat victoria Zeului suprem Ahura Mazda asupra forţelor Răului, demonul Ahriman, şi a interzis sacrificarea animalelor pentru că ele sunt creaturi care servesc omului. Originala ideologie zoroastriană interzicea de asemenea folosirea focului în ritualuri, elementele universului – plantele, apa, pământul şi focul – netrebuind să fie contaminate de către om. În perioada Ahemenidă, Religia Zoroastriană a primit modificări prin introducerea ceremoniei Haoma, purificarea prin foc şi sacrificiile animale. Textele sacre ale învăţăturii lui Zarathustra, Cartea Avesta, s-au pierdut în timpul perioadei în care Alexandru cel Mare a cucerit Persia dar au fost redescoperite şi modificate în timpul Sassanizilor, când Zoroastrismul a devenit Religie de Stat. Până astăzi, răspândite prin lume, un număr de minorităţi au supravieţuit şi încă practică Zoroastrismul. În vest, figura lui Zarathustra a fost făcută celebră prin două lucrări (una muzicală şi una literară) - Opera Flautul Fermecat al lui Wolfgang Amadeus Mozart şi cartea Aşa vorbit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche. Vechea religie iraniană se bazează pe principiul dualităţii “Adevăr” şi “Minciună”. Zeul adevărului este Ahura Mazda, marele “Zeu Creator” şi “Zeul Înţelept”, în timp ce forţele răului sunt concentrate în figura demonului Ahriman. În inscrpţiile ahemenide, numai un zeu este totdeauna menţionat - Ahura Mazda - şi aceasta sugerează un mare grad de monoteism. Totuşi, în ajutorul Zeului Suprem, sunt alte zeităţi, inclusiv entităţile binevoitoare ca Spenta Mainyu (Spiritul sacru), Asha (Justiţia), Vohu Manu (Gândul Bun) şi Armati (Vămuitorul). De asemenea erau venerate spiritele Lunii (Mah), Pământului (Zam), Focului (Atar), Apei (Apam Napat) and Vântului (Vahyu). Sângele animalelor sacrificicate era oferit acestor zei şi ritualurile, cu procesiuni şi cântece, erau celebrate de casta preoţilor. În acest fel au apărut magii şi prezicătorii, ghicitorii, păstraţi la mare cinste, şi care urmau armata în război, primind a treia parte din toată prada.

ARTA

Arta Ahemenizilor, care avea un mare caracter de glorificare şi comemorare, a fost dominată de influenţe asiriene şi babiloniene - este suficient să ne gândim la ortostaţii sculptaţi cu tauri giganţi cu capete de bărbaţi şi la ceramica glazurată. După războaiele de cucerire conduse de Cambyses şi Xerxes, în artă au fost introduse elemente egiptene şi greceşti. De-a lungul timpului, o autentică artă ahemenidă s-a dezvoltat, găsindu-şi cea mai înaltă expresie în arhitectură şi în sculpura în relief. Materialele cele mai des folosite erau piatra, care era sculptată, şi lemnul, pictat în albastru, verde, roşu şi galben. Coloanele aveau bazele

5

în formă de floare şi erau terminate cu capiteluri în forme de cai, tauri şi lei. Imaginea zeului

Ahura Mazda era simbolizată printr-un Disc Solar Înaripat. Nu se cunosc reprezentări ale altor zeităţi. Mulţi savanţi au fost înclinaţi să atribuie reliefurile palatelor ahemenide artiştilor greci, cumpărate de la Athena unde ele erau lucrate pe Acropolă. Nu există nici o îndoială că o mulţime de artişti şi meşteri din toate provinciile persane au contribuit la lucru. Acest fapt este consemnat într-o inscripţie a regelui Darius I, din perioada de construcţie a oraşului Susa, care vorbeşte despre “grinzi de lemn din Liban, aur din Sardis şi Bactria, lapis lazuli şi cornalină din Sogdiana, turqoaz din Khorasan, argint, ebonit şi marmură din Egipt, piatră şi coloane din Elam, sculptori şi meşteri în lemn din Ionia, cărămizi din Babilon şi lucrători în aur din Egipt şi Mezia”

PERSEPOLIS

Fondatorul oraşului, Darius, care a purtat titlul de “Shahinshah” – Rege al Regilor, a conceput oraşul pentru el însuşi, pentru curtea şi garda sa personală, cei “Zece Mii de Nemuritori”. Orice fragment – chiar şi cel mai spectacular – poate părea insignifiant când este izolat din

contextul său: aceasta este cazul particular la Persepolis-ului, grandiosul oraş construit atât pentru a uimi şi intimida privitorii cât şi pentru a afirma puterea nelimitată a regilor ahemenizi.

În afara de aceasta, existenţa Persepolis-ului, localizat în sudul Iranului de astăzi, era de la

început gândită a rămâne secretă.

Darius cel Mare a fondat oraşul Persepolis în anul 520 î.Chr. Zona cuprinde o platformă

artificială vastă, între 8 m şi 18 m în înălţime, extinzându-se pe o lungime de 450 m şi lăţime de 300 m. Accesul la terase se face printr-un dublu şir de trepte între paliere, fiecare scară având 111 trepte, conducând către propilee, cu un atrium cu latura de 25 m având o uşă de 10 m înălţime. Pătratul Apadanei are latura de 60 m şi stă pe o platformă de 2,60 m înălţime. Camera de Audienţă are 36 de coloane aranjate în 6 rânduri. Fiecare coloană are 20 m înălţime şi este terminată cu un capitel zoomorf. La podiumul centrului ceremonial folosit pentru Noul An Persan, se ajunge prin trepte care poartă sculpturi ale demnitarilor, ale gărzii personale a regelui, cunoscute sub numele de ca “Cei Zece Mii de Nemuritori”, pentru că de fiecare dată când un soldat murea, era imediat înlocuit cu altul, şi cu reprezentanţi ai tuturor naţiunilor supuse. Construcţia complexului, niciodată terminată, a durat 180 de ani.

timpul Imperiului Persan, străinilor le era interzis accesul în Persepolis. O dată pe an,

În

Regele Ahemenid organiza o fastuoasă recepţie la care emisarii de cel mai înalt rang ai naţiunilor supuse primeau privilegiul de a îngenunchea în faţa tronului şi de a oferi daruri şi tributuri. Acest eveniment este sculptat pe zidurile din Persepolis, ca o înregistrare pentru posteritate. Alexandru cel Mare a fost primul străin care a intrat în Persepolis, dar cu intenţii ostile: el a dat foc oraşului şi l-a ars până la pământ. Dar Persepolis, la fel ca multe alte oraşe ale antichităţii, şi-a menţinut înfăţişarea majestuoasă.

În ciuda clădirilor sale monumentale, Persepolis-ul este un oraş care rămâne invizibil de la

distanţă: tot ceea ce poate fi văzut din Palatul oraşului este uriaşa masă a zidurilor care

suportă platforma artificială, aşezată lângă versanţii Muntelui Rahmat unde sunt localizate mormintele în stâncă a lui Artaxerxes II şi Artaxerxes III.

O rampă largă conduce către Propilea construită de Xerxes, aşa numita “Poartă a tuturor

Naţiunilor” străjuită şi păzită de doi colosali tauri înaripaţi cu capete de bărbaţi. Pe ceallată parte a întinsului bulevard se întinde complexul Holurilor de Recepţie şi Palatele Private ale regilor Ahemenizi. 30 dintre cele 36 de coloane din Apadana lui Darius sunt încă

în picioare, în timp ce numeroase capiteluri zoomorfice stau la pământ sau au fost ridicate.

Lângă Apadana, este localizat Palatul lui Darius, cu pilonii masivi din porfir gri, aşa de

strălucitori încât sala este cunoscută ca “Holul Oglinzilor” şi ruinele Palatului lui Xerxes, care încă mai poartă urmele focului lui Alexandru. Un mic muzeu a fost organizat în zona spaţiilor aferente reginelor şi concubinelor, pentru a expune o serie dintre obiectele găsite în săpături.

În faţa Palatelor Regale, se află Sala celor 100 de Coloane, Triplon-ul (o sală cu 3 uşi)

Visteria şi Sala celor 99 de Coloane, o construcţie care n-a fost terminată niciodată şi din care

au rămas doar bazele coloanelor.

6

Oraşul însuşi, cu locuinţe pentru 15 000 de funcţionari şi un personal care să asigure servirea neîntreruptă a palatelor, se întinde de jur împrejurul platformei, dar urmele modeste ale zidurilor trebuie găsite încă. Popoarele care onorau pe regele Imperiului Persan şi care erau reprezentaţi pe bazoreliefurile marii scări ai Apadanei, sunt menţionaţi în vechile cronice, deşi acestea adesea sunt în dezacord privind numărul actual al ţărilor: 23, 28 sau 32. Următorii au fost identificaţi ca purtători ai tributurilor: sogdiani, parţi, elamiţi, mezi, armeni, drangieni, bactrieni, egipteni, cilicieni, babilonieni, ionieni, sciţi, lidieni, capadocieni, fenicieni, gandarieni, arachosieni, etiopeni, libieni, asirieni, arabi, locuitori ai Samarkand-ului şi popoare cu pălării ascuţite. Darurile includeau: ţesături, stofe, arme, piei de animale, pietre preţioase, bijuterii, bărci, carete, olărie, veselă, parfumuri, ustensile gospodăreşti, animale precum asini, măgari, cămile, berbeci, oi, lei, tauri, cai şi gazele.

În timpul lui Now-Rouz - Noul An Persan, demnitarii, nobilii şi reprezentanţii naţiunilor cucerite de regii Ahemenizi, după ce treceau de Propilee, intrau în Apadana, unde regele primea oaspeţii care se prosternau în faţa lui. Din avantajosul punct de pe podium, regele şi curtea urmărea procesiunea supuşilor aducând daruri, animale, carete, adunaţi în piaţă, pentru că nu era posibil ca toţi să urce în Apadana. La sfîrşitul paradei, regele şi suita sa veneau în Triplon ca să primească oaspeţii deosebiţi într-o audienţă privată. Ceremoniile erau urmate de un somptuos banchet, desfăşurat în Palatul lui Darius şi ulterior în cel al lui Xerxes, aşa cum este evindenţiat prin reliefurile de-a lungul scărilor care arată figuri purtând vase, animale şi hrană pentru festivitate. După masă, regele se întorcea în Triplon cu cei mai înalţi reprezentanţi ai naţiunilor. Pe măsură ce ziua trecea, conducătorii delegaţiilor şi purtătorii de daruri se mişcau în procesiune, flancaţi de garda celor Zece Mii de Nemuritori, către Holul celor o Sută de Coloane, unde tributurile oferite Regelui Regilor erau depuse la picoarele tronului. Aici, Regele rămânea singur pentru a privi darurile, în timp ce oaspeţii mergeau înapoi de-a lungul Căii Procesiunilor şi părăseau locul prin monumentala Propilee a lui Xerxes.

Cucerind Persepolis-ul, la sfârşitul anului 331 d.Chr., armata lui Alexandru transformă oraşul în cenuşă şi masacrează locuitorii. Conform scriitorului latin Quintus Curtius Rufus, multe familii au ales să-şi ia viaţa sărind de pe zidurile Apadanei, preferând să moară decât să cadă în mâinile grecilor. Comorile acumulate de generaţiile de Ahemenizi au fost jefuite - 120.000 talanţi de aur, piese de argint, pietre preţioase şi vase de aur au fost încărcate pe 5.000 de catâri şi 3.000 de cămile şi transferate la Susa. Noaptea, Alexandru a pus Persepolis-ul sub foc. A fost focul accidental sau deliberat ? Autorii antici n-au ajuns la un acord. Focul a fost descris în detalii intense – torţe arzătoare, tavane trosnind sub flăcări, dansuri frenetice, băutură şi o mare zarvă – dar adevăratul motiv al acestui act, atât de necaracteristic pentru Alexandru, rămâne obscur.

Devastat de focul lui Alexandru şi apoi supus unor modeste reparaţii în perioada post- ahemenidă, Persepolis-ul a fost în final abandonat, fiind evitat de către toţi, ca şi cum un blestem ar fi fost pus peste oraş. Pesepolis-ul a devenit un mit, o idee, o utopie.

În splendoare sau devastat, Persepolis-ul a rămas întotdeauna un loc secret, niciodată menţionat de autorii clasici înainte de Alexandru cel Mare, chiar şi în descrierile detaliate ale Persiei transmise prin Istoriile lui Herodot.

SCRIEREA

În timpul Ahemenizilor, limbile şi scrierea folosite de clasele educate, erau limbile antice – persană, elamită, babiloniană; limba aramaică a fost adoptată ca limbă populară. Cele mai vechi inscripţii în persana antică, scrise cu caractere cuneiforme, au fost găsite la Ecbatana şi datează din timpul unuia dintre primii regi Ahemenizi, Aryaramnes (sec. VII î.Chr.). Textul spune: “Regele spune că aceasta este ţara persanilor, pe care o posed, şi este binecuvântată cu cai buni şi bărbaţi buni şi toate acestea le-am primit de la marele zeu Ahura Mazda. Eu sunt regele acestei ţări”. Inscripţiile regilor Ahemenizi, înainte de Darius I, erau scrise în 2 sau 3 limbi, pe câtă vreme în perioada Sassanizilor, greaca începe să se răspândească, aşa cum este dovedit prin numeroase inscripţii de pe reliefurile de pe stănci. Analele, cronicile şi proclamaţiile

7

ahemenizilor erau sculptate pe lespezi mari de piatră puse pe vârful munţilor, pe ziduri, în palate, în oraşe şi pe morminte, astfel încât să fie văzute de toţi. La Persepolis, pe tăbliţe de aur şi argint aparţinând tezaurului Apadanei, s-au găsit urme cu scriere persană cuneiformă.

MORMINTE

Cyrus cel Mare, a fost îngropat într-un mormânt majestuos, dar acesta era uşor de prădat de către hoţi. Regii Ahemenizi au ales o locaţie inaccesibilă pentru mormintele lor, templele funerare reale fiind golite şi mutate în Valea stâncoasă de la Naksh-i Rustam, situată la jumătatea distanţei dintre Persepolis şi Pasargade. La înălţime, pe creasta muntelui, sunt situate mormintele regale ale lui Darius I, Xerxes I, Artaxerxes I şi Darius II. Aşezate unul lângă altul, ele sunt în formă de cruce, cu largi portaluri acoperite cu reliefuri sculptate

reprezentând oameni înfrânţi de eroica moarte a regilor. Conducătorii înşişi sunt reprezentaţi

în actul de aprindere a focului sacru pentru zeul Ahura Mazda. La baza muntelui se află un

turn de piatră, numit “Kaaba-i Zardusht” (Cubul lui Zarathustra), unul dintre puţinele temple care dovedesc legătura dintre Ahemenizi şi religia lui Zarathustra, care va fi reînviată câteva secole mai târziu de dinastia Sassanizilor. În sec. III şi IV d.Chr., Regii Sassanizi, Shapur, Ardashir şi Bahram, considerându-se adevăraţii urmaşi ai Ahemenizilor, au edificat o serie de reliefuri sculptate sub mormintele Ahemenizilor. Sculpturile reprezintă victoriile Persanilor asupra Romanilor şi Parţilor. Naksh-i Rustam a fost tot timpul considerat un loc sacru, aşa cum este demonstrat de descoperirea reliefului din sec. XII î.Chr., când regiunea Fars era o parte a Regatului Elamit.

PASARGADE

În anul 546 î.Chr., Cyrus a stabilit capitala la Pasargade, “câmpul persanilor”, care rămâne

centrul politic şi administrativ al Ahemenizilor chiar şi după fondarea Persepolis-ului.

O echipă iraniană a început excavaţiile asupra sitului în anul 1939. În afara zidurilor oraşului

se află mormântul megalitic al lui Cyrus. Locul era considerat magic de către iranieni, care l-au denumit “Tronul mamei lui Solomon”. În momentul în care arheologul Herzfeld a ajuns acolo, în 1923, mormântul era încorporat într-o moschee – mai târziu demontată – unde femeile lăsau de obicei ofrandele votive, în faţa stâlpilor iar ciobanii îşi conduceau de trei ori turma în jurul mormântului şi ungeau pietrele sale cu lapte. Istoricul Strabo ne povesteşte că următoarele cuvinte erau sculptate la baza mormântului: “Trecătorule, Eu sunt Cyrus. Eu am

dat Persanilor un imperiu şi am condus peste toată Asia. Să nu mă invidiezi pentru acest motiv, totuşi, căci acum sunt în acest mormânt”. Ştim că totuşi, în ciuda acestui îndemn, Alexandru cel Mare a găsit mormântul deja devastat. Din toate Palatele de la Pasargade, au rămas câteva urme ale apartamentelor regale, care erau construite din piatră neagră şi albă, alternată. Oraşul poseda un templu al focului şi o incintă sacră în cadrul citadelei fortificate de pe deal. Existenţa acestor clădiri sacre contrazice pretenţia lui Herodot precum că persanii obişnuiau să ridice oraşe şi palate magnifice dar nu ştiau nimic despre construcţia templelor.

ARHEOLOGIE – DESCOPERIREA CIVILIZAŢIEI PERSANE

În

Figueroa, a auzit de un zvon privind existenţa unor ruine majestuoase, lângă Shiraz, în regiunea Fars. Călătorind pe un cal, Figueroa a fost primul vestic care a atins locul numit Takht-i Jamshid - “Tronul regelui Jamshid”, pe care el l-a identificat ca locul oraşului Persepolis, bazându-se pe descrierea scriitorului latin Quintus Curtius Rufus, autor al voluminoasei istorii a lui Alexandru. Întors în Europa, Figueroa a publicat impresiile sale despre Persepolis, desciind “frumuseţea coloanelor care se înalţă către cer”. Desenele sale constituie cea mai timpurie înregistrare a basorelifurilor persane şi a scrierii cuneiforme. Descoperirea sa a devenit o momeală, o nadă pentru mulţi exploratori, în zona Fars.

anul 1618, ambasadorul spaniol de la curtea dinastiei Safavide din Ispahan, García Silva

În 1621, scriitorul şi călătorul italian Pietro della Valle, a stat la Persepolis şi a studiat reliefurile şi inscripţiile. Prima imprimare a ruinelor conţinând un număr de picturi entuziaste ale regilor persani şi ale preoţilor războinici adoratori ai focului, au apărut în sec. XVIII. În 1714, călătorul olandez Cornelis Le Brun a stat la Persepolis pentru 3 luni şi a copiat imagini şi inscripţii care au fost în mod greşit considerate ca simboluri misterioase. Totuşi, în acei ani, cuvântul “cuneiform” a fost inventat şi la începutul sec.XIX savanţii au recunoscut că

8

“simbolurile” erau de fapt litere. Unul dintre primele cuvinte descifrate a fost “Shahinshah” – Rege al Regilor.

Punctul de cotitură, nu numai pentru Persepolis dar şi pentru întreaga arheologie din Persia, n-a venit până în sec. al XIX-lea, cu sosirea lui Henry C. Rawlinson la Persepolis. El a transcris cu răbdare simbolurile cuneiforme gravate pe piatra platformei pe care stătea palatul. Schiţele profesorului Grotefend and Niebuhr, din care se descifra numele regilor ahemenizi, l-au făcut pe Rawlinson să fie convins că poate reconstrui istoria Persepolis-ului şi a regilor săi prin citirea inscripţiilor de pe rocă. Căţărându-se chiar el pe o frânghie, pe giganticul pisc Behis, între Ecbatana şi Persepolis, în 1839, Rawlinson a copiat inscripţiile cuneiforme gravate pe vârful stâncii de scribii lui Darius I. Rawlinson a găsit “testamentul” regelui Ahemenid care a fondat Persepolis. Textul era o proclamaţie, un “dosar” scris în persană şi babiloniană prin care Darius explică legitimitatea ascensiunii la tron, după înfrângerea cu curaj a duşmanilor dar şi cu ajutorul zeului Ahura Mazda. Rawlinson, în ciuda atacurilor lumii academice, a dat un credit moral istoriei nedescoperite a Persepolis-ului şi a regilor săi.

Englezul Henry C. Rawlinson (1810-1895), care a fost înrolat cadet în Compania Britanică India de Est, de la o vârstă fragedă, a fost o figură diferită de imaginea tradiţională a savantului. Campion la polo, sportiv şi om de lume, el a dus o viaţă tipică de gentleman englez din Colonii, dar cu o diferenţă: Rawlinson era ambiţios şi însetat de cunoaştere. Neurmând niciodată o universitate, el a studiat greaca, latina şi persana în particular (mai târziu va fi trimis la închisoare pentru furtul unor bani de care avea nevoie pentru a cumpăra texte pentru studiu). În 1833, este trimis ca ofiţer în Persia, pentru a organiza armata ţării. Se aşează la Fars, unde primul său scop de studiu era Persepolis. Prin transcrierea şi interpretarea stelei gravate cu cuneiforme – scriere pe care a învăţat-o la Baghdad – el se aştepta să reconstruiască istoria regilor Ahemenizi. În 1843, după ce a refuzat o promovare în favoarea reîntoarcerii în Persia, el s-a aşezat la Baghdad. În 1845-46, a colaborat cu Societatea regală Asiatică. Nerecunoscut de către lumea ştiinţifică, Rawlinson a fost totuşi ţinta invidiei şi, când toate cărţile sale au fost pierdute pe mare, a fost obligat să-şi refacă notele din memorie. Munca sa a fost corectată şi completată de către orientalişti în următorii ani. Rawlinson rămâne “tatăl” istoriei Persepolis-ului şi a regilor săi.

După Rawlinson, a trecut circa un secol înainte ca misiunile arheologice ştiinţifice să se apuce de lucru: la începutul sec. al XX-lea, antica Ecbatana se întindea liniştită dedesubtul modernului oraş Hamadan, în timp ce o echipă franceză condusă de arheologul Jacques de Morgan lucra la Susa (Shush în persană). Orientalistul german Ernst Emil Herzfeld (1879-1948) a venit la Persepolis, unde supraveghea, în anii treizeci, săpăturile oraşului în folosul Institutului Oriental al Universităţii din Chicago. Lucrările au continuat apoi sub conducerea arheologului Ernst Schmidt. Herzfeld a fost confruntat cu o harababură a ruinelor, stele dezrădăcinate, ziduri cu urme de foc, coloane sparte, capiteluri şi reliefuri şi straturi de sfărâmături şi nisip care acopereau structurile. Prima sa preocupare a fost să identifice diferitele clădiri şi funcţiunile lor şi să pună sculpturile şi coloanele împrăştiate la locul lor original. Astfel, planul terasei din Persepolis a fost recreat, cu Apadana, Palatul lui Xerxes şi a lui Darius, Holul celor 100 de Coloane, Visteria, camerele aşezate într-o parte pentru femei, Propileele şi Porţile.

Herzfeld, urmărind cu scupulozitate cronologia şi descierile textelor antice, a fost capabil să repună la loc reliefurile Porţii şi să identifice originea etnică a personajelor reprezentate pe scările Apadanei. După găsirea unei mici bucăţi de pigment pe figura regelui şi pe Discul Solar Înaripat (simbolul zeului Ahura Mazda) Herzfeld a făcut o ipotetică reconstituire a culorilor, folosind verde, albastru şi roşu. Persepolis-ul părea că se ridică din cenuţă şi trebuia o bună organizare pentru păstarrea imensei comori de arhitectură şi artă – ceva extrem de rar în acei ani, când sculpturile din orient şi alte lucuri găsite erau literar dezrădăcinate din ţara lor de origine pentru a umple muzeele vestului.

Pentru o perioadă de mai mult de 10 ani, începând din 1964, guvernul iranian a început o restaurare a Persepolis-ului prin colaborare cu Institutul Italian pentru Orientul Mijlociu şi Îndepărtat. Lucrările au fost în grija unei echipe conduse de arheologii Giuseppe şi Ann Britt

9

Tilia şi arhitectul Giuseppe Zander. La acel timp, capitala ascunsă a regilor ahemenizi nu arăta cu nimic mai mult decât ca un plan arheologic: monumentele trebuiau salvate şi reansamblate şi oraşul reconstruit din temelii, în măsura în care resturile permiteau. Lucrările au început cu studiul materialelor - piatră, marmură, cărămizi glazurate . Şi curăţirea coloanelor, capitelurilor şi reliefurilor. Uşile, pereţii şi stâlpii erau îngropaţi în pământ, multe reliefuri şi capitele erau sparte în multe bucăţi şi porţilor le lipseu lintelurile. Întreaga Platformă trebuia consolidată. Restaurarea a necesitat un complex tehnic datorită uriaşelor mărimi ale pietrelor. De-a lungul timpului, lucrările de investigare şi timpul de restaurare au fost extinse spre a lua în vedere întreaga zonă din jurul Persepolis-ului. Începând din anii 80, campaniile de săpături, restaurări şi conservări au fost conduse de arheologi iranieni.

Faţă de numeroasele săpături începute în ultimii ani, experţii iranieni se concentrează asupra conservării şi restaurării imensului patrimoniu arheologic. Muzee mari şi mici au fost renovate, de la Muzeul Naţional Arheologic din Teheran până la Antiquarium-ul din Persepolis. Reliefurile Apadanei din Persepolis au fos acoperite de o imensă pânză care împiedică vederea lor ca un întreg, dar care era necesară pentru protecţia sitului faţă de vremea rea. Mormintele lui Artaxerxes II şi Artaxerxes III din munţii de lângă Persepolis au fos investigate şi numeroase săpături de probă au fost efectuate în afara zidurilor oraşului în efortul de a găsi monumentele şi sălaşurile perioadei ahemenide. Un Laborator al Departamentului Iranian de Arheologie a fost deschis în castelul din Susa – folosit înainte de arheologii francezi. La Ecbatana, săpăturile clădirilor din antica capitală a mezilor şi ahemenizilor continuă. Multe inscripţii ale regilor persani au fost restaurate, aşa cum ar fi cea de la Behistun, unde arheologii au lucrat la o înălţime ameţitoare pe un eşafodaj prins de partea de stâncă.

10