ION

de Liviu Rebreanu

Romanul Ion, publicat in 1920, reprezinta primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodopera ce infatiseaza universul rural in mod realist, fara idilizare din proza samanatorista. Crescand pe rolul traditiei prozei realiste, reprezentate de Nicolae Filimon, Ioan Slavici, romanul rebrenian promoveaza un realism obiectiv, incompatibil cu sabloanele samanatoriste sau poporaniste. Realismul este curentul literar care se manifesta incepand cu secolul al XIX-lea in Franta, raspandindu-se apoi cu forta in intreaga Europa. Tema romanului este reprezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean de la inceputul secolului XX. Romanul prezinta lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul si consecintele actelor sale. Caracterul monografic al romanului orienteaza investigatia narativa spre diverse aspecte ale lumii rurale: obiceiuri legate de marile momente din viata omului (nasterea, nunta, inmormantarea), relatii sociale generate de diferentele economice sau culturale, relatii de familie. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca, inainteaza), drumul are semnificatie simbolica a destinului unor oameni. Asemenea unui tablou, el separa viata reala a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman. Descrierea initiala a drumului, supusa conventia veridicitatii prin detaliile toponimice, introduce cititorul in viata satului ardelean, cu aspecte topografice, etnografice, sociale. Descrierea caselor ilustreaza, prin aspect si asezare, conditia sociala a locuitorilor si anticipeaza rolul unor personaje (Herdelea, Glanetasu) in desfasurarea narativa. Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginita, aticipeaza tragismul destinelor. Descrierea finala inchide simetric romanul si face mai accesibila semnificatia simbolica a drumului prin metafora soselei viata: Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Somes, si pe urma se pierde in soseaua cea mare si fara inceput. Romanul este alcatuit din doua parti: Glasul Pamantului si Glasul Iubirii. Titlurile celor 13 capitole sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea Tudosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In expozitiune sunt prezentate personajele, timpul si spatiul, ceea ce confera veridicitate romanului realist. In centrul adunarii este grupul jucatorilor. Descrierea jocului traditional, este o pagina etnografica memorabila prin pasii specifici, vigoarea dansului si navala cantecului sustinut de pitoresti ale lautarilor. Cercul horei, centru al lumii satului, este o descatusare dionisiaca de energii. Asezarea privitorilor reflecta relatiile sociale. Cele doua grupuri ale barbatilor respecta stratificarea economica. Fruntasii satului, primarul si chiaburii, discuta separat de taranii mijlocii, asezati pe prispa. In satul traditional, lipsa pamantului (averea) este echivalenta cu lipsa demnitatii umane. Fetele ramase nepoftite privesc la hora, iar mamele si babele, mai retrase, vorbesc despre gospodarie. Copii se amesteca in joaca printre adulti. Este prezenta si Savista, oloaga satului, aducatoarea vestilor rele in sat. Rolul horei in viata comunitatii satesti este acela de a-i asiigura coeziunea si de a facilita intemeiereanoilor familii, dar respectarea principiului economic. De aceea in joc sunt numai flacai si fete. Hotararea lui Ion de a o lua pe Ana, cea bogata, la joc, desi o placea pe Florica, cea saraca, marcheaza inceputul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatal Anei, de la carciuma la hora si confruntarea verbala cu Ion, pentru ca sarantocul umbla sa-i ia fata promisa altui taran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Rusinea pe care Vasile i-o face la hora, in fata satului, va starni dorinta de razbunare a flacaului, care la randul sau il va face pe chiabur de rusinea satului, lasand-o pe Ana insarcinata pentru a-l determina sa accepte nunta. Drama lui Ion este drama taranului sarac. Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre iubirea sa Florica si averea Anei. Dorind sa obtina repede pamantul, Ion ii face curte Anei, o seduce si il forteaza pe Vasile sa accepte casatoria. Sinuciderea Anei nu-i trezeste regrete sau constiinta vinovatiei, pentru ca in Ana, iar apoi in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii asupra pamanturilor. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui dupa Florica, maritata cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, iar George care-l loveste nu ste decat un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine bisericii.

Ion este personajul principal, un personaj monumental, realizat prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu sta in calea acestui personaj a carui existenta este guvernata de verbele a ravni si a poseda. Intre iubirea lui pentru pamant si cea pentru Florica nu exista nici o diferenta. Numai ca prima cantareste mai greu in prima parte a romanului pentru ca Ion, fecior de tarani saraci, care traieste intr-o lume care te judeca dupa cata avere ai, crede ca: Dragostea nu ajunge in viata... dragostea e numai adaosul. In demersurile si planurile lui pentru a obtine pamantul, Ion pune tot atata pasiune si tenacitate ca pentru o femeie iubita cu disperare. Si pentru atingerea acestui scop totul este permis. Din aceasta perspectiva, Ion a fost considerat un amoral. El o seduce pe Ana si ii provoaca atatea suferinte fara a-si pune probleme de ordin etic. Cand va devenii in sfarsit posesorul pamanturilor, gesturile sale vor dezvalui natura evident erotica a atitudinii fata de pamant: se lasa in ghenunchi, isi coboara fruntea si-si lipi buzele cu voluptate de pamantul ud. Pamantul o data cucerit, chiar daca pentru scurt timp, Ion isi indreapta atentia spre cealalta iubire Florica. Daca pasiunea pentru pamant a adus moartea altora Anei si a copilului pasiunea pentru Florica, maritata de-acum, aduce propria-i moarte. Ion este caracterizat direct de catre alte personaje precum doamna Herdelea: E muncitor, e harnic, e saritor, e istet si de preotul Belciug: esti un stricat si-un bataus, si-un om de nimic. Iar caracterizat indirect prin fapte ce evidentiaza trasaturile sale. Limbajului apartine registrului popular si este diferit in functie de situatie si interlocutor. Este respectuos cu invatatorul si preotul, dar ironic cu Vasile Baciu. Gesturile si mimica ii tradeaza intentiile. Vestimentatia ii reflecta conditia sociala de taran, iar numele devine emblematic. Ion este un personaj romanesc memorabil, ipostaza a omului teluric, dar supus destinului tragic de a fi strivit de forte mai presus de vointa lui neinfranta. Ion de Liviu Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, deoarece are ca trasaturi: specificul relatiei narator-personaj, impersonalitatea naratorului omniscient care intretine iluzia realitatii, utilizarea naratiunii la persoana a IIIa, atitudinea detasata a naratorului in descriere, verosimilul intamplarilor.