Sunteți pe pagina 1din 18
1
1

ANDREEA SĂVULESCU

3 Paşi Simpli Către Fericire

Coperta: Andreea Bikfalvi http://bikfyfyillustration.blogspot.ro/

Copyright@2013 ArtaEducaţiei

Contact: contact@artaeducatiei.com

2

Cuprins

Introducere

4

Cei 3 pasi catre fericire

10

Iubirea de sine

10

Scopul

13

Recunoştinţa

16

3

Introducere

Bună!

Sunt Andreea Săvulescu şi cel mai probabil mă ştii de pe ArtaEducaţiei. Sunt psiholog, psihoterapeut în formare cognitiv comportamentală, terapeut ABA (lucrez cu copiii cu autism) şi autor al cărţilor “Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii” şi “How to Use Affirmations to Get Everything You Want în Life” publicată pe Amazon în ediţie Kindle.

Mă aflu astăzi aici pentru că simt că am ajuns la acel nivel în care sunt îndreptăţită să îţi împărtăşesc câteva lucruri preţioase pe care le-am învăţat de-a lungul vieţii mele. Le-am învăţat citind şi le-am învăţat trăind. Le-am învăţat aplicând şi le-am învăţat interacţionând.

Îmi doresc ca ceea ce îţi voi spune spune să te ajute să îţi schimbi viaţa în mai bine. De fapt, sunt sigură că aşa va fi. Aşa că opreşte- te din ceea ce faci pentru câteva minute! Deschide ochii, deschide- ţi mintea şi deschide-ţi inima, pentru că vreau să ne conectăm la un nivel profund, superior, aşa cum nu am mai făcut-o până acum!

Povestea mea de viaţă nu este una tragică. N-am de gând să te mint! Dar undeva, în trecutul meu, pentru o perioadă, am supravieţuit. Apoi am învăţat să trăiesc. O vreme am suferit. După, am învăţat să zâmbesc. Au fost clipe în care am căzut. Dar am reuşit să mă ridic. Au fost momente în care m-am afundat în neputinţă. Dar mi-am descoperit puterea interioară. Au fost vremuri în care am rătăcit. Dar am avut norocul de a găsi calea.

4

N-am avut parte de tragedii, dar am trăit anumite experienţe de viaţă mai intens decât alţi oameni din jurul meu. M-am aflat des în situaţia în care am fost etichetată ca fiind “sensibilă”. Iar asta, îţi spun sincer, m-a sensibilizat şi mai tare. Şi iată cum ajuns să mă cred neputincioasă. Lipsită de noroc. Nefericită. Deloc responsabilă de soarta mea. Foarte departe de ceea ce mi-aş fi dorit să fiu. Mereu doborâtă, mereu înfrântă. Blocată în limitări şi bariere auto create. Genul de persoană care afirmă des: “Numai mie mi se putea întâmpla asta!”.

Au fost perioade în viaţa mea în care m-am afundat atât de tare în sentimente negative încât am ajuns să mă conving pe mine însămi că sunt cea mai lipsită de noroc fiinţă de pe planeta asta şi că nu merit fericirea. Şi-am devenit expertă în arta renunţării. Şi dacă nu existau cu adevărat probleme, mi le inventam. Şi dacă nu existau cu adevărat bariere, mi le ridicam. Iar dacă nu exista cu adevărat durere, mă răneam.

Nici nu mai ştiu când s-a produs declic-ul. Parcă ar fi trecut o veşnicie. Şi, privind în urmă, recunosc că parcă m-aş uita la o altă persoană. Ştiu doar că undeva, în adolescenţa târzie, am realizat că m-am plictisit de jocul ăsta al nefericirii. Şi mi-am dat seama că am petrecut timp preţios cerşind atenţie din exterior când de fapt trebuia să îmi acord mai multă atenţie chiar eu însămi. Acela a fost momentul meu de inspiraţie. Clipa aceea de luciditate în care m-am decis să aleg fericirea. Pentru că da, fericirea este o alegere! Şi simt că scopul meu pe acest pământ este acela de a te ajuta şi pe tine să o alegi! Aşa că rămâi alături de mine!

Înainte de toate vreau să îţi spun că astăzi îţi vorbesc în calitate de om. Azi nu joc rolul psihologului, al terapeurului, al leader-ului inspirational. N-am de gând să fac pe gurul, maestrul sau

5

mentorul. Dacă ai apucat până acum să citeşti câte ceva pe Arta Educaţiei, ştii că tot ceea ce ţi-am spus e din experienţă. Dar în ultima vreme am realizat faptul că, deşi îţi vorbesc cu sufletul, parcă păstrez totuşi o barieră şi că, dacă ţi-aş vorbi în calitate de om, poate te-ar ajuta mai mult. Treaba asta cu auto dezvaluirea nu prea m-a atras până acum. Şi ghici de ce? Văd că insisisti, aşa că- ţi spun Probabil, pe undeva, încă îmi este teamă de critică şi judecată. Ok, sigur, nu probabil! De asta îmi mai citesc din când în când cartea (Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii). Şi crede-mă, noi, ăştia care ne-am încăpăţânat să scriem cărţi inspirationale, ne mai uităm din când în când în ele să ne urmăm propriile îndemnuri!

când în când în ele să ne urmăm propriile îndemnuri! Vezi tu, oamenii au tendinţa de

Vezi tu, oamenii au tendinţa de a crede că dacă ai făcut

psihologia, dacă ai un site de dezvoltare personală şi daai scris

o

carte, trebuie să fii un fel de inteligenţă artificială. N-ai voie să

te

enervezi, n-ai voie să ţipi, n-ai voie să vorbeşti urât, n-ai voie să

simţi frică, n-ai voie să fii dezorganizat, să amâni, n-ai voie să nu ştii să gestionezi o situaţie, de orice natură ar fi. De fapt, n-ai voie să nu fii perfect! Şi cel mai haios lucru e că înţeleg foarte bine.

Pentru că asta am crezut şi eu, că trebuie să îmi menţin statutul şi dincolo de rol. Şi am pus atât de multă presiune asupra mea, încât am ajuns să îmi reprim sentimentele. Pentru că, nu-i aşa, cum pot să-ţi spun eu ţie să nu fii furios când mie-mi sare imediat?

De curând, când eram la orele de formare iar colegii vorbeau despre sentimente, mi-am dat seama că habar nu am ce sunt alea. Nu reuşesc să le identific nici măcar pe ale mele. În afară de furie şi bucurie, nu-mi dau seama de nimic altceva. Pentru că le-am suprimat. Şi dacă nu-mi dau seama ce simt eu, cum pot să îmi dau seama ce simte altul? Aşa că acum m-am apucat de învăţat

6

sentimente primare, sentimente secundare. Acum sunt atentă în orice clipă la emoţiile mele şi încerc să observ ce le declanşează. Pentru că ştiu că astfel mă ajut pe mine şi astfel îi ajut pe alţii. Şi e dreptul meu de a-mi exprima sentimentele, chiar dacă am făcut psihologia. De fapt, mai ales pentru ca am facut psihologia! N-am cum să le neg, ele există, sunt acolo. Ca să le scad din intensitate, e necesar să le las să iasă.

Cu riscul de a te dezamăgi (ţi-am spus să renunţi la aşteptări! ), astăzi îţi declar cu sinceritate că sunt departe de a fi perfectă. Sunt om, şi uneori mă simt copleşită. Le am pe ale mele. Greşesc şi mai alunec din când în când în “butoiul cu melancolie”. De câteva ori am ieşit de acolo ameţită şi mi-a cam trebuit ceva timp să îmi revin. Sunt aiurită şi câteodată mai gafez. Funcţionez mai bine noaptea, mă culc târziu şi mă trezesc greu dimineaţa. Sunt pasiv agresivă (nu-mi exprim sentimentele atunci când ar trebui şi le ţin în mine până explodez). Sunt opoziţionista. (spune-mi să nu întârzii şi-mi fac prezenta cu jumătate de oră după data stabilită. Folosesc drept scuză treaba cu “mintea umană nu percepe NU-ul”. Nu te gândi la o portocală copata! Te-ai gândit, nu-i aşa?) . Sunt justiţiară (fii atent pe la ghişee, s-ar putea să mă vezi ceratndu- mă să-mi fac dreptate. Dacă nu mă vezi, sigur ai să mă auzi!). In plus, mi-au trebuit vreo câţiva ani să realizez şi să accept faptul că sunt într-o relaţie disfuncţională şi încă alţi câţiva să ies din ea. În total vreo 7. Uneori mănânc compulsiv, fumez deşi sunt astmatica, amân, lenevesc, evit, îmi găsesc scuze şi din când în când mămai cuprinde câte-o frică.

Da, încă mă mai lupt cu demonii interiori. Sincer, nu cred că voi înceta vreodată să o fac. Pentru că ăştia se încăpăţânează să tot apara. Dar sunt pregătită să-i dobor. Şi o voi face, de fiecare dată.

7

Pentru că am învăţat cum, şi am resursele necesare. Şi-am acceptat faptul că, deşii îi voi învinge, alţii le vor lua locul.

Cu toate astea, mă consider o norocoasă! Cred că am mai spus de câteva ori: am parte de genul acela de noroc autocreat, rezultat în urma combinaţiei dintre credinţa în mai bine şi o deschidere către oportunităţile pe care Universul mi le aduce în cale. Mi-am dezvoltat abilitatea de a vedea şanse peste tot în jur şi de a observa acele uşi care se deschid când altele se închid. Şi întotdeauna cred că există o soluţie. Mi-am însuşit mentalitatea aceea a învingătorului. Şi pentru mine nu există limite!

Deşi ştiu că am potenţial şi îl folosesc în scopuri benefice, deşi ştiu că prin ceea ce fac ajut, deşi muncesc de la 8 dimineaţa la 2-3 noaptea, totuşi, atunci când sunt validata, mai întreb încă:

“Despre mine vorbeşti?”. Pentru că uneori lucrurile evoluează atât de repede încât nici mie nu-mi vine să cred cum Universul le aşează pe toate în aşa fel încât primesc întotdeauna ceea ce îmi doresc!

Mi-am creat obiceiul de a scrie în fiecare zi câte o nouă pagină în cartea vieţii mele. Iar fiecare mâine este scris mai bine, mai frumos şi mai profund decât azi. Pentru că în fiecare clipă învăţ câte ceva nou, în fiecare moment descopăr câte un alt mister şi în fiecare minut desluşesc o nouă taină a vieţii.

Îmi place să explorez şi să exploatez bogăţiile din galeriile mele interioare. Îmi place să fac schimbări şi îmi place să mă reinventez. Şi fac zilnic câte un lucru care mă sperie pentru că am învăţat că aceasta este calea de a ieşi din zona de confort. Iar faptul că astăzi m-am expus şi ţi-am vorbit atât de mult despre mine este unul dintre aceste lucruri.

8

Am ajuns la concluzia că cea mai înţeleaptă decizie pe care noi, oamenii, am putea-o lua pe parcursul vieţii noastre, este aceea de a ieşi din zona de confort. Şi am înţeles că, dacă ne dorim să facem schimbări semnificative şi de durată în vieţile noastre, este necesar să îndrăznim să ne învingem temerile. Dacă vrem să primim altceva decât ceea ce am primit până acum, este nevoie să ne răscolim puţin interiorul şi să aflăm cine suntem noi cu adevărat pentru a reuşi să dvenim ceea ce am fost meniţi să fim.

Experienţa m-a învăţat că timpul cel mai bine petrecut este acela pe care îl petreci cu tine însuţi, conversaţiile cele mai profunde sunt acelea pe care le porţi doar tu cu tine şi cântecele cele mai frumoase sunt acelea pe care ţi le cântă inima.

În momentul în care am reuşit să îmi ascult cântecul inimii am început să trăiesc conştient. Am înţeles că, dacă nu voi face ceea ce iubesc, ceea ce îmi place, într-un final am să mă sting că flacăra sub bătaia vântului. Iar viaţa mea ar ajunge să fie lipsită de sens. Am înţeles că dacă mă voi mulţumi cu un trai sub semnul mediocrităţii voi fi din nou predestinată nefericirii. Şi mi-am dat seama că, deşi suferinţa aceea intensă m-a ajutat să apreciez fericirea, astăzi sunt deschisă către altfel de experienţe.

Privind în urma realizez că am evoluat enorm în ultimii trei ani. Am cunoscut oameni minunaţi, am colegi extraordinari, şi mi-am făcut chiar câţiva noi prieteni. Dar, mai presus de toate, am cei mai profesionişti, cei mai calzi şi cei mai umani mentori. Mulţumesc şi sunt recunoscătoare pentru asta! În aceşti trei ani de când am renunţat la ceea ce aveam atunci pentru a-mi urma visul, am reuşit să îmi înving câteva frici şi am adăugat câteva lucruri pe lista cu realizări. Am scris două cărţi: “Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii” şi “How to Use Affirmations to Get

9

Everything You Want in Life”, am avut parte de experienţa unei afaceri personale, am început o formare în psihoterapie cognitiv- comportamentală iar de un an jumate fac un lucru extraordinar, care mă împlineşte şi care-mi umple sufletul de bucurie: lucrez cu copiii cu dizabilităţi, mai exact cu copiii cu autism.

Îţi spun sincer: nu am regrete! Îmi dau seama că am avut ocazia să învăţ enorm de multe lucruri în viaţa mea până acum. Am învăţat pe cont propriu, am învăţat de la oamenii cu care lucrez, am învăţat de la oamenii cu care interacţionez şi am învăţat de la oamenii care îmi scriu zilnic şi îmi spun poveşti de viaţă. Şi sunt profund recunoscătoare pentru asta!

Acum simt că este vremea să contribui, să împărtăşesc, să dau mai departe. Sunt fericită şi îmi plac oamenii fericiţi. Simt că astăzi, mai mult ca oricând, am posibilitatea de a aduce zâmbetul pe chipurile oamenilor. Şi vreau să profit de această oportunitate pentru a-ţi prezenta cei 3 paşi simpli care te vor duce către fericirea autentică şi de durată. Fericirea accea pură, reală, în căutarea căreia unii oameni aleargă toată viaţa.

Cei 3 pasi catre fericire

Iubirea de sine

Am iubit întotdeauna oamenii. Şi am experimentat diverse tipuri de iubire. Am trăit iubirea în cuplu, mi-am iubit familia, mi-am iubit prietenele, mi-am iubit colegii, şi am iubit oamenii pe care îi

10

cunosc şi oamenii pe care nu i-am întâlnit încă. Dar nicio iubire nu se compară cu dragostea şi empatia pe care am început să le simt pentru cei din jurul meu din momentul în care am învăţat să mă conectez cu sinele meu autentic şi să mă iubesc cu adevărat pe mine însămi.

Iar acesta cred că este cel mai dificil lucru pe care îl poţi face vreodată. Pentru că noi, oamenii moderni, suntem capabili de a iubi orice numai să nu fim nevoiţi să ne întoarcem către noi înşine. Pentru că este într-adevăr inspaimanatator, obişnuit fiind cu zgomotul societăţii, să te trezeşti în locul acela liniştit şi magic al sinelui tău autentic.

Momentul în care te întorci către tine însuţi este momentul în care începe cu adevărat lupta. Lupta cu tot ceea ce ştii că este, lupta cu tot ceea ce ştii că eşti. Pentru că atunci descoperi lucruri. Lucruri care îţi plac şi lucruri care nu îţi plac la tine. Şi-atunci se naşte dorinţa. Dorinţa de a schimba. Dorinţa de a îmbunătăţi. Dorinţa de a evolua. Şi este extrem de greu să încerci să schimbi din negativ în pozitiv. Pentru că negativul vine în mod natural. Pozitivul se crează prin muncă. Şi de fiecare dată când încerci să schimbi, negativul se încăpăţânează să revină. Pentru că e greu să înlocuieşti în zile ceea ce ai întărit în ani.

Iar cei mai mulţi oameni, din nefericire, nu reuşesc să treacă de prima etapă. Cei mai mulţi oameni se lasa învinşi la primul obstacol. Pentru că e greu! Este al naibii de greu să schimbi convingeri, să schimbi obiceiuri, să schimbi mentalităţi…

Nu cred că există zi în care să nu primesc mailuri de la oameni care îmi mulţumesc pentru ceea ce scriu, pentru informaţiile pe care le prezint, pentru îndemnurile şi încurajările pe care le ofer

11

dar care-mi spun că, într-un final, deşi au aplicat, nu văd rezultatele. Şi mă intrisetaza să observ cât de uşor se dau bătuţi, cât de repede renunţă. Ce-i drept, societatea zilelor noastre nu mai are răbdare. Nu degeaba se spune că trăim în secolul vitezei… Şi dacă îţi întorci puţin privirea din exterior către interior, rişti să fii exclus din turmă. Şi nimeni nu riscă asta!

La un moment dat am citit undeva că, dacă ai un vis, dacă vrei cu adevărat să faci ceva, dacă ai un scop, dacă ai un plan, sunt mai mari şansele să îţi atingi obiectivul dacă vorbeşti despre el. Dacă vorbeşti mult, cu pasiune. Dacă povesteşti. Dacă împărtăşeşti cu entuziasm. Şi-mi amintesc că, atunci când am decis să scriu cartea Trăieşte autentic! Descopera secretul fericiriiam spus tuturor despre obiectivul meu. Şi toată lumea se uita ciudat la mine. Zâmbete false, încurajări nesincere, scepticism, îndoieli. Asta am simţit. Mi-am dat seama apoi ca în momentul în care am început să vorbesc despre ceea ce îmi doresc să fac, am ieşit din turmă. Şi mi-am văzut de drumul meu, din moment ce oricum fusesem etichetată drept “visătoare”, “glumeaţă” şi “nebună”.

N-am încercat să demonstrez nimic nimănui. Pentru că, după ce-ţi duci luptele interioare, nimic din exterior nu-ţi mai poate distrage atenţia de la comorile pe care le descoperi în tine. Şi după ce am căutat, am explorat şi-am exploatat bogăţia din mine, am vrut să dăruiesc, să împart, să-mpartasesc. Şi am făcut-o, fără să mă intereseze opiniile celorlalţi.

Deşi luptele interioare sunt cele mai aprige, ele sunt şi cele mai constructive. Pentru că, dacă nu renunţi şi nu te laşi doborât la primul obstacol, ajungi să înţelegi adevărata ta esenţa. Înţelegi că eşti creator. Ca în tine există o putere extraordinară. Că eşti minunat. Că îţi poţi crea propria realitate. Dacă nu renunţi şi nu te

12

laşi doborât la primul obstacol, ajungi să te accepţi, ajungi să te iubeşti. Iar atunci când te iubeşti cu adevărat pe tine, eşti capabil să îi iubeşti cu adevărat pe ceilalţi.

Scopul

Da, ştiu, treaba asta cu scopul aproape că a devenit clişeu. Şi o tot auzi de când cu noua modă a dezvoltării personale. Toată lumea te îndeamnă să îţi descoperi pasiunea, să îţi aflii menirea, scopul. Toţi maeştrii dezvoltării personale te încurajează să cauţi adânc în tine, să-ţi descoperi talentele, să îţi exploatezi potenţialul, să faci ceea ce te pasionează, să faci ceea ce îţi place. Apoi te îndeamnă să iei un pix şi-o foaie şi să răspunzi la clasicele întrebări: “Ce îţi place să faci în timpul liber?” “Ce ai face dacă ai avea toţi banii din lume?”, “Care este acel lucru care te-ar face să te trezeşti plin de eztuziasm dimineaţa?” etc.

Mie însă, procesul ăsta de descoperire a rostului în viaţa mi-a accentuat frustrările. Mi-am dat seama că ajunsesem să fiu din ce în ce mai nemulţumită. Începuse chiar să mă obsedeze faptul că nu fac ceea ce sunt menită să fac, şi, dacă până în momentul acela mai exista puţină plăcere în a mă trezi dimineaţa, după ce am început să-mi pun întrebări şi am devenit tot mai conştientă de faptul că sunt foarte departe de a face ceea ce îmi place, am ajuns în punctul în care nu mă mai puteam ridica din pat decât după ce amânam jumătate de oră alarma. (Încă mi-e greu să mă trezesc, dar din cu totul alte motive ). Până la urmă am ajuns să-mi dau demisia pentru a face ceea ce iubesc. Dar câţi oameni crezi că sunt dispuşi să facă asta? Ai ghicit, nu foarte mulţi!

13

Este un risc pe care nu mulţi şi-l pot asuma. Şi pe bună dreptate! Eu, spre exemplu, de abia acum am început să îmi revin pe plan financiar, după ce în urmă cu aproximativ trei ani am renunţat la un loc de muncă sigur pentru a-mi urma pasiunea. Acum mă amuz amintinudu-mi cum, după luni în care am muncit să scriu cartea “Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii”, în momentul lansării, o cititoare m-a acuzat de faptul că vreau să mă îmbogăţesc de pe urma vânzării de “iluzii”. Culmea este că eu doar ce isisem din spital unde am fost “cazata” o săptămână pentru că am luat o viroză ce mi-a provoca o criză serioasă de astm. Astm pe care bănuiam de ceva vreme că îl am, însă nu aveam asigurare medicală şi nici bani pentru a merge la un control. Şi nu, nu vând iluzii!

Şi-atunci, cum să faci să îţi găseşti rostul în viaţă?

Uneori căutarea, întrebările, dorinţa de a descoperi acel ceva care îţi place cu adevărat te îndepărtează şi mai mult de descoperirea scopului tău. Pentru că ajugi să nu mai fii cu adevărat în viaţa ta. Nu mai trăieşti prezentul. Te gândeşti continuu la faptul că nu te aflii acolo unde ai vrea să fii, nu eşti acolo unde ţi-ai dori să fii. Şi eşti frustrat. Şi eşti nefericit. Iar asta te îndepărtează şi mai mult de locul în care simţi că trebuie să ajungi.

În ultima perioadă m-am îndepărtat oarecum de planul ăsta fizic, material, şi m-am îndreptat mai mult către spiritualitate. Iar asta m-a ajutat să înţeleg faptul că venim în această viaţă fără nimic şi plecăm fără nimic. Iar cel mai frumos lucru pe care îl putem face pe parcursul călătoriei noastre în această lume este acela de a contribui, de a oferi, de a împărtăşi. Indiferent de circumstanţele în care trăim, noi, oamenii, avem posibilitatea de a contribui. Şi există atât de multe forme prin care să o facem! Poţi oferi un

14

zâmbet, o îmbrăţişare, o floare, un sfat, un umăr pe care un prieten să plângă. Ceva, orice, cât de mic. Atâta timp cât ajută o altă persoană, oferă! Te va ajuta şi pe tine! În momentul în care contribui, Universul îţi deschide uşi. Nu mai e nevoie de întrebări, de căutări, de nopţi pierdute sub semnul neliniştii. Pentru că atunci cand daruiesti, te conectezi cu fiinţa ta adevărată şi ajungi să trăieşti la un alt nivel. Iar când ajungi la acel nivel, coincidenţe încep să se întâmple. Şi descoperi calea. Trebuie doar să-ţi permiţi să simţi şi să-ţi permiţi să crezi!

Obişnuiam să îmi minimizez realizările. După ce am scris cartea “Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii”, parcă îmi era difcil să vorbesc despre asta. Pentru că aveam impresia că dacă aş fi făcut-o, ar fi fost ca şi cum m-aş fi lăudat. Iar eu am învăţa să fiu modestă. Nici măcar nu purtam cartea cu mine. “Aşa, am scris o carte, mare lucru!Imi spuneam. Şi câte beneficii crezi că mi-a adus atitudinea asta? Nici unul, exact! Şi-mi amintesc că am vorbit despre asta în cadrul orelor de dezvoltare personală. Iar tema mea a fost să umblu cu cartea în geantă şi de fiecare dată când am ocazia să o scot şi să o prezint. Eram într-o perioadă a vieţii mele în care oameni minunaţi îmi ofereau suportul lor din toate direcţiile. Şi mă-ntrebam constant de ce? De ce primesc atât de mult ajutor, când eu nu fac nimic? Şi de-abia în momentul în care cititorii mei au început să îmi trimită email-uri în care îmi spuneau cât de mult şi în ce fel i-a ajutat cartea mea, am înţeles de fapt de ce. Pentru că eu contribuiam. Ofeream ceva, schimbam ceva, îmbunătăţeam ceva. Am înţeles atunci că fac o diferenţă. Ca de fapt contez. Ca asta este scopul meu. Cartea tot nu o port în geanta .

15

Recunoştinţa.

De curând am postat pe pagina de Facebook ArtaEducatiei o poză cu diferenţa dintre oamenii care au succes şi oamenii care nu au succes. Şi o doamnă a lăsat tot felul de comentarii despre cum societatea în care trăim e cu susu-n jos şi cum nu poţi face, nu poţi avea, nu poţi nu poţi nu poţi, din cauza unor forţe malefice externe care iau chip uman şi care, prin puterea lor supranaturală, acaparează tronul domnesc şi ne strivesc pe noi restul, ca pe gândacii de bucătărie. Mi-am permis să folosesc metafore, pentru că, recunosc, i-am şters comentariile şi n-am reţinut exact ce spunea. Ideea este acceasi însă.

Vreau să înţelegi că ArtaEducatiei nu este locul în care să te plângi! Acesta este locul în care eşti bine venit dacă îţi doreşti să îţi schimbi viaţa în mai bine. Şi dacă ai ajuns să citeşti până aici, înseamnă că îţi doreşti! N-ai să găseşti formule magice, poţiuni, baghete, maturi zburătoare, Harry Potteri, genii în sticlă, zâne sau alte creaturi supranaturale care să-ţi îndeplinească instant dorinţele. Aici ai să te găseşti sfaturi practice şi îndemnuri care te vor ajuta să te descoperi pe tine. Nu există scurtături şi nici alte forţe exterioare care să-şi asume răspunderea pentru viaţa ta, pentru fericirea sau nefericirea ta ! Da, poate că societatea zilelor noastre este în nu ştiu ce hal, poate că realitatea este nu ştiu cum, dar tu eşti singurul care decide cum vrea să se raporteze la toate astea. Tu eşti cel care oferă imporţanţă lucrurilor. Dacă alegi să te plângi, n-ai decât! Dacă însă vrei să schimbi ceva, atunci îţi recomand să începi să fii recunoscător, să te concentrezi pe ceea ce ai, să alegi să vezi şi părţile pozitive. Pentru că asta îţi va aduce cu adevărat beneficii.

16

Am observat că oamenii au tendinţa de a se plânge, de a fi tot timpul nemulţumiţi. Înţeleg, sunt lipsuri. Şi eu mai trec încă prin asta. Şi Dumnezeu ştie câte datorii oi fi avut! Nu le-am ţinut socoteala că nu prea le am cu matematica şi sincer cred că m-aş fi şi îngrozit! Dar am înţeles că dacă stau să mă plâng, niciodată nu voi trece peste etapa asta. Şi-am hotărât să fac ceva mai mult decât făceam deja. Acum, pe lângă faptul că ziua lucrez cu copiii cu autism, din momentul în care ajung acasă şi până târziu în noapte consiliez străinii pe partea asta de dezvoltare personală. Adică fac ce-mi place, de la mine de acasă, şi mai nou am început să iau şi bani. Sigur, nu m-am îmbogăţit, dar în ultima perioda, de când mi- am schimbat convingerile disfuncţionale pe care le aveam în legătură cu abundenţa, mi-am dat seama că sunt şanse să se întâmple şi asta pe viitor.

Care este ideea de fapt? Îţi spuneam că trag de datoriile alea de nici nu mai ţin minte când. Parcă ar fi trecut o veşnicie de când mă lupt cu asta. Şi am avut o perioadă în care îmi venea să urlu pentru că munceam până la epuizare, dormeam câteva ore pe noapte şi nu reusam să văd rezultate, ci doar datoriile crescând. Ajunsesem să fiu disperată. Şi, deşi făceam multe, mă simţeam neputincioasă. Cu toată gândirea mea pozitivă, lucrurile nu ieşeau aşa cum îmi doream. Ştiam că mi-ar fi util să mă concentrez pe ceea ce am, dar cum să o faci când primeşti facturi peste facturi, când iei bani de la o prietenă pentru a-ţi plăti datoria către altă prietenă după care iei iar de la prietena căreia i-ai plătit să-i dai celeilalte şi tot aşa? Ca să vezi ce prietene minunate am .

Cu toate astea, ştiam că există soluţii. Ştiam în sinea mea că zilele acelea mai bune vor veni, dar era clar că ceva nu făceam bine. Am început să caut, să citesc, să mă documentez despre abundenţă,

17

bariere, gândiri limitative, blocaje interioare şi alte cele. Şi am ajuns tot la partea cu recunoştinţă. Şi mi-am propus să-mi fac un obicei din a fi recunoscătoare. Am citit undeva ca de fiecare dată când ne plătim facturile ne gândim la banii respectivi că şi cum ar fi pierduţi, irosiţi. În realitate însă, avem parte de nişte servicii pentru care nu ne gândim niciodată să fim recunoscători. M-am prins şi eu de asta când mi-au tăiat internetul pentru neplată Atunci chiar am înţeles cu adevărat care-i treaba cu recunoştinţa. Şi de atunci mi-am format obiceiul benefic ca, în fiecare dimineaţa când mă trezesc, să enumăr cel puţin 5 lucruri pentru care sunt recunoscătoare. Iar rezultatele au început să se vadă.

Adevărul este că mintea umană este fascinantă. Puterea ei este extraordinară! Suntem cu adevărat creatorii propriei noastre vieţi şi nici măcar nu înţelegem asta! Iar secretul fericirii este să trăim aici şi acum. Şi putem face asta prin puterea recunoştinţei. Când eşti prezent şi trăieşti momentul, aici şi acum, intri în starea de “flow”. Iar aceasta este starea mentală de creativitate supremă, accea în care eşti profund mulţumit cu prezentul tău. Iar când eşti mulţumit cu ceea ce ai, îţi poţi crea viitorul aşa cum îţi doreşti. Când eşti mulţumit cu prezentul, dobândeşti o viziune clară asupra viitorului.

Iubeşte, contribuie, fii recunoscător! Şi vei găsi fericirea!

Iar dacă vrei să aflii mai multe despre cum să îţi invingi fricile, cum să combaţi amanarea, cum să scapi de scuzele care nu te lasă să evoluezi şi cum să te transformi in arhitectul propriei tale vieţi, atunci te invit să trăiesti autentic aici: ““Trăieşte autentic! Descoperă secretul fericirii”.

18