HAPPY-EPI

EPIDEMIOLOGIA BOLILOR TRANSMISIBILE

Opereaz cu trei noiuni fundamentale: - procesul infecios; - focarul epidemiologic; - procesul epidemiologic

Caracterizarea epidemiologic a microorganismelor Procesul infecios este determinat de microorganisme care dein ca i caracter biologic esenial comun capacitatea de a parazita un organism gazda cu organizare superioar. Din punct de vedere patogenic, germenii parazii pot fi: nepatogeni, condiionat sau potenial-patogeni i patogeni.

MICROORGANISME

Autotrofe

Parazite

Surse anorganice Facultativ Definitiv

Nepatogene

Oportuniste

Patogene

1. Microorganisme parazite definitiv nepatogene Colonizeaz organismul gazd imediat dup natere ncepnd cu tegumentele i mucoasele cavitilor deschise realiznd microcenoze complexe, relativ stabile, realizand flora normal a cavitii bucale, cavitii nazale, faringe, ci respiratorii superioare, intestin, mucoasa genital, tegumente .

Microorganismele nepatogene se caracterizeaz prin:

- relaii de comensalism cu organismul gazd (stare biologica n care germenii se hrnesc mpreun cu gazda fr a-i produce daune); - le lipsete patogenitatea (virulena i toxigeneza); - prezen permanent i stabil; - sunt specifice unui anumit situs (cavitate bucal, nazal, farige, ci respiratorii, digestive, etc); - ntruct sunt recunoscute ca i componente importante ale primei bariere de aprare antiinfecioas sunt deosebit de utile pentru organismul gazd; - nu impun msuri profilactice intite.

2. Microorganisme parazite definitiv oportuniste Sunt recunoscute ca i condiionat sau potenial patogene. La nivel populaional se rspndesc prin aciunea factorilor epidemiologici direci (primari): sursa de infecie, ci i mecanisme de transmitere, receptivitatea. La nivel individual se realizeaz i se menine un echilibru ntre germenii oportuniti i aprarea antiinfecioas nespecific exercitat de ctre microcenozele naturale, care n final nltur astfel de germeni.

Microorganismele oportuniste se caracterizeaza prin: - prezena temporar la nivelul organismului gazd, - realizarea unui echilibru cu rezistena antiinfecioas nespecific, - lipsa de specificitate, - deinerea unor arme de agresiune complexe cu mare potenialitata n evoluia infeciei manifeste, nbolnvirile prin acest tip de germeni sunt lipsite de specificitate clinico-epidemiologica(TIA,septicemii), - posibilitatea de a produce nbonlaviri atunci cnd exist condiii de a ptrunde n organismul gazd prin pori de intrare largi i variate a unor doze infectante mari de germeni oportuniti, care pot diminua rezistena antiinfecioas a acestuia. - profilaxia mbolnvirilor cu germeni oportuniti se rezum la prevenirea constituirii condiiilor individuale de patogenitate.

3. Microorganismele parazite definitiv patogene Denumite i cert sau autorizat patogene. Ele au capacitatea de a trece de la o gazd la alta, supravieuirea i persistena lor este strict dependent de prezena speciei gazd receptiv. Microorganismele papogene implicate n patologia infecioas uman pot avea variate origini: - ageni patogeni prezeni la maimue antropoide (malarie,herpes,HIV), - transformarea unor microorganisme definitiv nepatogene n definitiv patogene, - transferul i adaptarea la specia gazd uman a unor ageni patogeni de la specii subumane:animale domestice i slbatice. Microorganismele patogene la un prim contact cu organismul uman declaneaz infecia cu angrenarea mecanismelor de aprare specific.Se produce o restructurare imunologic specific i organismul gazd se transform din receptiv n rezistent fa de reinfecia cu agentul infecios respectiv, fiind posibile nsa i excepii:portaj,infecie cronic lent,latent.

Microorganismele patogene se caracterizeaz prin: arme de agresiune puin numeroase dar eficiente: virulen i/sau toxigenez patogenitate necondiionat, specificitate strict ca localizare i ca mecanism de afectare a organismului gazd ce permite un diagnostic clinico-epidemiologic, forma de manifestare n populaie poate fi: epidemic sau pandemic mai rar sporadic, profilaxia se orienteaz spre excluderea germenilor patogeni din sistemul ecologic uman.

PROCESUL INFECIOS Reprezint totalitatea reaciilor locale i/sau generale determinate de impactul dintre agentul patogen i organismul uman sau animal, reacii care pot fi clinic evidente sau subclinice, asimtomatice,inaparente. Cauza determinant a procesului infecios este reprezentat de microorganismul patogen. Ca factori secundari i exercit influena condiiile de mediu pe care organismul patogen le ntlnete n macroorganismul uman precum i condiiile de mediu n care se gsete macroorganismul gazd. n condiii naturale orice proces infecios existent la un moment dat este legat de un alt proces infecios anterior lui i de la care s-a trnsmis agentul patogen la actuala gazd.Procesele infecioase se reproduc continu n natur,n mod stabil i specific.

PROCESUL EPIDEMIOLOGIC Procesul de constituire i existen al unei boli infecioase privit n ansamblu alctuit din totalitatea focarelor epidemiologice nlnuite de-a lungul ntregii evoluii naturale a bolii n cauz precum i modificrile pe care acestea le recunoate se numete proces epidemiologic sau istoric natural al bolii. Unitatea concret a procesului epidemiologic este focarul epidemiologic. Fiecare focar epidemiologic se realizeaz numai consecutiv aciunii nlnuite a celor trei factori primari. Sursa de infecie, transmiterea agentului cauzal i populaia receptiv. n dinamic fiecare organism gazd receptiv se transform n focar de infecie pentru urmtorul ciclu de repetare a focarului epidemiologic i - in aceiai dinamic - fiecare organism receptiv, care a trecut prin infecie ctig o anumit rezisten antiinfecioas. Reproducerea neintrerupt a focarelor epidemiologice duce la constituirea procesului epidemiologic al fiecarei boli infecioase.

 Factorul determinant n condiionarea fiecrui proces epidemiologic este reprezentat de ansamblul condiiilor materiale de viat ale populaiei umane. n mod obligatoriu intervin i cei doi factori principali (ritmul nalt de transmitere si reactivitatea omogen a populaiei) iar in mod secundar - plasticitatea speciei biologice patern a microorganismului si cerinele de selectare a mutantelor patogene nou aprute. Coninutul principal al procesului epidemiologic const n transmisibilitatea agentului patogen cauzal printre gazdele sale. Altfel spus pentru apariia, rspndirea, meninerea i consolidarea unui nou agent patogen ntr-o populaie, condiiile biosociale de via trebuie s asigure transmisibilitatea acestuia la organisme gazd cu aceiai susceptibilitate. Acesta la rndul su depinde de specificul raporturilor dintre indivizi si mediul lor de via, de comunitile ereditare i obiceiurile alimentare ale indivizilor, trecutul epidemiologic comun al membrilor populaiei, de profesiunea si ocupaia lor, etc.

FOCARUL EPIDEMIOLOGIC Este zona (spaiul,arealul) n care se gsete sursa sau sursele de agent patogen i care poate disemina acest agent patogen cu riscul de a ajunge la organisme receptive. Focarul epidemiologic caracterizeaz forma natural de realizare a procesului infecios. Focarul epidemiologic este o noiune mai complex dect cea de proces infecios i de aceea condiionarea apariiei focarului epidemiologic este i ea mai complex. Factorul etiologic,cauzal,determinant este agentul patogen specific. Factorii epidemiologici obligatorii,primari,principali cu aciune direct care trebuie s coexiste simultan i n acelai loc pentru a crea un potenial epidemiologic al bolii respective sunt: izvorul de infecie,transmiterea agentului infecios i receptivitatea organismului. Factorii epidemiologici secundari sau de mediu cu o aciune indirect,nedecisiv,asupra constituirii focarului epidemiologic sunt: factorii naturali,economico-sociali i factorii biologici.

 Stabilirea cu exactitate a ponderii pe care o au diferiii factori epidemiologici n condiionarea producerii focarului epidemiologic are o importan practic deosebit att profilactic ct i de combatere. Un focar epidemiologic constituit nu va conduce ntotdeauna la apariia altor focare.Desfurarea temporo-spaial a focarelor epidemiologice nu este identic cu cea a cazurilor de boal,pentru c ntre ultimele se pot intercala i forme subclinice,sau purttori sntoi de germeni patogeni. Aceast regul este valabil i pentru agenii infecioi care supravieuiesc mult timp n mediul extern.n unele boli (tifos,febr tifoid) agenii etiologici pot persista n organism i dup vindecarea clinic,ceea ce explic posibila apariie de focare epidemiologice secundare la intrvale de timp posibil mai mari dect incubaia maxima a bolii respective.

IZVORUL DE INFECIE
Reprezint primul dintre cei trei factori epidemiologici primari,obligatorii pentru constituirea focarului epidemiologic de boal infecioas. Noiunea de izvor de infecie(sin. surs de infecie sau izvor epidemogen) se refer la organismul viu n care agenii infecioi triesc i se multiplic,apoi se elimin n mediul extern. Atributele principale ale izvorului de infecie sunt: - capacitatea de diseminare, - natura i tipul porilor de eliminare, - ritmul diseminrii, - categoriile de produse patologice prin care se disemineaz agentul patogen, - contagiozitatea(intensitatea,durata i tipul eliminrii agentului patogen).

Orice izvor de infecie are 2 elemente principale:

1. Localizarea epidemiologic specific Este definitorie i caracteristic reprezentnd situsul anatomic al organismului gazd unde nmulirea agentului patogen are loc cel mai semnificativ i care apoi permite eliminarea microorganismului n mediul extern. Uneori localizarea epidemiologic corespunde cu cea patologic(diarei acute infecioase, IACRS, infecii urinare), n alte situaii nu coincid(n poliomielit localizarea epidemiologic e intestinal i cea patologic la nivelul neuronilor din coarnele anterioare ale mduvei spinrii, n turbare localizarea epidemiologic este n glandele salivare iar cea patologic n cornul lui Amon).

2. Calea de eliminare Este determinat de localizarea epidemiologic specific(n infeciile intestinale-fecal,n infeciile respiratorii-sputa). Va exista o cale sau mai multe ci de eliminare a agenilor infecioi,una fiind cea principal responsabil de rspndirea cea mai important a agentului patogen respectiv(b.tuberculos respiratorie dar i renal,intestinal,osoas etc). Cile de eliminare ale agenilor infecioi din organismul gazd pot fi foarte diferite pentru infecii diferite(secreii nazofaringiene sau bronice rujeol,grip,scarlatin,difterie,tuberculoz; prin saliv turbare,infecie urlian;materii fecale enteroviroze,diarei acute infecioase,parazitoze digestive). Izvoarele de infecie care posed att localizare epidemiologic ct i calea de eliminare se numesc izvoare de infecie complexe sau propriu-zise,active,epidemogene. Izvoarele de infecie care nu dein calea de eliminare sunt considerate incomplete,nchise,criptice,neepidemogene,inactive.

 Noiunea de rezervor de infecie se refer la totalitatea speciilor gazde naturale posibile ale unui agent infecios: persoan, animal, insect,plant,sol. Din punct de vedere biologic,rezervorul de infecie ilustraz spectrul de parazitism al agentului infecios. Plecnd de la aceste considerente infeciile posibile la om se mpart n dou grupe mari: antroponoze i zoonoze. Antroponozele sunt boli infecioase produse de ageni patogeni specifici omului,specia uman fiind singura specie gazd natural a acestor parazii(rujeo;a ,rubeola, febra tifoid, etc). Zoonozele sunt infecii la care omul se contamineaz n primul rnd de la animale vertebrate i rareori de la om.

Se disting: antropozoonoze sau zoonoze active, boli infecioase n care omul preia agentul infecios de la animale sau de la om infectat i el la rndul su de la animale i o poate transmite la om sau la animale.Izvorul de infecie poate fi n acest caz animal sau uman(febra Q,gripa,turbarea,etc). zoonoze propriu-zise sau zoonoze pasive: boli infecioase preluate de la animale.Omul infectat poate transmite foarte rar infecia la animale,excepional sau deloc la om(antrax,bruceloz,tetanos,etc).

Categorii de izvoare de infecie

a. Izvoare umane de infecie Sunt importante n antroponoze i antropozoonoze. 1.Bolnavi: sunt izvoare de infecie pe durata perioadei de contagiozitate. 2.Infectai inaparent sau primoinfectai inaparent: sunt persoane care suport procesul infecios fr manifestri clinice decelabile,dar cuproducere de anticorpi; ca importan epidemiologic se aseamn cu bolnavii. 3.Purttorii sunt organisme afirmativ sau aparent sntoase care elimin un agent patogen continuu sau concomitent n mediul extern.Purttorii sunt persoane rezistente la infecie: foti bolnavi,foti infectai inaparent sau vaccinai. Se pot diferenia: purttori cronici,temporari,criptici.

b. Izvoare extraumane de infecie Sunt reprezentate de diverse animale i psri bolnave,infectate inaparent,purttoare. n funcie de mediul lor de via se disting: - animale i psri domestice, sunt ngrijite de om care doar accidental pot s reprezinte izvoare de infecie pentru om. - animale i psri slbatice peridomestice (sinantrope),triesc n apropierea colectivitilor umane n care pot introduce ageni patogeni pe care i-au preluat de la alte animale slbatice xenantrope(oarece,obolani,lilieci,porumbei). - animale i psri slbatice xenantrope care triesc n mod natural departe de aezrile umane i au rol n meninerea focalitii naturale a unor boli,constituind rezervoare principale pentru multe zoonoze(turbare,trichineloz,tularemie,etc).

- vieuitoare acvatice (salmoneloze minore,botriocefaloz). - artropode n care unele insecte sunt acceptate ca izvoare de infecie secundare complementare pentru anumite boli infecioase(antropozoonoze,zoonoze). Sunt insecte care gzduiesc agentul patogen,l nmulesc,l elimin dar l pot transmite i transovarian descendenilor timp de cteva generaii. Importana practic a cunoaterii izvoarelor de infecie rezult din posibilitatea neutralizrii lor ca factor epidemiologic primar. Msurile antiepidemice obligatorii de luat fa de orice izvor de infecie sunt depistarea precoce i corect, izolarea i tratarea corespunztoare a maladiilor.

TRANSMITEREA MICROORGANISMELOR PATOGENE

Transmiterea microorganismelor patogene reprezint cel de-al doilea factor epidemiologic primar, obligatoriu, pentru constituirea procesului epidemiologic. Transmiterea are ca suport material diferite elemente ale mediului extern numite factori sau ci de transmitere: aerul, apa, alimentele, obiectele, solul,.a.. Ele se interpun ntre organismul receptiv i sursa de infecie. Caile de transmitere pot fi notate cu cei trei M (mancare, musca, mana murdara).

 Transmiterea microorganismelor patogene este condiionat e rezistena acestora pe variate elemente de mediu extern care le permite s treac de la sursa de infecie la un organism receptiv. n funcie de rezistena lor n mediul extern, microorganismelor patogene se clasific astfel: - germeni cu rezisten sczut n mediul extern (cel mult 24 de ore), - germeni cu rezisten medie (cel mult o lun), - germeni cu rezisten mare (luni sau ani). Este de remarcat faptul c nglobarea microorganismelor patogene n diferite produse patologice lemrete mult rezistena n mediul extern precum i la aciunile de dezinfecie i sterilizare. Rezistena germenilor n mediul extern condiioneaz natura, complexitatea, lungimea i durata transmiterii acestuia

 In notiunea de mecanism de transmitere se includ: localizarea epidemiologica in rezervorul de infectie, calea de eliminare, modalitatea transmiterii, poarta de intrare si poarta de patrundere a microorganismelor in organismul receptiv. Poarta de intrare desemneaza nivelul la care agentul infectios abordeaza organismul-gazda receptiv la finalul transmiterii. Poarta de patrundere reprezinta nivelul la care agentul patogen abordeaza organul tinta din organismul receptiv, pentru care are tropism electiv. Poarta de intrare si poarta de patrundere pot fi identice sau nu in functie de boala infectioasa in cauza. In functie de mecanismul de transmitere realizat bolile infectioase se impart in: boli cu transmitere aeriana(respiratorie), digestiva, cutanata, sangvina.

 In functie de complexitatea caii de transmitere, transmiterea agentului patogen la organismul receptiv se poate realiza prin: - mecanism direct: realizata prin transferul direct, nemijlocit al agentului patogen la organismul receptiv, fara a interveni vreun element al mediului extern(alaptat, sarut, muscatura). Este cazul BTS sau al unor afectiuni cu transmitere respiratorie cu rezistenta mica in mediul extern: turbare, oreillon, mononucleoza infectioasa sau germenii sunt continuti in produsul contaminat( sange pentru transfuzii la HV). - mecanism indirect simplu: in care agentul patogen ajunge de la sursa la organismul receptiv printr-un singur element de mediu extern. Este caracteristic pentru afectiunile respiratorii (viroze respiratorii, boli eruptive) si boli infectioasetransmise activ: malaria, encefalite, tifos exantematic. Se mai poate intalni si la alti agenti patogeni, de obicei cu o rezistenta medie in mediul extern. - mecanism indirect complex: se realizeaza prin transferul succesiv al agentului patogen pe multiple elemente de mediu, legate intre ele functional ca si schimburile unei stafete de la izvorul de infectie la organismul receptiv. Este caracteristic infectiilor digestive si multor infectii respiratorii si cutanate. In aceasta situatie se poate semnala faptul ca izvorul de infectie poate sa nu intalneasa organismul receptiv ( febra tifoida, TIA, dizenterie).

 Contagiozitatea sau infectiozitatea desemneaza capacitatea unei infectii de a se transmite de la un contagios la un receptiv. Se exprima prin indicele de contagiozitate care arata proportia de persoane receptive dintro colectivitate la carese poate transmite infectia in unitatea de timp(nr. receptivi infectati/nr. total receptivi%). Are valori mari in varicela si rujeola, valori medii in scarlatina, scazute in erizipel, dependente de vectori in malarie si tifos. Depinde de caracteristicile caii de eliminare, cele ale portii de intrare si de unele caracteristici ale microorganismului(ex. rezistenta in mediul extern).

 Difuzibilitatea arata viteza de raspandire a unei infectii intr-o anumita populatie heterogena ca receptivitate si conditii de viata. Indicele de difuzibilitate precizeaza numarul persoanelor infectate in unitatea de timp, raportate la efectivul intregii colectivitati din care fac parte(nr. infectati in unitatea de timp/nr. total membri ai colectivitatii%). Contagiozitatea si difuzibilitatea unei maladii infectioase sunt cu atat mai mari cu cat doza infectanta necesara este mai mica si transmisibilitatea mai complexa. Contagiozitatea permite aprecierea difuzibilitatii unei infectii intr-o populatie si arata urgenta actiunilor antiepidemice.

Principalele elemente de mediu care se pot constitui in cai pentru agentii patogeni sunt: 1. Aerul Asigura transmiterea a peste 20% din maladiile infectioase. Microorganismele cu rezistenta scazuta in mediu se pot transmite prin aer pe cale indirecta simpla. Prin vorbire, stranut, tusit, cantat se elimina picaturi de saliva in aer care provin de la infectati sau de la purtatori. Picaturile cu diametru de peste 20 microni sedimenteaza repede si nu sunt inhalate. Picaturile mai mici persista mai sub forma de aerosoli care se transforma in nucleosoli(d-10-20microni) cu stabilitate in suspensie de 2-4 ore. Ulterior nucleosolii se usuca si se transforma in microparticule care sedimenteaza pe diferite suprafete in incaperi, realizand pulberi contaminante cu germeni mediu sau inalt contaminanti(b.k.). pulberile bacteriene pot fi inhalate, se pot depune pe tegumente si mucoase sau pot polua diferite elemente de mediu.

 Transmiterea prin nucleosoli sau picaturi(norul) Pflugge se poate realiza cu eficienta epidemiologica numai in spatii inchise si caracterizeaza antroponozele si unele antropozoonoze. Este influentata de aglomerati si de durata acestora, se transmit in zonele reci si temperate si in zonele urbane. IACRS , boli eruptive contagiozitatea este mare in faza catarala a bolii fiind conditionata de unele deprinderi neigienice(nespalat pe dinti, tusit fara batista, etc.). Contaminarea aerului din cabinete de consultatii sau cabinete stomatologice prin acte terapeutice(aer comprimat, jet sub presiune, care pot antrena germeni patogeni in aerosoli). Transmiterea prin aer este greu de influentat, se utilizeaza dezinfectia periodica a incaperilor, reducerea prafului, ventilatia spatiilor inchise. Aerul poate transmite germeni patogeni pentru toate bolile aerogene( v. rujeolos, Bordetella pertussis, meningococcul), prin aerosoli, picaturile Pfluge, particule de praf ( pentru germeni cu rezistenta mare in mediul extern precum B. Koch), nucleosoli ( aerosoli constituiti din particule micronice de sputa care si-au pierdut umiditatea exterioara si care contin in interior diversi germeni patogeni( B. Koch, B. Difteric).

2. Apa Ca i alimentele este indispensabil vieii. - apele de suprafa, n principiu sunt considerate nepotabile deoarece se pot contamina uor i variat prin ape uzuale i meteorice, prin dejecte umane i animale, prin pulberi sau cadavre, prin deversarea apelor uzate in special de la spitalele de boli infectioase, fara o prealabila epurare, prin apele uzate de la fabricile de pielarie, lana. Unii germeni pot fi vehiculati prin apa la distante mari la 12-16 km si in special de-a lungul albiei, de ex. VHA, bacil tific - apa freatic se poate contamina prin infiltrarea apelor de suprafa sau a apelor reziduale prin curgerea de pe suprafaa solului (n fnn sau pu), prin gleata contaminat, prin cadavre czute n fntn (cadavrelor de sobolani), sau prin produse de descompunere infiltrate n pnza freatic. - apa din reeaua central de aprovizionare se poate contamina datorit prelucrrii necorespunztoare, unor racorduri greite, infiltraiilor prin fisuri ale sistemului de conducte, regimului de distribuie discontinu prin presiunile negative. - utilizarea apei de imbaiere la spalat, contaminarea acesteia pentru consum(gheata, baut). - trecerea agentului infectios pe alte elemente de mediu stafeta.

 Transmiterea hidrica a agentilor patogeni depinde de: - provenienta si calitatile apei; - intensitatea proceselor de autopurificare a apei si gradul de rezistenta a microorganismelor in apa; - marimea sursei si a teritoriului de distributie a apei; - marimea populatiei consumatoare; - modalitatile de folosire a apei. Prevenirea se practica prin asigurarea apei potabile a sistemului corect de colectare si indepartare a apelor reziduale, utilizarea igienica a apei, evitarea contaminarii surselor si retelelor de distribuire a apei (dezinfectie a apei). Caracterul epidemiilor hidrice este de debut brusc pe aria de raspandire a apei, cu cazuri secundare.

3. Alimentele Au rol obligatoriu si universal pentru viata. Realizeaza transmiteri complexe in asociere cu apa, mana murdara, diverse obiecte, etc. De regula sunt ultimul schimb al stafetei inainte de introducerea in organismul receptiv. Contaminarea alimentelor se poate realiza foarte variat pe intregul lor circuit de la producere pana la consum. Prin compozitia lor bogata in substante albuminoide, hidrocarbonate, saruri, constituie medii de cultura pentru diverse enterobacteriacee, coci, germeni sporulati. In toxiinfectile alimentare germenii au rezistenta mare in alimentul contaminat, nemodificandu-i calitatile organo-leptice. In procesul epidemiologic pot fi diferentiate trei categorii de alimente: - alimente de origine animala: carne, derivate de carne, oua, lapte - alimente de origine vegetala; legume, fructe, zarzavaturi proaspete sau conservate - alimente mixte gatite Alimentele pot fi contaminate intravitam( oua, carne) sau postvitam, cu variati germeni.

4. Solul Reprezinta receptacolul universal al tuturor rezidiilor prin stratul superficial al scoartei terestre de cca 15-20 cm adancime in care se produc diferite fenomene fizico-chimice si biologice. Germenii patogeni pot gasi in sol un mediu bun de conservare iar pentru unii chiar si de inmultire cand solul contine substante organice, un pH neutru sau usor alcalin. Rezistenta germenilor este favorizata de solul cu cernoziom si este micsorata de cel cu substante organice putine, pH acid, expus razelor solare sau cu o bogata flora saprofita. Contaminarea solului se poate face direct prin dejecte umane si animale( fecale, urina), ca si prin diverse produse patologice( sputa, puroi, sange, placenta), cadavre de om si animale in special rozatoare, cat si indirect prin intermediul diferitelor obiecte contaminate. Apele uzate si mai ales cele folosite la spitalele de boli infectioase ca si raurile in aval de marile aglomerari urbanepot contamina masiv solul cu diversi agenti patogeni sporulatisi nesporulati- b. Tifici, paratifici, holerici, leptospire, brucele, Koch, streprococci, stafilococci, tetanici, etc. Infectarea omului cu germenii proveniti din sol se produce frecvent pe cale digestiva prin intermediul mainilor murdarite cu pamant sau prin intermediul zarzavaturilor, legumelor, fructelor, prin tegumente sau pe cale aeriana prin praful ridicat de pe sol.

5. Obiectele Reprezinta totalitatea lucrurilor cu care bolnavul sau purtatorul poate veni in contact si prin intermediul carora este posibila transmiterea mai departe a germenilor patogeni la persoane sanatoase sau la alte elemente existente in mediul inconjurator. Ca si obiecte mai frecvent incriminate citam: batistele, lenjeria de pat si corp, halatele personalului medico-sanitar, instrumentele medico-chirurgicale si stomatologice, vesela, tacamurile, jucariile, cartile, olitele de noapte, scaunele WC, clantele de la usa, bancnotele, etc. Germenii patogeni contaminanti prezinta proprietatea de a fi rezistenti in mediul extern( streptococci, stafilococci,difterici, B. Koch, spori de bacil tetanic, salmonelle, shigelle, v. Polio , geohelminti, etc.). Contaminarea obiectelor se face direct prin excretiile bolnavilor sau purtatorilor umani sau de la animale, prin sputa, urina, materii fecale, puroi, sange, precum si indirect prin intermediul altor cai de transmitere cum este praful, apa, musca, mana. Patrunderea germenilor de la obiectele contaminate cu germeni patogeni se poate face pe cale orala, aeriana, parenterala. Prin respectarea regulilor elementare de igiena si prin dezinfectie profilactica sau in focar se poate intrerupe aceasta cale.

6. Vectorii pot fi de doua tipuri, in functie de mecanismul de transmitere: - pasivi mecanici cu rol de vehicol - activi biologici in care caz, in organismul lor germenii se pot multiplica provocandu-le si lor stari de boala. Vectorii pot fi specifici monovalenti- malaria, Anofel, sau polivalenti- paduchele de corp, ricketsii, spirochete.

7. Mana murdara Este considerat ca element al mediului extern. Este o componenta a modului de viata; Este angrenata in procesul de transmitere indirecta simpla prin: - mana autocontaminata a izvorului de infectie (bolnav, infectat inaparent, purtator); - mana contaminata prin relatii cu persoane izvor de infectie; - mana contaminata a unor terte persoane sanatoase, care a preluat infectia de la un alt izvor de infectie. Aceasta modalitate de transmitere se poate constitui mai ales in familie, diverse colectivitati si institutii medicale,frizerie, coafor. Bolile infectioase ale tegumentelor si mucoaselor pot recunoaste fecvent transmiterea indirecta simpla, poarta de intrare putand fi constituita de solutii de continuitate ale tegumentelor, mucoasa nazala, bucala, conjunctiva s.a. Mana murdara intervine in multe dintre bolile infectioase digestive si tegumentare prin mecanism indirect complex, alaturi de apa, alimente, sol, obiecte.

Receptivitatea populatiei (colectivitate)

Reprezinta proportia subiectilor dintr-o populatie susceptibili de a fi afectati de catre o anumita infectie. La realizarea receptivitatii populatiei concura variabilitatea celor doua componente: receptivitatea naturala (biologica) si rezistenta antiinfectioasa (specifica si nespecifica). Receptivitatea naturala Receptivitatea naturala a omului fata de infectia cu agenti patogeni este generala si constituie un atribut de specie. Receptivitatea la boala infectioasa arata proportia persoanelor care suporta infectia clinic manifesta (boala) din totalul celor infectati. Indicele de receptivitate este egal cu procentul infectatilor care fac boala. Receptivitatea naturala fata de bolile infectioase, inteleasa ca susceptibilitate la boala, poate avea valori diferite de la o boala la alta si deosebim:

1.

 a. Boli cu receptivitate naturala generala sau absoluta ( tifosul exantematic, rujeola, variola, febra tifoida), primoinfectia se soldeaza intotdeauna cu boala. b. Boli cu receptivitate naturala partiala sau incompleta, primoinfectia este urmata de boala la o parte din cei infectati, restul suportand infectia subclinica. (ex. hepatitele ac., scarlatina, difteria) c. Boli cu receptivitate naturala scazuta sau redusa, o foarte mica parte dintre persoanele primoinfectate vor face boala, majoritatea suportand doar infectia inaparenta (ex. poliomielita minora 4-5% si majora 1%, meningita meningococica <1%, encefalita de capusa , 0,2%) d. Boli cu receptivitate naturala conditionata sau potentiala, in mod normal, receptivitatea naturala a omului fata de imbolnavire cu germeni oportunisti este absenta. Este conditionata de existenta unor factori suplimentari de patogenitate (doza infectanta uriasa, cale de patrundere larga neprotejata, rezistenta naturala compromisa) care schimba interrelatiile naturale dintre gazda si microorganismele oportuniste in cauza. Pentru acest grup de boli se accepta notiunea de receptivitate conditionata. Pe baza receptivitatii colective fata de o boala infectioasa este posibila estimarea epidemiologica a nr. de persoane receptive si rezistente fata de o boala in colectivitatea respectiva.

2. Rezistenta antiinfectioasa Are doua componente principale: a. Rezistenta antiinfectioasa nespecifica (capacitatea organismului de a se opune in mod normal ). Prima componenta a rezistentei nespecifice este reactia biologica generala fata de un corp strain (non-self). Exista trei categorii de factori: - barierea cutaneo-mucoasa, - bariera cito-tisulara, - bariera umoral sanguina b. Rezistenta specifica antiinfectioasa (proprietatea organismului de a fi protejat fata de o anumita boala atunci cand suporta infectia respectiva; este opusul receptivitatii. Se diferentiaza: - rezistenta antiinfectioasa specifica mostenita - rezistenta specifica naturala (de specie) confera protectie fata de imbolnaviri datorate unor microorganisme care sunt patogene pentru alte specii animale, fata de care omul este rezistent in mod normal (jigodia cainelui) - rezistenta relativa, deriva din caracteristici ereditare sau ecologice ale unor persoane ( ex. rezistenta unora cu anemie falcipara fata de malarie; rezistenta mai mare a negrilor africani fata de malarie decat a europenilor) - rezistenta transplacentara, este intretinuta dupa nastere prin alaptare la san (dureaza 6-9 luni) - rezistenta specifica dobandita (castigata) se poate constitui: - in mod natural, prin suportarea infectiei fie clinic manifest, fie subclinic - in mod artificial, prin imunizare activa si/sau pasiva

 Rezistenta specifica dobandita si rezistenta specifica mostenita transplacentar sunt asigurate prin activitatea sistemului imunitar al organismului, stimulat de antigeni infectiosi. Intre rezistenta specifica dobandita si rezistenta nespecifica nu exista delimitari insurmontabile. Rezistenta nespecifica promoveaza rezistenta specifica atat in privinta formarii ei, cat si a eficacitatii. Rezistenta nespecifica singura poate interpera o infectie sau o imbolnavire numai in cazul microorganismelor cu patogenitate redusa (oportuniste), dar nu poate influenta niciodata procesul epidemiologic al infectiilor cu agenti patogeni; rezistenta nespecifica poate eventual sa atenueze evolutivitatea si consecintele biologice ale ultimului tip de infectii. In infectiile cu agenti patogeni, rezistenta specifica cea transplacentara sau cea castigata anterior de organism, postinfectios sau postvaccinal este singura care poate preintampina instalarea bolii. Uneori imunitatea postinfectioasa este total protectoare, alteori ea permite reinfectii subclinice, inaparente, care contribuie ocult la perfectionarea si consolidarea rezistentei specifice existenta anterior.

 Rezistenta antiinfectioasa specifica fata de agentii patogeni poate fi: - rezistenta ferma, integrala, de lunga durata (in rujeola oreillon, febra tifoida- nu permite o a doua imbolnavire) - rezistenta ferma, integrala, cu durata limitata (ani), permitand o a doua imbolnavire, ca in varicela, tifos exantematic - rezistenta de scurta durata, ca in febra papataci; - rezistenta cu instalare tardiva, permitand evolutia cronica indelungata si cu recidive a bolii ( in burceloza, malarie, febra recurenta); - rezistenta incompleta, prin stricta specificitate de tip, varianta sau tulpina, ca in gripa, rinoviroze, dezinterie, enteroviroze, leptospiroze. Fiecare individ isi imbogateste progresiv experienta imunologica specifica personala prin suportarea aceluiasi tablou clinic de mai multe ori, de fiecare data insa cu o alta tulpina apartinand unei alte variante, subtip sau tip diferite de precedentele. El ajunge rezistent numai la varsta adulta, dupa ce in copilarie a suportat infectia cu toate tulpinile circulante in zona respectiva; - rezistenta disociata, in difterie sau scarlatina, trecerea prin boala se soldeaza cu o imunitate antitoxica protectoare de lunga durata, nu si cu imunitate antibacteriana (se poate repeta insa un alt tablou clinic produs de catre acelasi microorganism sau instalarea starii de purtator).

 Trebuie retinut cazul particular al unor boli infectioase ca gripa, rujeola, tusea convulsiva, in a caror convalescenta se instaleaza imunitatea fata de agentul infectios respectiv, dar , in acelasi timp, apare si o stare de anergie postinfectioasa favorizanta pentru grefarea facila a unor noi infectii cum ar fi tuberculoza, infectii stafilococice, infectii streptococice. O alta situatie aparte este cea a infectiilor in urma carora se constata nu numai ca nu se instaleaza o imunitate specifica protectoare, ci dimpotriva se constituie o stare de hiperreceptivitate specifica fata de imbolnavirea produsa de acel microorganism (agenti infectiosi oportunisti de tipul stafilococului sau pneumococului, capabili sa produca infectii multiple- furunculoze, otite, mastoidite, sinuzite, pneumonii).

FACTORII EPIDEMIOLOGICI DE MEDIU (SECUNDARI )

Condiiile epidemiologice indispensabile pentu realizarea unui focar epidemiologic presupun coexistena agentului infecios (factor epidemiologic determinant) n acelai timp i loc cu sursa de infecie, modalitatea de transmitere si receptivitatea populaiei (factori epidemiologici primari);dar acestea pot fi influenate de intervenia factorilor de mediu. Aceti factori se pot clasifica in: sociali, economici, naturali (fizici), biologici i dei sunt considerai secundari deoarece au o influen nedecisiv asupra constituirii sau nu a focarului epidemiologic l pot influena deloc neglijabil n forma sa de manifestare i/sau evoluia sa.

FACTORII NATURALI
Reprezentai de caracteristici fizice ale mediului de via al populaiei receptive pot avea aciuni favorizante sau defavorizante asupra manifestrii procesului epidemiologic. Astfel pot stimula sau inhiba dezvoltarea sau nmulirea agenilor infecioi, difuzarea lor n mediu, reacia organismului fa de agresiunea microbiana. Pe parcursul evoluiei speciei umane datorit n primul rnd progresului societii aceti factori i-au diminuat progresiv influena n detrimentul influenei tot mai mari a factorilor economico-sociali. Factorii naturali care mai pot influena n prezent procesul epidemiologic sunt : - factorii meteo-climaterici: regimul de precipitaii anuale, variaiile extreme ale umiditii i temperaturii aerului, micrile aerului (intense sau dimpotriv calmul atmosferic): - factorii cosmici: iradierea solar, ionizarea atmosferic - factorii geografici: latitudine, altitudine, relief - factorii telurici: cutremure, inundaii, erupii vulcanice, alunecri de teren.

 Variaiile semnificative sau brutale ale factorilor naturali pot influena numrul, structura, repartizarea i activitatea izvoarelor de infecie uman. Transmiterea maladiilor infecioase este cel mai uor de influenat de aceti factori naturali. De fapt, aciunea factorilor naturali de mediu asupra proceselor epidemiologice este realizabil doar n condiii socio-economice deficitare ale vieii colectivitii umane. Ameliorarea standardului economico-social de via al populaiei receptive, inclusiv cel al asistenei medicale profilactice i curative pot atenua pn la neutralizare influenele defavorabile exercitate de factorii naturali.

FACTORII ECONOMICO-SOCIALI

Reprezint din punct de vedere epidemiologic acele caracteristici ale vieii economice i sociale ale populaiei care sunt implicate n determinismul apariiei i constituirii agenilor etiologici ai bolilor infecioase, deci implicit n condiionarea procesului epidemiologic n sensul amplificrii sau atenurii lui. Dar atenionam asupra oricrui factor de progres social care trebuie evaluat sanitar pentru a decela eventualele riscuri epidemiologice poteniale capabile sa depeasc beneficiile specifice pe care le pot aduce (noi alimente, motoare, sistem de locuinta).

 Recunoatem: - factori ocupaionali: profesia, calificarea la locul de munc, condiii de munc. Sunt implicai n special n condiionarea unor boli cu caracter profesional, dar i n afara acestora. - standardul economic al populaiei apreciat prin: condiii de locuit (suficien, salubritate, microclimat), alimentaie (calitativ i cantitativ), asisten medico sanitar (nivel, accesibilitate, adresabilitate). Se subliniaz din ce n ce mai mult necesitatea existenei unei componente preventive n orice act curativ pentru a evita apariia unei patologii secundare sau teriare. - standardul cultural i educaional al populaiei despre sntate necesar nelegerii i nsuirii conceptelor comportamentale i atitudinilor antiepidemice, participarea locuitorilor la asistena primar. - aglomeraia ca factor demografic la nivel micro si macropopulainal - perturbrile economico-sociale ocazionale: rzboaie, schimbri de ornduire social, crize economice, consecine ale catastrofelor naturale sunt conjuncturi n care oricare dintre ceilali factori socioeconomici pot deveni foarte importani n influenarea manifestrilor i evoluiei unui proces epidemiologic.

 Interrelaiile dintre factorii socio-economici si bolile infecioase evolueaz n dublu sens fiind posibile influene ale acestor factori secundari asupra manifestrilor populaionale ale procesului epidemiologic dar este posibil i influena real, negativ pe care bolile infecioase le exercit asupra caracteristicilor vieii socio-economice ale populaiei reflectate prin morbiditate, invaliditate, sedentaritate i chiar letalitate.

FACTORII BIOLOGICI Sunt reprezentai de o serie de vectori specifici unui anumit mediu de via i care pot favoriza sau exacerba transmiterea unei anumite boli infecioase: invazii de roztoare sau alte animale (psri, atac cu arme bacteriologice). Tot factori bacteriologici de mediu sunt considerai i aceia care realizeaz sau nu anumii parametrii de calitate ai mediului (coliformii n ap). Tot n aceiai idee se nscrie i folosirea unor metode de control biologic al eficienei unor activitai antiepidemice (testele bacteriologice de sterilitate pentru autoclave, controlul ncrcturii bacteriene a mediului din diverse sectoare de activitate).

Manifestrile populaionale ale proceselor epidemiologice

Procesele epidemiologice recunosc o condiionare complex, cu intervenia unor factori determinani, factori primari i secundari cu structur i participare n continu variaie. In acelai timp, nu trebuie uitat c orice proces infecios poate mbrca o gam variat de manifestri, de la infecia asimptomatic pn la diverse forme de boal (fenomenul iceberg). innd seama de toate aceste aspecte, este clar c manifestrile populaionale ale bolilor infecioase pot fi extrem de diferite i aproape mereu altele dect pn atunci.

Dintre criteriile folosite pentru clasificarea modalitilor de manifestare populaional ale proceselor epidemiologice, cel mai utilizat este intensitatea procesului epidemiologic, apreciat prin inciden, prevalen, mortalitate specific, fatalitate i mrimea medie a focarelor. Fidelitatea tabloului populaional creat pe baza acestor indici poate suferi din diverse cauze: calitatea precar a diagnosticrii bolii, incorectitudinea nregistrrii i declarrii cazurilor, utilizarea unor intervale de timp insuficiente pentru studiu, cuprinderea n cercetare a unor colectiviti neadecvate comparaiei ca mrime i structur pe grupe de vrst. Se pot distinge manifestri diferite cantitativ i calitativ ale proceselor epidemiologice, fiecare definit n mod particular.

Endemia
Este consideratca o form calitativ a proceselor epidemiologice. Termenul desemneaz existena izvoarelor de infecie pentru o boal ntr-o populaie, indiferent de amploarea cu care se manifest boala respectiv. Din punct e vedera al extensiunii geografice pe care o atinge endemia, se pot ntlni: - boli cu endemie generalizat sau universal; - boli cu endemie regional; - boli cu endemie localizat; - boli cu endemie insular.

 Endemia se poate estima i din pinct de vedere al intensitii sale: - boli cu endemie redus (hipoendemice); - boli cu endemie variabil (mezoendemice); - boli cu endemie accentuat (holoendemice). Se pot deosebi mai multe forme de manifestare cantitativ ale proceselor epidemiologice. Diagnosticarea lor se face comparnd incidena bolii dintr-o aceai populaie n dou momente diferite, sau comparnd situaia existent ntr-un acelai moment dat n colectiviti diferite, cu alte cuvinte, se apeleaz fie la metoda comparativ-istoric, fie la cea comparativgeografic.

Bolile cu manifestare sporadic

Apar neregulat, ntmpltor, din cnd n cnd, de obicei rar. Caracterul sporadic al manifestrii unor boli infecioase poate fi: - natural n existena i rspndirea acelei boli; - indus, prin activiti antiepidemice.

Bolile cu manifestare epidemic

Se accept ca epidemie apariia ntr-o populaie a unei boli, a unui anumit comportament cu implicaii sanitare sau a altor evenimente legate de starea de sntate, n numr mult mai mare dect era de ateptat s apar. Mai exact, este vorba despre epidemie dacna evenimentului sanitar n cauz crete de cel puin zece ori sau dac reprezint peste 50% din totalul mbolnvirilor de acelai fel, iar tendina de evoluie este intensiv i extensiv. Pentru entitile cu incubaie precizat, comparaia trebuie s se fac pentru perioade ce depesc de peste patru ori durata incubaiei maxime. Epidemiile de boli infecioase apar cnd receptivitatea colectiv este mai mare de 80% i transmiterea agentului etiologic este neinfluenat din cauza nerespectrii unor msuri antiepidemice precizate i disponibile.

Bolile cu manifestare pandemic

Pandemia reprezint o epidemie cu o intensitate deosebit i rspndit pe suprafee foarte mari ale globului, chiar n toat lumea. Se crediteaz pandemia cu o cretere a incidenei unei boli de peste 100 de ori fa e o perioad anterioar sau o zon diferit, afectnd cea mai mare parte a populaiei. Pandemia se poate realiza dacntr-o populaie apare un microorganism patogen nou, necunoscut anterior, sau dac acesta reapare dup o absen de cteva decenii, ntlnind o receptivitate colectiv general; n acelai timp transmiterea nu poate fi influenat datorit lipsei unei (unor) msuri antiepidemice adecvate. Boala afecteaz toate grupele de vrst, se transmite att n lan nentrerupt ct i sub forma epidemiilor din surs comun.

Boli cu manifestare sezonier

Exist boli ce recunosc fenomenul de sezonalitate, adic o cretere a incidenei ntr-o populaie, n cursul unei anumite perioade de timp comparativ cu restul anului. Sezonalitatea se explic prin influenele factorilor epidemiologici de mediu asupra factorilor epidemiologici primari. Sezonalitatea este mai evident n bolile cu inciden crescut. Ea dispare la bolile pe cale de eliminare sau eradicare.

Boli cu manifestare periodic

Periodicitatea desemneaz apariia unor mari valuri epidemice la intervale de mai muli ani, n funcie de agentul etiologic i de structura demografic a populaiei respective. Bolile cu periodicitate sunt tot mai rare din cauza intervenilor antiepidemice eficiente i a scderii semnificative a incidenei acestor boli. Periodicitatea poate fi un caracter natural al manifestrii unor boli infecioase (ex. grip, infecii streptococice, rujeol, hepatit A) sau se contureaz n contextul unor factori sociali care augmenteaz periodic difuzibilitatea bolii(ex. ciuma i cruciadele, holera i pelerinajele la Mecca).

O form particular de existen posibil a unei boli infecioase este focalitatea natural. Termenul de focalitate natural definete existena unui microorganism n natur independent de om, ntr-un complex specific de condiii naturale, n care triesc speciile extraumane-gazd ale unui microorganism i este asigurat transmiterea sa de la o gazd la alta. Rezult n mod definitoriu c pentru bolile cu focalitate natural nu este necesar specia uman ca gazd a agentului cauzal. Teritoriul n care se realizeaz focalitatea natural se numete focar natural. Focarul natural se realizeaz numai cnd exist o anumit biocenoz (specii extraumane rezervoare de infecie + microorganismul respectiv + vectori) ntr-un anumit biotop (complexul specific de condiii naturale de mediu care asigur realizarea biocenozei n cauz).

 Boala infecioas se poate extinde la om n diverse modaliti: 1. in focarul natural: - consecutiv agresiunii speciei-gazd asupra omului; - prin aciuni ale omului asupra animalului-rezervor de infecie; - prin agresiunea vectorului natural asupra omului; - prin contact cu elemente de mediu contaminate. 2. n afara focarului natural prin extinderea infeciei cu ajutorul altor animale (domestice sau slbatice peridomestice) dect cele gazd din focar, care pot duce agentul cauzal pn n colectivitile umane. Acest fenomen se numete perifocalitate natural sau focalitate secundar. Modul de manifestarepopulaional al oricrei boli infecioase este dependent de calitatea, oportunitatea i eficiena msurilor antiepidemice. Reducerea progresiv a incidenei mbolnvirilor prin astfel de activiti intite face posibil aducerea bolilor n cauz succesiv n faza de control, de eliminare i de eradicare. Etapa preliminar i obligatorie este a investigrii focarului.

Investigarea i controlul epidemiilor de boli infecioase

Investigaiile ntreprinse n cazul apariiei unei epidemii caut s identifice cauza epidemiei i mijloacele optime de control asupra epidemiei. Principalele etape n investigarea unei epidemii sunt: - cercetrile preliminare, - identificarea tuturor cazurilor, - culegerea i analiza datelor, - aplicarea msurilor de control, - comunicarea i publicarea rezultatelor, - supravegherea n continuare a situaiei

 Prima etap presupune verificarea suspiciunilor diagnostice iniiale i confirmarea diagnosticului de epidemie. Pe baza cercetrilor preliminare se va formula o ipotez privind sursa de infecie i modul de transmitere, precum i msuri imediate de control consecutive acestor prime relaii asupra modalitii de constituire i evoluie a epidemiei. Raportrile iniiale asupra unei epidemii posibile pot pleca de la observaii ale unui numr redus de medici cu experien care sesizeaz manifestarea neobinuit a bolii, sau pot pleca de la aspectele sintetice oferite de raportarea mbolnvirilor n cadrul sistemului naional de supraveghere a bolilor infecioase.

 Supravegherea este o component esenial a controlului bolilor epidemice. Dintre modalitile multiple de realizare a supravegherii, cel mai uzual este sistemul de raportare al cazurilor n cadrul sistemului de asisten medical. Acesta presupune cunoaterea n permanen a tuturor aspectelor privind apariia i rspndirea bolilor cu ajutorul unor metode practicabile, uniforme i rapide. Analizarea datelor oferite de supraveghere arat dac exist o modificare semnificativ a numrului cazurilor de o anumit boal infecioas. Investigarea unei suspiciuni de epidemie pretinde identificarea sistematic a noi cazuri de boal. Pentru aceasta e obligatorie o definiie clar a cazului. Adesea se impune obinerea de date, dac nu din toat populaia, mcar dintr-un eantion reprezentativ al acesteia. Imediat dup confirmarea diagnosticului de epidemie, prima urgen o reprezint constituirea controlului asupra epidemiei. Adesea este necesar supravegherea contacilor n focar pentru a se putea asigura depistarea tuturor cazurilor de boal i a limita rspndirea epidemiei.

Intervenia n focar urmrete tratarea corect a cazurilor, prevenirea extinderii epidemiei i verificarea eficienei msurilor de control aplicate. Msurile antiepidemice de control pot fi ndreptate mpotriva oricruia dintre cei trei factori epidemiologici principali izvor de infecie, modalitate de transmitere, populaie receptiv. De regul, rezultatele sunt optime dac sunt abordate toate cele trei verigi ale lanului epidemic. Este esenial informarea clar a populaiei asupra cauzei posibile a epidemiei i asupra principalelor msuri de control concepute i instituite. Dup aplicarea msurilor antiepidemice, e necesar o supraveghere mai ales asupra acceptabilitii i eficacitii acestora. Aciunea de supraveghere e mai facil n epidemiile de scurt durat i mai dificil n cazul epidemiilor prelungite. O boal in faza de control are manifestare endemo-sporadic restrns. Cu alte cuvinte, cazurile de boal sunt foarte rare, iar agentul cauzal persist n populaie, deoarece nu s-a reuit nc neutralizarea niciunuia din factorii epidemiologici primari care condiioneaz acea boal (ex.poliomielita, difteria).

 Faza de eliminare semnaleaz dispariia cazurilor de boal clinic manifest, dar nu i a infeciilor subclinice i deci nici a agentului etiologic, care persist n populaie sau n mediul lui de via. Faza de eliminare se realizeaz n urma neutralizrii unuia dintre factorii epidemiologici primari (ex.malaria). O boal este adus n faza de eradicare dac agentul cauzal a disprut din natur. Aceast etap este tangibil numai n condiiile unui standard economicosocial ridicat, care permite perfecionarea corespunztoare a msurilor antiepidemice. Unica boal infecioas eradicat pn acum pe glob este variola. Odat realizat eradicarea unei boli infecioase, msurile antiepidemice aplicate pn n acel moment nu mai sunt necesare i justificate.