Sunteți pe pagina 1din 0

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Universitatea din Bucure ş ti Facultatea de DREP T Copyright © DEPARTAMENT ID 2007

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii din Bucureşti, forma de învăţământ la
Acest material este destinat uzulului studenţilor Universităţii
din Bucureşti, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a
autorului/autorilor; designul, machetarea şi transpunerea în
format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la
Distanţă al Universităţii din Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti Editura CREDIS Bd. Mihail Kogălniceanu, Nr. 36-46, Corp C, Etaj I, Sector 5 Tel: (021) 315 80 95; (021) 311 09 37, 031 405 79 40, 0723 27 33 47 Fax: (021) 315 80 96 Email: credis@credis.ro Http://www.credis.ro

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

CUPRINS

A. Calendarul cursului

B. Introducere

C. Cursul

1. Introducere

2. Prescriere

3. Conţinut

4. Obiectivele cursului

5. Organizarea cursului

6. Bibliografie

D. Evaluare

D.D.1.1.1. Teoria generală a dreptului Prelegerea 1 Prelegerea 2 Prelegerea 3 Prelegerea 4 Prelegerea 5

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

B. INTRODUCERE

1.Coordonatorul cursului este NICOLAE POPA Nicolae Popa este profesor universitar doctor. Este laureat al Academiei Române (Premiul „Simion Bărnuţiu”). Preşedinte al Curţii Constituţionale a României. Redactor-şef al Revistei de Drept Public. Conducător de doctorat în domeniul Teoriei dreptului.

Adresă la care poate fi contactat: e-mail universitate

Tutori

1. Simona Cristea, doctor în drept Este lector la Facultatea de drept Bucureşti.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

1. Introducere

C. CURSUL

Teoria generală a dreptului (TGD) este un curs de un semestru, creditat cu un număr de 9 credite.

2. Prescriere

TGD clarifică principalele instrumente ale gândirii juridice, prin intermediul cărora dreptul este explicat, cum ar fi: conceptul de normă juridică, de raport juridic, izvor de drept etc.

3. Conţinut

În acest curs vor fi studiate: sistemul ştiinţelor dreptului, metodele de cercetare ştiinţifică a fenomenului juridic, conceptul de drept şi relaţiile dreptului cu statul, principiile şi funcţiile dreptului, norma şi raportul juridice, realizarea dreptului, izvorul dreptului, interpretarea dreptului, răspunderea juridică.

4. Obiectivele cursului

Cursul de teorie generală a dreptului – învăţământ la distanţă îşi propune:

a.

să vă construiască cadrul teoretic şi metodologic al ştiinţei dreptului;

b.

să

vă

extindă

cunoaşterea

şi

înţelegerea

dreptului

prin

încadrarea acestuia în structura realităţii juridice.

Cerinţe:

a. aplicarea unor cunoştinţe anterioare problematicii dezbătute în curs;

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

b. demonstrarea unor abilităţi de analiză, sinteză şi de evaluare critică a informaţiei prin diferite modalităţi de evaluare;

c. participare la activităţile anunţate în curs.

5. Organizarea cursului

Cursul de teorie generală a dreptului – învăţământ la distanţă este organizat în cinci prelegeri. Acestea sunt:

Prelegerea 1 – Sistemul ştiinţei dreptului. Conceptul dreptului. Sistemul dreptului. Prelegerea 2 – Dreptul şi statul. Funcţiile dreptului. Prelegerea 3 – Principiile dreptului. Dreptul şi sistemul normativ social. Prelegerea 4 – Norma juridică, izvorul dreptului, crearea dreptului şi raportul juridic. Prelegerea 5 – Realizarea dreptului. Încălcarea dreptului (răspunderea juridică).

Bibliografia este împărţită în bibliografie obligatorie şi facultativă şi va fi indicată la sfârşitul fiecărei prelegeri.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

D. EVALUAREA

Evaluarea va îmbrăca două forme:

a. una parţială, prin intermediul lucrărilor de control, a căror pondere în nota finală este stabilită pentru fiecare caz în parte, astfel:

Evaluarea 1 :

Lucrare de control cu tema „Dreptul ca ştiinţă.

Sistemul ştiinţei dreptului”

10%

Evaluarea 2:

Test cu tema „Statul şi societatea civilă. Instituţiile statului”

10%

Evaluarea 3:

Lucrare de control cu tema „Noţiunea şi trăsăturile normei juridice”.

10%

b. una finală: examen

70%

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

T.D.G. 1.1.1. TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

PRELEGEREA 1

Sistemul ştiinţei dreptului. Conceptul dreptului. Sistemul dreptului.

Introducere

Această primă prelegere asigură o introducere generală în disciplina dreptului, precizări terminologice şi metodologice, configurarea câmpului de analiză teoretică şi practică a dreptului. Rostul ei este de a familiariza studentul cu noţiunea şi problematica dreptului.

Obiective

La sfârşitul acestei prelegeri, studentul va putea:

- să aibă o înţelegere mai largă a diferitelor aspecte pe care le

cuprinde problematica teoriei generale a dreptului;

- să dobândească abilitatea de a folosi corect din punct de vedere

teoretic concepte şi raţionamente ce ţin de teoria generală a dreptului;

-

să coreleze dimensiunile teoretice cu cele practice ale domeniului

juridic;

- să îşi configureze mai bine noţiunea de drept, esenţială în studiul disciplinelor juridice de ramură.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Conţinut şi tematizare

1.Teoria generală a dreptului ca disciplină distinctă.

Se abordează aici locul teoriei generale a dreptului în sistemul ştiinţelor juridice şi al celor sociale. Ştiinţa este un sistem de cunoştinţe despre natură, societate şi gândire, cunoştinţe obţinute prin metode corespunzătoare şi exprimate în concepte, categorii, principii şi noţiuni. Ştiinţa trebuie înţeleasă, mai întâi, ca o instituţie, adică o organizaţie de oameni care îndeplinesc în societate anumite sarcini, apoi ca metodă, adică ansamblu de procedee, mijloace prin care se dezvăluie aspecte şi legităţi noi ale lumii înconjurătoare, în care se regăsesc şi reziduuri tradiţionale.

Ca fenomen social aparte şi ca formă specifică de activitate umană, ştiinţa nu poate fi privită doar ca un sistem static de idei, reprezentări, teorii, ci şi ca sistem dinamic, care se dezvoltă, în care se produc continuu noi cunoştinţe, valori spirituale.

De regulă, se acceptă clasificarea tradiţională: ştiinţe ale naturii, ştiinţe despre societate şi ştiinţe despre gândire. Între acestea, scopul ştiinţelor despre societate este acela de a cunoaşte legile generale ale existenţei şi dezvoltării societăţii, de a studia formele istorice de organizare socială şi modalităţile specifice de manifestare a diverselor componente ale realităţii social-umane (politice, etice, juridice etc.).

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Legile generale ale societăţii umane au anumite au anumite trăsături care le deosebesc de legile naturii, în primul rând prin aceea că legile dezvoltării sociale se manifestă în însăşi activitatea oamenilor; ştiinţa dreptului aparţine ştiinţelor despre societate.

Conform unor autori, ştiinţele sociale alcătuiesc următorul tablou:

a) ştinţe nomotetice - au ca obiect activităţile umane şi ca scop stabilirea de legi şi relaţii funcţionale corespunzătoare. Se utilizează aici observaţiile sistematice, experimentale, studiile statistice etc;

Exemplificaţi

b) ştiinţele istorice ştiinţe care îşi propun reconstituirea şi

interpretarea trecutului;

c) ştiinţele normative, care delimitează lumea dominată de norme, obligaţii şi atribuţii, care studiază aspectele normative ale activităţii umane - ştiinţele juridice, etica etc.

d) cercetarea epistemologică a ştiinţei, ca disciplină filosofică

socio-umană.

Exerciţiu: Care este importanţa clasificării ştiinţelor şi relevanţa pentru tema de discuţie pe care ne-am propus-o ?

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

În acest tablou, dreptul ocupă un loc distinct, atât prin specificitatea obiectului său de cercetare - realitatea juridică, parte componentă a realităţii sociale -, cât şi prin relativa sa autonomie metodologică.

Ştiinţa despre societate, dreptul este eo ipso ştiinţă social-umană. Ştiinţa dreptului studiază juridicul în toate formele sale de manifestare, dar, în primul rând, ca o dimensiune inalienabilă a existenţei umane în condiţii social-istorice determinate.

Dimensiunea juridică a societăţii este o realitate asupra căreia se apleacă – spre a-i cerceta legităţile, regularităţile etc. – atât dreptul, cât şi alte componente ale sistemului ştiinţelor sociale (istoria, sociologia, etica etc.).

Ştiinţa dreptului (ştiinţele juridice) studiază legile existenţei şi ale dezvoltării statului şi dreptului, instituţiile politice şi juridice, formele lor concret-istorice, corelaţia cu celelalte componente ale sistemului social, modul în care instituţiile politico-juridice influenţează societatea şi suportă, la rândul lor, influenţa socială.

Fiind determinat de scopuri care se impun acţiunii, dreptul – ca fenomen normativ – reprezintă o tentativă de disciplinare, de coordonare a relaţiilor sociale, în vederea promovării unor valori largi receptate de societate, cum ar fi: proprietatea, siguranţa juridică şi securitatea libertăţilor individuale, societatea civilă etc. Ştiinţa dreptului formulează principiile generale pe baza cărora dreptul îşi structurează un mecanism adecvat – eficient şi adaptat permanent la scara omului real, concret – de influenţare a comportamentului, în temeiul unor cerinţe valorice.

Ca ştiinţă explicativă, ştiinţa dreptului studiază :

- natura juridicului;

- caracteristicile sale structurale;

- raporturile cu alte ştiinţe;

- legăturile interne ale sistemului juridic.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

În felul acesta, dreptul, ca şi celelalte ştiinţe sociale, reprezintă o generalizare a experienţei umane într-un anumit sector de activitate şi conţine o serie de date clarificate şi sistematizate, un complex de noţiuni, categorii, concepte şi principii dar şi un ansamblu metodologic, pe baza căruia fenomenele pot fi studiate, investigate.

Ca ştiinţă cu statut şi poziţie specifice, ştiinţa dreptului analizează un anumit domeniu al relaţiilor şi structurilor sociale – domeniul participării oamenilor la circuitul juridic, ca purtători de drepturi şi obligaţii juridice, cu toate consecinţele ce decurg de aici. Cooperarea oamenilor în acest domeniu vast al realităţii sociale implică intervenţia dreptului în scopul conducerii şi dirijării comportamentelor, impunându-le reguli normative, modele, programându-le, într-un anumit sens, acţiunile şi limitându-le în temeiul unor raţiuni ce ţin de coexistenţa libertăţilor, dreptul „absolut” de manifestare. Ştiinţa dreptului nu se opreşte la studiul normei juridice, al jurisprudenţei, al contractului etc. (nu se confundă cu o exegeză a textelor normative), ea supune unui amplu proces explicativ contextul social-cultural în care apar şi îşi duc viaţa normele şi instituţiile juridice, colaborând în acest proces cu toate ştiinţele sociale – economia politică, sociologia, demografia, statistica. În această lumină, este greu de acceptat reducerea întregului drept la normă, aşa cum face Kelsen, şi stabilirea ca unic obiect al ştiinţei dreptului norma juridică, privită ca autointerpretare subiectivă cu sens juridic.

În pofida unor interpretări mai pesimiste ce-i aparţin lui A. Comte, potrivit cărora dreptul, nefiind ştiinţă, va trebui să dispară, ştiinţa dreptului s-a dezvoltat permanent, în pas cu cercetările ştiinţifice cele mai noi. Departe de a dispărea, dreptul cunoaşte o dezvoltare şi o afirmare crescândă în domenii dintre cele mai variate ale societăţii. Dezvoltarea relaţiilor sociale, complexitatea lor crescândă, multiplicarea fără precedent a contactelor intra şi intersociale au determinat o dezvoltare corelativă a dreptului şi apariţia unor noi ramuri de drept – dreptul populaţiei, dreptul mediului, dreptul nuclear, dreptul spaţial etc. Are loc o lărgire a sferei de acţiune a dreptului, atestabilă pe multiple planuri, fapt ce amplifică rolul explicativ şi normativ al ştiinţei juridice a cărei funcţie de cercetare şi descriere a realului se diversifică şi se adânceşte,

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

adăugând şi latura de prospecţie a realului dat. În interpretarea şi prospecţia acestui dat, ştiinţa juridică nu contestă dreptul celorlalte ştiinţe de a se pronunţa asupra unor adevăruri ce privesc fenomenul juridic, ci recunoaşte mai repede aspecte de competenţă concurentă. Pe baza unei abordări inter şi pluridisciplinare, cunoaşterea fenomenului juridic poate fi serios amplificată prin sesizarea unor aspecte ce scapă în mod fatal în cadrul studiului realizat doar în interiorul ştiinţei dreptului.

Exerciţiu: Explicaţi care sunt legăturile dintre diferitele componente ale tabloului (sistemului) ştiinţelor juridice.

Complexitatea fenomenului social-juridic determină o structurare o eforturilor de cercetare a acestuia, o împărţire a rolurilor în raport cu necesitatea punerii în valoare a laturilor corelate ale acestui fenomen. Dreptul – fenomen complex al societăţii – este studiat:

a) din perspectivă global, ca un sistem închegat, cu regularităţi caracteristice;

b) din perspectivă istorică, fenomen care îşi conservă anumite permanenţe de-a lungul dezvoltării sociale, dar care se transformă, totodată, în cadrul acestei dezvoltări;

c) din perspectivă structurală fenomen cu multiple determinaţii calitative, cu elemente componente, aflate, la rândul lor, într-o stare de acută interferenţă. Rudolf Stanmler a considerat încă de la începutul secolului trecut că ştiinţa dreptului cuprinde două ramuri: una tehnică, destinată să studieze sensul şi cuprinsul legilor în alcătuirea lor sistematică, şi o ramură teoretică, ce trebuie să constate dacă dreptul este mijlocul just pentru scopuri juste.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

În evoluţia sa milenară, ştiinţa dreptului a înregistrat un permanent proces de specializare, proces de specializare, proces în care s-au cristalizat valorile ce constituie obiectul specific de cercetare.

Definiţia dată de Ulpian: „Ştiinţa dreptului este cunoaşterea lucrurilor divine şi umane, ştiinţa de a deosebi ceea ce e drept şi ceea ce e nedrept”.

Părţile sistemului ştiinţelor juridice sunt următoarele:

Teoria generală a dreptului; Ştiinţele juridice de ramură; Ştiinţele juridice istorice; Ştiinţele ajutătoare (participative).

a) Ştiinţele juridice istorice studiază istoria dreptului într-o anumită ţară sau dezvoltarea generală a fenomenului juridic (istoria generală a dreptului).

Activitate 1: Care credeţi că este importanţa cercetării istoriei dreptului ?

Activitate 2:

şcoli de drept !

Comparaţi câteva dintre doctrinele marilor

b) Ştiinţele

juridice

de

ramură

juridice – ramurile dreptului.

studiază

fenomene

particulare

Exemplificaţi!

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Dreptul unui stat este alcătuit din numeroase norme şi instituţii. Acestea constituie sistemul unitar al dreptului statului respectiv. Acest sistem unitar există în diversitatea ramurilor care îl compun. Fiecare ramură a sistemului este alcătuită dintr-un grup de norme, organic legate, ce reglementează o categorie de relaţii sociale, pe baza aceleiaşi metode şi în temeiul unor principii comune.

Exemplu: Dreptul civil reglementează relaţiile sociale cu conţinut patrimonial (raporturi de proprietate, raporturi obligaţionale etc.) printr-o metodă specifică, metoda echivalenţei (egalităţii) părţilor. Ştiinţa care studiază această ramură este ştiinţa dreptului civil.

Relaţia între sistemul ştiinţei dreptului şi subsistemul ştiinţelor juridice de ramură este una dintre parte şi întreg, dar sistemul ştiinţei dreptului nu se epuizează prin ştiinţele juridice de ramură. Totodată, ştiinţele juridice de ramură, care alcătuiesc un sistem, nu se regăsesc aidoma în sistemul planului de învăţământ superior juridic.

c) Ştiinţele ajutătoare sunt criminalistica, medicina legală, statistica juridică, logica juridică etc. Fără să facă parte propriu-zis din sistemul ştiinţei dreptului, aceste discipline sunt, în cazuri numeroase, indispensabile cunoaşterii unor fenomene de drept sau bunei aplicări a normelor juridice. În investigaţia unor realităţi de drept, ele utilizează mijloace ştiinţifice specifice altor ştiinţe (chimia, fizica, medicina, matematica etc.).

Exemple : Criminalistica – fotografia judiciară; foloseşte procedee fizico – chimice, la fel ca în cazul ridicării şi conservării unor probe; statistica juridică foloseşte mijloace matematice.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

d) Teoria generală a dreptului; cercetarea fenomenului juridic nu poate rămâne nici la nivelul cunoaşterii formelor consecutive de drept (tratarea istorică), nici la nivelul cunoaşterii formelor dreptului pozitiv, ale dreptului activ, în vigoare într-o anumită ţară. Orice ştiinţă aspiră spre globalitate, spre cunoaştere prin ajungere la concept, prin subsumarea fenomenelor particulare şi regăsirea lor în categorii de maximă generalitate – instrumente de gândire cu vocaţie de expansiune. Studiul conceptelor, categoriilor, principiilor şi noţiunilor de bază ale dreptului este realizat de Teoria generală a dreptului.

Exemple de concepte elaborate în cadrul Teoriei generale a dreptului: cel de drept, norma juridică, izvorul de drept, raportul juridic, tehnica juridică.

Întrebare: Care este fundamentul acestor concepte ? Este el exclusiv teoretic, sau este practic ?

Teoria dreptului

- analizează obiectul său specific, urmărind organizarea sa logică în cadrul demersului explicativ;

- coordonează eforturile de cercetare pe care le depun ştiinţele juridice de ramură şi ştiinţele juridice istorice;

- sistematizează cunoştinţele în strânsă cooperare cu limbajul specific al ştiinţelor de ramură;

- caută să sesizeze caracterele proprii şi permanente ale fenomenului juridic, pentru a-i contura spaţiul în cadrul sistemului social-istoric din care face parte;

- este un demers atât filosofic – prin studiul necesităţii şi al posibilităţii principale a dreptului – cât şi ştiinţific –

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

studiază cauzalitatea, modul istoric determinat al apariţiei şi formelor de manifestare ale fenomenului juridic. În această lumină, teoria dreptului este teoria generală a acestuia.

Necesitatea Teoriei generale a dreptului îmbracă două aspecte :

a) teoretic;

b) practic.

Merite şi limite ale Teoriei generale a dreptului.

Teoria generală a dreptului este o disciplină de referinţă pentru ştiinţa dreptului. Scopul Teoriei dreptului este acela de a-şi îmbogăţi şi amplifica cunoaşterea (deci şi practica) dreptului. Conceptele cu care operează Teoria dreptului nu sunt nici pe departe rezultatul unor pure speculaţiuni, fără nici o legătură cu realitatea concretă. Deşi eminamente deductivă, ştiinţa dreptului nu operează deductiv, fără o raportare la fapte, la date ale realităţii, ea nu recapitulează pur şi simplu cunoştinţele pe care le oferă – ca produse de cercetare ştiinţifică ştiinţele juridice particulare şi nu este o „magna mater” în raport cu acestea. Efortul Teoriei dreptului de a ajunge la concept nu poate fi, în nici un fel, desprins, izolat (fără consecinţe nefavorabile asupra procesului de cunoaştere) de efortul teoretic al ştiinţelor particulare şi, în mod corespunzător, de sporul de cunoaştere pe care-l aduc acestea. Deducţiile, axiomele şi postulatele dobândite prin sinteză reprezintă, în egală măsură, răspunsuri la problemele practicii. Categoriile şi conceptele cu care operează Teoria generală a dreptului înmagazinează, în funcţie de realitatea pe care o exprimă, o serie de experienţe, apărând ca adevărate complexe de valori, în care viaţa juridică a pus ceva general valabil şi stabil.

Exemplu: Conceptul de normă juridică subsumează trăsăturile particulare ale tuturor normelor dreptului (norma de drept civil, de drept administrativ, de drept penal etc.)

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Exerciţii:

Explicaţi raportul în care se află Teoria generală a dreptului cu ştiinţele juridice. Care este relaţia dintre Teoria generală a dreptului şi realitatea juridică ?

Lecturi particulare: Pentru o privire istorică asupra apariţiei şi dezvoltării teoriei generale a dreptului, a se vedea Eugeniu Speranţia, Principii fundamentale de filozofie juridică, Cluj-Napoca, 1936; Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Bucureşti, 2002, Ed.All Beck.

2. Conceptul dreptului (ideea de drept)

Această parte îşi propune să clarifice în amănunt accepţiunea termenului de drept, dimensiunile – istorică şi socială – ale dreptului, precum şi analiza factorilor de configurare ai dreptului. De asemenea, este tratată şi problematica esenţei, a conţinutului şi a formei dreptului. Tipologia dreptului şi enunţarea unei definiţii a dreptului încheie diviziune tematică.

A. Origine. Cuvântul „drept” este folosit în mai multe accepţiuni. El derivă din latinescul directus, luat în sensul metaforic (directus, de la dirigo, dirigere, care înseamnă „drept” – orizontal sau vertical – „de-a dreptul”, „direct”, „direcţie”, „linie dreaptă”). Dar în latină cuvântul care corespundea substantivului „drept” era jus (drept, dreptate, legi). Cuvântul este întâlnit şi în alte limbi, cu aceeaşi semnificaţie: droit – fr-. diritto – it., derecho – span., recht – germ., right – engl.

a. Într-un prim înţeles, cuvântul „drept” semnifică ştiinţa dreptului – ansamblul de idei, noţiuni, concepte şi principii care explică dreptul şi prin intermediul cărora dreptul poate fi gândit.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Dreptul nu este numai ştiinţă, el este, în egală măsură, tehnică

şi artă.

Argumentaţi această afirmaţie !

Dreptul îmbină libertatea şi necesitatea – necesitatea rezultă chiar din scopurile generale ale vieţii sociale, scopuri prefigurate în ansamblul normelor legale. Acest ansamblu alcătuieşte dreptul obiectiv. El priveşte acea coordonare imperativă prin norme despre care vorbeşte Max Weber, fiind premisa necesară a coexistenţei libertăţilor. Regulile stabilite prin

norme trebuie să-şi găsească un cadru minim de legitimitate pentru a putea fi condiţia existenţei posibile a comunităţii. Dreptul este principiul de direcţie, de coeziune socială, el dă societăţii caracterul de definit, de coerenţă.

b. Drept mai semnifică şi facultatea uni subiect de a-şi valorifica

sau de a-şi apăra împotriva terţilor un anumit interes, legalmente protejat.

Acesta este dreptul subiectiv şi implică categoria de libertate. Romanii făceau distincţie între norma agendi şi facultas agendi. Unele limbi fac distincţie între dreptul obiectiv şi cel subiectiv; law – drept obiectiv, iar right – drept subiectiv (în engleză). Totalitatea normelor juridice în vigoare (active) dintr-un stat poartă denumirea de drept pozitiv, un drept aplicabil imediat şi continuu,

obligatoriu şi susceptibil de a fi adus la îndeplinire printr-o forţă exterioară (coerciţiune statală), ca o îndreptăţire a unor instanţe sociale special abilitate.

c. Drept mai este asociat, ca adjectiv, în aprecierile de natură

morală (de exemplu: om drept, acţiune dreaptă, pedeapsă dreaptă etc.). În afara termenului de „drept”, se foloseşte şi cel de „juridic”. Acesta este folosit atât ca adjectiv (normă juridică), cât şi într-o accepţiune ce depăşeşte noţiunea de drept (obiectiv sau subiectiv). Juridicul este un feomen complex care funcţionează obiectiv pe un fundal social, constituind unul dintre modurile de reflectare pe plan social a existenţei umane. Juridicul are – sistematic vorbind – un caracter unitar, deşi are o compunere complexă (psihologică, instituţională, relaţională). Unicitatea

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

fenomenului juridic determină unicitatea ştiinţei dreptului, care este o ştiinţă explicativ-normativă, ce nu se limitează la descrierea şi explicarea funcţionării unor elemente de tehnicitate şi construcţii logice, ci se referă şi la caracterul operaţional al conceptelor prin intermediul cărora se fundamentează ontologia, gnoseologia, axiologia şi metodologia juridică. Juridicul defineşte o parte componentă a realităţii sociale, alături de politic, etic, economic etc.

Argumentaţi următoarea idee: Toate fenomenele juridice sunt fenomene sociale, dar nu toate fenomenele sociale sunt şi, în mod automat, juridice !

B.Dimensiunile dreptului (istorică, socială, umană)

B1. Dimensiunea istorică. Studiul conceptului dreptului implică cu necesitate viziunea istorică, legată de descifrarea originilor (teoria originilor) dreptului. Ca instituţie ce derivă de la societate şi îşi găseşte suportul în relaţiile reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evoluţia generală a societăţii, de particularităţile societăţii în diferitele sale trepte de dezvoltare istorică.

Temă de reflecţie: Dreptul este indisolubil legat de societate de la primele sale forme primitive de organizare, sau, dimpotrivă, el apare, ca şi statul, doar într-un anumit moment al evoluţiei istorice a omului ?

Diferite şcoli au dat răspunsuri diferite la această problemă:

- romanii credeau în veşnicia dreptului – ubi societas ibi jus; - şcoala dreptului natural – conform concepţiei aristotelice, unde omul este considerat zoon politikon, deci un animal social. Din nevoia instinctivă de a trăi în societate apare şi nevoia de a se stabili norme juridice; Hugo Crotius – dreptul natural este totalitatea principiilor pe care le dictează

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

raţiunea pentru a da satisfacţie înclinaţiei naturale a omului spre viaţa socială; regăsim aceleaşi idei, deşi pe baze diferit concepute, la Pufendorf, Jean Domat etc.

Din această perspectivă, întrebarea cu privire la originea dreptului rămâne în relaţie cu însuşi modul în care concepem dreptul.

a. Dacă el este echivalent oricărei reguli de conduită, dreptul

există, nediferenţiat de alte reguli de conduită, din momentul apariţiei

primelor forme de organizare socială.

b. Dacă avem în vedere faptul că dreptul nu poate exprima decât

nevoile sociale ale unei colectivităţi constituite în formă politică, atunci dreptul apare în condiţii social-istorice determinate, caracterizate prin diferenţieri specifice societăţii publice. Argumentare a acestei ultime idei: În evoluţia sa, omul pleacă de la o stare de dependenţă totală faţă de natură, şi nu putem considera hoarda sau ceata primară drept formă socială de organizare, întrucât orice astfel de formă implică conştiinţa unui criteriu (real sau imaginat), iar hoarda nu era decât rezultatul unei apropieri instinctive. La scara devenirii istorice, determinate de mari mutaţii economice, prima formă de organizare socială este ginta – care are drept criteriu constitutiv comunitatea de sânge. Ea a fost o formă universală de organizare a societăţii primitive, care s-a caracterizat printr-o diviziune naturală a muncii (după sex şi vârstă) şi prin domnia obiceiului. Există acum proprietate comună asupra pământului, lipsa forţei exterioare de constrângere, o putere socială ce aparţine întregii colectivităţi. Ginta îmbracă două forme: matriarhală şi patriarhală, iar trecerea de la o formă la cealaltă a fost interpretată ca un efect al dezvoltării ideilor religioase. Efectul instaurării patriarhatului a constat în instaurarea monogamiei, dar ea este interpretată ca o încălcare a unei vechi porunci religioase. În realitate, trecerea a avut mai degrabă cauze sociale şi economice, determinate de schimbări importante produse la nivelul meşteşugurilor, agriculturii, păstoritului etc.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Începutul adevărat şi prima fundaţie a statului constă, conform lui Hegel, în familie, care aduce cu sine proprietatea privată exclusivă, stabilirea dreptului privat şi siguranţa satisfacerii trebuinţelor.

Exerciţiu: Ce este tabuul ? Ce este dreptul societăţilor

primitive ?

Daţi exemplu de astfel de legiuiri primitive !

B2.Dimensiunea socială. Dreptul este un produs complex al societăţii, iar normele sale intervin în procesul productiv, stabilind reguli generale pentru actul zilnic, repetat al producerii, repartiţiei şi schimbului de produse şi activităţi. Abordarea dimensiunilor sociale ale dreptului implică analiza locului dreptului şi al realităţii juridice în societate, sistemul legăturilor sale cu celelalte elemente (realităţi) ale societăţii. Realitatea juridică este o dimensiune inalienabilă realităţii sociale în condiţii istorice determinate. Existenţa ei nu poate fi desprinsă de existenţa celorlalte părţi ale unei societăţi, suportând influenţa acestora şi exercitând la rându-i influenţă asupra lor. Realitatea juridică mai este denumită uneori şi sistem juridic sau suprastructură juridică. În ea este cuprins dreptul, dar acesta din urmă nu se reduce la realitatea juridică. Aceasta are drept componente: conştiinţa juridică, dreptul, relaţiile juridice (ordinea de drept). Înainte de a fi o realitate normativă, dreptul este o stare de conştiinţă, în sensul că nevoile schimbătoare ale societăţii care îşi reclamă reflectare într-un sistem de norme nu se transpun tale quale în limbajul şi în conţinutul dreptului; ele trec prin conştiinţa legiuitorului, urmând un proces de evaluare, valorizare şi valorificare finală prin normele de drept.

Conştiinţa juridică -este o premisă a dreptului; -are o funcţie normativă; -are, de asemenea, o funcţie cognitivă, acţională şi cultural- axiologică;

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

-se structurează pe două paliere: unul raţional (ideologia juridică) şi unul psihic (psihologia juridică).

Partea instituţională – dreptul. Ca sistem de reglementări şi instituţii, alcătuieşte miezul juridicului, conţinutul său, cadrul său substanţial de referinţă. Dreptul, ca fenomen normativ, dă expresie cerinţelor structurilor sociale – conducătoare sau conduse – de mai bună organizare a raporturilor umane, în vederea obţinerii acelui echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului în care liberului arbitru şi voinţei subiective să i se poată opune eficient anumite standarde oficiale de comportament şi în care să poată fi înlăturată tensiunea dintre cei care acceptă aceste standarde şi cei care de abat de la ele. Elementele relaţionale, sociologice. Intră aici raporturile juridice şi situaţiile juridice, cele care probează eficienţa dreptului. În cadrul acestor raporturi, oamenii participă în calitate de subiecte de drept, valorificându-şi sau apărându-şi pe cale legală interese şi drepturi. Desfăşurarea lor în conformitate cu dispoziţiile legale duce la crearea ordinii de drept. Din această perspectivă, dreptul poate fi considerat un mod de existenţă a ordinii publice, un factor real de calmare a conflictelor şi de menţinere în limite de ordine a ciocnirilor de interese.

C. Factorii de configurare a dreptului. Ideea existenţei unor factori exteriori complecşi asupra dreptului, s-a conturat în perspectiva admiterii

caracterului evolutiv al dreptului, al progresului juridic, Ei sunt grupaţi în trei mari categorii:

1. cadrul natural;

2. cadrul social-politic;

3. factorul uman.

1. Cadrul natural – factor de configurare a dreptului. În toate componentele sale – mediul geografic, factorii biologici, fiziologici, demografici -, acest factor influenţează dreptul. Mediul geografic reprezintă un ansamblu de factori care influenţează viaţa socială, dezvoltarea economică, posibilităţile dezvoltării politice etc. Prezentarea exagerată a rolului factorilor demografici şi biologici s-a soldat cu susţineri aberante, rasiste, ce au alimentat conţinutul unor

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

legiuiri retrograde, antiumaniste. Contestând asemenea exagerări, avem în vedere, în acelaşi timp, faptul că dreptul nu poate să nu fie influenţat de acţiunea mediului fizic în care oamenii îşi urmăresc şi-şi valorifică anumite interese şi drepturi. Condiţiile fizice se relevă legiuitorului – cu toate particularităţile lor – ca obiect al reglementării, influenţând soluţiile juridice cele mai potrivite pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea acestui cadru în totalitatea sa ori a unor componente ale sale.

Exemplu: măsurile legislative pentru combaterea poluării mediului, reglementările prin care se stabileşte un regim juridic specific pentru diferitele componente ale cadrului fizic – regimul juridic al terenurilor agricole, regimul juridic al spaţiului aerian, regimul juridic al mării teritoriale etc.

În desfăşurarea circuitului juridic, legiuitorul este nevoit să ia în consideraţie calităţi specifice ale bunurilor materiale, cărora le acordă un tratament juridic diferenţiat.

Exemplu: Trăsăturile naturale ale bunurilor fac ca acestea să se clasifice în: mobile şi imobile, fungibile şi nefungibile, bunuri de gen şi bunuri individual determinate etc.

Diversele împrejurări naturale care nu depind de voinţa omului pot, prin voinţa legii, constitui cauze de naştere, modificare sau stingere a raporturilor juridice. Asemenea evenimente sunt: naşterea, curgerea implacabilă şi ireversibilă a timpului, calamităţi naturale etc. Curgerea timpului poate consolida juridic sau poate stinge un drept. Manifestarea forţei regulatoare a acestui fascicul de factori aparţinând cadrului natural nu se prezintă însă ca o fatalitate, nu în mod automat prezenţa se finalizează cu consecinţe juridice. Acţiunea lor este întotdeauna corelată unui interes social, este prezentă numai în măsura în care luarea lor în consideraţie este reclamată de un interes social.

2. Cadrul social-politic influenţează dreptul, constituindu-se ca un factor de configurare cu acţiune specifică. Fiind un produs social, dreptul

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

se află într-o permanentă şi constructivă relaţie cu interesele structurilor sociale. Evoluţia actuală a raporturilor sociale produce o înstrăinare a individului, conducând la o treptată degradare a relaţiei dreptului cu societatea. Legat de interesele economice ale marilor companii, dreptul este obligat să-şi plaseze acţiunea pe terenuri pe care criteriile justiţiei sunt înlocuite tot mai adesea cu criteriile eficacităţii practice. Dar, într-o societate democrată, dreptul trebuie să supună unei cenzuri proprii scopurile, valorile societăţii, contribuind astfel la definirea acelui orizont de idealitate care transcende necesităţile practice imediate şi considerentele de oportunitate. Aceasta nu poate conduce la o izolare a dreptului de societate, pentru că el trebuie să-şi afirme în fiecare moment funcţia de menţinere a raporturilor sociale în stare de echilibru, participând la funcţionarea globală cu propria sa logică, propriile sale mecanisme, propriile sale instituţii. Configurarea soluţiilor legislative, caracterul practic-operaţional al instituţiilor legale înregistrează, în ultimă instanţă, variate influenţe din partea factorilor sociali. Aceste influenţe nu trebuie să anuleze specificul acţiunii dreptului şi să ducă dreptul în starea de criză privitor la care ne avertiza J. Carbonnier.

Exerciţiu: Comparaţi cele două cadre - natural şi social-politic – de configurare a dreptului.

Elementele componente ale acestui cadru social-politic de configurare a dreptului sunt:

a. economicul – dreptul economic modern dezvăluie natura instrumentală a juridicului, numeroase norme tehnice îmbogăţind cu noi note definitorii conţinutul tradiţional al dreptului; b. ideologicul îşi pune amprenta asupra modelului de receptare de către drept a influenţei economice;

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Exerciţiu: Comparaţi ideologia comunistă cu cea neoliberală din punctul de vedere al rolului factorilor de configurare a dreptului.

c. structurile organizatorice ale societăţii – grupurile de interes, grupurile de presiune, partidele politice – structuri sociale nestatale.

Exerciţiu: Evidenţiaţi rolurile specifice ale grupurilor de interese şi cele ale grupurilor de presiune în configurarea dreptului.

3. Factorul uman este zona centrală de interes pentru orice legiuitor; deoarece reglementează comportamentul oamenilor în cadrul unor categorii diverse de raporturi sociale, dreptul se raportează la prezenţa omului în societate, la capacitatea sa de a influenţa şi chiar de a transforma socialul.

Exerciţiu: Explicaţi, pe baza cunoştinţelor dumneavoastră generale (sau de specialitate), procesul de socializare şi semnificaţia sa pentru domeniul dreptului.

Dimensiunea umană a dreptului priveşte, înainte de orice, drepturile esenţiale ale individului, drepturi care garantează egalitatea deplină a tuturor oamenilor, posibilitatea lor de manifestare nestingherită în temeiul demnităţii şi libertăţii, deoarece omul, după natura sa, este o fiinţă demnă şi liberă.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Exerciţiu: Care credeţi că este cel mai important dintre toţi factorii de configurare ai dreptului ? Argumentaţi.

D. Esenţa, conţinutul şi forma dreptului.

D1. În general, esenţa unui fenomen reflectă unitatea laturilor trăsăturilor şi raporturilor interne necesare, relativ stabile, care constituie natura lăuntrică a fenomenului şi-l fixează într-o clasă de fenomene adiacente. A cerceta esenţa dreptului presupune pătrunderea înlăuntrul său, sesizarea legăturilor intime care-i conferă relativa stabilitate, identificarea calităţilor interne. Din multitudinea determinărilor calitative ale dreptului se desprinde o calitate principală: calitatea juridică a voinţei şi interesului, care prezidează la apariţia normelor dreptului şi care asigură un anumit echilibru în desfăşurarea raporturilor interumane. Este o calitate esenţială, ce rămâne neschimbată, indiferent de formele pe care le îmbracă sau etapele prin care trece un sistem juridic.

Exerciţiu: Comparaţi noţiunea de interes economic cu cea de interes juridic.

În drept, putem vorbi despre:

a. voinţă generală – determinată de anumite interese şi care tinde să se oficializeze prin intermediul activităţii statale;

b. voinţă individuală- manifestată în procesul aplicării dreptului.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Atenţie! Esenţa dreptului nu se concentrează în mod expres pe aspectul psihologic al voinţei, care accentuează latura individuală a fenomenului, ci pe elementele care fac ca această voinţă să fie generală, exprimată în cutume şi legi, voinţă ce tinde să-şi subordoneze voinţele individuale.

Exerciţiu: Se ştie că această voinţă generală este întâlnită în concepţia contractualismului. Cunoaşteţi care sunt, în esenţă, ideile acestei teorii ? Care sunt reprezentanţii ei de seamă?

D2. Conţinutul dreptului îl constituie ansamblul elementelor, laturilor şi conexiunilor care dau expresie concretă voinţei şi intereselor sociale ce reclamă oficializarea şi garantarea pe care etatică.

Exerciţiu:

dreptului? Explicaţi.

Sesizaţi

deosebirea

dintre

esenţa

şi

conţinutul

Conţinutul dreptului are ca latură componentă dominantă sistemul normelor juridice. Orice sistem de drept îşi realizează funcţiile prin acţiunea normei de drept, iar mecanismul influenţei sale asupra relaţiilor sociale este esenţial legat de modul în care etalonul de conduită pe care- l cuprinde norma pătrunde în ţesătura raporturilor interumane. Ca elemente de conţinut ale dreptului, normele juridice se află într-o permanentă relaţie cu conştiinţa juridică. Raportat la societate, dreptul apare ca un factor ce organizează relaţiile sociale, le dă o finalitate în conformitate cu un interes public. Normele de drept sunt premise şi condiţii sine qua non ale ordinii, precum şi instrumente de control social.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Şcoala normativistă (reprezentant de seamă – H. Kelsen). -promotor al ideii conform căreia studiul dreptului trebuie să fie o teorie pură; -studiul dreptului trebuie să considere ca irelevantă orice legătură a sa cu elementele extranormative; -dreptul se formează în trepte, fiecare normă aflându-şi şi suportul într-o normă superioară, iar toate într-o aşa-numită normă fundamentală.

Criticile şcolii normativiste s-au făcut de pe poziţii sociologice în domeniul dreptului, imputând normativismului faptul că dreptul a fost, în această înţelegere, rupt de suportul său social.

D3. Forma dreptului. Aceasta semnifică exprimarea organizării interioare a structurii conţinutului, desemnează aspectul exterior al conţinutului, modul său de exteriorizare. Forma dreptului aparţine întotdeauna unui conţinut. Nu există formă goală a dreptului. Forma dreptului este chiar legea de alcătuire, modul în care se leagă elementele care compun conţinutul dreptului. Structualismul sistemic postulează existenţa unei a) forme interne şi b) a unei forme externe a dreptului. Cea internă trimite chiar la interacţiunea ramurilor dreptului. Cea externă poate fi analizată din punctul de vedere al:

-izvoarelor dreptului;

-modalităţilor încorporări etc.

de

sistematizare

a

legislaţiei

codificări,

Exerciţiu: Care credeţi că este relevanţa acestei clasificări?

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

E.Tipologia dreptului Este posibilă datorită existenţei unor constante juridice. În general, tipologiile juridice sunt realizate prin considerarea elementelor şi a relaţiilor reale din viaţa juridică, pentru a putea cunoaşte mai precis care sunt mecanismele sau relaţiile structurale care au fost stabilite într-o arie de probleme juridice. Criterii de tipologizare a dreptului. I. după dependenţa de tipoliga sistemelor de organizare socială (Poirier). Există drept sclavagist, drept feudal, drept burghez, drept socialist; II. după apartenenţa dreptului la un bazin de civilizaţie juridică (René David). Există tipologia după familia de drept – familia de drept romano-germanică, anglo-saxonă, dreptul socialist, dreptul musulman, hindus, chinez, japonez. Diferenţele specifice dintre aceste familii sunt de natură ideologico-juridică; III. după criteriul formelor de integrare economico-socială la nivelul continentului european. A rezultat dreptul comunităţilor europene, un drept instituţional şi substanţial comunitar. Premisele acestui drept sunt :

-o nouă tipologie a sistemelor de organizare socială europeană (vezi Tratatul de la Maastricht); -existenţa unei voinţe autonome configurate de Uniunea Europeană. Există drept comunitar originar şi drept comunitar derivat; -existenţa unor prescripţii fundamentale, a unor principii generale care să comande direcţiile esenţiale ale construirii şi dezvoltării ordinii juridice comunitare. Acestea sunt solidaritatea între statele membre, echilibrul instituţional, nediscriminarea şi egalitatea de tratament, proporţionalitatea şi preferinţa comunitară.

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

F. Sistemul dreptului

Noţiunea sistemului dreptului. Criteriile de structurarea sistemului de drept – obiectul reglementării juridice; metoda reglementării juridice; principiile comune.

Ramurile dreptului. Diviziunea dreptului în drept public şi drept

privat.

G. Definiţia dreptului

Definirea dreptului a pus în discuţie chiar natura dreptului. Este aceasta o realitate transcendentă, care se impune raţiunii, sau, dimpotrivă, este un ansamblu de fenomene sociale perceptibile prin experienţă? Răspunsul la o astfel de întrebare a configurat întreaga evoluţie a filosofiei juridice.

Definiţie: Dreptul este ansamblul regulilor asigurate şi garantate de către stat care au ca scop organizarea şi disciplinarea comportamentului uman în principalele relaţii din societate, într-un climat specific manifestării coexistenţei libertăţilor, apărării drepturilor esenţiale ale omului şi statornicirii spiritului de dreptate.

Teme pentru recapitulare

rolul ştiinţei şi sistemul ştiinţelor sociale

ştiinţa dreptului în sistemul ştiinţelor sociale

sistemul ştiinţelor sociale

ştiinţele juridice de ramură

ştiinţele participative

locul şi rolul teoriei generale a dreptului în sistemul ştiinţelor juridice

semnificaţia noţiunii de drept

dimensiunile dreptului – istorică şi socială

factori de configurare a dreptului

esenţă, conţinut şi formă ale dreptului

tipologia dreptului

sistemul dreptului

definiţia dreptului

Universitatea din Bucureşti

Facultatea de DREPT

Α Termeni/expresii - cheie

◘ ştiinţă

◘ ştiinţă socială

◘ ştiinţa dreptului

conceptul de drept

metoda juridică

realitatea juridică

normativism