Sunteți pe pagina 1din 8

Notiuni elementare de igiena si patologie a sistemului nervos

Meningita
Inflamatia meningelor si modificarea sau nu a lichidului cefalorahidian care acestea il contin intre ele. Numeroase afectiuni pot fi insotite de o reactie inflamatorie a meningelui, ca bolile canceroase sau conectivitele (lupus eritematos, sarcoidoza etc.). Totusi, meningitele cele mai frecvente sunt infectioase; clasificate in doua grupe dupa cum lichidul cefalorahidian este purulent sau limpede. Meningitele purulente - Acestea sunt cauzate de infectia cu o bacterie, meningococ, pneumococ sau haemophilus influenzae. - meningita cu meningococ, denumita inca si meningita cerebrospinala, se declara adesea prin epidemii in colectivitatile de copii sau de adulti tineri. Exista purtatori sanatosi ai germenelui (care gazduiesc germenele in mucoasa faringelui, dar nu fac boala), susceptibili sa imprastie microbii pe cale aeriana - Meningita cu pneumococ succede adesea unei infectii a cavitatilor interne ale urechii sau a sinusurilor fetei, uneori unei infectii respiratorii; evolutia sa este adesea foarte grava. - Meningita cu haemophilus influenzae este cu deosebire severa la copiii sub varste de 3 ani. Simptome si evolutie - boala se declara rapid printr-o febra si un sindrom meningean: se asociaza dureri de cap,varsaturi, durere si redoare a coloanei vertebrale si fotofobie (senzatie neplacuta la lumina). Aparitia unei purpure petesiale (hemoragii cutanate punctiforme) este caracteristica meningococului. In absenta tratamentului, infectia risca sa se intinda la creier (meningoencefalita) si sa provoace coma, tulburari de comportament, paralizii, convulsii. Germenele poate chiar sa treaca in sange, antrenand o septicemie, poate sa difuzeze in organele interne. Diseminarea meningococului poate sa se traduca printr-o purpura fulminans sau meningococie fulminanta, septicemie fulgeratoare care evolueaza in cateva ore. Diagnostic si tratament - O meningita purulenta constituie intotdeauna o urgenta medicala; diagnosticul este stabilit prin punctie lombara. Tratamentul consta in antibioterapie pe cale intravenoasa si dureaza aproximativ zece zile pentru meningitele cu meningococ, cel putin doua saptamani pentru meningitele cu pneumococ sau cu Haemophilus influenzae.

Encefalita
Afectiune inflamatorie a encefalului. Cauze - Cauzele encefalitelor sunt mai ales infectioase si cu precadere virale. virusurile rabiei si herpesului pot provoca o polioencefalita, in timp ce o leucoencefalita poate constitui o complicatie a rujeolei, oreionului, gripei,mononucleozei infectioase. Unele encefalite cu arbovirusuri sunt transmise fie prin tantari (encefalita japoneza), fie prin capuse (encefalita de taiga). Simptome si semne - O encefalita se manifesta printr-o febra asociata cu semne neurologice variate (somnolenta, confuzie, delir, tulburari de comportament, cefalee, convulsii). Anumite semne sunt caracteristice, ca un sindrom infectios clar si semne de localizare temporala in caz de encefalita herpetica. Redoarea cefei se observa in caz de meningita, paralizii si tulburari senzitive in caz de mielita. Aparitia acestor simptome necesita o spitalizare de urgenta. Diagnostic si evolutie - Diagnosticarea se face pe baza electroencefalogramei (inregistrarea activitatii electrice a creierului), scanografiei cerebrale si examenului lichidului cefalorahidian prelevat prin punctie lombara Evolutia permite sa se faca distinctia intre encefalitele acute si cele subacute. Encefalitele acute, cu evolutie rapida, cuprind doua grupuri principale de boli: encefalitele virale primitive (de exemplu, encefalitele herpetice), cele mai grave, si leucoencefalitele perivenoase, sau postinfectioase (de exemplu, dupa rujeola la copil), care se vindeca de obicei fara sechele. Encefalitele subacute, care dureaza mai mult, sunt reprezentate mai ales prin boala lui Creutzfeldt-Jacob. Tratament - Acesta consta, dupa caz, in reanimare in formele foarte grave, in tratamentul antiviral, care trebuie inceput imediat in caz de encefalita herpetica, corticosteroizi in caz de leucoencefalita perivenoasa.

Hemoragie meningeana
Scurgere de sange in meninge, invelisurile care inconjoara creierul. Cauze - O hemoragie meningeana este consecutiva unei rupturi spontane a unui anevrism arterial (mica zona dilatata a unei artere) sau unui traumatism cranian. Sangele se scurge intre foitele meningelor si tapiseaza encefalul sub bolta craniana. Semne si simptome - Brusc, bolnavul simte dureri de cap insuportabile, vomita in jeturi, nu suporta lumina (fotofobie) si, adesea, cade brusc in stare de inconstienta. Nu are febra. Alte semne dovedesc o leziune cerebrala: nu poate vorbi, are o paralizie faciala sau un deficit motor pe o singura parte. Acestea pot sa se dezvolte in cateva minute sau in cateva ore. Diagnostic si tratament - O scanografie si o punctie lombara, prin care se recolteaza un lichid cefalorahidianamestecat cu sange, sunt necesare pentru stabilirea diagnosticului. tratamentul este cel al cauzei, prin interventie chirurgicala cand aceasta este posibila. hemoragiile meningeene sunt accidente vasculare cerebrale al caror pronostic este foarte rezervat.

Coma
Coma este o stare prelungita de pierdere a constientei. In timpul comei, o persoana este neresponsiva la mediul sau. In cazul comei, persoana este in viata si arata ca si cum ar dormi profund. Totusi, spre deosebire de un somn adanc, persoana nu poate fi trezita indiferent de stimuli, nici chiar de catre cei durerosi. Ce determina coma? Coma este determinata de o leziune a creierului. Leziunea cerebrala poate fi determinata de o presiune crescuta, sangerare, lipsa de oxigen, sau acumularea unor toxine. Leziunea poate fi temporara si reversibila. De asemeni exista cazuri in care poate fi permanenta. Mai mult de 50% dintre come au legatura cu traumatismele craniene sau disfunctii ale sistemului circulator cerebral. Problemele care pot duce la aparitia comei includ: - Traumatismele- Edemul. - Sangerarea. - Accidentul vascular cerebral. Glicemia- Deprivarea de oxigen- Infectiile - Toxice- Crizele epileptice Exemple ale severitatii includ: - Cel mai profund nivel al unei come este cel in care persoana nu vorbeste, nu deschide ochii si nu misca corpul ca raspuns la durere. Cel mai profund nivel al comei primeste cea mai mica numerotare pe scala Glasgow. - Un nivel de coma mai superficial, care poate implica strangerea ochilor sau retragerea mainii ca raspuns la un stimul dureros. Folosind scala Glasgow, medicii pot, de asemeni, urmari progresele pe care pacientul le face in timp. Exista un tratament eficient pentru coma? Tratamentul comei depinde de cauzele sale. Persoanele apropiate unui pacient comatos ar trebui sa ofere medicului cat mai multe informatii posibil pentru a ajuta la identificarea cauzelor comei. Ingrijirea medicala prompta este vitala pentru tratarea unor conditii potential reversibile. Spre exemplu, daca pacientul prezinta o infectie care afecteaza creierul, pot fi necesare antibiotice. Glucoza poate fi necesara pentru tratarea unui soc diabetic. Chirurgia poate fi necesara pentru eliberarea presiunii asupra creierului datorate edemului sau pentru indepartarea unei tumori. Anumite medicamente pot fi folosite, de asemeni, pentru tratarea edemului. Medicamentele pot fi folosite si pentru tratarea unor eventuale crize epileptice. In general, tratamentul comei este unul suportiv. Pacientii in coma sunt ingrijiti in unitati de terapie intensiva si unii dintre ei necesita sisteme de sustinere a vietii pana la imbunatatirea situatiei. Care este prognosticul comei? Prognosticul variaza cu fiecare situatie. Sansa de recuperare a unei persoane depinde de cauzele comei, daca problema care a determinat-o poate fi tratata, si de durata

comei. Daca problema poate fi rezolvata, pacientul deseori se poate intoarce la nivelul de functionare anterior. Uneori, totusi, daca leziunea cerebrala este severa, persoana poate ramane cu sechele sau se nu redevina constienta niciodata. Comele care rezulta din intoxicatia cu monoxid de carbon, de exemplu, sau cu alte substante toxice au cea mai mare rata de recuperare daca se acorda pacientului ingrijiri specifice de urgenta. Comele care rezulta din traumatismele craniocerebrale au tendinta de a avea o rata mai mare de recuperare decat comele care au legatura cu diferite afectiuni. Tipic, comele nu dureaza mai mult de cateva saptamani. Totusi, daca, coma continua, se considera ca pacientul este intr-o stare vegetativa permananta cu sanse mici de recuperare dupa ce mentine aceasta stare pentru mai mult de un an.

Convulsiile
Convulsiile sunt disfunctii manifestate brusc care determina pierderea cunostintei, contractii, tremuraturi sau alte tulburari cerebrale temporare. De regula, convulsiile sunt cauzate de descarcari electrice anormale sau de scaderea fluxului sanguin la nivelul creierului, influentand functionarea optima a organismului. Convulsiile pot fi cauzate si de unele probleme medicale, cum ar fi: hipoglicemia (zaharscazut in sange), infectie, traumatism cranian, intoxicatii accidentale sau supradoza de droguri, tumori cerebrale sau alte probleme de sanatate care afecteaza creierul. Alte cauze pot fi: privarea creierul de oxigen sau diminuarea fluxul de oxigen catre creier; acestea pot avea drept rezultat un atac de apoplexie. Simptome In functie de zona afectata, exista o varietate de simptome specifice convulsiilor. Simptomele caracteristice sunt pierderea cunostintei si tremuraturi ale corpului. Cu toate acestea, unele crize sunt greu de observat, deoarece persoana nu are alte manifesari decat pierderea pentru scurt timp a contactului cu realitatea, vazuta din exterior ca fixarea unui punct cu privirea. Desi pacientul este treaz, nu reactioneaza si nu raspunde in mod normal. Dupa terminarea crizei, pacientul nu isi aminteste nimic legat de respectivul episod. Ocazional, convulsiile pot provoca modificari senzoriale sau vizuale temporare. Cauze Criza convulsiva poate fi cauzata de o actiune temporara a pacientului: supradoza de droguri, oprirea brusca a administrarii unor medicamente, febra ridicata, nivel anormal de sodiu sau de glucoza in sange. Daca crizele nu se repeta si problema pricipala de sanatate este tratata este exclus diagnosticul de epilepsie. Cauzele care declanseaza convulsiile pot fi diverse disfunctii cerebrale, ca de exemplu: accidentul vascular cerebral,traumatismul cranian. Acestea determina o hiperactivitate la nivelul creierului, iar excesul de neurotransmitatori duce la tulburari ale functiei cerebrale. Totodata, exista riscul ca emotii puternice sa conduca la declansarea convulsiilor. Repetarea acestora poate conduce la stabilirea diagnosticului de epilepsie. Convulsiile idiopatice sunt convulsii cronice care apar fara a exista o cauza identificabila (de etiologie necunoscuta); de obicei, acestea se manifesta la persoanele cu varsta cuprinsa intre 5 si 20 de ani, dar pot aparea la orice varsta. Persoana in cauza poate avea un istoric familial care sa includa epilepsia sau alte tipuri de convulsii. Cauzele frecvente ale convulsiilor: - tumori (mai ales tumori cerebrale) sau alte leziuni structurale ale creierului (de exemplu, hemoragia la nivelul creierului); - traumatisme craniene, accident vascular sau accident ischemic tranzitor;

- renuntarea la consumul de alcool dupa o perioada indelungata de alcoolism; - boli care duc la deteriorarea inevitabila a functiei creierului; - dementa, boala Alzheimer; - disfunctii cerebrale congenitale; - leziuni la nivelul creierului care pot sa apara in timpul muncii sau in momentul nasterii; - nivelul scazut de zahar sau sodiu din sange; - boli de rinichi sau hepatice; - consumul de cocaina, amfetamina sau alte droguri recreative; - incetarea brusca a tratamentului cu barbiturice sau benzodiazepine; - infectii (abcese cerebrale, meningita, encefalita, neurosifilis, SIDA); - fenilcetonuria - poate cauza convulsii la sugari. Tratament si investigatii Pentru a se stabili cu exactitate cauza convulsiilor se vor face urmatoarele investigatii: - analize de sange; - computer tomograf sau RMN la nivelul capului; - electroencefalograma; - punctie lombara. Necesitatea testelor suplimentare este impusa de o serie de factori sau situatii: - o criza unica declansata de situatii clare (febra sau drog); - o noua criza convulsiva pentru care nu se poate stabili clar care este cauza; - o persoana diagnostica cu epilepsie va face teste suplimentare pentru a se confirma daca schema de tratament este cea corecta. Prevenire Nu exista nicio metoda specifica pentru a preveni crizele convulsive.