Miorita

Folclorul este un tezaur inepuizabil ce reflecta spiritualitatea unui popor derivata din conjugarea eresurilor arhetipale cu mentalitatea neamului raportata la marile momente existentiale : nasterea, castaoria si moartea. Vladimir Streinu afirma despre balada in Valori universale in literatura romana : Victorie asupra mortii sau asupra limitelor vietii omenesti, Miorita exprima sentimentul de inrudire a romanului cu universul obiectiv , nevoia lui de insumare intr-o ordine superioara, supraindividuala. Obstea sociala care-l cuprinde in timpul vietii se preface prin moarte in obste spirituala sempiterna. Aceasta este semnificatia baladei care-i asigura unicitatea in lume. Ca prim prag al textului, titlul este constituit din vocabula substantivala determinata hotarat miorita prin care se reveleaza cititorului personajul animalier antropomorfizat, care isi va asuma in cadrul textului rolul de personaj oracolar, ce va dezvalui pastorului sau pericolul iminent ce-i va umbri existenta. Inca din titlul, cititorul este transpus intr-un spatiu milenar, al transhumantei si al existentei desfasurate in acord cu succesiunea anotimpurilor. Totodata, miorita duca si la indeletnicirile arhaice, derivate din ancestralitatea poporului roman. Balada debuteaza cu creionarea spatiului in care are loc transhumata, un topos sacru cu caracter protector: picior de plai , gura de rai. Lucian Blaga il denumeste spatiu ondulat, pentru a evidentia armonia si valorile sacre asociate acestor ritualuri. Ciobanasul moldovean observa modificarea comportamentala a unei mioare si incearca sa gaseasca o explicatie pt aceasta. Oaia il indeamna sa se retraga cu turma din calea celor doi pastori, intr-un spatiu securizat, unde invoca prezenta umbrei protectoare si a ierbii protectoare. Mioara il indeamna sa-si ia si cainii mai ales pe cel mai nobil si mai puternic dintre acestia. Dupa aceste indemnuri ii spune ca pe l-apus de soare vor sa mi te-omoare, pronumele personale la dativul sugerand puternica legatura dintre mioara si stapanul ei. Ciobanul nu se impacienteaza, ramanand senin in fata mortii, singurele sale dorinte fiind materializate intr-un testament spiritual. Dorinta fundamentala a pastorului este legata de necesitatea inhumarii, deoarece, conform credintelor populare romanesti, trupul neingropat nu-si poate ajuta sufletul sa transceada. El isi doreste sa fie inmormantat in dosul stanii, pentru a ramane aproape de fiintele care-i populeaza existenta. Murind in locul unde a trait, in behait de oi, latrat de caini, inseamna a trai, intrucat cainii continua sa latre si oile sa il cheme. Pastrarea locului vietii, caci amintirea ta a ramas acolo si tu te muti acum in ea , incepi sa ti-o consumi.(Marin Sorescu). Trebuie sa fie asta o credinta foarte veche a locuitorilor acestei parti de lume. Daca vikingilor mortea cu spada in mana le crea iluzia intrarii in Walhaala, pentru poporul roman locul stramosesc era o spada mai sigura pentru cucerirea vesniciei. Cele trei fluierase puse la capatai reflecta, progresiv, dramatismul nuantat asociat mortii. Fagul, diin care este facut primul fluier, revarsa peste lume ideea tanaticu lui si certitudinea ca moarte face parte din viata. Prezenta fluierului nu este aleatorie , deoarece el reflecta dimensiunea orfica a lumii, liantul intre muzica universului, pastor si oitele sale. Ciobanul moldovean este un Orfeu ce reverbereaza peste lume armonie, pace si echilibru. Fluierasul de os canta duiosia, mila si dragostea pastorului fata de lume pentru ca cel de soc sa poata transmite acea suferinta nascuta din neputinta in fata unui datum existential. Oile vor fi anuntat de catre mioara nazdravana ca pastorul s-a insurat cu-o mandra craiasa dar ca la nunta sa a cazut o stea. Plansul oilor, cu lacrimi de sange reflecta suferinta intensa, epitetul personificator nuantand acel sentiment de jale si de neputinta, caci adevarata drama nu este traita de spiritul ce va salaslui intru eternitate, ci de cei care raman in urma. Portretul ciobanasului este realizat din perspectiva maicutei batrane, a carei cautare febrila potenteaza dramatismul baladei. Elementele portretului fizic reflecta trasaturi morale, caci suita de metafore explicite evidentiaza puritatea, onestitatea si sublimul fiintei ciobanului. Spuma laptelui presupune munti cu pasuni intinse, albite de oi, albul fiind simbol al puritatii si luminositatii; spicul graului si mura campului sesuri arate si sesuri napadite de rugi cu mure, galbenul fiind simbol al cunoasterii, al filiatilor spirituale cu energiile universului pentru a ajunge la negru, reflex al tanaticului, dar si element ce echilibreaza lumea. Astfel fiinta ciobanasului pare fi o materializare a energiilor sublime si subtile ale lumii, o intrupare a arhetipurilor vegetale. Simbolic, ciobanasul este poporul roman insusi. Balada nu are deznodamant, deoarece scopul generarii sale nu este acela de a prezenta cititorului o intamplare despre destinul tragic al unui pastor, ci aceea de a evidentia atitudinea poporului roman in fata mortii. Aceasta este una senina, de acceptare. Miorita ete originala nu doar prin faptul ca nu are deznodamant ci ca evidentiaza atitudinea poporului roman in fata mortii, ci si prin structura sa ce consta intr-o impletire genuinala, fiind o balada este incadrata genului epic, ea avand o structura narativa initiala, insa dimensiunea dramatica este reflectata de aparitia maicutei batrane pentru care moartea fiului ar echivala cu asumarea unei suferinte sfasietoare nascuta din privarea sa existentiala de singura fiinta pe care o iubeste desavarsit. Moartea nu anuleaza iubirea filiala insa absenta este o prezenta chinuitoare. Lirismul este reliefat de portretul ciobanasului realizat de maicuta sa, un portret marcat de duiosie si pretuire.