Sunteți pe pagina 1din 33

Sportul este activitatea de ntrecere constituita dintr-un ansamblu de aciuni motrice difereniate pe ramuri de sport, desfurata intr-un cadru

instituionalizat sau independent, prin care se caut perfecionarea posibilitilor morfo-funcionale si psihice, concretizate in performante obinute in competiii, ca: record, depire proprie sau a partenerilor. Sportul se clasifica in : sportul pt. Toi ; sportul de performanta ; sportul adaptat. Caracteristica principala a sportului o reprezint competiia. Caracterul competitiv al sportivului nu exclude valenele formative. O alta caracteristica a sportului este reprezentata de faptul ca el este accesibil numai celor cu aptitudini. Clasificri ale sportului: 1.in funcie de numrul de competitori: sporturi pe echipe; sport individual; sporturi mixte. 2.in funcie de perioada de an in care se desfoar: sporturi de sezon; sporturi pentru tot anul calendaristic. 3.in funcie de includerea in J.O: sporturi olimpice; sporturi neolimpice. 4.in funcie de sexul sportivilor: sporturi feminine; sporturi masculine; sporturi pt. ambele sexe. 5.in funcie de rspndire: sporturi naionale; sporturi internaionale. 6.in funcie de caracteristicile sportului: sporturi anaerobe; aerobe; mixte. Capacitatea motrica reprezint ansamblul posibilitilor motrice naturale si dobndite pin care se pot realiza eforturi variate ca structura si dozare. Factori care influeneaz capacitatea motrica: procese psihice; procese biochimice; nivelul indicilor de dezvoltare fizica. Exista 2 tipuri de capacitate motrica: 1.capacitate motrica generala formata din calitile motrice de baza (fora, viteza, rezistenta, ndemnare); deprinderile si priceperile de baza si utilitar aplicative. 2.capacitatea motrica specifica formata din caliti motrice specifice ramurii de sport respective; deprinderi si priceperi motrice specifice ramurii de sport respective. Aptitudini motrice apar ca o rezultanta a interaciunii dispoziiilor ereditare cu condiiile educative de formare a acestora si activitatea subiectului. Aptitudinea este ereditate plus influenta mediului (nvare+acionare+stimulare). In literatura psihologica de specialitate se disting: aptit. Generale (inteligenta, memorie, atenie,etc.); aptit. Specifice pentru domenii foarte precise (muzica, tehnica, sport). In cadrul aptit. Sportive ntlnim: aptit. Sportive generale (simul orientrii, dorina de ntrecere, coordonarea,etc.); aptit. Sportive specifice practicri unei ramuri de sport. Performanta este determinata de numeroase aptit. Cum ar fi: somatice (nlime, greutate); funcionale (tip de activitate nervoasa superioara, capacitate vitala); biochimice (tip metabolism, capacitate de refacere); general motrice (capacitatea de nvare, capacitatea de refacere

psihica); psiho-motrice (coordonare generala, echilibru, viteza de reacie, schema corporala); motrice (viteza, fora, rezistenta, ndemnare); psiho intelectuale (atenie, gndire, imaginaie); psiho-afective (echilibru afectiv, rezistenta la stres); psiho-reglatorii voluionale (efort voluntar, perseverenta, combativitate, rezistenta la durere). Efort fizic efortul din antrenament reprezint procesul nvingerii contiente, de ctre sportiv, a solicitrilor din pregtire pt. perfecionarea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnico-tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale cror rezultate produc, in mod voit, modificri ale capacitii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor implicate. Clasificri ale efortului dup diveri factori: mrime: uor (mic Fc sub 100 puls/min; moderat Fc sub 120 puls/min); greu (optim Fc sub 140 puls/min; intens Fc sub 160 puls/min); sever (maximal Fc sub 180 puls/min; exhausiv Fc peste 180 puls/min); orientare efort anaerob, efort aerob-anaerob, efort aerob; selectiva, complexa; de lecie, de microciclu, de mezociclu; tip de efort: de antrenament, de concurs, specific, nespecific. Act motric reprezint faptul simplu de comportare realizat prin muchii scheletici in vederea obinerii unui efect elementar de adaptare sau de construire a unei aciuni motrice. Producerea unui act motric voluntar se bazeaz pe trei sisteme mari: informaional, reglator, efector. Aciunea motrica este un ansamblu de acte motrice astfel structurate nct realizeaz un tot unitar in scopul rezolvrii unor sarcini imediate care pot fi izolate sau nglobate in cadrul unei activitati motrice. Aciunile motrice se cldesc pe acte motrice precise si automatizate. Dezvoltarea aciunilor motrice se bazeaz pe: combinarea actelor motrice, exersarea si coordonarea actelor motrice in condiii standard si apoi schimbtoare. Aciunile motrice au structuri bine definite, fiind grupate sub forma deprinderilor motrice. Activitatea motrica desemneaz ansamblul de aciuni motrice ncadrate intr-un sistem de idei, reguli si forme de organizare, in vederea obinerii unui efect complex de adaptare a organismului si de perfecionare a dinamismului acestuia. Activitatea motrica releva forma de organizare, coninutul si finalitile pe care le au de ndeplinit E.F.S.

Motricitatea definete totalitate actelor motrice realizate de om pt. ntreinerea relaiilor sale cu mediul natural si social. Micarea nu se produce separat ca act in sine, izolat de funciile psiho -intelectuale. Aciunea, chiar si cea mai simpla, presupune conlucrarea unor procese de cunoatere. Micarea, redusa la contraciile musculare care o produc sau la deplasrile in spaiu care urmeaz, nu este dect o abstracie fizica sau mecanica. Psihomotricitatea explica importanta motricitatii in dezvoltarea somatica si psihica. Manifestarea psihica si cea motrica reprezint. elementele fundamentale ale adaptrii sistemului. Dezvoltarea psihomotricitii este un proces extrem de complex ce are ca factori determinani predispoziiile si plasticitatea S.N.C (motenite genetic) si educaia. Performanta este un rezultat valoros individual sau colectiv, obinut intr-o competiie, sportiva si exprimata in cifre absolute, dup sistemul locurilor oficiale sau prin locul ocupat in clasament. Performanta sportiva mai poate fi definita ca o valoare bio-psiho-sociala realizata in cadrul unor competiii oficiale, ca rezultat a unei capacitai multiplu determinate si apreciate pe baza unor criterii sau baremuri riguros stabilite. Capacitatea de performanta poate fi definita ca rezultatul interaciunii operaionale a unor sisteme bio-psiho-educagene, concretizate in valori recunoscute si clasificate pe baza unor criterii elaborate social istoric. Capacitatea de performanta este manifestarea complexa a disponibilitilor individului, materializata in valori obiective sau obiectivitatea in pct. locuri, clasamente, etc. capacitatea de performanta este determinata de interaciunea a patru factori: aptitudinile, atitudinile, ambianta si antrenament. La acetia se adaug si ali factori mai ndeprtai fr aciune direct, cum ar fi: religia, tradiiile, etc. Competiia sportiva este o forma de organizare a ntrecerii, intre sportivii de diferite categorii, ce are ca obiect principal compararea performantelor (rezultatelor) conform unor reguli precise si unor normative stabilite anterior. Caracteristici ale competiiei: - sunt forme de organizare stimulative pt. sportivi, ncununndu-le ntreaga activitate de pregtire. El sunt puncte nodale ale ntregului proces de antrenament programat pe termen lung; - competiia constituie mijloace de dezvoltare integrala a capacitaii de performanta; - competiiile fac posibil schimbul de informaii in numeroase direcii (antrenor, sportiv, adversar, public, media), motiv pt.

care sunt considerate ca adevrai factori de reglare si dezvoltare sociala; competiia se constituie ca pri componente ale vieii social-culturale; competiia la care participa sportivii de cel mai nalt nivel se constituie ca factori economici, de profit pt. cei implicai. Concepii moderne privind locul si rolul sportului in societate . Inelesul termenului sport a aprut in contextul educaiei fizice promovate in colile engleze, la sfritul sec. XIX. Thomas Arnold a lansat atunci teoria in care desemna sportul, ca educaia realizata prin intermediul ntrecerii si competiiei. Thomas A. definete sportul ca o competiie ludica, ce determina cu certitudine plcere, dar mai presus de toate formarea morala prin formarea corporala. Pedagogul Pierre de Cubertin (renovatorul J. O. moderne) preia si dezvolta ideile formate de T. Arnold: pedagogia sportiva, aa cum a neles-o T.A., este prghia cea mai buna si cea mai activa pe care o pot utiliza educatorii din orice tara pt. a forma adolesceni cu un moral pe msura fizicului. Termenii legai de domeniul sportului au devenit o zestre comuna a tuturor naiunilor de unde rezulta includerea sportului in cadrul culturii. Remarcam de asemenea faptul ca, dei iniial se poate vorbi despre o forma de educaie fizica prin intermediul ntrecerii, treptat sportul s -a delimitat ca o forma de activitate motrica aparte. Romn ia adopta charta europeana a sportului orientndu-se ctre civilizaia europeana a sportului, care consta in urmtoarele: sportul trebuie sa devina un bun al tuturor; sportul ca factor de cultura; sportul ca mijloc de dezvoltare umana; sportul ca factor de ntrire a sntii. Cele mai importante aspecte din charta europeana. A sportului sunt insa legate de obligativitatea guvernelor din tarile semnatare de a asigura finanarea, dezvoltarea bazei materiale, asigurarea resurselor umane, sprijinirea sportului de nalt nivel si cu deosebire a celui practicat in timpul liber. Din ideile de mai sus remarcam ca se produce o internaionalizare a concepiei despre sport, care are in centrul sau omul, beneficiar pe linie biologica, psihica si sociala al activiti i sportive. Adugam contribuia substaniala la educaie, prin promovarea codului eticii sportive, care consemneaz nu numai participarea la activitatea sportiva intr-un mediu ecologic, dar si intr-un climat moral care sa-i deprind pe participani sa aprecieze si sa aplice principiile eticii. Funciile sportului realizeaz o corespondenta intre practicarea ramurilor de sport si efectul acesteia asupra subiecilor sau asupra vieii sociale in ansamblul. Funcia denumete o anumit activitate aciune comportament semnificative pt. un anumit sistem in sensul satisfacerii

cerinelor funcionale ale acestuia. Cele mai importante funcii ale sportului sunt: 1 funcia competiionala (sau funcia de satisfacere a dorinei de ntrecere); 2 funcia de maximalizare a performantei (sau funcia de dezvoltare a capacitaii de performanta); 3 funcia conativ (funcia de satisfacere a dorinei de micare, de aciune); 4 funcia de socializare (integrare, afirmare sociala, comunicare, etc.); 5 funcia culturala; 6 funci a economica. Funcia competiionala Competiia este elementul definitoriu al sportului, acesta fiind in msura a valorifica capacitatea de performanta a individului prin comparaie cu alii sau cu sine. Sportul prin formele sale este activitatea care ofer cele mai bune condiii pt. satisfacerea si stimularea dorinei de ntrecere a oamenilor. Funcia de maximalizare a performantei Sportul prin forma sa de organizare antrenamentul sportiv ofer condiii de aplicare a unei metodologii tiinifice de amplificare a capacitaii de performant a. Concursul poate fi folosit pentru dezvoltarea capacitaii de performanta, dar si antrenamentul poate fi organizat sub forma de concurs. Performanta aparine fiinei umane (fiina bio-psiho-social-motric-cultural). Din aceste motive sportul devine un factor cu influente multiple,, in ceea ce privete dezvoltarea si manifestarea capacitaii de performanta. Funcia conativ Micarea nseamn viata. Dorina de micare a omului este naturala, in firea lucrurilor, este esena existentei sale. Micrile efectuate iniial cu coordonarea si precizia redusa, ajung sa se perfecioneze ctignd n amplitudine, semnificaie si eficienta, in general. Sportul este cel care rafineaz micarea si transforma nevoia de micare in motivaie interna, devenind o activitate care ofer satisfacii. Remarcam faptul c sportul, prin reglementrile sale, face ca pulsiunile interne spre micare si aciune sa nu fie opuse cognitivului ci sa se ncadreze in acestea. Este evident ca succesul este in mare msura determinat de performanta motrica individuala sau colectiva, insa activitatea psihica reglatoare determina ca performanta sa fie bine pusa in valoare. Funcia de socializare. Socializarea reprezint procesul social fundamental prin care orice societate i proiecteaz, reproduce si realizeaz prin conduite adecvate ale senzorilor si, modelul normativ si cultural. Sportul, ca activitate colara, poseda atributele necesare pt. a realiza integrarea sociala, astfel: - se desfasoara preponderent in grup, facilitnd

interaciunea intre indivizi; - prin coninutul si formele de organizare se creeaz un mediu psiho-social care permite apariia si manifestarea tuturor tipurilor de interaciune; - sportul implica din partea individului aciuni de evaluare a propriei conduite si a conduitei altora, ceea ce contribuie in mare msura la formarea imaginii de sine; - sportul de performanta implica in etapele desfurrii lor aciuni de selecie cu scopul de a desemna pe cei mai talentai si mai bine pregtii, pt. a participa mai departe la procesul de antrenament sau la competiii. Aceti sportivi au si datoria de a reprezenta in marile competiii gruprile sociale din care provin (club, tara). Aceasta ndatorire este perceputa ca o onoare, statutul sportivului valorizndu-se, iar conduita este animata de motivaii si sentimente superioare. Sportul ndeplinete 2 funcii: formativa si de dezvoltare. Prima se refera la forma unor deprinderi specifice ramurii de sport respective, dezvoltarea unor capacitaii, transmiterea unor cunotiine, etc. in timp ce a doua presupune relaii de grup, competente sociale. Sportul acioneaz in doua sensuri ale socializrii, unul individual si altul de grup. Funcia culturala. Domeniul sportului definete un univers al creaiilor umane de natura umana, estetica, intelectuala, etc.; ce si gsete locul cuvenit in ansamblul general al valorilor. Se poate vorbi despre valorile sportive ca tip distinct, diferit de valorile morale sau estetice. Printre acestea enumerm: fair-play, vitalitatea, autodepirea, etc. In sport exista valori estetice care privesc calitile si canoanele estetice proprii acestui tip de activitate cum ar fi: o pasa spectaculoasa, o pirueta, etc. este vorba de o estetica funcionala. In sport ntlnim si alte diferene si dimensiuni pe care le putem aprecia ca estetice, prin impresiile pe care le provoac spectatorului: frumosul, armonia, sublimul, etc. Frumuseea trita kinestezic, tehnic, tactic i se adaug frumuseea plastica a corpului uman. Sportul reprezint sursa de inspiraie pentru creatorii de arte plastice, literatura, cinematografie, muzica, etc. Dezvoltarea culturii universale s-a realizat si prin participarea culturii fizice. Funcia economica. Sportul poate fi considerat ca aparinnd ariei produciei de servicii, in ipostaza acestora de furnizor al serviciului numit educaie. In domeniul sportului se pot vorbi de trei categorii de clieni: clieni primari (cei ce beneficiaz direct de efectele practicrii exerciiilor fizice); - clieni secundari (prini, sponsori, etc.); - clieni teriari (societatea). Practicarea ex. fizice, prin funcia lor biologica, contribuie la meninerea si ntrirea strii de sntate. Acest lucru reprezint un real ctig in bugetul fiecrei familii, dar si a societii in general. Sportul, mai ales cel

de performanta, reprezint o importanta zona de investiii. Efectele economice ale sportului sunt apreciate, din punct de vedere temporal, ca imediate (turism local, sunt vehiculate importante resurse financiare provenite din drepturi de televiziune, sponsorizri, taxe de intrare, etc.) si tardive (baze sportive, spatii de cazare, centre de presa, etc.). Industria sportului este susinut si in acelai timp stimuleaz producia de echipamente sportive, materiale si instalaii, aparatura electro nica de msurare si nregistrare, asistenta medicala, etc. Subsisteme si forme de organizare a sportului se mpart in trei categorii: 1 sportul pt. toi; 2 sportul adaptat; 3 sportul de performanta. Sportul pt. toi sau sportul pt. timpul liber este unul din aspectele socialculturale ale societii si in acelai timp un factor al dezvoltrii acesteia. Diversitatea aciunilor motrice ce pot fi practicate in cadrul sau, l fac accesibil tuturor membrilor societii, indiferent de vrst, sex si aptitudini motrice. Sportul pt. toi asigura fiecrui individ posibilitatea de auto influenare fizica si psihica, echilibrul optim al acestei sfere, starea de sntate, satisfacerea nevoii de micare si participarea la viata sociala, combate stresul, etc. Deoarece sportul pt. toi include activitati numeroase si variate, va utiliza cele mai diferite mijloace, alegerea lor realizndu-se in raport cu populaiile si condiiile economice si geografice, gradul si natura civilizaiei, tradiiile culturale si sociale. Sportul pt. toi implica respectarea anumitor imperative: 1 activitatea propusa iniial poate cdea pe plan secundar, obiectivul principal al sportului fiind acela de a-l motiva pe individ si de a-i crea nevoia de micare si de competiie; 2 participarea trebuie sa fie continua pt. a obine efectele scontate; 3 trebuie respectate anumite prioriti legate de caracteristicile de vrsta, sex, capacitai: - la copii sportul regleaz creterea corporala si asigura dezvoltarea marilor funcii biologice, procese si fenomene psihice cum sunt cele intelectuale, afective, volitive. la elevi si studeni asigura dezvoltarea optima a organismului, o buna condiie fizica, combate stresul si favorizeaz socializarea. la aduli si chiar vrstnici, ncetinete degerescena psihica si fizica, creeaz o stare optimista. Sportul pt. toi i are originea in sportul colar si universitar. In concluzie sportul pt. toi se poate mprii n urmtoarele sectoare: - sport de ntreinere; - sport in timpul liber; - sport in familie; - sport pt. oameni aflai in condiii speciale; - sport pt. vrstnici. Sportul adaptat constituie o ramura a sportului care utilizeaz structuri motrice, reguli specifice, condiii materiale si organizatorice modificate si adecvate cerinelor proprii diferitelor tipuri de deficiente (nevoi speciale).

Sportul adaptat se mparte in doua categorii: - sport adaptat pt. terapie; sport adaptat pt. performanta. Obiectivele sportului adaptat in general sunt: maximizarea potenialului bio-motric existent; - facilitarea exprimrii subiecilor deficieni conform propriilor abiliti i capaciti; - realizarea (in mod implicit) unor efecte terapeutice sonoginetice (terapie colectiva, recreaionala, sport-terapie, programe de sntate); - adaptarea activitii sportive n scop recreativ; - realizarea unor imagini despre grup sau propria persoana a unei ferme valorizri superioare a competentelor existente. Organizare sportului adaptat este difereniata dup cum urmeaz: 1 activitati sportive care nu se deosebesc ca structura, reguli, condiii organizatorice si materiale de ramurile si probele sportive cunoscute. 2 activitiile sportive care pstreaz structura si regulile obinuite dar beneficiaz de condiii materiale care compenseaz intr-o anumita msura deficienta competitorului. 3 activitati sportive la care participa att competitorii cu deficiente cat si competitorii normali, competitorii cu deficiente avnd unele faciliti regulamentare. 4 activitati sportive la care participa competitori cu si fora deficiente: toi se supun unei modificri a probei sau a ramurii sportive respective. 5 activitati sportive de tipul special olimpycs la care participa exclusiv subieci cu deficiente de acelai tip si grad. In sportul adaptat, funcie de obiectiv, se folosesc urmtoarele programe: 1 programe de recuperare (exerciii si activitati specifice de corectare a deficientelor corporale si de alta natura). 2 programe de dezvoltare (activitati individualizate bazate pe nevoile specifice si care mbuntesc capacitatea de micare, a fitness-ului si integrare socio-emoional). Sportul de performanta cuprinde toate formele de activitati cu caracter competiional, care reclama din partea individului o capacitate motrica deosebita si aptitudini pt. obinerea de rezultate care depesc cu mult media. Caracteristicile sportului de performanta sunt: - competiia severa si permanenta (deoarece in acest domeniu selecia este permanenta si drastica); - antrenament riguros (care necesita mai multe ore pe zi, care presupune o munca intensa); - eliminarea celor mai puin puternici (competiiile fiind rezervate din ce in ce mai mult unei elite sportive); - imperative financiare (care l ndreapt spre cutarea spectacolului, prin aservirea acestuia unor interese economice); - obiectivul major este victoria asupra altora. Aceste caracteristici ale sportului de performanta au determinat unii specialiti sa evidenieze: 1 sport de performanta si nalta performanta practicat de amatori. 2 sport profesionist.

Motricitatea copiilor sugari avnd in vedere slaba dezvoltare a sistemului nervos si capacitatea senzoriala redusa, o mare parte din reacii au caracter reflex, micrile sunt grosiere; un stimul extern antreneaz rspunsul nedifereniat al tuturor celor 4 membre. Activitatea motrica a noului nscut se realizeaz printr-un consum energetic mare, ceea ce determina si apariia oboselii. Formele deplasare a copilului sunt foarte diverse, ncepnd cu rostogolirea din decubit-dorsal in decubit-ventral si invers, apoi cu trrea prin micri corelate instinctiv, deplasarea cu sprijin pe palme si genunchi, ca in final sa se ridice in stand susinut poziie din care ncearc sa fac primii pai. In timpul micrilor de redresare a corpului, de rotaie a trunchiului, si in timpul micrilor de deplasarea ce preced mersul a tentativelor de aezare sau de ridicare in picioare, musculatura trunchiului si a extremitilor se va ntrii progresiv, pregtind meninerea poziiei bipede. Progresele in structura micrilor sunt observate spre sfritul pri mului an, astfel micrile apar evidente datorita inteniilor copilului de a se deplasa. Dezvoltarea miscarilor are o direcie cefalo-descendent si se perfecioneaz dup ce micrile de edere devin confortabile pt. copil. Motricitatea la 1-3 ani ante-precolar Aceasta etapa este marcata in continuare de o cretere bio-motric evident, o dezvoltare activa a emisferelor cerebrale, fapt ce favorizeaz procesele de nvare, adaptare si emancipare relativa. Bloom considera ca pana la 3 ani omul achiziioneaz 60% din experiena fundamentala de viata. Se remarca o dezvoltare motrica accentuata favorizata de un climat psiho-social si motor optim in care trebuinele copilului sunt satisfcute, inclusiv nevoia de micare. Lumea obiectelor l fascineaz, deschide sertare, scoate obiecte, apas pe diverse butoane, descoperind importanta minii. Imitaia are un rol important in descoperirea anumitor micri reprezentnd o forma importanta de nvare la aceasta vrst. Deprinderea motrica de baza care marcheaz debutul acestei etape a ontogenezei este mersul. In nsuirea mersului identificam 3 etape: - la un an mersul iniial; - 2-3 ani mersul opional; - dup 7 ani mersul adult. Alergarea reprezint o alta deprindere motrica ce capt o pondere din ce in ce mai mare in repertoriul motric al copilului. Intre 15-18 luni apar primele ncercri de alergare, viteza crescnd progresiv de la 2m/s la 2 ani, la 5m/s la 7 ani. In ceea ce privete aruncarea ca deprindere aceasta se supune aceleiai dezvoltri ierarhice, caracteristica de nceput reprezentndo limitarea micrii din articulaia cotului. Odat cu nsuirea alergrii, copilul i dezvolta si structurile premisa ale sriturii. Dup vrsta de 1 an si 6 luni apar primele faze de saltare, succesiuni de impulsii pe doua picioare. La vrsta de 3 ani copilul pregtete sritura, dar are dificulti in

realizarea acesteia (incapacitatea de a mpinge simultan cu ambele picioare, torsiune laterala a corpului la desprindere, imobilizarea unui bra, aterizare rigida, etc.). lovirea cu piciorul a mingi este o alta aciune motrica care se realizeaz la nceput, din stand si mai trziu din deplasare. Dup aceasta succinta enumerare a principalelor aciuni, deprinderi motrice pe care ante precolarul i le nsuete, se cuvine sa remarcam rolul jocului in aceasta perioada, sub semnul creia sta ntreaga activitate a copilului. Jocul de manipulare, jocul cu adultul sau cu personajele imaginare ocup circa 90% din timp avnd un coninut acional simplu si repetitiv. Motricitatea 3-6 ani precolara etapa este numita vrsta de aur a copilriei in care comportamentul se diversifica, urmarea integrrii in mediul grdiniei si a solicitrilor cognitive, comunicaionale si nu in ultimul rnd motrice crora copilul le face fata. Dezvoltare fizica nregistreaz progrese evidente iar mielinizarea fibrelor nervoase amelioreaz procesarea informaiei, ca si precizia miscarilor. Tot acum are loc si angajarea cu predilecie a uneia din cele 2 emisfere, fapt important pt. caracterul manualitii copilului (ambidextru, dreptaci sau stngaci). La 4-5 ani copilul se joaca cu parteneri manifestnd preferine pt. jocuri de construcie, jocuri de apa, jocuri ce presupun asumarea rolurilor (vnztorul, medicul, etc.). nevoia de micare si disponibilitatea pt. nvare, extrem de marcate la aceasta vrsta, trebuie valorificate prin punerea copilului in situaii adecvate prin care acesta i nsuete o baza larga de aciuni motrice. Alergarea se caracterizeaz printr-o faza de propulsie care se mbuntete i prin diminuarea forelor de frnare. Aruncarea cu un bra de deasupra umrului capt amplitudine, ce se nsoete de o rotaie a centurii scapulare in plan orizontal. La 5-6 ani fora aruncrii creste prin aciunea trunchiului care nsoete micarea si care se finalizeaz printr-o flexie la nivelul bazinului. In ceea ce privete sritura, copii i amelioreaz sriturile de tip stnga dreapta, dreapta - stnga i galopul. Lovirea mingi cu piciorul de ctre precolari conduce la o proiecie a balonului la 3m la 5ani pana la 6m la 6 ani. La aceasta vrsta activitatea sportiva este practicata doar sub forma de joc, ca divertisment, contribuind la dezvoltarea motricitatii in ansamblu prin sarcini de tip nedefinit, cu caracter general. Educaia motrica se realizeaz deci prin principalele achiziii psiho-motorii fundamentale si anume echilibrarea, locomoia si coordonrile vizual-motrice care nsoesc copilul pana la vrsta colaritii. Motricitatea la vrsta ante-pubertar 6-10/11 ani. n aceast perioad creterea si dezvoltarea morfo-funcional a colarilor sunt mai rapide si in

general mai uniforme dect in etapele anterioare. Masa musculara se dezvolta relativ lent, tonusul muscular are valori mai reduse, ceea ce favorizeaz, efectuarea unor miscari cu amplitudine in diverse articulaii. Activitile cognitive favorizeaz o dezvoltare intelectuala evidenta, influenat si de o plasticitate deosebita a sistemului nervos, avantaj funcional ce confer copilului o mare receptivitate in comparaie cu adulii. Predominanta excitaiei corticale face ca stimuli externi sa produc reacii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile si printr-o slaba inhibiie de difereniere. Motricitatea in aceasta etapa este debordanta, capacitatea de invatare motrica este remarcabila, dar posibilitile de fixare a miscarilor noi sunt reduse. In consecina, doar repetarea sistematica integreaz si stabilizeaz structura noua in repertoriul motric al copilului. Alergarea are un aspect apropiat de cel optim deoarece piciorul de impulsie are o extensie mai mare si piciorul liber are o cursa mai ampla, cu ridicare mai accentuata a genunchiului. Prinderea mingiei se caracterizeaz printr -o poziie de ateptare mai ampl, braele sunt semi -flexate, iar picioarele deprtate. Aruncarea mingii in aceasta etapa cunoaste o faza pregatitoare in care piciorul opus bratului de aruncare avanseaza, bratul libereste ridicat pt. a echilibra rotatia trunchiului ce are drept consecina un recul al cestui bra, si o flexie lejera laterala si antero-posterioara a trunchilui. Sritura n lungime una din cele mai utilizate deprinderi, implica o aciune concentrata a diferitelor segmente corporale in funcie de orientarea lor in spaiu si de amplitudinea micrii fiecaruia dintre acestea. Copilul care a capatat un plus de fora fata de etapa de vrsta anterioara, este capabil sa realizeze o impulsie puternica a piciorului de bataie, o relativa buna cooperare a forelor orizontale si verticale, o aciune coordonata a bratelor, etc., ele mente importante in executarea deprinderilor motrice de baza. Caracteristicile psiho-fizice extrem de favorabile achizitionarii de structuri motrice, trebuie exploatate in mod just in vederea invatarii tehnicilor fundamentale coordonate grosier la nceput, dar consolidate ulterior. In probele sportive ce necesita o insusire precoce a tehnicii, copii si perfecioneaz chiar repertoriul gestual specific. Dozarea corecta a efortului la copiii antepubertari, cu evitarea suprasolicitarii sau subsolicitarii, trebuie sa asigure o valorificare completa a capacitaii reale de efort si posibilitatii crescute de progres. Motricitatea in etapa pubertara (10-14 ani). Tipul pregnant al activitatii pentru etapa pubertara o reprezint instruirea scolara in condiiile diversificarii motivatiilor, a dezvoltrii personalitatii, mobilizarii aptitudinilor si a ntregului potential bio-motric. Aceasta etapa se

caracterizeaz printr-un ritm accentuat al dezvoltrii somatice (in special intre 12-14 ani) caracterizata prin dimorfism sexual, dezechilibre intre propoetiile diferitelor segmente si intre sferele morfologica si vegetativa. Musculatura scheletica se dezvolta special prin alungire dar fora relativa nu nregistreaz cresteri evidente. Accelerarea cresterii taliei rezulta in special din dezvoltarea in lungime a membrelor fata de trunchi. Mobilitatea articulara nregistreaz valori relativ scazute atat la fete cat si la baieti. Tanarul trebuie sa se adapteze unei existente corporale diferite pe care nu intotdeauna o stapaneste uor, dovada fiind fluctuatiile, inconsecventele in realizarea eficienta a diferitelor sarcini motrice. Puberul nu are o conduita motrica egala ci una marcata de discontinuitati, in care micrile sunt insuficient ajustate, uneori exaltate alteori apatice. Propria imagine (schema) corporala, insuficient constientizata in copilarie se focalizeaza progresiv, reprezentnd atat un nucleu al constiintei de sine, cat si o instanta reper in reglarea aciunilor motrice. Etapa pubertara reprezint un interval optim pt. invatarea majoritatii deprinderilor motrice specifice ramurii de sport, precum si pt. dezvoltarea calitatilor: viteza, rezistenta, coordonare. Motricitatea in etapa adolescentei (14-18 ani). Aceasta perioada (pa care unii autori o mpart in trei sub-etape: pre-adolescenta 14-16 ani; adolescenta propriu-zisa 16-18 ani; adolescenta prelungita 18-25 ani) este legata de dobandirea statutului de adult si este caracterizata de intensa dezvoltare a personalitatii, toate acestea in contextul iesirii treptate de sub tutela familiei si a scolii etc. instruirea ramane importanta pt. majoritatea tinerilor, dar ea se nuanteaza in funcie de interesele personale, de curiozitatea individuala. Adolescentul si modifica perceptia de sine, inclusiv schema corporala, cu expresie a propriei identitati. In plan somatic rapidele transformari din etapa pubertara le iau locul procese mai lente caracterizate de reducerea cresterii in inaltime (in special la fete) si de cresteri ale perimetrelor si a diametrelor segmentare. Adolescentul si evalueaza sansele de reusita si face predictii plauzibile in ceea ce privete performantele motrice proprii. In ceea ce privete calitile motrice, acestea progreseaza (in special la baieti), dei in scoli se lucreaza destul de putin pt. acest obiectiv. La acest nivel motricitatea nu se rezuma doar la programa scolara pt. ciclul liceal, ci reprezint o modalitate complexa de adaptare in situaii diverse, de stapanire a propriului corp, procesare a informatiilor, construire a anumitor rationamente si utilizare a diferitelor forme de exprimare; invatarea fiecarei miscari este in fond un demers experimental resimtit corporal. Astfel, putem sublinia inca o data necesitatea armoniei sistemului in care, printr-un

efect de oglinda, sfera somatica o influeneaz pe cea spirituala, conferind ntregului premise favorabile de adapatre la rigorile viitorului. Motricitatea in etapa tineretii vrsta mijlocie (25-35 ani). Aceasta etapa face parte din varstele adulte active, mai putin investigate din punct de vedere al comportamentului motric al individului, cu exceptia celor angrenati in activitati de performanta. Perioada este influentata de debutul activitatii profesionale care pune bazele statutului social al tanarului. Specializarea profesionala conduce la evidentierea unor capacitai superioare observatie vizuala, auz perfectionat, sensibilitate tactila, echilibru, coordonare, etc. Pt. performeri (la multe din ramurile sportive) se obtin rezultate de varf in competiiile de anvergura. O clasificare a tinerilor in funcie de gradul de implicare in activitiile motrice este urmatoarea: - tineri sedentari, neinteresati de practicarea activitatilor motrice, cu profesii inactive din punct de vedere motric; - tineri vag interesati de micare care practica ocazional diferite activitati motrice; - tineri activi, care resimt placerea micrii si au formata obisnuinta practicarii sistematice a exerciiilor fizice. Acestor tipuri li se adaug, desigur sportivii de nalta performanta si tinerii cu nevoi speciale. Continuarea educaiei motrice la aceasta etapa de vrsta conduce la urmtoarele finalitati: - capacitai senzorio-perceptive superioare; - scheme motorii de baza, perfectionate; bagaj bogat de deprinderi, priceperi motrice; - capacitate crescuta de comunicare gestuala, expresiva, estetica; - capacitate de practicare independenta a exercitiilor fizice; - socializare superioara. Motricitatea la vrsta adulta (40-65 ani). Aceasta etapa se mparte in 3 substadii: adult I (35-45 ani); adult II (45-55 ani); adult tardiv(55-65 ani). Adulii cunosc realizarea maxima profesionala, armonizarea intereselor, echilibrarea personalitatii. Capacitatea senzoriala discriminativa cunoaste o curba lenta, descendenta sub impactul factorilor biologici sau de suprasolicitare; sensibilitatea vizuala, latenta motrica, acuitatea auditiva, sensibilitatea tactila, nregistreaz usoare regresii, compensate de multe ori prin experiena culturala si sociala. Pt. a putea tolera fora probleme activitatea motrica, adultul va proceda la un control medical si la o consiliere din partea specialistului (profesor, instructor, monitor de timp liber) in ceea ce privete tipul de activitate motrica convenabila. La aceasta vrsta trebuie respectate cateva regului metodice (pt. adultii care practica sistematic exerciii fizice) cum ar fi: efectuarea exercitiilor fizice in viteza sau invatarea de noi structuri tehnice complexe nu mai reprezint obiective realiste pt. aceasta etapa de vrsta; antrenamentul de fora-viteza trebuie limitat;

exercitiile de fora trebuie executate in zona de intensitate slab -moderata; exercitiile pt. dezvoltarea rezistentei care solicita in principal funcia cardiorespiratorie sunt bine venite. Motricitatea la vrsta senescentei (peste 65 ani). Fractura brutala a performantelor motrice care debuteaza la 40-45 ani si devine evidenta la 6065 ani, poate fi intarziata prin administrarea unor stimuli de lucru adecvati (efort fizic), ce iau in calcul diferentele interindividuale. Majoritatea varstnicilor dovedesc o regresie constanta a performantei motrice, datorita schimbarilor morfo-funcionale, dintre care scaderea masei musculare, degradarea capacitatilor senzoriale si creterea fragilitatii oaselor au un impact crescut. Numeroase studii atesta faptul de necontestat, si anume ca, existenta unei legaturi importante intre prestarea diferitelor forme de activitati fizice si imbunatatirea calitatii vieii la generatia a III-a. R. Manno identifica efectele benefice ale activitatilor fizice asupra persoanelor varstnice, dup cum urmeaz: efecte psihologice (subiectul se simte sanatos, eficace si in forma, este optimist); efecte fizice (ameliorarea starilor degenerative si a principalelor funcii ale organismului); prevenirea disfunctiilor articulare; diminuarea surplusului ponderal; reducerea tensiunii arteriale la hipertensivi; tonifierea musculaturii scheletice. Activitatile de anduranta recomandate la aceasta etapa sunt: mers; plimbari in aer liber; alergarea (jogging-ul); mers pe schiuri; inotul; gimnastica. Pt. toate aceste activitati intensitatea lucrului nu trebuie sa depaseasca 50% din capacitatea maxima. Nu trebuie recomandat practicarea unor sporturi cum ar fi: patinaj, handbal, fotbal, sriturile, haltere, etc. luand in considerare aceste aspecte particulare, apreciem ca practicile motrice redefinesc propria imagine corporala, identitatea sociala individuala si disponibilitatea de a actiona pe mai departe intr-un context de comunicare interpersonala. Stadiile antrenamentului sportiv, particularitati in diferite ramuri de sport. O privire de ansamblu asupra antrenamentului spurtiv reliefeaza cel putin doua idei fundamentale: 1 antrenamentul este proces indelungat, programat pe mai multi ani, condiie de baza pt. realizarea adaptrii de lunga durata si dezvoltarea capacitaii de performanta; 2 existenta in cadrul acestei pregatiri a mai multor stadii. Din punct de vedere didactic deosebib 3 forme temporale de selectie: 1 selectia initiala. Consta in depistarea copiilor cu aptitudini deosebite pt. practicarea unor ramuri de sport; se realizeaz la varste diferite in funcie de particularitatile fiecarei ramuri de sport corespunzatoare cu varstele la care se pot evidentia anumite aptitudini (calitati). 2 selectia secundara. Are loc in jurul perioadei pubertare, cand are

loc stabilirea din punct de vedere biologic si psihic. 3 selectia finala, in care opereaza cu prioritate performanta sportiva. Pregatirea de lunga durata a sportivilor se desfasoara pe mai multe stadii determinate de caracteristicile de vrsta si de disponibilitatile generale de adaptari a organismului dup cum urmeaz: stadiul I corespunde selectiei initiale si pregatirii copiilor; stadiul II corespunde selectiei secundare si pregatirii juniorilor; stadiul III corespunde selectiei finale si pregatirii sportivilor consacrati. Pregatirea in perspectiva a devenit o necesitate obiectiva, atat ca urmare a cerintei ca un viitor sportiv de performanta are nevoie de o pregtire prealabila de 6-10 ani, cat si ca urmare a faptului ca, de-a lungul acestui interval, instruirea trebuie dirijata gradat, pe niveluri ascendente, de la un stadiu la altul. Stadiul I antrenamentul sau pregatirea de baza orientata in funcie de specificul ramurii de sport (A.B.O.). Stadiul I constituie etapa initiala a pregatirii sportive avnd ca sarcina principala crearea premiselor generale pt. dezvoltarea pe termen lung a capacitaii de performanta. Aceasta etapa incepe imediat dup selectie, dureaza aproximativ 3 ani si se incheie inaintea pubertatii. Obiectivul cel mai important al acestei etape este creterea capaciattii de efort si dezvoltarea coordonarii fine a miscarilor legate de initierea intehnica ramurii de sport. Sarcinile principale ale acestei etape sunt: 1 dezvoltarea pe scara larga a capacitaii motrice a copiilor; 2 asigurarea unei dezvoltri fizice armonioase a copiilor simultan cu influentarea treptata a dezvoltrii grupelor musculare frecvent solicitate in ramura de sport respectiva; 3 dezvoltarea calitatiilor sau aptitudinilor motrice; 4 initierea in nsuirea principalelor procede teh nice; 5 pregatirea treptata a sportivilor pt. a participa la concursuri; 6 educarea comportamentului civilizat in toate imprejurarile vieii sportive, a dragostei pt. culorile clubului, a dorinei de afirmare sportiva; 7 programarea antrenamentului in funcie de structura anului colar. 1 dezvoltarea pe scara larga a capacitaii motrice a copiilor. Stapanirea unui sistem variat de deprinderi si priceperi motrice constituie baza pregatirii. Prin repetari corespunzatoare se poate forma o mare varietate de priceperi motrice de baza. Mijloacele cele mai des folosite, pt. realizarea acestui obiectiv, sunt urmtoarele grupuri de exerciii: jocuri dinamice (pt. dezvoltarea capacitaii de alergare, de oprire brusca, schimbare a directiei cu usurinta, pt. stimularea initiativei si imaginatiei, etc.). 2 asigurarea armonioasei dezvoltri fizice a copiilor simultan cu influentarea treptata a dezvoltrii grupelor musculare frecvent solicitate in ramura de sport respectiva. In atingerea cu succes a acestei sarcini trebuie tinut cont de particularitatile cresterii si dezvoltrii fizice caracteristice perioadelor de vrsta. Perioada de accelerare din timpul

pubertatii reprezint o problema deosebita. Puseul respectiv intervine intre 11-13 ani la fete si intre 13-15 ani la baieti, si se manifesta prin creterea rapida a picioarelor (laba piciorului) si mainilor dect gambelor si antebratelor, care se maturizeaza mai rapid dect coapsele si bratele (legea cresterii centripete). In cazul in care exista concordanta intre vrsta cronologica si cea biologica, creterea este normala. Stabilitatea tesuturilor este proportionala cu viteza de cretere. Deci capacitatea aparatului osos, cartilaginos, ligamentar de a suporta efort este limitat, deoarece nu are rezistenta celui adult. In aceasta idee, trebuie evitate in pregtire volume si intensitati mari la aceasta vrsta, si trebuie sa ne axam pe eforturi submaximale diversificate care nu solicita unilateral aparatul locomotor. Dezvoltarea fizica armonioasa presupune utilizarea exercitiilor care au o influenta pozitiva asupra musculaturii ntregului corp. Ea este influentata atat prin exercitiile analitice (orientate in directia dezvoltrii selective a musculaturii trunchiului, membrelor superioare, inferioare si a abdomeniului) cat si prin complexe de exerciii cu influenta globala. Dezvoltarea armonioasa a musculaturii contribuie si la asigurarea tinutei corecte a corpului. Pt. dezvoltarea grupelor musculare solicitate in ramura de sport respectiva, trebuie programate exerciii care sa influenteze pozitiv indicii muschilor extensori, rotatori, abductori, potrivit solocitarilor specifice implicate de structura aciunilor tehnice si tactice. Insa acest gen de exerciii nu trebuie folosit abuziv in dauna dezvoltrii armonioase a intregii musculaturi. 3 dezvoltarea calitatilor sau aptitudinilor motrice. 1 antrenamentul de rezistenta. Din punctul de vedere al medicinii sportive, antrenamentul de rezistenta este cel acre are, de departe cea mai mare influenta asupra parametrilor de performanta. Consumul de oxigen/kg corp este cel mai bun indicator al capacitaii de rezistenta. La copilul antrenat aceasta atinge 60 ml/min/kg, pe cand la cei neantrenati valoarea este de 4048 ml/min/kg. Antrenamentul copiilor trebuie axat pe dezvoltarea rezistentei generale (de baza) si nu pe rezistenta specifica. Mai trebuie relevate unele aspecte importante in ceea ce privete antrenamentul de rezistenta: nu este sanatos sa se aduca copii si adolescentii la limitele lor maxime de efort fizic si psihic; nu trebuie mobilizate de timpuriu unele rezerve de performanta, de care vor avea nevoie mai trziu, dup maturizarea organica. Principalele metode de antrenare a rezistentei la copii si adolesceni sunt: eforturile continue (uniforme, cu tempo la alergare); eforturile cu interval de scurta durata. In schimb sunt contraindicate metoda repetarilor si metoda repetitiei. 2 antrenamentul de fora. Are un rol important in dezvoltarea capacitaii de performanta a copiilor si in stimularea proceselor de cretere si dezvoltare fizica. Aparatul de sustinere pasiv nu trebuie sa suporte interactiuni si

presiuni ridicate, dar in acelai timp stimuli administrati duc treptat la adaptari in structura insasi a oaselor, si deci antrenarea se face in toate etapele copilariei, dar cu atenie si in condiii dinamice, fora a solicita fora maxima. In a doua faza a pubertatii/adolescenta se lucreaza cel mai bine pt. dezvoltarea fortei. Recomandarile privind dezvoltarea fortei la copii si juniori sunt urmtoarele: dup antrenamentele grele, cu componente de fora, se vor acorda perioade de refacere suficiente; incarcaturile nu vor creste brusc; evitarea eforturilor unilaterale (centrate asupra unei grupe de muschi); evitarea antrenamentelor cu greutati deasupra capului in aceasta etapa (greutatea propriului corp este cea mai indicata); evitarea eforturilor statice de lunga durata. Baietii ajung la nivelul maxim al fortei intre 18-22 ani iar fetele intre 15-17 ani. 3 antrenamentul de viteza. Are la baza disponibilitatile genetice care influeneaz aceasta calitate foarte timpuriu, perioada in care poate chiar sa se stabilizeze. Viteza maxima se atinge intre 18-20 ani (baieti) si 15-17 ani (fete). Dup aceste varste viteza creste pe seama altor calitati (fora, mobilitate, coordonare, etc.). Datorita cresterii capacitaii de coordonare intre 5-7 ani, creste in mod deosebit viteza de deplasare. In primul stadiu colar creste cel mai mult frecventa si viteza miscarilor (viteza de executie); in al doilea stadiu colar se poate intensifica lucrul pt. v iteza, mai ales pt. viteza de reacie, capacitatea de accelerare si viteza coordonare, dar nu inspre viteza in regim de rezistenta. In prima parte a pubertatii si in adolescenta se realizeaz castiguri importante in viteza si se poate lucra mai mult pt. fora viteza. Principalele metode de antrenament sunt: repetarile si intervalele scurte cu preocuparea de a se solicita eforturile alactacide. 4 antrenamentul supletei si mobilitatii. Este determinat de variatiile cauzate de procesele de cretere si dezvoltare fizica. In timpul primului stadiu colar mobilitatea coloanei este maxima in schimb departarea picioarelor din articulatiile coxo-femurale si extensia dorsala a articulatiei scapulo-humerale sunt reduse. In consecinta se va lucra pt. acestea. Intensificarea antrenamentelor de mobilitate se va realiza in al doilea stadiu colar, deoarece mai trziu va fi foarte greu sa mai castige mobilitate, ci mai mult meninerea nivelului dobandit. 5 antrenamenrul coordonarii. Constituie un punct nodal all pregatirii copiilor si juniorilor. Pt. coordonare nu se lucreaza niciodata prea devreme sau prea mult. Totusi coordonarea cunoaste unele momente de dezvoltare, pe componente, care se situeaza intre 7-14 ani. De pilda, coordonarea sub presiune temporala (simul ritmului si al tempoului) se dezvolta foarte bine intre 7-9 ani, pe cand capacitatea de orientare sptiala se imbunatateste spre 12-14 ani. Pt. dezvoltarea coordonarii se va lucra la orice lecie, in orice condiii motrice si cu cele mai diferite mijloace. In final, se aprecieaza ca pregatirea copiilor si

a adolescentilor nu reprezint pregatirea seniorilor la scara redusa, ci are la baza o conceptie originala determinata de particularitatile dezvoltrii morfologice, funcionale, motrice si psihice. 4 initierea in nsuirea principalelor procedee tehnice. Pt. realizarea acestei sarcini, antrnorul trebuie sa fie exigent, pt. executia corecta a tuturor exercitiilor orientate spre nsuirea mecanismului de baza al principalelor procedee tehnice. In acest scop in afara repetarii procedeelor tehnice propriu-zise, sunt programate si exerciii ajutatoare (de coordonare) pt. nsuirea structurii procedeelor respective. Trebuie acordata o atenie planificarii invatarii, si anume, intr -un timp scurt un nr. limitat de procedee tehnice. La vrsta primului stadiu colar (6-7 ani pana la 10 ani) caracteristicile psiho-fizice sunt favorabile pt. invatarea deprinderilor motrice. Al doilea stadiu colar (10 ani - pubertate) reprezint vrsta cea mai buna pt. invatare. Armonia si p roportia corporala permit copiilor dobandirea unei agilitati deosebirta si este posibila invatarea unor tehnici cu grad mare de dificultate. Este necesar sa se constituie complexe de deprinderi tehnice foarte precise (fora greseli). Ca orientare metodica, trebuie retinut ca, in perioada de instalare a pubertatii, trebuie lucrat prioritar asupra capacitailor conditionale dup care se va urmarii stabilizarea si dezvoltarea progresiva a coordonarii. Nivelul intelectual mai ridicat face posibila invatarea unor complexe prin intelegerea raporturilor cauzale. Problematizarea si mai ales constientizarea constituie preocupari de baza ale antrenorului in antrenamenta si competiii. Adolescenta trebuie privita ca cea mai privilegiata perioada pt. perfecionarea tehni cii si dezvoltarea tuturor capacitatilor motrice specifice, deoarece este favorizata de echilibrul organic, proportiile corpului si stabilizarea psihica. In concluzie, trebuie spus ca in faza pubertara se lucreaza prioritar pt. coordonare si marirea bagajului tehnic, iar in pubertate pt. dezvoltarea calitatilor motrice. 5 pregatirea treptata a sportivilor pt. a participa la concursuri. Obisnuinta participarii la concursuri, inca din primul stadiu al antrenamentului sportiv este o componenta de baza al instruirii copiilor. Programarea concursurilor se face in funcie de progresul obinut in procesul instruirii, iar scopul fundamental nu consta in obtinerea unor rezultate maxime, ci in obisnuirea treptata a copiilor cu disciplina competiionala, cunoasterea regulamentului, emotiile concursului etc. Pregatirea pt. participarea la concurs este inclusa chiar in lectiile curente de antrenament, in care sunt larg folosite jocurile bilaterale, intrecerile intre grupe, exersarile tehnico-tactice apropiate sau analoage ritmului de concurs etc. Un loc foarte important pt. obisnuirea copiilor cu rigorile concursului l ocupa organizarea pe plan local a unui sistem competitional continuu, esalonat de-a lungul ntregului an, bazat pe structura anului colar. 6 educarea coportamentului

civilizat in toate imprejurarile vieii sportive, a dragostei pt. culorile clubului, a dorinei de afirmare sportiva. Odata intrat in sport, copilul se afla in fata unui nou mediu social, diferit prin normativele de activitate, exigente diverse, etc., fata de cel cunoscut lui in familie si in scoala. De aici si responsabilitatea sociala a antrenorului de a-i ajuta, cu grija, sa-si insuseasca o conduita elevata, sa respecte orarul antrenamentelor, colegii de grupa, adversarii, arbitrii, etc. Fora indoiala, activitatea sportiva este presarata si cu multe asperitati, deoarece rezultatele nu sunt dect consecinta unei munci indarjite, a unei permanente dorinte de autodepasire si in aceste condiii, cerintele in cauza, trebuie atent explicate, tinandu-se seama si de nivelul intelegerii lor la varste fragede. 7 programarea antrenamentului in funcie de structura anulu colar. Programarea antrenamentului se va realiza in funcie de structura anului colar si particularitatile ramurii de sport, condiiile climaterice care pot determina succesiunea continutului pregatirii. Se considera ca programarea antrenamentului de baza orientat cuprinde in linii mari o structura de 4 etape (aproximativ 6-8 saptamani fiecare etapa): ETAPA I sau a dezvoltrii coordonarii generale, a rezistentei generale (de baza) si a rezistentei in regim de fora, dezvoltarea mobilitatii; ETAPA II sau invatarii (initierii) tehnici si a altor aciuni motrice cu succesiunile respective; ETAPA III a dezvoltrii capacitatilor coordinative, a vitezei si fortei in regim de viteza; ETAPA IV a folosirii elementelor tehnice in cadrul unor combinatii tactice, in condiii de ntrecere, invatarea tacticii elementare. In aceste condiii, structura antrenamentului de baza orientat este determinata de coninutul acestor etape si nu de calendarul competitional, cum se procedeaza la alta nivele de antrenament. Mentionez ca jocurile si concursurile fac parte organica din structura unui macrociclu (an de pregatire). Stabilirea viitoarei specializari sportive. Repartizarea sportivilor in grupe cu o componenta constanta si organizarea instruirii lor sistematice favorizeaz ridicarea gradului de pregtire, precum si posibilitatea testarii inclinatiilor acestora pt. pregatirea sportului de performanta, a aptitudinilor speciale solicitate de diferite posturi ale unei echipe, de anumite probe sportive etc. cu alte cuvinte, in finalul acestui stadiu al antrenamentului se creaza premisele necesare relativei stabilizari a specializarii. Aceasta noua treapta a pregatirii este favorizata si de faptul ca in majoritatea ramurilor de sport ea coincide cu perioada de ncheiere a pubertatii. Stadiul II antrenamentul specializa sau specializarea timpurie intr-o ramura de sport (A.S.T.). acest stadiu mai este denumit se de dezvoltare sau antrenament constructiv, avnd drept scop inceperea specializarii, dezvoltarea capacitaii de efort, formarea capacitaii de coordonare fina a

miscarilor specifice ramurii de sport, dezvoltarea capacitaii tehnico -tactice, dezvoltarea fortei in regim de viteza si vitezei, la care adaugam obiectivele pe plan psihologic, cum sunt: dezvoltarea proceselor cognitive, echilibrul afectiv si dezvoltarea unui sistem motivational corect. Stadiul II dureaza aproximativ 3 ani si este strans legat de stadiul I, din care de altfel, decurge. Exista deosebiri intre ramurile de sport in care se face selectia la varste diferite. Astfel in ramurile de sport in care selectia se face timpuriu, stadiul I este mai bine conturat (inot patinaj, schi), initierea impletindu-se cu alte obiective privind dezvoltarea capacitaii de performanta. La aceste sporturi selectia are loc la 6-7 ani, fata de altele in cadrul crora stadiul I este mai scurt si vrsta de selectie mai avansata, 10-11 ani la jocuri sportive, 14 ani box, lupte sau 16 ani canotaj fete. In majoritatea ramurilor de sport acest stadiu incepe odata cu instalarea pubertatii, ale carei efecte modifica profund structura morfo-functionala si psihica. Ca succesiune de abordare se recomanda urmtoarele etape: dezvoltarea capacitatilor conditionate ce asigura randamentul in ramura de sport respectiva, mai ales a capacitaii de efort fundamentata pe rezistenta de baza si rezistenta de fora; dezvoltarea in continuare a capacitatilor care favorizeaz perfecionarea tehnicii si largirea repertoriului tactic; consolidarea deprinderilor tehnico-tactice (elemente si procedee tehnice si aciuni tehnico-tactice); dezvoltarea vitezei, a fortei in regim de viteza si tehnica; formarea complexului de factori ce determina performanta. Acest model se aplica diferentiat de la o ramura de sport la alta in funcie de specificul acesteia. In jocurile sportive sistemul de desfasurare a competitiilor influeneaz decisiv modul de abordare a antrenamentului. In jocurile sportive, sporturi de fora-viteza, sporturi tehnice, abordarea simultana, complexa, ocupa etape mai lungi de pregtire prin efectuarea lectiilor in condiii analoage competitiilor. In antrenamentul din acest stadiu ideea fundamentala este reprezentata de unitatea dintre coninutul antrenamentului si competiie. Este foarte important, ca sistemele competitionale elaborate de factorii de decizie sa fie adecvate cerinelor tiinifice de dezvoltare a capacitaii de performanta. Argumentele principale ale acestui deziderat sunt: pregatirea in perspectiva a acestei categorii de sportivi va viza in principal dezvoltarea capacitaii de performanta. Trebuie evitata cu orice pret fortarea pregatirii pt. obtinerea cu orice pret a unor rezultate notabile la varste fragede, desii desfasurarea lectiilor sub forma de concurs si participarea la competiii constituie mijloacele si metodele cele mai frecvent utilizate; competiiile trebuie organizate in concordanta cu vrsta subiecilor, scotand in relief caracteristicile de viteza si baza coordinativa a tehnicii; competiia trebuie sa indeplineasca funciile de educaie si de motivatie. Obiectivele stadiului II sunt: 1 continuarea

influentarii dezvoltrii indicilor morfologici ai organismului; 2 dezvoltarea in continuare, a calitatilor motrice, si totodata, impletirea mai stransa a acestora cu cerintele specifice ramurii de sport respective; 3 largirea continutului aciunilor tehnico-tactice si includerea in aceasta componenta a antrenamentului a celor mai recente si eficiente cuceriri pe plan mondial; 4 dezvoltarea unei aprofundate gandiri tactice; 5 organizarea instruirii prin folosirea frecventa a exercitiilor stimulative; 6 cultivarea trasaturilor comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect integrat social. 1 continuarea influentarii dezvoltrii indicilor morfologici ai organismului. In scopul dezvoltrii calitative a musculaturii corpului (multilateral cat si in concordanta cu cerintele specializarii), antrenorul programeaza dezvoltarea principalelor lanturi si grupe musculare solicitate in executiile tehnice, precum si a mobilitatii si stabilitatii articulatiilor respective. Exercitiile utilizate pot avea atat un caracter analitic, cat si cumulativ, pt. cel din urma folosindu-se complexe ce solicita intr-o anumita succesiune principalele grupe musculare si articulatii. Se va actiona sistematic asupra capacitaii de contractare si detensionare a musculaturii, care va face posibil un consum redus de energie. Un alt aspect este cel legat de pastrarea unui echilibru intre dezvoltarea musculaturii si capacitatea ligamentelor si articulatiilor de a face fata fortei de contractie, de solicitare in general. 2 dezvoltarea, in continuare, a calitatilor motrice si totodata, impletirea mai stransa a acestora cu cerintele specifice respectivei ramuri de sport. In concordanta cu cerintele specializarii, antrenorul insista asupra dezvoltrii difereniate a calitatilor motrice, subordonandu-le continutului aciunilor tehnico-tactice, aa cum sunt solicitate acestea in condiii de concurs si cum le conditioneaza dezvoltarea morfo-functionala. Cu toata aceasta alunecare a dezvoltrii calitatilor motrice spre exigentele specializarii, nu trebuie ignorate mijloacele care dezvolta capacitatea de efort. Capacitatea de efort constituie un obiectiv permanent in acest stadiu, prin creterea continua a cerinelor efortului, nu trebuie sa scada interesul pt. rezistenta generala dei specificitatea detine o mare pondere si nici pt. capacitatile coordinative, care asigura finetea micrii. 3 largirea continutului pregatirii tehnice si includerea in aceasta componenta a antrenamentului a celor mai recente cuceriri pe plan mondial. Acest obiectiv este inclus si la copii, dar in pregatirea tinerilor consacrati el se amplifica, constituind o cerinta fundamentala, aceasta cu atat mai mult cu cat in stagiul premergator, in multe sporturi, nu pot fi insusite toate procedeele tehnice proprii specializarilor respective si, de asemenea perfecionarea puternica a altor procedee constituie o preocupare de prim ordin, deoarece aceasta este chezasia obinerii in viitor a maiestriei sportive. In acest sens efectuarea

corecta a actelor motrice programate de antrenor are o insemnatate metodica importanta, intrucat numai in acest fel pot fi executate executii rationale, economice si obtinerea maiestriei sportive la momentul oportun. Cuprinderea in pregatirea juniorilor a celor mai noi si eficiente executii aparute pe plan mondial are o importanta hotaratoare pt. optimizarea randamentului in pregatirea seniorilor, datorita stereotipurilor consolidate in activitatea lor indelungata. In schimb, la juniori, orice intarziere a orientrii pe acest fagas, al pregatirii tehnice duce inevitabil la scaderea randamentului de perspectiva a sportivilor juniori, intrucat ei vor practica sportul respectiv la un nivel de cerinte depasit. In ansamblul pregatirii tehnice se va acorda o atenie deosebita valorificarii optime a anumitor inclinatii ale tinerilor respectivi. La vrsta junioratului se contureaza tot mai clar predilectia sportivilor pt. anumite executii tehnice sau aciuni tactice, ori acestea trebuie atent cultivate, pt. a le asigura cea mai nalta productivitate. 4 dezvoltarea unei aprofundate gandiri tactice. Posibilitatea dezvoltrii gandirii tactice este favorizata de faptul ca la vrsta junioratului se dezvolta capacitatea de generalizare a tinerilor, ca si spiritul de initiativa, dorinta de afirmare si in acelai timp, posibilitatea de autodepasire, condiii importante pt. realizarea la un nivel superior a pregatirii tactice. Necesitatea accentuarii dezvoltrii gandirii tactice este determinata si de faptul ca in acest stadiu al antrenamentului creste substantial nr. concursurilor. 5 organizarea instruirii prin folosirea frecventa a exercitiilor stimulative. Includerea acestor genuri de exerciii in organizarea instruirii juniorilor este cu atat mai bine venita, cu cat creaza un climat de buna dispozitie, de permanenta emulatie. Exercitiile interesante, noi, sunt alternate cu cele care implica o concentrare relativ indelungata a atentiei, care tot datorita predominantei excitatiei asupra inhibitiei, nu poate fi mentinuta prea mult timp. Amplificarea locurilor jocurilor, a exercitiilor interesante, a intrecerilor, nu trebuie sa devina un scop in sine, forma si coninutul lor trebuind sa raspunda intotdeauna unor cerinte practice bine determinate. 6 cultivarea trasaturilor comportamentale de competitor, concomitent cu cele de cetatean corect integrat social. Creterea nr. competitiilor implica responsabilitati sporite si pe plan psihic, ceea ce face necesara si cultivarea la nivelul juniorilor a combativitatii si daruirii de sine, a corectitudinii fata de adversari si coechipieri, a respectarii neabatute a deciziilor arbitrilor, a sentimentului de patriotism. Concomitent cu aceste trasaturi, determinante pt. obtinerea performantelor superioare, se impune si educarea juniorilor in spiritul dragostei fata de munca, al responsabilitatii depline pt. pregatirea lor profesionala, al comportamentului civic elevat in toate imprejurarile vieii sociale.

Stadiul III Antrenamentul de specializare aprofundata si orientare spre nalta performanta (A.S.A.O.I.P.). acest stadiu al antrenamentului sportiv asigura trecerea, dup specializarea timpurie, la stadiul de antrenament de mare performanta si atingerea valorilor de consacrare pe plan mondial. In acest stadiu, volumele si intensitatile de antrenament cresc considerabil in paralel cu intensificarea activitatii competitionale. Programarea si planificarea antrenamentului capata profilul determinat de activitatea competiionala de performanta si ca urmare, periodizarea si ciclizarea antrenamentului vor fi realizate, in primul rnd, dup profilul calendarului competitional si apoi dup principiile obinerii formei sportive la concursurile de obiectiv. Acest stadiu are durate diferite, de la o ramura de sport la alta (1-2 ani) si cuprinde acei sportivi cu perspectiva de a devenii profesionisti (la ramura de sport in care aceasta forma este legiferata) sau de a se consacra pe plan international. Consacrarea consta in realizarea unor performante care ii dau dreptul sportivului de a fi inclus in loturile naionale facandu-se remarcat si pe plan international, cu alte cuvinte, se pun premisele obinerii unor performante de mare valoare intr-o perspectiva apropiata. In acest stadiu sarcinile principale sunt: aprofundarea specializarii din punct de vedere tehnico-tactic si al efortului necesar realizarii performantei; creterea ponderii pregatirii integrale prin folosirea mijloacelor cu caracter competitional; volume si intensitati mari de lucru se asigura cu prioritate prin intermediul acestei grupe de mijloace; asigurarea pregatirii multilaterale (de baza) in perioadele consacrate pt. aceasta, cu scopul fundamentarii in continuare si creerii premiselor dezvo ltrii capacitaii de efort ulterioare; periodizarea antrenamentului trebuie sa vizeze cu precizi cotele de cretere a acpacitatii de performanta; asigurarea refacerii capacitaii de efort dup toate structurile antrenamentului (lectii, micro si mezocicluri); dezvoltarea motivatiei implicate, pe de o parte, in sustinerea efortului de antrenament ridicat, si pe de alta parte, ceruta de activitatea competiionala de mare solicitare; dezvoltarea capacitaii creative si a spontaneitatii pt. rezolvarea situatiilor problematice care se ivesc in concursuri; asigurarea intelegerii de ctre sportiv a ratiunii programarii si planificarii antrenamentului. Sadiul IV Antrenamentul de mare performanta (A.M.P.). reprezint ultima etapa de fructificare a pregatirii pe termen lung. In cadrul acestuia coninutul si structura antrenamentului sunt orientate spre atingerea performantei sportive maxime. Planificarea antrenamentului este individualizata, mergandu-se pe aceasta chiar si in sporturile de echipa unde capata forme speciale. La baza ntregului proces de planificare sta calendarul

competitional si realizarea formei sportive maxime la cea mai importanta competiie sau la seria de competiii ce va participa. Sarcinile principale ale A.M.P. sunt: stabilirea de catrea sportivi impreuna cu antrenorul si ali factori de raspundere a obiectivelor de performanta si a conditiilor necesare realizarii acestora; creterea capacitaii de performanta la nivel maxim in cadrul fiecrui microciclu; amplificarea la un nivel ridicat a comp lexitatii efortului prin utilizarea cu prioritate a mijloacelor competitionale; dezvoltarea rezistentei la stresul determinat de antrenament, competiii si mass-media prin folosirea unor mijloace eficiente de refacere fizica si psihica (psihoterapie, psihoreglare, mijloace farmacologice); clarificarea si intelegerea raporturilor contractuale, eventual prin angajarea unor specialiti in domeniu; formarea unei atitudini corespunzatoare statutului de vedeta. A.M.P. se adreseaza aportivilor care in cele mai dese cazuri sunt nonamatori (profesionisti). Sportivul profesionist preia in mare msura responsabilitatile propriei pregatiri avnd in vedere ca practicarea sportului ii asigura sursele necesare existentei. Forma sportiva condiie fundamentala in obtinerea performantei. Ea reprezint o stare superioara de adaptare concretizata in cele mai bune performante, realizate in concursurile principale. Starea de forma sportiva este caracterizata de un complex de factori obiectivi si subiectivi de natura motrica, biologica si psihica. Factorii cei mai importanti sunt: factorii obiectivi (starea de sntate; rezultatele obinute in concursuri; rezultatele obinute la probele de control; valorile indicilor functionali {bazali in efort si dup efort dinamica revenirii}); factorii subiectivi (nivelul proceselor si fenomenelor psihice; dorinta de antrenament si de concurs; capacitatea de refacere buna {somn odihnitor, reactivitate optima, sustinatoare de efort}). De forma sportiva se poate vorbi la toate nivelele de pregtire, ncepnd de la copii si pana la sportivii de nalta performanta, cu precizarea ca forma sportiva are un caracter ascendent, determinat de procesele de maturizare, nivelul aptitudinilor sportive, de stagiul de pregtire, etc. La sportivii de nalta performanta este mai stabila dect la sportivii incepatori si de asemenea este mai indelungata perioada de mentinere la un nivel superior. O alta definitorie a formei sportive este stransa corelatie cu calendarul competitional in sensul ca valoarea maxima trebuie atinsa si valorificata in concursurile cele mai importante, ce duce la realizarea celor mai bune performante. Din cauza stresului, sportivul nu poate mentine forma sportiva perioade indelungate si va fi orientata spre cele mai importamte concursuri, in care se va ajunge la varfuri de forma. Caracteristica principala a formei sportive este data de caracterul fazic al acesteia: de obtinere; de valorificare

in concursuri importante; de pierdere sau de ieire treptata din forma. Caracterul fazic al formei sportive ii corespund cele trei perioade ale unui macrociclu: perioada pregatitoare (faza de obtinere); perioada competiionala (faza de valorificare); perioada de tranzitie (faza de scoatere organizata din forma si refacerea capacitaii de efort). Obiectivele coninutul si durata perioadei pregatitoare. Perioada pregatitoare este unitatea structurala cu ponderea cea mai mare in cadrul macrociclului antrenamentului deoarece in timpul ei se pun bazele funcionale ale viitoarei performante. Perioada pregatitoare se mparte in 2 etape: etapa de pregtire generala; etapa de pregtire specifica. Etapa de pregtire generala are ca obiective principale: creterea capacitaii funcionale a organismului; o dezvoltare multilaterala a calitatilor motrice si completarea fondului de priceperi si deprinderi motrice. Caracteristica efortului in aceasta perioada este data de marirea treptata a volumului de efort, fapt necesar pt. asigurarea stabilitatii viitoarei forme sportive. Intensitatea creste atat cat sa nu stanjeneasca creterea volumului. Etapa de pregtire specifica (precompetitionala) are ca obiectiv instalarea formei sportive prin: dezvoltarea starii de antrenament specific; dezvoltarea calitatilor motrice complexe specifice ramurii de sport; perfecionarea preg atirii tehnico-tactice (in special structurile folosite in concurs); concursul (in finalul acestei etape) intra in componenta acesteia ca unul dintre cele mai importante mijloace. Intensificarea efortului creste treptat prin renuntarea la exercitiile cu caracter general, acestea fiind inlocuite de cele cu caracter specific. In aceasta etapa se folosesc cat mai des microciclurile de mare intensitate formate din 3-6 lectii de intensitati maximale si submaximale, dar si lectii de descarcare sau refacere. Durata perioadei pregatitoare variaza in funcie de nivelul de pregtire al sportivilor: durata calendarului competitional; nr. de macrocicluri pe un an. La copii poate dura intre 3-6 luni, in timp ce la avansatii de inlta performanta 1-2 luni. In macrocicluri perioada pregatitoare se intinde intre 5-6 luni, iar in cazul periodizarii din bicicluri de 2-3 luni. O biectivele, coninutul si durata perioadei competitionale. In fuctie de obiectivul principal al acestei etape, care este mentinere formei sportive, se urmaresc in coninutul antrenamentului urmtoarele sarcini: perfecionare in continuare a capacitaii de adaptare a organismului la eforturi specifice impuse de concursuri; perfecionarea pregatirii integrale de concurs; stimularea larga a initiativei si a capacitaii creatoare; dezvoltarea gandirii tactice si a pregatirii psihologice de concurs. In aceasta perioada pregatirea fizica este orientata in directia pregatirii funcionale sau altfel spus in directia dezvoltrii capacitaii de efort maxim cu caracter specific. Pregatirea tehnico-tactica este astfel orientata incat ssa asigure o activitate

competiionala susinuta si aproape de perfectiune. Dup obtinerea formei sportive, concursul devine mijlocul si metoda esentiala pt. perfecionare. Din toate concursurile la care participa sportivul in perioada competiionala majoritatea au un caracter de pregtire si verificare, utilizate pt. apropiere si acomodarea cu concursul de baza. In sporturile de lupta se foloseste un sistem competitional care contine 5-6 concursuri de importanta maxima anual. De mare importanta este modul de organizare a lectiilor concurs, mai ales atunci cand se folosesc sparing-parteneri, deoarece este posibila solicitarea maxima a liderilor respectivi, chiar mai mare dect la concursurile oficiale. In Judo depilda, sunt planificate 5-6 intalniri pe zi si intr-o lecie se pot planifica 5-7 serii de lupta cu caracter de concurs. Formatiunea structurala de baza o reprezint mezociclul competitional, care include microciclul de apropiere, concursul si microciclul de descarcare post-competitional. In cazul in care perioada competiionala este mai lunga de 4-6 luni, in afara mezociclului competitional se planifica mezocicluri intermediare. Atat mezociclurile competitionale cat si cele intermediare, intr-o msura mai mare sau mai mica sunt modelate dup concursurile importante la care urmeaz sa participe. Obiectivele, coninutul si durata perioadei de tranzitie. Aceasta perioada trebuie sa asigure legatura dintre 2 macrocicluri concomitent cu asigurarea fazei de supracompensare pt. faza urmatoare de efort. Obiectivul fundamental al perioadei de tranzitie l constituie asigurarea odihnei active. In aceasta perioada nu se intrerupe efortul, ci se mentine un anumit grad de antrenament garantandu-se adaptarea cursiva la macrociclul urmator. In perioada de tranzitie se folosesc numeroase exerciii, de regula din alte ramuri de sport, cu un caracter atragator si interesant (jocuri sportive, inot, excursii, etc.) asociate cu aciuni culturale educative si distractive. Aceasta perioada nu are o durata precisa, variind de la 5-6 saptamani (la copii) pana la 1-2 saptamani (sportivi consacrati). Invatarea motrica, definitie, tipologie, etapele formarii deprinderilor motrice. Invatarea motrica nsoete omul de la nastere, din stadiul iniial al dezvoltrii sale, ca reacie motrica naturala inascuta, activata de stimuli de mediu. Invatarea motrica este definita ca un set de procese asociate exersarii si experientei care conduc la schimbari relativ permanente in conduita motrica. Aa cum este clasificata invatarea, in general, si invatarea motrica, la randul sau se clasifica in: invatarea senzorio-motrica (perceptiv-motrica) care consta in modificarea conduitei ca adaptare a unui raspuns performant la condiii noi ce impun precizie mai mare sau finete a raspunsului preexistent; invatarea motrica (propriu-zisa) consta in structurarea unor acte

de comportament in care relatiile stabilizate sunt dependente de componente senzoriale proprio-ceptive; invatarea inteligent-motrica este specifica insusirii deprinderilor motrice complexe sau sporturilor euristice in care adversarii sunt opozivi si inventivi, solicitand din partea executantilor miscari originale, efectuate in funcie de condiiile variate. Pedagogia considera invatarea ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a deprinderilor si priceperilor necesare activitatii viitoare. Psihologia definete invatarea ca fenomenul prin care un individ dobandeste noi forme de comportament (conduite) ca urmare a exersarii. Invatarea motrica determina modificri la nivel celular in sistemul nervos, care determina la randul lor, creterea capacitaii de micare. Zonele in care opereaza invatarea sunt: identificarea stimulilor; selectia si programarea raspunsurilor; construirea de programe motorii eficiente si rodarea circuitelor motorii; stabilirea cu acuratete a unor sisteme de referinta in ce privete corectitudinea micrii. Un subiect poate aborda mai multe sarcini motrice asemanatoare, din care au note diferentiale, dar si multe comune. Din acest motiv, se constituie la inceputul invatarii un program cu caracteristicile motorii generale care se insuseste adaptandu-se apoi fiecrei situaii specifice. Principalii parametrii ai unui program motor general sunt: durata totala a micrii; fora necesara efectuarii micrii; directia in care se efectueaza aceasta; amplitudinea micrii. Operatiile pe care le efectueaza un subiect in momentul realizarii unei miscari sunt: evaluarea sarcinii si a situatiei in care trebuie realizata aceasta, precum si decizia asupra programului general; estimarea conditiilor initiale si directia asupra parametrilor specifici pt. programul ce urmeaz a fi aplicat; declansarea micrii pe baza parametrilor selectionati. Tipurile de deprinderi motrice se face dup mai multa criterii: 1 componente senzoriale dominante: perceptiv- motrice; motrice. 2 modul de conducere: autoconduse; heteroconduse. 3 sistemic: deschise; inchise. 4 dup indicatorii pe care se bazeaz: interni; externi. 5 modul de desfasurare: continuu; discontinuu. 6 complexitatea situatiilor si raspunsurilor: elementare; complexe. 7 dup factorii care realizeaz comportamentul motric: fine; intermediare; mari. 8 dup sensul utilizarii: tehnice; tactice. 9 dup obiectivele de realiz at in educaia fizica scolara: de baza; aplicative. 10 de comportament: de a concura; de a se incalzi; igienice; de odihna. Etapele formarii deprinderilor motrice. Deprinderea motrica tine cont de doua aspecte: deprinderea este rezultatul invatarii; deprinderea este o maniera de comportare dobandita prin repetare. Deprinderile motrice reprezint caracteristicile de ordin calitativ ale actelor si aciunilor motrice invatate. Deprinderile mai pot fi definite ca trasaturi sau caracteristici ale

actelor motrice invatate prin repetare, ca poseda indici calitativi superiori de executie. Caracteristicile deprinderilor motrice sunt: fac parte din conduita voluntara a omului; fac parte din diferite familii de micare; se integraza in sisteme de miscari; se comporta ca sisteme ce dispun de feed-back corectiv; implica o capacitate sporita de difereniere fina a miscarilor; au o stabilitate relativa chiar in condiii variabile de executie; imbraca caracteristicile subiecilor care le executa; formarea lor este conditionata de factori obiectivi si subiectivi (aptitudinile, atitudinile, motivatia, ambianta, condiiile educationale, capacitatea de auto-apreciere). Treptele pe care le parcurge o deprindere in procesul formarii sale sunt diferite ca nr. in funcie de profunzimea analizei, pe de o parte si pe de alta parte de profilul domeniului din care este analizata. Etapele formarii deprinderilor motrice sunt: ETAPA I a informarii si formarii imaginii mentale sau a configuratiei spatiale a micrii, sau cognitive. La bazele acestei etape stau explicatiile si folosirea mijloacelor intuitive (demonstratii, imagini de film, video, foto, etc.) toate prezentate pe baza unui model. Explicatiile trebuie sa conduca la reprezentari (lingvistice) care sa evidenieze partile esentiale, momentele cheie sau trasaturile principale ale micrii, ce se invata. Pe baza acestei imagini mentale, subiectul si elaboreaza un proiect mintal de aciune determinat de experiena motrica anterioara, de aptitudini motrice, spirit de observatie. Durata acestei etape depinde de priceperea pe care o are subiectul. ETAPA II a miscarilor grosiere sau insuficient difereniate. Mai este numita si etapa miscarilor incordate, datorita inlaturarii miscarilor inutile si efectuarii primelor repetari corecte, micrile se efectueaza sacadat, cu amplitudine necorespunzatoare si in general cu multe greseli. In aceasta etapa un rol important in corectare l are feed- back-ul reprezentat de observatiile antrenorului, vizionarea propriei executii pe video, etc. Se impune folosirea mijloacelor ajutatoare, mergand de la parcurgerea cu ajutor a traiectoriilor micrii si pana la folosirea unor aparate si dispozitive care sa vizeze, in principal, mecanismul de baza al deprinderii. Se mai numeste etapa legarii momentelor cheie ale micrii. ETAPA III a consolidarii micrii, a coordonarii fine (fixarii si consolidarii) sau a perfectionarii, este caracterizata de efectuarea corecta a micrii, de regula, in condiii standard sau stereotipe, cu indici superiori de fora, de precizie, cu ritm si smplitudine corespunzatoare. Corectarile vor viza detalii de executie tinzandu-se catre maxima eficienta. Aceasta etapa se mai numeste si de stabilizare a micrii. ETAPA IV a perfectionarii si supra-invatarii, este caracterizata de efectuarea micrii in condiii variate, cu indici superiori de eficienta. Mai poate fi numita si etapa decansarii priceperilor superioare.

Efortul in sport, particularitatile efortului in diferite ramuri de sport. Efortul de antrenament reprezint procesul nvingerii contiente, de ctre sportiv, a solicitrilor din pregtirea fizica, pt. atingerea unui nivel tehnic si tactic superior, precum si pt. accentuarea factorilor psihici si intelectuali, ale cror rezultate produc, in mod voit, modificri ale capacitaii de performanta si adaptarea organelor si sistemelor funcionale implicate. Prin antrenament se urmareste adptarea organismului la efortul competitional, care implica o ameliorare morfo-functionala, a cresterii potenialului vital al organismului, precum si a capacitaii sale nespecifice de a rezista la stimuli externi, schema generala de adaptare constand atat din interaciunea dintre relatiile de adaptare homeostatica si cele nespecifice generale, dar si din trecerea de la adaptarea pe termen scurt la cea pe termen lung, prin activarea aparatului genetic al celulei si inductia sintezei proteice de adaptare. 1 MARIMEA EFORTULUI poate fi apreciata din 2 perspective: din afara; din interior. Privit din afara el este caracterizat de indicatori ca: specificitate; volum; durata; amplitudine; densitate; intensitate; complexitate. Pt. dezvoltarea capacitaii de performanta este necesara utilizarea unor stimuli, ale cror caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care, in mod implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora. SPECIFICITATEA stimulului este data de structura micrii care selectioneaza grupele musculare solicitate, durata acestei solicitari, tipul de aciune neuro-musculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteotendinoase, dar si de ansamblul de funcii pe care le activeaza dup o ierarhie si o ordine precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregtire. VOLUMUL reprezint cantitatea totala de repetare apreciata prin: distante parcurse, exerciii partiale sau integrale, exerciii ale structurilor tehnico-tactice, aciuni complexe, greutati ridicate, timp de lucru (efectiv si pauza), nr. de lectii de antrenament si de refacere, nr. de reprize, starturi, concursuri, etc. A. Gagea considera ca o notiune fundamentala a antrenamentului sportiv o reprezint volumul efortului, inteles ca produs a 3 factori: durata efectiva a efortului fora pauze; amplitudinea; scurtimea pauzelor dintre mijloacele folosite. Deci volumul ar fi cu atat mai mare cu cat durata, amplitudinea si scurtimea pauzelor ar fi mai mari. Dificultatea antrenamentului este data de raportul dintre cantitatea de lucru si capacitatea de efort. DURATA stimulului reprezint timpul cat acesta actioneaza singular sau in serii, in cadrul unor structuri de antrenament. AMPLITUDINEA sau variabilitatea stimulilor este reprezentata de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei si nr. de stimuli in cursul unei structuri de antrenament. De exemplu 2x6x50 (2 reprize ori 6 serii ori 50 repetari). DENSITATEA stimulilor exprima

raportul dintre timpul de aplicare a stimulului si timpul de rapaus pe structura de antrenament, fiind un indicator care completeaza imaginea volumului. Frecventa aplicarii stimulului si frecventa lectiilor este data de unitati de antrenament/zi, micro si mezocicluri. INTENSITATEA efortului se definete ca fiind cantitatea de lucru mecanic efectuat pe unitatea de timp. Relatiile dintre nivelul solicitarii si intensitatea efortului sunt evidentiate prin valorile funcionale si in special prin frecventa cardiaca. Exista o difereniere clara intre intensitatea efortului, care reprezint caracteristica travaliului suportat de subieci, independenta de posibilitile acestora si intensitatea solicitarii, data de pretul funcional platit de organism pt. a efectua efortul respectiv. Pt. masurarea intensitatii se folosesc valorile consumului maxim de oxigen si se calculeaza echivalentul mecanic al acestuia. In practica sportiva, aprecierea intensitatii se face prin procedee adecvate. Astfel in sporturile ciclice ea este data de viteza de deplasare, in sporturile de lupta de ritmul si tempoul de executie al aciunilor tehnico -tactice (nr. de aciuni pe minut). La jocurile sportive si alte discipline, cand se lucreaza pt. tehnica, intensitatea este data de nr. executiilor tehnice/min. ca de altfel si in gimnastica. COMPLEXITATEA efortului este data de nr. aciunilor motrice efectuate simultan in timpul unei activitati si de originalitatea configuratiei topologice a elementelor. Complexitatea efortului creste odata cu nr. elementelor care o constituie, dar si cu imprevizibilitatea intamplarii aparitiei unui alt element. Putem vorbi deci de eforturi simple, complexe si hipercomplexe. Aprecierea completa a efortului se realizeaz insa din perspectiva interna concretizata in reactia complexa a organismului la activitatea desfurata. In categoria indicatorilor de acest tip sunt cuprinsi: timpul de reacie, timpul de executie, date despre activitatea bio -electrica a muschilor, frecventa respiratorie si cardiaca, consumul de axigen si cantitatea de lactat in sange, etc. Marimea efortului in antrenament se apreciaza si dup dinamica supracompensatiei, care este diferita de la un tip de efort la altul. De exemplu: fosfocreatina se reface in circa 30 min. dup un efort intens; glicogenul dup 2-3 h., metabolismul proteinelor care sta la baza exercitiilor de fora dup 36-38 h., creterea enzimelor ciclului Krebs (determina capacitatea aeroba) necesita 20-40 zile. Indicatorii externi si interni sunt strans legai intre ei si ca urmare trebuie interpretati in corelatie. Raportul dintre parametrii externi si interni este diferit la sportivi cu categorii de clasificare diferite, acetia modificandu-se in funcie de particularitatile individuale. Efectuarea aceluiasi efort, ca volum si intensitate, provoaca reacii variate in diferite momente ale pregatirii, in condiii de oboseala accentuata sau de odihna, ca si schimbarea conditiilor de efort (la altitudine) utilizarea unor mijloace tehnice sau procedee cu

diferite restrictii. 2 ORIENTAREA EFORTULUI. Sistemul aerob-anaerob participa simultan, in diferite procente, la generarea energiei efortului fizic. Dup cum se stie, in timpul unei activitati muschiul raspunde sistemului nervos printr-o contractie, energia necesara acesteia fiind furnizata de A.T.P. (acid adenozintrifosforic) care si transfera un radical fosforic unui receptor si se transforma in A.D.P. (acid adenozindifosforic) si energie. Rezerva de A.T.P. continuta de celulele musculare este suficienta 2-3 sec. Pt. a permite continuarea efortului, A.T.P. este extrem de repede reanoit, prin rezervele celulere de C.P. (creatin fosfat). Aceasta resinteza imediata permite un timp de lucru de maximum 20 sec. C.P. + A.D.P. creatin chinaza creatina+A.T.P. Mobilizarea energiei disponibile in primele 7 sec. este numita faza alactacida, si se desfasoara, fora formare de lactat. In cazul eforturilor anaerobe, cand nevoia de oxigen, dictata de exerciii intense, depaseste nivelul aprovizionarii cu oxigen se acumuleaza acid lactic. Acest moment este numit prag anaerob si apare atunci cand datoria de oxigen depaseste 6080% din consumul maxim de oxigen. Capacitatea anaeroba depinde de: coninutul combinatiilor care furnizeaza energia in procesele anaerobe; activitatea enzimelor intracelulare; mecanismele compensatorii care mentin echilibrul interior al organismului; adaptarea tesuturilor la modificarile intense ale mediului. Ultima parte a glicolizei este cea menita sa elibereze, o cantitate mai mare de energie, ia efectuandu-se intracelular, deci se consuma oxigen si este vorba de faza aeroba. Circuitul Krebs este in mod deosebit energetic, si deci foarte important in contraciile musculare. In decursul circuitului Krebs eliberarea de energie se face treptat, la fiecare treapta existand un transfer de hidrogen si eliberare de A.T.P., iar la capatul lantului se sintetizeaza apa. Planificarea unor stimuli intensivi, dinamici si de scurta durata (sarcini maximale) dezvolta capacitatea coordinativa intra si intermusculara, muschiul adaptandu-se prin creterea sectiunii transversale a fibrelor sale si implicit a fortei de contractie. In cazul utilizarii unor stimuli intensi, dar care necesita fora si rezistenta anaeroba lactacida, ca in cazul exercitiilor de fora si rezistenta-viteza, se produce o ameliorare a capacitaii anaerob-lactacida solicitata iniial, prin creterea rezervelor intramusculare de glicogen si a cailor enzimatice anaerobe necesare producerii lor. Folosirea stimulilor extensivi, care solicita rezistenta aeroba determina creterea rezervelor intramusculare de glicogen si grasimi ca reacie de raspuns specific al muschiului. Dup complexitatea coordonarii implicata in efectuarea procedeelor tehnice, eforturile pot fi efectuate in condiii stereotipe, sau cu grad ridicat de coordonare, prin aplicarea procedeelor in condiii variate. Astfel in sporturile: in care initierea si specializare se ndreapt unilateral spre fora (haltere), rezistenta (schi fond), eforturile se

desfasoara in condiii stereotipe, in timp ce in alte discipline sportive performanta este conditionata de factorii neuro-functionali-musculari, termici, energetici, ambientali (jocuri sportive, sporturi de lupta) iar factorii performantiali se prezinta sub forma unor factori sau sisteme complexe. Orientarea efortului este determinata si de particularitatile aplicarii si ordinea combinarii caracteristicilor de durata, intensitate, caracterul exercitiilor, al pauzelor, al nr. de repetari in diverse momente ale lectiilor, zilelor, microciclurilor, etc. Orientarea efortului poate fi: selectiva (cand actioneaza prioritar asupra unui sistem funcional); complexa (cand sunt vizate mai multe sisteme). Eforturile selective se folosesc in lectiile de perfecionare sau individualizare, pe cand eforturile complexe se folosesc mai des in micro si mezocicluri de nceput ale perioadei pregatitoare. 3 TIPUL EFORTULUI. Eforturile folosite in pregtire sportivilor sunt: specifice; nespecifice. Sunt considerate specifice cele care sunt adecvate indicatorilor de baza ai tehnicii si particularitatilor funcionale conditionale, impuse de ramura de sport. Specificitatea este data atat de caracteristicile externe ale micrii (amplitudine, traiectorie, etc.) dar si de structura sa coordinativa, particularitatile funcionale ale muschiului si de reactiile vegetative. Gradul de specificitate al efortului depinde si de categoria de clasificare a sportivului. Eficienta procesului de antrenament prin folosirea eforturilor specifice este determinata, in mare msura si de modul in care se imbina cu cele nespecifice, de pregatirea generala. Tipul efortului este dat, de asemenea, de forma de organizare, in care se realizeaz, cunoscandu-se sub acest aspect eforturi: competitionale; de antrenament. Eforturile de tip competitional se realizeaz in lectii, numai dup ce se analizeaza concursurile, tipurile si nr. acestora, precum si starturile la care sportivul urmeaz sa participe pe parcursul unui ciclu anual. Antrenamentele de tip concurs (jocuri arbitrate, repetari cronometrate la atletism sau natatie, etc.) sunt o metoda complexa de pregtire, cu ajutorul creia se realizeaz legatura dintre diferitele componente ale antrenamentului si se accelereaza acomodarea sportivului la condiiile de concurs. Schema gen erala a efortului: 1 mrime: uor (mic Fc sub 100 puls/min.; moderat Fc sub 120 puls/min.); greu (optim Fc sub 140 puls/min.; intens Fc sub 160 puls/min.); sever (maximal Fc sub 180 puls/min.; exhaustiv Fc peste 180 puls/min.). 2 orientare: efort anaerob, anaerob-aerob, aerob; selectiva, complexa; de lecie, de microciclu, de mezociclu. 3 tip de efort: de antrenament, de concurs; specific, nespecific. Discipline sportive, loc si rol in sportul colar. Sportul colar este o prioritate nationala in contextul invatamantului romanesc. In curriculum de

baza al invatamantului preuniversitar sportul colar se gaseste in oricare unirtate de invatamant. Sunt programate 2 ore saptamanal. Obiectivele cele mai importante ale sportului colar sunt: dezvoltarea fizica armonioasa; nsuirea unei tinute corecte; intarirea sanatatii; etc. In programa scolara a orelor de educaie fizica intalnim elemente fundamentale din scoala alergrii si gimnastica de baza, jocuri sportive (unde baza materiala permite) precum si diverse alte sporturi punandu-se accent pe sporturile olimpice. In cadrul orelor de E.F. si extrascolar se organizeaza competiii intre clase, scoli generale, licee, cu faze zonale si faze finale (oras, regiune, tara) avnd ca scopuri dezvoltarea somatica, intarirea sanatatii, o dezvoltare importanta a relaiilor sociale si nu in ultimul rnd afirmarea si descoperirea talentelor pt. sportul de performanta. Activitatea de varf a sportului de performanta scolara se desfasoara in cadrul: claselor cu program sportiv, licee sportive, Cl.Sp.Sc., etc. Activitatea acestora este organizata in cadrul calendarului competitional al federatiilor de specialitate dar si in cadrul competitiilor scolare. In actuala politica guvernamentala romaneasca se pune accent pe revigorarea jocurilor sportive si a sporturilor individuale olimpice. Unitatile mai sus mentionate au ponderea cea mai importanta in selectia, pregatirea si afirmarea pe plan national si international a sportivilor de performanta si nalta performanta reali ambasadori ai societii romanesti. In final, trebuie sa mentionez faptul regretabil si anume ca, sportul romanesc este intr-o perioada de colaps, oglindita in rezultatele precare a unor ramuri sportive cu traditie (gimnastica, lupte, handbal, etc.) inainte de J.O. 2004. Din cauzele principale ale acestui regres al sportului de performanta romanesc ai enumera: nr. mic al bazelor sportive si dotarea acestora la standardele moderne, lipsa echipamentului necesar practicarii diverselor ramuri sportive, absenta aproape cu desavarsire a mijloacelor de refacere, absenta unor programe naionale care sa convinga parintii, copii faptul ca practicarea sportului reprezint un real ctig pt. acetia.