CONTRIBUTIILE BUNURILOR PUBLICE

Bunurile publice sunt o categorie speciala de bunuri (sau servicii) care respecta doua principii de baza: Imposibilitatea excluderii nu se pot institui restrictii cu privire la consumulacestor bunuri odata ce au fost produse; Principiul nonrivalitatii aceste bunuri nu se epuizeaza pe masura ce suntconsumate. Aceste caracteristici privesc bunurile publice pure, cum ar fi Apararea nationala (o persoana nu poate fi exclusa din sistem si nici apararea unei persoane nu conduce la faptul ca o alta nu ar fi aparata), sau televiziunea publica, sau plajele publice sau drumurile publice. Totusi o mare parte a bunurilor care sunt privite drept bunuri publice nu satisfac in intregime ipotezele din definitie. Acestea formeaza bunurile publice impure (mixte) , si pot fi caracterizate de posibilitatea rivalitatii slabe (pe o plaja nu pot incapea in acelasi timp o mare multime de persoane, ambuteiajele de la sfarsit de saptamana la iesirile din orase, pe drumurile publice), obligativitatea utilizarii sau absenta efectului umbra existenta efectului de congestie.

Optimizarea productiei de bunuri publice Crearea de bunuri publice reprezinta o problema de decizie colectiva. Accesul la bunurile publice este gratuit si nediscriminatoriu, dar aceasta nu inseamna ca producerea si eventual intretinerea ofertei de bunuri publice se realizeaza cu costuri zero. Cineva trebuie sa plateasca. Si de cele mai multe ori nu beneficiarii de bunuri publice, sau nu acestia in totalitate sunt si cei care suporta cheltuielile pentru realizarea bunurilor publice. Exista doua modalitati prin care se obtin fonduri pentru productia de bunuri publice: A. Acordul voluntar reprezinta o cale de sustinere materiala a productiei de bunuri publice, nu foarte frecventa, in practica. Dificultatea acestei solutii consta in tendinta unor indivizi de a ascunde propria apreciere a bunului public in scopul de a fi considerati nonbeneficiari si de a scapa de plata. Atunci cand unii dintre acestia reusesc sa evite contributia de plata, ei se numesc beneficiari clandestini.

Problemele care trebuie rezolvate acum sunt: A. cat se produce din bunul public. B. cum se acopera costurile productiei de bun public. C. cum sunt distribuite beneficiile consumului de bun public. D. cum poate fi restabilit optimul in economie

Cat si cine face productia de bun public?

Productia de bunuri publice este realizata atat in cadrul sectorului public dar si in cadrul sectorului privat. O alta caracteristica a bunurilor publice este aceea ca nu au pret, ele vor fi evaluate doar la costul acestora. Chiar daca acestea sunt produse de catre firme private, statul asigura respectarea principiului obtinerii unui nivel de profit nul. In multe situatii insa se inregistreaza o scadere a satisfactiei in urma consumului de bun public deoarece nu exista posibilitatea alegerii, ci in unele situatii este chiar impus consumul din bunul public specificat (cum ar fi apararea sau politia). Daca in ceea ce priveste productia de bunuri private s-a demonstrat de mult faptul ca exista un nivel optim al acesteia (care depinde de raportul cerere oferta, care va rezulta din procesul maximizarii satisfactiei consumatorilor impreuna cu tendinta firmelor de a-si maximiza profitul) in cazul bunurilor publice multa vreme nu s-a gasit o solutie pentru a determina optimul productiei acestora. Paul Samuelson a demonstrat in 1950 ca se poate determina un nivel optim al productiei de bun public, determinandu-l ca punctul in care se produce ceea ce vor consumatorii si in cantitatile solicitate de acestia. In cazul bunurilor private cererea pe piata (agregata) se formeaza ca o suma a cererilor individuale ce rezulta din maximizarea utilitatii sub restrictia bugetara. B. Cum se pot acoperi costurile productiei de bunuri publice Pentru a acoperi costurile productiei de bunuri publice se pot utiliza mai multe metode. 1. Taxarea Prima metoda de finantare este si cea mai intalnita in practica si presupune ca fiecare consumator din bunul public sa achite catre stat (sau un alt organism desemnat cu adunarea fondurilor) o anumita suma, stabilita de catre puterea publica. Suma platita de fiecare consumator nu este insa proportionala cu consumul acestuia de bun public si in mod uzual este aceeasi pentru fiecare. Suma totala insa poate fi determinata astfel incat sa se stabileasca optimul Pareto in economie, si dupa aceea se va stabili suma ce va fi platita individual. 2. Contributii benevole (subscriptii) O alta modalitate de a acoperi costurile de productie este aceea de a lasa fiecare consumator sa stabileasca suma pe care este dispus sa o dea pentru producerea de bun public. In acest caz insa echilibrul care se obtine este suboptimal, deoarece consumatorii vor fi tentati si plateasca mai putin decat consuma din bunul public. 3. Stabilirea de preturi personalizate

Acest mecanism de colectare a sumelor necesare acoperirii costurilor presupune identificarea consumurilor individuale din bunul public, pentru ca apoi sa se stabileasca cate un pret pentru fiecare din consumatori, in raport cu cantitatea consumata. Aceasta metoda conduce la stabilirea optimului Pareto in economie, dar este dificil de pus in practica datorita asimetriilor informationale, a dificultatii identificarii cererilor individuale din bunul public si apoi a agregarii acestora. 4. Metode mixte Pe langa metodele prezentate anterior se pot imagina si metode mixte, care sa combine doua sau chiar toate trei metodele anterior detaliate. De exemplu, in cazul transportului in comun (care este un bun public) se aplica o metoda mixta care include taxarea (din impozitele platite catre primarie o cota parte este destinata transportului in comun, deci platita de toata lumea) si plata individuala a biletului de calatorie (care acopera doar o parte a costului unei calatorii).

C. Cum sunt distribuite beneficiile consumului de bun public?

Pentru a vedea care sunt beneficiarii consumului de bun public si vom analiza in esenta sectorul public si modul in care acesta functioneaza si este condus. Existenta sectorului public si necesitatea sa sunt de netagaduit. Totusi, in raport cu scoala economica de provenienta, economistii atribuie un rol mai important sau mai putin important sectorului public. Existenta acestuia deriva in primul rand din existenta imperfectiunilor piete. Cele mai importante mecanisme ce conduc la imperfectiunile pietei sunt: - ciclurile economice; externalitatile; - supraproductia de bunuri publice; - distribuirea inegala a veniturilor in societate. Mecanisme utilizate in sectorul public Cautarea rentei (rent seeking) Cautarea rentei reprezinta procesul de alocare a resurselor de catre un agent economic in vederea obtinerii unor venituri suplimentare create artificial (de exemplu renta de monopol). Acest proces reprezinta la nivelul societatii un cost, care conduce la cheltuieli inutile. Apararea rentei (rent defending) Apararea rentei reprezinta procesul de alocare a resurselor din partea consumatorilor in vederea pastrarii surplusului consumatorilor si a evitarii capturarii acestuia de catre cautatorii de renta. In mod uzual, cheltuielile celor care apara renta sunt similare celor care o cauta, deoarece apeleaza la aceleasi resurse. Alte motive care determina ineficienta puterii publice ( a guvernului ) in gestionarea bunurilor publice sunt:

- masurarea beneficiilor si pierderilor sociale este dificila si imprecisa; - nu exista mecanisme general valabile care sa releve preferintele cetatenilor pentru bunurile publice (toate sistemele de vot vor conduce la inconsistenta teorema de imposibilitate a lui Arrow); - agentiile guvernamentale nu sunt alese , ci sunt numite, si atunci nu ne putem astepta ca acestea sa se conduca dupa principiul eficientei generale - atat funct ionarii numiti cat si cei alesi prin vot au propriile interese si propriile grupuri de interese pe care trebuie sa le sustina. Mitchell W.C. a rezumat in 10 puncte motivele pentru care interventia statului in economie este suboptimala: 1. Propunerile care aduc beneficii in viitorul indepartat sunt adoptate doar daca au costuri necunoscute sau pot fi intrerupte. 2. Propunerile care aduc beneficii pe termen scurt (aparente) au sanse mai mari de a fi adoptate. 3. Propunerile care concentreaza beneficiile si distribuie costurile au sanse mari de a fi adoptate. 4. Propunerile care ar conduce la reducerea cheltuielilor publice au sanse mici de a fi adoptate. Electoratul se orienteaza catre politicienii care vin cu programe noi sau catre cei care le extind pe cele deja existente. 5. Pachetele de propuneri au sanse mai mari de a fi adoptate, chiar daca propunerile individuale din interiorul pachetelor nu ar fi aprobate. 6. Programele de transferuri directe, care specifica explicit destinatarul banilor sau a facilitatilor au sanse mici de a fi adoptate. 7. Propunerea unui sistem de impozitare ineficient, complex, cu mai multe surse va fi preferat uneu sistem simplu, de impozitare directa. 8. Propunerile ce taxeaza eficienta au sanse mai mari de a fi adoptate decat cele care o recompenseaza. 9. Propunerile care limiteaza consumul sunt preferate celor care incurajeaza productia. 10. Propunerile ce protejeaza consumatorii prin restrictii adresate producatorilor sunt preferate politicilor ce imbunatatesc nivelul de informare al consumatorilor.

D. Restabilirea optimului Pareto In romanul Taifun scriitorul Joseph Conrad prezinta urmatoarea intamplare: Vasul condus de catre capitanul McWirre din Thailanda catre China este surprins de un taifun. In timpul acestuia, chinezii care erau transportati catre casa, dupa ce muncisera cativa ani in Thailanda isi scapa banii in cala navei. Dupa incetarea taifunului capitanul si-a pus problema modului in care sa imparta suma gasita celor care o pierdusera in as a fel incat fiecare sa primeasca suma pe care a avut-o. Dificultatea gasirii raspunsului consta in faptul ca, daca i-ar fi intrebat pe fiecare dintre acestia

care este suma pe care au avut-o, atunci suma totala care ar fi trebuit returnata ar fi fost mult mai mare decat cea gasita (sau cu alte cuvinte fiecare ar fi solicitat mai mult decat a avut). Raspunsul dat acestei probleme in roman este ca fiecare dintre chinezi sa primeasca aceeasi suma, cu alte cuvinte suma totala sa fie impartita la numarul celor care au pierdut bani. Totusi, acest raspuns nu este optimal, deoarece unii vor primi mai putin decat au avut iar alti chinezi vor primi mai mult. Principiul revelatiei ne asigura insa de faptul ca se poate institui un mecanism prin care sa se restabileasca optimul in situatia descrisa, adica fiecare dintre actori sa declare suma reala pe care au pierdut-o. Un astfel de mecanism ar putea fi urmatorul, capitanul punandu-le in fata urmatoarele alternative: fiecare sa declare suma pe care a pierdut-o, iar daca suma totala solicitata depaseste suma gasita (adica cel putin un chinez cere mai mult decat a pierdut) atunci nimeni nu va primi nici un ban. Acest mecanism instituie un comportament optimal, deoarece daca cel putin un jucator nu ar spune adevarul atunci , pe de o parte pierde cel care minte (daca solicita mai mult, atunci suma totala solicitata depaseste suma gasita in conditiile in care ceilalti spun adevarul - atunci nu va primi nimic, iar daca cere mai putin din teama ca altul sa ceara mai mult atunci pierde diferenta dintre cat a avut in realitate si cat a solicitat. Acest mecanism poate fi aplicat si in cazul bunurilor publice, mai ales in cazul echilibrului cu subscriptie, in care fiecare dintre jucatori subscrie la productia de bun public cu suma pe care o doreste. O alta metoda de restabilire a optimului in sectorul public o reprezinta privatizarea acestuia. Prin intermediul privatizarii se induce competitia in anumite sectoare, permite retragerea guvernului de la negocierile salariale si ale fondurilor de pensii, aduce noi platitori de taxe si impozite si noi venituri.

Optimizarea productiei de bunuri publice Crearea de bunuri publice reprezinta o problema de decizie colectiva. Accesul la bunurile publice este gratuit si nediscriminatoriu, dar aceasta nu inseamna ca producerea si eventual intretinerea ofertei de bunuri publice se realizeaza cu costuri zero. Cineva trebuie sa plateasca. Si de cele mai multe ori nu beneficiarii de bunuri publice, sau nu acestia in totalitate sunt si cei care suporta cheltuielile pentru realizarea bunurilor publice. Exista doua modalitati prin care se obtin fonduri pentru productia de bunuri publice: A. Acordul voluntar reprezinta o cale de sustinere materiala a productiei de bunuri publice, nu foarte frecventa, in practica. Dificultatea acestei solutii consta in tendinta unor indivizi de a ascunde propria apreciere a bunului public in scopul de a fi considerati nonbeneficiari si de a scapa de plata. Atunci cand unii dintre acestia reusesc sa evite contributia de plata, ei se numesc beneficiari clandestini. B. Impozitarea obligatorie este o cale frecventa de sustinere materiala a productiei de bunuri publice.

Cererea totala de bunuri publice se determina prin insumarea cererilor individuale ale membrilor societatii. Pentru un bun privat cererea totala se obtine prin insumarea orizontala a cererilor individuale (la diferite nivele de pret se aduna cantitatile cerute de fiecare persoana).
In schimb, pentru un bun public curba cererii totale se obtine prin agregare verticala a curbelor cererilor individuale http://www.referat.ro/referate/download/Bunurile_publice_si_productia_in_sectorul_public_d8682.ht ml

http://www.preferatele.com/docs/economie/12/productia---bunurilo21.php