MOROMETII

de Marin Preda

Romanul Morometii de Marin Preda este alcatuit din doua volume publicate la doisprezece ani distanta: in 1955 volumul I, iar in 1967 volumul II. Romanul prezinta destramarea simbolica pentru gospodaria taraneasca traditionala a unei familii de tarani dintr-un sat din Campia Dunarii, Silistea-Gumesti. Titlul Morometii aseaza tema familiei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. O alta tema a romanului este criza comunicarii, absenta unei comunicari reale intre Ilie Moromete si familia sa. Tema timpului viclean, nerabdator: timpul nu mai avea rabdare, relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema sociala. Perspectiva naratorului obiectiv se completeaza prin cea a reflectorilor ( Ilie Moromete in primul volum si Niculae in volumul al II-lea), ca si prin cea a informatorilor (personaje martori ai evenimentelor, pe care le relateaza ulterior altora, de exemplu despre vizita lui Moromete la baieti, la Bucuresti, relatata de Parizianu). Efectul este limitarea omniscientei. Primul volum pune accentul pe experienta familiei Moromete, fara a omite notarea prefacerilor din intreaga comunitate. Fraza de debut numeste forta obiectiva sub carei influienta se petrec transformarile: timpul care pare sa fie foarte rabdator cu oamenii din Campia Dunarii. Viata se scurge intr-adevar fara conflicte mari, inainte cu cativa ani de izbucnirea celui de-al Doilea Razboi Mondial. Scena cinei este considerata prima schita a psihologiei Morometilor. Aceasta cina dezvaluie adevaratele relatii intre membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii. Cei trei frati vitregi: Paraschiv, Nila si Achim stateau spre partea dinafara a tindei, ca si cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei langa vatra [...] statea intotdeauna Catrina Moromete, mama vitrega a celor trei frati, iar langa ea ii avea pe ai ei, Niculae, Ilinca si Tita, copii facuti cu Moromete. Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care stapanea cu privirea pe fiecare. O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plangeau mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete. O data distrus arborele sacru, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea, iar haosul se instaleaza treptat. Dupa episodul fufii Polinei cu Birica, evenimentele se precipita. Preocupat de rezolvarea problemelor ivite in sanul familiei, la care se mai adaugase una dorinta arzatoare a mezinului Niculae de a merge la scoala Moromete se confrunta cu situatia de a face din productia sa o marfa. Puterea banului se face astfel simtita cu violenta in aceasta asezare patriarhala.

Baietii cei mari, sfatuiti de Guica, sora lui Moromete, pun la cale o brutala separare a bunurilor si fuga la oras. Moromete, disperat, trece la masuri drastice: ii bate cu parul pe Paraschiv si Nila (Achim plecase deja cu oile) pe care nu-i poate obliga sa ramana niste tarani adevarati. Acestia fug cu caii din grajd, cu toti banii si cu alte lucruri gasite in lada. Fuga lor il obliga pe Ilie sa vanda din pamant (pentru a-si plati datoriile si a-l trimite pe Niculae la scoala), mai exact ceea ce luptase toata viata sa nu faca. In cel de-al II-lea volum, autorul pastreaza personajele principale, carora le adauga altele noi. Deosebite intr-o anumita masura ca problematica si modalitate, cele doua volume nu sunt receptate totusi ca doua romane distincte. In primele capitole Moromete trebuie sa treaca in umbra din ratiuni dictate de noua problematica. Ilie, desi isi reface averea, arata o noua fata, luand hotarari care il coboara in ochii familiei: ii interzice lui Niculae sa mai mearga la scoala, pentru ca nu-i aducea nici un beneficiu, amana perpetuu trecerea casei si a pamantului pe numele Catrinei si merge la Bucuresti, la fii sai, sa le propuna intoarcerea acasa. Pentru a-i atrage, le spune ca vor primi totul. Catrina, clocotind de ura, il paraseste si se duce sa locuiasca la fiica ei din prima casatorie. Nici in ochii satului nu mai e acelasi. De altfel, vechii lui prieteni ori au murit, ori l-au parasit. Atitudinea personajului este critica fata de noua societate, care se intemeiaza utopic, pe anularea unei clase sociale, taranimea. Moromete se retrage in rezolvarea conflictului cu fii, urmarind insa atent toate aceste schimbari si exprimandu-si extraordinarele intuitii doar in discutiile polemice avute cu Niculae. Ultimele capitole ale cartii constituie cele mai frumoase pagini care ilustreaza moarte unui taran din toata literatura noastra. Parasit de Catrina si fii sai, ramane la batranete cu fata cea mica, Iinca. Apropiindu-se de varsta de 80 de ani, slabil si imputinat la trup, Moromete rataceste in nestire pe langa garduri, pe camp, pana cand intr-o zi a fost adus acasa cu roaba. Pe patul de moarte Ilie Moromete spune: Domnule, [...] eu totdeauna am dus o viata independenta. Romanul se incheie zece ani mai tarziu. Niculae devine inginer horticol si se casatoreste cu o fata din sat, Marioara, fiica lui Adam Fantana, care ajunge si ea asistenta medicala. In finalul romanului, tatal si fiul se impaca in visul baiatului. Ilie Moromete, cel din urma taran, este personajul cel mai complex al romanului Morometii. In primul volum este un erou activ, pentru ca in cel de-al doilea se retrage intr-un con de umbra din ratiuni dictate de noile aspecte ale problematicii romanului. Spiritul lui autarhic se manifesta in grija sa de a-si pastra intact pamantul, conditie a fericirii. Atat timp cat independenta nu ii este amenintata, eroul este un adevarat spectacol al inteligentei vii, dotata cu o acuitate deosebita a spiritului de observatie. Tot ce il inconjoara este filtrat de sensibilitatea sa. Elementul inedit, in special cel comic, nereparabil de celelalte personaje, este recreat de Moromete si povestit prietenilor cu o verva inconfundabila. Firea sa contemplativa se imbina perfect cu extraordinarul dar al vorbirii si cu placerea de a vorbi.

Scena care subliniaza pozitia lui Moromete in relatia cu colectivitatea umana, reprezentativa pentru modul sau de existenta, este cea petrecuta in poiana fierariei lui Iocan, unde taranii pun tara la cale cu un inimitabil umor. Respectul fata de Moromete este vadit. Este asteptat cu nerabdare si primit cu exclamatii. Discutiile nu incep fara el, semn al greutatii cuvantului sau. Respectat este si in familie. Comportamentul sau autoritar asigura, pana la un punct al relatarii evenimentelor, unitatea familiei. Scena asezarii in jurul mesei, in seara intoarcerii de la camp, il arata in postura unui tata si sot ascultat si temut. Un adevarat maestru al disimularii, Ilie poseda insusirea de a-si derula firul gandurilor in paralel cu gesturi si vorbe care nu tradeaza nimic din ce se petrece in interiorul sau. Disimulatia este, de fapt, a doua lui natura. Nu de putine ori apare de neinteles in ochii celorlalti. Desi, sociabil si cu intentii constructive, este bizar in comportament. Mastile lui pun pe ceilalti in situatia de anu sti cu cine stau de vorba, firea lui trebuie permanent ghicita din vorbe si gesturi derulante. Relevante sunt scene ca: discutia cu Balosul care nu reuseste sa afle daca Ilie are de gand sa-i vanda sau nu salcamul sau episodul taierii aceluiasi salcam. Consecinta acestei atitudini este instrainarea de cei apropiati, mai ales de copii lui. El are iluzia comunicarii. Aceasta il aduce in starea de criza din momentul in care realizeaza ca membrii familiei sale nu l-au inteles de fapt. Desi contemplativ, Moromete este un erou activ, dar numai in sensul iluziilor pe care si le-a facut despre viata. Realitatea obiectiva, spiritul epocii cu care se afla intr-o ireductabila contradictie, il invinge. De aceea, se inchide catre finalul romanului intr-o mutenie desavarsita, expresie a dramei incomunicabilitatii cu lumea. Morometii este un roman al derularizarii statutului. Criza ordinii sociale se reflecta in criza valorilor morale, in criza unei unei familii, in criza comunicarii.