In the present article the author highlights the conditions which are considered
necessary to perform a good translation of legal texts, especially of those applied in the
field of community law. The starting point of the research is the analysis of the nature
of law that considerably influences the process of editing and translating legal texts.
Legal translation encounters two major obstacles: the first one refers to the differences
in the legal system, and the second one – to the differences in the linguistic system.
The article points out possible ways of solving problems the specialists meet in their
translation activity.
206
TERMINOLOGIE ŞI TRADUCTOLOGIE
Din cele menţionate mai sus, precum şi din alte aspecte pe care le vom evoca
ulterior reiese că sarcina traducătorului nu este uşoară, în deosebi a traducătorului
de texte specializate. Traducătorului îi revine rolul de a rezolva probleme de conţinut,
stil, formă. El trebuie să cunoască bine limbile implicate în procesul traducţional, să
poată stabili legătura între ele, să cunoască domeniul în care traduce, metodele
de traducere, metodele de lucru în terminologie şi, nu în ultimul rînd, metodele
informatice. Cunoaşterea doar a terminologiei nu este suficientă pentru a traduce,
dar este un ajutor important pentru obţinerea unei traduceri specializate, deoarece
terminologia defineşte şi sitematizează conceptele. Traducătorul nu este autorul
acestor concepte specializate, chiar dacă de multe ori îi revine rolul terminologului,
dar utilizează munca sistematică efectuată de terminolog sau terminograf. De aici,
legătura strînsă între ambele activităţi – cea de traducător şi cea de terminolog.
În opinia noastră, abordarea problemelor legate de traducerea textelor
juridice presupune, în primul rînd, o analiză asupra dreptului ca atare, natura sa,
conţinutul, formele, etc., deoarece traducerea juridică este o cofrontare a diferitor
drepturi, chiar dacă ele fac parte din acelaşi sistem juridic.
Juriştii şi traductologii remarcă că între diferite drepturi există mari diferenţe
structurale, o decupare diferită a realităţii juridice, noţiuni şi concepte fără
echivalenţe (de ex. Common law). De aici există tendinţa proprie juriştilor, în primul
rînd, de a considera că unii termeni sînt intraductibili justificînd astfel aşa fenomene
ca împrumutul şi calchierea. Adică cîmpurile noţionale ale diferitor drepturi nu se
suprapun complet.
Aceste greutăţi întîmpinate de jurişti sînt, din păcate, în plină măsură vala-
bile pentru traducător. Diferenţa între sistemele juridice proprii diferitor ţări consti-
tuie problema majoră din punct de vedere a traducerii, care presupune transferul
realităţii juridice-sursă în realitatea juridică-ţintă.
Cercetătorii insistă că „les principaux problèmes en traduction juridique dé-
coulent du fait qu’il faut transposer un message d’un ordre juridique à un autre.
Les définitions du droit y sont différentes, les origines historiques, les coutumes, les
institutions, les procédures aussi” (Vassilios G. Koutsivitis, 1988: 44).
În acest sens, la nivelul traducerii, constatăm că traducătorul trebuie să
transmită în limba-ţintă concepte şi noţiuni care deseori există doar în limba-sursă
(common law, equity, consideration). Astfel de noţiuni sînt absolut necunoscute
pentru sistemul romano-germanic. Din această perspectivă, în traducerea juridică
contează mai mult cunoaşterea sistemului, decît cunoaşterea normelor din care el
se compune.
Dreptul se constituie grosso modo din trei surse: legea, practica judiciară
(jurisprudenţa) şi obiceiul (cutuma). Importanţa lor variază în funcţie de cultură, ele
sînt exprimate prin diferite discursuri în cadrul unei şi aceleiaşi culturi sau de la o
cultură la alta. Toate aceste aspecte trebuie să fie luate în considerare de traducător
pe parcursul efectuării traducerii.
Diversitatea sistemelor de drept în lume este considerată de unii cercetători
ca unica dificultate serioasă care se impune cu adevărat (Jean-Claude Gémar, 1979:
44).
Dreptul internaţional public – ramură a sistemului romano-german,
reglementează relaţiile între state, organizaţiile internaţionale fondate de ele şi alte
207
INTERTEXT
subiecte ale dreptului internaţional. ONU este cea mai importantă organizaţie în
domeniul codificării şi dezvoltării dreptului internaţional.
Dreptul Uniunii Europene este o formă a dreptului internaţional, care se
caracterizează prin faptul că ţările membre ale UE îşi limitează în mod conştient un-
ele drepturi delegînd unele plenipotenţe organelor supranaţionale. Dreptul comu-
nitar este un drept supranaţional în care actele normative edictate de UE deseori
au o forţă juridică mai mare decît actele legislative naţionale.
Fiecare societate îşi organizează sistemul juridic în funcţie de concepţia pe
care o are asupra dreptăţii şi de structura socio-politică pe care o adoptă. Pe de altă
parte, evoluţia considerabilă a colaborării internaţionale face posibilă şi necesară
apropierea şi influenţa reciprocă a sistemelor de drept. Pe lîngă aceasta, are loc o
apropiere ce merge pînă la unificare între sistemele de drept ale ţărilor din cadrul
diferitor organizaţii internaţionale cum ar fi: Comunitatea europeană, care a dus
prin consecinţă la apariţia unui sistem propriu de drept, numit Drept comunitar sau
Dreptul Uniunii Europene.
Juristul francez René David (1999: online) sublinia că unificarea internaţională
a dreptului nu constă în înlocuirea diverselor sisteme juridice naţionale printr-un
un sistem supranaţional unic, ci în armonizarea dreptului internaţional.
În opinia noastră, armonizarea diferitor sisteme juridice (romano-german-
ic, anglo-saxon, religios, mixt) contribuie la unificarea vocabularului juridic. Însă
această unificare rămîne în proces, armonizarea drepturilor naţionale nefiind încă
terminată şi va continua atîta timp cît ţările vor candida la aderare. Reieşind din
lista de pe portalul oficial al UE a „altor state europene” (douăzeci la număr), pro-
cesul de aderare început în 1951 (după propunerea din 9 mai 1950 privind crearea
unei Europe organizate, indispensabilă pentru menţinerea relaţiilor de pace a lui
Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, cunoscută sub numele
de „Declaraţia Schuman”) va fi unul de lungă durată, care va necesita armoniza-
rea neîntreruptă a vocabularului juridic comunitar şi va provoca „dureri de cap”
traducătorului pentru cel puţin următorii cincizeci de ani. Oricît de mare ar fi tendinţa
spre unificare, în fiecare pereche de limbi implicate în traducere vor rămîne pro-
priile „înţelesuri” ale unuia şi aceluiaşi concept de tipul lui jurisprudenţă – unul din
termenii de bază ai vocabularului juridic: în franceză jurisprudence şi jurisprudenţă
în română înseamnă practica judiciară (=totalitatea deciziilor judecătoreşti), iar
în engleză sub jurisprudence şi în rusă sub юриспруденция se subînţelege teoria
generală a statului şi a dreptului, filosofia dreptului. Prin urmare, termenul francez
jurisprudence se va traduce în română prin jurisprudenţă, iar în engleză prin the deci-
sions of the Courts şi în rusă prin судебные решения.
În baza celor evocate mai sus concluzionăm că în traducerea juridică
există două obstacole majore. Primul ţine de diferenţa de sistem juridic, al doilea
– de diferenţa de sistem lingvistic. Urmează să analizăm care ar fi posibilităţile de
soluţionare a acestor probleme întîlnite în activitatea traducătorului.
Chiar dacă admitem că reieşind din faptul că dreptul comunitar este un drept
unificat şi armonizat şi în procesul traducerii a astfel de texte nu se pune problema
diferenţei de sisteme juridice, oricum în sarcina traducătorului rămîn alte probleme
de rezolvat cum ar fi: transferul corect şi complet al conţinutului, păstrarea formei
şi stilului propriu pentru textul-sursă şi, nu în ultimul rînd, calitatea traducerii în
textul-ţintă.
208
TERMINOLOGIE ŞI TRADUCTOLOGIE
Din acest punct de vedere, considerăm triada conţinut-formă-calitate fiind o
condiţie obligatorie şi nedevizată în realizarea traducerilor juridice.
Pentru transferul corect al sensului juridic, traducatorul de texte juridice tre-
buie, în primul rînd, să posede anumite cunoştinţe din conţinutul disciplinei ju-
ridice. Ignoranţa traducătorului în domeniul în care traduce poate duce la efecte
nefaste.
De obicei, la traducerea termenilor juridici, traducătorul foloseşte sursele
terminografice specializate bilingve şi plurilingve pentru alegerea echivalentului
adecvat, precum şi contextele de utilizare în vederea confirmării corectitudinii ter-
menului ales. Dacă echivalentul respectiv lipseşte în dicţionare, se recurge la tra-
ducerea descriptivă (explicativă) sau se păstrează termenul original (Frédéric Hou-
bert, 1999 : online) Însă traducerea descriptivă ar fi o soluţie pentru textele juridice
aparţinînd doar unui stat, or dreptul transnaţional necesită un transfer al conţinutui
prin aceleaşi concepte, noţiuni şi categorii echivalente în tot spaţiul unional, deoa-
rece dreptul comunitar se fondează pe valori şi principii comune pentru întreaga
arie geopolitică.
Reieşind din natura dreptului şi specificul traducerii juridice acceptăm după
Bell (2000 : 59-60) următoarele competenţe de care trebuie să dea dovadă un
traducător profesionist: competenţele gramaticală, sociolingvistică, de discurs şi
strategică.
1. Competenţa gramaticală presupune cunoaşterea regulilor de cod, de vo-
cabular, de formare a cuvintelor, de pronunţie/scriere pe litere şi de structurare a
propoziţiilor;
2. Competenţa sociolingvistică presupune cunoştinţe necesare şi capacita-
tea de a produce şi de a înţelege enunţurile în context, de a percepe sensul real
conferit de subiect, de statutul participanţilor, de scopul interacţiunii, etc.;
3. Competenţa de discurs presupune capacitatea de a combina forma şi sen-
sul pentru a obţine texte scrise sau orale de diferite genuri, cu un caracter unitar.
Traducătorii (inclusiv juridici) trebuie să evite comiterea greşelilor de sens,
de contrasens, de nonsens.
4. Competenţa strategică presupune stăpînirea strategiilor de comunicare,
cu scopul eficientizării comunicării.
Traducătorului acquis-ului comunitar îi revine sarcina de a traduce texte
legislative publice (tratate, convenţii, directive, protocoale etc.) şi nu texte
juridice private (acte notariale, contracte matrimoniale, de vînzare-cumpărare
a proprietăţilor etc.) În instituţiile europene se traduc documente de natură
legislativă, politică şi administrativă, care sunt complexe şi extrem de riguroase
în ceea ce priveşte forma şi conţinutul. În acest tip de traduceri, repetiţia şi respec-
tarea strictă a structurii şi a regulilor stilistice sunt semne de bună practică în toate
cele 23 limbi oficiale ale UE. Instrumentele electronice de traducere asistată sunt
foarte utile în acest scop. Traducătorul trebuie să rămînă fidel textului-sursă, rolul
lui nu este de a interpreta.
Documentul tradus trebuie să corespundă formal (avem în vedere structura,
şablonul) cu textul-sursă. Aceasta permite identificarea exactă a oricărei poziţii
din original. Actele dreptului comunitar urmează cu stricteţe această regulă. De
exemplu, în culegerea de acte normative comunitare în limbile română, engleză
şi franceză (Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/84/CE din 27
209
INTERTEXT
septembrie 2001 privind dreptul de suită în beneficiul autorului unei opere de artă
originale: 176) observăm paralelismul strict al alineatelor în toate trei limbi:
211
INTERTEXT
standardul aplicat pentru fiecare limbă pentru scrierea denumirelor a organismelor
internaţionale. Traducătorul nu trebuie să evite normele respective.
d) Denumirile geografice ale regiunilor, localităţilor etc., precum datele
calendaristice, care figurează în actele europene se traduc în conformitate cu
normele în vigoare: Fait à Bruxelles, le 27 septembre 2001 – Adoptată la Bruxelles,
27 septembrie 2001 – Done at Brussels, 27 September 2001; La convention de Berne
– Convenţia de la Berna – The Berne Convention, etc. Traducătorul poate consulta
Denumirile de oraşe şi ţări pe pagina web a Centrului Naţional de Terminologie din
RM (htpp://cnt.dnt.md/).
e) Numele proprii ale persoanelor îşi păstrează forma originală, iar funcţiile
lor se traduc: La présidente N. Fontaine – The President N. Fontaine – Preşedintele N.
Fontaine. Semnalăm că forma femenină La présidente se traduce în română prin
masculinul Preşedintele, deşi DEX-ul atestă forma Preşedintă. Traducătorul care
traduce spre română trebuie să ţină cont de acest specific al textelor europene.
Punctele menţionate mai sus au o importanţă majoră în traducerea textelor
comunităţii europene, deoarece în unele surse găsim că„denumirile autorităţilor din
actul original trebuie să fie păstrate şi în actul tradus, iar între paranteze explicative
să fie indicată traducerea”. Ministerul Federal al Justiţiei din Germania (stat-fodator
al UE) a publicat, în 1974, o listă cu propuneri de traduceri în limba franceză,
engleză şi spaniolă, care a fost prelucrată de Ministerul de Externe din Bonn. În
nota introductivă a acestor indicaţii se menţionează: ,,În privinţa întrebuinţării
denumirilor străine se cere, de facto, în mod obligatoriu, anexarea, între paranteze, a
denumirii judecătoreşti germane, conform traducerii în limba străină” (Auswärtiges
Amt, 1974: 8). Adresele, în special toponimele (denumirile geografice), precum şi
numele de persoane cu titlurile de onoare şi academice, nu se vor traduce. Acolo
unde este necesară transliterarea, se vor lua în calcul, în mod strict, normele ISO
de transliteraţie şi transcripţie, valabile la nivel internaţional (Aliona Dosca, 2007:
127).
Traducătorul trebuie să ţină cont că dreptul comunitar este unul supranaţional
şi forţa juridică a actelor emise de UE este superioară celei a forţei juridice a actelor
naţionale. Prin urmare, aceste cerinţe nu sînt valabile pentru traducerile, iar în cazul
limbii germane, pentru co-redactările europene. Pentru a se convinge de acest fapt,
este suficient de a compara un act juridic european (de ex: Decizia reprezentanţilor
Guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene din 1 ianuarie 2007 de numire a
unor judecători la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (2007/7/CE, Euratom) în
versiunea română, engleză şi germană).
f ) Actele europene, avînd drept autor mai multe organe, se semnează de
reprezentanţii tuturor acestor organisme, de obicei de şeful superior. Traducătorul
nu poate omite numele sau funcţiile din act, ele făcînd parte din document:
212
TERMINOLOGIE ŞI TRADUCTOLOGIE
Pentru Parlamentul For the European Par le Parlement
European Parliament européen
Bibliografie
1. Auswärtiges Amt. (1974). Einheitliche Übersetzung deutscher Gerichtsbezeichnungen in die
englische, französische und spanische Sprache. In Mitteilungsblatt für Dolmetscher und
Übersetzer, 2/20. – S. 8, citat după: Dosca, Aliona. (2007). Construirea sistemului lexical-
semantic terminologic al domeniului de aplicaţie Drept (pe baza materialului german), Teză
de doctorat, Chişinău, 226 p.
2. Bell, Roger T. (2000). Teoria şi practica traducerii. Traducere de GAZI, Bucureşti, Polirom.
3. Bergeron, Robert. (1995). La formulation du droit. In Snow, Gérard et Jacques Vanderlinden
(eds.). Français juridique et science du droit, Bruxelles, Bruylant, pp. 45-50.
4. David, René et Camille Jauffret-Spinosi. (1999) Les grands systèmes de droit contemporains
[en ligne]. Disponible sur : http://lib.ru/PRAWO/rene.txt (consulté le 12.02.2009).
215